{"id":8663,"date":"2011-08-11T16:18:41","date_gmt":"2011-08-11T14:18:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8663"},"modified":"2011-08-11T16:19:58","modified_gmt":"2011-08-11T14:19:58","slug":"elogiu-tramvaiului-26-si-suavilor-sai-calatori","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/elogiu-tramvaiului-26-si-suavilor-sai-calatori\/","title":{"rendered":"Elogiu tramvaiului 26 si suavilor sai calatori"},"content":{"rendered":"

Cea mai fara de gres metoda de testare a rezistentei unei carti la uzura timpului este reeditarea. Proba este infailibila pentru simplul motiv ca insasi ideea reeditarii presupune un test de anduranta deja trecut. Iar \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c este, din acest punct de vedere, esential, un caz fericit. Daca parcurgi \u201efisa\u201c ei critica, constati ca, desi marea majoritate a comentatorilor, din reflex profesional, s-au grabit sa-l clasifice si sa-l contextualizeze, romanul se sustrage acestei actiuni si rezista probei timpului tocmai prin saturatia sa in inclasificabil. Cea mai la indem\u00e2na eticheta i s-a gasit in formula consacrata in anii ?70, aceea a \u201eobsedantului deceniu\u201c, formula ce definea tematica romanului eliberat de sub opresiunea dogmei si care, substituindu-se cercetarii istorice, problematiza, cu voie de la stap\u00e2nire, greselile politice din perioada stalinista. Ca formula este constrictiva si simplificatoare o dovedesc si alte romane ale timpului, scrise de Augustin Buzura, Nicolae Breban, George Balaita, Stefan Banulescu, D. R. Popescu\u00a0 s. a., a caror tematica majora este, la fiecare in parte, cu totul alta, \u201egreselile trecutului\u201c situ\u00e2ndu-se undeva intr-un plan cu totul si cu totul nesemnificativ. Daca, prin lipsa de talent si tesatura epica rudimentara, proza, bunaoara, a unui Ion Lancranjan poate fi arondata fara ezitare formulei \u201eobsedantului deceniu\u201c, aceea a carei miza si realizare sare din tiparele unei grile tematice reductive si transcende modalitatile cuantificabile de reprezentare, ar trebui eliberata de sub influenta unei etichetari at\u00e2t de autoritare.
\nRomanul recitirii<\/strong>
\nCa se preocupa de problema puterii, a adevarului, a vinovatiei, a memoriei, a fragilitatii individului, a raului sau a mortii, romanul care ataca temele inalte ale umanului se apropie de conditia universalitatii, prin urmare nu poate fi clasificat cu usuratate si trivializat prin taxonomii conjuncturale. Cum, mai ales in comunism, dar si dupa caderea acestuia \u2013 reflex al inertiei, valoarea unui roman era masurata si prin metoda extraestetica a cantitatii de curaj civic-politic, a numarului de \u201esop\u00e2rle strecurate\u201c, interventia Sandei Cordos, unul din cei mai probi relectori ai literaturii scrise in comunism (\u201eLiteratura intre revolutie si reactiune\u201c, Apostrof, Cluj-Napoca, 2004), devine salutara si limpezitoare. Ea afirma transant si indreptatit ca \u201etentativa de a judeca literatura produsa in timpul regimului comunist cu ajutorul unor criterii politice, in conformitate cu supunerea sau indrazneala fata de putere, imi pare sortita esecului\u201c si socoate, pe buna dreptate, ca \u201eoperele literare nu pot fi discutate dec\u00e2t in baza criteriilor estetice\u201c, adaug\u00e2nd: \u201eDaca, insa, scriitorul a avut inteligenta sa mearga dincolo de prezentarea subversiva a figurii, daca a construit un personaj verosimil si i-a dat si alta identitate dec\u00e2t cea politica, atunci acesta poate sa intereseze in continuare cititorul, de azi sau de m\u00e2ine, sub unghi psihologic. Daca, in plus, prin intermediul sau a fost pusa in pagina o problema eterna a umanului, el ram\u00e2ne valabil dintr-un unghi existential\u201c. Si, parca pentru a-i intari spusele, Constantin Toiu declara, in argumentul la editia a III-a a \u201eGaleriei…\u201c: \u201eNu cred ca in literatura curajul nud de a numi ceea ce pare mai greu de numit ajunge spre a deveni si artist. Ram\u00e2ne cum spui. Si cei mediocri sustin adevarul, dar el nu apartine celor mediocri\u201c.
