{"id":8689,"date":"2011-08-11T16:49:08","date_gmt":"2011-08-11T14:49:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8689"},"modified":"2011-08-11T16:52:20","modified_gmt":"2011-08-11T14:52:20","slug":"ah-ce-dimineata-reusita","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ah-ce-dimineata-reusita\/","title":{"rendered":"Ah, ce dimineata reusita!"},"content":{"rendered":"

sau <\/strong><\/p>\n

Un miting neautorizat<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Am noroc daca dimineata vad sau aud ceva care sa ma binedispuna, sa ma amuze, ca sa pot purta, macar o parte din zi, inlauntrul meu un sur\u00e2s. Pe urma, p\u00e2na seara, mai vad eu ce-o mai fi. Ca astazi, de pilda.<\/p>\n

Il stiam mai demult pe catelul asta. Ma distra cum se f\u00e2t\u00e2ia el, important, prin parcarea din vecinatatea magazinului. Spre deosebire de personajele meditative, cu statut incert, care sedeau toata ziua pe borduri sau pe treptele pravalioarelor, scuip\u00e2nd neglijent pe jos coji de seminte sau zv\u00e2rlind c\u00e2te-o sticla goala de bere bauta pe nerasuflate, catelul avea aerul unui inspector pornit sa detecteze nereguli.<\/p>\n

Spre oamenii aceia refuz sa ma uit. Trasaturile lor pare ca sau sters de mult si acum alcatuiesc un chip colectiv, chipul neputintei si al resemnarii. Ceva mai incolo, pe o alta strada, si inca mai departe, pe l\u00e2nga alt magazin, sau pe l\u00e2nga o piata, chipul acesta se lateste, se ingroasa, cu aceeasi expresie de nesuportat, ca intr-un puzzle, caruia i se tot adauga piese, iese din oras, acopera alte orase si sate acopera, amenint\u00e2nd sa devina chipul tarii mele.<\/p>\n

Simt ca pentru a ram\u00e2ne vie, trebuie sa ma feresc de viata, de ur\u00e2tul ei. Asa ca ma intorc spre catel. Imi imaginez ca se ridica in doua picioare, isi pune labele din fata in sold si, plin de importanta, continua sa-si inspecteze domeniul care, considera el, ii apartine de drept.<\/p>\n

Sterg in acest fel orice incercare a realului sa ma impovareze, sa ma g\u00e2rboveasca inca de dimineata, sa-mi fure ziua aceasta pe care vreau s-o construiesc eu, pas cu pas, asa cum mi-o doresc.<\/p>\n

La urma urmei e un joc nevinovat, mi-l pot ingadui pentru o zi. Astazi vreau sa-mi apar z\u00e2mbetul meu launtric.<\/p>\n

Pentru ca eu stiu ca potaia, eroul meu adica, umbla sa gaseasca ceva de m\u00e2ncare. Iar in dimineata asta are si el noroc. Norocul se profileaza sub forma unei casolete, aruncata de cineva, pe fundul careia se zareste, ademenitor, o urma de sos rosu.<\/p>\n

Catelul s-a uitat in dreapta si-n st\u00e2nga, a luat cutia in dinti si s-a indepartat prudent in cautarea unui loc sigur. C\u00e2tiva pasi mai incolo, simpatica potaie s-a oprit.<\/p>\n

Dar, vai, niciodata le poti prevedea pe toate. Se oprise l\u00e2nga o baltoaca ramasa dupa ploaia de ieri.<\/p>\n

A lasat jos vasul; si-o fi zis ca daca va tine vasul cu o laba ii va fi usor sa linga ispititorul sos.<\/p>\n

Doua-trei miscari nedibace insa, casoleta se intoarce cu fundul in sus si aluneca in baltoaca.<\/p>\n

Acu i-acu, istetule!<\/p>\n

Nu vrea sa se ude. Nu intra in apa. Dar, pe masura vrea sa-l atraga cu laba spre sine, vasul, devenit barca, aluneca pe apa tot mai incolo, cu sos cu tot.<\/p>\n

As putea sa ma apropii si sa-i scot farfuria la mal. Dar, mai int\u00e2i, catelul va crede ca vreau sa-i fur prada si va riposta.<\/p>\n

Apoi… Ei, bine, catelusule, viata e dura, invata sa te descurci singur. Invata ce e compromisul: iti uzi labele, te alegi cu sosul. Nu-ti uzi labele, s-a dus bunatate de sos…<\/p>\n

