Exista carti de istorie a filosofiei \u00een care numele \u201eBlaise Pascal\u201c nici macar nu este pomenit,\u00a0 ceea ce vrea sa \u00eensemne ca acest autor nu conteaza ca filosof sau, \u00eentr-o varianta mai putin radicala, ca el nu e de gasit printre \u201ecei mari\u201c. O analiza lucida si nepartinitoare a fragmentelor adunate postum sub numele de \u201eCugetari\u201c, spun unii exegeti, arata ca Pascal e ne\u00eendoielnic un autor hiperinteligent si inspirat, dar care nu poate trece dincolo de o anumita retorica sapientiala. Sau ca el e mai aproape de literatura dec\u00e2t de filosofie. Stilul scriiturii si \u201euneltele\u201c folosite \u00eel plaseaza mai cur\u00e2nd \u00een zona \u201elautarismului\u201c dec\u00e2t \u00een arealul culturii rafinate \u2013 cultura \u201ead\u00e2ncita\u201c, a celor \u00eenvatati. Sa recunoastem ca aprecieri de acest soi ne induc o oarecare stare de perplexitate, mai ales c\u00e2nd lipsesc criteriile evaluarii sau cele puse \u00een joc sunt obscure ori triviale.
\nPrin \u00eenzestrarile lui native exceptionale, ce au sustinut o precocitate devenita legendara,\u00a0 dar si prin izb\u00e2nzile lui stiintifice si literare recunoscute peste veacuri, Pascal ilustreaza, \u00een secolul al XVII-lea, personalitatea de tip renascentist, care a \u00eembinat, nu neaparat \u00een mod armonios, \u201espiritul geometric\u201c si \u201espiritul de finete\u201c, inteligenta si sensibilitatea, ratiunea si pasiunea, geniul teoretic si geniul tehnic. A trait doar 39 de ani, dar viata, fram\u00e2ntarile si ideile lui ne fascineaza si astazi.\u00a0 \u00cesi pastreaza deplina actualitate o mai veche caracterizare a lui E. Faguet: \u201eCe caracter complex si greu de patruns a avut Pascal! Pe contemporani i-a uimit, iar posteritatea ezita sa se pronunte asupra lui… \u00cen vremurile noastre este c\u00e2nd cel mai mare geniu filosofic al tuturor veacurilor clasice, c\u00e2nd un suflet chinuit si o minte \u00eentunecata \u00een pragul ratacirii\u201c. De aici, poate, si dificultatea de a-l clasa.
\nTratatul asupra conicelor, dar si cercetarile consacrate \u201ecvadraturii\u201c cicloidei pun \u00een lumina geniul matematic al lui Pascal. Experimentele din domeniul hidrostaticii si cele legate de problema vidului i-au asigurat faima de fizician. Vestitele \u201eCugetari\u201c si \u201eScrisori provinciale\u201c ne dezvaluie verva si talentul viguros al unui scriitor de marca. Insistenta cu care, \u00een aceleasi lucrari, a iscodit conditia umana (\u00een lumina revolutiei copernicane din stiintele naturii, ce a consacrat imaginea unui Univers infinit) \u00eel recomanda ca antropolog si filosof. Ardoarea cu care a aparat idealul hristic al m\u00e2ntuirii a facut din el un apologet al crestinismului, unul dintre \u201ecei mai mari g\u00e2nditori religiosi ai modernitatii\u201c (Hannah Arendt).
