{"id":8022,"date":"2011-06-09T14:38:42","date_gmt":"2011-06-09T12:38:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=8022"},"modified":"2011-06-09T14:49:50","modified_gmt":"2011-06-09T12:49:50","slug":"filme-bune-dintre-care-s-au-ales-cele-mai-bune","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/filme-bune-dintre-care-s-au-ales-cele-mai-bune\/","title":{"rendered":"Filme bune, dintre care s-au ales cele mai bune"},"content":{"rendered":"

PALMARES – CANNES, editia a 64-a (11 – 22 mai 2011)<\/strong><\/p>\n

Americanii continua sa triumfe cu o noua Palme d’Or<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Era cam greu de crezut ca av\u00e2ndu-l la prora pe Robert De Niro, juriul va \u00eendrazni sa considere alt film mai bun dec\u00e2t cel palmdorizat \u2013 \u201eThe Tree of Life\u201c de Terrence Malick. Debarcarea americana pe Coasta de Azur a filmului mondial s-a soldat cu multe victorii: vreo douazeci de Palme d’Or, fata de doar unsprezece ale francezilor si de zece acordate italienilor. Nu cunosc si nu ma apuc acum sa o fac eu \u00eensumi, dar ma tem ca si la capitolul presedintilor de jurii statistica ar arata ca daca nu sunt cei mai numerosi \u00een toata istoria, \u00een ultimii ani, americanii s-au instalat, cum se zice, cu arme si bagaje \u00een cea mai r\u00e2vnita dintre functiile fiecarei editii, aceea de presedinte de juriu, de preferinta la Competitia oficiala.<\/p>\n

