{"id":8648,"date":"2011-08-11T16:04:46","date_gmt":"2011-08-11T14:04:46","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8648"},"modified":"2011-08-11T16:06:51","modified_gmt":"2011-08-11T14:06:51","slug":"razboaie-culturale","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/razboaie-culturale\/","title":{"rendered":"Razboaie culturale"},"content":{"rendered":"

Marin Mincu, \u201ePolemos: duelul cu idei\u201c<\/em>, editie ingrijita, prefata, note si comentarii de Bogdan Cretu, Bucuresti, Editura Compania, 2011, 480 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Ca sa devina critic, istoric literar sau cercetator, un comentator de carti se vede nevoit sa-si aseze amprenta asupra c\u00e2torva zone, sa devina referinte bibliografice, fiind, in acest sens, urmasii lui Tudor Arghezi (\u201eun nume adunat pe-o carte\u201c). Pentru pluralism, nu incape loc dec\u00e2t daca intelegem prin asta complementaritatea perspectivelor. Ambitia pretendentului la consacrare consta in anularea viziunilor concurente. Placerea lecturii, pasiunea pentru poezie si curiozitatea pentru romane sunt doar clisee. Nici impunerea, nici recuperarea unui autor nu are temeiul gustului, ci orgoliul interpretului. El a descoperit. El a brevetat. El a omologat. Cu siguranta, discretia nu-si gaseste rostul. Portretul-robot anterior i se potriveste intr-o masura consistenta lui Marin Mincu, aparator vigilent al teritoriilor pe care socotea ca le explorase inaintea tuturor. In prefata, Bogdan Cretu afirma transant ca obiectivul antologiei \u201ePolemos\u201c este \u201ede a stabili int\u00e2ietatea lui Marin Mincu asupra cutarei idei, asupra cutarui concept\u201c (p. 7), adaug\u00e2nd, in fraza urmatoare, o precizare indispensabila pentru salvgardarea respectivului deziderat: \u201eIn lumea noastra literara, o asemenea pretentie pare absurda; ea nu este, de fapt\u201c. Ii dau dreptate. Apararea proprietatii intelectuale se dovedeste indispensabila si impovaratoare in era \u201ebunurilor comune\u201c. Se impune totusi un amendament. Primatul conteaza numai daca e dublat de valoare. Fara argumente, orice notiune ram\u00e2ne o facatura. Inovatia, relectura in speta, nu implica neaparat o mutatie viabila, adica un indemn la cultura. Tocmai de acest detaliu n-a tinut cont monograful lui Ion Barbu. A crezut ca teoriile sale au caracter revolutionar. Pe de o parte, n-a luat in calcul ca, din pricina resurselor limitate, progresul in studiul literaturii se concretizeaza in coeficienti insesizabili. Pe de alta parte, nu si-a pus deloc problema, poate cu exceptiile notabile in evaluarea liricii lui Nichita Stanescu si a lui Ion Barbu, daca tezele sale n-ar suferi unele corijari sau nuantari. Daca nu sunt abandonate definitiv, directiile si metodele se recicleaza in permanenta. Se perimeaza, se actualizeaza, se improspateaza.
\nPolemica, pamflet si contestare<\/strong>
\nDe aceea, evaluarea contributiilor lui Marin Mincu necesita sa nu eludeze raportul intre anvergura proiectului propus si capacitatea acestuia de rasp\u00e2ndire. Reticenta manifestata pentru optiunile lui teoretice se cuantifica in antipatia pentru om, in inaptitudinea de a-i asimila cunostintele sau in demonstratii riguroase care sa-i demonteze pretentiile. Din pacate, prima cauza le-a cam inlocuit pe celelalte. Cuprinsul culegerii explica, in buna parte, marginalizarea criticului. Dubioasa inaderenta la nicio grupare si situarea polemica fata de orice personalitate investita pe drept sau nu cu autoritate i-au influentat receptarea. Si poate ca nu e deloc surprinzator ca propunerea lui Mihail Kogalniceanu din \u201eIntroductie\u201c (\u201eDacia literara\u201c, nr. 1, 1840) \u2013 \u201eVom critica cartea, iar nu persoana\u201c \u2013 conserva naivitatea pasoptista si nu se potriveste realitatii. Pentru ca un exeget veritabil, iar Marin Mincu intra in aceasta categorie, se lasa m\u00e2nat si de umori. De aici, apare confuzia intre polemica si contestare, pe care o int\u00e2lnim in antologie, confuzie produsa de teoreticianul textualismului rom\u00e2nesc, intruc\u00e2t nu Bogdan Cretu a ales configuratia sumarului: \u201eAcum, c\u00e2nd Marin Mincu nu mai este, am ales sa public cartea in forma pe care mi-a lasat-o, chiar daca, in urma unor discutii indelungi erau posibile si alte variante\u201c (p. 5).
