Au fost editii la r\u00e2nd care cam pusesera pe jar critica de specialitate, \u00eendeosebi cea franceza, nu at\u00e2t cu privire la dezamagitoarea absenta din palmares a filmelor franceze, se \u00eentelege, c\u00e2t mai cu seama \u00een legatura cu calitatea lor discutabila. Cu toate acestea, Cannes-ul a continuat sa fie Cannes, pretuind valoarea, din oricare parte a globului ar fi aparut. Este si aici o lectie de demnitate si de deontologie festivaliera. Nu tin sa fac radiografia unui impas, evident trecator. Sa ne amintim doar cum, la un moment dat, dintr-o anumita, nerostita, dar fireasca disperare, au fost aruncati pe piata internationala\u00a0 un pluton de debutanti, multi dintre ei introdusi apoi pe listele festivalului. \u00cen treacat fie spus, daca tin bine minte, industria franceza de cinema propune anual 20-25 de nume noi de regizori, cam c\u00e2t produceam noi \u00een \u201eanii eroici\u201c. Ceva-ceva s-a cernut. S-a facut si o verificare a genurilor, asa \u00eenc\u00e2t sa fie testata iarasi vechea, vetusta si incriminata \u201ecalitate\u00a0 franceza\u201c, dar s-a pledat cu convingere si \u00een favoarea unui cinematograf mai \u00eendraznet, racordat la miscarea de idei din lume.
\nEvit sa dau nume sau titluri. Nu vad de ce sa argumentam \u00een amanunt traseul acesta oricum sinuos. Se cuvine doar sa luam nota de efortul asumat. Ar trebui, desigur,\u00a0 sa fim foarte atenti \u00eendeosebi la consecintele ce au \u00eenceput sa se vada. O prima borna \u00een reusita acestei strategii ar reprezenta-o Palme d’Or pentru \u201eEntre les murs\u201c de Laurent Cantet (2008), desi semnele revirimentului, fie si sporadic, se facusera vizibile chiar mai devreme.
\n2008 a fost si anul c\u00e2nd Thierry Fr\u00e9maux a devenit delegat artistic al festivalului. Momentul se cuvine evocat \u00een legatura cu o recenta declaratie a acestuia, subliniind faptul ca festivalul de la Cannes este \u00een serviciul filmelor, iar nu invers, fara a trece peste efectul, cuantificabil, al prezentarii noilor productii pe Coasta de Azur, \u00een asteptarea lansarii lor \u00een reteaua salilor comerciale. O cinematografie nu cunoaste, \u00eensa, doar mari succese \u00een serie, nici macar una de amploarea si faima universala a celei franceze. Dar o cinematografie precum cea franceza continua sa produca filme care sa cultive imaginea unui cinema autentic si astfel sa devina tot mai… franceza.
\nSa vedem, asadar, cum stau lucrurile \u00een 2011. Filmele francezilor sunt pretutindeni, \u00een toate sectiunile, competitive sau doar de reprezentare. Lucru c\u00e2t se poate de firesc, si nu at\u00e2t pentru o gazda organizatoare de manifestari internationale de mare succes, c\u00e2t mai ales tin\u00e2nd seama de valoarea filmelor si, deloc mai putin, de interesul generat. Va trebui sa \u00eencepem cu prima dintre sectiuni. Se afla aici cinci titluri dintr-un total de douazeci. Doua au urcat si \u00een palmares. Festivalul s-a deschis cu un film turnat la Paris, despre Capitala Frantei, semnat de Woody Allen, \u201eMidnight in Paris\u201c, iar la gala finala a fost proiectat \u201eLes Biens-aim\u00e9s\u201c de Christophe Honor\u00e9, cu Catherine Deneuve si Chiara Mastroianni, mama si fiica, c\u00e2nt\u00e2nd ca pe vremea \u201eUmbrelelor din Cherbourg\u201c, unde supervedeta de acum intona replicile alaturi de sora ei, Fran\u00e7oise Dorleac, prea devreme disparuta.
