{"id":8745,"date":"2011-08-18T12:08:17","date_gmt":"2011-08-18T10:08:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8745"},"modified":"2011-08-18T12:08:44","modified_gmt":"2011-08-18T10:08:44","slug":"a-orna-galati-%e2%80%93-un-alt-bluffeur-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/a-orna-galati-%e2%80%93-un-alt-bluffeur-ii\/","title":{"rendered":"A. Orna-Galati \u2013 un alt bluffeur ? (II)"},"content":{"rendered":"

Asa cum s-a vazut, ideile filosofico-politico-sociale ce se \u00eentrevad \u00een publicistica lui A. Orna de p\u00e2na atunci, daca nu se circumscriau teoriilor socialiste, se aflau cel putin \u00een apropierea lor. \u00cen acest sens, semnificativa este colaborarea la democraticul \u201eAdevarul\u201c si chiar la \u201eRampa\u201c, gazeta culturala si \u2013 ca atare \u2013 apolitica, \u00eensa condusa de un militant socialist, N.D. Cocea, si cu multi colaboratori ce profesau credintele directorului. C\u00e2t priveste arta, \u00een general, si literatura, \u00een particular, galateanul a pledat \u00een favoarea \u201erealismului\u201c (id est naturalismul), resping\u00e2nd, de pilda, acuzatia de pornografie ce i se aducea, si a invocat cu admiratie \u201evaloarea intrinseca\u201c si \u201epartea contributiva la monumentul g\u00e2ndirii universale\u201c a operelor unor Lev Tolstoi, Leonid Andreev si H. Ibsen. \u00cen compania acestor \u201emonstri sacri\u201c este pus \u00eensa si mai t\u00e2narul Upton Sinclair, ceea ce nu se putea datora dec\u00e2t unor calitati suplimentare, orientarii lui catre reflectarea vietii din uriasele, modernele si dezumanizantele fabrici americane. Scriitorul suscitase mare interes si la noi, \u00een special dupa bestsellerul sau international \u201eThe Jungle\u201c. Chiar \u00een anul aparitiei acestuia \u2013 1906 \u2013 o talmacire rom\u00e2neasca e gazduita \u00een foiletonul ziarului \u201eAdevarul\u201c, sub titlul \u201eOtravitorii din Chicago\u201c. Anul urmator, Tipografia \u201eViitorul social\u201c scotea brosura \u201eDiscursul unui agitator\u201c, contin\u00e2nd un fragment din aceeasi lucrare. \u00cen 1911, \u201eRevista ideii\u201c dadea la iveala un capitol din \u201eInfernul din Packingtown\u201c, iar \u00een 1912, \u201eGlasul poporului\u201c \u2013 un fragment intitulat \u201eGraiesc numai adevarul\u201c. Evident, A. Orna avea la dispozitie, de asemenea, mult mai numeroasele traduceri \u00een franceza din proza scriitorului american. Upton Sinclair i-a servit, desigur, drept model lui A. Orna nu at\u00e2t \u00een plan stilistic sau \u00een configurarea personajelor si construirea actiunii, c\u00e2t \u00een \u00eentoarcerea lui catre lumea din care plecase, a portului dunarean.