\nPolemica presupune schimb de replici, o actiune si o reactiune. O recenzie negativa nu reprezinta dec\u00e2t o atitudine refractara. Refuzul preopinentului de a se apara anuleaza disputa. Asa se int\u00e2mpla, printre altele, cu \u201eSchisma calinesciana\u201c, pe care, dupa cum figureaza in sectiunea de \u201eNote si comentarii\u201c (p. 408), Marin Mincu a redactat-o contra prefetei lui Ion Pascadi la editia G. Calinescu, \u201ePrincipii de estetica\u201c (E.P.L, 1968). Alaturi de aceasta se situeaza si cronica (\u201eO \u201eintoarcere\u201c polemica\u201c) referitoare la volumul \u201eIntoarcerea autorului\u201c (1981), semnat de Eugen Simion. Or, asa cum arata cercetarile lui Bogdan Cretu, diaristul din \u201eJurnal parizian\u201c a evitat sa intre intr-un comert de idei cu fondatorul Cenaclului \u201eEuridice\u201c (p. 438). In primul r\u00e2nd, \u201eSchisma calinesciana\u201c ilustreaza o coordonata esentiala a activitatii lui Marin Mincu. Din nou, Bogdan Cretu a remarcat excelent ca fostul director al revistei \u201eParadigma\u201c s-a numarat printre calinescieni (p. 451). In programul lui s-au inscris apararea \u201eIstoriei literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na in prezent\u201c si a functiei sale canonizatoare. De semnalat ca, asemenea magistrului, Marin Mincu prefera stilul pigmentat cu italienisme, din r\u00e2ndul carora se detaseaza adjectivul \u201eclamoros\u201c, utilizat cu sensul de \u201eflagrant\u201c. In al doilea r\u00e2nd, unele pasaje s-ar fi transformat lejer in pretexte de a-si proba prioritatea in lamurirea unor lucruri ce tin de conceptiile fondatorului \u201eJurnalului literar\u201c. De pilda: \u201eCalinescu pleaca de la (sau mai exact ajunge la) ideea ce vizeaza mai ales metoda, ca arta este o entitate inefabila, indic\u00e2nd astfel singularizarea si autonomia esteticului prin disocierea sa de toate celelalte domenii. C\u00e2t de original este el din acest punct de vedere nu intereseaza, esentiala ram\u00e2n\u00e2nd acceptia valorica pe care i-o da. s\u2026t De aceea, inefabilul artei devine o chestiune de metodologie subtila si dar\u00e2ma tot esafodajul de precepte pe care se sprijina \u201eesteticianul\u201c. Astfel, estetica lui Calinescu nu va arata niciodata ce este arta, ci cum este aceasta, normele sale fiind deschise continuu libertatii creatiei, fara niciun fel de restrictii canonice\u201c\u00a0 (p. 31). In mod similar, insa cu rationamente distincte, s-au pronuntat si Nicolae Manolescu, si Andrei Terian.
