6) S-a vorbit mult si se vorbeste si azi in discursul mediatic despre resemnarea, duplicitatea, neseriozitatea noastra organica, de lipsa de gravitate si, deci, de profunzime, de inapetenta rom\u00e2nului pentru creatia fundamentala in toate domeniile, in fine, de adamismul nostru, adica de vocatia de a incepe si a nu termina. Sa le luam pe r\u00e2nd. Sunt rom\u00e2nii mai duplicitari dec\u00e2t altii? Spun ei una si g\u00e2ndesc alta in relatiile publice si in comunicarea dintre ei? Asa se spune si probabil ca asa se int\u00e2mpla in multe situatii. Nu stiu insa daca este vorba de o dimensiune organica a omului rom\u00e2nesc. Sincer vorbind, nu cred ca suntem mai duplicitari si mai neseriosi dec\u00e2t indivizii altor natii. Faptul ca am trait at\u00e2tea secole sub stap\u00e2nire straine a stimulat, in mod sigur, un anumit tip de comportament duplicitar bazat pe principiul \u201ecapul ce se pleaca sabia nu-l va rapune\u201c. Multi vad aici expresia lasitatii noastre fundamentale, nu semnul unei morale acceptabile (morala supravietuirii). Versul poate fi citit, recunosc, in toate felurile si cine vrea sa traga o concluzie dezastruoasa despre psihologia si morala rom\u00e2neasca are posibilitatea s-o faca. Nu m-as grabi, totusi, sa trag asemenea concluzii pe baza unui singur vers din poezia rom\u00e2neasca. Sunt si altele care sugereaza alt tip de reactie in fata primejdiei. Balada \u201eToma Alimos\u201c, de pilda, pe care nu stiu de ce analistii specificului nostru o uita aproape sistematic. Ei depl\u00e2ng resemnarea ciobanului din \u201eMiorita\u201c si zic ca refuzul de a lupta tradeaza o lasitate fundamentala, o lipsa de virilitate condamnabila. Gresesc, pentru ca interpreteaza abuziv pragmatic o balada in care este vorba de o moarte ritualica si de o nunta cosmica, spirituala, nu de o filosofie practica, \u201eToma Alimos\u201e, in schimb, sugereaza altceva, mitul onoarei si al justitiei, dupa cum \u201eBalada M\u00e2nastirii Arges\u201c exprima un splendid mit estetic…
\nIn planul spiritualitatii, vreau sa spun, rom\u00e2nii au o filosofie de viata mai complexa si nu-i deloc drept si nici pedagogic sa-i tragem mereu de urechi in comentariile noastre negationiste si dispretuitoare, nici sa le cultivam excesiv orgoliile. Cioran ii supune in \u201eSchimbarea la fata a Rom\u00e2niei\u201c unei terapii de soc, in dorinta \u2013 spune chiar el \u2013 de a-i trezi din somnul lor in istorie. Adevarul este ca niciun popor n-a trait in afara istoriei din moment ce el exista inca si niciun popor nu este asa de inert spiritual si acultural din moment ce produce, intre altele, spirite at\u00e2t de sceptice si asa de stralucitoare care sa-l conteste cu at\u00e2ta fastuoasa vehementa…
\n7) Un paradox care spune ceva despre firea omului rom\u00e2nesc si despre vocatia lui de a c\u00e2rti. Ne place, intr-adevar, sa c\u00e2rtim, sa contestam, suntem in atitudinile noastre politice mai mereu pentru contra, ca Ion Creanga, ne place sa trancanim, ca eroii lui I.L. Caragiale, dar stim sa si tacem c\u00e2nd vorbaria altora ne agaseaza. Din spiritul de c\u00e2rtire a iesit critica rom\u00e2neasca puternica si vasta (at\u00e2t de puternica si, uneori, at\u00e2t de stralucitoare inc\u00e2t imi vine sa spun ca, daca rom\u00e2nul s-a nascut poet \u2013 cum pretinde Alecsandri \u2013 rom\u00e2nul a devenit la maturitate critic literar), din placerea de a vorbi a iesit o mare opera \u2013 cea a lui Caragiale \u2013 in care unii moralisti sceptici vad un model al spiritului rom\u00e2nesc. Modelul exista, intr-adevar, si el este observat mai ales in sfera politicii. Aici, da, Catavencu, Trahanache, Tipatescu, Coana Joitica se repeta de la o generatie la alta si, ce-i mai curios, de la un regim politic la altul, de dreapta sau de st\u00e2nga, in democratie sau in dictatura. Este o exagerare, totusi, a socoti ca toti rom\u00e2nii sunt fiii eroilor lui I.L. Caragiale si singura lor menire pe lume ar fi sa trancaneasca, sa traduca, sa bage intrigi, sa pertracteze si sa se lase condusi, in familie si in politica, de c\u00e2te o Coana Joitica adulterina, intriganta si romantioasa. Cum am spus si alta data: de ar fi asa, n-am avea poetii pe care ii avem si, in fond, n-am fi avut si n-am avea o viata spirituala, am fi disparut demult din istorie.
