{"id":8180,"date":"2011-06-30T11:45:09","date_gmt":"2011-06-30T09:45:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8180"},"modified":"2011-06-30T11:45:57","modified_gmt":"2011-06-30T09:45:57","slug":"secvente-din-viata-romanilor-si-secuilor-in-evul-mediu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/secvente-din-viata-romanilor-si-secuilor-in-evul-mediu\/","title":{"rendered":"Secvente din viata rom\u00e2nilor si secuilor \u00een Evul Mediu"},"content":{"rendered":"

Secuii sunt o populatie prezenta la \u00eenceputul mileniului al II-lea al erei crestine \u00een regiunile nord-vestice ale teritoriului de astazi al Rom\u00e2niei. Desi toate stirile medievale ni-i prezinta ca fiind distincti de maghiari din multe puncte de vedere, limba vorbita de acesti secui era, la momentul primelor stiri sigure despre ei, un grai maghiar (graiuri maghiare). De-a lungul Evului Mediu si \u00een cea mai mare parte a epocii moderne, secuii au fost o natiune politica (grupare privilegiata) deosebita a Transilvaniei, alaturi de nobilime (maghiarime) si de sasi, cu o organizare aparte. <\/strong><\/em>
\nOriginea lor etnica \u00eendepartata este si astazi un motiv serios de controverse istorice. De-a lungul timpului, secuii au fost considerati ca fiind de sorginte scito-hunica, iaziga (sarmatica), pecenega, cumana, cabara, avara, bulgara, mixta, ungureasca sau chiar rom\u00e2neasca. Opinia publica ungara agreeaza si acum ideea ca secuii i-au precedat pe unguri (\u201edescalecati\u201c la 895-895) \u00een Pannonia si Transilvania, fiind urmasii hunilor din secolele al IV-lea si al V-lea d. Hr. Astazi, specialistii sustin fie originea avara a secuilor (ramura t\u00e2rzie a avarilor a ajuns prin aceste locuri la 670 d. Hr.), fie pe cea turco-bulgara (secuii turcici s-ar fi alaturat ungurilor \u00eenaintea \u201edescalecatului\u201c), fie pe cea ungara. Pentru multi istorici, secuii apar ca atasati ungurilor de timpuriu, dar diferiti de acestia prin traditii, scriere, statut juridic si structura sociala, desi, la asezarea lor \u00een Transilvania, ei erau, din c\u00e2te se stie, de limba maghiara. Daca secuii s-au alaturat \u00eentr-adevar ungurilor \u00eenainte de \u201edescalecat\u201c, ram\u00e2ne \u00een suspensie explicarea convingerii curente \u00eenca din Evul Mediu a precedentei secuilor \u00een Pannonia \u00een raport cu ungurii. Este evidenta \u00eensa, pentru orice istoric medievist, o deplasare a majoritatii secuilor dinspre vest si nord-vest (Ungaria propriu-zisa) \u00eenspre est si sud-est (Transilvania), pe parcursul a circa doua secole. Din moment ce secuii \u2013 aidoma tuturor populatiilor atasate unui suvoi dominant \u2013, executau operatii de avangarda si ariergarda (se miscau la avansare \u201e\u00een prima linie\u201c, iar la retragere plecau ultimii) si de paza a granitelor, \u00eei gasim la un moment dat \u00een Crisana (Bihor), apoi pe T\u00e2rnave (la jumatatea secolului al XII-lea) si, \u00een fine, \u00een sud-estul Transilvaniei. Aceasta mutare succesiva s-a produs pe masura derularii cuceririi spatiilor rasaritene de catre unguri. Cu alte cuvinte, \u00een locul \u00een care se afla granita vremelnica a stap\u00e2nirii ungare la un moment dat, acolo erau si secuii. Pentru serviciile aduse regalitatii ungare \u00een extinderea dominatiei sale si \u00een exercitarea stap\u00e2nirii asupra populatiei supuse, secuii au fost daruiti cu privilegii globale care le-au asigurat o situatie avantajoasa de-a lungul \u00eentregii istorii medievale si moderne.