\nNeinclus de la \u00eenceput (ca sa fim exacti, figura, de fapt, \u00een afara competitiei), \u201eThe Artist\u201c de Michel Hazanavicius nu a furnizat doar premiul de interpretare masculina, acordat lui Jean Dujardin, un excelent actor, juc\u00e2nd deopotriva \u201esmile\u201c-ul vedetelor de epoca \u201emuta\u201c hollywood-eana, dar si tristetea, la fel de fermecatoare de la momentul, pentru unii critic, al aparitiei sonorului. Filmul a elogiat un gen si a facut-o cu inteligenta si revelatoare resuscitare a punctelor sale tari. Dar si cu umor si cu o surprinzatoare cunoastere a stiintei de a construi \u201eglamour\u201c-ul acelor oameni, al cuplurilor, al tandemurilor ce au facut at\u00e2ta v\u00e2lva. Avea perfecta dreptate regizorul c\u00e2nd \u00eesi califica\u00a0 regimul estetic al filmului ca intentie \u201ede a stiliza realitatea, de a juca (si de a se juca \u2013 am putea adauga) cu codurile\u201c. Evident, cu codurile cinematografului american de la sf\u00e2rsitul anilor douazeci. Si mai este acel acut, deseori invocat, sentiment al crizei estetice, al tranzitiei de la \u201emut\u201c la \u201evorbit\u201c, depasita aici cu umor, fara a uita c\u00e2te victime, c\u00e2te efecte secundare a \u00eenregistrat aceasta.
\nMai este si un handicap asumat, echival\u00e2nd, desigur, cu o provocare. Filmul sau preia formula parodierii, \u00een masura \u00een care nu se \u00eencurca \u00een stradania de a pastisa pur si simplu, a doi dintre parametrii esentiali ai epocii: absenta sunetului si alb-negrul. \u201eThe Artist\u201c este, nu se putea altfel, si o spumoasa poveste de dragoste, aproape o melodrama,\u00a0 maniera inteligenta de a explora si de a valorifica astfel limbajul cinematografic al unei epoci de glorie a Hollywood-ului \u00een al carui univers miraculos ne introduce.
\nPremiul Juriului a fost acordat unei regizoare \u2013 Maiwen (un pseudonim, desigur). Ea \u00eensasi actrita (a jucat \u00een vreo zece filme p\u00e2na acum, incluz\u00e2ndu-l si pe cel aici mentionat), se afla la al treilea titlu ca regizoare. Este un film despre un grup al minorilor, dar, de asemenea, al brigazii (BPM) care se ocupa de acestia \u00een cadrul politiei. Cineasta a practicat o regie \u201einvizibila\u201c, voind sa prinda, sa \u201efure\u201c emotiile actorilor, fara a cere o \u00eencadratura speciala (s-a turnat cu doua camere numerice, de putine ori folosind o a treia). Nu este usor sa lucrezi cu mai multi actori \u00een cadru, dar Maiwen exersase formula si \u00een \u201eBal des actrices\u201c. A urmarit si aici aerul lor parizian, ca si sinceritatea.
\nCu \u201ePater\u201c, Alain Cavalier (nascut \u00een 1931) continua sa experimenteze subiecte complexe a caror simplitate doreste sa o exprime \u00een cele din urma. Produs, ca de obicei,\u00a0 de Michel Seydoux (\u201eCamera One\u201c), cu un buget lejer (670 000 euro), el corespunde genului filmului de camera: putine personaje (focalizare asupra \u201etatalui\u201c), spatii reduse. Altminteri, un autor notabil din vechea garda, pe care nimeni nu \u00eendrazneste sa-l considere \u201edinozaur\u201c, cu at\u00e2t mai putin sa-l eticheteze drept vetust ori sa-l arunce, c\u00e2t mai repede, la groapa de vechituri sau \u00een salonul uitatilor.
\nPe linia filmului palmdorizat semnat de Laurent Cantet, alaturi de \u201ePolisse\u201c, alte doua productii franceze din competitia oficiala ne propun personaje colective: \u201eL’Apollonide\u201c de Bertrand Bonello si \u201eLa source des femmes\u201c de Radu Mihaileanu. Mai exact, este vorba de colectivitati feminine, desi \u00een atitudini oarecum diferite. Tinerele din \u201eL’Apollonide\u201c sunt vazute prin filtrul amintirii uneia dintre prostituate, \u00een urma experientei ei dramatice, de a fi ramas cu fata marcata de o cicatrice. Sur\u00e2sul ei tragic\u00a0 timbreaza paginile povestirii, sugestie \u00eentarita si de subtitlul filmului: \u201eSouvenirs de la maison close\u201c. Lumea bordelului apare, de asemenea, ca loc al socializarii, filmul derul\u00e2ndu-se pe trei etaje: salonul de primire, somptuos si atragator, cu barbati si sampanie; bucataria si masa comuna, unde fetele se apropie de ele \u00eensele, \u00eentr-o comunitate care, accept\u00e2nd claustrarea pe viata, si-a pierdut orice speranta, cu o unica exceptie, si dormitoarele, situate sus, caminul unei intimitati demolate, unde individualitea fiecareia \u00eencearca o usoara desprindere de masa corporalitatii, de silueta colectiva a grupului carnal, decadent si, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, melancolic.
