{"id":8162,"date":"2011-06-30T11:17:39","date_gmt":"2011-06-30T09:17:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8162"},"modified":"2011-06-30T11:19:53","modified_gmt":"2011-06-30T09:19:53","slug":"viata-dupa-%e2%80%9eorbitor%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/viata-dupa-%e2%80%9eorbitor%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Viata dupa \u201eOrbitor\u201c"},"content":{"rendered":"

Mircea Cartarescu, Zen. Jurnal 2004-2010,<\/em> Editura Humanitas, 2011, 629 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Etica jurnalului<\/strong>
\nConform metaliteraturii de specialitate, in cazul jurnalului totul e legitim si, in acelasi timp, strigator la cer. Din fericire, \u201eJurnalul\u201c lui Cartarescu isi secreta singur pragul de intruziune si-si pune legitimarile pe tava: \u201eCel care-mi citeste jurnalul nu intra in viata mea, si nu (doar) pentru ca orice text mistifica viata. Dar pentru ca sensul jurnalului meu nu e de a-mi dezbraca inima-n fundul gol, ca la doctor. Adevarata mea viata nu e accesibila cuvintelor. Cochilia nu este si nu reprezinta viata melcului\u201c, racneste intr-un moment de fracas identitar autorul \u201eOrbitorului\u201c.\u00a0 Dar c\u00e2teva pagini mai incolo scrisese: \u201eSunt jurnalul meu. Nu ma identific nici cu carnea si pielea mea, nici cu amintirile mele, nici cu imaginea mea in oglinda, nici cu numele meu at\u00e2t de total cum ma identific cu paginile astea, caietele astea\u201c.
\nAtitudinea fata de propriul text e importanta, dar mult mai de luat in seama mi se pare atitudinea fata de textul altuia: proaspatul autor al trilogiei incheiate \u201eOrbitor\u201c rasfoieste, bunaoara, \u201eSerenada zadarnica\u201c \u2013 insemnari ale Mariei Ghiolu, \u201ecea din \u201eJurnalul\u201c lui Sebastian\u201c, gasind acolo o suma de dulcegarii si nostalgicisme specifice profilului feminin minor. \u201eP\u00e2na la urma, doamna Ghiolu, ai fost fascinant de neinteresanta, decide autorul \u201eOrbitorului\u201c si al \u201eJurnalului\u201c de fata. Nu se vede ca i-ai citit pe Proust, Gide, Sebastian si Blecher. Nu se vede nici macar ca l-ai iubit pe ultimul, desi l-ai iubit s\u2026t. Iar c\u00e2nd l-ai cunoscut pe Blecher erai maritata, bogata, te durea-n fund. Iar pe Sebastian il descrii ca pe-un pitic care-ti face sila. Ce viata oribila trebuie c-ai avut.\u201c (subl. mea, T.D.). Asa citeste Cartarescu insemnarile altuia (memorii, jurnal, peu importe), asta e metoda pe care o valideaza, singura in care s-ar cuveni citit si \u201eJurnalul\u201c sau: cochilia e tot ce conteaza \u2013 ce nu se vede, nu este. In deplina valabilitate a reciprocei: ce se vede, fireste ca este.
\nCe se vede din <\/strong>
\n\u201eJurnalul\u201c lui Cartarescu<\/strong>
\nSingurele informatii concrete \u201ede epoca\u201c privesc alienarea\/ progresul prin digitalizarea relatiilor cu lumea si angrenajul aferent: computer, celular, blog, iPhone, site-uri, \u201eHamlet\u201c si \u201eIliada\u201c citite pe iPad etc. Dintre scriitorii rom\u00e2ni contemporani \u2013 doar trei sau patru nume sunt pomenite in intervalul de cinci ani al \u201eJurnalului\u201c, cu glosari minime sau inexistente. Altminteri, M.C. man\u00e2nca \u201episcoturi\u201c si bea \u201esuc de portocale\u201c, \u201eintrolocat, visator, in baletul familial\u201c; e \u201ev\u00e2nat de lipsa lecturii\u201c fiindca ziua e \u201ecalarit de Gabriel\u201c, iar seara \u201emort de oboseala\u201c; nevasta, circumspecta si frenatoare, il indeamna sa nu se apuce de roman istoric tocmai \u201eacum\u201c, dupa \u201eZilele regelui\u201c (romanul lui Filip Florian), dar nici de un proiect \u201emare si