{"id":8170,"date":"2011-06-30T11:25:02","date_gmt":"2011-06-30T09:25:02","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8170"},"modified":"2011-06-30T11:26:01","modified_gmt":"2011-06-30T09:26:01","slug":"climax-si-anticlimax-doua-antologii-cult","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/climax-si-anticlimax-doua-antologii-cult\/","title":{"rendered":"Climax si anticlimax: doua antologii-cult"},"content":{"rendered":"

Mircea Cartarescu, Traian <\/strong>T. Cosovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Aer cu diamante,<\/em> prefata de Nicolae Manolescu, ilustratii de Tudor Jebeleanu, Bucuresti, Editura Humanitas, 2010, 96 p.<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Alexandru Musina, Cinci<\/em>, cu o prefata de Nicolae Manolescu, coperta si ilustratiile de Tudor Jebeleanu, editia a 2-a, Bucuresti, Editura Tracus Arte, 2011, 96 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

De aproape trei decenii se vorbeste intens despre culegerile tiparite in regie proprie de membri ai Cenaclului de Luni (1982). Absenta lor din biblioteci impiedica insa discutiile aplicate. Totusi, haloul care le inconjurase ne indemna sa credem ca le stim mai bine dec\u00e2t autorii insisi. La reeditare, \u201eAer cu diamante\u201c si \u201eCinci\u201c au, inainte de toate, valoare documentara, adun\u00e2nd majoritatea tendintelor postmodernismului rom\u00e2nesc. Curentul a ajuns la bilanturi. S-a incheiat cu ce a inceput. S-a intors la sine. Prin urmare, cea mai potrivita modalitate de a scrie o cronica ar fi alcatuirea unei antologii de versuri, selectate nu dupa vreun criteriu estetic (stilistic), ci dupa tehnica folosita ca sa strecoare mingea printre picioarele Cenzurii comuniste. Inovatia postmoderna n-a survenit exclusiv ca reactie impotriva neomodernismului, protocronismului sau a nationalismului ceausist. A secretat si metode ca sa amorteasca vigilenta functionarilor Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste. Evident, exista riscul sa realizez unele suprainterpretari. In multe cazuri, distanta aboleste contextul.\u00a0 Daca as vedea doar coordonatele literare, as comite subinterpretari.
\nAur cu diamante<\/strong>
\nStructura de tip romantic il indeamna pe Mircea Cartarescu sa aleaga evazionismul \u2013 garantia reusitei editoriale la data respectiva \u2013, construind o lume locuita de oameni, vietati, molecule, inventii tehnice, obiecte din recuzita domestica si reziduuri chimice t\u00e2njind dupa dragoste. Aceasta viziune alchimica, ascunsa tocmai de inflatia imaginilor care o intemeiaza, descinde din Blake, Novalis si H\u00f6lderlin. Astfel, s-ar explica mai eficient un titlu ca \u201eTotul\u201c (1985). Universul inseamna o imensa metafora a iubirii ca principiu primordial. Ideea isi gaseste suficiente argumentate, daca ne raportam la \u201ePoema chiuvetei\u201c, binecunoscuta rescriere in cheie minora a \u201eLuceafarului\u201c eminescian, si, mai cu seama, la \u201eSa ne iubim, chera mu…\u201c, din care provine pasajul urmator: \u201esa ne iubim, unamuno, nebuno, sa ne iubim, chera mu,\/ si-apoi sa ne-nselam cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinti,\/ sa ne sf\u00e2siem conceptia despre lume si viata\/ sa ignoram influenta exercitata in psihicul nostru\/ de complexul grozavesti.\/ primavara priveste galbena din stratosfera, g\u00e2dilata de ozon si de ioni\/ sa ne cunoastem mai bine, melcule, zice,\/ sa ne imbratisam depoule, h\u00e2rtiuto, tomberonule…\/ iar noi la t\u00e2snitoarea din capatul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apa\/ chiar l\u00e2nga policlinica, si p\u00e2na si copacii\/ miroseau a dentist\u201c (p. 18-19). Tonul strengaresc-superior, infuziile prelirice ale c\u00e2ntecului de lume, atentia la factorii marginali, abundenta lexicala bruiaza drumul spre profunzimea mesajului. Elementele urbane recognoscibile sustin slabe aluzii la starea dezastruoasa a tarii. Este o falsa impresie ca stilul flamboaiant, provenit din atelierul arghezian si asamblat cu precizie, inlocuieste mizeria cu straluciri falsificatoare. Bucurestiul ii serveste ca mijloc, nicidecum ca scop. Realitatea lui Mircea Cartarescu seamana cu o gaura neagra care inghite, dupa reguli sintactice, parti recognoscibile din natura si din civilizatie.
