{"id":8752,"date":"2011-08-18T12:20:42","date_gmt":"2011-08-18T10:20:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8752"},"modified":"2011-08-18T12:21:46","modified_gmt":"2011-08-18T10:21:46","slug":"corin-braga-comparatismul-fara-frontiere","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/corin-braga-comparatismul-fara-frontiere\/","title":{"rendered":"Corin Braga – comparatismul fara frontiere"},"content":{"rendered":"

Corin Braga, \u201eDu paradis perdu \u00e0 l’antiutopie aux XVIe-XVIIIe si\u00e8cles\u201c,<\/em> Editions Classiques Garnier, Paris, 2010, 418 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 
\nIn cautarea Paradisului <\/strong>
\npierdut<\/strong><\/p>\n

La v\u00e2rsta de 50 de ani, Corin Braga mi se pare cel mai bun produs al comparatisticii rom\u00e2nesti din ultimele doua decenii. As fi tentat sa extind acest superlativ chiar mai departe, catre o confruntare cu scrierile unor Adrian Marino sau Paul Cornea, daca n-as sti, pe de o parte, ca in cazul ultimilor doi comparatismul e doar un fir intretesut in cadrul unei vaste activitati interdisciplinare, iar, pe de alta, ca regimul comunist s-a aratat destul de refractar fata de \u201eiesirile\u201c in Vest (la propriu si la figurat) ale scholar-ilor nostri. Ce-i drept, dimensiunea interdisciplinara nu lipseste nici din scrierile lui Corin Braga, al carui proiect hermeneutic, autorecunoscut ca \u201earhetipologie\u201c, isi propune sa combine psihologia analitica jungiana si mitocritica in varianta Durand \u2013 Wunenburger. Insa, raportat la colegii sai apropiati ca v\u00e2rsta \u2013 ma g\u00e2ndesc cu precadere la Monica Spiridon, Stefan Borb\u00e9ly si Caius Dobrescu \u2013, Corin Braga ram\u00e2ne mai aproape de linia clasica a comparatismului, care, sa nu uitam, a debutat ca tematologie si care, ca analiza de \u201econtinut\u201c, se continua astazi cel mai bine prin arhetipologie. In orice caz, fapt este ca autorul celor \u201e11 studii de arhetipologie\u201c a sfidat cu brio in ultimii ani unul dintre complexele endemice ale literatului rom\u00e2n: publicarea in strainatate. A facut-o, deocamdata, prin trei titluri aparute intr-un interval de doar sase ani la doua edituri franceze: \u201eLe paradis int\u00e9rdit au Moyen \u00c2ge. La qu\u00eate manqu\u00e9e de l’Eden oriental\u201c (pref. Jean-Jacques Wunenburger, L’Harmattan, 2004), \u201eLa qu\u00eate manqu\u00e9e de l’Avalon occidentale. Le paradis int\u00e9rdit au Moyen \u00c2ge \u2013 2\u201c (L’Harmattan, 2004) si \u201eDe paradis perdu \u00e0 l’antiutopie aux XVIe-XVIIIe si\u00e8cles\u201c (Editions Classiques Garnier, 2010). Si, chiar daca anumite secvente din aceste tomuri au devenit intre timp accesibile si in limba rom\u00e2na \u2013 \u201eDe la utopie la antiutopie. Cenzura religioasa in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea\u201c, in \u201eDe la arhetip la anarhetip\u201c (2006), sau \u201eJonathan Swift. Regresia la yahoo\u201c, in recentele \u201ePsihobiografii\u201c (2011) \u2013, ciclul francez ram\u00e2ne momentan mult mai concludent pentru a ne face o imagine despre amploarea si limitele acestui ambitios proiect.