greu ca \u00abOrbitor\u00bb\u201c: sa nu scrie, asadar, nici ca altul, dar nici ca el. De Ionuta, primul copil, aminteste de vreo trei ori in 600 de pagini; dupa ce-si face casa la Baneasa, isi cumpara telefon si masina noua, isi doreste si un copil \u201enou\u201c (visele adulterine insinueaza ceva si de-o nevasta noua). Iar Gabriel are \u201em\u00e2ini puternice, facute sa str\u00e2nga suruburi\u201c si o inteligenta mai degraba tehnico-practica: nu e o copie in mic a parintelui sau Mircea Cartarescu, ci mai degraba un simetric al sau (ca geamanul Victor, din \u201eOrbitor\u201c): un esec al viziunii fractalice asadar. Si nu stiu cum se face, dar micul Mircea, contemplat in poze refacute pe computer, cu sandalutele lui cu barete de musama, pare mai cald si mai prezent dec\u00e2t invazivul, tropotitorul Gabriel…
\nUna peste alta, \u201eoribila viata\u201c. <\/strong>
\nMauvaise humeur cartaresciana<\/strong>
\nNumai ca \u201eoribilul\u201c cartarescian cata sa fie din alta specie dec\u00e2t oribilul meschin al coanei Ghiolu. E pluri-motivat si pluri-stratificat. Radacinile lui introlocate in jegul bucurestean\u00a0 (straturi-straturi si el: mizeria cetatii in sine, dar si mojicia concitadinilor si a compatriotilor, spita criticii literare, mai ales), iar apexul\u00a0 m\u00e2ng\u00e2ind sorii singuratatii si ai batr\u00e2netii. \u201eAstept pe scaunul meu de musama adaptarea la batr\u00e2nete\u201c, zice. \u201eNu mi se da nici o atentie, ca unei femei care s-a labartat\u201c. \u201eDe la un timp, aproape toti oamenii pe care-i int\u00e2lnesc sunt mai tineri dec\u00e2t mine. Si, de fapt, nu-i mai int\u00e2lnesc pe ei, ci deferenta lor fata de cineva nu doar mai in v\u00e2rsta, ci aflat in alta casuta taxinomica.\u201c Un \u201eJurnal\u201c al batr\u00e2netii sterile si dezarmate s-ar putea numi acesta \u2013 nu al senectutii demne, senioriale, sapientiale \u2013 Cartarescu n-are asemenea ifose (n-are puterea, nici ipocrizia unor asemenea ifose \u2013 desi titlul volumului e \u201eZen\u201c!); pentru el batr\u00e2netea e asaltul dezagregarii finale, al organicului unplugged, deconectat de la sursa si de la sensul vietii (inregistreaza, de altfel, si data precisa a intrarii in aceasta \u201ealta casuta taxinomica\u201c: 49 de ani \u2013 iminenta pragului critic). M\u00e2na, creierul nu mai sunt destul de bune pentru literatura (\u201eo minte indolenta si boanta\u201c, zice), dar rafuiala radicala pare nu cu batr\u00e2netea, nici cu solitudinea, ci cu literatura \u2013 care i-a inecat centrii vitali: \u201eScrisul nu mi-a adus dec\u00e2t ruina mintii si povara asta nesf\u00e2rsita din inima. Acum arborii vietii intra in toamna.\u201c \u201eAm avut p\u00e2na si sotii, p\u00e2na si copii, ca oamenii adevarati, dar ce n-am avut si n-o sa am niciodata e realitatea.\u201c
\nSpectrul batr\u00e2netii (de fapt al imbatr\u00e2nirii \u2013 caci M.C. e terorizat nu at\u00e2t de staza compacta a batr\u00e2netii \u2013 c\u00e2t de procesul milimetric al intromisiunii irevocabile in ea: c\u00e2te fire albe, c\u00e2te riduri noi etc.) se varsa intr-un sentiment general al epuizarii \u2013 unde propria impotenta creatoare (sau dimpotriva, excelenta lui creatoare, in functie de dispozitie), se balaceste in consensul neputintei universale. Totul e insultator, sinistru, jegul e clocotitor. \u201eLumea s-a schimbat uimitor in ultimii 2-3 ani. Toti o stiu, toti sufera din motivu-asta (…) nivelarea care \u00abpregateste caile Domnului\u00bb\u201c, peroreaza M.C., intr-o pasa de misticism crepuscular otevist. \u201eAm pe masa (la bucatarie, in casa-n care n-am scris nimic) doua portocale. Sunt cele mai ur\u00e2te portocale din lume.\u201c Cele mai ur\u00e2te portocale din lume! La ce bun cea mai frumoasa nevasta, cel mai iubit copil: depresivul vede doua portocale sfrijite si se lasa desirat de m\u00e2hnire: \u201eCum adica sa nu mai fiu t\u00e2nar?\u201c<\/p>\n

