{"id":8190,"date":"2011-06-30T12:01:31","date_gmt":"2011-06-30T10:01:31","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8190"},"modified":"2011-06-30T12:01:58","modified_gmt":"2011-06-30T10:01:58","slug":"iarasi-despre-%e2%80%9emiorita%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/iarasi-despre-%e2%80%9emiorita%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Iarasi despre \u201eMiorita\u201c"},"content":{"rendered":"

Titlul articolului este justificat de imprejurarea ca, de-a lungul timpului, m-am mai pronuntat de doua ori, cu diferite ocazii, asupra baladei. De asta data, interventia mea este prilejuita de comentariul dlui Eugen Simion (Cultura, nr. 10 (315)\/15 martie 2011, p. 9) la eseul dlui Nicolae Breban \u201eIstoria dramatica a prezentului. Aventurierii politicii rom\u00e2nesti\u201c, Editura Muzeului Literaturii Rom\u00e2ne, 2010.<\/strong><\/em>
\nIntr-un anumit moment al demersului sau, dl Eugen Simion se declara in dezacord cu parerea dlui Breban despre \u201eMiorita\u201c si noteaza: \u201eNu vreau sa intru in polemica, aici, cu autorul romanului \u00abIn absenta stap\u00e2nilor\u00bb (mare roman, cartea lui, dupa mine, cea mai buna), despre \u201eMiorita\u201c si spiritul mioritic care ne-ar condamna la inertie in istorie, dupa Cioran. Observ, totusi, ca acutul si de multe ori incomodul N. Breban accepta usor aceasta interpretare, dupa mine, inadecvata, complet straina de realitatea estetica a baladei. Este, parca, o molima in mentalitatea inteligentei de azi, aceea de a traduce simbolurile unei balade in limbajul moralei practice. Gasesc aceasta idee, intre altele, si in memoriile negationiste si egocentrice ale lui Adrian Marino…\u201c
\nIn legatura cu acest punct de vedere al dlui Simion \u2013 fata de care, declar, sunt cu totul de acord \u2013 mi-as permite c\u00e2teva precizari, nuantari, completari.
\nE, in linii mari, cunoscuta dezbaterea st\u00e2rnita de faimoasa balada de-a lungul unui veac si jumatate \u2013 sustinuta, in punctele ei nodale de nume ilustre precum cele ale lui Ovid Densusianu, Dumitru Caracostea, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Constantin Brailoiu, Adrian Fochi, Mircea Eliade \u2013 in care se merge, cu rare si neindeajuns de semnificative exceptii, pe linia traducerii simbolurilor baladei \u201ein limbajul moralei practice\u201c. E mai putin cunoscuta o interpretare de ultim moment. De ultim moment in 1989 (Al. I. Amzulescu, \u201eMiorita. Controverse-restitutii\u201c, in \u201eRepere si popasuri in cercetarea poeziei populare\u201c, Editura Minerva, Bucuresti, 1989), pentru ca, dupa aceasta data atitudinea despre balada s-a modificat: unii au abandonat-o, vorbind, eventual, despre ea in treacat (ba, parca, chiar ferindu-se sa abordeze problematica ei); altii i-au negat orice valoare si orice semnificatie de pe o pozitie precumpanitor etnicista \u2013 nici macar etica \u2013, pentru a nu mai vorbi de ignorarea \u201erealitatii estetice a baladei\u201c.