\n\u00cen secolul al XIII-lea, odata cu asezarea definitiva a majoritatii secuilor \u00een coltul sud-estic al Transilvaniei, unde traiesc si astazi, contactele acestora cu rom\u00e2nii din regiune devin tot mai intense. \u00cen jurul anului 1200, structura etnica si confesionala a zonei era destul de diversa, fiindca aici, alaturi de rom\u00e2nii de confesiune rasariteana si de secuii adepti ai bisericii romane (crestinati, se pare, \u00eempreuna cu ungurii), mai traiau sasi, cavaleri teutoni (\u00eentre anii 1211-1225), pecenegi si cumani, ultimele doua populatii fiind \u00een mare parte pag\u00e2ne. Deosebirile dintre aceste popoare si populatii erau notabile, iar interesele lor erau adesea divergente. Dupa Cruciada a IV-a (1202-1204), Regatul Ungariei, \u00een conformitate cu politica Sf\u00e2ntului Scaun, si-a intensificat actiunile contra \u201epag\u00e2nilor, ereticilor si schismaticilor\u201c, \u00een vederea sustinerii Imperiului Latin de Rasarit (fondat de occidentali, pe ruinele Imperiului Bizantin, \u00eentre 1204 si 1261), a extinderii credintei apusene si, fireste, a propriei dominatii \u00een regiune. \u00cen acest sens, presiunea Ungariei viza Imperiul Rom\u00e2no-Bulgar al Asanestilor (care, sub tarul Ionita Caloian, parea chiar c\u00e2stigat pentru biserica romana) si Cumania apuseana (intrata \u00een sfera de expansiune a teutonilor si apoi a statului arpadian).
\nPrima marturie sigura a unei actiuni comune la care au participat rom\u00e2nii si secuii dateaza din perioada 1211-1213. Atunci, tarul Asan Borila al \u201evlahilor si bulgarilor\u201c, atras la alianta cu puterile catolice, se vedea amenintat de o opozitie puternica interna, care, cu sprijinul cumanilor, controla Vidinul. De aceea, o oaste din Regatul Ungariei, formata din sasi, rom\u00e2ni, secui si pecenegi (mentionati \u00een aceasta ordine), pusa sub comanda comitelui Ioachim (Turje) de Sibiu, este trimisa la sud de Dunare, \u00een ajutorul suveranului amintit. Fortele acestea venite din Transilvania au \u00eenvins mai \u00eent\u00e2i trupele \u201edin Cumania\u201c si apoi au recuperat Vidinul, pe care l-au restituit lui Borila. Se vede din aceasta marturie ca Regatul Ungariei dispunea la \u00eenceputul secolului al XIII-lea \u00een sudul si sud-estul Transilvaniei de unitati militare organizate ale rom\u00e2nilor si pecenegilor, adaugate celor formate din sasi, secui si cavaleri teutoni. Prin ele s-a exercitat presiunea asupra cumanilor si s-a pus \u00een practica politica de mentinere a taratului rom\u00e2no-bulgar \u00een alianta cu puterile occidentale.
\nO alta marturie a contactelor si chiar a convietuirii rom\u00e2no-secuiesti dateaza din 1234 si se refera la \u201eEpiscopatul cumanilor\u201c, fondat de papa Grigore al IX-lea, la cererea arhiepiscopului de Strigoniu, \u00een 1227. \u201eCumania\u201c cuprindea vag \u00een acel timp, \u00een acceptiune ungara, regiunea extracarpatica de la rasarit de Olt, adica Muntenia si o mare parte din Moldova. Este dificil de spus daca Episcopia cumanilor avea autoritate asupra acestui \u00eentreg vast teritoriu, mai ales ca functionarea ei a fost adesea \u00eentrerupta si pastorirea episcopilor contestata si ignorata. Sunt \u00eensa unele indicii despre \u00eentinderea jurisdictiei acestei eparhii si \u00een Tara B\u00e2rsei si despre desfasurarea activitatii ei \u00een regiunea Carpatilor de Curbura, adica acolo unde traiau si secuii. Episcopia ar fi trebuit, conform dorintei \u00eenaltului pontif, prin intermediul \u201ebratului secular\u201c al suveranilor ungari, sa-i pastreze \u00een limitele crestinismului apusean pe cumani si sa-i converteasca la catolicism pe \u201eschismaticii\u201c (ortodocsii) din zona. Papa Grigore al IX-lea constata \u00een documentul din 1234 existenta \u00een Episcopatul cumanilor a \u201eunor popoare care se numesc rom\u00e2ni si care, desi dupa nume se considera crestini\u201c, ignora biserica romana si pe episcopul diocezan, primind tainele bisericesti \u201ede la unii pseudoepiscopi care tin de ritul grecilor\u201c. Pentru a redresa grava situatie, pontiful porunceste episcopului catolic sa or\u00e2nduiasca un episcop vicar \u201epotrivit acelei natiuni\u201c (a rom\u00e2nilor), de care sa asculte cu totii. De asemenea, papa \u00eei porunceste \u201eregelui\u201c ungar Bela (pe atunci fiu al regelui \u00een functie si asociat la domnie) sa-i dea episcopului cumanilor venituri \u00eendestulatoare si, mai ales, sa-i aduca pe toti nesupusii sub ascultarea \u201ebisericii catolice\u201c, sa nu mai \u201erabde \u00een regatul sau astfel de schismatici\u201c. Tulburarea grava a papei provenea si din faptul ca \u201eunii, at\u00e2t unguri, c\u00e2t si germani, \u00eempreuna cu alti dreptcredinciosi din Regatul Ungariei, treceau la acei rom\u00e2ni din Cumania si, \u201ealcatuind un singur popor cu pomenitii rom\u00e2ni\u201c, primeau sfintele taine de la clerul \u201eschismatic\u201c. Aceasta mentiune este realmente importanta, fiindca demonstreaza, pe fondul unei politici prozelite catolice, traiul \u00eempreuna al rom\u00e2nilor, ungurilor, teutonilor, secuilor, \u00eentr-o regiune de obedienta ecleziastica rasariteana (bizantina).
