{"id":8521,"date":"2011-07-21T15:14:41","date_gmt":"2011-07-21T13:14:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8521"},"modified":"2011-07-21T16:29:28","modified_gmt":"2011-07-21T14:29:28","slug":"sub-semnul-apocalipsei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sub-semnul-apocalipsei\/","title":{"rendered":"Sub semnul apocalipsei"},"content":{"rendered":"

\u201ePentru mine, regizorul-cheie al primului deceniu al secolului XXI nu a fost nici Lars von Trier, nici Michael Haneke, ci Roland Emmerich, maestrul filmelor de m\u00e2na a doua de la Hollywood\u201c, scrie Toby Young \u00eentr-un articol din \u201eThe Telegraph\u201c despre obsesiile apocaliptice ale contemporanilor. \u201e\u00cen doua filme, The Day After Tomorrow si 2012, Emmerich a dat o expresie puternica dorintei ad\u00e2nc \u00eenradacinate a publicului pentru extinctie\u201c, comenteaza eseistul.<\/strong><\/em><\/p>\n

Toby Young crede ca de c\u00e2te ori a fost prorocita o catastrofa globala care nu s-a \u00eent\u00e2mplat, \u00een primii zece ani ai secolului XXI, de la eroarea Y2K din sistemele de calcul la terorism si la \u00eencalzirea globala, locuitorii lumii occidentale au fost, \u00een mod paradoxal, teribil de frustrati de esecul profetiei: \u201eDaca ultimii zece ani au avut o trasatura distinctiva, aceea a fost ca le-a permis oamenilor sa dea o expresie deplina t\u00e2njirii lor dupa haos, una dintre cele mai \u00eentunecate dorinte ale inconstientului. A fost deceniul \u00een care apetitul oamenilor pentru distrugere a devenit aproape de neostoit.\u201c <\/strong><\/em>
\nCeea ce ar fi trebuit sa fie o perioada fericita \u2013 poate cea mai fericita din istorie \u2013 a devenit, astfel, una destul de \u00eentunecata, si nu din cauza crizei economice mondiale. Cu c\u00e2t epoca moderna a devenit mai confortabila \u2013 sa ne imaginam numai \u00een c\u00e2te feluri Internetul ne simplifica viata \u2013, cu at\u00e2t omenirea a fost cuprinsa, tot mai mult, de un vis febril, \u00een care si-a vazut lumea distrusa, din nou si din nou. <\/strong><\/em><\/p>\n

1. Ce se afla \u00een spatele apetitului publicului pentru filme \u2013 si pentru o \u00eentreaga \u201eliteratura\u201c, de la best-seller-uri despre apocalipsa, la stiri cu profetii realizate de pastori adventisti sau de guru sectanti care iau foarte \u00een serios calcularea datei apocalipsei \u2013 \u00een care e prorocit sf\u00e2rsitul lumii?<\/strong><\/em>
\n2. Daca ultimii zece ani au fost, \u00eentr-adevar, \u201eprobabil cea mai fericita perioada din istorie\u201c (din istoria \u00eentregii omeniri), e omenirea oarba sau orbita de propriile anxietati \u2013 pur si simplu, nu putem recunoaste ca lucrurile merg bine dec\u00e2t, eventual, retrospectiv, citind o carte de istorie?<\/strong><\/em>
\n3. Extrema cealalta: dezvolt\u00e2nd o imunitate cvasi-totala fata de temele apocaliptice, calificate drept zgomot de fond mediatic, nu riscam sa trecem cu vederea, prea usor, amenintari care nu tin de zona literaturii lui Dan Brown sau de profetiile unor pastori adventisti americani, precum chestiunea \u00eencalzirii globale?<\/strong><\/em>
\n <\/strong><\/em><\/p>\n

Dosar coordonat de CAtAlin Sturza<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

Eschatologia<\/strong><\/p>\n

ANA PETRACHE,<\/strong>
\n doctorand \u00een filozofie<\/strong><\/p>\n

Pasiunea pentru temele apocaliptice nu este una ce tine de contemporaneitate si nici macar de modernitate. Primii crestini credeau ca vor trai \u00een timpul vietii lor apocalipsa. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, amintirea faptului ca exista un sf\u00e2rsit al istoriei si al lumii este repetat credinciosilor si necredinciosilor atention\u00e2ndu-i ca acest sf\u00e2rsit trebuie sa \u00eei prinda pregatiti. \u00cemi amintesc de un curs despre teoriile apocaliptice \u00een Evul Mediu, la care profesorul explica faptul ca odata la cam cincizeci de ani omenirea este cuprinsa de catre un val apocaliptic. Iar daca acesti cincizeci de ani se petrec si \u00een partea ce aduce cu sine schimbarea de secol teoria milenarista este pregatita. Pentru un crestin aceste memento mori adresate \u00eentregii umanitati nu sunt nepotrivite. Ele amintesc un adevar teologic al celei de-a doua veniri a lui Hristos, a instaurarii \u00eemparatiei lui Dumnezeu si a opririi oricaror activitati \u00een forma lor actuala. Filmele apocaliptice nu sunt altceva dec\u00e2t varianta soft si secularizata a acestui adevar. Ele apar \u00een varianta lor literara la \u00eenceputul secolului XX cu cartea lui H.G. Wells, \u201eRazboiul lumilor\u201c \u00eentr-un moment \u00een care se face simtit primul val de secularizare. Oamenii nu mai cred \u00een a doua venire a lui Hristos, dar simt nevoia emotiei \u00een fata g\u00e2ndului ca tot ceea ce vedem \u00een jurul nostru, catedrale, scoli, fabrici, orice urma a civilizatiei, poate sa dispara si ca totul este v\u00e2nare de v\u00e2nt. Teoriile apocaliptice sunt o iesire din cotidian si din mundaneitate. \u00cen cazul \u00een care ele nu mai au forta de a evoca transcendentul, invoca \u00een mod clar neantul. Pasiunea apocaliptica face parte dintre acele lucruri specific umane ce ne definesc ca fiinte reflexive. G\u00e2ndul la moarte si frica de ea, si nu doar la moartea proprie, ci la moartea \u00eentregii planete sau chiar a \u00eentregului univers este o trasatura universal umana ce nu tine de epoca \u00een care traim si nici de gradul de cultura al celui ce problematizeaza (asa se explica succesul de masa al acestor filme si carti). Secularizarea explica de ce \u00een locul comentariilor la Apocalipsa si a \u00eencercarilor numerologice de a afla data corecta a sf\u00e2rsitului lumii, avem filme apocaliptice \u00een care suntem invadati de martieni, avem un al treilea razboi mondial cu bombe nucleare sau riscam sa facem sa dispara \u00eentreaga planeta printr-o gaura neagra produsa de un cercetator neatent de la CERN.
\nDar nu cred ca acesta pasiune este hranita de dorinta inconstienta a oamenilor de haos sau de distrugere. Este mai repede o forma de a se raporta la moarte \u00een varianta ei generalizata, care va st\u00e2rni emotii mult mai puternice dec\u00e2t moartea unui singur individ. De alfel, individul este si un pic smecher pentru ca este mult mai usor sa pui problema disparitiei \u00eentregii lumi dec\u00e2t a lumii lui. Prima situatie are \u00een sine un tragism ce misca pe oricine, \u00een timp ce cea de-a doua nu e dec\u00e2t o mica drama personala. Filmele apocaliptice facute imediat dupa razboi aveau pe de alta parte un mesaj clar de evitare a unor catastrofe. Omenirea chiar traia \u00een acele perioade cu teama unui schimb de bombe \u00eentre americani si rusi care putea sa distruga o parte a planetei. Amenintarea e la fel de actuala si azi, dar nimeni nu o mai aminteste pentru ca timpul i-a erodat noutatea si oamenii s-au plicitisit de ea. \u00cencalzirea globala este un succes de piata pentru ca reuseste sa combine tema apocaliptica cu cea ecologista si pentru ca azi uciderea balenelor si a cormoranilor este mai impresionanta dec\u00e2t cea a oamenilor. Animalele, spre deosebire de oameni, stim cu totii, sunt niste fiinte bune, inocente ce nu merita tratamentul aplicat lor de oamenii dominatori.
\nTeoria progresului este una nascuta ca alternativa la apocalipsa crestina. Lucrurile merg din bine \u00een mai bine. Prin urmare de ce sa nu credem ca ar veni o perioada \u00een care absolut toate conflictele ar disparea din lume si brusc se va instaura, fara lupta finala dintre bine si rau din valea Armaghedonului, \u00cemparatia lui Dumnezeu pe pam\u00e2nt, dar fara influenta sa? Dar reversul progresului nu este apocalipsa, ci regresul, o barbarizare a umanitatii, o cadere \u00een uitare a cunostintelor pe care umanitatea le-a acumulat p\u00e2na acum. Socialistii, stindarde ale progresului,\u00a0 sunt primii care sa recunoasca faptul ca \u00een secolul XX, datorita avansului tehnicii, au fost ucisi mult mai multi oameni dec\u00e2t \u00een razboaiele anterioare \u00een care se tragea cu arcul.
\nFilosofia istoriei are o latura intrisec periculoasa. Ea nu poate evita sa amestece filosofia cu teologia si cu politicul. Adica cei ce afirma ca istoria are un anumit sens X se si grabesc sa puna umarul la realizarea si grabirea lui. Dar evenimentele istorice sunt prea diverse pentru a se extrage din ele o lege a progresului sau a regresului. Probabil ca perioadele de progres au fost continuate de altele de stagnare si apoi de altele de regres, dupa care au venit altele de progres, ca un fel de sistola si diastola a civilizatiei umane vazute ca un singur organism, cu toate ca civilizatia umana nu e deloc unitara \u00een evolutiile si involutiile ei ca sa putem sa generalizam. Se spune ca Hegel a preluat filosofia sa a istoriei din crestinism abstractiz\u00e2nd-o, \u00een timp ce Marx a \u00eemprumutat teoria sa asupra legilor istoriei de la Hegel curat\u00e2nd-o de idealism. Dar aceste doua sisteme pastreaza ideea ca exista un sens al istoriei, \u00een timp ce pozitivistii si liberalii sunt alergici la orice \u00eencercare de predeterminare apriori a locului spre care se \u00eendreapta lumea. Se spune din nou despre Marx ca a dorit sa permanentizeze eshatonul, ca proiectele utopice sunt o \u00eencercare de a oferi o alternativa umana la aceasta \u00cemparatie si de aceea comunismul este o erezie crestina. Comunismul este tratat ca o religie politica si pentru ca are o parere bine pusa la punct despre sensul si sf\u00e2rsitul istoriei, care este cel al depasirii tuturor conflictelor om \u2013 om, om \u2013 natura si om \u2013 divinitate. Aceasta societate aconflictuala este realizarea cu alte mijloace a promisiunii crestine de a stinge diferentele \u00eentre stap\u00e2ni si scalvi, greci si evrei, barbati si femei. Promisiunea apocaliptica tine, de fapt, de sf\u00e2rsitul problemelor pe care oamenii le au \u00een aceasta viata. Sf\u00e2rsitul lumii aduce cu sine iesirea dintr-o \u00eemparatie a oamenilor si a nedreptatilor lor pentru a trai pentru prima oara \u00eentr-o lume justa \u00een care Dumnezeu nu mai permite nici o nedreptate. Deci, paradoxal, apocalipsa aduce cu sine speranta.
\nIdeea ca exista un sens al istoriei este ultima mostenire a g\u00e2ndirii de tip finalist, potrivit careia orice om si orice lucru are locul sau bine stabilit \u00een univers spre care tinde \u00een mod inconstient. G\u00e2ndirea de tip stiintific a exclus finalismul dintre principiile sale explicative si prin urmare taxeaza drept gresite orice \u00eencercari de a vorbi despre acest subiect.
\nCealalta opozitie la ideea crestina a apocalipsei este mitul eternei re\u00eentorceri, prezent \u00een cultura pag\u00e2na si apoi preluat de catre Nietzsche. Tot ceea ce s-a petrecut pe acesta lume se va petrece \u00een continuare \u00eentr-un ciclu fara de sf\u00e2rsit. Geometric vorbind, avem trei imagini care sa reprezinte cele trei raportari la timp: segmentul de dreapta pentru viziunea crestina, semidreapta pentru viziunea progresista si cercul pentru cea nietzscheiana. Stau si ma \u00eentreb, dupa o observatie a lui Catalin Sturza, care dintre aceste conceptii este compatibila cu viziunea relativista postmoderna asupra lumii. Cel ce se adapteaza unei lumi \u00een care este valabil anything goes al lui Feyerabend (epistemic sau moral) nu se poate adapta nici unei viziuni crestine, nici uneia ce presupune un progres obligatoriu si nici uneia \u00een care totul se repeta si se va repeta. Pentru relativist lucrurile se petrec aici si acum, nu au un sens transcendent si istoria nu poate avea un sens, deci el este cel mai aproape de viziunea pozitivista ce refuza sa spuna ceva despre finalul lumii. Prin urmare un relativist serios si consecvent nu poate pune \u00een mod serios problema sf\u00e2rsitului lumii iar daca el este cuprins de pasiuni apocaliptice acest lucru se datoreaza doar unei mosteniri iudeo-crestine ne\u00eengurgitate. \u00cen sistemul de g\u00e2ndire postmodern problema apocalipsei este \u00eenlocuita de varianta ei soft a dezastrelor pentru ca nu exista un cadru conceptual suficient pentru a se discuta aceasta problema.<\/p>\n