\nTraian T. Cosovei si Florin Iaru se completeaza reciproc. Ambii pozeaza. Ambii parodiaza smiorcaielile. Ambii recurg la (auto)ironii nemiloase. Ambii se prevaleaza de opera lui I. L. Caragiale ca sa inoculeze senzatia unei dimensiuni recognoscibile, \u201econtemporane\u201c. Evita \u201eO scrisoare pierduta\u201c sau schitele cu snobi, prefer\u00e2nd atmosfera dramoletelor cu mangafale. In consecinta, livrescul reprezinta o alta portita de scapare. Traian T. Cosovei se refugiaza aproape total in intertext: \u201ece trist e sa fii Micul Print sub un clopot de sticla!…\u201c (\u201eSine de tren, vieti paralele\u201c, p. 37). Citatul poate fi interpretat si ca trimitere la conditia cetateanului rom\u00e2n, al carui tipat nu fisura peretii dictaturii. Versurile nu ies la promenada, dar tintesc prin ricoseu in nevoile sociale si economice. Exista o apologie in favoarea bunurilor provenite din SUA. Fabricate pe tar\u00e2mul fagaduintei, presupusele produse de lux (de fapt, destinate consumului in masa), sunt tratate cu emfaza, ca simboluri ale libertatii, stiuta fiind greutatea procurarii lor si psihoza pe care o declansasera: \u201eEu aici sunt un june. O balena alba intr-un estuar de liniste.\/ Un superstar \u2013 un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Si de Blue-Jeans.\/ Un misionar al spatiilor verzi, democratice\u201c (\u201eSunt si eu un june\u201c, p. 47). Ma intreb daca s-a g\u00e2ndit cineva ca fragmentul precedent ar constitui un indemn la expatriere.
\nUneori, Florin Iaru camufleaza disfunctiile regimului, aduc\u00e2nd in prim-plan o banala suferinta de amorez respins. Spre deosebire de celalalt trubadur, autorul poemului \u201eAer cu diamante\u201c nu lustruieste orasul, ci alege sa stinga lumina. Bulevardul devine cadrul neprimitor al unei serenade esuate: \u201eCriza energiei a alungat bulevardul 1 Mai\/ la periferie\/ (N-auzi c\u00e2ntari, nu vezi lumini de baluri)\/ Masina 34, inhamata la soferi singuratici,\/ isi c\u00e2stiga existenta.\/ In piata de flori a singuratatii\/ eu c\u00e2nt o balada\/ la pianul mecanic\/ femeii\/ ce-a cobor\u00e2t in intunericul\/ acestui de-a wati ascunselea.\/ Ea se sufoca fragila\/ in dragostea mea\/ lipsita de viitor.\/ \u2013 Da-mi energia electrica \u2013 suspina ea \u2013\/ da-mi voltajul, da-mi amperajul,\/ da-mi parfumul electrizat\/ din care m-am cobor\u00e2t p\u00e2na la tine…\/ Masina 34 necheaza duc\u00e2nd-o-napoi\u201c (\u201eDe-a wati ascunselea\u201c, p. 57). Austeritatea anilor ’80 dezvolta doua serii de semnificatii. Pe de o parte, jocul erotic se desfasoara in bezna. Becurile au fost inchise fortat, dar nici luna nu se zareste. Decorul macabru favorizeaza aparitia fantomelor. Incompatibilitatea ontologica intre barbat si vampir impiedica infiriparea idilei. Sufletul neodihnit al femeii vrea sa-l deposedeze pe c\u00e2ntaret de energia vitala. Tramvaiul 34 isi continua nestingherit traseul, in ciuda penei de curent, ajung\u00e2nd, ca in \u201eLa tiganci\u201c, vehicul al trecerii dincolo, metamorfoz\u00e2ndu-se in cal, animalul funerar prin excelenta. Pe de alta parte, situatia poarta matricea parabolei noptii totalitare care conduce la pierzanie. Alteori, Florin Iaru sufera de atrofierea simtului vizual, capt\u00e2nd intreaga mascarada organizata prin