{"id":8430,"date":"2011-07-21T13:25:04","date_gmt":"2011-07-21T11:25:04","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8430"},"modified":"2011-07-21T13:25:46","modified_gmt":"2011-07-21T11:25:46","slug":"splendidul-travaliu-al-adoratiei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/splendidul-travaliu-al-adoratiei\/","title":{"rendered":"Splendidul travaliu al adoratiei"},"content":{"rendered":"

\u00cen volumul de fata, numit \u201eMarea amiaza\u201c si pus sub semnul lui Friedrich Nietzsche, numele, temele si motivele sale ideatice strabat, \u00eentr-adevar, cele c\u00e2teva sute de pagini ce sub\u00eentind arii culturale largi, extrem de diferite, daca nu antagonice de-a dreptul: ruse, germane, franceze, engleze si rom\u00e2ne, mai ales, la intersectia, cum se stie, extrem de fertila si de simbolica a ultimelor secole \u00een creatia europeana, al XIX-lea si al XX-lea.<\/strong><\/em>
\nMarea varietate a numelor si culturilor din care provin creatorii citati \u00een acest voluminos eseu, temele lor specifice, care, c\u00e2nd \u00eei apropie, c\u00e2nd \u00eei departeaza \u00een amalgamul elegant, obsesiv, al autoarei \u2013 poeta si romanciera ea \u00eensasi \u2013 se aduna \u00eensa si se concentreaza, aidoma unui spot intens de lumina, sub angulatia aceluiasi motiv pe care l-am putea numi obsesiv: cel al Viului! Prin aceasta descoperire, intuitie extrem de originala a unei teme eseistice, mai ales \u00een spatiul cultural autohton, Aura Christi se av\u00e2nta pe terenuri ispititoare, riscante nu rareori \u00een ochii acelor pedanti, care suporta greu alunecarea din tiparele prestabilite, daca nu din conventiile tiranice ale modelor culturale, cele numite azi, mai ales \u00een lumea stiintelor \u201etari\u201c, inter-disciplinare.
\nUrm\u00e2nd cu o rara perseverenta, cu o sclipitoare aplicatie acest motiv, autoarea strabate, cum am vazut, vaste terenuri de \u201ev\u00e2natoare\u201c ale marii culturi europene, din pre-romantism, romantism si p\u00e2na \u00een cea mai apropiata si familiara modernitate, apropiind, \u00eenrudind apasat nume cunoscute, celebrisime, care altfel stau la o respectabila, conventionala distanta. (Chiar si numele subsemnatului, \u00eempreuna cu analiza afunda a unor romane ce-mi poarta semnatura, romane inundate, crede mereu Aura Christi, de tema viului, sunt prinse, nu pentru prima oara, e drept, dar cu o acuitate rara, \u00een corul marilor nume si texte europene de proza, fapt care, marturisesc, m-a emotionat si mi-a dat, nu stiu cum sa spun, cumva, o bucurie certa, o aprehensiune care-mi anunta, parca, postumitatea. Marea Vama a tuturor celor care speram ca vom dainui \u00een turbionul feroce, drept, nu rareori, si masacrator al timpului.)
\n\u00cen densul volum de fata putem, daca vrem, distinge trei mari parti componente dupa substanta tematica, obsesiva, care le anima, si nu numai dupa \u00eempartirea pe capitole: prima parte, absorbita mai ales de fascinatia produsa asupra poetei si romancierei de lumea fictionala, metoda, misterul scriiturii proustiene, din \u201e\u00c0 la Recherche du temps perdu\u201c. \u00centr-adevar, putini comentatori rom\u00e2ni ai acestei, cu adevarat, revolutionare opere romanesti, s-au apropiat at\u00e2t de decis, de eficace, de s\u00e2mburele de foc nu numai al constructiei, ci si al viziunii proustiene, cum o face aici Aura Christi. Am zis s\u00e2mburele de foc, deoarece autoarea prezentului eseu, fara a fi o titrata si, sa zicem, profesionista a comentariului critic, se slujeste de doua lucruri, de doua instrumente sui generis, pentru a se apropia de acest colos epic, stim, care se refuza nu multor interpreti cu galoane din vastele zone ale comentariului teoretic literar: intuitia poetica, \u00een care se \u00eencrede orbeste \u2013 si aici instinctul o ajuta, caci eseista este si a facut dovada unei creatii poetice excelente \u2013 si febra admiratiei, care, \u00een cazul ei, o ajuta si o lumineaza chiar pe cararile cele mai obscure \u00een aparenta, si mai discutate, mai controversate, ale operei majore a lui Marcel Proust. Aceasta febra care o scuteste, poate, de o mai \u00eendelunga perioada de cercetare, de verificare a armelor pe care trebuie sa le dovedeasca orice spirit cercetator, c\u00e2nd \u00eendrazneste sa se apropie de una din catedralele epice nu numai ale modernitatii europene \u2013 fapt care \u00eei va fi reprosat de unii! \u2013 este \u00eensa cea care o sustine, daruindu-i un patos analitic si el nu foarte gustat azi, mai ales, c\u00e2nd traim o grabita, nu rareori superficiala \u201eera analitica\u201c care se opune nu numai marilor sinteze, ci si capacitatii spiritului contemporan de a iesi din \u201euscatele\u201c, \u201eironicele\u201c aprecieri asupra a ceea ce altadata se numeau viziuni. Asupra lumii si asupra Fiintei.