\nCe aduce, in esenta, nou Al. Amzulescu in interpretarea \u201eMioritei\u201c? Suprasolicit\u00e2nd, poate, as afirma ca folcloristul intoarce in punctul ei initial discutia in privinta multdezbatutului \u2013 da si multhulitului! \u2013 poem mioritic. Mai int\u00e2i, dl Amzulescu se declara in dezacord cu unele concluzii ale antecesorilor: cu Ovid Densusianu, care afirmase ca Miorita-colind, este un reflex palid, ulterior baladei; cu C. Brailoiu, \u201ecare reduce, in fond, totul la motivul final din varianta Alecsandri\u201c; cu Adrian Fochi, care exagerase influenta variantei Alecsandri asupra evolutiei colindelor mioritice din Transilvania. Apoi confirma c\u00e2teva din rezultatele la care ajunsese D. Caracostea, disociindu-se de altele, privitoare, de pilda, la locul si rostul motivului testamentului in geneza si evolutia baladei. In fine, preia unele sugestii chiar de la cei fata de care se afla in dezacord, dar si de la altii (Mircea Eliade, V. I. Propp, James Frazer), pentru a ajunge la o schema genetica din care se pot retine c\u00e2teva elemente: colindul mioritic transilvan conserva nu un conflict pastoresc incheiat cu o os\u00e2nda la moarte si cu un testament, ci un rit de initiere si consacrare pacurareasca la incheierea noviciatului, bazat pe moartea rituala a neofitului si pe renasterea pastorului deplin, perfect integrat categoriei profesionale, legat pentru totdeauna, prin juram\u00e2nt (testamentul rostit in fata mortii rituale), de viata si munca pastoreasca; motivatia initiatica straveche a fost substituita de o int\u00e2mplare conflictuala reala, petrecuta in conditiile transhumantei; in procesul modificarii motivatiei care lega cele doua episoade ce structurau c\u00e2ntecul ritual si apoi colinda, s-a produs epicizarea complexa a acestei structuri, prin adaugarea altor episoade: cel al oitei oraculare, cel al maicutei batr\u00e2ne; modificarile structurale care au concurat la transformarea textului ritual ce insotea trecerea din v\u00e2rsta uceniciei la aceea a pastorului propriu-zis si apoi a colindului in balada au avut loc o data cu transhumarea motivului din nordul Transilvaniei, mai int\u00e2i in sudul acesteia si apoi in celelalte doua\u00a0 mari provincii rom\u00e2nesti, Muntenia si Moldova.
\nAm fost convins, atunci, in 1989, ca, prin identificarea unei alte geneze dec\u00e2t cea clasica, exegeza \u201eMioritei\u201c se va relansa. Dl Amzulescu insusi era convins de acest lucru: \u201ePovestea grea si migaloasa a aparitiei si a neincetatei deveniri a c\u00e2ntecului \u201eMioritei\u201c capata, pentru mine, o limpezime si o plauzibilitate pe care nu
\nmi-o (sic!) pot oferi, astazi, vechile conspecte ale morfologiei si genezei din filiera D. Caracostea-O. Densusianu, cu suprema lor incununare, dialectica, din monografia lui A. Fochi\u201c.
\nA doua afirmatie care m-a incitat in citatul reprodus mai sus din comentariul dlui Eugen Simion este cea mai de seama si se refera la reprosul facut dlui Breban de a fi acceptat prea usor \u201eaceasta interpretare… inadecvata, complet straina de realitatea estetica a baladei\u201c. Or, tocmai aceasta idee as dori s-o dezvolt in continuare.
\nSe stie, indeobste, ca marea dezbatere in jurul poemului mioritic a cristalizat doua pozitii opuse: prima, a fatalismului, lansata inca de la mijlocul secolului al XIX-lea de catre Jules Michelet, care vedea in atitudinea ciobanului in fata mortii o prea usoara resemnare (\u201eSi din nefericire, constata el, aceasta este o trasatura nationala. Omul nu lupta impotriva mortii; n-o respinge: o primeste cu seninatate pe aceasta regina, mireasa a lumii, si sav\u00e2rseste, fara sa murmure, nunta. Abia iesit din natura, dulce i se pare deja sa se reintoarca in s\u00e2nul ei\u201c). A doua, opusa celei a fatalismului, argumenteaza o atitudine activa in fata mortii, in care se manifesta puternic dragostea de viata si de munca a baciului, moartea fiind astfel neutralizata si integrata vietii ca un dat firesc.
