{"id":8748,"date":"2011-08-18T12:15:12","date_gmt":"2011-08-18T10:15:12","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8748"},"modified":"2011-08-18T12:15:35","modified_gmt":"2011-08-18T10:15:35","slug":"pavic-si-borges-%e2%80%93-lecturi-paralele-%e2%80%93","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pavic-si-borges-%e2%80%93-lecturi-paralele-%e2%80%93\/","title":{"rendered":"Pavic si Borges \u2013 lecturi paralele \u2013"},"content":{"rendered":"

\u201eCartea este o serie de vise, visate cu minutiozitate.<\/strong><\/em>
\nIn pofida inepuizabilei sale varietati, nu este haotica;<\/strong><\/em>
\ne guvernata de simetrii care ne amintesc<\/strong><\/em>
\nde acelea din desenul din covor.<\/strong><\/em>
\nNaratiunile sunt dominate de numarul trei.\u201c <\/strong><\/em>
\nJorge Luis Borges<\/strong><\/p>\n

Reporter \u2013 Daca Borges ar fi aici, ce ati dori sa aflati\u00a0 de la el? Ce anume l-ati intreba?<\/em><\/strong>
\nMilorad Pavic \u2013 Nimic, as prefera sa il ascult.<\/em><\/strong>
\nCel mai talentat <\/strong>
\ncititor al secolului XX<\/strong>
\nIntr-un amplu interviu acordat de Pavic in anul 1998, intrebat daca lumea are nevoie de cititori talentati in aceeasi masura in care are nevoie de scriitori talentati, prozatorul s\u00e2rb spune ca cel mai bun si cel mai talentat cititor al secolului XX a fost Jorge Luis Borges. Dincolo de a fi greu de contestat, aceasta premisa a lui Pavic este o declarare raspicata a uneia dintre cele mai importante si evidente influente ale prozei sale.
\nBorges, la r\u00e2ndul sau, consemneaza in prologul editiei int\u00e2i a volumului \u201eIstoria universala a infamiei\u201c (in 1935, cu peste jumatate de secol inaintea lui Pavic): \u201eUneori cred ca bunii cititori sunt lebede mai tenebroase si mai rare dec\u00e2t sunt bunii autori (…) A citi, de altminteri, este o activitate posterioara aceleia de a scrie: mai resemnata, mai cuviincioasa, mai intelectuala\u201c. Cele doua mentiuni nu sunt doar potriviri circumstantiale, ci fragmente de o mare relevanta pentru modul in care cei doi vad si scriu literatura, mentiuni care, puse cap la cap, ne ofera un bun punct de pornire.
\nVom analiza, asadar, influentele si afinitatile dintre operele celor doi scriitori prin compararea c\u00e2torva caracteristici generale ale acestora si pornind, in c\u00e2teva r\u00e2nduri, de la o serie de texte definitorii ale autorului argentinian. Apoi, fac\u00e2nd o legatura intre Juan Dahlmann, personajul principal al povestirii \u201eSudul\u201c de Borges si aproape-tizul sau, Joannes Daubmannus, lexicograful din \u201eDictionar khazar\u201c; pe baza unei posibile trimiteri intertextuale a lui Milorad Pavic (aproape sigura, dorim sa argumentam), vom dezvolta o lectura a celor doua texte, fiecare din prisma celuilalt, pastr\u00e2nd pentru final modul in care autorul s\u00e2rb se distanteaza de formula borgesiana.
\nCarti despre carti despre carti despre carti despre…<\/strong>
\n\u201eDe fapt, nu prea-mi amintesc propria mea viata. Nu va pot da informatii precise s\u2026t Totul este o invalmaseala de imagini s\u2026t Asa se int\u00e2mpla c\u00e2nd oamenii stau de vorba cu mine. Revin mereu la carti, la citate\u201c. Aceste cuvinte fac parte dintr-o marturisire a lui Borges, constituind, poate, una din cele mai bune definitii legate de modul in care percepe literatura. Intr-adevar, Borges revine intotdeauna la carti, insa nu asemeni oricarui alt autor, ci fac\u00e2nd din aceasta constanta revenire obsesiva principala tema a scrierilor sale. Metalimbajul a existat dintotdeauna in literatura (de la invocarea muzei in Antichitate si p\u00e2na astazi), insa Borges, mai mult dec\u00e2t oricare alt autor al secolului XX, a adus metalimbajul si intertextualitatea la nivel de arta, imbin\u00e2ndu-le in asa fel inc\u00e2t a devenit, p\u00e2na la urma, autorul contemporan preferat in exemplificarile teoreticienilor din ultimii 50 de ani. Borges, la r\u00e2ndul sau, datoreaza foarte multe lui Don Quijote si Seherezadei. Astfel, formula meta- si inter-textuala a acestuia a devenit, in acelasi timp, o marca inconfundabila a stilului si un punct de cotitura a prozei secolului trecut, scurtcircuit\u00e2nd modernismul si postmodernismul deopotriva.
