{"id":8340,"date":"2011-07-07T16:59:27","date_gmt":"2011-07-07T14:59:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8340"},"modified":"2011-07-07T17:00:08","modified_gmt":"2011-07-07T15:00:08","slug":"octavian-paler-%e2%80%9eviciul-memoriei%e2%80%9c-iii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/octavian-paler-%e2%80%9eviciul-memoriei%e2%80%9c-iii\/","title":{"rendered":"Octavian Paler: \u201eviciul memoriei\u201c (III)"},"content":{"rendered":"

\u201eAutoportretul intr-o oglinda sparta\u201c al lui Octavian Paler este tot o calatorie interioara. Paler ezita sa-si dea singur un raspuns la intrebarea: biografia sa s-a transformat \u2013 \u201epe cai subterane\u201c \u2013 in destin ori \u201edestinul, in masura in care e decis de firea noastra, se transforma, tot pe cai subterane, in biografie\u201c? Cum se vede, nu e vorba doar de o preocupare de sine, de o problema personala, ci si o invitatie adresata cititorului de a reflecta impreuna pe o tema a sa constanta, chiar obsedanta: tema destinului. Ezitarea in a da un raspuns transant este fireasca la un intelectual si un scriitor care constata ca ar fi putut sa-si faca o carte de vizita menita sa-l recomande \u201especialist in paradise pierdute\u201c.<\/strong><\/em>
\nCel putin doua asemenea \u201epierderi\u201c il puteau indreptati pe Octavian Paler sa-si revendice aceasta calitate. Un paradis pierdut este, indubitabil, cel al copilariei. \u201eRuperea\u201c de el, c\u00e2nd avea doar 11 ani, echivaleaza cu un exil fortat. Exilul in spatiu \u2013 din Lisa \u2013 un vechi sat de munte, cu o viata intensa, dar care curge dupa legi arhaice \u2013 in cel mai mare si mai cosmopolit oras al tarii \u2013 si in timp, din secolul XVII in secolul XX. Mai alienant insa pentru copilul care tocmai isi lasase opincile si se incaltase cu primii sai bocanci, caci urma sa calce acum pe Calea Victoriei si nu pe imemoriala Cale a Secii, este exilul interior. Dar, dincolo de trauma \u201erupturii\u201c, trebuie sa observam ca odata cu geamantanul de lemn al tatalui, obiect ce evoca terifianta experienta a razboiului, Octavian Paler a luat cu el si ceva din destinul si fiinta unei lumi inchise, o lume care daca nu chiar boicotase istoria, cu vorbele unui alt mare ardelean, o privea cu maxima suspiciune, fiindca si istoria a fost nedreapta cu ea. Oricum, scriitorul datoreaza mult acelui topos si acelui univers. La r\u00e2ndul lor, Lisa si lumea ei ii datoreaza fiului risipitor, dar niciodata ingrat, cel putin demnitatea unei \u201emitologii subiective\u201c. In esenta, la fel ca Humulestii lui Creanga, ca Rasinarii lui Cioran, ca Silistea-Gumesti sau Chiojdeanca lui Eugen Simion, ca satul Ilenei Malancioiu ori al Martei Petreu.
\nC\u00e2nd a aparut \u201eViata ca o corida\u201c a lui Octavian Paler, am afirmat ca nu mai citisem pagini at\u00e2t de tulburatoare despre satul natal, despre ob\u00e2rsia taraneasca, despre copilaria unui fecior de taran, de la \u201eViata ca o prada\u201c a lui Marin Preda. N-aveam de unde sa stiu atunci ca se va ivi prilejul sa spun acelasi lucru despre o alta carte a lui Paler \u2013 \u201eAutoportret intr-o oglinda sparta\u201c \u2013 tin\u00e2nd insa cont, fireste, de diferentele dintre ele: de perspectiva epica sau livresca, de asumare a melancoliei. Apropo de melancolie, dar nu numai, Tudorel Urian avea dreptate caracteriz\u00e2ndu-l astfel pe autor: \u201eUn moralist dublat, asemenea lui Cioran, de un foarte subtil stilist. Multe dintre formularile memorabile ale lui Octavian Paler au devenit bunuri ale limbajului comun, iar stilul sau sententios, ornat cu citate revelatorii si pilde ale anticilor, este unul imediat recognoscibil. Daca insa etica lui Cioran are nuante cinice si sarcastice, cea a lui Paler este una dureroasa, adesea plina de melancolie\u201c.
