{"id":8516,"date":"2011-07-21T15:09:09","date_gmt":"2011-07-21T13:09:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8516"},"modified":"2011-07-21T15:09:09","modified_gmt":"2011-07-21T13:09:09","slug":"antimitologicale","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/antimitologicale\/","title":{"rendered":"Antimitologicale"},"content":{"rendered":"

Ofelia Prodan, Ulise si jocul de sah (Ulysses and the Game of Chess), <\/em>traducere din rom\u00e2na de Florin Bican, Bistrita, Editura Charmides, 2011, 126 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Eugen Negrici a povestit cum \u201eLa lilieci\u201c a ajuns o carte de poezie, cit\u00e2ndu-l pe Mircea Ciobanu, redactor in epoca la Cartea Rom\u00e2neasca. Marin Sorescu ar fi prezentat spre publicare un manuscris care cuprindea proze foarte scurte despre satenii din Bulzesti: \u201eSa le trecem in versuri, maestre! Se plateste mai bine\u201c, l-a indemnat autorul \u201eIstoriilor\u201c. Iata cum un amanunt financiar a contribuit la fabricarea unei opere de referinta! Astfel, in spatiul rom\u00e2nesc, poezia a reacceptat epicul. Pastr\u00e2nd proportiile, noul volum al Ofeliei Prodan, \u201eUlise si jocul de sah\u201c, aparut in editie bilingva, are circumstante poematice numai datorita dispunerii inegale a r\u00e2ndurilor in pagina.
\nExpresivitate involuntara<\/strong>
\nNu genul intereseaza, ci rezultatul superficial al creatiei. Tehnica are aspect primar, scolaresc, anecdotic, umoristic, sprijinind distantarea de mituri. Personaje sfinte, c\u00e2tiva dintre zeii grecilor, eroi din toate vremurile si idoli ai modernitatii se inv\u00e2rtesc in scurte nuclee narative malitioase. Tema se arata ofertanta. Numai ca, deja dupa al treilea (al patrulea?) titlu din cuprins, mecanismele se deconspira. Atitudinea ram\u00e2ne constanta, cu reusite int\u00e2mplatoare si cu poante buruienoase. Ironizarea livrescului se numara printre constantele postmodernitatii, asa inc\u00e2t e necesar ca structura din spatele textului sa se bizuiasca pe o capacitate larga de inventie. Ofelia Prodan recicleaza brandurile artistice fara sa-si impuna sigiliul. Ce diferenta intre recentele \u201ePovesti impertinente si apocrife\u201c de Andrei Cornea, cu momente aproape magistrale, si g\u00e2f\u00e2ielile din \u201eUlise si jucatorul de sah\u201c! Perspectivele rasturnate si jocurile de cuvinte conduc la manierism si la ineficacitatea oricarei reactii comice. Drept care, cea mai distractiva gluma provine din zona \u201eexpresivitatii involuntare\u201c. Imi dau seama ca nimeni n-a avertizat-o pe scriitoare ca \u201eiscusitul hidalgo\u201c proiectat de Cervantes mergea calare pe un armasar, nicidecum pe o iapa: \u201efara pic de sfiala Sancho Panza\/ isi imagineaza cum o rapeste\/ pe Dulcineea si face dragoste cu ea\/ sub smochin\/\/ in tot acest timp Don Quijote\/ sforaie at\u00e2t de aprig inc\u00e2t din smochin\/ cad smochine\/\/ Sancho Panza si Dulcineea\/ se iubesc fara sfiala sub smochin\/ sub smochin sforaie cumplit Don Quijote\/ inc\u00e2t din smochin cad in cascada smochine\/\/ priponita de smochin\/ cu ochii ei mari si umezi\/ Rosinanta priveste totul cu ingaduinta\u201c (\u201esub smochin\u201c, p. 64).