\nDin acest punct de vedere, Milorad Pavic poate fi citit, fara nicio problema, intr-o grila borgesiana. Dincolo de intreaga constructie a \u201eDictionarului khazar\u201c, usor de situat pe aceasta linie in descendenta scriitorului argentinian, exista o afinitate detectabila de-a lungul intregii opere romanesti a prozatorului s\u00e2rb. \u201ePe scurt, nu am biografie, am doar bibliografie\u201c, consemneaza Pavic, intr-o scurta autobiografie, in loc de prefata. \u201eAutorul acestei carti este fictiv, celelalte personaje au existat intruc\u00e2tva\u201c, mentioneaza in nota ce precede alta carte. Ambii scriitori tind, fiecare in felul sau, spre camuflarea autorului (bineinteles, la nivel teoretic, stilurile lor fiind, altfel, inconfundabile marci personale). Borges ascunde autorul in spatele unei carti care, la r\u00e2ndul ei, se ascunde in spatele altor carti s.a.m.d. In \u201eDictionarul khazar\u201c, Pavic aplica aceeasi metoda, in restul romanelor ascunz\u00e2nd autorul in spatele unei povesti, camuflata la r\u00e2ndul ei in spatele altor povesti s.a.m.d.; face, adica, acelasi lucru, at\u00e2t cartea c\u00e2t si povestea in sine put\u00e2nd fi privite, p\u00e2na la urma, ca institutii analoage ale discursului. Aceasta filiatie dintre cei doi ne duce la un alt cult comun, acela al limbajului, mai exact, al limbajului primordial.
\nAleph. Scriptura zeului. Adam Kadmon. Adam Ruhani<\/strong>
\nAt\u00e2t pentru Borges, c\u00e2t si pentru Pavic, discursurile care trimit la alte discursuri aduc dupa sine o tema extrem de importanta: aceea a logosului primordial. O serie importanta de texte ale lui Borges pot fi reduse, in mare masura, la aceasta tema: \u201eAleph\u201c, \u201eScriptura zeului\u201c, \u201eParabola palatului\u201c, \u201eOglinda si masca\u201c, \u201eUndr\u201c etc., fictiuni in care accesul la Cuv\u00e2nt (in sensul cabalistic al termenului), la sursa tuturor discursurilor, fie este refuzat, fie este urmat de moarte sau depersonalizare totala, dezintegrare a eului fata in fata cu Totul, pierdere a memoriei. Cu siguranta, accesul individului la Unul veritabil nu este permis…
\n…ceea ce reprezinta exact metafora \u201eDictionarului khazar\u201c. Cartea surselor islamice si cea a surselor semitice consemneaza legenda lui Adam Ruhani (respectiv Adam Kadmon), care\u00a0 viseaza viata tuturor oamenilor, acestia av\u00e2nd la r\u00e2ndul lor in vis acces la fr\u00e2nturi ale omului primordial sub forma de litere. Cultul v\u00e2natorilor de vise are ca scop infiltrarea in visele altora si extragerea literelor pe care, amestec\u00e2ndu-le intr-un tot numit de fiecare data \u201edictionar khazar\u201c (trimiterea nu putea fi mai evidenta de at\u00e2t), sa obtina elemente complementare ale Adevarului; la final, prin compilarea dictionarelor s-ar obtine pe pam\u00e2nt corpul urias al lui Adam. De-a lungul acestui proces, v\u00e2natorii de vise se pot apropia sau indeparta de Dumnezeu, in functie de momentul in care il surprind pe Adam, acesta afl\u00e2ndu-se intr-o continua deplasare intre a doua si a zecea scara a mintii; scarile reprezinta diferitele niveluri de apropiere ale stramosului ancestral de Adevar. Hotar\u00e2t lucru, scara int\u00e2i a mintii, cea mai importanta, nu este niciodata accesibila omului ori lui Adam care, aflam, strabate in continuare, ciclic, drumul de la a doua treapta la a zecea si inapoi.