\nMinimalizarea sau chiar contestarea calitatii de filosof a lui Pascal vine \u00een primul r\u00e2nd din partea celor ce fac din \u201esistem\u201c, respectiv din costructia \u201evizionara\u201c, singura forma autentica de creatie filosofica. Acestia apreciaza ca eseul, epistola, dialogul, cugetarea, aforismul sunt mijloace inadecvate pentru desfasurarea g\u00e2ndului filosofic. Ele pacatuiesc, ni se spune, prin accentul prea apasat asupra subiectivitatii, prin caracterul lor eminamente confesiv, autobiografic. Eseul, crede C. Noica, este un gen minor, este \u201eexpresia tipica a talentului fara raspundere\u201c, a unei inteligente zburdalnice, care n-a cobor\u00e2t \u201e\u00een Infernul culturii\u201c. Or, \u00een spatele scrierilor ramase de la Pascal \u00eel regasim prea lesne pe autor, pe omul Pascal; filosofia \u00eenfatisata aici nu e rodul unei g\u00e2ndiri impersonale desfasurata apodictic, ci este o reflectie libera, pasionata, asupra unor experiente personale. Pentru filosofii sedusi de grandoarea metafizicii, Descartes este tipul filosofului speculativ care construieste un sistem, un \u201epalat al g\u00e2ndirii\u201c, \u00een timp ce Pascal ilustreaza tipul filosofului-scriitor, care se risipeste \u00een g\u00e2nduri razlete, \u00een aforisme cu \u00eencarcatura accentuat subiectiva, personala. De la unul la altul \u2013 constructiei i se opune digresiunea, filosofiei sistematice i se opune literaturizarea filosofiei.
\nAceeasi contestare a statutului de filosof al lui Pascal vine si din alta directie, mai precis din partea celor care, situati \u00een orizontul unei alte \u201eculturi filosofice\u201c, concep si practica filosofia ca activitate de cercetare, opusa nu numai speculatiei, ci si reflectiei libere. Principala sarcina a cercetarii filosofice e sa aduca clarificari de natura conceptuala \u00een marginea unor c\u00e2mpuri problematice bine delimitate. G\u00e2ndirea \u00een sentinte, ni se spune, nu poate fi g\u00e2ndire filosofica. Filosofia nu e tot una cu filosofarea, ea e terenul argumentarii, nu al slobozirii impresiilor sau fram\u00e2ntarilor personale. Ironia, butada, metafora, exortatia nu se regasesc \u00een cutia cu unelte a filosofului de profesie. Traditia filosofica ce se origineaza \u00een opera lui Platon si Aristotel nu utilizeaza mijloace de acet tip.
\n\u00cen \u201eDespre constiinta filosofica\u201c, Lucian Blaga afirma dintru \u00eenceput optiunea sa pentru filosofie ca \u201eviziune metafizica\u201c. Asemenea operei artistice, ea se defineste prin unitate si originalitate si \u00eesi afla ideala \u00eentruchipare \u00een forma sistemului construit \u2013 cum altfel? \u2013 pe cale speculativa. \u201e\u00cen creatia metafizica noi vedem \u00eensasi \u00eencoronarea g\u00e2ndirii filosofice… Metafizicianul este autorul unei lumi. Un filosof care nu tine sa devina autorul unei lumi \u00eesi suspenda vocatia; el poate fi orice, chiar un genial g\u00e2nditor c\u00e2teodata, dar ram\u00e2ne un adept al ne\u00eemplinirii.\u201c Iata tezele fundamentale, de nivel metafilosofic, ce exprima sintetic conceptia lui Blaga despre filosofie. Voind sa evite o atitudine prea radicala \u00een chestiunea autenticitatii (excelentei) filosofice, autorul simte totusi nevoia sa nuanteaze: \u201enoi nu pledam neaparat si nici tocmai cu fanatism pentru g\u00e2ndirea sistematica. Marturisim tot at\u00e2ta \u00eentelegere pentru g\u00e2ndirea aforistica sau de aspect.