\n\u201eGaleria cu vita salbatica\u201c, roman-cult in timpul comunismului, dupa un interval de eclipsa conjuncturala a receptarii, ale carei cauze le enumera cu atentie Marius Mihet, prefatatorul editiei a IV-a a romanului \u201eCaderea in lume\u201c, a revenit in atentia cititorilor. Proza lui Constantin Toiu pare sa-si reconfirme statura axiologica, omologata in unanimitate de critica predecembrista, si in ochii generatiilor mai tinere de critici. Dar la fiecare noua lectura, imbogatitoare de fiecare data, ceva mai ram\u00e2ne nedescoperit. Sa fie acest rest obligatoriu secretul inepuizabilitatii lectiunii? Fiindca, trebuie spus, \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c este un roman al recitirii. Cu fiecare strat de descifrare asternut, orizontul de intelegere sare si mai departe, intinde noi capcane. De aceea, poate, el a fost, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, definit in fel si chip, ca rod al unei vocatii lirice (M. Ungheanu), ca roman filosofic, utopic (C. Regman), \u201eromanul unei cautari spirituale\u201c (M. Iorgulescu), \u201eroman de observatie morala si analiza psihologica\u201c (E. Simion), \u201ecarte despre degradarea Istoriilor sacre\u201c (C. Ungureanu), meditatie politica (Al. Cistelecan), \u201eproblema intelectualului in revolutie\u201c (N. Manolescu), roman-eseu (D. Culcer), \u201eo carte despre fragilitatea, solitudinea si plap\u00e2ndele oaze de solidaritate ale existentei umane\u201c (Sanda Cordos) etc. S-a vorbit despre \u201eambiguitatea funciara a discursului\u201c, de incarcatura sa simbolica, de polifonie, de rafinament stilistic (A. Terian, in D. G. L. R.). Cu siguranta \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c este c\u00e2te ceva din toate acestea, dar de fiecare data mai este ceva in plus, fiindca \u201eastfel de carti nu reconstituie, ci construiesc; si fiind angajate in urmarirea unui sens nu incearca totusi vreodata sa ofere si sa impuna vreunul. Il exprima; nu-l reprezinta. Au, de aceea, aspectul unui labirint ce se naste din insasi desfasurarea narativa, mereu capricioasa si imprevizibila. Nu este totusi o inaintare in necunoscut: necunoscuta este si ram\u00e2ne regula insasi a inaintarii. Mai surprinzatoare dec\u00e2t faptele se vadeste a fi legatura dintre ele; fiindca pare determinata de un plan secret\u201c \u2013 dupa cum tatoneaza Mircea Iorgulescu intimitatea diegezei la C. Toiu (\u201eCeara si sigiliul\u201c). S-a remarcat constructia impecabila, desi luxurianta, artisticitatea scriiturii in filigran, aristocratismul temelor si ambiantelor, s-a spus cam tot din ce s-ar fi putut spune despre acest roman. Si totusi, tezaurul de metatext pe care il implica ram\u00e2ne neepuizat.