\nPrintre asa-zisele polemici se afla raspunsuri la cronici defavorabile. Asemenea luari de pozitie se justifica in functie de context. In conditiile unui proces public, intentat impotriva celei de-a doua carti alcatuite de Marin Mincu de persoane care sprijineau at\u00e2t liberalizarea intelectuala, c\u00e2t si doctrina P.C.R, interventiile se dovedeau indispensabile. Tacerea ar fi implicat recunoasterea \u201eculpei\u201c din rechizitoriu, echival\u00e2nd cu o autocritica. Mai mult, t\u00e2narul de atunci risca sa se aleaga fie o interdictie de semnatura, fie cu respingerea oricarui material predat la publicatii sau la edituri. Este de verificat confesiunea din 1990, in \u201eArgumentul\u201c (p. 5) la \u201eOpera literara a lui Ion Barbu\u201c, care \u201enu a putut fi publicata acum douazeci de ani, c\u00e2nd a fost sustinuta ca teza de doctorat, fiindca cenzura nu accepta atunci asemenea abordari critice; introducerea c\u00e2torva fragmente, printre altele de aceeasi orientare, in volumul \u201eCritice II\u201c (Cartea Rom\u00e2neasca, 1971), a dus la interzicerea mea ca critic pe perioada 1971-1975\u201c.\u00a0 De altfel, prefatatorul semnaleaza ca un text din 1972, adresat lui Paul Georgescu (\u201eOportunismul cronic\u201c, p. 48-55) n-a aparut dec\u00e2t fragmentar la data respectiva (p. 419). Cauzele se gasesc si in tonul imprudent pentru acele vremuri, vehement, pamfletar si acuzator. Oricum, radicalitatea lui Marin Mincu scotea in evidenta practici cunoscute de toata lumea: \u201eCu aceasta atitudine duplicitara, rastalmacirea e prea aberanta pentru a nu se observa malignitatea procesului de intentie. Din exemplele de p\u00e2na acum se poate deduce cameleonismul sfruntat ce sta la baza acestei inscenari cinice. Sub clasica luare de atitudine ideologica, avem un caz de recrudescenta violenta a delatiunii abjecte in formele cele mai rebele. Abjectia calificata, ascunsa perfid sub haina vigilentei ideologice, a fost si este sindromul cel mai grav in critica noastra postbelica\u201c (p. 54). In conditiile democratizarii totale a literaturii postdecembriste, discreditarea s-a prevalat, simultan, de atacuri ad hominem si de interpretari tendentioase. Imediat ne dam seama ca Marin Mincu n-a lasat niciodata pe altii sa-i apere achizitiile si marcile inregistrate. In mod obisnuit, onestitatea colegilor ar fi indicat nedreptatile facute. Fiind patit din pricina lipsei de solidaritate a breslei si dezvolt\u00e2nd un complex al persecutiei, criticul a urmarie rautatile din presa. Nu disputa cu privire la int\u00e2ietatea asupra unor teorii si analize intereseaza (repet: int\u00e2ietatea ram\u00e2ne derizorie daca se sprijina pe o temelie alunecoasa), ci superficialitatea recenzentilor, neatenti sau de rau-voitori: \u201eImpresia ferma ca \u201electura\u201c s-a facut cu mare usuratate, pe sarite, este intarita si de exemplul flagrant ca domnul Pricop imi imputa absenta din antologie a poetei Magda C\u00e2rneci, care, de fapt este prezenta!\u201c (\u201eO lectura grabita\u201c, p. 213).
\nProvoaca nedumeriri inserarea in capitolul \u201eLupta cu dogmatismul si oportunismul ideologic\u201c a c\u00e2torva articole care s-ar fi incadrat in alte categorii. De pilda, in \u201ePentru o noua constiinta de sine a literaturii rom\u00e2ne\u201c, figureaza aderenta la principiile expuse de Edgar Papu in \u201eDin clasicii nostri: contributii la ideea unui protocronism rom\u00e2nesc\u201c (1977). Nici urma de negare. Iar serialul st\u00e2rnit de faptul ca Al. Paleologu i-a imprumutat, fara sa recunoasca, niste exegeze despre opera lui M. Sadoveanu (\u201eRegula jocului\u201c, \u201eRaspunsul unui neinitiat\u201c) s-ar fi situat indiscutabil in sectiunea \u201eDispute privind int\u00e2ietatea\u201c. Atari trucuri falsifica subiectul, supradimension\u00e2ndu-l prin acordarea unor merite inexistente. Or, dupa cum se stie, importanta unei editii deriva si din construirea unei imagini nemistificate. Sigur, fiind vorba de o lucrare in selectia autorului, oricine se astepta la confruntarea cu o pledoarie pro domo. Gestul s-a generalizat.
\nProtocronisme<\/strong>
\nMarin Mincu are cu siguranta posteritate, intruc\u00e2t a trasat c\u00e2teva puncte pe harta literara. Este elocvent sa mentionam descrierea facuta avangardei literare rom\u00e2nesti, studiile despre Ion Barbu, aplicarea achizitiilor semioticii italiene sau rasp\u00e2ndirea literaturii rom\u00e2ne prin antologii comentate. Trebuie amintit si Cenaclul \u201eEuridice\u201c, unde s-a coagulat douamiismul poetic. Dar permanenta lui dorinta de a convinge publicul ca a realizat numeroase salturi metodologice nu l-a impus. A generat dubii. Intrebarea recurenta continua sa sune astfel: chiar poate un singur om sa aduca at\u00e2tea schimbari decisive? O recitire minutioasa ar clarifica. Polemistul n-a acceptat niciodata probabilitatea ca doi indivizi sa atinga in paralel rezultate identice. Intr-un anume fel, \u201ePolemos\u201c cuprinde reprosuri (indreptatite sau nu) asemanatoare celor formulate de Adrian Marino in \u201eViata unui om singur\u201c impotriva deprinderilor intelectuale rom\u00e2nesti.