\nEu cred, dimpotriva, ca rom\u00e2nii formeaza o natiune coerenta, o natiune culturala si ca filosofia lor de existenta este complexa, cu virtutii si pacate ca oricare alta. Suntem spirite tranzactionale? Suntem, probabil, c\u00e2nd ne ocupam de negot si intram in politica, dar in alte sfere de existenta ne comportam, diferential, in functie de educatia si de puterea noastra de intelegere. Mihail Ralea construieste o fantasma pornind de la parte, nu de la intreg. Suferim de adamism? Ca sud-est europeni, avem negresit o dimensiune adamica, adica incepem ceva si nu totdeauna terminam. Ortega y Gasset considera ca este o maladie a spiritului mediteranean. Din contactul cu grecii si cu alte popoare mediteraneene am fost, probabil, contaminati de aceasta boala a spiritului, ceea ce nu-i foarte grav pentru ca, odata cu ea, au patruns in psihologia omului rom\u00e2nesc si alte calitati ale spiritului care a fondat lumea europeana… Simtul estetic, de pilda, vocatia de a construi, ideea de toleranta si o anumita propensiune pentru alteritate, mai exact: disponibilitatea de a accepta pe Celalalt, ceea ce in planul relatiilor sociale se traduce printr-o morala, vizibila p\u00e2na de cur\u00e2nd in clasa taraneasca, bazata pe omenie. Spiritele sceptice ridiculizeaza azi aceasta notiune, vaz\u00e2nd in ea o fantasmagorie a poporanismului sau, mai grav, o utopie comunista. Ceausescu a introdus, intr-adevar, in faimosul sau cod de etica si echitate sociala notiunea de omenie, prelu\u00e2nd-o din morala taraneasca si d\u00e2ndu-i o alta semnificatie si alta destinatie (o destinatie mai degraba propagandistica). Asta nu inseamna ca trebuie s-o scoatem din vocabularul nostru etic, cum nu trebuie sa renuntam la ideea de justitie si echitate sociala sau la ideea de egalitate de sanse de teama de a nu fi suspectati de simpatii cripto-comuniste. Omenia reprezinta in lumea rom\u00e2neasca, de ieri si de azi, o forma de toleranta si un criteriu de judecata morala. Individul care nu-i capabil de omenie este un individ fara suflet si, pentru a marca aceasta cadere morala, rom\u00e2nii au un proverb citat de Zane si folosit de Creanga: \u201ela unul fara suflet, trebuie unul fara de lege\u201c…
\nDe aici si din alte fragmente putem trage, cred, o concluzie: daca vrei sa citesti psihologia unui popor, consulta int\u00e2i creatia lui, inclusiv folclorul. Acolo poti afla, daca stii sa citesti si sa intelegi ceea ce citesti, complexitatea si ad\u00e2ncimea unui spirit colectiv si notele unui mod specific de a te situa in lume.