\nLa fel ca la Borges, exista o interdictie clara a lecturii Cuv\u00e2ntului originar, a Adevarului, insa la Pavic aceasta imposibilitate este ilustrata de at\u00e2tea ori si pe at\u00e2tea nivele, inc\u00e2t devine o metafora de importanta majora, aplic\u00e2nd aproape orice interpretare posibila \u201eDictionarului khazar\u201c. \u201eDe la indeletnicirea asta a noastra, de v\u00e2natori de vise, putem trage fie unele foloase nebanuite, fie ponoase imense. Asta insa nu mai tine de noi. Menirea noastra este sa incercam. Restul e tehnica\u201c, spune un personaj. Tehnica, forma si sistem, mai exact.<\/strong>
\nTehnica, forma si sistem. Linearitate si alte himere<\/strong>
\nStr\u00e2ns legata tot de problema cautarii si a Adevarului, o alta fascinatie a lui Borges, ultima pe care o vom analiza in mod particular, este aceea pentru sisteme sau particularitati in interiorul acestora. Texte importante, ilustrative pentru aceasta categorie, pot fi considerate \u201eTl\u00f6n\u201c, \u201eUqbar\u201c, \u201eOrbis Tertius\u201c, \u201eFunes, omul care tine minte tot\u201c, \u201eBiblioteca Babel\u201c, \u201eGradina cu carari ce se bifurca\u201c ori \u201eCartea de nisip\u201c. Acestea sunt unele dintre cele mai citate texte ale autorului sud-american at\u00e2t in zona paradoxului, optiunilor alternative pentru linearitate, pluriperspectivism, c\u00e2t si in zona discursurilor dispersiei, descentrarii, simulacrului ori clonei\/dublului. Cum spuneam, o caracteristica generala si comuna a tuturor titlurilor enumerate mai sus este reevaluarea sistemului, nuante ale acestui proces deschiz\u00e2nd textele spre o multime de lecturi ale postmodernismului.
\nO astfel de lectura poate fi considerata oricare dintre cartile lui Milorad Pavic, cel mai evident indiciu fiind forma. Toate cartile lui incearca, intr-o forma sau alta, sa distruga linearitatea si sa puna la indoiala obiectivitatea oricarui sistem \u201edat\u201c, prin propunerea contrapunctica a unei variante inovatoare, aceasta fiind una din zonele pe care exegeza s\u00e2rbului a marsat cel mai mult, in virtutea unui instrumentar post-structuralist. Mentionam mai sus ca aceste forme se afla intr-o str\u00e2nsa legatura cu Adevarul si cautarea totalitatii, deoarece avem in fata sisteme care se auto-saboteaza, isi contin in germene propria antiteza, propriul esec \u2013 includ, adica, in componenta lor, dreptul la neincredere, asemeni discursurilor filozofice ale planetei Tl\u00f6n, unde \u201eo carte care nu cuprinde propria ei antiteza e socotita incompleta\u201c.
\nIntr-un eseu din 1930 intitulat \u201eSuperstitioasa etica a cititorului\u201c, Borges noteaza, aproape apocaliptic-profetic, fraza urmatoare: \u201eGreseala predilecta a literaturii de azi este emfaza. Cuvintele definitive, cuvintele ce postuleaza intelepciuni de proroc sau de arhanghel, decizii de o neclintire ce trece mult de limita omeneasca \u2013 unic, niciodata, intotdeauna, totul, perfectiune, desav\u00e2rsit \u2013 sunt in uzajul curent al tuturor scriitorilor nostri. Ei nu-si dau seama ca a rosti cu nemasura un lucru indica aceeasi st\u00e2ngacie ca si atunci c\u00e2nd nu-l rostesti pe de-a-ntregul si ca nesabuita generalizare si intensificare constituie semne de saracie, pe care cititorul le simte ca atare. s\u2026t nu stiu daca muzica a ajuns sa fie exasperata de muzica sau marmura sa fie exasperata de marmura, dar literatura este o arta care stie sa prevesteasca vremea in care va fi amutit pe deplin, sa se inversuneze impotriva propriilor ei virtuti, sa-si adore propria ei dizolvare si sa-si glorifice sfirsitul\u201c. Aceste vorbe, cu c\u00e2teva zeci de ani inainte de aparitia teoriilor postmoderne (dar, totusi, putin dupa afirmarea dadaistilor), desi au la r\u00e2ndul lor o emfaza vizibila, anunta tocmai discursul postmodern, masochist intr-o anumita masura, insa nu at\u00e2t de apocaliptic \u2013 cel putin in formele sale compatibile cu g\u00e2ndirea slaba. In seria cartilor care isi contin, paradoxal, at\u00e2t increderea in propriul parcurs, c\u00e2t si neincrederea, se numara si romanele lui Milorad Pavic, iar cel mai vizibil indiciu in aceasta directie este chiar forma lor.
\nJoannes Daubmannus vs. Johannes & Juan Dahlmann<\/strong>
\nMilorad Pavic apeleaza la intertextualitate intr-un mod c\u00e2t se poate de borgesian. In aceasta sectiune vom demonstra, pe larg, o posibila trimitere subtila a scriitorului s\u00e2rb spre Borges, pun\u00e2nd fata in fata doua personaje si povestile lor, relevante pentru opera celor doi autori. Dincolo de explicitarea unei tehnici, trimiterea intareste optica din care am ales sa privim poetica prozatorului s\u00e2rb, ajut\u00e2nd anumitor chei de lectura, daca nu chiar resemantiz\u00e2ndu-le avant la lettre.