Apocalipsa reloaded<\/strong> – o istorie fara sf\u00e2rsit<\/strong>. <\/strong><\/p>\n

Cum ne vom petrece Sf\u00e2rsitul Lumii\u2026 din nou<\/strong><\/p>\n

DAN NICULESCU,<\/strong>
\n psihanalist<\/strong><\/p>\n

Chiar daca este evident ca toti profetii au avut dreptate dupa ce evenimentul s-a \u00eent\u00e2mplat, totusi nu trece o zi fara sa apara o stire pe tema celei mai apropiate catastrofe care ameninta omenirea. Se pare ca \u00een cultura umanitatii exista ceva universal: teama profunda si irationala ca totul se va prabusi la un moment dat. Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au asteptat sa traiasca tot felul de cataclisme, iar cei mai multi erau convinsi ca anihilarea totala se va petrece \u00een cur\u00e2nd, chiar \u00een timpul vietii lor.
\n\u00cen cultura occidentala, odata cu aparitia crestinismului, acest fenomen a fost documentat \u00een asa-zise \u201eapocalipse\u201c care amenintau specia noastra pacatoasa. \u00cenca de la \u00eenceput, crestinii se asteptau ca Isus sa revina ca sa-i salveze \u00een decurs de c\u00e2tiva ani. Acestia se trezeau cu speranta ca evenimentele descrise \u00een Noul Testament sa se \u00eent\u00e2mple la fiecare rasarit de soare.
\nPoate ca cel mai afectata a fost Europa la trecerea dintre milenii. Multora li se parea just ca atunci Creatorul sa-si nimiceasca opera. Asadar, \u00een anul 999, un numar semnificativ pentru semnul Fiarei, \u00een noaptea de Revelion a fost prezisa venirea Apocalipsei. Urmarile au fost majore nu numai \u00een mentalitatea colectiva, dar si \u00een planul economic, fiind nevoie de decenii pentru a se recupera nivelul de dinainte de profetie. Nimeni nu mai muncea pam\u00e2ntul \u00een asteptarea zilei de 31 decembrie 999, c\u00e2nd se preconiza ca se vor deschide cerurile si ca mortii se vor ridica din morminte. Majoritatea oamenilor ajunsesera sa-si doneze bunurile cu speranta ca vor fi m\u00e2ntuiti. Comertul a \u00eencetat si chiar \u00een unele cetati negustorii bogati erau ucisi de catre multime. Totodata, s-a declansat un val de sinucideri \u00een masa. Animalele domestice au fost lasate libere, iar brutariile si bacaniile \u00eemparteau marfurile fara sa accepte bani.
\nA trecut si acest hop, dar prezicerile continua…<\/strong>
\nDin punct de vedere clinic, ceea ce frapeaza este modul de functionare psihica a acestor persoane care propavaduiesc \u00eentr-un fel sau altul cataclismele inevitabile. Oamenii \u00een cauza nu tin cont deloc de proba realitatii atunci c\u00e2nd se asteapta la catastrofe chiar daca acestea sunt naturale (impact cu asteroizi, pandemii virulente, mega-cutremure), artificiale (razboi nuclear, \u00eencalzire globala, criza economica, terorism), supranaturale (Judecata de Apoi\/Armaghedon). Cauzele psihopatologice pot fi variate, dar ce pare a fi sigur este tendinta acestor indivizi de a proiecta \u00een exterior conflictele lor intrapsihice. Adesea, le este la \u00eendem\u00e2na o fantasma apocaliptica ce poate cataliza \u00eentr-o forma de delir structurat nevoile lor inconstiente. Este suficienta o plimbare prin sectiile unui spital psihiatric pentru a observa c\u00e2t de des se asociaza temele apocaliptice cu o tulburare psihica grava. Scenariile imaginare din mintea unora au o nevoie imperioasa de sprijinul exterior al catastrofelor, ca un fel de generalizare a unui sf\u00e2rsit individual inerent \u00een boala mentala. Mecanismele sunt multiple\u2026 Din registrul paranoic: conspirationism, perceptie selectiva care sa confirme asteptarile subiective, legaturi cauzale ilogice, orice accident este interpretat ca un semn ca timpul a venit, iar rationalizarile retroactive (post hoc) fac posibil un discurs. Cum se face ca unii vad o Apocalipsa iminenta acolo unde altii \u00eenteleg o evolutie naturala sau doar coincidente nefericite? Din registrul nevrotic al culpabilitatii si nevoii de pedeapsa, ca o izbavire si purificare a unei constiinte prea \u00eencarcate. Din registrul anxietatii, \u00een care Eul individului sta permanent \u00een garda ca sa previna ceva neasteptat, un pericol major, un fatalism pe care-l putem auzi prin cuvintele: \u201eceva rau se va \u00eent\u00e2mpla\u201c. Asadar, Apocalipsa este ca un pasaport catre delir\u2026<\/strong>
\n\u00cen concluzie, va propun sa ne dam \u00eent\u00e2lnire dupa ce urmatoarea profetie apocaliptica va trece si sa ciocnim \u00eempreuna o cupa de sampanie \u00een asteptarea viitoarei ocazii \u00een care sa ne miram \u00eenca o data de c\u00e2t de sucita poate fi mintea umana. Eventual, sa fredonam la unison melodia celor de la REM: \u201eIt\u201c s the end of the world as we know it and I feel fine\u201c. \u00a0\u00a0\u00a0 n<\/p>\n