\nD\u00e2ndu-si seama de aceasta \u201eprimejdie\u201c a febrei, stimulativa, \u00eensa, indubitabil, si deconcertanta, ca un alcool din esente tari, autoarea a avut instinctul de a-si captusi \u00eentreaga schelarie a acestei prime parti, dar si aproape a \u00eentregului studiu de fata, cu ceea ce numim \u00eendeobste interdisciplinaritate. O descoperire, o \u00eendrazneala teoretica curg\u00e2nd din ultimele decenii ale secolului trecut, uzitata de cercetatorii din fizica, matematica, si, se pare, mai ales, de cei a caror stiinta, convingeri ultime au ajuns \u00eentr-un impas. Cei care au cutezat sa paseasca peste acea granita sacro-sancta care, p\u00e2na de cur\u00e2nd, despartea tiranic, ultimativ, disciplinele umane, de baza, ale cunoasterii. Spre deosebire \u00eensa de oamenii de stiinta care vor sa depaseasca logica formala sau sa forteze limitele rationalitatii care domneste \u00een forme autocrate din timpurile post-feudale, \u00een cautarea, \u00een aproximarea unei posibile deitati, de at\u00e2tea ori izgonita din templul stiintei, a carei autoritate, daca nu necesitate, sclipeste mai abitir, mai ispititor prin absenta, Aura Christi foloseste cu aplomb uneltele transdisciplinaritatii nu numai pentru a apropia, a \u00eenrudi uneori texte si autori care au stat decenii la r\u00e2nd, \u00een mii de exegeze, la o departare, la o distantare specifica absolut convingatoare, emblematica, dar si pentru a apropia, uneori chiar pentru a \u201elogodi\u201c moduri de a g\u00e2ndi, simboluri, teme obsesive, despre care nimeni \u00eenaintea ei nu s-a g\u00e2ndit ca vor putea sta alaturi. Ca vor putea astfel lumina si fiinta \u00eentr-o cu totul alta culoare, ca vor prinde, uneori, o alta pasta, ba chiar, ca vor semnifica de-a dreptul valori, sentimente noi.
\nNietzsche si nietzcheanismul prind o valoare si o functie aparte \u00een aceste interpretari, adesea, bulversant de noi, de \u00eendraznete; multi dintre marii autori examinati cu acribie, cu o exemplara insistenta de autoare \u2013 de la Proust la Th. Mann, de la Tolstoi la \u201erivalul\u201c sau, F. M. Dostoievski, de la Origene si Tertulian p\u00e2na la Hegel si Schopenhauer, sf\u00e2rsind, se \u00eentelege, cu apropiatii de sufletul poetei, venitii din legendarele, pentru noi, unii Rom\u00e2ni, Chisinaul si Cernautiul vechii, marii Rom\u00e2nii, Sestov si Berdiaev, ca si romanticul Lermontov sau \u00eentemeietorul multor modernisme, credem noi, Nikolai Vasilievici Gogol \u2013 se \u00eenjuga aceleiasi febre a autoarei ce alearga, cu o vitalitate, cu o inteligenta rara, care vrea si nu rareori ne convinge ca Viul este osia mare, invizibila si ferma \u2013 asa cum sunt ferme stelele pe firmamentul unei nopti de vara, la \u00eenaltime sau peste mari! \u2013 axul care leaga laolalta si le dau un alt sens, subsidiar, monoton, extraordinar de nou acestor lumi de h\u00e2rtie, de at\u00e2tea ori \u201ecalcate\u201c, studiate, \u201eexplicate\u201c si uitate, uneori, de generatii \u00eentregi. Viul, ceea ce Grecii numeau Ontos, iar noi numim fiinta, si chiar mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, deoarece Noica, pare-mi-se, a creat si un termen, cel de fiintare.