\nUn tablou al portului dunarean<\/strong>
\nAsa cum anticipasera \u00eentr-o masura textele publicitare ale ziarului, \u00een centrul romanului se afla un eveniment crucial din viata hamalilor galateni \u2013 o greva de mari proportii, precum si un destin, al acelui care o declanseaza prin \u201ecuv\u00e2ntul sau revolutionar\u201c \u2013 \u201eagitatorul\u201c Nica Fus. Totul porneste de la un accident \u2013 ruperea unei schele si \u00eenecarea hamalului Mehmet Ali \u2013, petrecut \u00eentr-o zi de toamna t\u00e2rzie, friguroasa, cu v\u00e2nt puternic. Povestirea debuteaza \u00een chip natural cu focalizarea obiectivului asupra personajului central, surprins \u00een zorii unei noi zile de truda, ce se anunta a fi ca toate celelalte. Portretul, \u00een tuse rapide, dar sugestive (\u201eNalt, slab, uscat, numai oase si nervi, cu fata arsa de soare, cu ochii negri, dusi \u00een fundul capului, cu parul v\u00e2lvoi si ne\u00eengrijit, tusind si \u00eembracat \u00een zdrente, s\u2026t parea un schelet ambulant. Ai fi spus, vaz\u00e2ndu-l, ca, ros \u00een ultimul grad de tuberculoza, omul nu mai avea multe zile de trait. Aparenta aceasta \u00eensa \u00eensela, caci era unul din cei mai vigurosi s\u2026t Nervos si violent, dar bun la suflet \u00een fond, se bucura printre muncitori de o reputatie formidabila\u2026\u201c), e completat de o scurta ochire asupra interiorului saracacios al casei din Badalan, mahalaua galateana, si asupra familiei hamalului, formata din sotia Zamfira si fiica Marioara, de vreo 10 ani, ambele muncitoare la o fabrica de cutii, cea dint\u00e2i tiranizata de sotul gelos, a carui mentalitate e aici taraneasca, \u201eprimitiva\u201c, \u201ereactionara\u201c. Drumul urmat de Nica Fus de acasa p\u00e2na la docuri, precum si mai ales preparativele pentru descarcarea unui vapor prilejuiesc schitarea unui tablou general al portului dunarean \u00een plina activitate. Din pacate, autorul nu duce operatia la capat, prefer\u00e2nd sa se dedea unor explicatii gazetaresti \u00een legatura cu volumul comertului desfasurat, cu produsele exportate sau importate, cu factorii implicati (exportatori, armatori, vatafi si hamali, autoritatile portuare etc.). Odata cu epuizarea lor, \u00eensa, naratiunea intra \u00een drepturile sale. Anuntat de hotar\u00e2rea vatafului Vartanian de a descarca un vapor cu o echipa relativ numeroasa, de aproape 40 hamali de diferite etnii (rom\u00e2ni, greci, turci, evrei, albanezi), folosind \u00eensa \u201eo singura schela si doua poste\u201c, hotar\u00e2re impusa dictatorial, ca unica alternativa la somajul recalcitrantilor, accidentul survine \u00een chip inexorabil si totusi dramatic, cum sunt si secventele ce decurg din el \u2013 cautarea supravietuitorilor, \u00eencercarea de a se face nevazut a vatafului, interogarea de catre autoritatile portuare si politie a celor implicati, \u00eentru stabilirea vinovatilor. M\u00e2nuitor abil al dialogului, A. Orna se arata capabil sa regizeze bine si scenele de mase, precum este aceea a confruntarii dintre hamali, ce se tem ca vataful ar putea fi scos basma curata, si ajutorul de capitan al portului, confruntare ce degenereaza, astfel \u00eenc\u00e2t Nica Fus este arestat ca \u201einstigator\u201c, iar camarazii sai \u201ese \u00eemprastie ca niste animale speriate\u201c. Cu destula dexteritate \u00een mentinerea tensiunii epice, naratorul paraseste personajul central \u00een acest punct, pentru a urmari reactiile Zamfirei si Marioarei, \u00eengrijorate mai \u00eent\u00e2i de \u00eent\u00e2rzierea lui Nica Fus, apoi de lipsa oricaror stiri, speriate, \u00een fine, de vestea accidentului din port si a arestarii, veste adusa de un hamal din echipa, beat crita si pus pe \u201eglume\u201c. Eliberarea lui Nica Fus, a