\nPovestirea corala propusa de Radu Mihaileanu vizeaza cu totul alta sfera sociologica si geografica. El ilustreaza destinul comun al unor femei dintr-un sat maghrebian care iau decizia de a nu mai oferi placeri sotilor lor p\u00e2na ce acestia nu gasesc solutia practica de a aduce apa \u00een locuinte, pun\u00e2nd astfel capat calvarului de a fi carata de la izvorul din apropiere. Iata doua modalitati ale jocului cu feminitatea, sub spectrul special al sexualitatii: oferita cu generozitate atasanta, provocatoare ori, dimpotriva, refuzata gradual, cu apelul la stratageme de tot felul. Nu doar articulatia narativa difera, dar si atitudinea personajelor. De la pasivitatea lasciva se trece la voluntarism si provocare. Cele doua formule sunt apropiate, totusi, prin construirea unui \u201emodul\u201c al comentarii, \u00een fapt, al dialogului cu barbatii \u00een ipostaze specifice, reiterate cu pastrarea mecanismului stilistic adecvat.
\nSi alte titluri vin sa confirme resuscitarea personajului colectiv. Prezentat \u201eHors Competition\u201c, \u201eLa Conquete\u201c (regia Xavier Durringer), de pilda, polarizeaza energiile masculine, \u00een special, voind sa fie \u201epovestea unui barbat care c\u00e2stiga puterea si \u00eesi pierde sotia\u201c. Simultaneitatea aceasta de ordin afectiv induce ideea unei femei singure \u00eempotriva tuturor, \u00een linii mari, \u00eempotriva oamenilor presedintelui. Se stie ca filmul ilustreaza, pe baze documentare, dar si fictionale (rolurile oamenilor politici sunt \u00eencredintate actorilor), momentul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale \u00een Franta (6 mai 2007), c\u00e2nd, \u00een toiul evenimentelor ce aveau sa-l aduca la putere, Nicolas Sarkozy este preocupat sa-si pastreze sotia, pe C\u00e9cilia, care \u00eel paraseste tocmai acum. Ne situam aici pe terenul filmului politic, fara a lasa neobservat aspectul de poveste de familie.
\nCeva asemanator gasim si \u00een \u201eL’Exercice de L’Etat\u201c de Pierre Schoeller (\u201eUn Certain Regard\u201c). De aceasta data, personaj principal este un ministru, al transporturilor, confruntat, de asemenea, cu o realitate neasteptata, provocata de un accident. Regasim si aici acelasi sentiment al urgentei cu care se confrunta de regula oamenii din circuitul puterii, pe acelasi calapod epic, al \u00eenfruntarii dintre individ si colectivitate. Mai este si infuzia tensiunii subversive ce m\u00e2na uneori personajele \u00een directii neasteptate. Tot la \u201eUn Certain Regard\u201c \u00eent\u00e2lnim si filmul unui autor de referinta al cinematografului social, Robert Gu\u00e9diguaian. \u00cen \u201eLes neiges du Kilimandjaro\u201c, cineastul radiografiaza momentul de liniste aparenta al unui cuplu, sf\u00e2siat de initiative brutale din imediata vecinatate. O stare de spirit similara etaleaza si conflictualitatea intra-familiala, pe fondul unui adulter,\u00a0 descoperit t\u00e2rziu, \u00een \u201eLa fin du silence\u201c al debutantului Roland Edzard. Rolul mamei este interpretat, cu aplombul cunoscut, dar si cu capacitatea de a releva clipa revelatiei si a acceptarii situatiei tragice, de Maia Morgenstern.