\nPreocupata intens, pe zeci de pagini, de arta, si ea \u00een buna parte neglijata, daca nu uitata sau de-a dreptul dispretuita a tipologiei \u00een roman, a crearii personajului viu, memorabil, Aura Christi ne da zeci de exemple, de citate, \u00eenca o data, din textele cele mai diverse, \u00eencerc\u00e2nd sa explice tehnica, modalitatile unor autori at\u00e2t de diferiti, iscati din medii at\u00e2t de departate, de a crea personajul, st\u00e2lp, \u00een viziunea autoarei, al constructiei romanesti, folosind \u00eenca o data dialectica nietzscheana, dedusa si ea din cea clasica, a lui Hegel: lupta contrariilor, Viul, Subiectul care se naste din necontenitul efort de creatie si distrugere. Acesta, dublat de spiritul nietzschean al auto-depasirii, Aura Christi netem\u00e2ndu-se sa articuleze vocabula supra-om \u00een aerul, \u00een proximitatea unor personaje care reusesc cu un spectaculos aplomb sa \u00eemplineasca acest proces; aceasta arta, poate forma majora sub care ni se arata geniul creator \u2013 crearea \u201eoamenilor vii\u201c din textul de h\u00e2rtie, din forfota fictionala, siluete ce vor marca apoi, \u00een timp, fara sa se erodeze, modele de comportament si, mai ales, modele psihologice, apte de a interpreta lumea. Si fiinta.
\nUnul din exemplele intuitive care ni se prezinta este felul \u00een care Rogulski, personajul central din romanul \u201eDon Juan\u201c, reuseste \u201e\u00eenvierea\u201c femeii, a Toniei, burgheza supusa reflexelor conventionale p\u00e2na \u00een v\u00e2rful unghiilor, brusc\u00e2nd-o, molest\u00e2nd-o aproape, spre a o face apta de a simti feminitatea reala, o nastere radicala, prin nu putine convulsii, a unui nou caracter. Aura Christi vorbeste aici de golirea fiintei, a vechii fiinte, pentru a o umple cu un nou continut, negator \u00een esenta a vechii personalitati, de care parea si era at\u00e2t de patrunsa. Iata citatul: \u201e…Seductia donjuanesca teoretizata \u00een siajul lui Kierkegaard, interesul manifestat fata de crearea femeii, eliberarea feminitatii din chingile restrictive ale moralei, bunului-simt, posesia la nivel mental si, eventual, ulterior, intrarea pe terenul posesiei fizice \u2013 stadiu de altminteri neobligatoriu, \u00eentruc\u00e2t primatul \u00eel detine subjugarea mentala a potentialei victime. Cucerirea de acest tip (nu neaparat erotic sau ating\u00e2nd erotismul \u00een stare pura, spiritualizata la maximum!) presupune, initial, golirea de personalitate, de vointa, pentru ca de \u00eendata, \u00een timpii imediat urmatori, vasul psihic al \u201evictimei\u201c sa fie \u201eumplut\u201c cu o vointa straina, cu personalitatea celuilalt. Interesanta rasturnare! Dificil de realizat la nivel epic, cucerirea erotica fiind apropiata de autor de seductia politica si fiind \u00eenrudita funciar, paradoxal, cu viul iscat, uneori-adeseori, de sub masca\/teascul feminitatii\u201c. Cu finete, autoarea observa aici un fel de dublu travaliu creator: cel al autorului, aplec\u00e2ndu-se asupra lui Rogulski, personajul sau central, dar si asupra muncii acestuia \u2013 dusa cu mijloace adesea rebarbative \u2013 de a crea fiinta, de a rasturna personalitatea, aparent \u00eenghetata a femeii ce-i sta \u00een fata, pe care o \u201eseduce\u201c, adica o atrage nu spre posesie fizica, cum am fi tentati sa credem \u00een seria celebrelor cuceriri, posesii ale at\u00e2tor Don-Juani iscati din medii culturale at\u00e2t de diferite \u00een timpul secolelor, ci spre o eliberare a fiintei Toniei, spre descoperirea propriei feminitati.