doua zi, e o doar o falsa victorie a muncitorilor, caci, \u201epentru a nu \u00eencuraja anarhia\u201c, autoritatile nu le satisfac cererile viz\u00e2nd pedepsirea vinovatului si \u00eembunatatirea conditiilor de munca. Ideea grevei se naste astfel de la sine, dar \u00eesi croieste drum cu greu, prin inertia seculara, prin egoismul celor mai multi, marginiti la interesul propriu si imediat, prin frica, motivata sau nu, de retorsiuni. Aici ies la vedere calitatile de agitator si organizator ale lui Nica Fus, care, peste tot, \u00een docuri, pe strada, la cr\u00e2sma, la domiciliu sau la clubul sindical din str. Vezuviului, \u00eesi convinge tovarasii din toate sectoarele (\u201ecereale\u201c, \u201ecarbuni\u201c, \u201ealte marfuri\u201c) sa impuna patronilor, sub amenintarea cu greva, satisfacerea cererilor salariale. \u00cen fata refuzului cu care sunt \u00eent\u00e2mpinati, o delegatie a hamalilor, compusa din Nica Fus, Moise Grimberg si grecul Ilie Bali, se va prezenta la prefectura cu o petitie colectiva, solicit\u00e2nd medierea conflictului. Prefectul, \u00eensa, iarasi pentru a stinge anarhia, va lua masuri pentru expulzarea \u201estrainilor\u201c instigatori, iar c\u00e2nd, drept raspuns, se declanseaza greva, va aduce soldati care sa-i \u00eenlocuiasca pe cei ce \u00eenceteaza lucrul. Masura luata de capitania portului si de prefectura, la rugamintea exportatorilor si armatorilor, duce la paroxism starea de spirit a celor ce \u201eli se fura munca\u201c. \u00cencercarea de a-i scoate pe soldati din docuri esueaza \u00een cele din urma, sub focul trupelor chemate pentru mentinerea ordinei. Pe c\u00e2mpul de lupta, devastat de hamali \u00een panica fara margini si fuga lor finala, ram\u00e2n mai multi morti, precum si raniti. Printre cei din urma se numara si Nica Fus, care \u00eesi revine \u00een simtiri pe patul spitalului. Ultimul foileton pastrat (accesibil azi) \u00eenfatiseaza penibila limpezire a amintirilor recente si a g\u00e2ndurilor, mai ales \u00een discutia cu \u201efelcereasa\u201c ce se ocupa de el pe timpul noptii si care \u00eei admira spiritul de solidaritate, dar \u00eel avertizeaza ca \u201erevolutionarii sufera cei dint\u00e2i\u201c. E o anticipare (premeditata sau nu) a desfasurarii actiunii \u00een partea a doua a romanului, \u00een care, probabil, \u201eagitatorul\u201c Nica Fus ajunge \u00een fata justitiei si, apoi, \u00een temnita.
\nMai prejos, fara \u00eendoiala, dec\u00e2t veritabilele realizari de p\u00e2na atunci ale genului \u00een spatiul rom\u00e2nesc, romanul lui A. Orna, \u00een circumstante mai favorabile dec\u00e2t cele pe care le-a avut (declansarea razboiului mondial, cu subsecventul dezinteres general pentru problemele sociale), tiparit \u00eentr-o forma ceva mai cizelata, putea totusi sa compenseze minusurile prin tematica sa noua, dar si prin ineditul mediului uman, divers si pitoresc, din porturile dunarene, care, peste un deceniu, \u00eei va aduce lui Panait Istrati admiratia criticii si a publicului larg european.
\nProbleme \u201epsihologice\u201c<\/strong>
\nDupa foiletonul din \u201eFacla\u201c, A. Orna mai semneaza, \u00een intervalul aprilie-iunie 1914, \u00een ziarul \u201eDimineata\u201c patru texte, de o specie incerta, \u00eentre schita si \u201efizionomie\u201c: \u201eObsesiune\u201c, \u201eIntelectuala\u201c, \u201eMoralistul\u201c, \u201eIrezistibilul\u201c. E dificil de spus daca au fost scrise \u201epe loc\u201c sau au fost expediate din Occident; o \u201ecorespondenta\u201c este \u00eensa cu siguranta un fel de interviu dat la iveala (sub titlul \u201eVictor Marguerite. O vizita la cunoscutul om de litere\u201c francez) \u00een \u201eRampa noua ilustrata\u201c, din 11 iunie 1916, ultimul iscalit \u00een presa rom\u00e2neasca.