\u201c (Ingenioasa expresie: \u201eg\u00e2ndirea de aspect\u201c, opusa probabil g\u00e2ndirii holistice!). Blaga recunoaste prin urmare ca \u201eo viziune filosofica-metafizica poate sa fie rostita uneori si \u00een simple aforisme\u201c si ca pot exista reusite notabile \u00een acest sens, dar apreciaza ca aceste performante sunt extrem de rare. Se ocupa de Heraclit, Lao-Tse, La Rochefoucauld, Novalis, Nietzsche. \u00cei lauda \u00eentruc\u00e2tva pe primii doi, ale caror aforisme, considerate de sine statator, ar fi capabile \u201esa dea grai \u00eentregii viziuni\u201c. C\u00e2nd vine r\u00e2ndul lui Pascal, Blaga e de parere ca, luate separat, g\u00e2ndurile acestuia \u201enu reflecta totul viziunii, cum un strop de roua reflecta universul\u201c. Din pacate, \u00een cazul lui, pentru a realcatui \u00eentregul (viziunea de ansamblu) pornind de la fragmente e nevoie de \u201eoarecari ocoluri si speculatii subsidiare\u201c, de o munca similara celei a paleontologului, care reconstituie animalul demult disparut pornind de la c\u00e2teva oase. Aceasta situatie, conchide Blaga, arata ca aforismele lui Pascal sunt \u201edestinate sa exprime o viziune metafizica mai mult prin \u00eenlantuirea lor, dec\u00e2t \u00een izolare. Se remarca \u00een general ca aceste g\u00e2nduri au fost scrise pentru ca \u00eempreuna, piatra cu piatra, sa cladeasca un \u00eentreg.\u201c Concluzia ar fi ca filosoful Pascal nu-si suspenda \u201evocatia\u201c, dar, aleg\u00e2nd exprimarea aforistica, \u00eei \u00eengreuneaza \u00eemplinirea sau o pericliteaza. E concluzia unui poet-filosof care \u00een analiza sa nu se poate elibera de… metafore!
\n\u00centr-o lucrare mai veche, cu caracter autobiografic (se numeste \u201eLe vent Paraclet\u201c; ma voi folosi aici de fragmentul cuprins \u00een cartea lui G. Liiceanu \u2013 \u201eCearta cu filosofia\u201c), Michel Tournier povesteste cu umor si fina autoironie ca, pe la 20 de ani, el si alti c\u00e2tiva prieteni de-ai lui au fost cuprinsi de o ciudata \u201efebra mentala\u201c: \u00eempartaseau \u2013 si \u00eenca la modul fanatic \u2013 credinta ca filosofia \u201eadevarata\u201c nu poate straluci dec\u00e2t \u00een armura impecabila a metafizicii de sistem. Tot ceea ce nu se putea cuagula \u00een forma maiestuoasa a sistemului merita sa piara: \u201esistemul \u00eenzestrat cu o coerenta de nedapasit este cauza a toate si efectul a nimic\u201c. Fetisismul sistemului a condus inevitabil la rasturnarea raportului firesc dintre filosof, \u00een calitate de autor, si opera sa: \u201efilosoful nu-i dec\u00e2t deseul pe care sistemul ce se formeaza \u00eel lasa sa cada \u00een lumea empirica, asemeni placentei care ram\u00e2ne \u00een patul lehuzei dupa nasterea unui copil.\u201c Dar asta nu era totul: t\u00e2narul aspirant la un post de profesor de filosofie resimtea dezgust fata de tema subiectivitatii, fata de ideea de viata interioara. Nimic nu i se parea mai incoerent, mai haotic si mai volatil dec\u00e2t \u201etrairile sufletesti\u201c.
\nB\u00e2ntuiti de un veritabil \u201edemon al sistemului\u201c, de un \u201edelir al absolutului\u201c, Michel si prietenii lui \u00eemparteau productiile spiritului \u00een doua categorii: sistemele filosofice si benzile desenate. Tot ce nu era sistem era banda desenata, adica o joaca, ceva derizoriu si demn de dispret. \u00cen aceste conditii, nu ezitau sa-i ia peste picior pe cei sedusi de metoda introspectiei, pe poeti si eseisti, pe umanisti si moralisti, pe toti caldiceii \u201evietii interioare\u201c. Printre \u201ecaldicei\u201c, la loc de frunte, nimeni altul dec\u00e2t… Blaise Pascal. Pe atunci, \u00eesi reaminteste Tournier, \u201edepozitul nostru favorit de prostii se numea \u00abCugetari\u00bb de Pascal\u201c. Celor grupati \u00een jurul revistei \u201eEspace\u201c cartea lui Pascal le aparea ca o colectie de \u00eensemnari incoerente, digresiuni amuzante, banalitati si \u201epariuri stupide\u201c. O carte dezl\u00e2nata, lipsita de ad\u00e2ncime si armonie. Autorul \u201eCugetarilor\u201c beneficia de urmatorul portret: \u201eOmul care cosea h\u00e2rtiute \u00een captuseala paltonului era ilotul nostru beat, si imaginii acestui bigot care cauta gem\u00e2nd \u00eei opuneam pe aceea a metafizicianului care gaseste r\u00e2z\u00e2nd\u201c.