Apocalipsa si apocalipse<\/strong><\/p>\n

BOGDAN DUCA,<\/strong>
\n teolog, doctorand \u00een stiinte politice<\/strong><\/p>\n

Civilizatia iudeo-crestina a trait si traieste sub tensiunea sf\u00e2rsitului. Ceea ce numim popular \u201eapocalipsa\u201c a fost si va ram\u00e2ne \u201esabia lui Damocles\u201c pentru toata lumea noastra \u201epostcrestina\u201c. Aceasta pentru ca, ne place sau nu (mie \u00eemi place), evreii si crestinii, si nu Herodot, sunt parintii istoriei si implicit primii care s-au g\u00e2ndit la un sens, un scop, la o finalitate a acesteia.
\nPentru grecii si romanii antici istoria era doar o succesiune si un conglomerat de evenimente, fie si pentru faptul ca nu exista un sens al istoriei \u00een afara scopurilor imediate ce puteau fi calculate si asumate \u00eentr-un concret ce ar tine mai degraba de politica dec\u00e2t de istorie. De aceea, istoria era…. poveste si legenda, \u00eenainte de a fi eveniment care duce spre mai departe, ale carui sensuri se pot descifra \u00eentr-un viitor mai mult sau mai putin \u00eendepartat.
\nCrestinismul a adus \u00een mijlocul civilizatiei greco-romane o viziune cu totul particulara asupra istoriei: un singur Dumnezeu, creator si proniator al \u00eentregului Univers, care conduce \u00eentreaga lume, fara sa nege libertatea persoanelor, spre un destin anume: \u201eun Cer nou si un pam\u00e2nt nou\u201c. Dar la acest \u201eCer nou si pam\u00e2nt nou\u201c se va ajunge \u00een ciuda faptelor oamenilor si, implicit, \u00een ciuda istoriei. Istoria ca atare nu este nimic altceva dec\u00e2t un zbucium al oamenilor, dar Dumnezeu este cel care \u00eentoarce raul spre bine si care face ca istoria sa capete un sens \u00een ciuda faptelor si rautatilor oamenilor. Oamenii care vor putea fi salvati vor fi salvati de Dumnezeu din Istorie.
\nSecole de-a r\u00e2ndul, raportarea intelectuala la sf\u00e2rsitul lumii a tinut de acest destin al sf\u00e2rsitului Istoriei, urmat de salvarea oamenilor de catre Dumnezeu. Lumea aceasta \u201eveche\u201c nu este dec\u00e2t o \u201evale de lacrimi\u201c, un spatiu intermediar \u00eentre memoria \u00eenceputurilor si promisiunea m\u00e2ntuirii si asteptarea resemnata a cr\u00e2ncenelor timpuri de pe urma, urmate de salvare. Acest lucru a determinat un anumit ritm, un anumit \u00eenteles si o anumita morala a vietii si a faptelor din acele timpuri.
\nTimpurile din urma l-au scos pe Dumnezeu din ecuatia salvarii. Datorita domnilor Kant, Voltaire si colegilor iluministi ai domniilor lor, Dumnezeu a fost evacuat din istorie si din morala (implicit si din politica). Voltaire si Vico au alungat istoria m\u00e2ntuirii din studiul istoriei. Istoricul nu mai trebuia sa se normeze dupa etapele istoriei m\u00e2ntuirii, asa cum au fost consemnate ele \u00een Biblie si de Biserica. Immanuel Kant a inventat autonomia morala a omului, independent de orice sursa revelata.
\n\u00censa nevoia de salvare a ramas, devenind tot mai imanenta, mai concreta, mai politica. Religia crestina pierz\u00e2ndu-si influenta, locul ei a fost luat de religiile politice, ideologiile care promiteau salvarea, constructia aici, \u00een aceasta lume, a \u201eCerului nou si pam\u00e2ntului nou\u201c. Este deja un loc comun \u00eentre specialisti acela al identificarii izvoarelor intelectuale ale diverselor forme de socialism (comunismul, fascismul, national-socialismul) \u00een diferite interpretari ale eshatologiei crestine.
\nDar ceea ce nu au putut sa preia ideologiile a fost imaginea propriu-zis apocaliptica a sf\u00e2rsitului lumii. Crestinii credeau (si \u00eenca mai credem) ca sf\u00e2rsitul acestei istorii va fi unul teribil, plin de suferinta, de tribulatii. Lumea va muri odata cu istoria pentru a fi salvata de Hristos. Aceasta imagine a ramas ca un cosmar ce \u00eensoteste lumea postcrestina, \u00eentr-o reproducere totala sau partiala a urgiilor din cartea Apocalipsei. De acest cosmar nu putem scapa. El este un anestezic pentru suferintele acestei lumi si un semn ca exista o ordine \u00een Univers si lume.
\nEste anestezic pentru ca aceasta suferinta teribila ce este asociata \u00een subconstient cu sf\u00e2rsitul lumii ne face sa suportam mai usor oroarea acestei lumi care nu a cunoscut \u00eenca sf\u00e2rsitul. Durerea, dezastrul, asa cum se manifesta \u00een realitate, nu au nimic spectaculos, nu \u00eentrunesc nimic din farmecul tragic cu care este \u00eenvaluit sf\u00e2rsitul lumii. Spectacolul distrugerii New York-ului de valuri uriase, de o noua glaciatiune sau de niste meteoriti este incomparabil mai maret si mai tragic dec\u00e2t tragica ciocnire a avioanelor de WTC \u00een 11 septembrie.
\nLa fel, nu este nimic eroic \u00een razboaie sau \u00een puscarii, dar exagerarile apocaliptice ale artei (ca e literatura, arta plastica, muzica sau film) fac ca s\u00e2ngele varsat sa capete un sens si suferinta o anumita noblete.
\nEste un semn al ordinii \u00een Univers, pentru ca daca sf\u00e2rsitul profetit e pe cale sa se \u00eendeplineasca \u00eenseamna ca nu hazardul este cel care conduce lumea, ci ca exista un sens, un destin al omului. Sf\u00e2rsitul este de obicei cel care da sensul lucrurilor. De ce nu ar fi la fel si cu lumea?
\nDe aceea, oamenii se napustesc, de multe ori cu disperata speranta, \u00eenspre orice scenariu apocaliptic, caci au nevoie de o speranta, chiar daca ea se ascunde \u00eentr-un cosmar. Poate ca \u00een spatele acestei sperante mai sopteste cumva \u00een urechile postcrestine fagaduinta din Apocalipsa: Dumnezeu \u201eva sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi, caci cele dint\u00e2i au trecut\u201c (\u201eApocalipsa\u201c 21, 4).
\nDar mai \u201eapocaliptic\u201c dec\u00e2t scenariul sf\u00e2rsitului pare a fi scenariul viitorului, asa cum apare el transpus \u00een cinematografie. Filmele apocaliptice sunt mai luminoase, mai linistitoare dec\u00e2t filmele SF. Personal, prefer linistea calugarului budist din filmul \u201e2012\u201c, care privea, poate pentru prima data \u00een viata, valurile marii, chiar c\u00e2nd \u00eenghiteau \u00eenaltimile Himalayei, haosului poluat, agresiv, violent si decadent dintr-un film SF distopic, precum \u201eAl cincilea element\u201c.
\nPoate cel mai bun exemplu este reprezentat, \u00een acest punct, de seria \u201eStar Trek\u201c. Primele serii sunt luminoase, pline de optimism si de \u00eencredere \u00een viitor. Nava Enterprise a capitanilor Kirk si Picard era confortabila, mai precis un camin prietenos si confortabil care strabate cerurile. Serialul sufera \u00eensa modificari \u00een timp. Filmele inspirate din serial ne prezinta deja o nava mult mai sobra, mai \u00eentunecata, iar uniformele sunt mai… militaroase. Seria \u201eDeep Space Nine\u201c \u00eenfatiseaza o lume si mai sobra, mai murdara, mai dura… Viitorul pare sa nu sune deloc mai bine dec\u00e2t apocalipsa.
\nDesigur, aceasta interpretare nu invalideaza credinta (pe care o \u00eempartasesc) \u00een finalitatea prezisa de Revelatie a acestui sistem de lucruri, asa cum nu invalideaza nici scepticismul fata de orice tip de scenariu apocaliptic, ca si credinta \u00een eternitatea acestei lumi, asa cum este ea.<\/p>\n