\nParadis, Millenium, Utopie<\/strong>
\nLa prima vedere, ultimul volum din seria franceza (si cel la care ma voi referi mai pe larg in r\u00e2ndurile de mai jos) nu este dec\u00e2t un sequel al primelor doua, care livrau o constructie compacta, articulata pe o ipoteza indrazneata. Potrivit lui Corin Braga, \u201eesecul principial\u201c al tuturor questelor din literatura medievala europeana ar fi un efect direct al interdictiei pe care divinitatea suprema a crestinismului a plasat-o asupra gradinii Edenului inca din \u201eGeneza\u201c. In replica, imaginarul medieval a incercat o transgresare partiala a acestei interdictii, cre\u00e2nd o multitudine de paradisuri terestre pe care le-a localizat mai int\u00e2i in Extremul Orient (e vorba de asa-zisa \u201emati\u00e8re d’Asie\u201c, care alcatuieste subiectul primului volum al seriei \u201efranceze\u201c), apoi, pe masura accelerarii \u201edescoperirilor\u201c geografice, in Extremul Occident (prin la \u201emati\u00e8re d’Irlande\u201c, analizata exemplar in volumul din 2006), dar, pentru a nu forta prea mult dogma biblica, destin\u00e2ndu-le pe toate ratarii. \u201eDe paradis perdu \u00e0 l’antiutopie…\u201c continua aceasta saga fascinanta a dislocarilor si relocarilor arhetipului \u201elocului ideal\u201c in imaginarul colectiv european, adaug\u00e2ndu-i, totodata, doua ipoteze noi, ce ridica cu c\u00e2teva nivele bune miza intregului demers: aceea ca, incep\u00e2nd cu epoca Renasterii, pe fundalul \u201edescoperirii\u201c Americilor si al unei secularizari progresive, in cultura continentala topos-ul Paradisul Terestru a fost puternic concurat de (si, in cele din urma, substituit prin) acela al Utopiei; si aceea ca Utopia \u201eclasica\u201c poarta deja in sine germenii Antiutopiei, pe care ar fi inadecvat sa o consideram un construct apartin\u00e2nd in exclusivitate secolului XX.
\nInainte de a detalia aceste ipoteze, trebuie sa remarc ca \u201eDe paradis perdu \u00e0 l’antiutopie…\u201c fundamenteaza si un aparat conceptual coerent, ce sustine cu folos abordarile erudite si rafinate din tomurile anterioare. In acest scop, Corin Braga contrapune imagini clasice a \u201eImparatiei lui Dumnezeu\u201c (sau a Paradisului Ceresc) o triada topologica adeseori frecventata in cele doua milenii post-evanghelice: Paradisul Terestru, Millenium-ul si Utopia. Dintre aceste concepte, primele doua exprima reprezentari religioase (chiar daca heterodoxe) ale arhetipului \u201elocului ideal\u201c, diferenta dintre ele fiind ca, pe c\u00e2nd cea dint\u00e2i \u201eblocheaza\u201c Paradisul intr-un prezent concret, cealalta il proiecteaza intr-un viitor indeterminat. In schimb, Utopia consacra o lume iremediabil laica, in care erezia latenta rezida in posibilitatea de a realiza aici si acum \u201elocul ideal\u201c, fara a mai avea nevoie de concursul sau de asistenta divinitatii. Pe scurt: \u201eDaca relatia intre Paradisul terestru si Utopie este de natura complementara, intronarea celei din urma suplinind disparitia celei dint\u00e2i, relatia dintre Millenium si Utopie este de natura alternativa. Cele doua sunt alternative terestre, una religioasa, alta laica, a Paradisului ceresc promis de catre Biserica.\u201c (p. 47)
\nFata si reversul<\/strong>
