{"id":8469,"date":"2011-07-21T14:16:43","date_gmt":"2011-07-21T12:16:43","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8469"},"modified":"2015-01-15T17:04:20","modified_gmt":"2015-01-15T15:04:20","slug":"infrangerea-care-ne-tine-in-viata-si-victoria-care-ne-surprinde","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/infrangerea-care-ne-tine-in-viata-si-victoria-care-ne-surprinde\/","title":{"rendered":"Infr\u00e2ngerea care ne \u0163ine \u00een viat\u0103 \u015fi victoria care ne surprinde"},"content":{"rendered":"

In fiecare zi ne lovim de neincredere in societate, stat, institutii si de o insatisfactie generala fata de viata pe care o traim. Totul merge rau, lucrurile si tara merg intr-o directie gresita. <\/strong><\/em>
\nDaca am face studii sociologice, consistente despre realitatea si viata noastra sociala, acestea ar putea sa constate ca nefericirea noastra nu are drept cauza conditiile sociale sau locul neprielnic in care ne-am nascut. Neputinta noastra a devenit istorica si, cel mai grav lucru, ea se invata. Nu se ia din laptele mamei, nu este una genetic transmisa, ci vine dintr-un fel de genetica sociala care face sa ne tot pierdem in peisajul ratacirii fara de proiect si fara de vlaga. Nu putem face nici macar niste amar\u00e2te de autostrazi, nu suntem in stare sa construim o societate fara coruptie, nu putem reforma educatia, nu putem macar sa ne pastram tinerii acasa. O neputinta pe care am transformat-o parca in filosofie de viata si mod de a fi in care culmea este faptul ca ne sfatuim copiii sa paraseasca acesta tara, unde, dragul mamei, nu ai nici o sansa, nu poti face nimic.
\nNeputinta are, in primul r\u00e2nd, o explicatie de fond, una convenabila, usor de asimilat, dar mai ales una care ne deresponsabilizeaza. A fost cultivata mereu prin povestea fundamentala a devenirii noastre, istoria. Dar nu numai istoria oficiala, ci si formele povestirii vietilor noastre, a istoriei familiilor spuse de bunici copiilor atunci c\u00e2nd ei intreaba despre stramosii lor contribuie la asta. Un discurs total despre infr\u00e2ngere se invata mereu, inca din familie.
\nNeputinta de a arata ceva facut in istorie am explicat-o prin faptul ca am fost mereu calcati de imperii, de popoare migratoare, am fost teatru de razboi. Dar le spunem copiilor ca am fost pacifistii lumii, cum spunea un ideolog comunist. In copilarie, vedeam in biblioteca tatalui meu o carte si pe masura ce cresteam ma enerva tot mai tare din cauza ca avea un titlu propagandistic idiot: \u201eNici cuceritori, nici cuceriti\u201c. Probabil ca in trupul meu de copil si apoi de adolescent se int\u00e2mplau transformari radicale de masculinizare, se instaurau instinctele de lupta si supravietuire, iar acestea se impacau destul de greu cu un asmeanea tibetanism bolsevic. Adica, daca nu am fost nici cuceritori, nici cuceriti, ce dracu am fost? Am fost absenti, am fost fugiti in paduri din calea istoriei? Ne-am ocupat doar cu otravirea f\u00e2nt\u00e2nilor si arderea gr\u00e2nelor in fata unor inamici care nu s-au mai obosit sa ne caute?
\nNeputinta de a trai decent, de a trai normal, firesc, ca si cum nu ar trebui sa iti aduci aminte unde esti, asta ne lipseste. Acceptam cu usurinta mizeria umana pe principiul ca aici este Rom\u00e2nia, aici nu suntem in Germania, prietene, trezeste-te! Or sa te calce toti in picioare daca nu faci ceea ce trebuie, daca nu faci ce fac toti. Trebuie sa fii necivilizat, egoist, salbatic, sa nu respecti nicio regula. Sa cobori in ochii tai doar pentru ca trebuie sa acceptam o falsa definitie a situatiei ca jungla in care nu ai voie sa ai nici mama, nici tata.