Apocalipsa<\/strong> si nevoia de catharsis<\/strong><\/p>\n

MIHAELA GRANCEA,<\/strong>
\n doctor \u00een istorie<\/strong><\/p>\n

Productiile industriei cinematografice paraziteaza, \u00een genere, imaginarul social; \u00een ultimii ani, \u00eendeosebi pe cel stiintific, dar si continuturile unor fenomene si miscari sociale, radicalismul ecologic, autoperceptia negativa. \u00cen acest context, destui indivizi si numeroase microcomunitati, religiile universaliste chiar, \u00eencearca sa concilieze scenariile religioase apocaliptice \u2013 caci toate religiile, implicit cele politeiste, \u00eenchipuiau\/\u00eenchipuie nu doar sf\u00e2rsitul lumii materiale, dar si pe acel al zeilor \u2013 consider\u00e2nd ca suntem \u00een plina Apocalipsa, ca timpul acesteia nu se cuantifica \u00een termenii timpului uman, cu at\u00e2t mai putin \u00een aceia ai \u201etimpului-cascada\u201c. O astfel de atitudine a devenit comuna \u00een cultura populara recenta; \u00een centrul unei astfel de explicatii stau ca argumente razboaiele mondiale, genocidurile, mixarile si paralelismele axiologice, mutarea centrului civilizatiei (\u00eenteleasa mai ales ca manifestare a prosperitatii) \u00eenspre Extremul Orient.
\n\u201eNu stim daca suntem \u00een New Age, cum nu stim daca m\u00e2ine va mai fi o alta zi\u201c \u2013 printr-o astfel de apreciere se raporteaza multi dintre contemporani la succesiunea haotica de evenimente. Istoria pare ca nu mai da semnificatie experientei umane. Tot mai frecvent, \u00een mediile atinse de aripa fatalismului, se vorbeste, precum \u00een formatele emisiunii \u201eCodul lui Oreste\u201c, despre om ca despre o jucarie stricata, ca despre un animal pervertit, ca despre un experiment esuat. Iminenta Apocalipsei ameninta sa se transforme \u00een permanenta Apocalipsei, \u00een apetitul pentru haos. Asteptarea Apocalipsei, un lucru firesc \u00een Evul Mediu, a devenit, \u00een conditiile vulgarizarii datelor stiintei prin cultura media, o\u00a0 justificare a neputintelor individuale si colective.
\nLumea ca o casa cu stafii<\/strong>
\nUnii dintre noi, \u00een parte datorita imposibilitatii de a iesi din aceasta era a crizelor, globalizam sentimentul esecului… si ura devine reculul urii de sine; odata cu noi greseste si specia, iar evaluarea trecutul istoric si personal \u00eeti da un paradoxal sentiment al responsabilitatii istorice. Atunci, \u00een procesul neasumarii esecului, ne dorim o apocalipsa a tuturor, chiar o apocalipsa vesela care sa \u00eencheie (definitiv) evolutia; ne dorim sf\u00e2rsitul experimentului. Esecul global, demonstrat de istorie, revendica, \u00een maniera logica, sf\u00e2rsitul global. \u00cen general, \u00een situatii de criza, precum este si aceasta prin care trecem \u00een prezent, avem sentimentul ca lumea e o casa cu stafii; mai mult, prin globalizarea informatiei, prin coparticiparea mediata la evenimentul catastrofal, traim, daca suntem empatici, toate dezastrele prin care au trecut comunitatile umane (eu \u00eensami, din \u00eent\u00e2mplare, am vazut \u00een direct tragedia americana din septembrie 2001; vizionam CNN-ul si am intuit, \u00een mod straniu, ca atunci se \u00eent\u00e2mpla ceva fara precedent). Astfel, consumam nu doar propriile noastre drame, ci si tragedia Celuilalt. Presiunea, pentru unii dintre noi, a devenit prea mare.
\nDaca unii dintre contemporani sunt turmentati de spaime, altii valorifica spaima Celuilalt, o industrializeaza. Si astfel, aproape toti o cultivam, unii dintre noi cu o voluptate sadomasochista. Traim ceea ce se poate numi efectul psihocultural al industrializarii fricii. Desi Apocalipsa nu este un proces vizibil, multi dintre contemporani traiesc sentimentul Apocalipsei, au convingerea ca \u00eempartasesc misterele unui proces aflat \u00een desfasurare. Literatura internautica este infestata de astfel de reflexe culturale. Anul trecut am urmarit cu film despre o alta (a c\u00e2ta?) conspiratie care (chipurile) ascunde detaliile sf\u00e2rsitului resurselor energetice, detaliile sf\u00e2rsitului iminent al lumii; constatam ca v\u00e2natorul conspirationistilor pl\u00e2ngea \u00een fata aparatului de filmat, constatam ca americanul paranoic \u00eesi consumase viata, si-o sacrificase v\u00e2n\u00e2nd o conspiratie incomensurabila, pseudoinvincibila. Legam astfel acea poveste reala de un motiv cultural popular \u00een anii ’90. \u201eCulmea conspiratiei\u201c, \u00een acest motiv cultural, era declansarea de catre un grup de \u00eenfometati dupa puterea luciferica, prin diverse mijloace, a Sf\u00e2rsitului Lumii. Codul Omega, iar apoi Codul lui Da Vinci si derivatele lor culturale ne-au familiarizat cu eroii escatologici si anonimi care opresc Armaghedonul si care smulg \u00eendurarea Dumnezeului Vechiului Testament. Astfel, religiozitatea fragila a mileniului si vocatia escatologica a individului obtineau o am\u00e2nare, o alta am\u00e2nare a sf\u00e2rsitului.
\nDe la \u201eUltimul tarm\u201c la\u00a0 \u201e2012\u201c<\/strong>
\nPentru perioada Razboiului Rece, filmul \u201eOn The Beach\u201c (1959, \u00een regia lui Stanley Kramer) a prezentat varianta catastrofei nucleare globale ca sf\u00e2rsit al lumii. Filmul a declansat, \u00een contextul amenintarii atomice, o productie culturala care p\u00e2na la prabusirea sistemului comunist din Europa de Est a\u00a0 alimentat fricile milenariste. Ultimele imagini din acel film m-au b\u00e2ntuit ani de zile (c\u00e2nd am vazut pelicula eram adolescenta) \u2013 dupa pierirea umanitatii, \u00een ultimul oras care a murit, v\u00e2ntul, singurul stap\u00e2n al lumii, misca fara furie si ritmic ziarele citite \u00een ultima zi a omenirii. \u201eOn The Beach\u201c (\u201eUltimul tarm\u201c) a fost un film despre efectele ireversibile ale iresponsabilitatii umane, despre\u00a0 vocatiei autodistructiva a omului.
\n\u00centre constatarea rece din \u201eOn The Beach\u201c si convingerea escatologica din \u201e2012\u201c (\u00een regia lui Roland Emmerich) este \u00eensa o diferenta uriasa. Daca filmele despre catastrofele umane care au avut loc nu s-au bucurat de succes (vezi mai ales productiile artistice despre tragedia americana din septembrie 2011 si despre teribilul tsunami din 2004), cele despre posibile si obiective scenarii ale Sf\u00e2rsitului au creat frisoane, precum filmele de groaza din anii ’80, pentru consumatorii perioadei. Imprevizibilul si pronosticarea \u00cent\u00e2mplarii fatidice au fost miza celor mai recente productii cu tema apocaliptica. Filmul \u201e2012\u201c, cel mai popular produs al genului, pelicula care nu mai mixeaza genurile filmice, ci merge pe reteta filmului de actiune (elimina extraterestrii din ecuatie, \u201edescifreaza\u201c si conjuga calendarul mayas cu teoriile stiintifice recente cu referire la transformarea radicala a Terrei, \u00eei elimina \u2013 \u00een fine- pe Anticrist, pe Dumnezeu) si se centreaza pe egoul uman, pe scenariul apocalipsei geofizice, si, ca moment de maxima tensiune, pe Salvare, pe reinventarea Africii ca Eden (vezi vulgarizarea unui motiv de filosofie a istoriei, motiv care a intrat \u00een registrele imaginarului \u2013 migrarea centrelor de civilizatie).
\nO astfel de abordare a sedus, deoarece nu are implicatii religioase, valorifica reziduurile de imaginar arhaic, nevoia de catharsis. Paradoxal, \u00eensa precum \u00een semnificatia reala a termenului de Apocalipsa,\u00a0 Sf\u00e2rsitul este relativ, este o Redescoperire, debut al Renovarii si Restaurarii. Scenariul Ragnarokului pare, la un moment dat, mai credibil dec\u00e2t cel al Armaghedonului. \u00cen \u201e2012\u201c, remarcabile \u00eemi par secventele \u00een care simbolurile religiilor iubirii sunt \u00eenghitite de apele Potopului; de c\u00e2te ori revad imaginile respective am sentimentul ca apele care \u00eenghit \u201eAcoperisul Lumii\u201c sunt apele principiului originar \u2013 c\u00e2nd apele Cosmosului (Ordinii), c\u00e2nd apele care se re\u00eentorc \u00een prapastia originara (\u00een Ginnungagap); dumnezeii sunt absenti, doar Legea inexorabila a Universului si victoria finala a mintii umane (mai mult sau mai putin corupta) domina naratiunea captivanta a filmului.
\nNu pot sa \u00eemi \u00eenchipui \u00eensa ca, \u00eentr-un fel sau altul, putem vorbi si \u00een numele majoritatii umanitatii, \u00een numele aceleia care nu cunoaste confortul informational si asa-zisii ani fericiti, anii consumerismului, ani de boom specific doar lumii avansate din punct de vedere tehnologic. Cu certitudine, aceasta umanitate umila g\u00e2ndeste sf\u00e2rsitul lumii \u00een termenii religiei dominante si ai mitologiilor traditionale, \u00een contextul apocalipsei personale.
\nUneori, ma \u00eengrozeste g\u00e2ndul ca cineva ar inten?iona vreodata sa realizeze un soi de chestionar cu referire la nevoia de moarte colectiva, globala. Putem discuta si dezbate despre felul \u00een care religiile si religiosii g\u00e2ndesc sf\u00e2rsitul lumii ca pe posibilitatea unei Renovatio sau ca pe sansa mutarii \u00eentr-o alta dimensiune a Constiintei; dar, pe l\u00e2nga acestia, exista multi indivizi, chiar comunitati \u00eentregi vaduvite de\u00a0 \u201eprobabil, cea mai fericita perioada din istorie\u201c; \u00eempinsi de inconstiente mecanisme suicidare, autodistructive, fatalisti si esuati, ei si ele nutresc \u201eun vis himeric\u201c- sf\u00e2rsitul speciei umane. Nevoia de catharsis e dublata de o paradoxala sete de neantizarea definitiva.<\/p>\n

