{"id":826,"date":"2009-12-17T14:26:48","date_gmt":"2009-12-17T12:26:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=826"},"modified":"2009-12-17T14:48:47","modified_gmt":"2009-12-17T12:48:47","slug":"ori-la-festival-ori-la-spital-festivalul-filmului-francez-2009","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ori-la-festival-ori-la-spital-festivalul-filmului-francez-2009\/","title":{"rendered":"Ori la festival, ori la spital: Festivalul filmului francez 2009"},"content":{"rendered":"

O mostra de critica sociala care nu e nici critica, nici sociala, asta ne propune Patrice Leconte in \u201eRidicule\u201c, filmul sau din 1996.
\nDin mlastinile sale originare din Dombes, baronul Gr\u00e9goire Ponceludon de Malavoy (Charles Berling) ia calea Versailles-ului, unde spera sa gaseasca intelegere pentru planurile sale de asanare a regiunii. Previzibil, drumul spre m\u00e2ntuirea taranilor trece prin nenumaratele saloane ale nobililor. Unde se impotmoleste. Aici e problema, aceasta superproductie de epoca se bizuie mai mult pe decolteul lui Judith Godr\u00e8che, mai mult pe costumele si pe modul in care nobilii se impopotoneaza, mai mult pe jocurile de cuvinte cu care acestia isi pierd vremea, mai mult pe acele savantl\u00e2curi verbale atent ticluite dec\u00e2t pe aceasta nedreptate, mesajul umanitarist e mai totdeauna in planul secund. <\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Taranii apar doar vreo c\u00e2teva minute in filmul lui Leconte. Altfel, il urmarim pe eroul nostru prin tot felul de anticamere, pe la tot felul de receptii, aici ar trebui sa fie stralucirea filmului, de aceea minutele de la final, c\u00e2nd eroul se recunoaste invins si le bate obrazul nobililor, sunt doar o tirada care nu se sprijina pe nimic. Filmul critica opulenta, insa doar prin opulenta impresioneaza, dualitatea asta a lui \u201eRidicule\u201c e aceeasi cu cea a baronului de Malavoy, care vine la Versailles temporar si cu un scop precis, dar incepe sa-i placa si-l uita Dumnezeu pe acolo.<\/p>\n


\nO gura de Ozon proaspat<\/strong>
\nLa fel ca \u201e5X2\u201c din 2004, \u201eRicky\u201c, cel mai recent film al lui Fran\u00e7ois Ozon, incepe cu sf\u00e2rsitul. In \u201e5X2\u201c, aceasta anti-cronologie excludea intr-o oarecare masura surpriza, in \u201eRicky\u201c ea o amplifica. Daca in prima jumatate a filmului avem senzatia ca am nimerit la o productie a fratilor Dardenne (mediu sordid si incolor, saracie, perspective ioc), c\u00e2nd ne asteptam mai putin nou-nascutului Ricky ii cresc aripi. Aripi adevarate, cu care zboara. Mai int\u00e2i prin casa, apoi prin supermarket, apoi peste c\u00e2mpii si hat departe. Zboara si nu se mai intoarce.
\nDe ce zboara Ricky, ce inseamna chestia asta din punct de vedere cinematografic, adica ce ar trebui sa intelegem noi din ea, unde se duce el sau daca treaba asta cu zburatul e intr-adevar o metafora sau doar exhibitionism cu pretentii, asta conteaza mai putin pentru Ozon. Important e ca ne-a lasat cu gura cascata, o data in plus.
\nFilmul lui Ozon incepe sa socheze cam pe la jumatate; \u201eBlack Moon\u201c al lui Louis Malle e stupefiant de la primul minut. Oric\u00e2ta bunavointa ai avea, nu stii cum sa-l iei. In epoca, a fost comparat cu \u201eSkammen\u201c al lui Ingmar Bergman. Filmul din 1968 al maestrului suedez era o distopie at\u00e2t de eficienta, realitatea descrisa era at\u00e2t de terifianta inc\u00e2t devenea pe alocuri insuportabila; tensiunea crestea gradat, fiecare dezvoltare a intrigii avea un scop, fiecare scena insemna ceva si putea fi decodificata cu usurinta ca atare. \u201eBlack Moon\u201c (1975) e povestea unei tinere murdare care alearga intruna, cade de vreo c\u00e2teva zeci de ori in pam\u00e2ntul reavan in timp ce se inv\u00e2rte in cerc si alapteaza, desi nu pare sa fi trecut recent prin experienta maternitatii, o batr\u00e2na senila si un inorog vorbitor.
\nOrdinea logica ocoleste cu precautie comparabila si animatia \u201eChronopolis\u201c a lui Piotr Kamler. In aceasta incercare din 1983, pret de 52 de minute suntem martorii unui \u201ece\u201c care eludeaza orice incercari de a-l descrie coerent. Pe scurt, masti dintr-un material friabil se modifica si se descompun, un alpinist se lupta cu inaltimile si cu pasaretul vrajmas, dar ce se int\u00e2mpla de fapt in cea mai mare parte a timpului e ca niste bilute se evita sau se ciocnesc unele de altele, se compun intr-un tot mai mare, apoi se descompun si iar se evita sau se ciocnesc. Toate astea ar trebui sa insemne ceva, e destul de complicat, dar Kamler are o explicatie pentru fiecare ping, nici una dintre miscarile astea ale bilutelor nu e fara noima in viziunea autorului.
\nAceste explicatii sunt la fel de necesare precum legenda pentru o harta, fara ele suntem cu totul debusolati. Din acest experiment intelegem ce vrem noi sau mai degraba nu intelegem nimic.
\nLuati in balon<\/strong>
\nIn primul sau film non-asiatic, \u201eLe voyage du ballon rouge\u201c din 2007, Hsiao-hsien Hou ne spune povestea lui Simon, fiul lui Suzanne (Juliette Binoche), si a lui Song, noua sa guvernanta. Cei doi merg pe strada, fac tot felul de drumuri, o asteapta impreuna pe Suzanne, vorbesc la telefon, Simon c\u00e2nta la pian, se joaca pe calculator si apare intr-un omagiu adus primului \u201eBalon rosu\u201c, cam asta e. Pare ofertant, dar e doar plictisitor, toate astea nu spun nimic \u2013 despre copilarie, despre ce inseamna sa fii o mama singura sau despre descoperirile pe care le fac copiii la fiecare c\u00e2teva minute. Desi amintesc intruc\u00e2tva de colaborarile dintre Olivier Assayas si Maggie Cheung, acestor mici non-evenimente le lipseste acea calitate profund umana, ram\u00e2n doar un exercitiu, in care marfa dosita, una pe care nu o capeti prin metafore, deductii si alte sublimari, este sufletul.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

O mostra de critica sociala care nu e nici critica, nici sociala, asta ne propune Patrice Leconte in \u201eRidicule\u201c, filmul sau din 1996. Din mlastinile sale originare din Dombes, baronul Gr\u00e9goire Ponceludon de Malavoy (Charles Berling) ia calea Versailles-ului, unde spera sa gaseasca intelegere pentru planurile sale de asanare a regiunii. Previzibil, drumul spre m\u00e2ntuirea… Cite\u0219te mai mult »Ori la festival, ori la spital: Festivalul filmului francez 2009<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[461,83,462,463],"class_list":["post-826","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-festivalul-filmului-francez-2009","tag-film","tag-patrice-leconte","tag-ridicule"],"views":1900,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/826","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=826"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/826\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=826"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=826"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=826"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}