D\u00e2ndu-i aceste sfaturi in g\u00e2nd, ma intorc si plec z\u00e2mbind. Ce dimineata reusita! Si, tot z\u00e2mbind, imi spun: \u201eSa vezi ca potaia n-o sa vrea sa-si murdareasca labele.\u201c<\/p>\n

Imi port grijuliu z\u00e2mbetul, ascuns, ca pe un drapel interzis in teritoriul ostil, plin de capcane, pe care-l traversez.<\/p>\n

O capcana imi apare in fata destul de repede. Un panou mare, nu cumva sa nu-l observi, cu un text imbecil: \u201eRom\u00e2nii stiu sa se distreze\u201c. Ca sa vezi! Spre deosebire de papuasi, de spanioli, de unguri si de tot restul lumii, rom\u00e2nii stiu sa se distreze. Z\u00e2mbetul meu launtric s-a dus dracului. Ma cuprinde furia. Si, zau, indignarea, m\u00e2nia apriga fac mai mult dec\u00e2t zeci de z\u00e2mbete launtrice. La naiba cu el! Las furia sa ma cuprinda.<\/p>\n

Ma catar pe zid, smulg panoul cu textul stupid, si scriu, pe un altul, o fraza rostita cu doua sute de ani in urma, cuprinz\u00e2nd un adevar vesnic: \u201ePatria este norodul, iara nu tagma jefuitorilor\u201c.<\/p>\n

Desfasor panoul acesta p\u00e2na departe, dincolo de limitele orasului, si-l trimit in alte orase, si in toate satele tarii il trimit sa acopere chipul resemnarii neputincioase, sa retrezeasca demnitatea oamenilor.<\/p>\n

\u2013 E populist!, aud strig\u00e2ndu-se strident, din strada.<\/p>\n

O doamna, posesoarea vocii stridente, se indeparteaza cu pasi repezi. P\u00e2na si tocurile pantofilor ei, lovind zgomotos trotuarul, ii exprima indignarea.<\/p>\n

Abia acum bag de seama ca in strada s-au adunat o multime de gura-casca. Se uita spre mine nelinistiti, astept\u00e2nd o replica.<\/p>\n

Ei, bine, s-o spunem atunci mai direct, folosindu-ne de un limbaj familiar politicienilor, care l-ar putea intelege si doamna.<\/p>\n

Ma catar pe cladirea de-alaturi si at\u00e2rn un alt panou: \u201eNemernicilor! ?ara nu e nici ciolan, nici cascaval, pe care sa-l impartiti intre voi, si nici vaca de muls!\u201c<\/p>\n

Ma g\u00e2ndesc putin, trec pe cladirea urmatoare, smulg niste panouri pe care primul cuv\u00e2nt e \u201eRelaxati-va\u201c, \u2013 e vorba de niste nevinovate panouri publicitare -, dar ma enerveaza cuv\u00e2ntul \u201erelaxati-va\u201c. Nu cred ca e oportun sa ne relaxam. Si scriu: \u201eRom\u00e2nii stiu sa se infurie, rom\u00e2nii pot sa nu mai rabde sa le hotarasca altii soarta!\u201c. Si, g\u00e2ndindu-ma ca Bertolt Brecht nu s-ar supara, il parafrazez: \u201eDaca guvernului rom\u00e2n nu-i place poporul rom\u00e2n, sa-si caute alt popor\u201c.<\/p>\n

\u2013 Ba-i place, cum sa nu-i placa?, aud strig\u00e2ndu-se din strada. Ii place ca e prost si, de fiecare data, se lasa pacalit de promisiuni.<\/p>\n

Abia acuma bag de seama ca strada s-a umplut de lume. Copii, tineri si oameni in toata firea stau si se uita curiosi in sus, tin\u00e2ndu-se pas cu pas dupa mine, dupa cum trec eu de pe o cladire pe alta, caci vreau sa schimb fata orasului, sa sterg resemnarea de pe chipurile oamenilor.<\/p>\n

\u2013 Hei! Ce faci acolo?<\/p>\n

Vocea pare mai degraba amuzata, deloc autoritara.<\/p>\n

\u2013 Imi vars naduful, raspund. Imi exprim opinia. Aveti ceva impotriva?<\/p>\n

\u2013 Nu, dar avem si noi opinii, striga cineva.<\/p>\n

\u2013 Cine va opreste sa le spuneti?<\/p>\n

\u2013 Dar nu ne putem catara, intervine o voce de fata.<\/p>\n

\u2013 Ar trebui sa puteti, raspund cu oarecare asprime.<\/p>\n

\u2013 Scrii tu acuma si pentru noi?<\/p>\n

\u2013 Scriu.<\/p>\n

\u2013 Fara cenzura?, striga un t\u00e2nar.<\/p>\n

\u2013 Fara nicio cenzura, il asigur. Int\u00e2i se lasa tacere, apoi, rumoare.<\/p>\n

