{"id":8526,"date":"2011-07-21T15:24:38","date_gmt":"2011-07-21T13:24:38","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8526"},"modified":"2011-07-21T15:28:06","modified_gmt":"2011-07-21T13:28:06","slug":"insultarea-publicului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/insultarea-publicului\/","title":{"rendered":"Insultarea publicului"},"content":{"rendered":"

Atunci c\u00e2nd resping o piesa contemporana propusa spre montare de catre un regizor mai putin rasfatat de soarta, directorii teatrelor noastre dau vina pe bani. Mai exact, pe lipsa lor. Piesa din zilele noastre ar presupune cheltuieli suplimentare pentru achizitionarea drepturilor (autor, traducere), iar vremurile pe care le traim sunt, cum altfel, grele. Nu conteaza ca drepturile respective nu prea sar de 1500 de euro. Si ca traducatorul trebuie platit si in cazul montarii unui clasic – asta, daca nu se apeleaza la vreo traducere foarte veche (si de nefolosit, din cauza ca limba s-a mai schimbat intre timp.) E limpede pentru oricine ca scuza cu banii e un simplu pretext.<\/strong><\/em>
\nCu at\u00e2t mai mult se cuvine sa apreciem sinceritatea, atunci c\u00e2nd se-nt\u00e2mpla sa o int\u00e2lnim: \u201eNu mai fac piese contemporane\u201c, a spus, nu de mult, un manager de teatru, \u201epentru ca nu vreau sa-mi pierd abonatii de la loji… Sunt oameni care vin la teatru de mai bine de patruzeci de ani\u201c. Si nu numai sinceritatea; iata un conducator de teatru care-si cunoaste publicul, care are grija mai cu seama de spectatorii v\u00e2rstnici, dar credinciosi… C\u00e2t timp mai exista astfel de directori, s-ar putea inflacara un naiv, inca mai exista speranta pentru teatrul rom\u00e2nesc.
\nCare speranta, prietene?, ar putea ricana un t\u00e2nar informat si sceptic. Cum adica, speranta? Vrei sa zici ca, din cauza unor spectatori care, acum o jumatate de secol, aplaudau cu egala frenezie piese de Lucia Demetrius si Moli\u00e8re, de Shakespeare si Paul Everac, nu putem sa jucam noi ce se mai scrie astazi in lume? Sa nu putem si noi sa vedem ceva de Sarah Kane, de Marius von Mayenburg ori de Artur Palyga, numai din cauza ca directorul vrea sa menajeze c\u00e2tiva pensionari nostalgici? Sa le ascunda faptul ca, intre timp, lumea s-a mai schimbat, si anume pe ici, pe colo, prin punctele esentiale? Si, odata cu lumea, si teatrul? Pai daca le are cu v\u00e2rsta a treia, de ce nu-i ia la el acasa sa-i tie cum o tineau aia pe baba din \u201eGood bye, Lenin\u201c?!
\nO sa intrerup aici acest inceput de cearta ipotetica printr-o intrebare: poate cineva – fie si un manager grijuliu si inspirat – sa bage m\u00e2na-n foc ca, printre acei veterani ai lojilor, nu se afla si oameni mai racordati la actualitate, insi suficient de deschisi si de inteligenti inc\u00e2t sa accepte p\u00e2na la urma si o mica bruscare a orizontului lor de asteptare?
\nIn a doua jumatate a anilor saizeci, Peter Handke, un austriac nerusinat de celebru pentru v\u00e2rsta lui (la douazeci si cinci de ani era considerat un clasic in viata) a scris un text in care, pe portiuni ample, publicul era insultat fara menajamente. Incercati sa va imaginati: va aflati intr-o sala de teatru, v-ati dus sa va luati portia de Bine, Adevar si Frumos si pe scena se afla patru insi la costum si cravata care va privesc in ochi si va fac idioti, imbecili, retardati si tot asa. Sigur, era deceniul razboiului din Vietnam. Si, acolo unde societatea incepea sa dea semne de primejdioasa somnolenta, teatrul facea ce face el intotdeauna atunci c\u00e2nd e, vorba lui Brook, viu: reactiona, incerc\u00e2nd sa-i st\u00e2rneasca lumii… reactivitatea. Montata ulterior in mai toate tarile in care exista teatre, piesa a avut premiera rom\u00e2neasca (fireste, o jumatate de secol mai t\u00e2rziu) la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt in regia lui Vlad Mugur. (E drept, scena nemteana avea un director care nu tinea deloc sa-i menajeze pe spectatorii g\u00e2dilati o viata intreaga de plusul aceleiasi loji, prefer\u00e2nd sa-i provoace, sa-i faca sa g\u00e2ndeasca.)