\n\u00cen Grecia antica, mai precis \u00een Sparta, ilotul era o persoana lipsita de drepturi cetatenesti, cu o situatie intermediara \u00eentre omul liber si sclav, apartin\u00e2nd statului si put\u00e2nd fi \u00eemprumutata proprietarilor de pam\u00e2nt. Altfel spus \u2013 o fiinta umila, degradata, de care te poti folosi dupa bunul plac. \u00cen evocarea lui Tournier \u201eilot\u201c voia sa \u00eensemne autor marunt, lipsit de valoare, pe seama caruia se poate glumi \u00een voie, care poate fi luat peste picior, care merita dispretuit. Un fel de Scaramouche al filosofiei!
\nDar vorbind \u00een acesti termeni nu e oare prea mult? Si, mai ales, acest fel de a judeca nu e nedrept si ofensator!? Desigur, ajuns \u00eentr-un alt timp, cel al rememorarii pe care i-a prilejuit-o scrierea cartii sale, si la o alta v\u00e2rsta, cea a reconsiderarii critice a exceselor tineretii, Tournier si-a schimbat radical asteptarile fata de filosofie, inclusiv atitudinea fata de Pascal… \u00cemi place sa cred ca \u00eentre timp el a descoperit chiar \u00een \u201eCugetari\u201c cheia unei raportari lucide si firesti la \u201eilotul\u201c de altadata. E vorba de acest fragment: \u201eEste bine ca despre un om sa nu se zica nici ca este matematician, nici predicator, nici orator, ci ca este honn\u00eate homme. Numai aceasta calitate universala \u00eemi place. Daca, vaz\u00e2nd un om, \u00eeti vine \u00een minte cartea pe care a scris-o, e semn rau\u201c. E mai mult ca sigur ca, \u00een ce \u00eel priveste, Pascal ar fi adaugat \u00een \u00eensiruirea de mai \u00eenainte, pentru cuvenita excludere, si ipostaza de filosof, pe care ar fi calificat-o drept \u201ecalitate de \u00eemprumut\u201c.
\nDar daca Pascal nu s-a pretins si nici n-a fost realmente filosof, \u00een ce relatie s-a aflat el cu filosofia? Te poti servi de mijloacele filosofiei fara a te transforma \u00een filosof? Cel ce \u00eei asculta pe filosofi nu devine el \u00eensusi filosof? Nu se \u00eent\u00e2mpla, cum zicea Aristotel, ca filosofarea sa se transforme \u00eentr-o fatalitate iar filosofia sa se tina de mintea noastra ca un scai, ceea ce \u00eenseamna ca filosofezi chiar si atunci c\u00e2nd sustii ca nu e de vreun folos sa filosofezi si ca, drept urmare, nu trebuie sa filosofezi? Pentru a gasi un raspuns nu ne ram\u00e2ne dec\u00e2t sa luam \u00een seama fragmentele din \u201eCugetari\u201c dedicate filosofilor, doctrinelor si scolilor filosofice. \u00cen acelasi timp, daca ne raportam la aceasta insolita scriere mai degraba ca la un \u201esantier\u201c dec\u00e2t ca la o lucrare \u00eencheiata, am putea \u00eencerca sa reconstituim pe baza acelor fragmente infrastructura metafilosofica a constiintei filosofice pascaliene.