Sf\u00e2rsitul tuturor scuzelor: Apocalipsa<\/strong> \u00een sens etic<\/strong><\/p>\n

LAVINIA MARIN,<\/strong>
\n doctorand \u00een filosofie<\/strong><\/p>\n

Privind apocalipsa ca pe un eveniment exclusiv religios, nicio teama nu \u00eesi are rostul. Cu totii stim deja ce o sa se \u00eent\u00e2mple la sf\u00e2rsitul timpului: norocosii care au tras lozul c\u00e2stigator la loteria religiei or sa fie salvati, pe c\u00e2nd restul, vinovati ca s-au nascut si au fost botezati \u00een religiile incorecte, vor fi aruncati la gunoi. O salvare generala a omenirii nu pare posibila la c\u00e2ta ura se profereaza \u00eentre diversele secte si ramuri spirituale. Si atunci, daca majoritatea oamenilor vor ajunge la gunoi, un fel de pesimism apare inevitabil: la c\u00e2te religii exista \u00een lume, e greu de crezut ca tocmai tu ai avut sansa sa deschizi ochii \u00een aceea corecta. Statistic vorbind, e destul de improbabil.<\/p>\n

Pe de alta parte, orice om religios este convins ca a tras lozul c\u00e2stigator la loteria religiei si se uita cu mila la ceilalti nefericiti de alte religii si confesiuni. Nimeni nu se \u00eendoieste ca adevarata credinta este a sa si numai a sa, nici un musulman, nici un budist si nici macar un ortodox nu va avea astfel de ezitari. Si atunci, se mai pune macar problema sf\u00e2rsitului lumii? E un final asteptat la care stii ca o sa c\u00e2stigi. Mai ales \u00eentr-o tara ca a noastra, cu o densitate impresionanta de biserici pe metru patrat, cu o catedrala \u00een lucru care singura va m\u00e2ntui\u00a0 dintr-un foc poporul rom\u00e2n; \u00eentr-o tara \u00een care forma rituala tine loc de orice continut spiritual, oamenii au motive de optimism. Probabil ca teama de apocalipsa nu apartine credinciosilor furibunzi, ci celorlalti oameni, cei care nu pot gasi consolare \u00een mecanizarea vietii prin ritualuri ne\u00eentelese.<\/p>\n

Apocalipsa cea mai \u00eenspaim\u00e2ntatoare nu poate fi dec\u00e2t una etica. Atunci c\u00e2nd binele va fi numit bine si ticalosul va primi eticheta potrivita, multi vor fi zdrobiti, culcati la pam\u00e2nt de rusine. Daca te-ai nascut \u00een religia gresita se poate gasi oric\u00e2nd o scuza, din perspectiva eterna, pentru ca nu ai practicat anumite ritualuri, dar indiferent de religie, exista \u00eentotdeauna datoria de a fi un om bun. Si de la asta nu se pot acorda derogari. Nici mediul, nici educatia, nici influentele sociale nefaste nu vor scuza ticalosul \u00een fata judecatii, la sf\u00e2rsitul lumii.<\/p>\n

Cu totii stim (macar subconstient) ca nu suntem cei mai curajosi sau cei mai buni oameni, pe c\u00e2t am fi putut deveni, ca nu putem sa ne aparam \u00een fata nici unui tribunal etic din lume, ca nu ne putem justifica rostul pe acest pam\u00e2nt \u00een nici un fel. Am trait ca sa ne distram, nu am facut prea mult rau, dar, daca nu ne nasteam, nu se simtea nici o lipsa \u00een cele din urma. Din perspectiva etica nu conteaza daca nu ai pasit \u00een afara legii niciodata, tot asa cum nu conteaza daca ai \u00eendeplinit sau nu ritualurile religioase \u00een mod mecanic. O viata etica \u00eenseamna o viata traita constient si curajos, o viata \u00een care ai facut cel putin un mare bine cuiva.<\/p>\n

Pentru niste fiinte nule moral sau doar slabe, ridicarea valului nu poate aduce nimic bun. Este momentul c\u00e2nd lasitatea individuala, constientizata \u00een taina, este expusa public si numita drept ceea ce este. Traim vremuri de lasitate cotidiana, c\u00e2nd lipsa de curaj e la ordinea zilei. Nimeni nu rosteste adevarurile incomode, toata lumea prefera sa \u00eei lase pe altii sa o faca. E mult mai greu sa fii curajos c\u00e2nd \u00eeti lipseste un tiran evident pe care sa \u00eel urasti. Tirania colectiva si amorfa a multimii nu permite revolta, cel putin nu \u00een parametrii cu care ne-am obisnuit din cartile cu eroi. Exista rautate \u00een jurul nostru, dar nu stim de unde vine, acuzam copilareste politicienii care se lasa sacrificati ritualic la televiziuni, dar stim si noi ca nu pot fi doar ei de vina. Ticalosia pare sa curga hemoragic de pretutindeni, nu putem pune degetul pe rana, dar simtim \u00een acelasi timp ca nici noi nu suntem cei mai buni oameni din lume, cei mai potriviti sa acuze sau sa repare ceva.<\/p>\n

\u00cen 1989, \u00een piata Tienanmen, un om cu o sacosa \u00een m\u00e2na a stat \u00een fata unui tanc. Detaliul cu sacosa este cel mai \u00eenduiosator dintre toate, omul venea probabil de la serviciu, se ducea acasa, nu avea idee ca \u00een ziua aceea urma sa fie erou. \u00cesi ducea toate grijile cotidiene \u00een sacosica aceea, nu stia ca urma sa \u00eesi puna viata \u00een joc peste c\u00e2teva minute. Strazile noastre sunt pline de oameni cu sacose \u00een m\u00e2ini, dar, dintre ei, c\u00e2ti s-ar \u00eempotrivi unui tanc? Luat pe nepregatite, stiind ca \u00eel asteapta o familie acasa, omul nostru hotaraste brusc ca nu se poate altfel, ca tancurile nu trebuie lasate sa traga; fara \u00eendemnuri, fara aplauze, fara televiziune sau martori \u2013 nestiind daca o sa supravietuiasca experimentului. \u00cen 1989 s-au gasit si la noi oameni sa se opuna unor arme, dar azi, \u00een anul 2011, i-am mai putea afla?<\/p>\n

Daca azi i se spune unui ins imoral ca este astfel, reactia cea mai des \u00eent\u00e2lnita este aceea de indignare. Ticalosul nu suporta sa i se spuna \u00een fata ceea ce este, vrea sa i se ceara scuze, este foarte sensibil. Ticalosul are argumente, se poate justifica oric\u00e2nd cu un avocat bine platit, sunt gauri \u00een lege si el doar le-a exploatat, nu e vina lui ca ele erau acolo; ticalosul vrea respect pentru ca si el e om. Reactia ticalosului apare identic, la aproape toata lumea, chiar si la cei care nu sunt neaparat imorali, doar caldicei, plutind pe un r\u00e2u al amoralitatii, traind \u00een intervalul dintre bine si rau, suspendati etic \u00een abis, dusi la \u00eent\u00e2mplare de curentii istoriei. Nici ei nu accepta critica, pentru ca nimeni nu le-o mai aude propriu-zis, \u00een zilele noastre. C\u00e2ti oameni cunoasteti care, fac\u00e2nd ceva reprobabil, s-au rusinat at\u00e2t de tare \u00eenc\u00e2t nu au mai vrut sa dea ochii cu cel nedreptatit de ei? C\u00e2ti oameni cunoasteti care sunt \u00een stare sa \u00eesi ceara pur si simplu iertare fara justificari, fara \u201edaca\u201c si \u201etotusi\u201c si \u201ede fapt\u201c?<\/p>\n

Dorinta asta de justificare, de circumstante atenuante, apelul la nestiinta ascunde ceva mult mai ad\u00e2nc: imaturitatea generala, copilarirea brusca a multimilor. \u00cen 1784, \u00eentr-un text scurt, Kant raspundea la \u00eentrebarea \u201ece este luminarea?\u201c cu celebra fraza despre minoratul moral \u00een care semenii sai traiau la vremea aceea: minoratul …\u201ceste neputinta de a te servi de inteligenta proprie fara a fi condus de un altul\u201c. Iata definitia perfecta a starii noastre de azi, dupa doua sute de ani. Oamenii nu vor sa se serveasca de propria lor inteligenta, nu vor sa decida singuri pentru ei \u00eensisi, vor sa li se spuna ce e bine si ce e rau iar c\u00e2nd li se spune au obiectii. Nici macar ticalosia nu si-o afirma constient, \u00eentr-o maniera sfidatoare si curajoasa, ci de cum sunt descoperiti, apar scuzele ca ei nu stiau, lor trebuia sa le spuna cineva ce e aia cinste sau onoare, ei nu au fost anuntati ca trebuia sa fie oameni…<\/p>\n