\n8. Toata lumea este preocupata, agasata, exasperata, apoi, de fatalitatea rom\u00e2nilor cu argumentul ca cine este resemnat in viata de toate zilele este resemnat si in istorie. Si, daca resemnarea devine o morala colectiva si o politica de stat, natiunea respectiva este, cu timpul, stearsa de pe harta lumii. Literatura a speculat, oricum, aceasta tema, a repetat-o si a impus, putem spune, in mentalul colectiv mitul fatalitatii noastre implacabile. Eminescu a sugerat, adevarat, ideea fatalitatii, dar in legatura cu destinul omului si cu ideea desertaciunii lumii, nicidecum in raport cu istoria. Sunt rom\u00e2nii invariabil fatalisti? Boicoteaza ei la infinit istoria din pricina sentimentului fatalitatii si pe baza filosofiei lor de existenta dominata de resemnarea orientala? Sunt, probabil, printre ei si spirite care, g\u00e2ndindu-se ca la capatul drumului ii asteapta, orice ar face, neantul, accepta ideea fatalitatii, dar ca rom\u00e2nitatea, in totalitate, este condamnata la fatalitate, nu-mi vine sa cred. Fatalitatea este, inainte de orice, o tema literara, iar ca subiect de reflectie si atitudine existentiala, ea apare, mai mult ca sigur, in pragul neantului, atunci c\u00e2nd individul se int\u00e2lneste cu iminenta mortii. O filosofie de viata unic rom\u00e2neasca? Inca o data: nu cred, pentru ca ne putem imagina ca orice individ accepta sau se revolta impotriva fatalitatii ce-l p\u00e2ndeste. Sunt mai degraba de parere ca, asa cum literatura lui Corneille si Racine au influentat comportamentul omului francez \u2013 dupa cum spun cei care au studiat aceasta problema \u2013 tot asa fatalitatea rom\u00e2neasca a devenit, sub influenta \u201eMioritei\u201c si a altor scrieri, o dimensiune a filosofiei lor de existenta. Si, la urma urmei, ce daca am fi fatalisti? Cu ce spiritul nostru ar fi mai inalt si mai profund daca n-am accepta ideea fatalitatii? Care, fie vorba intre noi, tot exista, tot ne asteapta, o acceptam sau nu. O discutie, vreau sa spun, fara finalitate. Sau cu o singura finalitate…
\n*
\nPentru a incheia acest eseu menit, avertizez, nu sa elucideze ceea ce nu poate fi niciodata elucidat in intregime \u2013 si anume identitatea unui popor si, ipso facto, identitatea unei culturi \u2013 intreb inca o data: care ar putea fi in cazul nostru punctele cardinale de care vorbeste Max Gallo pe urmele lui Fernand Braudel? Sau, mai direct zis, care este problematica natiunii rom\u00e2ne si ce inseamna a fi, azi, rom\u00e2n? Raspund, evident, in stil impresionist si, deci, fatal subiectiv. Secole de-a r\u00e2ndul problematica natiunii a fost pentru rom\u00e2ni chiar problema natiunii. A fost si a ramas problema esentiala. Ei au trait separati, au trait sub ocupatii straine si de-abia in 1918 au realizat unirea tuturor provinciilor locuite de rom\u00e2ni. Nu pentru multa vreme insa. Dupa doua decenii Basarabia a trecut din nou la rusi in urma intelegerii dintre Stalin si Hitler, apoi o parte din Transilvania a fost luat de unguri in urma Dictatului de la Viena. Dupa cel de al doilea razboi mondial, Nordul Transilvaniei a revenit rom\u00e2nilor, dar nordul Bucovinei si Basarabia, in totalitate, nu… Dupa caderea comunismului, rom\u00e2nii au putut sa circule mai mult in lume. Unele statistici arata ca sunt 13 milioane de rom\u00e2ni, azi, in afara granitelor. Unii plecati sa munceasca, altii instalati deja in tarile-tinta. Ceea ce i-a tinut uniti p\u00e2na acum a fost limba si, prin limba, constiinta latinitatii, pusa mereu in discutie, aparata, dovedita de istorici si filologi. Cultura rom\u00e2na are ca tema esentiala tocmai mitul national in sensul infatisat mai inainte, de la poezie la istorie, sociologie si, s-a vazut, la antropologie si psihologie… In secolul al XVIII-lea tema nationala este resuscitata de iluministii transilvaneni in scrierile lor religioase si istorice, in secolul urmator istoricii si poetii definesc miturile fondatoare ale natiunii rom\u00e2ne… Mituri active, mituri rodnice, de le putem spune astfel, repetitive si mereu imbogatite de cultura…
\nCe elemente definesc problematica noastra in afara de natiune, limba, istorie si continuitate in istorie si spatiu? Un subiect care revine in studiile despre identitatea (psihologia) rom\u00e2nilor este acela de ordin moral, cum s-a putut constata si din eseul de fata. Intelighentia rom\u00e2neasca este obsedata, putem spune, de morala colectiva sau, mai corect, de vulnerabilitatea noastra morala. Obsedata si sceptica. Greseste, exagereaza, uneori chiar delireaza in negationismul ei spectaculos, exprimat de multe ori in fraze frumoase. Semn ca autorul stie sa-si valorifice estetic deceptiile si idiosincraziile. Doua exemple: Cioran si Eugen Ionescu… Efectul pozitiv al acestui tip de discurs moral este acela ca el poate ajunge la metafizica si, atunci, tulbura ideile primite, pune, pe scurt, spiritul rom\u00e2nesc in miscare si-l sileste sa se justifice si sa-si depaseasca complexele \u2013 numeroase si persistente.