\nCu intuitie taioasa si un instinct al valorii educat, Mircea Martin, un critic parcimonios in privinta int\u00e2mpinarii, in scurta sa lista ce cuprinde o selectie severa de autori, din volumul \u201eGeneratie si creatie\u201c, il include si pe Constantin Toiu, inaintea aparitiei \u201eGaleriei cu vita salbatica\u201c. Inca din schitele si nuvelele publicate in volumul \u201eDuminica mutilor\u201c criticul deduce c\u00e2teva dintre atuurile romancierului ce va sa fie: structura intelectuala, eficacitatea estetica, unitatea de stil si viziune, \u201eint\u00e2lnirea, destul de rara la noi, a unui autor reflexiv cu un excelent povestitor\u201c, dictiunea lirica. Si parca spre a-l provoca pe prozator, Mircea Martin enunta sec: \u201eIi lipseste lui C. Toiu intentia sau preocuparea de a sesiza ritmurile umane eterne, in asa fel inc\u00e2t aparitia eroilor sa nu fie convingatoare numai prin dezinvoltura anecdotica si coerenta interioara. Ci si prin transmiterea necesara a unor valori. Scrisul sau ram\u00e2ne practic ireprosabil, materia epica este incercuita perfect si facuta verosimila. Dar unor aparitii verosimile le putem pretinde sa fie si memorabile. Constantin Toiu isi indeplineste cu bine toate proiectele dar isi propune prea putine. Proza rom\u00e2na t\u00e2nara dispune de \u201eartizani\u201c straluciti. Ii lipsesc \u201earhitectii\u201c.\u201c Dezmintirea va sosi ceva mai t\u00e2rziu, o data cu \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c, si c\u00e2nd C. Toiu va demonstra, cu asupra de masura, ca isi propune multe, nebanuit de multe, iar drumul de la verosimil la memorabil va fi strabatut prin acel pas spectaculos care va inzestra proza rom\u00e2na cu unul din cei mai importanti \u201earhitecti\u201c ai sai, un constructor de roman desav\u00e2rsit si un creator de personaje, nu doar memorabile, ci emblematice.
\nPrimul sinucigas al literaturii rom\u00e2ne postbelice
\nUnul din aceste personaje este si Chiril Merisor, in jurul lui se inv\u00e2rte intreaga arta prozastica asmutita in cel mai cunoscut roman al lui Constantin Toiu. Chiril este centrul de greutate si punctul de int\u00e2lnire a tuturor strategiilor narative. El este teritoriul striatiilor tematice majore si secundare ce strabat romanul, e intersectia realului cu miraculosul, e kilometrul zero al simbolizarii. Prin el, voluta lui M\u00f6bius refracta vietuirea preschimb\u00e2nd-o in reprezentare pura. Legat prin invizibile fire de roiul de personaje ce alcatuiesc \u201eechipa trecatoare prin lume\u201c, el se diferentiaza transant doar de unul singur: Isac, \u201ecel ce poarta numele biblic al jertfei respinse de bunul Dumnezeu\u201c, confesorul, cronicarul, depozitarul memoriei \u201efortat sa ram\u00e2na in repaus\u201c, imobilizat in scaunul cu rotile, \u201esi care, in lipsa miscarii si existentei directe, se straduie pe c\u00e2t ii sta in putinta sa lege ceea ce poate ca nici nu e prea legat\u201c. Se diferentiaza categoric tocmai pentru ca Isac, alter ego-ul sau, este, pentru Chiril, memoria si colectionarul tuturor int\u00e2mplarilor sale, este echilibrul, jumatatea sa stabila intr-un univers mereu huruitor, cu statui prabusite, incriminari aleatorii, primejdii timid-p\u00e2nditoare, inocente primejdioase. Chiril este jumatatea de aer, cea trecatoare, cea pieritoare. \u201eCurentul de aer improspata cu vestile lui existenta, platind acest lucru cu o fata vesnic ratacita din cauza at\u00e2tor solicitari. El se putea spune ca incerca sa fie, si era, c\u00e2teodata, cel de-al doilea chip al Naratorului, trimis in lume sa afle, sa cunoasca si, eventual, sa judece\u201c. El este \u201ecercetasul\u201c, \u201etrimisul Galeriei\u201c, al Arcei, \u201eporumbelul ei singuratic si indraznet, ce masoara intinderea vasta, neteda in aparenta a constiintei, ascunz\u00e2nd insa dedesubt at\u00e2tea prapastii si piscuri\u201c. Isac, in schimb, este partea indestructibila a fapturii. Lumea profunda in tot ce are ea stabil. Intregul roman se desfasoara intre aceste chipuri narative ce permit subtilul joc de voci de care se slujeste strategia auctoriala.