Un baiat slab, cu un teanc de carti sub brat, zice cu glas tare:<\/p>\n

\u2013 Nu ne umiliti profesorii! Nu ne inchideti scolile, nu va faceti stap\u00e2ni si pe viitorul nostru!<\/p>\n

Un mucalit se preface c-ar fi mirat si exclama: \u201eScamatorilor! Ce faceti cu banii? Ati taiat salarii, pensii, laptele copiilor, ati redus posturi, ne-ati inglodat in datorii si, hocus-pocus, banii nu-s! Dar cineva ii are, cu siguranta\u201c<\/p>\n

Scriu la repezeala, cuv\u00e2nt cu cuv\u00e2nt, si trec pe cladirea urmatoare. Oamenii se misca incet, in bloc, dupa mine.<\/p>\n

\u2013 Rom\u00e2nii sunt solidari! se aude de jos, din strada.<\/p>\n

Scriu si asta, rug\u00e2ndu-ma in g\u00e2nd sa fie asa.<\/p>\n

O fata simpatica spune deodata, cu glas vesel: \u201eDaca n-aveti p\u00e2ine…\u201c<\/p>\n

-… m\u00e2ncati cozonac, se grabeste o eleva, arat\u00e2nd ca stie si ea istoria Frantei.<\/p>\n

_ Nu, nu asa, o corecteaza prima fata. \u201eDaca n-aveti p\u00e2ine, mergeti si plimbati-va cu telegondola!\u201c<\/p>\n

Se r\u00e2de, dar fara veselie.<\/p>\n

\u2013 Rom\u00e2nii vor sa gaseasca de lucru in Rom\u00e2nia, spune abia auzit un baietel, caruia ii tremura vocea.<\/p>\n

E ora de v\u00e2rf si, in acest oras unde cica nu se claxoneaza, ai zice ca toti soferii au uitat sa ia m\u00e2na de pe claxon.<\/p>\n

Un barbat voinic, imbracat intr-un costum care as spune ca-l recomanda a fi silvicultor, clameaza foarte suparat:<\/p>\n

\u2013 Rom\u00e2nii sunt spaima padurilor. La c\u00e2te paduri au mai ramas…, adauga cu glas scazut.<\/p>\n

Nimeni nu vrea sa comenteze, asa ca eu scriu constiincios opinia silvicultorului.<\/p>\n

\u2013 Pot sa citez si niste versuri?<\/p>\n

Ca sa atraga atentia, o t\u00e2nara draguta flutura deasupra capului o carte. E tipul de studenta care citeste si in metrou, si in autobuz, si in tramvai, p\u00e2na se trezeste ca a trecut de statia unde trebuia sa coboare.<\/p>\n

\u2013 Da-i drumul, i se raspunde inainte ca eu sa apuc sa deschid gura.<\/p>\n

\u2013 Nu sunt versurile mele, dar e ca si cum ar fi.<\/p>\n

\u201eE rau.<\/p>\n

Si doar speranta ca m\u00e2ine va fi si mai rau<\/p>\n

Ne tine in viata\u201c.<\/p>\n

Scriu versurile dar, inainte de a pune punct, un alt glas continua:<\/p>\n

\u201eInsa noi<\/p>\n

Speram cu asa o putere<\/p>\n

Inc\u00e2t deodata m\u00e2ine este astazi<\/p>\n

si este foarte rau…\u201c *<\/p>\n

Versurile acestea ii tulbura si-i emotioneaza pe toti. Cei care se afla l\u00e2nga t\u00e2nara care a rostit primele versuri se str\u00e2ng l\u00e2nga ea, o imbratiseaza, plini de compasiune.<\/p>\n

\u2013 Si copiii, si nepotii nostri, at\u00e2t de increzatori ca au venit intr-o lume prietenoasa, calda, a spus aproape soptit o femeie batr\u00e2na, ridic\u00e2ndu-si pumnii in aer.<\/p>\n

\u2013 Sa ne rec\u00e2stigam tara! a strigat un t\u00e2nar. Rom\u00e2nia nu e condusa, e ocupata! De vreme ce nimic nu mai depinde de noi, de vreme ce nevoile, dorintele noastre nu conteaza, traim intr-o tara care nu mai e a noastra.<\/p>\n

