{"id":8206,"date":"2011-06-30T12:21:54","date_gmt":"2011-06-30T10:21:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8206"},"modified":"2011-06-30T12:22:10","modified_gmt":"2011-06-30T10:22:10","slug":"nepieritoarea-lectie-a-%e2%80%9ecinematografului-clasic%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/nepieritoarea-lectie-a-%e2%80%9ecinematografului-clasic%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Nepieritoarea lectie a \u201ecinematografului clasic\u201c."},"content":{"rendered":"

CANNES 2011. Omagieri, restaurari, dcumentare monografice (I)<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Poate parea cumva demodat sa te preocupe trecutul cinematografului \u00eentr-un context \u00een care prezentul acestuia irumpe si fascineaza cu spectacolul lui imediat. Iata, totusi, cum Cannes-ul \u00eencearca o asemenea combinatie, reusind sa puna semnul egalitatii \u00eentre pagina de ieri si cea de azi a istoriei filmului. Te poti \u00eentreba, astfel, cu \u00eendreptatire, c\u00e2te titluri din selectia unei editii, fie ea si aceea recenta, din 2011, vor avea sansa de a \u00eenfrunta timpul spre a fi \u00eenscrise peste ani \u00een\u2026 programul \u201eCannes Classics\u201c. <\/strong><\/em>
\nNu raspunsul la \u00eentrebarea de mai sus, oricum retorica, \u00eel voi cauta \u00een cele ce urmeaza. \u00cemi voi \u00eendrepta atentia mai degraba spre selectia acestei sectiuni, tot mai consistenta parca de la an la an. De aici,\u00a0 criticul si istoricul de cinema \u00eesi poate extrage el \u00eensusi preferential unele opere ale cinematografului de altadata spre a le reaminti cititorului si cinefilului cu care este contemporan. Nu absolut toate sunt si capodopere, dar cele mai multe aspira la conditia de creatii de referinta, ilustr\u00e2nd o serie de aspecte esentiale, definitorii at\u00e2t pentru \u00eentelegerea unei arte \u00een ansamblul ei, ca fenomen cultural si sociologic, dar mai ales ca expresie a unei sensibilitati artistice individuale, inconfundabile.
\nCompartimentul este structurat cu rigoare, cum este totul la Cannes. Avem un prim capitol, consacrat omagierii a opt titluri din istoria cinematografului universal. Aici se \u00eenscrie si Lectia de actorie, sustinuta \u00een acest an de britanicul Malcom McDowell. Au fost proiectate, de asemenea, opt filme \u00een noua lor haina, de dupa restaurare. Au putut fi vazute si trei documentare ca tot at\u00e2tea monografii cinematografice inedite, destinate at\u00e2t cineastilor ( Akira Kurosawa si Roger Corman) c\u00e2t si\u00a0 actorilor (Charlotte Rampling \u00een noua capitole ale vietii si activitatii ei). Nu ne vom ocupa de toate cele douazeci de puncte ale sectiunii, desi fiecare ar merita-o. Voi alege c\u00e2teva, si nu \u00een ordinea oferita de festival, ci \u00een aceea cronologica, a productiei, de asta data parca mai \u00eendreptatita.
\nGeorges M\u00e9li\u00e8s (1861-1938) <\/strong>
\n– \u201eLe Voyage dans la lune\u201c\u2026 <\/strong>
\nen couleur (1902)<\/strong>
\nAu trecut 109 ani de la premiera primului blockbuster din istoria cinematografului. \u00cen fapt, este vorba de un \u201efilmulet\u201c de doar 14 minute, al carui succes international a adus, \u00eentre multe altele, sub lupa si\u00a0 problema pirateriei si a plagiatului cinematografic. Spre a curma procedeul, Georges \u00eesi trimite fratele, Gaston, pentru a-i apara interesele si a impune restrictiile firesti pe piata americana. Turnat \u00een mai, av\u00e2nd premiera franceza la 1 septembrie 1902, \u00een octombrie acelasi an, filmul impresioneaza America si face imperios necesara o interventie. Peste ani, sa nu uitam, replica S.U.A. va fi una cardinala. Filmic, francezii sunt primii pe luna, stiintific si realist, americanii vor calca acolo \u00een carne si oase. Fictiunile Si provocarile se \u00eent\u00e2lnesc cu realitati mai mult sau mai putin palpabile.