\nCa nimic nu este ceea ce pare a fi, echivocul tin\u00e2nd de lege suprema, o dovedeste si simbolistica \u201eechipei trecatoare prin lume\u201c, corul antic, \u201eplap\u00e2ndul cor tragic\u201c ce reverbereaza int\u00e2mplarile. Personajele ce-o populeaza se adapostesc in alveole simbolice, in \u201espatii izolate\u201c, cum observa, printre altii, Gheorghe Perian (\u201ePagini de critica si de istorie literara\u201c), \u201ein care personajele se refugiaza pentru a c\u00e2stiga o privire detasata asupra istoriei\u201c: anticariatul unde oficiaza sacerdotial Brummer, palatul episcopal, Jurilofca, loc dincolo de lume in care isi afla salasul copilul vizionar Izot, \u201eVizuina cu hoti\u201c, a carei stap\u00e2na absoluta este Praxiteea, confesionalul Galeriei insusi \u2013 precum se vede, abunda simbolurile ecleziastice. Dar, si se vede ca \u2013 voit sau nu \u2013 insusi autorul se lasa condus de initiativa autogenerativa a simbolului, \u201eechipa trecatoare prin lume\u201c, cum cu modestie se autodefineste, e insasi Lumea, in infatisarea sa aparent umila, aparent neputincioasa, tot asa cum aparent neputincios, aparent fragil este Chiril insusi. \u201eEchipa\u201c este tumultul indestructibil, este puterea anonima, cea imposibil de invins, oric\u00e2t de atroce istoria. \u201eEchipa trecatoare prin lume\u201c este tramvaiul 26, \u201ein acel timp cel mai popular mijloc de comunicatie din capitala Rom\u00e2niei. El era hamalul rupt de sale al clasei care munceste, un vehicul plin de glume si de voie buna precum si de observatii filozofice de prima m\u00e2na, principalul erou al Echipei trecatoare prin lume\u201c caruia Chiril aspira sa-i compuna o binemeritata epopee al carei titlu sa fie \u201eELOGIUL TRAMVAIULUI DOUAZECI SI SASE SI AL BUNILOR SAI CALATORI CE PRODUC DE TOATE SI CARE MERG HOTAR\u00c2TI INAINTE ORICE AR FI, A LOR FIIND VIATA SI LOR D\u00c2NDU-LE EA, MAI DEVREME ORI MAI T\u00c2RZIU, VESNIC DREPTATE\u201c. Bunii calatori ai tramvaiului 26 ne demonstreaza ca viata este posibila. Fiindca dreptatea este a celor slabi, a celor carora li se cuvine, dincolo de accidentele istoriei, \u201eprezumtia de inocenta\u201c, intr-o lume a lor in care \u2013 cum spune anticarul Brummer \u2013 \u201eorice individ este considerat nevinovat, o sc\u00e2nteie divina din focul universal\u201c. De partea cealalta gasim \u201eprezumtia de vinovatie, tipica autocratiei neincrezatoare\u201c ce exalta \u201ePacatul originar devenit politica de stat\u201c. Formula \u201eobsedantului deceniu\u201c este prea ingusta sa incapa o asemenea ireductibilitate.