\nDoar cineva neatent ar crede ca biografia intelectuala a Ofeliei Prodan s-a modificat. De fapt, asistam la camuflarea filonului care se concretiza in viziuni ale unor copii ciudati, decedati probabil, fixati in amintire datorita c\u00e2torva ticuri. Chicoteala inlocuieste grotescul scenelor de altadata. Printre altele, epopeea (nationala) intra in derizoriu. Curajul si demnitatea voievodului din \u201eScrisoarea III\u201c se preschimba in dorinta de a le p\u00e2ngari pe consoartele sultanului. Pacat ca fondul erotic ram\u00e2ne singurul resort care provoaca r\u00e2sul. Mijloacele de realizare (polisemia si nonsensurile) sunt marunte. Alt defect ar consta in utilizarea unor termeni argotici, demodati, asemenea \u201efilomelelor\u201c mentionate de T. Maiorescu in \u201eO cercetare critica asupra poeziei rom\u00e2ne de la 1867\u201c: \u201ebaiazid are un harem tare misto\/ la care r\u00e2vneste in taina insusi mircea cel batr\u00e2n\/ deghizat in ienicer mircea cel batr\u00e2n\/ patrunde in miez de noapte in harem\/ si isi face de cap cu toate cad\u00e2nele\/\/ a doua zi baiazid tuna si fulgera\/ ii executa pe toti eunucii si-i transmite\/ oficial lui mircea cel batr\u00e2n\/ ca unde-i stau picioarele ii va sta si capul\/\/ mircea cel batr\u00e2n ii transmite tot oficial\/ lui baiazid ca se simte ca-n raiul lui Allah\/ si ca nu-si mai face griji pentru cap\/ ca oricum si l-a pierdut in noaptea cu pricina\/\/ baiazid asculta raspunsul lui mircea cel batr\u00e2n\/ si cu un ochi r\u00e2de in hohote\/ iar cu celalalt pl\u00e2nge de-i sare turbanul\u201c (\u201eharem\u201c, p. 62). Sigur, s-a schimbat domeniul de interes, insa abilitatile retorice si-au conservat slabiciunile. Poemul \u201eAfrodita\u201c atesta saracia resurselor de concepere a imaginilor: \u201eAfrodita vede totul cu inc\u00e2ntare se ridica din scoica\/ primeste ofrandele primeste rugaciunile\/ le indeplineste in functie de dispozitie si de prioritate\/ apoi se arunca in apa marii pl\u00e2ng\u00e2nd amarnic cu lacrimi\/ albe si sidefii ca perlele\u201c (p. 32). Alegerea are motivatie semantica si culturala (tabloul lui Botticelli, \u201eNasterea lui Venus\u201c), dar efectul persiflant nu depaseste stadiul unei intepaturi. La fel se int\u00e2mpla si in alte poeme: \u201eMerlin\u201c sau \u201eravas de iarna\u201c (in care Charles Bovary o dascaleste pe nepotolita Emma sa nu se amestece intr-o \u201eaffaire\u201c cu berbantul Baudelaire, care, din int\u00e2mplare, poarta acelasi prenume).
\nSacru si profan<\/strong>
\nOfelia Prodan ar fi compus un volum pasabil daca si-ar fi dat seama ca zeflemisirea sacrului necesita nu at\u00e2t fluenta si ghidusie in povestire, c\u00e2t virtuozitate stilistica si transformarea hazului in tragic. In schimb, in \u201eUlise si jocul de sah\u201c int\u00e2lnim in exclusivitate pozne. Pretutindeni, naratorul se joaca de-a inchipuirea, uit\u00e2nd ca naivitatea nu-si afla rostul intr-o compozitie marcata de panteonul european. Fiindca, alatur\u00e2nd piese arhicunoscute din mitologie si din literatura, autoarea nu poate evita toposul vanitas vanitatum. Prin urmare, poezia ajunge prilej de bascalie, nu de meditatie. De pilda, cobor\u00e2rea printre muritori a stap\u00e2nului Valhallei apare ca o arlechinada. Zeul nordic se comporta exact ca Sf\u00e2ntuletul din folclorul rom\u00e2nesc, caut\u00e2nd pe cineva sa-l miluiasca: \u201eOdin porneste sub chip de cersetor\/ cu Hugin si Munin pe c\u00e2te un umar\/ la drum lung prin lume\/ nimic nu mai este asa cum stia\/ oamenii s-au schimbat mult\/ de c\u00e2nd n-a mai fost printre ei\/ si daca le cere cu glas sf\u00e2rsit\/ c\u00e2tiva banuti