\nInca o data: care sunt punctele cardinale ale identitatii rom\u00e2nesti? Ce inseamna, azi, a fi rom\u00e2n? As pune punctele de reper in urmatoarea ordine, nu inainte de a aminti ca Mircea Eliade voia sa scrie prin anii ’70 o carte cu aceasta tema (vezi scrisorile adresate lui D. Micu). N-a apucat, din pacate, s-o scrie. A ramas doar tema care-l nelinistea pe marele mitolog. Asa dar: ce elemente esentiale definesc identitatea acestor latini orientali care, tot dupa Eliade, pot juca, intr-o zi, un mare rol istoric (rol de punte intre doua continente ale spiritualitatii)?
\na) spatiul identitar (\u201epam\u00e2ntul\u201c, tara cu istoria si cultura ei);
\nb) limba (elementul esential);
\nc) ideea de unitate (in baza originii comune si a modului de a fi);
\nd) religia (majoritar ortodoxa intr-un spatiu lingvistic latin);<\/p>\n
e) toleranta activa (morala comuna, mila crestina, omenia);
\nf) traind prea mult in nesiguranta (\u201ein calea rautatilor\u201c), rom\u00e2nii discuta mult, prea mult, despre psihologia lor; ei se tem mereu ca natia se risipeste in istorie si ca valorile noastre spirituale si morale dispar; discutam prea mult, vreau sa spun, despre specificul nostru si despre nestatorniciile noastre;
\ng) de aici ni se trage, in mod sigur, spiritul critic (spiritul de c\u00e2rtire) exagerat si, de multe ori, paralizant. Se spune ca ar fi o trasatura a lumii latine. Oricum, latinii de la Dunare, fara a fi fundamental sceptici, se pun mereu in discutie pe ei insisi, contesta si prin contestatie (efectul pozitiv) ajung uneori la metafizica; indoiala, scrie undeva Cioran, este singura atitudine creatoare si solida in lume;
\nh) universalismul nu-i o trasatura dominanta a spiritului rom\u00e2nesc, cum este la francezi; rom\u00e2nii au alta filosofie de viata: ei vor sa fie, cum spune Maiorescu, nationali cu fata spre universalitate sau, in limbajul de azi, sa fie rom\u00e2ni-europeni. Nu ambitioneaza sa fie dirijorii concertului universal. Vor ca vocea lor sa nu fie suprimata sau acoperita de altii. E bine, e rau? Reusesc sa se impuna in lume, individual, prin creatorii lor (ca Br\u00e2ncusi sau ca scepticul Cioran). Dar c\u00e2nd vom putea sa ne impunem, mai int\u00e2i, si ca natiune culturala?