\nIstoricii si teoreticienii filmului au stabilit o diametralitate \u00eentre opera fictionala a lui M\u00e9li\u00e8s si tendinta realista, documentara, a lui Lumi\u00e8re, considerat inventatorul cinematografului. Aflu cu uimire\u00a0 admirativa cum M\u00e9li\u00e8s a fost prezent la acele istorice si desigur legendare prime proiectii datorate fratilor Lumi\u00e8re (1895), asa cum Louis va fi cel care, \u00een 1931, \u00eei \u00eenm\u00e2neaza lui M\u00e9li\u00e8s crucea Legiunii de Onoare. Sapte ani mai t\u00e2rziu, \u00eentr-o zi de iarna pariziana, la 21 ianuarie, M\u00e9li\u00e8s murea la 77 de ani \u00eempliniti (se nascuse la 8 decembrie, de asemenea la Paris, ca fiu al unui bogat producator de \u00eencaltaminte). Fratii Lumi\u00e8re apuca, \u00eensa, prima editie a Cannes-ului (1946), preconizata \u00een 1938, dar am\u00e2nata la izbucnirea razboiului.
\nAsadar, fiul pantofarului dorise sa calce pe Luna. Reusise sa o faca trimit\u00e2nd un obuz cu sase savanti, membri ai Clubului Astronautilor, cu misiunea de a realiza o expeditie stiintifica. Se \u00eent\u00e2lnesc acolo, bine-mersi, cu selenistii, care au regele lor, dupa care sunt returnati pe Terra. Plonjeaza \u00een mare,\u00a0 fiind aclamati dupa extraordinarul succes al acestei aventuri spatiale. Acesta este contextul producerii si distribuirii filmului. Ce s-a petrecut dupa aceea? M\u00e9li\u00e8s se ruineaza, iar filmul este distrus sau pierdut. \u00cen 1993 se gaseste si copia color, la Barcelona. Starea ei, mai mult dec\u00e2t critica, exact ca mai toate copiile nitrate ale vremii. Astfel, \u00een 1999, a \u00eenceput aventura recuperarii. Una c\u00e2te una, cele 13 375 de imagini au dus la reasamblarea numerica a celebrei capodopere. Bugetul s-a ridicat la vreo 400 000 euro, cam c\u00e2t bugetul unui lungmetraj. Trei mari companii (Fundatia Grupama Gan pentru Cinema, Fundatia Tehnicolor pentru Patromoniul Cinematografului si Lobster Films) si-au dat m\u00e2na pentru reabilitarea acestui film-borna. Este un nou succes categoric, dupa ce anul trecut am asistat la Integrala filmelor lui Pierre Etaix.
\nAcest cineast al tuturor timpurilor, Georges M\u00e9li\u00e8s, a fost etichetat drept prestidigitator. Trimis la Londra de tatal sau sa \u00eenvete engleza, s-a lasat furat de fantasmagoriile artei si nu s-a vindecat p\u00e2na la moarte. A trait si a disperat pentru o arta at\u00e2t de noua si de ingrata. Director de teatru\u2026 al magiei (Robert-Houdin), realizator al primului studio cinematografic dotat cu tot ce trebuie, traind, murind, pierz\u00e2nd totul pe altarul noii arte, M\u00e9li\u00e8s este o piatra de hotar. A inaugurat nu doar fictiunea filmica, dar a exersat toate meseriile legate de cinema (inventator, producator, distribuitor, autor, decorator, actor si regizor), dar mai cu seama, om ca toti ceilalti, a suferit enorm la moartea primei sotii, stiind sa renasca spre a se sacrifica din nou. A fost un prolific demn de tot respectul. \u00centre 1896 si 1912 a realizat \u00een jur de 520 de filme. C\u00e2te pe an? O simpla operatiune va arata ca \u00een cele trei cincinale cinematografice, el a semnat cam 34 de titluri pe an. Este ametitor. Filmuletele acestea erau \u2013 datorita dificultatilor epocii \u2013, echivalente cu un lungmetraj de astazi. Se muncea, nu gluma, pe ogoarele cinematografice ale \u00eenceputurilor. Un fel de a spune ca nu doar culorile \u201eVoiajului \u00een (nu pe) Luna\u201c s-au regasit, dar, \u00een primul r\u00e2nd, sentimentul de a inventa sub semnul visului cinematografic. Apoi, ca sa faci film, si pe atunci trebuia sa ai destui bani. M\u00e9li\u00e8s a mai avut ceva \u2013 geniu \u2013, \u00een numele caruia a fost dispus sa accepte falimentul. Asemenea celor mai multi dintre corifeii a ceea ce acum numim \u201eearly cinema\u201c sau \u201ele cin\u00e9ma de premiers temps\u201c, M\u00e9li\u00e8s si-a acceptat si, fireste, a stiut sa-si asume destinul.