\nNeputinta de a ne bucura de viata face parte tot din marea intelepciune a fiintarii mioritice. Le spunem de mici copiilor ca nu vor avea nici un viitor in Rom\u00e2nia, ca trebuie sa plece c\u00e2t vad cu ochii, in America, la capsuni, oriunde. Adica, am innebunit de tot? Daca noi nu am fost in stare sa construim o lume buna pentru ei, de ce nu le dam lor sansa sa faca acest lucru pentru copiii lor?
\nViata nu este doar ceea ce se int\u00e2mpla fara voia noastra, viata este si ceea ce facem cu trecerea noastra prin zile si nopti. A te bucura de faptul ca esti sanatos, ca poti sa calci pe iarba, sa alergi in soare sau sa te scalzi in iubirea ori prietenia cuiva este mai mult dec\u00e2t a face proiecte megalomanice de cariera sau imbogatire.
\nNeputinta de acceptare a performantei altora, de a ne bucura colectiv, de a fi impreuna este alta forma a unei deprinderi invatate. Capra vecinului este mereu sacrificata, dar ea oricum nu va mai naste iezi. Deci dupa ce ne-am facut damblaua de ce sa mai insistam? Am putea sa luam un model de la vecin, un exemplu, atunci c\u00e2nd ceva i-a iesit bine. Comunitatile europene sau asiatice invata din experientele indivizilor si fac din ele practici comunitare. Daca unul pune un hotel in Alpii elvetieni sau austrieci si afacerea merge, atunci toti construiesc hoteluri sau pensiuni, se face o asociatie sau o cooperativa, unii devin monitori de schi, altul face p\u00e2inea proaspata pentru toti, alt vecin duce turistii in excursie.
\nToate aceste forme ale neputintei nu au nici o explicatie obiectiva. Totul este dob\u00e2ndit, perpetuat printr-o subcultura a infr\u00e2ntului care nu are curajul sa traiasca fara suferinta sau, mai exact, nu are curajul sa se ridice daca a cazut.
\nVictoria care ne surprinde si managementul emotiilor negative<\/strong>
\nMi-am regasit aceste r\u00e2nduri pe care le-am scris in timpul unei calatorii la Budapesta in seara in care Lucian Bute a ridicat Rom\u00e2nia in picioare, pentru putina vreme. Am participat cu totii la un ritual colectiv al victoriei. Un baiat simplu, dintr-un sat de l\u00e2nga Galati, impins la profesionism de mafia din boxul rom\u00e2nesc, c\u00e2nd clanul Simion l-a impiedicat sa ajunga la JO de la Sidney, a adus o sarbatoare si ne-a reamintit un ritual al victoriei parca uitat. Putea arata ca o poveste de succes care umple salile de box cu copii saraci din cartierele jalnice ale marilor orase, copii care vor aduce peste douazeci de ani alte centuri in Rom\u00e2nia. Un ritual al victoriei care a izbucnit firesc, din amintiri, din instinct, poate.
\nM-am uitat in jurul meu cu intentia de a gasi macar un fir de explicatie pentru ceea ce se int\u00e2mpla cu noi. Am vrut sa vad daca oamenii se pot bucura p\u00e2na la capat si ceea ce am vazut mi-a placut. Oamenii se bucurau chiar daca o televiziune deja transmitea in direct caut\u00e2nd mutre care nu se bucura. Un jurnalist ne spunea ca nu vede dec\u00e2t doi oameni care se bucura cu m\u00e2inile pe sus, la o jumatate de ora de la meci. Un fost boxer il ataca pe invingator cu vulgaritate.
\nE adevarat, era acolo si o ingerinta politica, dar putea fi pasata usor, trecuta sub tacere. Daca politicul se baga peste tot, trebuie sa construim anticorpi, scheme de perceptie pentru a reusi ignorarea lui, dar nu ne putem amputa orice parte din viata noastra de care s-a atins politica. Cei zece mii de oameni aveau, acolo, in sala, o solutie pregatita pe care au folosit-o intens si eficient.