\nVorbind mai \u00eencolo de acelasi procedeu, de aceeasi arta, crearea personajului \u00een roman, aplic\u00e2nd mereu teme, motive nietzscheene, Aura Christi se apleaca asupra mastii, motiv foarte putin cercetat \u00een aceasta lumina nu numai \u00een literatura noastra, ci si \u00een cea europeana. Masca, \u00een viziunea lui Nietzsche \u2013 pentru a fi nepermis de expeditivi fata de una din cheile interpretarii marelui, radicalului filosof! \u2013 nu este cea care ascunde, ci devine una din formele obligatorii nu numai ale esentei, ci si ale destinului. Aura Christi urmeaza si aplica, \u00een cazuri diverse, luate din opere literare majore, venite din Rasaritul si din Apusul continentului, modelul nietzschean al mastii. \u201eRogulski\/ Don Juan\/ Don Quijote \u2013 acest trubadur metafizic al viului care ne deruteaza printr-un complicat joc al mastilor (o continua diversiune, pentru a-si duce la capat marea lucrare spirituala)\u201c afirma autoarea, recurg\u00e2nd \u00eenca o data la conceptul de masca, pentru a apropia, pentru a explica, a \u00eencerca sa \u00eenteleaga mecanismul ascuns al creatiei personajului literar. Aplic\u00e2nd, cum vedem mai pe tot \u00eentinsul amplului eseu, cu totul alte mijloace dec\u00e2t cele folosite de sacro-sancta critica si teorie literara.
\nE nu mai putin evident ca a pune, \u00een majoritatea cazurilor, \u00een miezul studiilor esentiale ale volumului \u2013 \u201eReligia viului\u201c fiind, dupa parerea noastra, cel dominant, nucleu al \u00eentregii carti \u2013 ontosul, principiul viului, esenta dar si formele, mastile sale care rasar, se afirma din at\u00e2tea texte ilustre, comentate \u00eensa si percepute altfel si altadata prin chei, hermeneutici diferite, e o forma insolita si, cu siguranta reductionista. Este curajul de necontestat, originalitatea autoarei. Ca si supraaglomerarea textului, a analizei, cu citate, nu de putine ori deconcertante pentru un lector obisnuit cu o alta densitate a unui comentariu critic.
\nUnul din exemplele preferate ale autoarei, pentru a patrunde \u00een ciudata fenomenologie a nasterii viului \u00een proza, este, fara \u00eendoiala, aplecarea insistenta asupra nuvelei \u201eMoartea lui Ivan Ilici\u201c a lui Tolstoi. (Care Aurei Christi i se pare a fi \u201escrisa\u201c de Dostoievski, \u00eentr-o asemenea masura stilul autorului rus, echilibrat si puternic pe at\u00e2tea si at\u00e2tea sute de pagini ale amplelor sale p\u00e2nze epice, \u00een aceasta bucata, pare a-si fi pierdut cunoscuta seninatate, semi-distanta fata de procesele si personajele pe care le isca.) \u00centr-adevar, nu e greu de depistat \u00een scriitura nuvelei, spune autoarea, o anume febra a derularii actiunii, accente care nu rareori ne amintesc de frazele fierbinti, aparent dezl\u00e2nate, \u00eembibate de o ciudata iritare, ca un semn tot mai convingator, persuasiv aproape, al misterului, al revelatiei, ce tresare, aproape pulseaza din text, semne mai degraba ale celuilalt Rus, autorul lui Ivan Karamazov sau al printului M\u00eeskin. Nuvela este repovestita cu minutie, cu o fina subliniere a acelor momente, stari si fraze ce sar cumva din curgerea, altfel solemna, linistita, din alte carti ale contelui Tolstoi.