\nPrimele vesti despre scriitorul stabilit definitiv \u00een Occident vin apoi \u00een 1921. \u00cen acest an scotea un alt roman, intitulat \u201eLes Araign\u00e9es\u201c (Paris, Les \u00c9ditions G. Cr\u00e8s &-ie). Pe coperta, numele autorului e transcris Adolphe O. Orna. Si tot aici se indica \u201ela cinqui\u00e8me \u00e9dition\u201c. La sf\u00e2rsitul romanului \u2013 data si locul scrierii lui: \u201eLondres, 1919-1920\u201c. Merita retinuta si dedicatia: \u201e\u00c0 ISRAEL ZANGWILL\/ \u00c0 mon ma\u00eetre et ami\/ HOMMAGE\/ L’auteur\u201c.
\nZiarul \u201eRampa\u201c anunta la 3 august 1921 aparitia cartii si reproducea din \u201eLe Crapouillot\u201c recenzia pe care i-o consacrase Marcel Berger, a carui concluzie era mai cur\u00e2nd una \u00eencurajatoare: \u201ela patte qui se pose sur notre terre est encore maladroite, mais c’est celui d’un lion\u201c. La recenzia \u00een cauza se referea si un redactor al \u201eG\u00e2ndirii\u201c \u00een \u201ecronica marunta\u201c din 15 septembrie 1921, acesta relief\u00e2nd \u00eensa ironic asertiunea facuta acolo cum ca autorul \u201ear fi cunoscut succesul \u00een Rom\u00e2nia cu romanele si piesele sale si ca aici, \u00een tara de origine, am socoti romanul \u201eNica Fus, agitator\u201c s\u2026t de o masura cu acele fresce curajoase ale lui Upton Sinclair \u201eRegele carbunelui\u201c si \u201eOtravitorii din Chicago\u201c\u2026\u201c \u00cen acelasi sens, reproduc\u00e2nd niste aprecieri prea exagerate (\u201e…\u00abPaianjenii\u00bb s-au ridicat hotar\u00e2t deasupra productiei curente sprint acel sens al pitorescului, aceasta observatie, c\u00e2nd turbulenta, c\u00e2nd \u00eentepata, \u00eentotdeauna justa, acel chip de a ne reda \u00eentr-o trasatura neuitata at\u00e2tea siluete s\u2026t gustul profund si sacru al omenescului si al generalului ascuns sub anormal si straniu, acel sentiment infailibil al marilor forte care poarta lumea…\u201c, comentatorul g\u00e2ndirist (poate, Adrian Maniu, fost colaborator al \u201eRampei\u201c din 1912-1913) \u00eencheia: \u201eBrr! Pariem ca d. Orna are un prieten gentil la \u00abCrapouillot\u00bb, un prieten care fara \u00eendoiala e de obicei mai zg\u00e2rcit cu epitetele elogioase, chiar c\u00e2nd ar fi vorba de Dostoievski ori Barbusse.\u201c Spirit critic arata, \u00een paginile aceleiasi \u201eRampa\u201c, si cel ce iscaleste Lucullus, care, \u00een nota consacrata cartii la 9 septembrie 1921, vorbeste de \u201eo schita de roman\u201c ce releva un bun stilist, dar careia \u00eei \u201elipseste ad\u00e2ncimea psihologica\u201c, \u00eentr-at\u00e2t fiind doar \u201eo fagaduiala\u201c.