\nCartea Galbena a \u201eDictionarului khazar\u201c, cea a surselor semitice, contine o intrare pentru Joannes Daubmannus, tipograful polonez care a editat \u201eLexicon Cosri \u2013 Continens Colloquium seu disputationem de Religione\u201c in anul 1961, principala sursa pe care \u201elexicograful\u201c modern incearca sa o reconstituie. Despre acesta aflam ca nu numai a editat volumul, ci l-a si redactat intr-o anumita masura, scriind si prefata din care s-au pastrat c\u00e2teva fragmente. O alta sursa, germana, care o contrazice pe prima, sustine ca tipograful polonez si Daubmannus care a editat \u201eLexicon Cosri\u201c sunt doua persoane diferite, cel de-al doilea, mai t\u00e2nar, fiind luat de Daubmannus cel batr\u00e2n drept \u201ecopil de suflet\u201c, motiv pentru care acesta, pe numele sau Iacob Tam David Ben Yahya (insemn\u00e2nd \u201eBlestemat sa fie si ziua, si noaptea!\u201c), adopta numele protectorului sau. Dupa moartea lui Daubmannus cel batr\u00e2n, t\u00e2narul, ramas acum stap\u00e2n peste tipografie, primeste vizita monahului Teoctist Nikoljski care, dupa ce cad la invoiala, ii dicteaza cartea timp de sapte zile, fara a intelege un cuv\u00e2nt din toate cele memorate. Fara a reciti manuscrisul, Daubmannus cel t\u00e2nar trimite notitele la cules, rostind urmatoarele: \u201eCunoasterea e o marfa at\u00e2t de pieritoare, ca se strica vaz\u00e2nd cu ochii. Ca viitorul\u201c. Cu matrita gata, el tipareste un exemplar in vopsea otravitoare, pe care incepe imediat sa il citeasca. Ceea ce urmeaza, episodul mortii acestuia, este nu numai o deteriorare fizica (\u201eCu fiecare consoana a cartii isi prapadea c\u00e2te un organ din corp\u201c), ci si o regresie in timp \u2013 Daubmannus cel t\u00e2nar revine, pe masura ce citeste, la stari fizice anterioare, ajung\u00e2nd spre final \u201esa arate ca pe vremea prunciei sale\u201c. Momentul mortii puncteaza regresia p\u00e2na la punctul inocentei: \u201eDaubmannus se lumina ca in copilarie, intr-un sur\u00e2s blajin, de mult uitat, care ii tinuse anii sub obroc si atunci muri\u201c.
\nIn ce priveste realitatea istorica, un tipograf Johannes (Hans) Daubmann a existat cu adevarat, insa acesta a trait cu mai bine de un secol inainte de 1691 (intre 1545 si 1573). Era de origine bavareza si, pentru a scapa de anumite probleme de ordin legal, a plecat din N\u00fcrnberg pentru a se stabili in Prusia, la K\u00f6nigsberg, unde moare t\u00e2nar, asemeni lui Daubmannus din \u201eDictionar Khazar\u201c, la v\u00e2rsta de 28 de ani. Motivul pentru care Pavic a ales sa plaseze actiunea compilarii dictionarului in perioada conflictelor armate dintre turci si austrieci are mai multe explicatii, una dintre ele fiind faptul ca intervalul de tima reflecta in mod indirect drama poporului s\u00e2rb, str\u00e2ns in cleste intre doua imperii, Habsburgic si Otoman. De altfel, Iugoslavia unita a secolului XX a putut exista doar in urma dezintegrarii celor doua puternice entitati. Scriitorul isi plaseaza actiunea in perioada aceasta si in alte romane, insa motivul pentru care il \u201emuta\u201c pe Daubmann(us) un secol poate fi, pe de o parte, un capriciu, pe de alta parte, motiv de speculatie. Se poate ca personajul lui Pavic si Juan Dahlmann al lui Borges sa aiba acelasi referent istoric? Chiar si fara aceasta speculatie, afinitatile dintre povestea lui Daubmannus si proza scurta a lui Borges, \u201eSudul\u201c, sunt mai mult dec\u00e2t evidente. In acest moment este necesar, inainte de a considera orice presupunere de acest fel drept exagerata, sa avem din nou in vedere faptul ca apropierea dintre cei doi autori depaseste zona afinitatilor, Borges fiind unul din maestrii scriitorului s\u00e2rb.