lozinci. Limba de lemn este st\u00e2lcita in soapta de poetul care, desi intelege marea inscenare ideologica, se teme ca va fi inhatat la colt de strada. Ca sa fie confundata, intransigenta necesita o haina de schimb. Tintele razbunarii nu sunt neaparat criminalii si \u201eimperialistii\u201c, ci tocmai teroarea rosie. Agasat de cosmetizarea uneltita de autoritatile comuniste, poetul se consuma ca un mut atotstiutor. Cuvintele lui fac implozie in laringe: \u201eMi-as fi cumparat\/ un pistol\/ si-as gaurit cu ochii inchisi\/ toti pocheristii.\/ Mi-as fi cumparat un cutit\/ (foarte, foarte ascutit)\/ pentru toti egoistii\/ Le-as fi aratat eu yancheilor astia! \u2013 Si rasistilor?\/ \u2013 Si rasistilor si bombardistilor\/ si vardistilor si fascistilor si artistilor\/ si tie, coada de topor!\/ De ce naiba am ochi?\/ (sufletul vrea sa doarma)\/ De ce naiba am ochi\/ (sufletul vrea sa doarma)\/ De ce naiba am ochi?\/\/ (sufletul vrea sa doarma)\/ De ce naiba am ochi?\u201c (\u201eCu ochii deschisi\u201c,
\np. 67). Cu aceste versuri rezonez la cel mai inalt grad, intruc\u00e2t, pe c\u00e2nd aveam vreo doi ani, tata l-a invitat acasa pe un coleg de la scoala unde preda, ca sa se laude ca odrasla sa cunostea functiile detinute de Nicolae Ceausescu. In loc sa auda un raspuns tovarasesc, musafirul a aflat de la mine ca presedintele R.S.R \u201ee un bandit!\u201c.
\nIon Stratan, poetul optzecist inzestrat cu cel mai inalt potential, se numara si printre cei mai radicali esopisti postmoderni. Din \u201ePentameronul\u201c, prindem macar cozi, daca nu sop\u00e2rle intregi. Inaintea lui Doinas (\u201eV\u00e2natoare cu soim\u201c), cineva intrebuinteaza coduri anticomuniste directe si univoce. De pilda, in sectiunea a cincea, elaborata dupa schema barbiana din \u201eRitmuri pentru nuntile necesare\u201c, scriitorul demonteaza masinaria ideologica: \u201eDeceniu\/ de geniu.\/\/ Sori\/ de urdori\/\/ De ce sa fii poet\/ In timpuri mari?\/ Cu ce sa te compari?\/\/ Cel mai el va lupta\/ Cu sabia pana si mitra\/ Heracle cu Hidra\/\/ Ehei, inmultiti, inacriti\/ Lachei, g\u00e2nduri de tabla menite\/ Sa scrie-n sanscrite: \u00abPentru tine, Tanto draga\/ Am sapat o vara-ntreaga\/ La canalul care leaga\/ Dunarea de Marea Neagra\u00bb\/\/ Limbi de jeg. Lasitate. Covor\/ De redactii. Fara gura. Fara reactii\u201c (\u201ePentameronul\u201c, p. 91). Anii ’80 nu stau sub semnul \u201egeniului Carpatilor\u201c si nici a \u201eEpocii de Aur\u201c, minciuna acceptata de spiritele adormite sau de laudatorii regimului. Intrebarile retorice emana at\u00e2t sarcasmul antifrazei,\u00a0 c\u00e2t si disperarea h\u00f6lderliniana\u00a0 din sintagma originala: \u201ela ce buni poetii in vreme de restriste?\u201c (\u201eP\u00e2ine si vin\u201c). Nu-i ram\u00e2ne autorului dec\u00e2t sa coboare in arena, ca erou civilizator, si sa ucida bestia slujita de veleitari. Se cuvine a decoda catrenul scrijelit de un anonim, probabil de un militar in termen, despre lucrarile la Canalul Dunare \u2013 Marea Neagra tot ca ironie amara. Caci proiectul slavit de propaganda ca exemplu de progres a sacrificat c\u00e2teva mii de persoane. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, munca la sapaturi nu putea fi inchinata iubitei, ci numai Partidului unic si conducatorului acestuia.