\nAlte episoade \u00een care rom\u00e2nii si secuii au actionat concomitent si chiar \u00eempreuna \u00een secolul al XIII-lea se leaga de invaziile tataro-mongole, mai ales de cea mai pustiitoare dintre ele, din 1241-1242. Este astazi evident ca, \u00een acei ani, locuitorii Transilvaniei au \u00eencercat sa se opuna, dupa puteri, puhoiului invadator si, mai ales, sa previna alte atacuri prin fortificarea zonelor de trecere prin Carpatii Orientali. Cronicarii apuseni Jean de Ypres si Marino Sanudo arata ca rom\u00e2nii si secuii (Olaci et Siculi), undeva l\u00e2nga Muntii Carpati au blocat trecatorile (pasurile) pentru a opri trecerea tatarilor.
\n\u00cen afara datelor legate de episoade militare si razboinice, sunt si marturii privind convietuirea secuilor cu rom\u00e2nii \u00een viata cotidiana. \u00cen toate cronicile latino-ungare medievale, rom\u00e2nii si secuii sunt considerati populatii vechi, premaghiare, \u00een Ungaria si Transilvania. Rom\u00e2nii sunt prezentati drept \u201eagricultori si pastori ai romanilor\u201c, ramasi \u201ede buna voie\u201c \u00een zona, dupa retragerea stap\u00e2nirii romane, iar secuii apar ca ramasite ale hunilor, scapati cu fuga din razboiul \u201ecrimhildic\u201c. Aceasta dubla prezenta veche este confirmata uneori si documentar. Astfel, \u00een 1256, regele Bela al IV-lea, confirm\u00e2nd arhiepiscopiei de Strigoniu privilegiile ei originare, care datau \u201ede la prima \u00eentemeiere\u201c, pomeneste \u00eentre daniile stravechi ale acestei institutii si \u201edecimele (dijmele) din veniturile regale din partea secuilor si rom\u00e2nilor, decime din vite mari si mici si din orice fel de animale\u201c; cu alte cuvinte, \u00eenca din jurul anului 1000, de la fondarea statului ungar crestin, regii percepeau dari din partea secuilor si rom\u00e2nilor, iar cancelaria regeasca stia \u00een secolul al XIII-lea fara dubii acest lucru. \u00cen acele timpuri de demult, c\u00e2nd s-a creat episcopia de Strigoniu, sub regele Stefan I, secuii se aflau \u00eenca \u00een Pannonia, iar rom\u00e2nii mentionati trebuie sa fi fost cei din Ungaria propriu-zisa, fiindca Transilvania nu era deocamdata supusa regelui \u00eentemeietor. Abia dupa anul 1000, prin supunerea si capturarea lui Gyla cel T\u00e2nar si a familiei sale, Transilvania intra treptat, prin cucerire, sub stap\u00e2nirea Ungariei. Fireste, odata cu supunerea temeinica a \u201etarii de peste padure\u201c (secolele XI-XIII), obligatia veche a rom\u00e2nilor apuseni de a da dijmele pomenite mai sus s-a extins si asupra rom\u00e2nilor de aici, asa cum secuii, mutati acum \u00een Transilvania, au continuat sa plateasca darea respectiva si din noua lor tara. Astfel, cum remarca \u00een urma cu aproape un secol canonicul Augustin Bunea, acesti rom\u00e2ni din Ungaria secolului al XI-lea, de pe vremea \u201esfintilor regi\u201c, nu puteau fi dec\u00e2t \u201eproprietari de mosii si de pasuni \u00eentinse\u201c, caci numai de la detinatorii de bunuri funciare temeinice se puteau percepe venituri. Acesti rom\u00e2ni, ca si secuii, aveau atunci, \u00een calitate de supusi regali oficiali, si o serie de atributii militare. De altminteri, p\u00e2na \u00een secolul al XIII-lea, dupa Cruciada a IV-a, Ungaria arpadiana nu a facut distinctii notabile \u00eentre locuitorii sai (dintre care unii nu erau crestini, ci islamici, mozaici si adepti ai altor culte \u201epag\u00e2ne\u201c), de multe etnii si confesiuni, convietuind pasnic, dupa legendarul testament al regelui \u00eentemeietor: regatul cu o singura limba este slab si fragil. Privilegiul din 1256 a fost confirmat sase ani mai t\u00e2rziu.