\nPersonajul principal al povestirii \u201eSudul\u201c este argentinianul Juan Dahlmann, nepotul dupa mama al lui Johannes Dahlmann, pastor al bisericii evanghelice, debarcat in Buenos Aires in anul 1871. Chiar daca dupa tata descendenta nu este deloc una de lepadat, Juan alege numele bunicului german. Asemeni t\u00e2narului Daubmannus din \u201eDictionar Khazar\u201c, acesta nu isi poarta numele dictat de arborele genealogic. Mai mult, trecerea de la Johannes la Juan poate fi considerata una mai degraba simbolica, de apartenenta la spatiul Americii Latine.
\nActiunea se petrece in anul 1939 si obiectul care pune totul in miscare este, evident, o carte, o editie germana (\u201eexemplar terfelogit\u201c) a celor \u201eO mie si una de nopti\u201c (marota c\u00e2t se poate de justificata, at\u00e2t pentru Borges c\u00e2t si pentru Pavic). Chiar daca nu exista o legatura cauzala efectiva intre carte si suferintele lui Juan, intr-un registru straniu, de fiecare data c\u00e2nd acesta citeste fragmente din povestirile arabe (lecturile fiindu-i intrerupte in stilul consacrat mai t\u00e2rziu de Calvino, cu romanul \u201eDaca intr-o noapte de iarna un calator\u201c), destinul ii joaca feste c\u00e2t se poate de serioase.
\nLa foarte scurt timp dupa achizitionarea cartii, are parte de o taietura care provoaca septicemie. Dupa opt zile de chinuri, timp in care \u201eilustratiile la \u00abO mie si una de nopti\u00bb nu slujeau la altceva dec\u00e2t pentru a-i impodobi cosmarurile\u201c, Juan Dahlmann este internat de urgenta intr-un sanatoriu de unde scapa cu viata. Doctorii ii recomanda, la externare, sa se retraga la conacul sau din Sud (obtinut mostenire de la bunicul dinspre tata), pentru a se recupera, motiv pentru care porneste intr-o calatorie cu trenul. \u201eC\u00e2nd vagoanele s-au pus in miscare (…) a scos primul tom din \u201eO mie si una de nopti\u201c. Sa calatoresti cu aceasta carte, at\u00e2t de str\u00e2ns legata de povestea nefericirii lui, inseamna sa sustii ca aceasta nefericire fusese anulata si era totodata o sfidare vesela si tainica la adresa neputincioaselor forte ale raului\u201c. Totusi, renunta repede la lectura, furat de peisajul pitoresc. Adormind si trezindu-se de c\u00e2teva ori, intr-un moment de reverie, are sentimentul nu numai ca se indreapta spre sud, ci si spre trecut (de retinut acest detaliu foarte important!), insa este intrerupt de controlor, care il informeaza ca va fi nevoit sa coboare mai devreme, din motive pe care Juan nu mai are rabdare si atentie sa le asculte. Ajunge p\u00e2na la urma la un han si, \u201epentru a mai adauga o int\u00e2mplare la acea zi, Dahlmann a hotar\u00e2t sa cineze acolo\u201c. La scurt timp dupa masa, pentru a scapa de cocoloasele de p\u00e2ine aruncate de trei tineri pusi pe scandal (un localnic grobian si doi argati), incepe sa citeasca, insa este din nou intrerupt. Juan intentioneaza sa plece, insa mult prea t\u00e2rziu, fiind impins, in cele din urma, la o rafuiala cu localnicul. Textul se incheie cu urmatoarele r\u00e2nduri: \u201eSi-a dat seama ca daca el, atunci, ar fi putut sa-si aleaga ori sa-si viseze moartea, aceasta ar fi fost moartea pe care si-ar fi ales-o ori si-ar fi visat-o. Dahlmann str\u00e2nge cu hotar\u00e2re cutitul, pe care poate ca n-o sa stie cum sa-l m\u00e2nuiasca, si iese pe c\u00e2mp\u201c.<\/p>\n

Sa rezumi o povestire de Borges fara a o cita in totalitate nu este un lucru usor, deoarece textele autorului argentinian sufera de o (uneori enervant de perfect construita) forma de esentializare \u2013 niciun detaliu nu este int\u00e2mplator, redarea firului rosu poate sa se intinda pe mai multe pagini dec\u00e2t povestea efectiva. Asadar \u2013 un ultim detaliu inainte de analiza. In timpul cinei, Juan observa un batr\u00e2n decrepit, un gaucho parca neinsufletit, sprijinindu-se de tejghea, pe jos. Acesta este batr\u00e2nul care, mai t\u00e2rziu, in ultimul moment in care ar fi putut evita confruntarea, ii arunca un cutit pentru a se apara, duc\u00e2nd totul intr-o zona a inevitabilului. Aici avem parte de urmatoarea observatie: \u201ebatr\u00e2nul gaucho extatic, in care Dahlmann vazuse un simbol al Sudului (al Sudului sau)\u201c. Sudul sau, nu oricare altul, cel pe care, intr-un moment de granita intre somn si trezie, l-a pus la egalitate cu trecutul.