\nPrincipalul merit al cartii lui Corin Braga nu consta, totusi, in aceasta disociere concisa a celor trei categorii, ci in proiectarea lor istorica, in detectarea liniilor de (dis)continuitate care fac ca utopiile Renasterii sa devina, in esenta, \u201epseudomorfoze ale Paradisului terestru crestin\u201c (p. 10). Tocmai aceasta demonstratie, pornita din constatarea ca \u201emostenirea asumata de catre genul utopic din traditia narativa medievala continua sa ram\u00e2na insuficient cunoscuta sau subevaluata\u201c (p. 60), reprezinta centrul de greutate al volumului. In acest sens, recunosc\u00e2nd valoarea paradigmatica a cunoscutei opere a lui Thomas Morus, comparatistul urmareste \u201eexilul\u201c Utopiei dinspre Orient catre Occident, apoi catre Insulele Pacificului si \u201eContinentul Austral Necunoscut\u201c si, in cele din urma, spre centrul Pam\u00e2ntului sau chiar spre alte planete; concomitent, Corin Blaga explica translatia motivelor medievale (stadiile calatoriei, climatul si formele de relief ale tar\u00e2mului ascuns, numeroasele obstacole tipizate etc.) in utopiile narative \u201eclasice\u201c, acros\u00e2nd, in subsidiar, si implicatiile sociale, religioase, politice si ideologice ale acestui vast proces. Cea mai interesanta dintre ele vizeaza, zic eu, raporturile dintre crestinism, Utopie si Antiutopie, care ocupa, de altfel, aproape jumatate de carte (p. 155-308). Desigur, ar fi hazardat sa-i atribuim lui Corin Braga patentul idee ca orice utopie isi contine in filigran propria antiutopie. De la Northrop Frye la Jean-Jacques Wunenburger, aceasta observatie a devenit deja un loc comun din care se int\u00e2lneste toata \u201eutopologia\u201c contemporana. Insa meritul \u2013 deloc neglijabil \u2013 al lui Corin Braga ram\u00e2ne acela de a fi aratat cum s-a produs in mod concret \u201epseudomorfoza\u201c Paradis Terestru \u2013 Utopie \u2013 Antiutopie prin raportare la un parametru cultural major: crestinismul occidental. \u00a0\u00a0\u00a0 Dincolo de asta, exista inca un argument, decisiv in opinia mea, pentru consubstantialitatea psihanalizei cu literatura si critica. Odata cu ascensiunea teoriilor lingvistice din a doua jumatate a secolului trecut a devenit evident ca, fara a o spune deschis, Freud descria procesele psihicului uman folosindu-se de modelul tropilor din literatura. Nu-i greu de observat, astfel, ca mecanismele inconstiente ale condensarii si ale relocarii sunt echivalente functional metaforei, respectiv metonimiei, doua dintre figurile stilistice cele mai frecvente. Astfel inc\u00e2t Lionel Trilling are dreptate sa observe ca psihologia freudiana face practic ca poezia sa devina constitutiva mintii umane (Cf. \u201ePsychoanalytic Literary Criticism\u201c, edited and introduced by Maud Ellmann, 1994). Daca mai tinem cont si de faptul ca nucleul imaginar pe care s-a construit intreaga stiinta a psihanalizei poate fi identificat in \u201eOedip-rege\u201c, opera literara in cel mai propriu sens al cuv\u00e2ntului, devine imposibil de argumentat ca psihanaliza e exterioara criticii. Astfel inc\u00e2t at\u00e2t de disputata problema a nerespectarii specificitatii literaturii trebuie trimisa la plimbare.
\n\u201ePsihobiografii\u201c<\/strong>
\nInrudirea originara dintre cele doua e, de altfel, vizibila peste tot in excelentele analize ale lui Corin Braga. Desi materialul adunat in \u201ePsihobiografii\u201c e destul de divers (predomina autori rom\u00e2ni \u2013 Urmuz, Constantin Stere, Lucian Blaga, Leonid Dimov, Nichita Stanescu si Norman Manea, dar nu lipsesc nici scriitori universali \u2013 Jonathan Swift, Ernesto S\u00e1bato si Carlos Castaneda), exista o unitate de fond, specifica fata de celelalte volume fragmentare, \u201e10 studii de arhetipologie\u201c sau \u201eDe la arhetip la anarhetip\u201c. Daca acolo psihanalistul era supravegheat permanent de comparatist, un \u201evisiting scientist in alien worlds\u201c (C. Braga) care survola pe spatii mari domeniul literaturii si al ideilor, aici, analistul freudian e luat in posesie de criticul literar.\u00a0 Ceea ce inseamna ca, restr\u00e2ng\u00e2ndu-si comentariul la c\u00e2te un singur autor, din a carui opera e retinut adesea doar esentialul, Corin Braga devine mai atent la coerenta si la individualitatea interpretarii.