Oribilul cartarescian se aduna intr-un ghem de hachite menite sa-l faca insuportabil: daca \u201eboabele de hidrargir\u201c pregeta sa uneasca in figura Autorului, ca-n \u201eTerminator\u201c (dupa cum trist constata diaristul pe vremea c\u00e2nd asuda la strungul \u201eOrbitorului 3\u201c), ele nu pregeta sa se adune in figura Oribilului cartarescian \u2013 suma a contradictiilor neobosite, care ca viermii cei din veac il macina. In Bucuresti, pe Vasile P\u00e2rvan, \u201ecasa e ingusta ca un cavou (luminos, e drept), plina de igrasie, n-am spatiu in jur, nu pot trai dec\u00e2t cu matele amestecate cu alte mate, cu dintii ciocnindu-se de alti dinti.\u201c; la Schloss Solitude e prea multa \u201esihastrie\u201c, o \u201eIasnaia Poliana nemteasca, deprimanta dupa pierderea meciului cu Italia…\u201c; la fel casa de la Baneasa, cu balustrade de inox si trei niveluri: \u201eo sihastrie\u201c, \u201ene salbaticim aici\u201c. Ba e strivit de lumea din jur, ba e lasat prea mult in pace
\n(\u201eN-as fi crezut niciodata sa ajung sa ma rog. Nici nu inteleg de ce o fac. Poate ca sa mai schimb o vorba cu cineva.\u201c). E rau c\u00e2nd n-are bani, e rau si c\u00e2nd are (trebuie sa fie hamal de sacose, sa conduca masina spre Carrefour, sa achite taxe la banca, facturi, cozi, sa aleaga culoarea masinii si alte felurite tracasari). Pute Rom\u00e2nia (\u201ecu toate puterile mele (…) spre Occident\u201c) \u2013 pute si Occidentul (care il trateaza ca pe un ins de m\u00e2na a doua, vezi faza cu scriitorul german care-l miluieste, discret, cu 100 de euro). E dezastru sa te injure fostii studenti, oameni care au invatat de la tine ce e postmodernismul, si e dezastru sa fii \u201em\u00e2njit cu crema de zahar ars de tot soiul de tipi care scriu \u00ablam vazut\u00bb, \u00abmiam spus ca scrie super\u00bb\u201c. E prea nemultumit Cartarescu de ce primeste, prea-si pune norocul la teasc?
\nA face inventarul mizerabilismelor antipatice in speta Cartarescu e totusi cea mai facila dintre tentatii. Jurnalul pare scris anume cu intentia a face din personajul lui un ins detestabil \u2013 de o antipatie aproape\u00a0 anarhica \u2013 spre a deconstrui apoi, in apart\u00e9-uri onirice bine regizate, toata greata vaicarismelor curente. \u201eJurnalul\u201c e o investitie maxima in procesul de reducere la absurd a receptarii: inainte sa spuna altii despre mine ca sunt sucit si antipatic, o spun si o arat eu, pe sute de pagini \u2013 oblig\u00e2ndu-i pe ei, \u201einsectele\u201c si \u201escorpionii\u201c de pe la gazete \u2013 sa ma repete daca vor sa ma critice (\u201esi la morm\u00e2ntul meu o sa aud, filtrat prin pam\u00e2nt si r\u00e2me, acelasi \u00abmai da-l in ma-sa\u00bb\u201c le-o ia inainte M. C.). Si apoi convertesc toata mataraia intimista in flirturi cosmice, cu bataie meta-istorica.
\nA nu se uita insa de umorul lui Cartarescu: un ingredient neevident, dar nu mai putin consistent. P\u00e2na si aici, in fieful indispozitiei cronice din Jurnalul intitulat \u201eZen\u201c, care in genere are misiunea de a livra posteritatii un autor torturat zi si noapte de complexitati si neputinte universale, p\u00e2na si aici embargoul mohorelii e incalcat, iar sub cochilia lui, melcul M.C. sughita, c\u00e2nd si c\u00e2nd, de r\u00e2s: e nevoit, de pild\u00e3, sa faca pe soferul unui cuplu proaspat casatorit \u2013 cu Toyota lui \u201eprezidentiala\u201c: ia g\u00e2nditi-va: Cartarescu soferul insurateilor!