\nCei ce s-au aplecat cu interes istoric asupra vietii lui Pascal evidentiaza faptul ca acesta nu a consacrat filosofiei o cercetare speciala, sistematica, aprofundata. \u00cenca din anii adolescentei el a fost pasionat de geometrie si de fenomenele fizice, mai apoi de realizarea tehnica a primei masini de calculat si a altor dispozitive necesare experimentarii. P\u00e2na pe la 20 de ani nu facuse o pasiune pentru speculatia filosofica, manifesta \u00eenclinatii mai cur\u00e2nd aplicative dec\u00e2t contemplative. Dar Pascal era la curent cu ideile si controversele epocii lui. Contactul cu cei mai importanti carturari, savanti si oameni de spirit ai vremii a jucat un rol imens \u00een formarea intelectuala \u2013 filosofica, stiintifica si teologica \u2013 a t\u00e2narului Pascal. \u00cen modesta chilie a lui Marin Mersenne, prietenul si mentorul principal al lui Descartes, cel pe care Hobbes l-a numit \u201epolul \u00een jurul caruia se \u00eenv\u00e2rte fiecare stea din lumea stiintei\u201c, alaturi de Pierre de Fermat, Pierre Gassendi, Gilles Roberval, Gaspard Desargues, se afla si Blaise Pascal, dornic sa \u00eenteleaga argumentele formulate \u00eempotriva scepticilor. Nu doar oamenii de geniu i-au fost aproape, ci si cartile. Pe l\u00e2nga cele cu continut religios (Jansenius si Saint-Cyran) citeste \u201eTratatul despre pasiuni\u201c al lui Descartes, \u201eManualul\u201c lui Epictet si \u201eEseurile\u201c lui Montaigne. Treptat se familiarizeaza si cu alte nume ilustre: Pomponazzi, Machiavelli, Vanini, Gassendi, Charron s.a. Lucrarea lui Pierre Charron \u201eTrei carti despre \u00eentelepciune\u201c i-a servit ca principal \u00eendreptar pentru cunoasterea disputele purtate \u00eentre \u201esectele\u201c filosofice.
\n\u00cen mod cert \u201epatriarhul de la Port-Royal des Champs\u201c (dupa expresia lui Voltaire) era un veritabil iubitor de \u00eentelepciune, fara sa fi fost filosof \u00een \u00eentelesul pe care l-au consacrat diferitele scoli filosofice si mai ales filosofia de tip scolastic. Mintea lui at\u00e2t de iscoditoare, al carei interes pentru cunoastere nu s-a stins dec\u00e2t odata cu viata, nu putea sa ignore stradaniile filosofilor, chiar daca s-a aratat \u00een cele din urma dezamagit de rezultatele lor. Trebuie spus \u00eensa ca l-a interesat filosofia numai \u00een masura \u00een care aceasta promitea sa ofere o cunoastere demna de \u00eencredere asupra omului. \u00cen termeni kantieni, am zice: nu filosofia \u00een dimensiunea ei speculativa, teoretica, ci filosofia practica; nu filosofia ca ontologie sau \u201etablou\u201c general al lumii, ci ca antropologie si morala, adica aceea care putea oferi sau din care s-ar fi putut extrage o directiva pentru viata.
\nSi totusi, Pascal avea rezerve serioase \u00een privinta capacitatii filosofiei (cel putin a celei care fusese practicata p\u00e2na la el) de a raspunde nevoilor de cunoastere si existentiale ale omului. Rezervele lui erau de fapt rezervele secolului \u00een care a trait, secol aflat la vremea \u00eennoirilor \u00een mai toate planurile existentei sociale, ceea ce presupunea o despartire curajoasa de trecut (fara ca aceasta sa \u00eensemne negarea brutala a \u00eenaintasilor) pentru a face loc unui alt suflu cultural, unui nou mod de viata, cel al modernitatii. Cum adesea oamenii se despart de trecutul lor r\u00e2z\u00e2nd, Pascal si-a convertit scepticismul \u00een acel soi de r\u00e2s primenitor care avea cumva alura si functia unei \u201enegari a negatiei\u201c, straina de grosolana luarea \u00een der\u00e2dere. \u201eSa r\u00e2zi de filosofie \u00eenseamna sa filosofezi cu adevarat\u201c era de parere Pascal, animat de dorinta de a depasi filosofia sectara mostenita de la predecesori.