\nAfirmatia pare fortata pentru ca, la o prima vedere, analistul nu face dec\u00e2t sa aplice, dupa caz, scheme freudiene sau jungiene marturiilor biografice ale scriitorilor rom\u00e2ni. Si e ciudat sa-i vezi dintr-o data pe Lucian Blaga, Nichita Stanescu sau Leonid Dimov internati si intinsi pe canapeaua clinica a lui Corin Braga. Ciudat, in primul r\u00e2nd pentru ca istoria criticii rom\u00e2nesti ne-a obisnuit doar cu doua tipuri de cercetari biografice: e vorba, pe de o parte, de biografii romantate, gen infloritor in interbelic, c\u00e2nd conceptul de \u201ecritica creatoare\u201c facea inca ravagii, si pe de alta parte de biografii strict factuale, din ce in ce mai rare si ele odata cu triumful postbelic al textului in dauna mortii autorului. S-a instalat, astfel, inainte de \u201890, cu repercusiuni p\u00e2na azi, o anumita rezerva fata de punerea in discutie a biografiilor marilor nostri scriitori, accentuata probabil si ca masura de aparare in fata unui regim politic extrem de prezent in intimitatea individului. Confesiunile lor, nu putine, au fost puse in valoare din unghiul exclusiv al operei, c\u00e2nd n-au ramas de-a dreptul necomentate. In schimb, niciun complex si nicio urma de pudicitate la Corin Braga in a pune pe tapet traumele intime ale scriitorilor. Din contra, majoritatea analizelor sale inspira o meticulozitate si o raceala de medic, gata sa-si refuleze sentimentele pentru ca nu cumva sa greseasca diagnosticul sau sa incurce retetele. In urma interogarii atente a pacientului, a stringerii de date si a interpretarii simptomelor, Corin Braga reface intr-un traseu invers etapele bolii, reusind sa coboare p\u00e2na la cauza prima: Blaga sufera de complexul surorii absente, Dimov traieste drama evreului exclus, Nichita Stanescu ram\u00e2ne infirm din punct de vedere psihologic din cauza razboiului, Manea din pricina experientei lagarului. In paranteza fie spus, in c\u00e2mpul disciplinei psihanalitice, Braga ram\u00e2ne atasat unei paradigme pre-lacaniene, increzatoare in posibilitatea de a surprinde si descrie mecanismele inconstientului. Optimismul hermeneutic al lui Corin Braga pune in paranteza teoriile despre inconstient ca limbaj si despre defazarea permanenta dintre semnificat si semnificant, centrale in sistemul lui Lacan. Pentru comparatistul rom\u00e2n, ambiguitatea limbajului e neglijabila (de vreme ce nu problematizeaza niciodata termeni, ci realitati sufletesti din spatele lor), deci ea nu reprezinta o piedica in calea unor diagnostice sigure.
\nCulmea e ca la Corin Braga aceasta siguranta epistemologica nu merge insa in paralel cu schematismul interpretarii. Dimpotriva. In cazul lui, frumusetea hermeneuticii deriva tocmai din capacitatea acestor ecuatii simple si sigure de a acoperi c\u00e2t mai mult din existenta creatoare a scriitorului respectiv. Spun \u201eexistenta creatoare\u201c tocmai pentru ca in \u201ePsihobiografii\u201c, translatiile de la viata la opera si invers sunt extrem de libere si de directe. Impresionant e, in aceasta maniera, faptul ca tocmai unde credeam abandonata opera in favoarea psihanalizei autorului, criticul reuseste sa regasesca drumul inapoi spre text si acolo unde ma temeam ca schema freudiana ameninta sa devina simplificatoare, ea se dovedeste capabila sa reverbereze nuante noi. Ingenioasa si originala ram\u00e2ne interpretarea lui Blaga \u2013 reluata aici din volumul publicat in 1999 \u2013 pornind de la accidentul mortii surorii inainte de nasterea poetului. Fara a apela la schema metafizica sau la g\u00e2ndirea mitica, devenite deja poncife ale interpretarii, Corin Braga e in masura sa explice cu exactitate subtila de unde vine elogiul blagian al tacerii si de ce cuv\u00e2ntul are intotdeauna, in cazul lui, rezonante thanatice: \u201eMotivatia profunda a \u00abconspiratiei tacerii\u00bb sta in faptul ca, proiect\u00e2ndu-se pe sine in chipul Demiurgului care are a opta intre mutenie si vorbire, poetul reactualizeaza pozitia traumatica din prima sa copilarie. C\u00e2ta vreme tace, Lucian este Lelia ssora moarta, n.m. A. Gt. Atunci c\u00e2nd vorbeste, el se afirma pe sine, se naste si astfel o omoara pe Lelia. Experienta primitiva a poetului este aceea ca vorbirea ucide. Fiintele numite sunt aruncate in nefiinta, iar numele lor sunt mormintele lor\u201c. Pacat ca nu pot cita, la r\u00e2ndul meu, toate poemele blagiene care confirma, mai mult sau mai putin explicit, aceasta experienta originara a poeziei si a filozofiei sale. Ma rezum doar la a spune ca, departe de a forta o teza psihanalitica asupra personalitatii scriitorului interbelic, o astfel de viziune critica reuseste sa-i redea concretete, refac\u00e2nd cam toate verigile lipsa dintre viata si opera. Dintr-un poet metafizic sau livresc, Blaga devine, sub ochii nostri si prin lentila lui Corin Braga, un autenticist cu experiente diverse si stratificate.