\u2013 Scrie! mi s-a poruncit de jos, din strada. Sa ne redob\u00e2ndim tara! Si adauga: \u201eRom\u00e2nii stiu sa fie solidari!\u201c Se facuse dedata liniste.<\/p>\n

De sus, observ o miscare noua. Un barbat elegant, Cu obraji roz, proaspat rasi, isi face loc prin multime pentru a ajunge c\u00e2t mai in fata. Se uita in jur, vrea sa se asigure ca e vazut de c\u00e2t mai multi si, poate, de cineva anume. Nu e nicio televiziune, dar, cine stie?…<\/p>\n

S-a oprit. Parca i-as recunoaste chipul. Si vocea imi pare cunoscuta. Brusc, imi dau seama ca-mi bat capul degeaba. De fapt, si acesta face parte tot dintr-un chip colectiv, e si el o piesa dintr-un alt puzzle, e chipul celor care afiseaza acelasi z\u00e2mbet fals, au pregatite aceleasi cuvinte, aceleasi promisiuni, despre care ei stiu ca sunt vorbe goale, si tocmai de aceea le rostesc c\u00e2t mai convingator, c\u00e2t mai apasat.<\/p>\n

\u2013 Presedintele Basescu si premierul Boc, spune cu voce tunatoare noul venit, lupta impotriva coruptiei. Scrie!<\/p>\n

O clipa, nu s-a auzit nicio voce. Apoi, un r\u00e2s scurt, ascutit, si, aproape imediat, de undeva, din spate, cineva a pufnit infundati, deodata, toata lumea aceea trista a inceput sa r\u00e2da in hohote.<\/p>\n

\u2013 Scrie!, a strigat domnul cel elegant, poruncitor, ai spus ca nu cenzurezi nimic!<\/p>\n

\u2013 Intocmai, am raspuns, si ma tin de cuv\u00e2nt. Dar trebuie sa respectam opinia tuturor.<\/p>\n

Scriu constiincios spusele barbatului si, tot constiincios, adaug: \u201eHa, ha, ha, ha!\u201c<\/p>\n

Din r\u00e2sul care se mai prelungeste, se ridica o voce dramatica:<\/p>\n

\u2013 Rom\u00e2ni, concetateni! Nu va mai lasati mituiti, cumparati! Veti plati scump pomana care vi se va face in campaniile electorale!<\/p>\n

Au mai fost multe alte pareri si dorinte. Le-am scris pe toate, trec\u00e2nd de pe o cladire pe alta, cu o masa de oameni dupa mine, care aprobau sau cereau completari la unele dintre opinii.<\/p>\n

Mitingul nostru neautorizat, fara politisti, fara jandarmi, s-a incheiat t\u00e2rziu, seara, in liniste. Ne-am str\u00e2ns cu totii m\u00e2inile, fiecare dintre noi cu cei de alaturi. Str\u00e2ngerile de m\u00e2ini erau insotite de saluturi neobisnuite: \u201eRom\u00e2nii stiu sa fie solidari!\u201c. \u201eRom\u00e2nii pot sa se m\u00e2nie!\u201c. \u201eSa nu ne mai lasam pacaliti!\u201c \u201eSa nu ne lasam cumparati!\u201c<\/p>\n

Traversez Bulevardul Magheru, pe l\u00e2nga Mc Donald. L\u00e2nga un cos de gunoi, o mog\u00e2ldeata sta aplecata asupra unui morman de cartoane, de pungi si de cutii pe care le scosese din cos.<\/p>\n

E o femeie. Linge cartoanele pe care au mai raas, probabil firmituri, linge cu lacomie, febril, casolete, pe fundul carora, mai sunt, poate, urmele unui sos. Ros… Imi vine sa injur cu glas tare, vulgar. De undeva, de aproape, r\u00e2njese spre mine panoul cu text imbecil: \u201eRom\u00e2nii siu sase distreze\u201c. Ah, ce dimineata reusita a fost!\tn<\/p>\n

Nota<\/p>\n

* Ion Muresan, \u201ecartea Alccol\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

sau Un miting neautorizat   Am noroc daca dimineata vad sau aud ceva care sa ma binedispuna, sa ma amuze, ca sa pot purta, macar o parte din zi, inlauntrul meu un sur\u00e2s. Pe urma, p\u00e2na seara, mai vad eu ce-o mai fi. Ca astazi, de pilda. Il stiam mai demult pe catelul asta. Ma… Cite\u0219te mai mult »Ah, ce dimineata reusita!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3339,6202,1699],"class_list":["post-8689","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-comportamente-publice","tag-miting","tag-societatea-romaneasca"],"views":1843,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8689","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8689"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8689\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8689"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8689"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8689"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}