\nMarin Mincu admite ca nu i s-au furat idei c\u00e2nd sesizeaza importuri din critica occidentala. Or, in absenta unei minime precautii, judecatile temperamentale risca sa puna in circulatie jumatati de adevaruri sau verdicte indoielnice. Intr-o ampla recenzie rezervata cartii lui Eugen Negrici (\u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c), autorul face o digresiune in care jubileaza, crez\u00e2nd ca a deconspirat izvoarele \u201eExpresivitatii involuntare\u201c (1977): \u201eNe amintim ca, la aparitie eseul acesta a st\u00e2rnit oarecare v\u00e2lva printre bastinasii foiletonisti, fara sa se accentueze suficient \u2013 in recenziile ce i s-au dedicat in epoca \u2013 asupra faptului evident ca motivarea acestei gaselnite cu pretentii teoretizante maxime era stimulata de sugestiile epistemologice informale sustrase intregime din faimoasa \u201eOpera aperta\u201c (1962) a lui Umberto Eco. In subtitlul acestei lucrari (\u201eForma si indeterminare in poeticile contemporane\u201c) exista sintagma indeterminare, contin\u00e2nd tot laxismul speculativ al involuntarei expresivitati negriciene ce explica recursul la niste modele consumiste pentru a evidentia omologiile structurale posibil extensibile dincolo de domeniul artistic, in afara oricarei perspective axiologice\u201c (\u201eE. Negrici \u2013 un predicator steril al demitizarii literaturii rom\u00e2ne\u201c, p. 324). Rationamentul se clatina imediat. Nu Umberto Eco l-a inr\u00e2urit decisiv, ci G. Calinescu, a carui \u201eIstorie\u201c functioneaza si ca recuperare estetica a unor parti din vechiul scris rom\u00e2nesc. De altfel, Eugen Negrici valorizeaza acele texte sau trasaturi stilistice ignorate de precursorul sau. Iar in anul c\u00e2nd s-a tiparit \u201eOpera deschisa\u201c, Roman Ingarden postula aceeasi indeterminare in colectia de cercetari \u201eUntersuchungen zur Ontologie der Kunst: Musikwerk. Bild. Architektur. Film\u201c (tradusa in engleza: \u201eThe Ontology of the Work of Art\u201c de Raymond Meyer si John T. Goldthwait, Athens, Ohio: Ohio University Press, 1989). Canton\u00e2ndu-se in propriile obsesii, Marin Mincu a neglijat un factor esential. Cultura se bazeaza pe forta de iradiere, nu pe clamarea int\u00e2ietatii. Simpatiile pentru protocronism, mentionate de Alexandra Tomita (\u201eO istorie glorioasa: dosarul protocronismului rom\u00e2nesc\u201c), s-ar explica si prin inclinatia criticului de a se considera deschizator de drumuri.
\nMunca lui Bogdan Cretu a mers in directia netezirii contextului. Notele sale pun in lumina dinamica luarilor de cuv\u00e2nt, obstacolele int\u00e2mpinate de unele manuscrise predate (respingere\/ crosetare) si unele texte menite sa completeze tabloul. Doua coordonate deranjeaza: impartirea neconvingatoare a tablei de materii si tendinta de a-i da mereu dreptate lui Marin Mincu, transform\u00e2ndu-l intr-o instanta infailibila. Cu toate ca lectura indeamna la circumspectie, \u201ePolemos\u201c reprezinta o editie bine intocmita, un exercitiu indispensabil pentru orice t\u00e2nar critic, prob\u00e2nd faptul ca primul nu este intotdeauna cel dint\u00e2i, iar vina nu o poarta in exclusivitate ceilalti competitori.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Marin Mincu, \u201ePolemos: duelul cu idei\u201c, editie ingrijita, prefata, note si comentarii de Bogdan Cretu, Bucuresti, Editura Compania, 2011, 480 p. Ca sa devina critic, istoric literar sau cercetator, un comentator de carti se vede nevoit sa-si aseze amprenta asupra c\u00e2torva zone, sa devina referinte bibliografice, fiind, in acest sens, urmasii lui Tudor Arghezi (\u201eun… Cite\u0219te mai mult »Razboaie culturale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6186,33,1711,427,124,6187,1064],"class_list":["post-8648","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-polemos-duelul-cu-idei","tag-andrei-terian","tag-critica-literara","tag-marin-mincu","tag-nicolae-manolescu","tag-pamflet","tag-polemica"],"views":2404,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8648","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8648"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8648\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8648"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8648"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8648"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}