\nInca mai interesanta e reinterpretarea lui Nichita Stanescu, mai ales ca in acest caz, datele de la care porneste criticul sunt si mai simple. E un adevarat spectacol sa urmaresti cum interpretul porneste de la experienta traumatica originara (al Doilea Razboi Mondial in copilaria poetului) si ajunge, pe cale logica, dar prin ramificatii nenumarate, p\u00e2na la fenomenologia imaginarului poetic. Schitez doar c\u00e2teva etape ale acestui lant de idei care leaga trairile cele mai intime ale poetului de imaginile lui cele mai abstracte. Caci, pornind de la experienta traumatica infantila, Nichita Stanescu va respinge nu doar copilaria, ci si orice sens al regresiunii in timp sub forma nostalgiei sau a memoriei. De aici, directia inversata a perceptiei timpului: \u201ePrin proiectia sf\u00e2rsitului asupra inceputului, a mortii asupra nasterii, cronologia se rastoarna, timpul interior devine \u00abo pasare care zboara invers\u00bb\u201c. Tot de aici, doua aspecte esentiale, legate intre ele, care-l individualizeaza pe Nichita Stanescu nu doar in orizontul poeziei postbelice, ci, probabil, in orizontul intregii poezii rom\u00e2nesti: permanenta constructie de sine si elogiul clipei \u2013 ambele, sublimate intr-o poetica prezenteista: \u201eAdesea, poetul depl\u00e2nge faptul ca \u00abactul scrisului este un act de rememorare, iar nu actiune\u00bb, deoarece \u00abcontemplatia este o forma postuma a ideilor\u00bb (Logica ideilor vagi). El elaboreaza in schimb proiectul poeziei ca act, in care scrisul este concomitent cu trairea si evita orice activare a functiei memorative. Numai poezia ce se naste in \u201eprezentul barbar\u201c masoara o durata vitala: poezia atinsa de constiinta trecutului se transforma in imagini solidificate, sterpe\u201c.
\nPrin urmare, pornind de la experienta tragica, dar elementara in fond, a razboiului, criticul psihanalist reuseste sa construiasca un scenariu care sa inglobeze at\u00e2t traumele, c\u00e2t si mecanismele compensatorii ale imaginarului poetic. Spun \u201escenariu\u201c tocmai pentru ca interpretarea psihanalitica, fie ca e vorba de cea literara sau de practica medicala, presupune prin excelenta o investitie imaginativa a interpretului-medic. El isi foloseste creativitatea at\u00e2t pentru a identifica diferitele \u201ecomplexe\u201c (fie ale personalitatii, fie ale textului), c\u00e2t mai ales pentru a le integra intr-o rama narativa c\u00e2t mai coerenta. El are senzatia ca a rezolvat \u201ecazul\u201c clinic sau literar doar daca reuseste sa stabileasca cele mai verosimile conexiuni intre toate datele colectate. Fapt care cere deopotriva exactitate clinica si dispozitie fantasmatica, cele doua laturi antagonice, dar neconflictuale, ale criticii lui Corin Braga. Elementele interpretarii se imbina precum rotile unei angrenaj de mare precizie care incepe sa functioneze de unul singur, in paralel cu obiectul, astfel inc\u00e2t nu stii ce sa admiri in primul r\u00e2nd, adecvarea uimitoare a criticului sau totala lui fantazare in marginea operelor.