\nReflex bipolar: grandoare si umilinta<\/strong>
\nCu deosebire neplacute in \u201eZen\u201c sunt accesele de grandomanie si cult al personalitatii. In tren: \u201eTrancaneli s\u2026t cu baieti care-si inchipuie ca sunt rivalii tai literari (…). Niciodata n-au sa stie cu cine au stat fata-n fata, cum fetita vorbeste vesel cu pedofilul si cum intre paianjen si coleoptera prinsa-n p\u00e2nza aeriana pare-a se duce, o vreme, o destinsa conversatie literara.\u201c La o conferinta: \u201eun polip cu 300 de fete privindu-mi fata obosita (…) Oribil, inuman de chinuit\u201c! La faimoasa lansare a \u201eOrbitorului 3\u201c: \u201eDar stiu acesti oameni ce au primit? Cu ce au plecat acasa?\u201c Primit? Mai corect ar fi fost: pe ce au dat banii.
\nNu e vorba doar de afectiunea unui autor pentru ce-a scris, de amprenta incurabila a operei pe viata omului. Naturale toate, in ultima instanta. Dar M.C. crede sincer ca este un ales \u2013 un releu intre adevarul ultim si umanitate; stie \u201epe jumatate\u201c ce s-a int\u00e2mplat cu adevarat pe 11 septembrie 2001; pomeneste de \u201ealien abductions\u201c si planuieste sa scrie un volum despre \u201eanomaliile\u201c din viata lui \u2013 toate conduc\u00e2nd spre ideea M.C.-mesager al unei instante superioare. In acest caz, literatura nu se mai dovedeste un scop in sine, scaz\u00e2nd la functia de ancilla alienis (sau ancilla Dei, in functie de dispozitia mistica). Uneori, Cartarescu pare ca sta cu Biblia in brate urmarind cu creionul pasaje din care s-ar putea decripta functia lui in destinul planetei, ca literatura lui are rol de misionariat. Alteori doar ca se ia peste picior, complac\u00e2ndu-se in imaginarul unor S.F.-uri de serie B (pe tinerii de poeti, dezertati pe la manastiri ii ironizeaza fara echivoc). Drama e insa ca nu-ti poti da seama unde se termina misticismul autentic si unde incepe luatul in balon. Iar drama si mai mare \u2013 cataclismul care poate surpa institutia M.C. \u2013 este rafuiala cu literatura. Dar literatura care i-a m\u00e2ncat viata si i-a vampirizat \u201erealitatea\u201c este chemata mult mai voalat sa-i deie vama. Int\u00e2i i se contesta hegemonia \u2013 calitatea de scop in sine \u2013 caci literatura e doar un vehicul (mediu) al unor adevaruri ce trebuie comunicate, si nimic mai mult. Romanul trebuie sa existe doar ca \u201eo cheie pentru codul meta-literar, meta-filozofic, meta-religios al realului (…) Si nu ce e de obicei un roman: placuta si folositoarea zabava…\u201c Apoi: \u201eM-am g\u00e2ndit ca e nedemn pentru mine, un cautator al adevarului, sa fac peripetii si personaje, sa ma-nfund in lumi gratuite si gratioase si gretoase la culme, ca mai toate scrierile de azi, laudate pentru \u00abstilul ingrijit\u00bb\u201c (Iata asadar cum arata paradigma zilelor noastre: Cartarescu vs. autorii cu stilul ingrijit. La cine s-o fi referit? La Sociu, la Ianus, la Florieni?) E nedemn, prin urmare, sa \u201efaca\u201c peripetii si personaje, lumi gratuite s.a.m.d. Apoi: \u201eCe mai e de facut dupa ce ai facut totul?\u201c Caci M.C. a facut \u201eTot ce i s-a dat\u201c: ingerul a recitat comunicatul divin si se retrage p\u00e2na la noi ordine. Convingerea misionariatului merge la Cartarescu p\u00e2na acolo inc\u00e2t p\u00e2na si suportul acordat presedintelui Basescu intra tot in categoria \u201easa mi-a fost scris\u201c.
\nAsadar, mai bine-ar fi sa taca. Solutia iluminatului care nu mai are nevoie de intermediari si nici nu mai gaseste demn sa faca el pe intermediarul (soferul insurateilor, de!).
\nLegam\u00e2ntul tacerii il face Mircea Cartarescu insa intr-un cu totul alt cadru, din care lucrurile se vad diferit: sotia ii e bolnava, iar scriitorul face un pact: \u201e\u00abDoamne, fa sa nu mai scriu nimic niciodata, dar insanatoseste-o pe Ioana.\u00bb\u201c La doar o luna dupa consemnarea legam\u00e2ntului in jurnal (scripta manent si are, aici, valoare perlocutionara!), M. C. se trezeste in schimb \u201ezilnic cu g\u00e2ndul sa incep cartea\u201c. \u201eNu vreau sa ispasesc pe viata crima de a fi iubit oamenii mai mult dec\u00e2t cartile\u201c \u2013 se vaicarea in alta parte. Just, dar asta-i farmecul personajului: pe de o parte il da misticismul afara din literatura, pe de alta parte isi r\u00e2de-n pumni de poetii mai tineri care-au schimbat poezia pe sutana si duce-n c\u00e2rca un pact neonorat cu divinitatea. Iar pe de o cu totul alta parte, fuge la politiune sa faca pl\u00e2ngere impotriva unui nelegiuit care i-a blestemat familia.