\nCalitatea de stap\u00e2ni de bunuri a rom\u00e2nilor situati \u00een Ungaria \u00een secolele XII-XIII, organizarea acestora \u00een institutii proprii (de origine romano-bizantina si de influenta bizantino-slava) si tendintele oficialitatilor laice si ecleziastice de deposedare a acestor rom\u00e2ni, de subordonare a institutiilor lor sunt relevate mai insistent de izvoare dupa Cruciada a IV-a. \u00cen ciuda acestor evolutii, traiul rom\u00e2nilor alaturi de secui a continuat.
\nDespre o astfel de convietuire dintre rom\u00e2ni si secui \u00een secolul al XIII-lea vorbeste cronicarul Simon de Keza (K\u00e9zai Simon) \u2013 care a scris prin anii 1282-1283 \u2013 preocupat si el, ca si Notarul Anonim al regelui Bela, de \u00eentemeierea si asezarea tarii. Simon de Keza spune ca, dupa ce secuii i-au ajutat pe unguri sa cucereasca tara, cei dint\u00e2i ar fi dob\u00e2ndit o parte din aceasta tara, dar nu \u00een C\u00e2mpia Pannoniei, ci \u00een muntii de la margine, unde traiesc \u00eempreuna cu rom\u00e2nii, amestecati cu acestia si folosindu-se de \u201eliterele\u201c acestor rom\u00e2ni. Nu intereseaza \u00een acest context \u00een ce fel si de ce au \u00eemprumutat secuii alfabetul sau scrisul de la rom\u00e2ni, ci faptul ca, de la venirea secuilor \u201e\u00een muntii de margine\u201c sau \u00een Carpatii Orientali, acestia au trait \u00een acea parte de tara \u00eempreuna cu rom\u00e2nii si amestecati cu acestia. Faptul nu are nimic surprinzator, fiind confirmat si de alte izvoare. \u00cen secolul al XVI-lea, un alt autor, anume iezuitul italian Antonio Possevino spune acelasi lucru: rom\u00e2nii, fiind rasp\u00e2nditi \u00een toata Transilvania, traiesc amestecati cu secuii. Simon de Keza scrie aceste lucruri \u00een deplina cunostinta de cauza, fiindca la finele secolului al XIII-lea, c\u00e2nd \u00eesi elabora el cronica, traiul \u00eempreuna al rom\u00e2nilor si secuilor, \u00een acea parte de tara a Transilvaniei, era demult statornicit si stiut de toti.
\n\u00cen fine, cooperarea rom\u00e2no-secuiasca \u00een secolul al XIII-lea a existat si la nivel elitar, mai ales \u00een perioada \u00een care Transilvania, \u00een plina criza a Regatului Ungariei, si-a afirmat din plin statutul de tara distincta. Atunci a domnit si voievodul Ladislau Kan (1294-1315). Dupa moartea violenta a regelui ungar Ladislau al IV-lea Cumanul (1290), noul rege Andrei al III-lea (1290-1301), ultimul arpadian, a \u00eencercat redresarea tarii, aflate pe cale de destramare. \u00cen acest context, suveranul a convocat \u00een anul 1291 starile Transilvaniei, adica ceea ce se numea adunarea generala a tarii, formata din universi nobiles, Saxones, Syculi et Olachi (\u201etoti nobilii, sasii, secuii si rom\u00e2nii\u201c). Regele a reunit acest \u00eenalt for local pro reformatione status eorundem, adica pentru \u00eendreptarea sau reasezarea starii locuitorilor Transilvaniei, ceea ce a presupus desigur o sfatuire cu factorii de raspundere chemati la Alba Iulia, mai precis cu liderii nobililor, sasilor, secuilor si rom\u00e2nilor. Se vede ca atunci, \u00een secolul al XIII-lea \u2013 si chiar \u00een secolul urmator (p\u00e2na spre finalul sau) -, rom\u00e2nii (ca si secuii) erau parte alcatuitoare de stat sau stare, adica participau la conducerea Transilvaniei \u00een conditii de egalitate cu celelalte grupuri privilegiate. \u00cen secolul al XIV-lea \u00eensa, c\u00e2nd rolul de \u201eregat apostolic\u201c al Ungariei devine manifest, rom\u00e2nii sunt eliminati ca grup din sistemul starilor, nu fiindca erau rom\u00e2ni, ci fiindca erau ortodocsi (\u201eschismatici\u201c), iar menirea unui regat catolic era aceea de a lupta contra \u201epag\u00e2nilor, ereticilor si schismaticilor\u201c. Treptat, discriminarea religioasa a devenit si etnica.