\nCe-i drept, pregnanta scenariilor interpretative ale lui Corin Braga se hraneste si dintr-o expresivitate iesita din comun \u2013 indaratul careia nu e de ghicit doar criticul, ci si prozatorul oniric. Autorul \u201ePsihobiografiilor\u201c poate sa contraga in fraze memorabile intreaga dinamica a unei sensibilitati. At\u00e2t de discutatul raport dintre luciditate si delir in poezia lui Dimov e figurat, de pilda, astfel: \u201eAsemenea unui copil speriat de aratarile intunericului, poetul pare dornic sa adoarma cu o veioza aprinsa in camera artei sale. Motivul acestei atractii si spaime combinate fata de revelatiile somnului ar putea sa se afle intr-o trauma devastatoare din copilarie, care a tras o cortina intre compartimentele sufletului poetului\u201c. In cazul lui Urmuz, criticul e at\u00e2t de atent la individualitatea operei, inc\u00e2t se apleaca, impresionist, p\u00e2na la experimentarea pe propria piele a fiecarei vocale si consoane: \u201eLa un prim contact, numele Algazy atrage atentia prin stridenta metalica a ultimelor doua litere. Sunete exotice pentru limba rom\u00e2na, ce trimit catre un peisaj nordic, rece si umed, siflanta z si y-ul semiconsonantic creeaza o impresie de ruptura, de metal zg\u00e2riat, de v\u00e2nt ce sufla printr-un grilaj sau de suierat. In orice caz, finalul numelui nu se deschide vocalic, in mod solar, dar nici nu se inchide consonantic, ceea ce ii da modulatia unui murmur subteran, inghitit de o caverna profunda, ce incearca sa razbata la suprafata\u201c.
\nNu sunt de neglijat, desigur, nici analizele dedicate unor autori universali precum Swift, Ernesto S\u00e1bato sau Carlos Castaneda, mai ales ca in ultima, toleranta fata de marginal, dublata de ingeniozitatea speculativa, il fac pe Corin Braga sa vada un posibil pact intre practici magice si antropologia de ultima ora, vertebrata de ideea cercetatorului implicat. Problema e alta: oricine citeste \u201ePsihobiografiile\u201c va ram\u00e2ne totusi cu un gust amar, provenit din constatarea faptului ca unul dintre cei mai buni interpreti actuali de la noi, adica inzestrat cu daruri rare si paradoxale \u2013 un posesor de metoda proprie nuantat de analistul fin si un ideolog dotat cu capacitate de expresie \u2013 si-a cam incheiat de vreun deceniu socotelile cu literatura rom\u00e2na, despre care mai scrie doar ocazional. Nu zic ca-i neaparat obligatoriu, dar sper ca dupa expirarea stagiului de \u201evisiting scientist\u201c in imaginarul occidental (comparatistul a publicat la Paris c\u00e2teva carti de imagologie), Corin Braga va gasi, chiar si partial, cale de intoarcere la autori si teme rom\u00e2nesti.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Corin Braga, \u201eDu paradis perdu \u00e0 l’antiutopie aux XVIe-XVIIIe si\u00e8cles\u201c, Editions Classiques Garnier, Paris, 2010, 418 p.   In cautarea Paradisului pierdut La v\u00e2rsta de 50 de ani, Corin Braga mi se pare cel mai bun produs al comparatisticii rom\u00e2nesti din ultimele doua decenii. As fi tentat sa extind acest superlativ chiar mai departe, catre… Cite\u0219te mai mult »Corin Braga – comparatismul fara frontiere<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6240,6241],"class_list":["post-8752","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-corin-braga","tag-du-paradis-perdu-a-lantiutopie-aux-xvie-xviiie-siecles"],"views":3373,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8752","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8752"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8752\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8752"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8752"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8752"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}