\nCunosteam spectacolul din repetitii si de la generale, asa ca, la premiera, am incercat sa urmaresc si reactiile publicului. Si apoi, la o astfel de piesa, spectacolul propriu-zis se desfasoara in sala… La un moment dat, am fost realmente izbit de expresia de pe chipul unui spectator asezat intr-una din lojile centrale. Trecut bine de saizeci de ani, omul n-a parut deloc tentat sa paraseasca sala atunci c\u00e2nd, dinspre scena, asupra publicului a inceput sa se reverse un potop de insulte. Mai mult, parea sa se amuze copios. Era mai mult dec\u00e2t evident ca \u201eprivirea\u201c lui trecuse dincolo de primul strat al piesei, iar ceea ce descoperea el acolo ii facea o reala placere. Aveam sa-l revad, in aceeasi loja, si la a doua si chiar la a treia reprezentatie, cu chipul inundat de aceeasi bucurie inteligenta.
\nAsadar, de unde stie managerul pe care l-am invitat, astazi, pe strapontina noastra, ca printre fidelii lojilor din orasul sau nu se afla si oameni dispusi sa guste noul, surpriza ori chiar socul? Mi-a fost dat sa aud de multe ori directori spun\u00e2nd ca \u201epublicul nostru\u201c nu ar fi pregatit pentru cutare piesa socanta, pentru cutare autor dificil. Numai ca, atunci c\u00e2nd astfel de texte au ajuns totusi pe scena, reactiile spectatorilor i-au contrazis copios. Au demonstrat-o inca mai explicit discutiile cu publicul organizate uneori dupa reprezentatii. (Modalitate pe c\u00e2t de simpla, pe at\u00e2t de rasp\u00e2ndita de updatare a spectatorilor, pe care le-as sugera-o tuturor teatrelor noastre.) Majoritatea celor ce urmarisera spectacolul reusisera sa vada dincolo de actiunile sau formularile socante si sa descifreze cu maxima precizie semnificatiile reale si chiar poezia de dincolo de ororile prezentate pe scena. Si nu numai in Bucuresti sau in alte metropole, ci si in orase mai mici si mai putin \u201eincercate\u201c de un astfel de teatru (pe care multi manageri il mai numesc, cu apasata condescendenta, \u201eexperimental\u201c..!).
\nPare de domeniul evidentei: publicul este mult mai inteligent dec\u00e2t il cred majoritatea celor ajunsi, intr-un fel sau altul, sa conduca un teatru. Chiar daca nu a fost rasfatat cu marile experiente teatrale din lumea normala, spectatorul rom\u00e2n traieste, totusi, acum. Si exista un spirit al timpului, un mental care impregneaza tot ce ni se int\u00e2mpla. El se regaseste in muzica pe care o ascultam, in hainele pe care le purtam, in cartile pe care (poate) le (mai) citim, in filmele pe care le vedem. Si actioneaza apoi ca un cifru si in dramaturgia pentru care nu am fi inca pregatiti. Ei bine, suntem. Iar un director de teatru care g\u00e2ndeste altfel nu face dec\u00e2t sa-si insulte publicul.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Atunci c\u00e2nd resping o piesa contemporana propusa spre montare de catre un regizor mai putin rasfatat de soarta, directorii teatrelor noastre dau vina pe bani. Mai exact, pe lipsa lor. Piesa din zilele noastre ar presupune cheltuieli suplimentare pentru achizitionarea drepturilor (autor, traducere), iar vremurile pe care le traim sunt, cum altfel, grele. Nu conteaza… Cite\u0219te mai mult »Insultarea publicului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6035,86,6036],"class_list":["post-8526","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-piese-din-zilele-noastre","tag-teatru","tag-teatru-contemporan"],"views":1586,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8526","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8526"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8526\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8526"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8526"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8526"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}