\nCele doua povesti, cea a lui Daubmannus si cea a lui Dahlmann, au c\u00e2teva puncte comune esentiale. In primul r\u00e2nd, cartea nefasta, otravita si otravitoare, cea care declanseaza actiunea. Daca in cazul lui Pavic este vorba de exemplarul \u201ein aur\u201c, pentru Borges este vorba de insasi \u201ecartea de aur\u201c, \u201eO mie si una de nopti\u201c. Ambele marcheaza o interdictie a lecturii, a atingerii Cuv\u00e2ntului (care, la ambii autori, aproape in toate cazurile, duce la moarte \u2013 un traseu tipic de personaj). In al doilea r\u00e2nd, deteriorarea ambilor, lenta pentru Juan si extrem de rapida pentru Joannes, are de-a face cu trecutul, cu regresia. Daca Pavic prezinta acest episod c\u00e2t se poate de explicit, las\u00e2ndu-si personajul sa moara cu un z\u00e2mbet de copil inocent pe chip, la Borges regresia este una mai subtila, sugerata printr-o serie de detalii care, p\u00e2na la urma, puse cap la cap, isi gasesc justificarea in insusi titlul povestirii, in ecuatia in care calatoria spre Sud este in acelasi timp si una spre trecut. Despre Juan doar ni se sugereaza ca ar urma sa moara (nu stim cu siguranta), la fel cum nu ni se lasa de inteles care este, mai exact, motivul pentru care volumele din \u201eO mie si una de nopti\u201c ar fi sursa destinului nefast al acestuia. Raspunsul nostru l-am dat mai sus, intr-o logica borgesiana tipica \u2013 apropierea de Cuv\u00e2nt duce la moarte, insa, oarecum atipic pentru argentinian, aceasta motivatie este lasata in zona sugestiei, in comparatie cu alte texte precum \u201eParabola palatului\u201c, \u201eUndr\u201c sau \u201eOglinda si masca\u201c. Fata de ele, \u201eSudul\u201c c\u00e2stiga in subtilitate, insa fara suportul lor, ram\u00e2ne o povestire evaziva.
\nMilorad Pavic este un admirator de clasa al lui Jorge Luis Borges, iar legatura dintre cele doua personaje, ale caror nume sunt extrem de asemanatoare, Joannes Daubmannus si Juan Dahlmann (nepotul lui Johannes Dahlmann) poate fi o trimitere intertextuala a autorului s\u00e2rb; si nu doar una excentrica, simplu omagiu adus autorului argentinian, ci o trimitere care ofera o cheie de lectura destul de puternica \u201eDictionarului Khazar\u201c. Mai putin clara si pur speculativa este teza conform careia personajul lui Borges ar reprezenta o trimitere la acelasi Hans Daubmann, atestat istoric. Posibilele motive ne lipsesc in acest moment al demonstratiei, depasind si scopul prezentei lucrari, drept pentru care vom suspenda aceasta at\u00e2t de atragatoare v\u00e2natoare de fantome.
\nPorumb vs. Popcorn<\/strong>
\nDaca ar fi sa incercam o sintetizare c\u00e2t mai succinta a poeticii prozatorului s\u00e2rb fara a apela la propria sa scriitura, un foarte bun punct de pornire ar fi un melanj de citate borgesiene, din care nu ar trebui sa lipseasca ultimele doua paragrafe ale povestirii \u201eSudul\u201c, citata si mai sus.
\nRaportate la ideea de destin, personajele lui Pavic sunt cu precadere construite asemeni lui Juan Dahlmann. Purtatoare ale unor destine bine definite, uneori prevestite de ghicitori sau vrajitori (Juan, pe de alta parte, ignora in totalitate semnele venite din zona irationalului, inexplicabilului, pastr\u00e2nd p\u00e2na la capat cartea nefasta), personajele acestuia sunt incadrate intr-un sistem de reguli bine definit, un sistem plin de recurente, suprapuneri, imbinari si oglindiri de planuri, dar in care nesiguranta ontologica este regula de baza. Romanele lui Milorad Pavic sunt, fata de povestirile borgesiene, asemeni popcorn-ului fata de porumb \u2013 expandate, pulverizate, dar nu edulcorate, nu dezintegrate, ci resemantizate. Ceea ce in proza argentinianului e punct, la s\u00e2rb devine vector, fiind dezvoltat, exploatat, subminat in miscare. Daca i se poate reprosa ceva lui Borges, dincolo de evidenta eruditie, greu de inghitit de catre cititorul mediu, acel lucru este faptul ca, in interiorul propriului discurs, fulminant si de o finete estetica greu de atins, este prea perfect, proza acestuia pare uneori literal din alta lume, de o rigurozitate innebunitoare. Pus in fata \u201eBibliotecii Babel\u201c, cititorul este coplesit de magnitudinea acesteia, de faptul ca ea contine, practic, tot ce poate fi scris vreodata. Consecintele proiectarii unei astfel de lumi, a unui univers-biblioteca si a unei biblioteci-univers, pot fi… infinite, odata perceput efectiv ce implica un astfel de sistem.