\nSe obisnuieste sa se spuna, repet, ca \u00een timp ce Lumi\u00e8re a inventat cinematograful, M\u00e9li\u00e8s l-a imaginat ca arta. A fost constient de aceasta. Nu \u00eent\u00e2mplator, pe prima coperta a programului Galei organizate de Studio 28 la 16 decembrie 1929 (orele 21,00), sub fotografia acestuia citim: \u201eG\u00e9o M\u00e9li\u00e8s, Cr\u00e9ateur du Spectacle Cin\u00e9matographique\u201c.
\nMarcel Carn\u00e9 (1906-1996) \u2013 <\/strong>
\n\u201eCopiii Paradisului\u201c (1945)<\/strong>
\nComedie a iubirii si a mortii, joc al destinului, broderie pariziana plasata pe Boulevard du Temple, cunoscut ca \u201eBoulevard du Crime\u201c, locul acela pe c\u00e2t de rau famat pe at\u00e2t de popular si de populat, de frenetic, de viu si inepuizabil. Un Paris \u00een vremea celui mai putin romantic dintre regii Frantei, Louis Philippe. Loc fatidic, rocambolesc. Primul titlu al noii productii suna chiar asa \u2013 \u201eFunambules\u201c (pornind de la celebrele parade ale saltimbancilor, cu pantomime si numere grotesti \u00een decoruri naive).\u00a0\u00a0\u00a0 Definitorie este impresia de cronica a strazii, filmata pentru multime si \u00een numele ei, cu personaje exponentiale ale acestei lumi. Cu totii sunt, de fapt, \u201eCopiii Paradisului\u201c, evident ai unuia pierdut. Filmul se naste la Nisa, unde Jean-Louis Barrault venise \u00een vizita la prietena lui Madelaine Renault, aflata \u00een turneu. Actorul \u00eei \u00eent\u00e2lneste pe Carn\u00e9 si Pr\u00e9vert, care se stabilisera undeva \u00een apropiere, la Saint-Paul-de-Vence. Barrault le spune ceva amuzant si tragic despre o \u00eent\u00e2mplare \u00een care fusese implicat mimul Jean-Baptiste Deburau. De aici se naste povestea fara de poveste a acestui spectacol popular fluvial. Era \u00een 1942-1943, dupa cum \u00eencerca sa-si reaminteasca Marcel Carn\u00e9 \u00eensusi.
\nTurnajul a avut o serie de accidentari. Germanii interzisesera filmarile de noapte iar regimul de la Vichy nu accepta lungmetraje mai mari de 2750 metri. Cu cele doua parti ale sale \u2013 \u201eLe Boulevard du Crime\u201c si \u201eL’Homme blanc\u201c -, filmul ajungea la 5000 de metri. Interioarele s-au turnat la Paris, la Path\u00e9, iar premiera a avut loc cu putin \u00eenainte de Eliberare, la 9 martie 1945, \u00een beneficiu social, si la 15 ale aceleiasi luni, \u00eentr-o sala pariziana pentru publicul obisnuit. A fost un efort special, s-a lucrat cu 1800 de figuranti si a fost nevoie de 67 500 de ore de munca.\u00a0 A stat pe afis o luna si jumatate, fiind prezentat integral, odata cu marirea costului biletului de la 40 la 80 de franci. Cu toate acestea, Carn\u00e9 nu a beneficiat de un procent mai mare de 2,5 din \u00eencasari, asa cum ceruse.