\nSi daca astfel stau lucrurile cu esalonul superior, prostimea ce poate pretinde? Musafirii \u2013 daca se int\u00e2mpla cumva \u2013 sunt \u201eoplositi pe la noi\u201c; pe santierul casei de la Baneasa fosgaie \u201emuncitori patibulari\u201c. Dar ce-ai vrea, mari Cartarescu? ar putea ricana rauvoitorii si magarii. Sa fi fost toti niste profesori doctori trimisi la munca de jos? Sa-ti puna parchetul un Vladimir Streinu? Si asta e un atac la persoana dumitale? Muncitorul patibular \u2013 trimis de patrie sa-ti dea cu var?
\nIn fine, cea din urma si sc\u00e2rbavnica alcatuire de pe scara existentei e criticul literar \u2013 pe numele de cod: \u201einsecta\u201c\/ \u201escorpionul\u201c.
\nViolul criticii<\/strong>
\n\u201eDe douazeci de ani ma hartuiti. Am scris tot timpul pe un fundal de r\u00e2njete ironice si dispretuitoare\u2026\u201c (adresant: criticii literari). O relatie de \u201eura\u201c si de \u201efrica\u201c. Dupa aparitia \u201eOrbitorului 3\u201c si incheierea trilogiei, Cartarescu pierde orice sentiment de nesiguranta acumulat in vremea c\u00e2nd il scria. \u201eScatologic si escatologic. Cred ca scriu de fapt un alt roman\u201c, ori \u201eScriu inspaim\u00e2ntator de prost, cum as scrie daca as fi complet decerebrat\u201c se transforma in \u201eN-am nici o indoiala cu \u00abO3\u00bb, nici prin cap nu-mi trece ca diversii str\u00e2mbatori din nas au dreptate \u2013 stiu ca n-au, stiu si ei asta, toti stiu si totusi se complac in jocu-asta\u201c. Apoi se fericeste: Nichita, M\u00e1rquez, Thomas Mann, Proust \u2013 toti au avut de indurat c\u00e2rteli; daca p\u00e2na si Dostoievski… In fond, cititorii sunt o \u201ecloaca\u201c, iar scriitorul \u201en-a scris niciodata dec\u00e2t ca sa se faca pretuit si iubit.\u201c
\nCronicile negative la \u201eOrbitor 3\u201c (neparticularizate: cu exceptia celei semnate de \u201edraga P.\u201c \u2013 probabil Paul Cernat) denota \u201eura, brutalitatea, cretinismul\u201c; \u201ecei care m-au batjocorit cartea (…) de parca fiica mea ar fi fost violata\u201c (Violul Revolutiei rom\u00e2ne ar fi putut fi un viol al Cartii\u2026) Alex. Matei scrie un articol \u201edetestabil\u201c, \u201eElena V.\u201c are si ea o receptare poncisa: \u201esemn, care-mi era at\u00e2t de necesar, ca nu cartea mea e gresita, ci perceperea ei si a mea de catre cei care-au invatat de la mine ce este postmodernismul si-l aplica aiurea.\u201c Ce noroc insa ca mai exista si oameni adevarati, spirite inalte si necorupte de felurite vitii, ca Pop Simion (\u201eun om in v\u00e2rsta\u201c), care declarase ca \u201eStephen Hawking si cu mine sMircea Cartarescut suntem revelatiile vietii lui.\u201c!
\nRegreta necontenit ca e silit sa-si molesteze stilul prin gazete, dar nu at\u00e2t inc\u00e2t sa nu-si editeze \u201esubstitutele de tacere\u201c (\u201eDe ce iubim femeile\u201c si \u201eBaroane\u201c). Critica i-a laudat \u201eDe ce iubim femeile\u201c, dar nu e bine, asta e cartea lui cea mai slaba, compromisul cu m\u00e2zga realitatii, d\u00e2ra scadentelor bancare. Critica i-a criticat \u201eDe ce iubim femeile\u201c \u2013 e si mai rau: te pui cu feministele astea de doi bani…
\nTot Mircea Cartarescu este si autorul pasajelor urmatoare, perfect contradictorii: \u201eN-as vrea sa scriu alte carti, ci sa scriu din nou \u00abNostalgia\u00bb si \u00abOrbitor\u00bb (…) Ce nu mai am e limbajul, tesatura semantica din \u00abRem\u00bb si fraza uimitor fractalica din \u00abAripa st\u00e2nga\u00bb\u201c si \u201ee clar ca nu asta se asteapta de la mine scarti lejere, n.m., T.D.t. (…) Eu n-am dreptul sa fiu amuzant, sau tandru, sau uman. Eu trebuie sa scriu doar in sensul profetismului vizionar. Ei nu vor ceva nou, vor din nou \u00abOrbitor\u00bb volumul 1, cum de la Preda au vrut mereu \u00abMorometii\u00bb\u201c.