\nM-am hotar\u00e2t sa nu inchei comentariul cartii cu un verdict, ci sa transcriu \u201eFilipica\u201c, pe care Tudor Jebeleanu a citit-o pe 30 noiembrie 2010, la Muzeul National al Literaturii Rom\u00e2ne, in cadrul \u201eRotondei 13 \u2013 Ion Stratan\u201c, eveniment la care au mai participat Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Radu Calin Cristea, Ion Bogdan Lefter si Lucian Chisu, directorul institutiei: \u201eAlfa\/ Beta\/ Gama\/ Delta\/ Epsilon\/ Zeta\/ Eta\/ Teta\/ Iota\/ Kappa\/ Lamda\/ Miu\/ Niu\/ Xi\/ Omicron\/ Pi\/ Ro\/ Sigma\/ Tau\/ Upsilon\/ Fi\/ Hi\/ Psi\/ Omega\/ Cu toata dragostea,\/ Nino Stratan\u201c. Nicio invectiva, doar anticlimax! Acesta este procedeul dominant din \u201eAer cu diamante\u201c.
\nPentagonul lunedist<\/strong>
\nDintre \u201ediamantisti\u201c, doar Ion Stratan poate fi atasat colegilor din \u201eCinci\u201c. Nu at\u00e2t prin formula stilistica, unde se apropie de gesturile ample ale lui Mircea Cartarescu si de scurtele insurubari efectuate de Florin Iaru, ci prin capturarea unor secvente din ultima etapa comunista. Aceasta deosebire de atitudine in r\u00e2ndul componentilor Cenaclului de Luni ridica o problema privind conceptul de poezie a concretului in r\u00e2ndul postmodernilor. Mircea Cartarescu prelucreaza notiunea intr-un sens antimetafizic. Aproape in exclusivitate, versurile lui aglomereaza entitati palpabile, desi iubita are aceeasi consistenta incerta si provenienta halucinatorie ca \u201eDulcea Doamna Camfora\u201c a lui Nichita Stanescu. Ion Stratan parodiaza orfismul. Florin Iaru si Alexandru Musina resping conceptualismul, dar se deplaseaza si in zona pregnant politica. Romulus Bucur, smulg\u00e2nd fr\u00e2nturi general-valabile de viata, si Mariana Marin, compun\u00e2nd lirica existentialista, resimt presiunea lagarului comunist si limitarea activitatilor cotidiene ca tragedii individuale. Dar daca as fi nevoit sa identific principala deosebire intre \u201eAer cu diamante\u201c si \u201eCinci\u201c, n-as ezita sa observ saracia stilistica a celei de-a doua culegeri. In afara de comparatii, pe care nu le-a evitat nici un predicator al austeritatii cum este Camil Petrescu, textele curg discret, cu exceptia poemelor Marianei Marin si a capodoperei \u201eBUDILA-EXPRESS\u201c. Indubitabil, asemenea regii rodesc gratie unui efort de cizelare.
\nRomulus Bucur si-a pastrat, p\u00e2na azi, adeziunea la poezia secundarului, hranita din \u201ePersonism: A Manifesto\u201c (Frank O’Hara), din izolare si din autism. Desi recluziunea ii prieste, poetul nu-si descopera nicaieri un spatiu caruia sa-i spuna \u201ecasa\u201c. Orice zi devine o nesf\u00e2rsita calatorie in labirint: \u201eproaspat sosit in bucuresti\/ in caminul 6 martie\/ am fost int\u00e2mpinat\/ de un vlajgan dubios\/ cu plete si mustati\/ ce mi s-a recomandat ion\/\/ spre seara l-am gasit\/ fac\u00e2ndu-l idiot\/ pe un tip lungit\/ in patul de alaturi\/ care citea hemingway si\/ nu-i dadea atentie\/\/ (usor intimidat am aflat ca erau poeti)\u201c (\u201e1 poem & 1\/2\u201c, p. 13). La fel ca Ion Stratan (\u201ePentameronul\u201c), evaluatorul \u201eGreutatii cernelii pe h\u00e2rtie\u201c contureaza o riposta la adresa poeziei aservite. Creatorii veritabili nu-si recita productiile la microfon in fata tribunelor populate de galerii. Stau ascunsi, insotiti de cei mai devotati camarazi, h\u00e2rtia si tocul, straduindu-se sa nu plateasca tribut ca sa li se faciliteze tiparirea cartilor. Ii p\u00e2ndeste insa pericolul de a decadea moral, daca ar abandona literatura in detrimentul vreunei functii de conducere: \u201esi ai sa ajungi vreun bard judetean\/ povestind despre curajul tau\/ din tinerete\/ si despre prietenii tai poeti\/ si despre intrigile care impiedica\/ aparitia nemaipomenitei tale\/ carti\/\/ si faci c\u00e2te o vizita iubitei\/ acea t\u00e2rfa numita singuratate\/ intreb\u00e2ndu-te mereu\/ la ce bun\/ la ce bun acest poem\/ tinichea legata de coada\/ sperantei\u201c (\u201esi ai sa ajungi\u201c, p. 23).