Frica de apocalipsa este o frica regulatoare, cu care constiinta morala din noi mai tine c\u00e2t de c\u00e2t sub control imaturitatea noastra ce doreste totul fara sa datoreze nimic nimanui. Suntem niste copii mari care ne jucam c\u00e2t mai putem, p\u00e2na or sa vina parintii acasa ca sa ne pedepseasca. Ne e teama de sosirea asta, dar nu putem singuri sa ne oprim din ceea ce facem, desi stim clar ca treaba asta nu e \u00een ordine. Asteptam si ne temem, ne imaginam cum va fi ziua aceea. Desigur, vor fi catastrofe si explozii, cutremure si prabusiri de munti. Sau poate, cum spunea poetul, nu va fi nicio explozie, ci doar un sc\u00e2ncet stins. Nu e nevoie de mai mult pentru a pune lucrurile la locul lor definitiv. Iesirea noastra din minorat va fi la sf\u00e2rsitul lumii, c\u00e2nd oricum va fi prea t\u00e2rziu ca sa mai \u00eenvatam ceva.<\/p>\n

Redescoperirea escatologicului<\/strong><\/p>\n

<\/strong><\/p>\n

DRAGOS SDROBIS, <\/strong>
\ndoctorand \u00een istorie<\/strong><\/p>\n

Escatologia releva o criza a constiintelor. Multi g\u00e2nditori contemporani au \u00eencercat sa gaseasca o formula adecvata care sa surprinda esenta acestei angoase a omului postmodern, \u00een cautare permanenta de idealuri si de promisiuni: Francis Fukuyama sintetizeaza aceasta etapa \u00een sintagma de \u201esf\u00e2rsit al istoriei\u201c, Guy Debord analiza \u201esocietatea spectacolului\u201c iar pe meleagurile noastre Lucian Boia sintetiza miturile escatologice ale omenirii \u00eentr-un eseu cu un titlu sugestiv \u201eSf\u00e2rsitul lumii: o istorie fara sf\u00e2rsit\u201c. Iata, deci, cum si escatologia este o poveste destul de veche. Interventia mea nu are pretentia de a fi o noua schema de interpretare a omului actual; scopul meu este unul mai modest, care conjuga opiniile mai multor somitati care s-au aplecat cu mult mai multa experienta si inspiratie asupra acestui subiect. O reactualizare a unor opinii ce vin undeva din zorii postmodernismului, dar care, parca, se dovedesc prea moderne pentru un postmodern.
\nCum se explica aceasta apetenta spre extinctie a publicului modern, instruit, rational? Care sunt mobilurile unui asemenea mod de a re-privi realitatea? Modernitatea \u00eesi manifesta pretentia de a fi o mai precisa anticipare a viitorului. Postmodernitatea este, \u00een schimb, o etapa a reinventarii prin redescoperire, \u00eentre aceste redescoperiri \u00eenscriindu-se si escatologia, ca forma de a depasi limitele unei lumi parca prea rationalizate, prea sigure, ce nu se \u00eempaca cu apetenta pentru\u00a0 mister a fiintei umane.
\nMircea Eliade dadea un raspuns acestei dileme pe la mijlocul veacului trecut, \u00een \u201eMituri, vise si mistere\u201c, \u00een care afirma ca prin revenirea la mit omul modern se straduieste sa traiasca un ritm temporal calitativ diferit, sa iasa din propria istorie, regasind involuntar un comportament mitic. Cele doua cai de evaziune pe care le utilizeaza omul modern sunt: spectacolul si lectura, \u00een care regasim un timp concentrat, cu o puternica rezonanta \u00een spectator, opus duratei profane. Cert este ca \u00een literatura moderna si chiar postmoderna arhetipurile mitice nu numai ca supravietuiesc, dar chiar abunda: lupta exemplara dintre Bine si Rau, epopei ale dragostei salvatoare etc (1). \u201eLectura (…) este pentru omul modern distractia prin excelenta, ea \u00eei permite iluzia unei stap\u00e2niri a timpului \u00een care putem banui o secreta dorinta de a se sustrage devenirii implacabile care duce spre moarte\u201c (2). \u00censcriind aceasta tendinta \u00eentr-o ciclicitate istorica, Eliade concluziona ca \u201esocietatile moderne se numesc asa tocmai pentru faptul ca au \u00eempins destul de departe desacralizarea vietii si a Cosmosului; noutatea lumii moderne se traduce prin revalorizarea la un nivel profan a vechilor valori sacre\u201c (3).
\nExplicatiei venite din c\u00e2mpul istoricului religiilor i se opune una care vine din domeniul sociologiei, Debord diagnostic\u00e2nd cauzele acestei apetente \u00een ignoranta promovata de catre postmodernism, cu mitul lui al hiperspecializarii, \u00een care spectatorul va putea sa \u00eesi ascunda \u201e\u00eengustimea orizontului sau de cunostinte prin repetarea dogmatica a aceluiasi argument de autoritate ilogica\u201c (4). Un nou mit conform caruia trebuie sa stii at\u00e2t de multe despre at\u00e2t de putin, \u00eenc\u00e2t vei ajunge sa stii totul despre nimic. Revenirea spre spectacol, spre mister este o forma insidioasa de a se opune acestui ritm al vietii prea informatizate.
\nLa fel de adevarat este ca \u00eentr-o societate a consumului individul nu mai este el cel care \u00eesi alege produsele, fie ele si culturale, pe care sa le \u00eentrebuinteze. \u00cen societatea de consum omul este condus spre consumul de produse culturale, comportamentul sau fiind unul de raliere, un efect al comunicarii de masa. Cultura devine un obiect de consum \u2013 afirma Baudrillard \u2013, din moment ce ea poate fi \u00eenlocuita si echivalenta (desi ierarhic superioara) cu alte obiecte. La baza acestui semn de raliere sta regimul curiozitatii, specific omului consumator, cel care este supus reciclarii continue. Deci ceea ce parvine individului prin acest tip de cultura este reciclarea culturala, estetica, adica nevoia de a fi tot timpul la curent cu gusturile societatii. Acest tip de cultura exclude modelul autodidactului, eroul marginal al culturii traditionale, dar si omul cultivat, bijuteria umanista \u00eembalsamata, pe cale de disparitie (5) (p. 136-138).
\nTrei autori care ofera trei moduri diferite, dar parca complementare, de a raspunde unei dileme a omului actual. Bine\u00eenteles, expozeul meu ar parea prea arid daca nu ar implica si o nota personala de interpretare a acestei dileme. O sugestie de intrepretare care vine pe filiera franceza, de la Phillipe Aries, cel care a pus \u201eOmul \u00een fata mortii\u201c. Se spune ca teama fata de moarte se explica prin faptul ca este singura experienta umana pe care omul nu o poate \u00eempartasi. O teama care nu a putut fi rezolvata nici de catre modernitate sau postmodernitate. Prin recursul la astfel de scenarii ale apocalipsei sunt tentat sa cred ca \u00een subconstient fiinta umana nu face altceva dec\u00e2t sa edulcoreze prin iluzii spaima care o stap\u00e2neste din zorii umanitatii. \u00a0\u00a0\u00a0 n<\/p>\n

NOTE<\/strong>
\n1. Mircea Eliade, \u201eMituri, vise si mistere\u201c, Bucuresti, Ed. Univers enciclopedic, 1998, p.28-29
\n2. Ibidem, p.30
\n3. Ibidem, p.22
\n4. Guy Debord, \u201eSocietatea spectacolului (comentarii la societatea spectacolului)\u201c, Bucuresti, Ed. EST (Samuel Tastet Editeur), 2001, p.188
\n5. Jean Baudrillard, \u201eSocietatea de consum (mituri si structuri)\u201c, Bucuresti, Ed. Comunicare.ro, 2005, p.136-138<\/p>\n

Cum am \u00eenvatat sa nu ma mai tem, ci sa iubesc Sf\u00e2rsitul lumii<\/p>\n

ALIN LUDU DUMBRAVA,
\ncritic de film
\nhttp:\/\/aldmovieland.blogspot.com\/<\/p>\n

Parafrazez titlul filmului lui Stanley Kubrick, \u201eDr. Strangelove\u201c sau \u201eHow I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb\u201c \/ \u201eCum am \u00eenvatat sa nu ma tem si sa iubesc bomba\u201c (1964). Pe scurt, e simplu de explicat fascinatia cinematografului pentru acest(e) subiect(e). Pe de trei: unu, se preteaza la un spectacol… spectaculos (sic), doi, e dramatic, epic chiar, trei, aduce lumea \u00een sala si intereseaza de pe vremea lui Moise si p\u00e2na ce se va \u00eent\u00e2mpla\u2026
\nE at\u00e2t de simplu, \u201ede \u00eenceput a \u00eenceput, de sf\u00e2rsit cum se va sf\u00e2rsi?\u201c. Acum, dupa Y2K avem termenul mayas, 2012. Tocmai la timp a scos c\u00e2ntaretul autor de parodii \u201eWeird\u201c Al Yankovicz Alpocalypse, deci s-a super-epuizat si contextul asta. Dar pe album nu regasesc vreo piesa tematica, gen \u201eIt’s The End of The World as We Know It (And I Feel Fine)\u201c cu REM sau \u201eIt’s the End of The World\u201c cu Gary Moore, sau \u201eArmageddon It\u201c cu Def Leppard.<\/p>\n