\nRezistenta la melancolie a lui Paler, contrar se pare vointei scriitorului, se dovedeste a fi aproape inexistenta. Spre beneficiul literaturii sale at\u00e2t de recognoscibile, ca sa reiau termenul comentatorului din al carui text am citat.
\nPentru Octavian Paler, copilaria, ca orice poveste fascinanta, se termina brusc in seara c\u00e2nd ajunge la Bucuresti, dupa ce \u2013 rememoreaza el: \u201eStrabatusem intr-o jumatate de zi, fara sa stiu, trei secole\u201c. Lasase in urma \u2013 cum avea sa constate destul de repede \u2013 un sat unde \u201ecerul nu tinea de \u00abcosmos\u00bb\u201c, ci era \u201eo anexa tainica a lui, unde Dumnezeu se uita sa vada daca s-a uscat f\u00e2nul pe Seaca si a fost dus acasa, ca sa poata slobozi ploile\u201c. In marele oras, avea sa-si dea seama apoi ca \u201edoar in Lisa am vazut \u00abcerul instelat de deasupra noastra\u00bb\u201c. (A fost o vreme c\u00e2nd, intr-adevar, in satul rom\u00e2nesc legea morala si Kant se traiau, nu se fisau! \u2013 n.mea). Oamenii se culcau acolo devreme. Pe la zece seara, ulitele erau pustii. Daca ridicai privirea, ram\u00e2neai amutit, descoperind un cer ad\u00e2nc, fastuos, cum n-am mai vazut in Bucuresti\u201c\u2026
\nCerul este si ceea ce se oglindeste in el de aici, de pe Pam\u00e2nt.
\nIn mitologie, Paler vede \u201eun fel de a iesi din istorie, de a scapa de stressul istoriei\u201c. O spune un scriitor si un moralist care a trait, fie si mijlocit, dar mai ales direct, istoria sub mai multe forme. A cunoscut, de pilda, in timp de pace, chiar din frageda copilarie, ceea ce as numi eroizarea istoriei. Razboiul face insa ca istoria sa-si piarda autenticitatea, sa devina, paradoxal, pe c\u00e2t de concreta, o concretete cum nu se poate mai tragica, pe at\u00e2t de conventionala. E ca o prostituata ce-si pune diverse podoabe contrafacute, care recurge la sulimanuri pentru a-si motiva conditia mizerabila si reactiile la o realitate devastata. Pe deplin explicabil, in fond, de vreme ce razboiul este, s-a spus, un viol comis asupra umanitatii. Omul, ca fiinta rationala si sensibila, nu mai valoreaza nimic, el fiind redus, cum observa si Octavian Paler, la un vierme pe care istoria il striveste sub talpa ei. In Lisa copilariei si adolescentei sale, viata, timpul curgeau mai mult in afara istoriei: \u201eO grindina care nimicea vara intr-un sfert de ora munca dintr-un an intreg era mai importanta dec\u00e2t norii care se adunau pe cerul Europei\u201c. Am trait asemenea momente apocaliptice in copilarie, c\u00e2nd, in urma unei grindine, de pe dealurile impadurite cu vii din jurul satului meu vr\u00e2ncean, situat in inima celui mai mare bazin viticol al tarii, se pravaleau r\u00e2uri de struguri striviti, amestecati cu pam\u00e2nt, pietre, crengi, frunze si am vazut barbati in toata firea, puternici, ca tata, care trecusera prin grozaviile fronturilor din est si din vest pret de o jumatate de deceniu de razboi, pl\u00e2ng\u00e2nd de furie si de durere, de parca s-ar fi sf\u00e2rsit lumea si pam\u00e2ntul. Lumea si pam\u00e2ntul nostru. Toamna cu stralucirile sale cromatice de vis si \u201ecu s\u00e2nii grei\u201c (un vers al nu mai stiu carui poet) se transforma, devenea hidoasa \u201eintr-un sfert de ora\u201c, capata un aspect funebru. Ce importanta mai avea in astfel de momente istoria?!