\nBogdan Ghiu si Ion Bogdan Lefter fac nota discordanta cu toti ceilalti. Poezia lor nu prea corespunde cu insusirile postmodernismului. In ciuda voitei simplitati, metapoemele lui Bogdan Ghiu parca sunt graffiti executate noaptea pe fatada sediului Comitetului Central. Grabei insurgentului i se asociaza complicitatea publicului. Textul se termina brusc, de teama ca vreun cenzor sa identifice o structura care sa pericliteze acordarea bunul de tipar. Poetul fie se retrage in poligonul delimitat de propria arta, fie omite presiunea exercitata de totalitarism: \u201eScriu: am uitat sa citesc,\/ stiu doar sa scriu\/ Umplu spatiul cu laturi\/ fata de care sa pot fi orb\u201c (p. 31). Se int\u00e2mpla ca, prelu\u00e2nd poetica modernista a tacerii si a cuv\u00e2ntului blestemat, Bogdan Ghiu sa insinueze imposibilitatea de a rosti mai mult dec\u00e2t i se da voie. Legat la gura, infige totusi penita in coala ca sa semnaleze tumoarea. Daca nu poate beneficia de drept la replica, poetul marcheaza finalul discutiei: \u201ePunctul alb (care exista deja)\/ si punctul negru\/ (pe care il pun eu)\u201c\u00a0 (Doua puncte (poem), p. 39). Lui Ion Bogdan Lefter i se potriveste modelul expus de Florin Manolescu in \u201ePoezia criticilor\u201c. Poezia sa se dovedeste prea cerebrala, asamblata excesiv din bucati culturale si deliricizata. Pe critic il ademenesc ideile si incercarea de a institui realul in maniera demiurgic-artizanala: \u201eIau cuv\u00e2ntul \u00abcreier\u00bb si iau\/ cuv\u00e2ntul \u00abmeninge\u00bb si\/ iau si alte cuvinte in care altii\/ au crezut fara sa le poata\/ atinge.\/ In m\u00e2na mea ca o scoica t\u00e2nara\/ toate acestea nu mai sunt ce au fost:\/ cuv\u00e2ntul \u201ecreier\u201c e un creier si\/ cuv\u00e2ntul \u00abmeninge\u00bb e un meninge straveziu\/ in care s\u00e2ngele pulseaza\/ in ritmul marii, simetric\u201c (\u201eCu m\u00e2na mea\u201c, p. 48).
\nCorozive si agitate, versurile Marianei Marin indica o constiinta care nu tolereaza nici abuzurile puterii, nici refuzul victimelor de a se revolta. Mutenia populatiei si a poetei insasi constituie indiciul acceptarii regulilor discretionare. Lumea se imparte maniheist. Intre condamnati si calai, intre \u201enoi\u201c si \u201eei\u201c nu se interpune nicio categorie dispusa sa inlature despotismul. Orice vorba necontrolata, adica eliberata de incarcatura parabolica, se va transforma in cap de acuzare. Spovedania publica si oferirea propriei fiinte spre jertfire reprezinta ultima solutie de a-si recupera demnitatea: \u201eO, vinovatia si spaima\/ in fata adevarurilor sugrumate!\/ Cine va depune marturie\/ pentru crimele impotriva noastra?\/ Cuvintele simple de acum,\/ insurubate in singurul trup,\/ pe care il pot da mortii\/ va vor face mai buni?\/ Nu sunt o fiinta morala.\/ Cine, traind, ar putea ram\u00e2ne\/ curat si integru\u201c (\u201eElegie\u201c, p. 65). Poeta se zbate in contradictia generata de datoria denuntarii tiraniei si de teama ca decizia ii va atrage o pedeapsa. Duc\u00e2nd o existenta duplicitara, marcata de jumatatile de masura, se invata cu boala diagnosticata de agentii sistemului represiv. Drept care, paradoxal, sederea in ospiciu si stigmatul \u201enebuniei\u201c ii permit sa-si declame furia: \u201eIata-ma, deci,\/ in sanatoriul din munti\/ (la adapost hehei! la adapost)\/ din nou la adapostul acestei iluzii severe\/ inghitind cuvintele a doua chipuri,\/ vorbind cu ele si vis\u00e2nd nerusinat\/ si obisnuit, desigur\/ ca in ziua mortii noastre\u201c (\u201eElegie\u201c, p. 69).