\nMilorad Pavic, in schimb, brodeaza in jurul imaginilor de acest tip. Am demonstrat asta mai sus, compar\u00e2nd aspecte ale operei celor doi. Acest brodaj nu este strain nici scriitorului argentinian, insa cu precadere in perioada de inceput, in primele trei volume, \u201eEvaristo Carriego\u201c (1930), \u201eIstoria universala a infamiei\u201c (1935) si \u201eIstoria eternitatii\u201c (1936). Odata ce Borges devine acel Borges pe care il cunoastem cu predilectie, esentializarea atinge nivele din ce in ce mai inalte, gradul de contractare si cresterea densitatii textelor fiind vizibila. Nu este vorba de o valorizare a unei tendinte sau a celei de-a doua, ci doar de observare a acestora, pentru a delimita aspecte ale poeticii celor doi.
\nOdata precizata aceasta distantare, putem spune ca si in privinta personajelor lucrurile stau la fel. Daca la Borges personajele sunt punctiforme ori functii, la Pavic au parte de barocul asimetric (insa regulat, la o privire de departe).
\nSugestia barocului vs. Baroc<\/strong>
\nLa fel cum Juan Dahlmann are parte de momente de vis ratate (cosmarurile din timpul bolii, mai degraba delir dec\u00e2t vis efectiv, somnul intermitent din timpul calatoriei cu trenul, care il apropie de revelatia onirica, insa nu i-o ofera in totalitate), tot asa o multime de alte personaje din opera lui Borges se afla la limita spatiului oniric, deoarece proza lui este organic impregnata de ratiune. Fantasticul argentinianului frizeaza zona visului baroc, ii ofera o sugestie a straniului, a diformului, insa ram\u00e2ne in zona simetriei.
\nDespre Dahlmann ni se spune ca, \u201edaca el, atunci, ar fi putut sa-si aleaga ori sa-si viseze moartea, aceasta ar fi fost moartea pe care si-ar fi ales-o ori si-ar fi visat-o\u201c. Personajele lui Pavic nu numai ca pot sa isi aleaga si sa isi viseze moartea, dar de cele mai multe ori nu au de ales. Tema personajelor care isi viseaza unele altora viata si moartea, chiar despartite de secole, este una recurenta in romanele acestuia, oniricul ocup\u00e2nd, la modul general, un loc extrem de important printre ustensilele si temele prozei sale.
\nDaca privim, de exemplu, \u201eUltima iubire la Tarigrad\u201c, observam ca nici trompe l’oeil-ul nu este o tehnica straina autorului s\u00e2rb in cele mai explicite forme ale sale. La un moment dat, Sofronije Opujic este condus \u201eintr-o odaie pe ai carei pereti at\u00e2rnau o icoana, o oglinda si un tablou intr-o rama ovala aurita. La un moment dat, Opujic observa mirat ca in tablou aparea doar o draperie de catifea\u201c, pentru a-si da seama mai t\u00e2rziu ca aceasta era o fereastra. Spre sf\u00e2rsitul cartii, la Tarigrad, la receptia ambasadorului francez, avem parte de proiectia inversa, aspectul dual fiind si de aceasta data revelat: \u201eAv\u00e2nd rama ca o ghirlanda cu flori, fereastra parea mai degraba un tablou. Scena ii amintea lui Sofronije de o fereastra din casa parinteasca de la Triest\u201c. Aceasta devoalare a ferestrei-tablou tine in mare masura de demascarea barocului, a trompe l’oeil-ului. Astfel, aparitia unei siluete misterioase in acest cadru, in timpul receptiei din final \u2013 o silueta care, prin natura confuza a planului de perceptie, apare la r\u00e2ndul ei ca fiind incerta, reflexie iluzorie sau persoana reala \u2013 este o noua dovada de aducere in prim plan a unei temei baroce.