\nMi-am dat repede seama ca nu va fi o poveste de succes, un moment important pentru mii de copii ce ar putea visa sa devina campioni ca Lucian. Nici societatea nu va fi primit aceasta victorie ca un dus rece care te trezeste dimineata la viata. Sirul infr\u00e2ngerilor asteptate cu care ne-am obisnuit nu va putea fi intrerupt de victoria lui Lucian Bute si de iesirea oamenilor in Piata Universitatii. Infr\u00e2ngerea ne-a intrat in suflet ca o neputinta invatata temeinic si s-a transformat intr-o solida certitudine. Dec\u00e2t sa lupti, sa speri, sa nu poti dormi de frica de a nu gresi in meciul de m\u00e2ine este mai simplu sa astepti o infr\u00e2ngere sigura pentru care deja avem o explicatie. C\u00e2nd victoria este aproape si mai ai doar un pas, emotia poate fi cumplita, asteptarea foarte grea. Daca infr\u00e2ngerea este asigurata, nu te mai chinuie asteptarea si nici nu mai trebuie sa invoci norocul sau pe Dumnezeu.
\nDar nu acesta este lucrul cel mai grav pe care l-am decelat in aceste zile. Din contra, cred ca oamenii se pot obisnui cu victoria, mai repede dec\u00e2t s-au obisnuit cu infr\u00e2ngerile. Le trebuie doar o elita care sa conduca societatea spre mici sau mari victorii in viitor. M-a intristat ca exista deja stap\u00e2ni peste nefericirea noastra, maestri ai caderii, niste guru ai invatarii intru infr\u00e2ngere.
\nMinimalizarea victoriei a inceput din prima secunda in care Bute a ridicat m\u00e2inile deasupra capului. De ce? Simplu, infr\u00e2ngerile repetate ale oamenilor vor aduce voturi in viitoarea campanie, iar aceasta stare trebuie pastrata p\u00e2na ce vor veni urmatoarele alegeri. O cruzime inutila, oamenii sunt destul de nefericiti, de saraci, de tristi. S-au saturat de guvernantii de acum, vad deja Rom\u00e2nia ca o prapastie si nu mai cred in viitor. La ce bun sa-i ajuti sa pastreze deznadejdea, sa-i privezi de bucuria de dupa o victorie, de savurarea ei? Daca strategii de ocazie ar fi mai destepti, si-ar da seama ca depresia colectiva indeparteaza lumea de vot, ii face sa nu mai creada in nici o solutie, deci nici in solutiile cu care vine opozitia. Managementul perceptiei si orientarea spre productia de emotii negative este o mare greseala, dupa parerea mea, deoarece creeaza o atmosfera care blocheaza chiar si receptarea ideilor noi.
\nNu ma mai ocup de strategie politica de multa vreme, dar in locul partidelor din opozitie sau a mass-mediilor care vor caderea actualei puteri as lupta tocmai pentru a multiplica aceste rare luminisuri din viata oamenilor. Aceste luminisuri de fericire generate de sentimentul victoriei creeaza un efect de contrast si mai ales pot reda o speranta pentru ca oamenii sa creada in utilitatea unei viitoare schimbari.
\nDeocamdata insa niste spin doctori d\u00e2mboviteni, c\u00e2ntareti dupa ureche si cu lecturi putine si neincheiate, cauta sa ne tina tristetile treze si nefericirile intacte. Ne cultiva infirmitatile si ranile ca la niste cersetori ce sunt o anexa a eczemei lor. O telerealitate trista care ar trebui sa aduca niste maruntis electoral. Sa fie asta tara trista (plina de humor!) despre care scria inegalabilul Bacovia: \u201eSunt c\u00e2tiva morti in oras, iubito…\u201c?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

In fiecare zi ne lovim de neincredere in societate, stat, institutii si de o insatisfactie generala fata de viata pe care o traim. Totul merge rau, lucrurile si tara merg intr-o directie gresita. Daca am face studii sociologice, consistente despre realitatea si viata noastra sociala, acestea ar putea sa constate ca nefericirea noastra nu are… Cite\u0219te mai mult »Infr\u00e2ngerea care ne \u0163ine \u00een viat\u0103 \u015fi victoria care ne surprinde<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[13156],"tags":[227,4,6018,6019,278],"class_list":["post-8469","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-editorial","tag-coruptie","tag-editorial","tag-educatia","tag-realitatea-sociala","tag-societate"],"views":2574,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8469","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8469"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8469\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8469"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8469"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8469"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}