\ni) exista mai multe complexe ale spiritului rom\u00e2nesc, cel mai puternic fiind acela care porneste din sentimentul ca valorile noastre nu sunt cunoscute si, mai ales, nu sunt recunoscute. O veritabila obsesie. At\u00e2t de puternica inca a fi rom\u00e2n inseamna azi a te pl\u00e2nge mereu de faptul ca nu suntem bagati in seama, ca fiul risipitor din occident nu se mai intoarce si, c\u00e2nd se intoarce, nu-si mai recunoaste fratele ramas acasa, l\u00e2nga parinti. Si fratele fratelui risipitor n-a stat aici degeaba, a creat o civilizatie tot astept\u00e2nd intoarcerea fratelui plecat in Occident (opera lui Sadoveanu sugereaza aceasta relatie si acest sentiment de asteptare in ecuatia latinitatii noastre oriental europene). Fantasma recunoasterii si sentimentul uitarii noastre, aici, in rasaritul european sunt, repet, recurente in cultura si obsedante in viata de toate zilele. De aici spaima noastra de ce va zice Europa de noi, grija de a nu ram\u00e2ne in urma Europei… Preocupare jumatate indreptatita (provocati de ceea ce E. Lovinescu numea impropriu intunericul spiritual al rasaritului), jumatate neserioasa, teatrala, pentru ca Europa n-a fost multa vreme cu ochii pe noi si, chiar de ar fi fost, nu Europa face si desface in locul nostru…
\nj) Ce inseamna, asadar, a fi rom\u00e2n in epoca postmodernitatii si in plina criza economica si morala? Caci, mai puternica dec\u00e2t criza economica, mi se pare a fi criza morala. Poate insemna multe lucruri. Mie mi se pare ca a fi rom\u00e2n in 2011 este a fi un individ, daca nu politizat, un individ strivit de politica. Politica a devenit preocupatiunea principala a rom\u00e2nilor. Media rom\u00e2neasca este acaparata completamente de tema politica. Ceea ce inseamna: o retorica intolerabila, personaje caragialesti si, ca efect, un sentiment compact de cadere in istoria marunta, anecdotica, un sentiment de exasperare… A fi rom\u00e2n inseamna, in aceste circumstante, ca el se afla cu adevarat in urma Europei si ca a ajuns sa fie modelul negativ (\u201ebarbar\u201c) al comunitatii europene.
\nSa schimbam palierul: ce inseamna, totusi, a fi bun rom\u00e2n? Bun, nu in sens rasial (optica filosofilor din anii ’30!), ci spiritual, moral? Dupa mine: rom\u00e2nul este fundamental un spirit european din rasarit, cu o puternica radacina mediteraneana, un spirit de sinteza \u2013 cum s-a spus, pe drept, in repetate r\u00e2nduri \u2013 un om care a trecut mereu printr-o istorie rea, de aceea a devenit tolerant si vigilent (putem sa-i spunem: temator, suspicios) si a practicat in relatiile cu altii o diplomatie bazata pe omenie si rabdare. In fine, rom\u00e2nii sufera de adamism, au construit, adevarat, din fuga cailor (G. Calinescu), dar au, cu toate acestea, un sentiment puternic de stabilitate istorica si sunt, in genere, naturi stabilizatoare. Rom\u00e2nul este, cred, un spirit creator in profunzimile lui, nu pustiitor, chiar daca ii place sa tachineze si sa c\u00e2rteasca. Ce i-ar mai trebui ca sa reuseasca in istorie si sa scape, acum, de reputatia rea pe care i-au dat-o infractorii ei risipiti prin Europa? O administratie, desigur, mai coerenta, mai performanta si mai cinstita, suprimarea, apoi, a bacsisului, oameni politici seriosi, competenti si veritabili patrioti, oratori care sa g\u00e2ndeasca inainte de a vorbi, iar c\u00e2nd vorbesc, sa vorbeasca in spirit national si in limbaj european, o intelighentie care sa-si depaseasca idiosincraziile, complexele si sa vegheze asupra valorilor nationale si sa nu se rusineze de rom\u00e2nitatea ei si, mai ales, sa nu se conteste tot timpul, in fine, a fi un bun rom\u00e2n european inseamna mai multa intelegere si mai mult respect fata de conditia de a fi rom\u00e2n…
\n(sf\u00e2rsit)
\nBucuresti, 13 mai 2011<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
6) S-a vorbit mult si se vorbeste si azi in discursul mediatic despre resemnarea, duplicitatea, neseriozitatea noastra organica, de lipsa de gravitate si, deci, de profunzime, de inapetenta rom\u00e2nului pentru creatia fundamentala in toate domeniile, in fine, de adamismul nostru, adica de vocatia de a incepe si a nu termina. Sa le luam pe r\u00e2nd.… Cite\u0219te mai mult »Identitatea rom\u00e2neasca (IV)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5957,5961,5960,601,5958,5959],"class_list":["post-8343","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-caracteristicile-specificului-national","tag-creatie","tag-duplicitatea","tag-indivizi","tag-natii","tag-resemnarea"],"views":2126,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8343","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8343"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8343\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8343"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8343"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8343"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}