\nDin pacate, am\u00e2ndoua aceste interpretari date sensurilor etice \u2013 subliniez: exclusiv etice \u2013 ale baladei ignora continutul estetic al operei. In primul r\u00e2nd, nu se pune problema resemnarii sau a impotrivirii in fata mortii, ci a unei atitudini mult mai subtile fata de sf\u00e2rsitul inexorabil al fiintei biologice a omului. In al doilea r\u00e2nd \u2013 lucru inca mai important! -, aceasta atitudine nu se comunica in felul in care s-ar face o declaratie publica, ci intr-un mod poetic, guvernat de legi care trebuie neaparat avute in vedere. Astfel spus, nu predispozitiile naturale morbide dicteaza etica eroului mioritic, ci sensul exclusiv liric catre care se indreapta balada prin monologul baciului. Liricul, asadar, care presupune sentimente, si nu epicul, care cere fapte, determina continutul estetic al baladei in aceasta parte a ei. Se intelege, pe de alta parte, ca liricul, ca modalitate estetica precumpanitoare, devine expresia filozofiei populare, a conceptiei integratoare deopotriva a vietii si a mortii, intelese ca fenomene pe c\u00e2t de firesti, pe at\u00e2t de inevitabile.
\nDin aceasta perspectiva, este semnificativa si imprejurarea ca, din totalul de 123 de versuri ale baladei, 78, adica doua treimi, sunt afectate monologului. E limpede, asadar, ca, din momentul in care ciobanul incepe rostirea testamentului, balada deroga de la genul epic in care s-a cristalizat ca specie a literaturii folclorice. Ea nu mai satisface exigentele genului narativ, ci pe acela ale genului liric; ciobanul se confeseaza la modul elegiac, plec\u00e2nd de la perspectiva noua in care se afla: eventualitatea mortii (\u201eSi de-a fi sa mor…\u201c). De pe aceasta pozitie trebuie inteleasa, asadar, etica eroului mioritic: prin ce afirma si comunica, nu prin ce sav\u00e2rseste.
\nPe de alta parte, sentimentul tragic al neputintei de a stabili, dupa moarte, legaturi si cu mediul uman, cu familia, cu mama, de care, prin moartea sa, ciobanul este despartit, se traduce artistic prin efortul de a ram\u00e2ne totusi in contact cu acest mediu: baciul lasa inhumarea sa in seama asasinilor, dar acestia nu pot implini toate riturile mortuare, si atunci elementul natural ia locul celui uman: mioara va pune la capul mortului cele trei fluiere (fiecare exprim\u00e2nd o alta fateta din bogatia sufleteasca a disparutului: drag, duios, cu foc), iar v\u00e2ntul va face sa sune cele trei fluiere: \u201eS-oile s-or str\u00e2nge, \/ Pe mine m-or pl\u00e2nge \/ Cu lacrimi de s\u00e2nge!\u201c Oile devin, asadar, elementul dinamic al ceremonialului funerar, sav\u00e2rsind ceea ce femeile din familia mortului nu mai pot sav\u00e2rsi, iar metafora lacrimi de s\u00e2nge aduna la un loc at\u00e2t regretul pentru o viata sf\u00e2rsita inainte de vreme, c\u00e2t si tragismul brutalei rupturi de mediul uman. Acest tragism, amplificat de alegoria moarte-nunta si de motivul maicutei batr\u00e2ne, intr-un ultim efort de a stabili relatii cu mediul din care a fost smuls, dob\u00e2ndeste, in economia monologului, semnificatia unui protest impotriva mortii premature si nedrepte. Alegoria satisface nevoi inca mai acute. Modalitate estetica fiind, ea raspunde unor trebuinte sufletesti de o tulburatoare ad\u00e2ncime filozofica. Sav\u00e2rsind nunta intr-o feerica natura ocrotitoare, ciobanul mort in izolare isi va salva echilibrul sufletesc de pericolul alienarii.