\nIn fond, Cartarescu poate concedia cu totul institutia criticii literare \u2013 caci daca misiunea scrisului vine din alte sfere, singurul indreptatit sa conteste comanda e Comanditarul Cartii \u2013 Al de Foarte de Sus.
\nTentatia tacerii se manifesta, apoi, din nou \u2013 dar cu alt fason. C\u00e2nd e vorba de relatia cu critica (dar si cu colegii de generatie, foarte radicali c\u00e2nd e vorba de martelare si casapire inter-scriitoriceasca \u2013 si aici Cartarescu se dovedeste liber de prejudecati generationiste), cheful de a pune punct scrisului nu mai vine\u00a0 din constienta ca dupa Biblia-\u201cOrbitor\u201c orice scriere devine futila (the job is done, mesagerul poate sa taca). Nu, Cartarescu n-ar mai vrea sa scrie literatura, romane pentru \u201egugustiucii care a doua zi (…) citesc alt roman si-a treia zi altul\u201c. A citi o carte, a doua zi alta si tot asa e, prin urmare, o crima impotriva literaturii.
\nScorpionul M. C.<\/strong>
\nDar cum citeste Mircea Cartarescu? Intr-o zi un Hr\u00e1bal, pe urma un Kafka, altadata o Maria Ghiolu sau un Sebastian (cel mai pe larg comentat autor din \u201eJurnal\u201c: aproape doua pagini pentru \u201eFemei\u201c).
\nIstodor (cu \u201eVietasii\u2026\u201c) n-a reusit sa-l \u201eintereseze\u201c.
\n\u201eGogol, \u00abRevizorul\u00bb. Nu mi-a spus nimic\u201c.
\n\u201e\u00abMatei Iliescu\u00bb e descris ca o capodopera (…) Ma tem insa sa nu fie doar o splendida \u00absp\u00e2rc\u00e2iala lingvistica\u00bb\u201c.
\nBorges \u2013 un \u201eflaubertian cu raza scurta de actiune (…). La recitire, colajul miroase amarui a pelicanol.\u201c
\n\u201eVirginica\u201c Woolf: \u201egroaznic de lent, de nedecisiv, de nevertebrat textul \u00abValurilor\u00bb\u201c.
\n\u201eSotronul\u201c lui Cort\u00e1zar: \u201eun poem putin condus, dar pasionat si puternic\u201c. Dar iata cum vorbeste, pe aceeasi pagina, de \u201eOrbitor\u201c: \u201eCartea asta n-ar fi trebuit sa existe. Ea a trecut singura, enorma si feroce, dar si bl\u00e2nda, prin planul existentei, act de gratuitate pura.\u201c \u201eSotronul\u201c, iarasi, un \u201everbiaj aglutinant\u201c, \u201eCort\u00e1zar ma pierde cu fiecare pagina (…). Meditatiile lui nu sunt destul de puternice sau profunde, e mai mult un verbiaj culturalist\u201c. \u201e\u00abSf\u00e2rsitul jocului\u00bb spune de cinci ori mai mult.\u201c
\nNabokov e un \u201ebombonier de geniu\u201c, un \u201ecofetar\u201c\u2026
\nCurm aici sirul notatiilor de acest fel, de teama ca nu cumva \u2013 \u201eMetamorfoza\u201c lui Kafka fiind oricum invocata in mai multe r\u00e2nduri \u2013 M. Cartarescu sa se transforme intr-o insecta cu pene de gugustiuc. Realitatea este ca paginile de glose pe marginea cartilor citite sunt printre cele mai consistente din \u201eJurnal\u201c \u2013 chiar daca, la rigoare, pot fi afurisite si acestea, din varii puncte de vedere. E adevarat ca pentru Cartarescu insul care nu \u201ecreeaza\u201c n-are dreptul de a se pronunta si judec\u00e2ndu-i pe Nabokov, Gogol s.cl. el se afla, asadar, printre pairii sai; dar ce ne facem cu increderea fara rezerve in \u201ediscernam\u00e2ntul\u201c lui Nicolae Manolescu \u2013 care n-a produs inca un \u201eL-am servit pe regele Angliei\u201c? Ochiul judecator si teapa din coada nu-i lipsesc insa lui Cartarescu si autorul sfielnic, care nu scria dec\u00e2t pentru a se face iubit si pretuit, devine \u201eviolatorul\u201c in serie care reabiliteaza institutia criticii.