\nIn filigranul acestei simbolistici autogenerative, pe care nici autorul nu incearca s-o controleze si disciplineze, ci doar sa ia act de ea si sa-i organizeze optim initiativa, sta tineretea acestui roman. Precum se vede, valorile morale la care se raporteaza si mijloacele artistice prin care ele sunt apelate, nu tin nici de anii stalinismului, nici macar de anii comunismului. Mesajul auctorial este universal si vizeaza umanitatea in chiar germinatia ei nauca. Chiril este slab, este un personaj plap\u00e2nd, dar este primul sinucigas al literaturii rom\u00e2ne postbelice. Strivit din cauza libertatii sale de a scrie si a g\u00e2ndi (caietul pierdut si gasit de cei ce fac politica de stat din pacatul originar) libertate primejdioasa in orice regim, si asta se vede peste tot in lume, Chiril este totusi cel puternic, in lumea in care un ins, un individ, poate sa fie \u201esuprimat cu aceeasi rece si monstruoasa premeditare\u201c, p\u00e2na si doar \u201everbal sau in scris\u201c, printr-un act de distrugere moral, prin simpla luare de cuv\u00e2nt intr-o adunare. Ucigasului moral i se vede insa in suflet, \u201eca la raze, toata aparatura cruzimii si lasitatii, perfect mascata sub vorbe fatarnice rostite in numele celui mai nobil ideal omenesc\u201c. O cruzime practicata cu dezinvoltura si astazi. Inepuizabila.
\nChiar daca este strivit ca individ, existenta sa materiala supun\u00e2ndu-se legii rezistentei materialelor care postuleaza sigma de rupere, Chiril este indestructibil in absolut \u2013 asa cum noteaza el in inchisoare, pe un pachet de tigari \u201ede Nationale netezit, cu urme de clei. \u201eCe-i asta, Indestructibil\u201c? se interesa mirat, \u201eAsa scrie el\u201c, explica tipograful de la masa, fara sa se intoarca. \u201eA fost ultimul lui cuv\u00e2nt?\u201c \u201eUltimul\u201c zise Aurica bl\u00e2nd.\u201c Slab ca individ, buimac in viata, adevarata putere a lui Chiril Merisor este tocmai slabiciunea lui, capacitatea zanateca de a da corp himerelor, asa cum doar lui i se arata, din c\u00e2nd in c\u00e2nd, naluca unui general din alte vremuri, simbol posibil al unei ordini salubre, al existentei, undeva, a unei lumi care respira prin toti porii ei ozonul prezumtiei de inocenta. Si tot prezumtia de inocenta valideaza mult discutatul pasaj cu ploaia lustranta din final, fragment socotit, pasamite, un implant-reverenta catre cenzura si happy-end oarecum caznit. Nicidecum. Intregul roman este un poem inchinat puterii celor slabi, fortei neinchipuite a candorii, un imn adus ofranda puritatii, purificarii probabile.
\nRomanul \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c este un roman cum putine sunt in literatura rom\u00e2na, romanul postcomunist inca aspir\u00e2nd, cu alarmant de rare exceptii, la constructii narative de asemenea deschidere si miza si la partituri polifonice de un asemenea rafinament. O aspiratie inca neatinsa pentru partea cov\u00e2rsitoare a prozatorilor rom\u00e2ni de astazi.<\/p>\n

 <\/p>\n

(Prefata la Constantin Toiu, \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c, <\/strong><\/p>\n

Colectia Biblioteca pentru toti,\u00a0 Editura Jurnalul National,)<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cea mai fara de gres metoda de testare a rezistentei unei carti la uzura timpului este reeditarea. Proba este infailibila pentru simplul motiv ca insasi ideea reeditarii presupune un test de anduranta deja trecut. Iar \u201eGaleria cu vita salbatica\u201c este, din acest punct de vedere, esential, un caz fericit. Daca parcurgi \u201efisa\u201c ei critica, constati… Cite\u0219te mai mult »Elogiu tramvaiului 26 si suavilor sai calatori<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3319,5482],"class_list":["post-8663","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-constantin-toiu","tag-proza-romaneasca"],"views":1518,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8663","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8663"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8663\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8663"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8663"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8663"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}