\n\u201eLes Araign\u00e9es\u201c este, \u00een esenta, romanul unei tinere frantuzoaice care, \u00eenainte de Primul Razboi Mondial, traieste o vreme \u00een Anglia. (Versiune engleza, tiparita \u00een 1923, se intitula, de altfel, \u201eA French Girl in London\u201c.) Marte Monbiot, cum se numeste eroina principala, ia contact astfel cu o serie de tineri londonezi, din cercul de cunostinte al verilor sai, mai fiecare dintre ei exponent al unei conceptii si atitudini existentiale din societatea timpului. Astfel, varul James Frank-Rex e englezul \u00eenchistat, fara orizont, dedicat total meseriei si caminului, verisoara Millicent Frank-Rex e feminista, iar scriitorul Horace Simons e libertinul, adeptul \u201eamorului liber\u201c, dar si sustinatorul ideii ca femeile sunt pretutindeni si \u00eentotdeauna \u201epaianjenii\u201c, care \u00eesi devora prada masculina. (Aceasta este si semnificatia titlului. Sa fie oare o simpla coincidenta faptul ca Paianjenul se intitula si piesa lui A. de Herz, pusa \u00een scena la Bucuresti, \u00een 1913, piesa a carei eroina, dupa gura lumii, prindea \u00een p\u00e2nza-i pe toti barbatii din preajma?). Alte personaje erau fiica de milionar Phyllis Sloane, socialista, dedicata \u00eensa doar operelor de caritate \u00een cartierul-ghettou Est End, Williams, conferentiar la Scoala de Limbi Orientale, admiratorul altor culturi (\u00eendeosebi a celei franceze) si denigratorul conationalilor sai. Galeria e completata de Harold si Mabel Rosslyn, de Jack Hicks, logodnicul lui Millicent, apoi de patronul unei mici firme de export-import, de spaniolul Mano\u00ebl, de functionarul grec Dillino etc. Conceptiile reprezentate nu capata \u00een paginile romanului nici profunzime, nici un veritabil potential dramatic, iar tribulatiile erotice ale eroinei, \u00een lipsa unei patrunderi psihologice, se compun destul de arbitrar. Ramas \u00een afara axelor de evolutie ale romanului francez si englez, \u201eLes Araign\u00e9es\u201c are si el soarta celui cu care A. Orna debutase.
\nSuccesul dramaturgului<\/strong>
\nPe coperta interioara a volumului din 1921, se mentiona \u201edu m\u00eame auteur, pour para\u00eetre prochainement: \u201eLes Errants\u201c, roman, \u201e\u00c9volution de Lupus Andronicus\u201c, roman\u201c. \u00censa, doar acesta din urma a fost tiparit, \u00een versiune engleza, sub titlul \u201eReincarnation of Lupus Andronicus\u201c (London, 1924). Absent \u00een bibliotecile de la noi, devenit o raritate chiar \u00een Marea Britanie, nu am putut sa ne lamurim \u00een ce masura constituia un progres si nici nu am putut verifica informatiile referitoare la \u201esubiectul sau rom\u00e2nesc\u201c. Din titlu se deduce ca avea la baza ideea metempsihozei, de lunga cariera literara si care, \u00een perioada interbelica, va cunoaste o \u201erecrudescenta\u201c, inclusiv \u00een literatura noastra.
\n\u201eLes Araign\u00e9es\u201c si \u201eReincarnation of Lupus Andronicus\u201c ar putea sa sugereze ca A. Orna a optat, dupa stabilirea sa \u00een Occident, pentru o cariera de romancier. \u00cen fapt, lucrurile nu stateau asa. Dupa aparitia celui dint\u00e2i, la Paris i se pun \u00een scena mai multe piese: \u201eLa Farce de Pope Gheorghe\u201c (\u00een 1921, la Th\u00e9\u00e2tre des Mathurins, si \u00een 1922, la Th\u00e9\u00e2tre de la Chim\u00e8re, al lui Gaston Baty), \u201eLa Dette de Schmil\u201c (\u00een 1923, la Maison de l’Oeuvre, al lui Lugn\u00e9 Poe), \u201eLa Souris blanche\u201c (\u00een septembrie 1924, la Th\u00e9\u00e2tre des Mathurins), precum si dramatizarea \u201eMademoiselle Le Feu\u201c (dupa o nuvela a lui Maupassant, \u00een mai 1924, la Od\u00e9on, \u00een regia lui G\u00e9mier). Sa notam ca, \u00een acesti ani, semnatura i se \u00eent\u00e2lnea, de asemenea, \u00een paginile gazetei \u201eComoedia\u201c sub c\u00e2teva articole teoretice. E de retinut din aceasta perioada si \u201eun scandal literar\u201c, despre care informeaza \u201eRampa\u201c \u00een numerele 1698, din 27 iunie 1923, p. 3, 1699, din 28 iunie 1923, p. 3 si nr. 1707, din 8 iulie 1923, p. 9. Era vorba, \u00een speta, despre acuzarea de plagiat adusa de Matei Roussu lui Robert de Thiac, \u201escandal\u201c \u00een care intervine si scriitorul nostru. Dupa Adolphe Orna, nu exista dec\u00eet o vaga asemanare \u00eentre \u201eLa Race maudite\u201c a lui de Thiac si piesa lui Matei Roussu, \u201eLes Fleurs du Vase\u201c, care \u00eensa \u201eaminteste \u00een mod ciudat o piesa a sa s\u00abEcce Homo\u00bbt\u201c.