\n\u201eUn scriitor ar trebui sa aiba decenta sa moara t\u00e2nar\u201c, e de parere Cartarescu, in \u201eZen\u201c. Daca-si supravietuieste, va \u201esuferi c\u00e2ineste la amintirea stralucirii incomunicabile a vietii sale de altadata. \u00abDin ce vom trai? Cum o sa-mi hranesc familia?\u00bb sunt intrebari unanim omenesti, dar cu at\u00e2t mai mult il vor chinui pe scriitorul batr\u00e2n si care nu mai scrie, si care stie ca-si man\u00e2nca zi de zi bruma de talent pe care-o mai are, chiar si dupa ce ele au secat.\u201c
\nCu at\u00e2t mai mult scriitorul? De ce \u201ecu at\u00e2t mai mult\u201c? Dar diva care si-a pierdut vocea, dar gimnastul care nu mai e la 50 ce era la 20, dar geometrul care nu mai distinge liniile in spatiu, dar vedeta de cinema care vede cum se scurse fala falnicei Venetii? De ce mai ales scriitorul stie ce e suferinta c\u00e2ineasca, irosirea, de ce \u201ecu at\u00e2t mai mult\u201c el simte melancolia si disperarea trecerii? Sunt satula de absolutismele astea profesional-vocationale: de actorul care invata in facultate ca lumea-ntreaga e un teatru, de soprana care stie ca muzica e singura relatie directa cu divinitatea, de studentul la Litere indopat cu convingerea ca \u201eviata e o carte\u201c. Diviziunea asta a muncii, care-l face pe truditor sa-si lucreze mai cu spor bucata, sa nu tradeze spre optiuni colaterale si sa-si perpetueze prin urmare specia, nu foloseste nimanui c\u00e2nd ajunge la excese nombriliste. \u201eJurnalul\u201c lui Cartarescu e cea mai proaspata dovada a patologiei livrescului. In fapt, drama lui nu e ca nu mai poate scrie, ci ca a ajuns\u00a0 incapabil sa faca altceva dec\u00e2t literatura; drama \u201eJurnalului\u201c este ca nu prea seamana cu un jurnal, ci cu o emisie incontinenta \u2013 o literatoree \u2013 de bucati literare scrise in vederea publicarii si a certitudinii ca vor fi citite, chiar daca lumea s-ar resorbi in vid si unicul cititor ramas ar fi sa fie el insusi. Un \u201eJurnal\u201c construit ca un roman, cu pricini dozate, cu am\u00e2nari si injectii bruste de efect estetic (metri in sir de caramida stearpa, in care se aud doar maselele singuratatii rontaind oscioarele lui M.C., sunt sparti din loc in loc de sorburi onirice fara fund, din care esti extras apoi calm, cu un clic formal, pentru a fi repus pe tapetul vaicarelilor curente) si cu mistere care n-au putinta sa ram\u00e2na zidite in ciment fiindca trebuie sa aiba un rost in economia spunerii, solutionarea lor trebuind sa incununeze stradania celor mai atenti cititori. A se vedea notatia eliptica din data de 8 mai 2009 \u2013 c\u00e2nd m\u00e2na Domnului a vegheat asupra robului sau, si Cartarescu a scapat cu viata. Ce i s-o fi int\u00e2mplat? m-am intrebat. Laconismul insemnarii si refuzul de a oferi un indiciu c\u00e2t de mic asupra evenimentului m-a frustrat, dar am acceptat premisa de neintruziune: fiind un jurnal intim, notatia trebuie sa fie semnificativa in primul r\u00e2nd pentru autorul sau. Scurtimea insemnarii si incuierea palierelor de acces mi-a parut atunci foarte in logica unui jurnal intim: less is more c\u00e2nd e vorba de un eveniment cu importanta capitala. Dar nu m-am mirat nici c\u00e2nd, peste alte zeci de pagini \u2013 mi-a fost data cheia misterului: un accident de masina posibil letal, evitat probabil in ultima secunda; asta nu mai era in logica jurnalului intim: era o bomboana\u00a0 servita cititorului atent, care se pricepe sa navigheze printre fiordurile informatiei primite, caci M. C. scrie stiindu-se privit peste umar de un tert mereu prezent la post. Si nu e vorba de sechela a vietuirii in securism, ci de un aspect de patologie literara pe care autenticisme de tipul \u201ehait\u2019 ca tre sa merg la toaleta\u201c sau \u201emi-am facut un capuccino\u201c, semanate ici-colo pentru detensionarea frazei, nu fac dec\u00e2t sa-l ingroase. Alt exemplu: pe coperta unei carti traduse in strainatate domneste un \u201etentacular Julia rosiatic. Fractal car\u2019va\u2019s\u2019zica…\u201c Cine are nevoie de lamurirea \u201efractal car\u2019va\u2019s\u2019zica\u201c? In niciun caz autorul \u2013 adica adrisantul nr. 1 al unui jurnal intim.