\nDaca la Borges gasim un exces de ratiune ancorat intr-un prezent perpetuu, p\u00e2na si in cele mai fantastice proze, zonele de nesiguranta ontologica gasindu-si cu totul alte radacini dec\u00e2t in dilemele acestui tip de baroc, proza lui Milorad Pavic este diametral opusa, patin\u00e2nd deseori in proliferarea formelor de acest gen \u2013 tridimensionale, nesigure, cu marginile formei deplasate, inselatoare, amagitoare, multiplicate; ele prolifereaza asemeni florei salbatice, discursul da uneori impresia de dezechilibru controlat ori echilibru instabil. Prin acest caracter, romanele autorului s\u00e2rb se distanteaza de formula argentinianului, genial, fara indoiala, dar a carui proza este, pe alocuri, infricosator de inumana, asemeni \u201eCartii de nisip\u201c, \u201eun obiect de cosmar, un lucru nefiresc ce infesta si pervertea realitatea\u201c, asemeni enciclopediei imaginarei planete Tl\u00f6n.
\nExoterm \/ Endoterm \/ Exeunt<\/strong>
\nIn al doilea paragraf al acestui capitol, aminteam prologul \u201eIstoriei universale a infamiei\u201c, in care Borges reflecteaza pesimist si ironic asupra faptului ca cititorii buni sunt pasari mult mai rare dec\u00e2t scriitorii buni. In primul alineat am omis intetionat sa mentionam ca, in acelasi interviu in care il numeste pe sud-american cel mai bun si talentat cititor al secolului XX, Milorad Pavic sustine exact opusul, cu acelasi pesimism si cu aceeasi ironie: in lume exista, cu siguranta, mai multi cititori buni dec\u00e2t cronicari sau autori. Poate ca aceasta este diferenta fundamentala dintre cei doi. Putem rasufla usurati: at\u00e2ta timp c\u00e2t numerele celor doua categorii nu vor ajunge la egalitate perfecta, Jorge Luis Borges si Milorad Pavic isi vor gasi un loc binemeritat in biblioteci.<\/p>\n

 <\/p>\n

Bibliografie:<\/strong>
\n1. Tatjana Aleksic, \u201eNational Definition Through Postmodern Fragmentation: Milorad Pavic’s Dictionary of the Khazars\u201c, in \u201eSlavic and East European Journal\u201c, vol. 53, nr. 1, 2009.
\n2. Jorge Luis Borges, \u201eBorges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani\u201c, volum ingrijit de Willis Barnstone, Cluj-Napoca, Dacia, 1990.
\n3. Idem, \u201eEseuri\u201c, Iasi, Polirom, 2006.
\n4. Idem, \u201eProza completa\u201c, Vol I-II, Iasi, Polirom, 2006.
\n5. Robert Coover, \u201eThe End of Books\u201c, in \u201eThe New York Times\u201c, 21 iunie 1992.
\n6. Radmila Gorup, \u201ePavic’s The Inner Side of the Wind: A Postmodern Novel\u201c, in \u201eThe Review of Contemporary Fiction\u201c, Vol XVIII, Nr. 2, iunie 1998.
\n7. Thanassis Lallas, \u201eAs a Writer I Was Born Two Hundred Years Ago… \u2013 An Interview with Milorad Pavic\u201c, in \u201eThe Review of Contemporary Fiction\u201c, Vol XVIII, Nr. 2, iunie 1998.
\n8. Tomislav Longinovi?, \u201eChaos, Knowledge, and Desire: Narrative Strategies in Pavic’s Dictionary of the Khazars\u201c, in \u201eThe Review of Contemporary Fiction\u201c, Vol XVIII, Nr. 2, iunie 1998.
\n9. Brian McHale, \u201eFictiunea postmodernista\u201c, Iasi, Polirom, 2009.
\n10. Milorad Pavic, \u201eCelalalt trup\u201c, Pitesti, Paralela 45, 2009.
\n11. Idem, \u201eDictionar Khazar: Roman lexicon in 100.000 de cuvinte\u201c, Pitesti, Paralela 45, 2004.
\n12. Idem, \u201eMantia de stele: ghid astrologic de ghicit\u201c, Bucuresti, Humanitas Fiction, 2008.
\n13. Idem, \u201ePartea launtrica a v\u00e2ntului, sau roman despre Hero si Leandru\u201c, Pitesti, Paralela 45, 2003.
\n14. Idem, \u201eUltima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit\u201c, Pitesti, Paralela 45, 2006.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eCartea este o serie de vise, visate cu minutiozitate. In pofida inepuizabilei sale varietati, nu este haotica; e guvernata de simetrii care ne amintesc de acelea din desenul din covor. Naratiunile sunt dominate de numarul trei.\u201c Jorge Luis Borges Reporter \u2013 Daca Borges ar fi aici, ce ati dori sa aflati\u00a0 de la el? Ce… Cite\u0219te mai mult »Pavic si Borges \u2013 lecturi paralele \u2013<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6239,6238,3597],"class_list":["post-8748","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-istoria-universala-a-infamiei","tag-luis-borges","tag-milorad-pavic"],"views":3054,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8748","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8748"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8748\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8748"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8748"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8748"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}