\nConform stirilor aduse \u00een tara de \u201eRampa\u201c, piesele lui Orna, puse \u00een scena de mari regizori ai vremii, s-au bucurat de succes de critica, despre ele scriind Edmond S\u00e9e, Alfred Savoir, Roger Martin du Gard s.a., toti remarc\u00e2nd forta mesajului umanitarist, \u00eendreptat \u00eempotriva discriminarii suportate de evrei \u00een anumite parti ale lumii. \u00censa acestei forte \u00eei este sacrificata de multe ori verosimilitatea situatiilor. \u00cen \u201eLa dette de Schmill\u201c, de pilda, o familie de evrei rom\u00e2ni ajunge sa fie ostracizata at\u00e2t de coreligionari, c\u00e2t si de crestini \u00eentr-un mod at\u00e2t de brutal, \u00eenc\u00e2t solutia ultima este, pentru ea, sa emigreze \u00een America, \u201eunde nu sunt nici evrei, nici goi\u201c. Dar ostracizarea respectiva se produce \u00een urma violului comis de un adult crestin asupra unei fetite evreice de 10 ani, viol ce duce la nasterea unui copil. Violul, \u00een genere, pe scena, \u201eomoara drama\u201c, cum spunea Victor Anestin \u00een legatura cu \u201eloviturile de revolver\u201c. Or, mai mult, \u00een piesa lui Orna, \u00eent\u00e2mplarea se petrece \u00eentr-o circumstanta de ne\u00eent\u00e2lnit \u00een realitate. Pentru a-si plati datoria pe care o are la pielarul Botezatu, cizmarul Smil Moise accepta propunerea ca fiica sa Rasela sa lucreze \u00een casa aceluia, ceea ce \u00eensa e cu desav\u00e2rsire oprit de prescriptiile religiei chiar si pentru femeile mature. Asemenea lacune ale verosimilului, infractiunile fata de gust, st\u00e2ngaciile \u00een construirea conflictului, cam facticele lirism, ce ar fi trebuit sa contribuie la \u201eculoarea locala\u201c rom\u00e2neasca, toate prezente si \u00een \u201eLa Farce de Pope Gheorghe\u201c, si \u00een \u201eLe P\u00e9ch\u00e9\u201c, au facut ca succesul la public sa fie destul de mic si sa se stinga repede.
\nDintre piesele jucate, doua \u2013 \u201eLa Souris Blanche\u201c si \u201eLa Dette de Schmil\u201c \u2013 sunt cuprinse \u00een volumul \u201eTh\u00e9\u00e2tre\u201c, tiparit catre sf\u00e2rsitul anului 1926. Moartea dramaturgului, survenita la 17 decembrie 1926, a grabit si aparitia celui de-al doilea volum (\u201eTh\u00e9\u00e2tre\u201c, II), ce cuprindea piesele \u201eLa Farce de Pope Gheorghe\u201c si \u201eL’\u00c9go\u00efste\u201c si \u00een fruntea caruia a fost pus articolul-necrolog \u201eUn dramaturge. La br\u00e8ve destin\u00e9e d’Adolphe Orna\u201c, semnat de H.-R. Lenormand. (Articolul aparuse initial \u00een gazeta pariziana \u201eComoedia\u201c, din 20 dec. 1926. La noi, a fost reprodus \u00een revista \u201eOrizontul\u201c, din 20 ian. 1927.)