\nDaca in Lisa istoria era… boicotata de natura, la Bucuresti elevul Paler avea sa o ignore, caci descoperise paradisul lecturii. Lectura, ca singura forma de revolta, chiar daca probabil nu intrutotul constientizata, impotriva faptului ca \u201erazboiul isi luase sarcina de a concura lectiile de filosofie\u201c. Spatiul inchis al lecturii si totodata deschis spre at\u00e2tea zari, ca sa recurg la termenii consacrati de Valeriu Cristea, era unul mai securizat dec\u00e2t orice adapost, dec\u00e2t orice cazemata. Razboiul aproape nici nu exista: \u201eNoapte de noapte, cartile au jucat pentru mine rol de Seherezada… Sufeream pentru moartea Annei Karenina, nu pentru mortii din comunicate\u201c.
\nDar un paradis odata pierdut nu poate fi inlocuit nici chiar de cel din \u201espatiul fascinant al lecturii libere\u201c. Si pierdut nu e numai cel al copilariei cu a ei Cale a Secii (un p\u00e2r\u00e2u din muntii Fagarasului) \u2013 \u201e\u00abcalea regala\u00bb a copilariei mele\u201c \u2013 ci si alte paradise (imi place acest plural folosit de Octavian Paler cu infailibilul sau simt filologic) ram\u00e2n irecuperabile, fiindca \u201e\u2026 tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna\u201c. De pilda, paradisul iubirii, pe care, de altfel, toti il ratam ori poate l-am ratat atunci c\u00e2nd am fost adolescenti ori tineri abia iesiti din adolescenta. Poezia profunda a unei asemenea ratari o regasesc intr-o pagina superba din \u201eAutoportret intr-o oglinda sparta\u201c: \u201e Ma aflu pe un modest drum de tara, un drum acoperit cu ierburi spalacite de soare, intr-o dupa-amiaza de primavara, undeva pe un c\u00e2mp din marginea orasului, sub un cer inalt si gol. Intruc\u00e2t carutele nu mai trec pe aici demult, iarba creste nestingherita. Urmele carutelor nici nu se mai vad. Santurile s-au umplut cu balarii. Drumul nu mai duce nicaieri. O timiditate caraghioasa ma impinge sa fiu teatral. Incerc s-o ascund si reusesc doar s-o pun in evidenta. Ca sa scap de acest mic supliciu, ma uit cum se ingroapa pantofii prin iarba. As vrea sa spun ceva deosebit, dar ma refugiez in platitudini: \u00abce flori sunt astea?\u00bb De fiecare data c\u00e2nd o pasare t\u00e2sneste, speriata din sant, ma opresc, ma uit dupa ea, iar peisajul mi se pare minunat, in ciuda incercarilor de a-l privi obiectiv: un cer luminos, un drum napadit de ierburi, c\u00e2mpurile cultivate, fumeg\u00e2nd p\u00e2na la orizont, mica padurice rotunda din apropiere, linistea prin care forfotesc tot felul de g\u00e2ze. Un avion, din nou liniste si parca lumea nu mai are nimic ostil. Drumul e parasit, bun doar ca sa-ti dea iluzia ca inaintezi, dar e exact drumul ideal pentru doi oameni care nu vor sa ajunga dec\u00e2t la ei insisi. Ca sa zic ceva, intreb: \u00abMai mergem?\u00bb Raspunsul arunca pe umerii mei raspunderea: \u00abCum vrei\u00bb. Continuam sa mergem. In fond exista un singur mod de a trai dragostea: traind-o\u201c.
\nNu m-as incumeta sa raspund la intrebarea pe care si-o pune si ne-o pune Octavian Paler si cu care am inceput aceste insemnari. Cred insa ca tocmai \u201eparadisele pierdute\u201c dau masura \u201etransformarii unei biografii in destin\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eAutoportretul intr-o oglinda sparta\u201c al lui Octavian Paler este tot o calatorie interioara. Paler ezita sa-si dea singur un raspuns la intrebarea: biografia sa s-a transformat \u2013 \u201epe cai subterane\u201c \u2013 in destin ori \u201edestinul, in masura in care e decis de firea noastra, se transforma, tot pe cai subterane, in biografie\u201c? Cum se vede,… Cite\u0219te mai mult »Octavian Paler: \u201eviciul memoriei\u201c (III)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2781,5956],"class_list":["post-8340","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-octavian-paler","tag-tema-destinului"],"views":4016,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8340","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8340"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8340\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8340"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8340"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8340"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}