\nSuntem aproape dusi de m\u00e2na nu at\u00e2t spre finalul nuvelei, spre deznodam\u00e2ntul, de altfel, tot mai previzibil. Autoarea face, mai ales, o reala opera de hermeneut, pun\u00e2nd accentele si subliniind apasat \u2013 ea \u00eensasi parca prinsa de febra transformarii unui ins mediocru, previzibil, \u00eentr-un erou tragic! \u2013 formele, intensul dramatism al revelatiei \u201emortii personale\u201c a functionarului. Descoperirea acestuia ca moartea, ca fenomen general si abstract, cea de care putea suferi oricine din lumea sa, asa cum i s-a \u00eent\u00e2mplat cuiva apropiat, cunoscut, \u201elui Caius\u201c, moartea poate lua deodata, cu o rara brutalitate neanuntata, forme ce-l vizeaza direct, transform\u00e2ndu-se dintr-o vaga, generala amenintare sau dintr-un proces ce are loc, ca si altele, \u00een lumea reala, sociala, \u00eentr-o forma de atac, amenintatoare \u00een extrem, dusmanoasa, teribila, viz\u00e2ndu-l \u201ede data aceasta\u201c numai pe el, pe Ivan Ilici. Scot\u00e2ndu-l cu un fel de cinism impersonal \u2013 cu at\u00e2t mai sinistru! \u2013 si cu o brutalitate cresc\u00e2nda dintr-o lume ce parea reala, previzibila, \u00eentr-alta: ascutita, distrugatoare, fara cea mai mica urma de umanitate. Paradoxul acestei nuvele, crede Aura Christi, este tocmai descoperirea vietii, a viului!, numai prin aparitia, impozanta mortii, a fenomenului mortii, despuiat, iata, de orice generalitate si semne de rudenie cu viata cunoscuta \u00eenainte, o catastrofa, un taifun ucigator care se \u00eendreapta implacabil spre o singura tinta: sinele lui Ivan Ilici. Scot\u00e2ndu-l cu o nemaipomenita duritate din r\u00e2ndul celorlalti, \u00een care parea a-si fi gasit decenii la r\u00e2nd starea, echilibrul, trimit\u00e2ndu-l brusc, cu o necrutatoare adresa, \u00een existenta reala, aspra si lucida, de o luciditate a carei lumina se \u00eenvecineaza cu sclipirea orbitoare a unei stele, daruindu-i Viul, darul insuportabil al Realului, tocmai \u00een ceasurile \u00een care \u00eel trimite \u00een nefiinta.
\nAutoarea se \u00eembolnaveste parca, \u00een acest studiu, al mortii lui Ivan Ilici, de stupoarea eroului nuvelei, dar, credem noi, si de febra stilistica a autorului, greu depistabila \u00een curgerea calma, solemna, a marilor sale romane. \u00cen acest fel, Aura Christi, prin aceasta \u201edubla empatie\u201c fata de tragismul eroului \u2013 al carui g\u00e2f\u00e2it de spaima \u00eel resimtim, aproape din povestirea povestirii, dar, fapt nou, \u201ecurios\u201c, chiar si g\u00e2f\u00e2itul autorului, febra si surescitarea sa stilistica, altadata, spuneam, at\u00e2t de bine absorbita \u00een maestra, unica stap\u00e2nire de sine stilistica a gigantului Rus. Renunt\u00e2nd la distanta, \u201euscaciunea\u201c, curente la nu putini comentatori ai acestei nuvele, autoarea \u201eReligiei viului\u201c ne arata, adesea convingator, maiestrit fara \u00eendoiala, o noua pozitionare a hermeneutului. Pe care am putea-o numi, \u00een anumite cazuri, \u201e\u00eembolnavirea de text\u201c, ca un semn, ca o forma de retraire nu numai a epicului pur, ci si a revelatiei, a misterului existential, pe care \u00eel ascunde, devoal\u00e2ndu-l, pe care \u00eel \u00eencifreaza, descriindu-l, orice mare creator. Astfel, \u00een momentele de gratie, \u00een acest amplu, bogat, extrem de divers studiu, autoarea nu se teme sa redevina Poet, sa-si sf\u00e2sie simbolic, cu un patetism pe care nu-l ascunde, toga de comentator rece, distant, amestec\u00e2ndu-se cu \u00eentreg trupul mintii nu numai \u00een v\u00e2ltoarea epica, retraind suferinta, uimirea paralizata, deznadejdea sau triumful unei victorii nesperate, \u201egesticulatiile\u201c eroilor, astfel, \u00eenviati \u00eenca o data.