\nAlexandru Musina manevreaza limba de lemn cu at\u00e2ta dexteritate, inc\u00e2t fiecare cliseu isi elibereaza maxima agresiune asupra psihicului. Cuvintele si expresiile impersonale isi c\u00e2stiga independenta in raport cu vorbitorii. Organismul lingvistic ii creeaza, simultan, si pe tortionari, si pe anchetati. C\u00e2tiva termeni reitereaza scenele atroce din puscariile comuniste. Din nou, individul capituleaza: \u201ec) Ei mi-au spus, sugerat, ordonat:\/ TREBUIE\u00a0\u00a0 E\u00a0 NECESAR\u00a0 SE\u00a0 CERE\/ TREBUIE\u00a0\u00a0 E\u00a0 NECESAR\u00a0 SE\u00a0 CERE\/ TREBUIE\u00a0\u00a0 E\u00a0 NECESAR\u00a0 SE\u00a0 CERE\/ TREBUIE (dar eu… jap!) mi-au spus\/ E NECE (dar eu… jap!) SAR\/ ei\/ TREBUIE! Mi-au ordonat\/\/ d) \u201eO.K.\u201c am zis\/ Si am imbatr\u00e2nit\u201c (\u201eBUDILA-EXPRESS\u201c, p. 93). La final, fotograful surprinde imaginea-standard a unei Rom\u00e2nii \u201eprospere si fericite\u201c. Numai ca, Alexandru Musina, profesionist intr-ale trucajului, are grija sa evidentieze mistificarile. Decorurile luminoase si imbelsugate, bucuria participantilor la manifestatia organizata de Partid, patriotismul debil sprijinit pe traditiile populare contrasteaza cu secventa precedenta. Vopselurile nu sunt dec\u00e2t fardurile care acopera zb\u00e2rciturile si rugina. Dantura perfecta a fetei din popor abate atentia de la t\u00e2narul mutilat in carcera: \u201eAfise imense. Color. Peisage\/ In prim-plan o frumusete locala\/ Cu basma roz, autentica, si dintii\/ Intregi si proaspat spalati. In fundal o fanfara de ingeri\/ In costume nationale\u201c (ibidem).
\nNicio invectiva, doar climax! Acesta este procedeul dominant din \u201eCinci\u201c.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Aer cu diamante, prefata de Nicolae Manolescu, ilustratii de Tudor Jebeleanu, Bucuresti, Editura Humanitas, 2010, 96 p.   Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Alexandru Musina, Cinci, cu o prefata de Nicolae Manolescu, coperta si ilustratiile de Tudor Jebeleanu, editia a 2-a, Bucuresti,… Cite\u0219te mai mult »Climax si anticlimax: doua antologii-cult<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5833,497,5827,5830,3586,5828,5832,5829,1521,3045,5834,5835,3582,5831],"class_list":["post-8170","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-aer-cu-diamante","tag-alexandru-musina","tag-bogdan-ghiu","tag-cinci","tag-florin-iaru","tag-ion-bogdan-lefter","tag-ion-stratan","tag-mariana-marin","tag-mircea-cartarescu","tag-poezie-de-azi","tag-poezie-romaneascaactuala","tag-porti-de-azi","tag-romulus-bucur","tag-traian-t-cosovei"],"views":3194,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8170","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8170"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8170\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8170"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8170"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8170"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}