\nRevenind la tema deseori ilustrata a atitudinii femeilor constituite \u00eentr-o entitate,\u00a0 regasim un tip asemanator de coeziune morala si de actiune comuna si \u00een \u201e17 fille\u201c (Semaine de la Critique), semnat regizoral de doua surori, Delphine si Muriel Coullin, aflate deja la al saselea lor film. Inspirata dintr-un caz real, dat\u00e2nd din 2008, povestirea prezinta experienta a saptesprezece adolescente dintr-un mic oras de pe coasta Oceanului, care iau hotar\u00e2rea de a ram\u00e2ne \u00eensarcinate \u00een acelasi timp. Sub o incidenta tematica asemanatoare \u2013 pe linia feminitatii precoce \u2013, se situeaza si \u201eMy Little Princess\u201c de Eva Ionesco (prezentat cu ocazia sarbatoririi celor cinci decenii de la aparitia sectiunii Saptam\u00e2na Criticii). O mama, de profesie fotograf, originara din Rom\u00e2nia, \u00eesi arunca fiica, o copila de doar doisprezece ani, sub ochii barbatilor. Sunt imagini fotografice ale unui erotism precoce, din aceeasi perspectiva, deseori abordata, a unei feminitati amenintate, pe care cineastii ne \u00eendeamna, nu o data, sa o interpretam si ca semn al unei revolte a sexului frumos.
\nCinematografia franceza este reprezentata onorabil si la alte capitole. A furnizat, iata, unul dintre momentele cele mai emotionante prin aducerea la sala \u201eDebussy\u201c a lui Jean-Paul Belmondo, \u00eentr-o evocare cum nu prea s-a mai vazut la Cannes. Aceasta ne-a facut sa regretam o data \u00een plus faptul ca anul trecut, un alt Jean (Luc Godard) a refuzat invitatia de a fi sarbatorit acolo unde, \u00een 1968, se afla \u00een fruntea acelui comando de cineasti iconoclasti hotar\u00e2ti sa revolutioneze filmul francez. Este si seria, deja comentata, a unor pagini ilustre de la \u201eCannes Classics\u201c, ca si nu mai putin relevantele reluari de la \u201eCin\u00e9ma de la Plage\u201c (cu filme semnate de Philippe de Broca si Henri Verneuil). Un fel de a spune ca de fiecare data filmul francez \u00eesi respecta \u00een primul r\u00e2nd conditia estetica. Regizorii intrati \u00een programul acestei editii sunt din generatii diferite, fara vreo discriminare, si \u00een absenta celor mai ne\u00eensemnate gesturi de involuntara impolitete.\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Conteaza un singur lucru, valoarea. Climatul acesta de respect ar trebui sa ne dea de g\u00e2ndit. Regizori, scenaristi, producatori, actori, muzicieni, scenografi, critici… \u00eei poti \u00eent\u00e2lni la oricare dintre sectiuni si nu o data se \u00eent\u00e2mpla ca numele lor sa reprezinte certitudini confirmate chiar la Cannes. Iata, am trecut fara sa vreau, si doresc sa revin, fie si\u00a0 \u00een treacat, peste numele unor autori de referinta, oarecum speciali, precum Andr\u00e9 T\u00e9chin\u00e9 (\u201eImpardonables\u201c, la Saptam\u00e2na Criticii) sau Bruno Dumont (\u201eHors Satan\u201c, la \u201eUn Certain Regard\u201c). N-ar fi de mirare ca si altii sa fie trecuti cu vederea \u00een aceasta imensa panorama a editiei 2011 unde, precum \u00een alte dati, francezii sunt la ei acasa, dupa cum, nu mai trebuie sa repetam, o merita cu prisosinta. Este, de asemenea, firesc sa deschidem o paranteza catre spatiile francofone din alte teritorii (coproductiile din Quebec, Belgia, Elvetia etc.),\u00a0 spre a evidentia nuantele multiple ale spiritului \u201efrancitudinar\u201c.
\nDar cine poate trece \u00een revista \u00eentregul ceremonial, cu staruri si invitati de exceptie, al fiecarei seri, la urcarea treptelor cu covorul fermecat? Cu siguranta, sunt de\u00a0 remarcat aici at\u00e2tea si at\u00e2tea figuri de prim-plan ale cinematografiei, ca si ale culturii franceze. Francezii, sa o recunoastem, au de unde. Si, desigur, au mereu de aratat oameni si filme impresionante.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Au fost editii la r\u00e2nd care cam pusesera pe jar critica de specialitate, \u00eendeosebi cea franceza, nu at\u00e2t cu privire la dezamagitoarea absenta din palmares a filmelor franceze, se \u00eentelege, c\u00e2t mai cu seama \u00een legatura cu calitatea lor discutabila. Cu toate acestea, Cannes-ul a continuat sa fie Cannes, pretuind valoarea, din oricare parte a… Cite\u0219te mai mult »Cinematograful francez continua sa fie francez, oferindu-ne filme de calitate<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[5442,6009],"class_list":["post-8444","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cannes-2011","tag-cinematografia-franceza"],"views":2712,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8444","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8444"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8444\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8444"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8444"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8444"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}