\nAcest ton, de empatie vie, febrila, \u00eei reuseste rareori comentatorului, chiar si unuia cu faima. Nu \u00eent\u00e2mplator este citat printre altii, Miguel de Unamuno cu studiul sau, \u201eViata lui Don Quijote si Sancho\u201c. Profesorul de la Salamanca, \u00eentr-adevar, \u00een eseurile sale reuseste sa paraseasca tinuta solemna, uscata, a oricarui erudit exeget, pentru a se amesteca corps et \u00e2me, \u00een comentariul tot mai inflamat, fara sa se teama ca-si va pierde un gram din prestanta, de credibilitate. Eseistul devine \u00een acest mod \u2013 \u00eent\u00e2lnit, e drept, prea rar \u00een miile de pagini eseistice ale continentului \u2013 un creator la r\u00e2ndu-i, credem noi, disloc\u00e2nd cu seninatate acea granita ce pare adesea de fier, \u00eentre comentariu, docta analiza pe text, si creatie, fictiune, \u201einspiratie\u201c. Cucerind astfel un fel de \u201edementa vizionara\u201c, ar putea exclama un h\u00e2tru!
\nSuntem pe deplin convinsi ca \u201eNietzsche si Marea Amiaza\u201c sau aceasta absolut originala, curajoasa \u201eReligie a Viului\u201c se vor \u00eenscrie nu numai printre exegezele importante, necesare, \u00een acest moment, literaturii contemporane, ci vor propune si un alt stil al interpretarii, repetam \u00eenca o data, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplica, vine \u00een urma unor mari hermeneuti, exers\u00e2ndu-se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit. Acest curaj, credem noi, \u00eenca o data, \u00eei este daruit literalmente Aurei Christi, caci ea nu ezita sa se scufunde \u00een \u00eentregime \u00een baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glaciala, a unor texte, care, desi scrise si publicate cu un secol sau doua \u00eenainte, ne apar mereu \u00een fata cu o luminiscenta aburita, intensa, inconfundabila, ca cea a unor culmi \u00eenzapezite, eterne, ca acel spectacol al \u00eenaltarii \u00een zare a unui colos fals bl\u00e2nd, precum Fujyama, d\u00e2ndu-ne mereu impresia de fuga si de apropiere, de miscare a acelor corpuri stelare, facute doar pentru a fi contemplate. Cu un curaj, cu o spaima admirativa, care sunt mereu tot at\u00e2tea daruri ale \u201esenzatiei estetice\u201c, ale participarii intime, totale, la Creatie, abandon\u00e2nd mereu, la nu stiu care margine de drum, ticurile, conventiile numeroase, marunte, care ne apara adesea, uneori chiar si eternul \u201ebun-simt\u201c.
\n\u00cen acest fel, drumul \u201e\u00eenainte si \u00eendarat\u201c al autoarei, al autorului de azi, de la creatie spre analiza si comentariu, si, \u00eenca o data, fuga \u00een fictiune si visare, sunt nu numai posibile, dar devin, iata, un stil. Un nou mod de aperceptie, de existenta, o \u201echeie practica\u201c, adesea eficienta, de a ne apropia \u00eenca o data de acele culmi \u00eenzapezite, aparent intangibile, pe care le-am evocat mai sus si care plutesc mereu pe linia orizontului mintii, oferindu-se fara gres numai acelor priviri care nu pot trai fara ele.
\nO hrana reala, a mintii si sufletului, alaturi de muzica, \u00eenlocuindu-ne cu succes, adesea, povara unor amintiri care ne sufoca si carora nu le gasim \u00eentotdeauna \u00eentelesul. Deoarece adevaratii poeti stiu! \u2013 sensul unor lucruri, ca si al unor fiinte care ne apar \u00eentr-o lumina ciudata nu rareori se gaseste \u00een alta parte! Ailleurs!<\/p>\n

Iunie, 2011<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen volumul de fata, numit \u201eMarea amiaza\u201c si pus sub semnul lui Friedrich Nietzsche, numele, temele si motivele sale ideatice strabat, \u00eentr-adevar, cele c\u00e2teva sute de pagini ce sub\u00eentind arii culturale largi, extrem de diferite, daca nu antagonice de-a dreptul: ruse, germane, franceze, engleze si rom\u00e2ne, mai ales, la intersectia, cum se stie, extrem de… Cite\u0219te mai mult »Splendidul travaliu al adoratiei<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6002,2059,6003],"class_list":["post-8430","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-marea-amiaza","tag-aura-christi","tag-friedrich-nietzsche"],"views":1684,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8430","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8430"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8430\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8430"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8430"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8430"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}