Acum, cum se va \u00eent\u00e2mpla apocalipsa? Se sf\u00e2rseste lumea, adica s-a stins lumina si gata?
\nSau vine un mare \u201ebum\u201c? Am facut un top pentru HBO \u00een care enumeram pe zece puncte cele mai dese cauze ale Sf\u00e2rsitului lumii. Reiau mai concis: cauze naturale interne, exemple: \u201eThe Core\u201c\/ \u201eCentrul Pam\u00e2ntului\u201c (2003, Jon Amiel), \u201eThe Road\u201c \/ \u201eDrumul\u201c, dupa romanul lui Cormac McCarthy (2010, John Hillcoat), \u201eNippon chinbotsu\u201c \/ \u201eScufundarea Japoniei\u201c, (1973) caruia i-au facut remake \u00een 2006 si bine\u00eenteles \u201especialistul\u201c Roland Emmerich care a distrus lumea de mai multe ori ca Hitler, din cauze naturale \u00een \u201eThe Day After Tomorrow\u201c \u2013\u201c Unde vei fi poim\u00e2ine?\u201c (2004) si \u201e2012\u201c (2009).
\nApoi fireste, cauze naturale externe: cum ar fi meteoriti, asteroizi uriasi: \u201eArmageddon\u201c (Michael Bay, 1998) si \u201eDeep Impact\u201c\/ \u201eImpact nimicitor\u201c (Mimi Leder, 1998), \u201eWhen Worlds Collide\u201c \/ \u201eC\u00e2nd lumile se ciocnesc\u201c (Rudolph Mat\u00e9, 1951) sau moartea soarelui: \u201eSunshine\u201c (2007, Danny Boyle).<\/p>\n

Pe lista, din illo tempore, e cifra 666 sau Satan (Diavolul sau \u00cengeri sau Armageddon\/Apocalipsa), de la \u201eRosemary’s Baby\u201c la \u201eOmen, End of Days\u201c \/ \u201eApocalipsa\u201c (1999), \u201ePrince of Darkness\u201c \/ \u201ePrintul \u00eentunericului\u201c (1987, John Carpenter), \u201eLegion\u201c \/ \u201eLegiunea\u201c (2010, Scott Stewart), seria \u201eGod’s Army\u201c aka \u201eProphecy\u201c sau \u201eConstantine\u201c (2005, Francis Lawrence). \u201eThe Stand\u201c (1994) dupa Stephen King, miniserie de televiziune de Mick Garris, reia confruntarea biblica dintre fortele binelui si raului de dupa apocalipsa (sau revelare). Chris Carter i-a dedicat un serial, ramas fara coada, \u201eMillennium\u201c (1996), cu Lance Henricksen profiler, sistat dupa trei sezoane.
\nPot fi si universuri paralele care vin peste noi, ca \u00een \u201eDonnie Darko\u201c (2001, Richard Kelly), al carui concept s-a pastrat \u00een \u201eSouthland Tales\u201c (2006), urmatorul film al lui Kelly, \u201eThe Rapture\u201c (1991, Michael Tolkien) sau \u201eFight Club\u201c (1999, David Fincher), \u00een care apocalipsa poate fi doar o descoperire a mintii interioare (\u201eWhere is My Mind?\u201c).<\/p>\n

Urmeaza cele mai bine cotate gimmick-uri cinematografice, roboti \/ tehnologie, cu seria \u201eTerminator\u201c, dar si \u201eThe World, The Flesh and The Devil\u201c (\u201eLumea, carena si diavolul\u201c, 1959, Ranald MacDougall), neo-zeelandezul \u201eThe Quiet Earth\u201c (1985, Geoff Murphy), \u201eWarGames\u201c \/ \u201eJocuri razboinice\u201c (1983, John Badham) sau varianta arthouse \u201eBis ans Ende der Welt\u201c \/ \u201eP\u00e2na la sf\u00e2rsitul lumii\u201c (1991, Wim Wenders), alieni\/extraterestri, \u201eThe Day the Earth Stood Still\u201c\/ \u201eZiua \u00een care Pam\u00e2ntul se opri\u201c (1951, Robert Wise) si remake-ul debil din 2008 sau \u201eThe Earth Dies Screaming\u201c (1964, Terence Fisher), la subspecia preferata: martieni\u2026 Razboiul lumilor, H.G. Wells si l-a imaginat, Orson Welles l-a povestit la radio, Jeff Wayne l-a c\u00e2ntat, Alan Moore l-a desenat (\u201eLeague of Extraordinary Gentlemen 2\u201c) si a fost ecranizat, de la \u201eThe War of the Worlds\u201c (1953, Byron Haskin) la Spielberg (\u201eWar of the Worlds\u201c, 2005). Tim Burton l-a parodiat \u201eMars Attacks!\u201c \/ \u201eAtacul martienilor!\u201c (1996) si Roland Emmerich l-a rescris cu \u201eIndependence Day\u201c \/ \u201eZiua Independentei\u201c (1996). Recent \u201eSkyline\u201c (2010, fratii Strauese) si \u201eBattle Los Angeles\u201c (Jonathan Liebesman, 2011).
\nCe mai avem? Preferatii copiilor, monstri!!! Precum \u201eGodzilla\u201c, dragonii din \u201eReign of Fire\u201c \/ \u201eRegatul de Foc\u201c (2002, Rob Bowman) sau \u201eCloverfield\u201c (2008, Matt Reeves) si\u2026 \u201eMonsters\u201c \/ \u201eMonstri\u201c (Gareth Edwards, 2010). Virusi\/molime\/mutatii \u2013 \u201eVirus\/ Fukkatsu no hi\u201c (1980, Kinji Fukasaku), \u201eBlindness\u201c \/ \u201eAlb orbitor\u201c (2008, Fernando Meirelles). Zombii, de la seria lui George A. Romero\u00a0 la \u201e28 Days Later\u201c (2002, Danny Boyle) si continuarea, \u201e28 Weeks Later\u201c (2007, Juan Carlos Fresnadillo) la seria \u201eResident Evil\u201c, vampiri ca \u00een romanul lui Richard Matheson, \u201eI Am Legend\u201c (ecranizat de trei ori, ca \u201eThe Last Man on Earth\u201c \/ \u201eUltimul om de pe pam\u00e2nt\u201c (1964), apoi \u201eThe Omega Man\u201c (1971, Boris Sagal) si cu Will Smith, zombi si titlu original \u00een\u00a0 2007.
\nMai adaugam banalele (ironic, pentru ca sunt cel mai reale), \u201eRazboi nuclear\u201c, \u201eOn the Beach\u201c \/ \u201eUltimul tarm\u201c (1959, Stanley Kramer), \u201eThe Day the Earth Caught Fire\u201c \/ \u201eZiua c\u00e2nd pam\u00e2ntul a luat foc\u201c (1961, Val Guest), \u201eFail-Safe\u201c (1964, Sidney Lumet) si \u201eDr. Strangelove\u201c de Kubrick, \u201ePlanet of the Apes\u201c \/ \u201ePlaneta maimutelor\u201c (1968, Franklyn J. Schaffner) sau \u201eThe Day After\u201c \/ \u201eZiua de dupa\u201c (1983, Nicholas Meyer), legendarul film TV, si \u201eInfertilitate\u201c (\u201eThe Handmaid’s Tale\u201c \/ \u201ePovestea servitoarei\u201c (1990, Volker Schl\u00f6ndorff), dupa un roman de Margaret Atwood, la \u201eChildren of Men\u201c \/ \u201eCopiii tatalui\u201c (2006, Alfonso Cuar\u00f3n), dupa romanul lui P.D. James).
\nSemne bune apocalipsa are, de la continuarea la seria \u201eThe Walking Dead\u201c la \u201eWorld War Z\u201c, ambele cu zombi, cei mai populari mesageri ai sf\u00e2rsitului! Hollywood-ul va continua sa distruga lumea c\u00e2t timp ea va exista, profit\u00e2nd de cele mai noi si eficace efecte speciale! \u00a0\u00a0\u00a0 n
\nComodificarea Apocalipsei<\/p>\n