\nUn deschizator de pluton<\/strong>
\nMoartea scriitorului are imediat rasunet si \u00een tara, un necrolog (\u201eCei cari se duc: Adolphe Orna\u201c) apar\u00e2nd sub semnatura lui A. de Herz \u00een cotidianul \u201eDimineata\u201c (din 29 dec. 1926). Ecouri \u00een presa de la noi mai suscita \u00een continuare primirea piesei \u201ePluie d’Avril\u201c la Comedia Franceza, precum si premiera postuma a pieselor \u201eLe P\u00e9ch\u00e9\u201c (anonim \u00een \u201eRampa\u201c, din 18 ianuarie 1930; V. Timus si Adrian Maniu, \u00een aceeasi gazeta, \u00een 19 ianuarie 1930 si, respectiv, \u00een 1 februarie 1930) si \u201eLa Maison d’Israel\u201c, scrisa \u00een colaborare cu Matei Roussu (\u201eO piesa de autori rom\u00e2ni jucata la teatrul Renaissance\u201c, \u00een \u201eRampa\u201c, din 12 iunie 1933). \u00cen sf\u00e2rsit, scriitorul este comemorat, la intervale diferite, \u00een paginile ziarelor \u201eAdevarul\u201c (din 28 ianuarie 1931: \u201ePatru ani de la moartea lui A. Orna\u201c), \u201eGazeta\u201c (din 9 septembrie 1937: Ion Pas, \u201ePe foi de bloc. Despre reviste si despre un autor necunoscut\u201c) si \u201eGazeta evreiasca\u201c (din 23 iulie 1943: M. Schwarzfeld, \u201eScriitori evrei \u00een Rom\u00e2nia \u00een veacul actual\u201c).
\nAsemenea comemorari ori evaluari pozitive par sa nu se mai fi produs \u00een Franta de pe la mijlocul deceniului al patrulea; numele scriitorului se mai \u00eent\u00e2lneste ulterior doar \u00een lucrarile ce \u00eenregistreaza repertoriul teatrelor din intervalul 1922-1933.
\nSe poate, deci, conchide ca A. Orna, bluffeur la Bucuresti \u00een anul de gratie 1911, \u00eenceteaza sa mai fie astfel din 1912, c\u00e2nd \u00eencepe o cariera de scriitor de expresie franceza, o cariera p\u00e2na la urma modesta. El este, \u00eensa, un deschizator de pluton. Un pluton deosebit de cel al rom\u00e2nilor ce \u00eencercasera si unii chiar izbutisera deja p\u00e2na atunci o asemenea cariera (Anne de Noailles, H\u00e9l\u00e8ne Vacaresco, Charles Adolphe Cantacuz\u00e8ne s.a.), si care au facut-o, ca sa spunem asa, nepremeditat, ci \u00een virtutea unei francofonii mostenite, ei apartin\u00e2nd \u00eendeobste celei mai \u00eenalte aristocratii de pe meleagurile dunarene. Noul pluton, al carui deschizator poate fi socotit, credem, autorul romanelor \u201eLa Fange\u201c si \u201eLes Araign\u00e9es\u201c si al pieselor \u201eLa Farce de Pope Gheorghe\u201c, \u201eLa dette de Schmil\u201c, \u201eLa Souris blanche\u201c, \u201eL’\u00c9go\u00efste\u201c si \u201eLe P\u00e9ch\u00e9\u201c, \u00eesi \u00eengroasa r\u00e2ndurile \u00eendata dupa Primul Razboi Mondial, \u00een ele intr\u00e2nd r\u00e2nd pe r\u00e2nd Tristan Tzara, Panait Istrati, B. Fondane, Ilarie Voronca, Claude Sernet, Andr\u00e9 Spire s.a.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Asa cum s-a vazut, ideile filosofico-politico-sociale ce se \u00eentrevad \u00een publicistica lui A. Orna de p\u00e2na atunci, daca nu se circumscriau teoriilor socialiste, se aflau cel putin \u00een apropierea lor. \u00cen acest sens, semnificativa este colaborarea la democraticul \u201eAdevarul\u201c si chiar la \u201eRampa\u201c, gazeta culturala si \u2013 ca atare \u2013 apolitica, \u00eensa condusa de un… Cite\u0219te mai mult »A. Orna-Galati \u2013 un alt bluffeur ? (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6236,6237],"class_list":["post-8745","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-a-orna-galati","tag-publicisti-romani-de-limba-franceza"],"views":1581,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8745","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8745"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8745\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8745"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8745"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8745"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}