\nIn aceste conditii de emisie literara irepresibila, in care literatura si jurnalul se implica reciproc, Cartarescu ar fi putut sa faca un colaj de tip banda M\u00f6bius cu insertii din \u201eJurnal\u201c in \u201eOrbitor 3\u201c: \u201eOrbitor 3\u201c ca parazit al impotentei creatoare pe corpul \u201eJurnalului\u201c. S-ar fi revelat adevarata, incomunicabila drama a Autorului. Sa vie Autorul in carne si oase, \u201ecu ciozv\u00e2rte de vise\u201c-n el, m\u00e2nc\u00e2nd piscoturi, si sa spuna:
\n\u201eAt\u00e2t mi-a ramas pentru \u00abO3\u00bb, o coaja rigida, posaca, lipsita de sc\u00e2ntei\u201c, \u201eNu am nici idei, nici inspiratie, nici personaje, nu stiu ce sa fac cu zecile de descrieri de un onirism autorepetitiv\u201c. \u201eVa fi o aripa paralizata, cu polenul dus, care mai mult va-ngreuna marele si nefericitul fluture. Dar orice-ar fi, merg inainte\u201c Si sa dea drumul benzii cu Revolutia violata.
\nApoi iar: \u201eScriu ca un robot la ceea ce refuza sa fie si \u00abOrbitor\u00bb, si orbitor. Scriu din v\u00e2rful pixului, pe fata foii, ca un scriitor de jalbe si petitii. Nu am forta sa intru dedesubt si sa scriu, ca altadata, holografic, in volumul caietului.\u201c
\nSi sa urmeze secventele cu Victor-geamanul plutonic, injur\u00e2nd birjareste si scuip\u00e2nd seminte pe podelele fictiunii.
\n\u201eC\u00e2ta luciditate, c\u00e2ta arta a exhibarii luciditatii!\u201c ar fi spus criticii-insecte-scorpioni. Sau: \u201eFugi de-aici, domne, Autorul se izmeneste: ce coaja rigida, ce scris din v\u00e2rful pixului? Scena cutare e o capodopera in sine.\u201c<\/p>\n

Una peste alta, \u201eZen\u201c e o forma a tradarii conceptului de jurnal si o dovada a faptului ca rafuiala cu literatura ram\u00e2ne la Cartarescu in stadiul de intentie. Un singur pasaj mi-a creat impresia de notatie autentic ne-literara, scrisa fara nicio finalitate, un reflex brut al durerii ca timpul trece: \u201eMi-am amintit lucruri vechi, dar nu ca scriitor, ci ca un batr\u00e2n. Neverbal, nici macar imagistic. Doar brusca desfacere a amintirii ca proces emotional, amintirea pura. C\u00e2nd, inainte de a avea vreo imagine, iti spui rupt in bucati de suferinta amintirii: da, asa era, asa a fost…\u201c<\/p>\n

Altminteri, Cartarescu face proza si poezie din nimic, cea mai banala insemnare, dar si nevoia in sine de a nota pe h\u00e2rtie trad\u00e2nd neputinta de a se sustrage jurisdictiei literaturii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mircea Cartarescu, Zen. Jurnal 2004-2010, Editura Humanitas, 2011, 629 p. Etica jurnalului Conform metaliteraturii de specialitate, in cazul jurnalului totul e legitim si, in acelasi timp, strigator la cer. Din fericire, \u201eJurnalul\u201c lui Cartarescu isi secreta singur pragul de intruziune si-si pune legitimarile pe tava: \u201eCel care-mi citeste jurnalul nu intra in viata mea, si… Cite\u0219te mai mult »Viata dupa \u201eOrbitor\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3655,1521,5826],"class_list":["post-8162","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-editura-humanitas","tag-mircea-cartarescu","tag-zen-jurnal-2004-2010"],"views":2334,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8162","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8162"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8162\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8162"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8162"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8162"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}