\nSecolul al XIII-lea a fost o perioada decisiva \u00een istoria Transilvaniei, din mai multe motive. Unul dintre acestea consta \u00een statornicirea clara a stap\u00e2nirii Regatului Ungar p\u00e2na la hotarele sudice si estice ale Transilvaniei, unde alaturi de rom\u00e2ni au fost adusi secuii, sasii si, pentru 14 ani, cavalerii teutoni. \u00cen ciuda statutului de subordonare rezervat \u00een timp rom\u00e2nilor transilvaneni de catre sistemul celor trei stari privilegiate (nobilii, sasii, secuii), \u00een secolul al XIII-lea acesti rom\u00e2ni nu aveau numai obligatii militare si fiscale, ci si \u201elibertati\u201c sau privilegii tacite. O astfel de \u201elibertate\u201c era aceea de a participa, cum s-a vazut, la adunarile tarii.
\nSecuii au trait \u00een \u00eentreg Evul Mediu si ulterior \u00eempreuna cu rom\u00e2nii \u00een sud-estul si \u00een centrul Transilvaniei voievodale. Dar legaturile acestor secui cu rom\u00e2nii sunt mai profunde, fiindca ele nu se refera doar la Transilvania, ci si la Moldova si Tara Rom\u00e2neasca. Raporturile economice au fost dublate de cele politice si militare. Oricum, la venirea lui Mihai Viteazul pe Valea Buzaului \u00eenspre Brasov, \u00een 1599, secuii, revoltati contra Bathorestilor, s-au alaturat principelui rom\u00e2n, spre scandalizarea nobilimii maghiare.
\n\u00cen acest context, convietuirea \u00een aceleasi locuri si chiar colaborarea dintre rom\u00e2ni si secui apar ca lucruri firesti. Ele au fost o constanta a istoriei medievale si au facut parte din viata cotidiana, chiar si atunci c\u00e2nd, la nivel elitar, s-au manifestat divergente. Din convietuire au avut de c\u00e2stigat deopotriva rom\u00e2nii si secuii, care au urmat adesea exemplul celuilalt si, \u00eempreuna, chiar exemplul de \u00eenalta tinuta al sasilor vecini. Prin aceasta convietuire plurietnica si multiconfesionala viata oamenilor a devenit mai bogata si mai plina de sens. Treptat, mai ales \u00een secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, odata cu cristalizarea nationalismului modern, secuii s-au identificat tot mai mult cu natiunea ungara, dob\u00e2ndind si pretentiile de dominatie ale acesteia \u00een \u201eBazinul Carpatic\u201c.<\/p>\n

 <\/p>\n

Note: <\/strong><\/p>\n

1. Confruntare \u00eentre germani si huni, relatata \u00een vechea epopee germana \u201eC\u00e2ntecul Niebelungilor\u201c.
\n2. Poate sa fie vorba despre scrisul pe raboj, pe care, \u00een vremurile de demult,
\nl-au folosit ambele popoare.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Secuii sunt o populatie prezenta la \u00eenceputul mileniului al II-lea al erei crestine \u00een regiunile nord-vestice ale teritoriului de astazi al Rom\u00e2niei. Desi toate stirile medievale ni-i prezinta ca fiind distincti de maghiari din multe puncte de vedere, limba vorbita de acesti secui era, la momentul primelor stiri sigure despre ei, un grai maghiar (graiuri… Cite\u0219te mai mult »Secvente din viata rom\u00e2nilor si secuilor \u00een Evul Mediu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5842],"class_list":["post-8180","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-istoria-secuilor-din-romania"],"views":2589,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8180","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8180"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8180\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8180"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8180"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8180"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}