Adelina Stefan,
\ndoctorand \u00een filosofie<\/p>\n

Imaginea unui Pam\u00e2nt suprapopulat si cu orasele \u00eengropate sub un urias tunel transpare ca o amenintare profetica \u00een romanul lui Isaac Asimov, \u201eSoarele gol\u201c, aparut pentru prima oara \u00een 1957. \u00censa Asimov nu este dec\u00e2t unul dintre precursorii profetiilor apocaliptice (e drept, unul cu o oarecare rezonanta) materializate \u00een productii culturale care au invadat \u00een special piata americana \u00eencep\u00e2nd cu anii 1970 (1). Prima \u00eentrebare care se pune este ce aduce succesul unor astfel de productii, fie ele cinematografice, literare sau de tip video \u00een lumea contemporana? E paradigma sf\u00e2rsitului at\u00e2t de seducatoare \u00eenc\u00e2t trezeste curiozitatea si imaginatia unui public at\u00e2t de vast? E apocalipsa un monopol al societatilor occidentale\/crestine, \u00een special cea americana \u2013 care, de altfel, e at\u00e2t sursa celor mai multe astfel de proiectii, c\u00e2t si locatia favorita pentru petrecerea sf\u00e2rsitului lumii \u2013 sau e o preocupare si pentru civilizatiile aflate mai la \u201eest\u201c?
\nO statistica simpla arata ca \u00eentre 2000 si 2011 au fost produse 107.897 filme, 77 de romane sau nuvele si 346.780 de jocuri care au abordat subiectul apocalipsei (2). Dintre acestea, cele mai multe au fost produse \u00een Statele Unite, doar unul dintre filme fiind frantuzesc, unul, spaniol si un altul japonez. \u00cen ceea ce priveste motivele ce ar putea cauza apocalipsa, asa cum sunt ele reflectate de aceste productii culturale, pe primul loc se afla cel ce-al treilea razboi mondial sau orice alt tip de razboi, pe al doilea, impactul astronomic. Urmeaza apoi \u00een ordine, catastrofa ecologica, lupta dintre om si tehnologie (roboti), declinul si disparitia speciei umane, invazia extraterestra, schimbarile climatice si din spatiu (moartea soarelui sau dimpotriva \u00eencalzirea globala). \u00cen fine, abia pe ultimele locuri se afla \u201esf\u00e2rsitul\u201c cauzat de motive religioase sau ca urmare a unui colaps economic si social (3). Aceasta simpla enumerare poate sugera ca apocalipsa vazuta de omul sf\u00e2rsitului de secol XX nu mai are dec\u00e2t foarte putin de-a face cu experienta religioasa, ci mai degraba cu obsesia supra-civilizatiei. Paradoxal, tocmai tehnologia ca produs al civilizatiei omenesti e vazuta ca fiind si sursa disparitiei acesteia.
\n\u00cen plus, multe dintre filme\/carti\/jocuri video au un tiraj exceptional si aduc venituri considerabile. De exemplu, \u201eResident Evil \u2013 Apocalypse\u201c, un film produs \u00een 2003, care de altfel a primit recenzii negative din partea criticilor (4), a adus venituri de 130 de milioane de dolari, dintre care 23 de milioane numai \u00een primul weekend de difuzare. La fel s-a \u00eent\u00e2mplat cu filmul ce a continuat povestea, \u201eResident Evil \u2013 Extinction\u201c care a adus \u00eencasari de piata de 147 de milioane de dolari, chiar mai mult dec\u00e2t primul, desi a fost considerat unul dintre cele mai slabe filme ale genului (5). Evident, succesul primelor serii l-a facut pe producatorul Paul W. S. Anderson (6) sa investeasca 60 de milioane de dolari \u00eentr-o continuare a filmului, \u201eResident Evil \u2013 Afterlife\u201c care a adus \u00eencasari de nu mai putin de 296 de milioane de dolari. De asemenea, se remarca un soi de reactie \u00een lant. Multe dintre filme sunt ecranizari ale unor nuvele sau romane celebre, \u00een timp ce filmele sunt urmate de scoaterea pe piata a unor jocuri video. Astfel, \u00eenfloreste o veritabila industrie a \u201esf\u00e2rsitului.\u201c Dar \u00eentrebarea ram\u00e2ne, este acest val de productii culturale despre apocalipsa doar o industrie sau exista un real sentiment de spaima fata de sf\u00e2rsitul lumii?
\nFara \u00eendoiala ca avalansa productiilor culturale despre apocalipsa este \u00een acelasi timp rezultatul interesului sau temerilor publicului fata de un astfel de subiect. Asa cum aminteam mai devreme, productiile culturale despre apocalipsa nu fac dec\u00e2t sa porneasca de la profetia religioasa, finalul civilizatiei umane fiind proiectat\u00a0 mai degraba \u00een legatura cu obsesia tehnologica. Robotii scapati de sub control, extraterestrii care arata tot cam ca un fel de roboti, accidentele nucleare sunt printre cele mai frecvente imagini ce apar \u00een filmele, literatura sau jocurile despre apocalipsa. Acestea sunt inspirate uneori de articole de presa despre diverse experimente sau presupuse vizite \u201eextraterestre.\u201c Astfel, se poate spune ca apetitul pentru imaginile apocaliptice nu vine numai din goana dupa senzational, ci e legata de un tip de g\u00e2ndire arhetipal dezvoltat de paradigma milenarismelor. Asa cum le definea la \u00eenceputul secolului XX Carl Gustav Jung, arhetipurile sunt un tip de reprezentari colective, modele de g\u00e2ndire care sunt copiate si emulate de-a lungul mai multor generatii (7). Mai pe scurt, apocalipsa e un mit care s-a transmis de-a lungul istoriei. Teama fata de sf\u00e2rsitul lumii nu e o caracteristica a secolului XX, aceasta \u00eesi are radacinile \u00een lumea premoderna. Ceea ce a adus nou secolul XX \u00een materie de apocalipsa e tocmai modernizarea acesteia, \u00een speta aparitia ei prin mijloace ultra-sofisticate ce tin de nemai\u00eent\u00e2lnita dezvoltare a tehnicii ce a caracterizat secolul trecut.
\nCeea ce a adus cu siguranta secolul XX a fost exploatarea comerciala a obsesiei sf\u00e2rsitului lumii. Dezvoltarea cinematografiei a contribuit din plin la acest proces, filmele despre apocalipsa aduc\u00e2nd \u00eencasari record. Ceea ce s-a petrecut se poate defini drept comodificarea apocalipsei, ca de altfel a multor experiente religioase. Astfel, sf\u00e2rsitul lumii a devenit mai putin o amenintare a fortelor necunoscutului (de obicei definita ca divinitate) si mai mult un bun comercial cu afinitati mitologice. Desi mitul \u201esf\u00e2rsitului lumii\u201c e prezent \u00een multe culturi (8), comodificarea apocalipsei s-a petrecut \u00een \u201elumea occidentala\u201c \u2013 mai ales \u00een Statele Unite prin industria filmului \u2013 si s-a rasp\u00e2ndit apoi \u00een Europa si \u00een alte zone. Este vorba despre o apocalipsa secularizata care si-a mutat centrul de greutate din lumea veche \u00een cea noua. Acesta este poate motivul pentru care subiectul apocalipsei nu mai provoaca dec\u00e2t o scurta ridicare de geana chiar \u00een tara care a creat varianta moderna a acesteia, Statele Unite. \u00cen timp ce Harold Camping, un pastor american din Ohio anunta \u00een centrul New York-ului data de 21 mai 2011 ca momentul producerii apocalipsei, opinia publica americana era mai interesata de recenta eliminare din scena a lui Osama bin Laden dec\u00e2t de presupusul sf\u00e2rsit al lumii. O scurta privire asupra ziarului \u201eNew York Times\u201c dovedeste aceasta. \u00cen timp ce subiectul uciderii lui Osama bin Laden a ocupat prima pagina pentru mai bine de o saptam\u00e2na, cel al presupusei apocalipse din 21 mai a aparut mentionat doar ca o stire despre o serie de indivizi care au depus pl\u00e2ngere \u00een fata Comisiei Federale pentru Comunicare \u00eempotriva Family Radio, secta din care face parte Camping pentru rasp\u00e2ndirea stirilor alarmiste despre apocalipsa.<\/p>\n

 <\/p>\n

\n

NOTE<\/strong>
\n1. Isaac Asimov, \u201eSoarele gol\u201c, Bucuresti, Editura Teora, 2000
\n2. http:\/\/en.wikipedia.org\/wiki\/
\nList_of_apocalyptic_and_post-apocalyptic_fiction, accesat 27 iunie, 2011
\n3. http:\/\/en.wikipedia.org\/wiki\/
\nList_of_apocalyptic_and_post-apocalyptic_fiction, accesat 3 iulie, 2011
\n4. http:\/\/rogerebert.suntimes.com\/apps\/
\npbcs.dll\/article?AID=%2F20020315%2FREVIEWS%2F203150304%2F1023&AID1=%2F20020315%2FREVIEWS%2F203150304%2F1023&AID2, accesat
\n4 iulie, 2011
\n5. http:\/\/en.wikipedia.org\/wiki\/
\nResident_Evil:_Extinction, accesat
\n4 iulie 2011
\n6. http:\/\/en.wikipedia.org\/wiki\/
\nPaul_W._S._Anderson, accesat
\n4 iulie 2011
\n7. C.G. Jung, \u201eMemories, Dreams, Reflections\u201c, New York, Vintage Books, 1961
\n8. vezi Mircea Eliade, \u201eIstoria credintelor si ideilor religioase\u201c, Bucuresti, Ed. Univers Enciclopedic, 1998 <\/strong><\/em><\/p>\n<\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201ePentru mine, regizorul-cheie al primului deceniu al secolului XXI nu a fost nici Lars von Trier, nici Michael Haneke, ci Roland Emmerich, maestrul filmelor de m\u00e2na a doua de la Hollywood\u201c, scrie Toby Young \u00eentr-un articol din \u201eThe Telegraph\u201c despre obsesiile apocaliptice ale contemporanilor. \u201e\u00cen doua filme, The Day After Tomorrow si 2012, Emmerich a… Cite\u0219te mai mult »Sub semnul apocalipsei<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6034,6033],"class_list":["post-8521","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-filme-catastrofa","tag-filme-despre-apocalipsa"],"views":1702,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8521","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8521"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8521\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8521"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8521"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8521"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}