\nCriticii si-au \u00eempartit opiniile. Georges Sadoul, ca de obicei mai generos, l-a catalogat drept o \u201ecapodopera\u201c (\u201eLes Lettres Fran\u00e7aises\u201c, 17 martie 1945). \u00cen primavara lui 1946, Jean Mitry \u00eel eticheteaza drastic, ca un \u201eesec\u201c (primul numar al revistei \u201eInterm\u00e8de). \u00cen decembrie 1946, Jacques Pr\u00e9vert este nominalizat la Cel mai bun scenariu, dar Oscarul avea sa revina altcuiva. \u00cen urma unei anchete din 1989, organizata printre actori, regizori si tehnicieni ai cinematografului, Canal Plus \u00eel declara Cel mai bun film francez al tuturor timpurilor. Prezent\u00e2ndu-ni-l \u00een dar, \u00een haine noi, Path\u00e9 ne aduce aminte de una dintre operele de referinta ale lui Carn\u00e9 si ale filmului universal, \u00een linia unor titluri de aceeasi anvergura: \u201eLe qaui des brumes\u201c(1938), \u201eLe jour se l\u00e8ve\u201c(1939), \u201eLes visiteurs du soir\u201c(1942).
\nJerry Schatzberg (1927) \u2013 \u201ePortretul unei copile decazute\u201c (1970)<\/strong>
\nJerry Schatzberg a ramas acelasi copil singuratec, desi faima lui initiala, de fotograf, \u00eei asociaza adesea numele cu artistii ale caror portrete le-a realizat (Bob Dylan, Rolling Stones-ii, Andy Warhol, Catherine Deneuve, Francis Ford Coppola, Roman Polanski si, bine\u00eenteles, Faye Dunaway). Nu i-a placut sa se \u00eenroleze \u00een vreo gasca. Si-a cautat de unul singur drumul, fara emfaza, cu un acut sentiment tragic al trecerii timpului. A facut mai multe filme. Despre cel putin trei dintre ele se spune ca vor \u00eenfrunta cu bine timpul. Printre acestea si \u201eSperietoarea\u201c, cu care obtinea Palme d’Or \u00een 1974. Mai fusese, \u00een 1971, \u201eThe Panic in Needle Park\u201c si, desigur, primul lui film, acum renovat, \u201ePuzzle of a Downfall Child\u201c, tradus de francezi ca \u201ePortrait d’une enfant d\u00e9chue\u201c. Copila ajunsa pe marginea prapastiei are o meserie apropiata de aceea cu care cineastul si-a \u00eenceput cariera artistica. Este cover-girl, parca anume spre a ne reaminti ca Jerry \u00eensusi s-a lansat mai \u00eent\u00e2i ca fotograf de moda. Filmul trebuie luat, desigur ca un \u201epuzzle\u201c al unei lumi cu legi speciale, traind \u00een spatiile \u00eenchise ale sudiourilor, cu lumina lor artificiala. Fotografiile nu au nimic \u201eglossy\u201c. Nu a cautat sa fie sic cu tot dinadinsul. A \u00eencercat sa valorifice afectiv si spiritual \u201epovestea\u201c ascunsa de stralucirea imaginii portretistice.
\nDe aceea, pesemne, s-a si inspirat din viata unui fotomodel adevarat, Ann Saint Marie, ajunsa la treizeci de ani, moment critic, \u00eentr-o vreme c\u00e2nd se cautau figuri noi, chipuri proaspete, adesea fragile, siluete de adolescente ne\u00eencepute. Biografia \u201emodelului\u201c nu trebuie dusa \u00een \u00eentunericul ratarii. Ann a avut o familie, copii. Nu a fost, cu toate acestea, scutita de b\u00e2rfele, dar, si mai abitir, de deceptiile decurg\u00e2nd dintr-o profesiune a prim-planului, \u00een urma careia, dureros, ram\u00e2ne zatul tot mai amar, de neevitat. Schatzberg considera ca filmul sau \u00eenseamna 85 la suta fictiune si doar 15 procente de realitate. Si aceasta din urma, prelucrata, revizuita, pornind desigur de la mai sus mentionata biografie a\u00a0 Annei Sant Marie.