\nCele dint\u00e2i aspecte vizate de \u201er\u00e2sul\u201c pascalian tin de nivelul formal al activitatii filosofice: limbajul utilizat, stilul expunerii, pretentiile la adevar, ritualul de legitimare a autoritatii. Ca si Montaigne \u00een \u201eEseuri\u201c ori, mai \u00eenainte, Erasmus \u00een \u201eElogiul nebuniei\u201c, Pascal respingea afectarea, \u00eenfumurarea, cultul formelor goale, aroganta pretentiilor fara acoperire, iscusinta de tip sofistic, falsa \u00eentelepciune \u00eenvaluita \u00een cuvinte bizare, reducerea filosofiei la un simplu exercitiu de elocinta. A forta cuvintele, a inventa termeni noi, obscuri si ermetici, a impune un jargon neinteligibil i se parea o ofensa la adresa bunului gust si a ratiunii. \u201eCei ce alcatuiesc antiteze, fort\u00e2nd cuvintele, sunt asemenea celor ce fac false ferestre pentru simetrie. Principiul lor nu este de a vorbi bine, ci de a face figuri bune.\u201c Ca si predecesorii lui, Pascal era adeptul simplitatii, al g\u00e2ndirii si vorbirii naturale: \u201eCel mai filosofic lucru este o viata simpla si linistita\u201c.
\nDar la mijloc erau si chestiuni de continut. \u00cen secolul al XVII-lea, teza inexistentei vidului \u00een natura, sub care supravietuia maxima scolastica potrivit careia \u201enatura are oroare de vid\u201c, reprezenta o dogma infailibila aparata prin autoritatea lui Aristotel si Descartes. Prin cercetarile \u00eentreprinse \u00een domeniul hidrostaticii, Pascal a dovedit falsitatea acestei ipoteze speculative. Nu numai ca \u00een natura exista vid, dar de acum trebuia sa se accepte ca natura nu are \u201esuflet\u201c, nu este animata, nu poate sa resimta \u201eoroare\u201c sau vreo alta pasiune. Rezulta cu claritate ca ipotezele speculative ale ratiunii trebuie sa cedeze \u00een fata faptelor; ca metoda experimentala face de r\u00e2s apriorismul filosofic. Ca, pas cu pas, noua stiinta a naturii triumfa \u00een lupta cu pseudostiinta scolastica a filosofilor aristotelicieni.
\n\u00cen fine, exista \u00een mintea si \u00een sufletul lui Pascal o motivatie mult mai profunda a ne\u00eencrederii \u00een filosofie: convingerea lui ca filosofia (\u201esectele\u201c filosofice) nu-i pot oferi omului nici adevarul, nici m\u00e2ntuirea. Credea ca acolo unde filosofia \u00eesi arata limitele ori da gres va reusi credinta religioasa. Desi accepta ca maretia omului consta \u00een ratiune, Pascal era convins ca salvarea lui ultima e legata de harul divin. Era concluzia celui aflat \u00een cautarea lui Dumnezeu, dar nu Dumnezeul \u201efilosofilor si al savantilor\u201c, ci cel care nu poate fi gasit si pastrat dec\u00e2t pe caile indicate de Evanghelie. Imaginii metafizicianului care rataceste \u00eentr-o cautare fara sf\u00e2rsit Pascal \u00eei opune pe aceea a omului care \u00eel cauta pe Acela pe care l-a si gasit.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Exista carti de istorie a filosofiei \u00een care numele \u201eBlaise Pascal\u201c nici macar nu este pomenit,\u00a0 ceea ce vrea sa \u00eensemne ca acest autor nu conteaza ca filosof sau, \u00eentr-o varianta mai putin radicala, ca el nu e de gasit printre \u201ecei mari\u201c. O analiza lucida si nepartinitoare a fragmentelor adunate postum sub numele de… Cite\u0219te mai mult »Blaise Pascal \u2013 filosoful ilot<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[1545,5732],"class_list":["post-8025","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-blaise-pascal","tag-despre-filosofia-lui-pascal"],"views":5823,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8025","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8025"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8025\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8025"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8025"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8025"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}