\nEste c\u00e2t se poate de limpede, asadar, ca a cere eroului un gest de aparare sau impotrivire, c\u00e2nd balada face saltul din epic in liric, e un nonsens, iar a lua atitudinea lui drept o fatalista acceptare a mortii \u2013 o grava eroare de logica artistica.
\nPrivit prin prisma esteticului \u2013 singura adecvata! -, poemul mioritic isi dezvaluie frumusetea si continutul sau mitic, devine, pentru cititorul de azi, expresia artistica a efortului stramosului de demult de a rezolva in favoarea sa relatia cu universul. Vechi si aparent depasite valori etice s-au pastrat prin perpetuarea valorilor estetice cristalizate in textul \u201eMioritei\u201c. Nu surprinde, de aceea, constatarea ca nu exista mare liric rom\u00e2n care sa nu-si fi confruntat constiinta artistica ori morala cu problematica etica si estetica a poemei aici in discutie.
\nTema mioritica, adeseori contaminata cu aceea a timpului scurs ireversibil pentru om, a obsedat intotdeauna pe poeti. Ea a putut fi tratata c\u00e2nd ca dezbatere etica, precum George Cosbuc in \u201eMoartea lui Fulger\u201c, c\u00e2nd ca meditatie filozofica, la Mihai Eminescu, Lucian Blaga ori Tudor Arghezi. Garabet Ibraileanu afirma despre \u201eMai am un singur dor\u201c ca reprezinta \u201eMiorita\u201c lui Eminescu. Acelasi lucru se poate spune despre \u201eGorunul\u201c ori \u201eGlas de seara\u201c de Lucian Blaga, despre \u201eDe-a v-ati ascuns\u201c de Tudor Arghezi.
\nChiar si in creatia unor poeti mai putin importanti, ca G. Top\u00e2rceanu, de pilda, se afla c\u00e2te o Miorita: Balada mortii. Fiecare dintre ei abordeaza si trateaza in alt chip tema mioritica, dar fiecare se lasa in mod deliberat, mai mult sau mai putin vizibil, convins de intelesurile filozofice ale baladei, transmise insa pe cale estetica; fiecare da expresie poetica personala starii lirice in fata mortii, uneori prin ceea ce s-a numit \u201elirism obiectiv\u201c, ca in \u201eO scrisoare de la Muselim Selo\u201c de George Cosbuc.
\nNu am de unde sti daca felul in care am tratat aici teza in discutie se int\u00e2lneste sau nu cu parerile dlui Eugen Simion \u2013 care nu insista pe aceasta tema pentru ca alta este finalitatea demersului sau -, dar asta are, cred, mai putina importanta. As adauga, in schimb, doar ca reconsiderarile in jurul poemului mioritic par a se fi inmultit. Intr-un context de alta factura tematica, de cur\u00e2nd (v. \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 14 \/ 8 aprilie 2011, p. 5) dl Alex Stefanescu gloseaza pe marginea \u201eMioritei\u201c, in caracteristicul lui stil acid, pornind de la, cumva, aceeasi constatare: \u201eTotul se petrece in plan literar, nu practic\u201c (loc. cit., coloana 2).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Titlul articolului este justificat de imprejurarea ca, de-a lungul timpului, m-am mai pronuntat de doua ori, cu diferite ocazii, asupra baladei. De asta data, interventia mea este prilejuita de comentariul dlui Eugen Simion (Cultura, nr. 10 (315)\/15 martie 2011, p. 9) la eseul dlui Nicolae Breban \u201eIstoria dramatica a prezentului. Aventurierii politicii rom\u00e2nesti\u201c, Editura Muzeului… Cite\u0219te mai mult »Iarasi despre \u201eMiorita\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5848,1141,5849],"class_list":["post-8190","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-balada-miorita","tag-eugen-simion","tag-interpretare-miorita"],"views":4803,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8190","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8190"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8190\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8190"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8190"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8190"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}