\nFotograful de lux devenit cineast s-a nascut \u00een Bronx, \u00een familia unui cojocar. Nu a dorit sa ram\u00e2na printre blanuri, dar originea aceasta pare a-l fi marcat. Filmul cu care debuteaza este opera unui autor deprins cu profesiunea de a \u201ecoase\u201c fragmentele, de a \u00eempunge cu acul pielea scortoasa a aparentelor spre a extrage adevarul de dinauntru, viata secreta a manechinelor. P\u00e2na si montajul financiar, cu tot ce \u00eenseamna intrarea \u00een productie si dupa aceea ilustreaza formula stilului sau fragmentar si intimist. Si-a gasit mai \u00eent\u00e2i actrita, deja celebra, cunoscuta din \u201eBonnie and Clyde\u201c pe care o fotografiase pentru \u201eEsquire\u201c. A schimbat scenaristul francez, s-a mutat de la un producator la altul. Timp de doi ani, c\u00e2t a filmat pentru acest \u201ePortret\u2026\u201c,\u00a0 a fost trup si suflet alaturi (\u00eempreuna) de (cu) Faye Dunaway. S-au despartit de \u00eendata ce lucrarea artistica a luat sf\u00e2rsit.
\nDin pacate, filmul a fost un fiasco financiar. Nici presa new-yorkeza nu s-a entuziasmat. Francezii l-au primit, \u00eensa, cu simpatie, iar acum Cannes-ul \u00eei ofera sansa de a reveni \u00een straie noi. \u201ePortrait d’une enfant d\u00e9chue\u201c este ca un copil al lor, al celor doi, Faye si Jerry. \u00cen amintirea anilor de altadata, au fost pentru moment din nou \u00eempreuna la Cannes, unde Faye a ramas mai mult, ca sa tina p\u00e2na la capat afisul acestei editii, prilej de a fi colaborat din nou cu Jerry.
\nUnul dintre cei mai buni cunoscatori si comentatori ai cinematografiei americane, criticul Michel Ciment, remarca faptul ca \u201eaceasta arta de a arata cu toata luciditatea incredibila profunzime a unei rani secrete\u201c \u00eel apropie pe Schatzberg de un alt specialist al sufletelor prabusite, Jospeh Losey.\u00a0 Mai este de remarcat, desigur, efectul libertatii \u00eentr-o tragedie ce pare sa se consume \u00een spatii \u00eenchise, fara ca decorul si lumina sa striveasca personajul. Intimitatea se asociaza la Schatzberg cu ardoarea trairii, fac\u00e2nd ca totul sa fie frumos, dar nu la modul absolut fotografic, ci \u00een numele faimoasei conditii fotogenice, definitorii pentru arta filmului. Cineastul este preocupat sa exprime miscarea sentimentelor, fluidul afectivitatii, d\u00e2nd astfel consistenta expresivitatii unui univers audiovizual ce-i poarta marca.
\nAm vazut filmul \u00een primele zile, pare-mi-se, ca apoi, cu o zi-doua \u00eenaintea anuntarii palmaresului, sa asist la conferinta de presa organizata \u00een Salonul Ambasadorilor \u00een mod cu totul special pentru Faye Dunaway.\u00a0 S-au spus cuvinte frumoase din partea multor personalitati, cu o spumoasa alocutiune, deseori \u00eentrerupta de aplauze, rostita de ministrul francez al culturii, domnul Fr\u00e9d\u00e9ric Mitterand. Ceea ce m-a impresionat au fost rabdarea si eleganta cu care, apoi, la capatul unor calde confesiuni \u2013 de unde am \u00eenteles ca, acum, este obsedata mai mult de cariera ei de regizoare dec\u00e2t de aceea de actrita \u2013, Faye s-a lasat fotografiata, filmata si intervievata de multimea de reporteri prezenti la ceremonie. Un nou si mereu retusabil portret \u2013 al unei femei \u00een continua glorie. (va urma)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

CANNES 2011. Omagieri, restaurari, dcumentare monografice (I)     Poate parea cumva demodat sa te preocupe trecutul cinematografului \u00eentr-un context \u00een care prezentul acestuia irumpe si fascineaza cu spectacolul lui imediat. Iata, totusi, cum Cannes-ul \u00eencearca o asemenea combinatie, reusind sa puna semnul egalitatii \u00eentre pagina de ieri si cea de azi a istoriei filmului.… Cite\u0219te mai mult »Nepieritoarea lectie a \u201ecinematografului clasic\u201c.<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5863,5865,5442,3552,83,5866,5864,5862],"class_list":["post-8206","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-copiii-paradisului","tag-portretul-unei-copile-decazute","tag-cannes-2011","tag-festival","tag-film","tag-filme-de-cannes","tag-jerry-schatzberg","tag-marcel-carne"],"views":2530,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8206","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8206"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8206\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8206"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8206"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8206"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}