sau un codru de p\u00e2ine\/ ei il prind si-i toarna o vadra de mied\/ pe g\u00e2t apoi il alunga in batjocura copiilor\u201c (\u201eNevermore\u201c, p. 34). Tonul se dovedeste bine calibrat in citatul anterior. Sub impresia burlescului sta ruptura intre orizontala si verticala. Din obiect de adoratie, tatal lui Thor devine paiata, un caraghios care ispaseste vina colectiva. Dupa gravitatea acestei secvente, Ofelia Prodan mizeaza din nou pe aluzii sexuale neavenite, demne de teatrul de revista, las\u00e2ndu-i pe corbii lui Odin sa repete celebra replica din \u201eThe Raven\u201c: \u201ecu mintile furate de miedul cel dulce\/ Odin p\u00e2ndeste fecioarele\/ din umbra unui copac batr\u00e2n\/ vis\u00e2nd nesf\u00e2rsite nopti de desfr\u00e2u prin cele mai tainice locuri din vazduh\/ c\u00e2nd Hugin si Munin\/ croncanesc deodata: Nevermore!\u201c (p. 36).
\nPoeziile din sfera religioasa nu depasesc nivelul rescrierii scenariilor in cheie mefienta. Adevarul credintei este contestat voalat, pun\u00e2ndu-l pe seama indivizilor care isi cauta ultima nadejde in forte supranaturale. Indepartarea de povestile autoritare care asigura coeziunea comunitatii se produce prin intrebuintarea verbelor dicendi si prin convertirea miracolului in sminteala: \u201egrozava fata Ioana d’Arc\/ cica vine de la tara nu stie o boaba de carte\/ spun unii ca aude voci divine\/ ei si ce daca aude voci\/ multi nebuni aud voci si nu-i baga\/ nici dracu’ in seama\u201c (\u201eIoana d’Arc\u201c, p. 66). Tehnica sensurilor si a referintelor duble se intinde ca praful intr-o camera nearisita. Poemele reproduc banalitati mediatice in maniera fiziologiilor pasoptiste. Societatea maculata nu accepta nicio manifestare a puritatii. De aceea, orice vis de sanctificare se curma dupa prima curba. Materia inlatura g\u00e2ndul de la fericirea eterna: \u201eNicole se asaza ca o domnisoara\/ de pension cu genunchii apropiati\/ si m\u00e2inile in poala, ascult\u00e2nd fermecata\/ cum soferul ii povesteste cu o voce\/ guturala despre credinta, rugaciune,\/ post si toate cele sfinte. Nicole se vede\/ deja la manastire sub o rasa lunga si neagra,\/ urm\u00e2nd calea credintei fara nicio abatere.\/ Decapotabila zboara pe sosea\/ in miez de noapte, maneaua se aude in surdina,\/ Nicole viseaza ingeri cu m\u00e2inile incrucisate\/ in poala, Nicole se viseaza in rai, soferul\/ se viseaza in rai, vireaza masina\/ spre st\u00e2nga si opreste in curtea vilei sale cu\/ piscina si doua etaje\u201c (\u201eNicole\u201c, p. 108).
\n\u201eUlise si jucatorul de sah\u201c este o carte care defineste kitschul.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ofelia Prodan, Ulise si jocul de sah (Ulysses and the Game of Chess), traducere din rom\u00e2na de Florin Bican, Bistrita, Editura Charmides, 2011, 126 p. Eugen Negrici a povestit cum \u201eLa lilieci\u201c a ajuns o carte de poezie, cit\u00e2ndu-l pe Mircea Ciobanu, redactor in epoca la Cartea Rom\u00e2neasca. Marin Sorescu ar fi prezentat spre publicare… Cite\u0219te mai mult »Antimitologicale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6028,6029],"class_list":["post-8516","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ofelia-prodan","tag-ulise-si-jocul-de-sah"],"views":1365,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8516","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8516"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8516\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8516"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8516"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8516"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}