P\u00e2na la urma este c\u00e2t se poate de normal. Cu vedetele lor extraordinare, cu regizori unul si unul, americanii sporesc imens glamour-ul manifestarii, iar de multe ori filmele aduse de dincolo de Pacific sunt provocari de luat \u00een seama pentru multimea cinefila, ca si pentru garda jurnalistica \u00een v\u00e2nzoleala ei teribila. Ceva anume \u00eei sensibilizeaza si pe criticii esteti, chiar daca unii au gasit mai subtila cosmogonia \u201elarsvontrier\u201c-eana fata de aceea imaginata de un cineast-filosof, cu studii la Harvard, cu o bursa la Oxford, cu o experienta de analist de filme (la \u201eLife\u201c si \u201eThe New Yorker\u201c) si cu o activitate profesorala la American Film Institute, precum Terrence Malick. Timid si sofisticat, acesta nu a onorat invitatia la Cannes, prins cumva \u00een nelinistile legate de noua sa creatie, abia a cincea din filmografie. Urmatorul titlu, provizoriu, suna destul de incitant \u2013 \u201eUntitled Love Story\u201c.
\nAbil, De Niro a stiut sa construiasca fatada speciala a palmaresului sau. A spus, mai \u00eent\u00e2i, ca filmul lui Malick nu poate sa scape Palme\u00a0 d’Or. La gala finala a subliniat ca locul de frunte acordat pentru \u201eThe Tree of Life\u201c se justifica prin amploarea acestuia. \u00centr-adevar, povestea se duce mult \u00eenapoi, \u00een timp, de la Texasul anilor 50 la epoca dinozaurilor, si nu doar splendoarea vizuala si intensitatea rafinata a emotiilor ori calitatea universala a misterului sunt de natura sa justifice valoarea acestuia. Este o opera de reflectie, autorul fiind, \u00een singularitatea sa speciala, un g\u00e2nditor al ecranului, fara a se \u00eendeparta prea mult, tocmai prin anvergura naratiunii sale, de caracterisicile marii productii, evidente la stilul hollywood-ean. Pe de alta parte, felul \u00een care reinventeaza propriul limbaj cinematografic \u2013 spre a-l canaliza catre nevoile unei montari grandioase, plina de fastul erelor geologice, ca si al civilizatiilor, de la care poate pleca apoi cu dezinvoltura catre zonele de intimitate \u2013, demonstreaza capacitatea de a stap\u00e2ni cu brio elongatiile periplului sau, derulate at\u00e2t \u00een macro c\u00e2t si \u00een microcosmos. Nu este chiar la \u00eendem\u00e2na oricui atare performanta. S-a priceput nu doar sa-si scrie scenariul pe care l-a si realizat, dar a compus distributia \u00een aceeasi maniera, \u00eembin\u00e2nd experienta si faima unui Brad Pitt cu prestatia frustra, dar adecvata, a unor necunoscuti de la fata locului. Si-a asociat intreprinderea personala cu specialisti \u00een efecte digitale, pentru care numele lui Donald Rosenfeld, de pilda, reprezinta o garantie.
\nDesigur, putem lua palmaresul lui De Niro si \u00een sensul ironic pe care \u00eel insinuau cronicarii de la \u201eLe Monde\u201c, ca fiind vorba de o \u00eempacare \u00eentre cosmic si comic. Mai mult, duc\u00e2nd lucrurile mai departe, cu aluzia ce nu poate fi ignorata, s-a ajuns la o conciliere \u00eentre cele doua principale pretendente la primul loc, ambele av\u00e2nd cam aceeasi tema, doar ca privite din perspective diferite, daca nu diametral opuse. Malick concluzioneaza asupra \u201eArborelui vietii\u201c, pe c\u00e2nd Lars von Trier vede Apocalipsa prin \u00eenghitirea Pam\u00e2ntului de catre imensa planeta vorace ce da si titlul filmului sau \u2013 Melancholia. A spus-o cu \u00eentelepciune De Niro. \u201eMelancholia\u201c este ceea ce este si s-a facut ceea ce s-a facut. Adica, fara a ne scapa ambiguitatea din parafraza de mai sus,\u00a0 filmul danezului cam at\u00e2ta merita, un premiu de interpretare pentru Kirsten Dunst. Mai stii, totusi, care ar fi fost configuratia palmaresului daca nu ar fi aparut nefericitul episod al conferintei de presa, c\u00e2nd Lars si-a adus aminte ca mama sa era nemtoaica? Si, mai ales daca, dupa cum bine remarca la un moment dat Catherine Deneuve, regizorul ar fi evitat sa se lanseze \u00een a da raspunsuri la provocari evidente? Asa putem crede ca,\u00a0 neacord\u00e2ndu-i-se nimic filmului sau regizorului, premiul feminin trece ca unul de consolare, urm\u00e2nd punitiei generalizate, cu atitudini dintre cele mai diverse: de la\u00a0 murmurul actritei premiate, Kirsten Dunst, care ar fi spus \u201eOh, my God\u201c, la pumnul \u00een fata pe care, de-ar fi fost \u00een acel moment la Palais, i l-ar fi administrat, conform propriilor declaratii, producatorul sau, vechiul colaborator, Peter Aalbaek Jensen.
\nSa nu trecem nici peste faptul ca de fiecare data la Cannes Lars von Trier este\u00a0 el \u00eensusi provocatorul de serviciu. Se vede ca se pricepe sa socheze, dar nu detine, deocamdata cel putin, si abilitatea de a nu cadea at\u00e2t de usor \u00een capcana aceluiasi retetar, atunci c\u00e2nd si lui i se pregateste postura de victima. Si reactia lui post factum a deranjat oarecum. El s-a scuzat, este adevarat, fara a uita sa mentioneze ca asa ceva nu s-a mai petrecut vreodata, anume ca un cineast sa fie declarat \u201epersona non grata\u201c \u00een chiar timpul desfasurarii manifestarii, subliniind, totusi, ca festivalul este pentru filme, iar nu pentru realizatori. Premiul acordat, fie el si altul dec\u00e2t cel la care s-a sperat, nu-i da dreptate lui Claude Lelouch care considera ca prin cele \u00eent\u00e2mplate la Cannes Lars von Trier si-ar fi semnat nici mai mult, nici mai putin dec\u00e2t \u201esinuciderea cinematografica\u201c. Premiul \u00een sine\u00a0 poate fi luat si ca o dovada ca momentul critic a fost depasit\u2026
\nS-a mai vorbit, mai mult pe la colturi, de o \u00eempacare \u00eentre partea americana si partea europeana, recte franceza, a juriului, si nu doar de ceea ce ar fi putut sa fie cu adevarat concilierea genurilor: drama cosmogonica si comedie a lucrurilor marunte. S-a evitat alonja spirituala, ca si aceea stiintifica, a geriatriei. Nici Nanni Moretti cu \u201eHabemus Papam\u201c (si nici macar, aproape de necrezut, Michel Piccoli, cu uriasul sau talent), nici Pedro Almodovar (\u201eLa piel que habito\u201c), si nici tandretea plina de umor,\u00a0 demonstrata din nou de Aki Kaurismaki (\u201eLe Havre\u201c), nu au fost pe lista mare. Ultimul i-a cucerit pe fiprescieni, care i-au acordat premiul lor, ca si pe ecumenici, acestia atribuindu-i una din cele doua mentiuni. S-a dovedit hotar\u00e2tor, cumva, contextul calatoriilor spatiale. S-a proiectat o noua versiune a celebrului film al lui M\u00e9li\u00e8s, \u201eVoyage\u00a0 dans la lune \u2013 en couleur\u201c (1902), s-a marcat trecerea a patru decenii de la premiera altui film de referinta (\u201ePortocala mecanica\u201c), autorul acestuia, Stanley Kubrick, semn\u00e2nd si memorabila \u201eOdisee spatiala \u2013 2001\u201c.
\nLa un moment dat plutea \u00een aer febrilitatea unei performante, sa-i spun, \u201epalmaresiene\u201c. Cei doi Dardenne, Jean-Pierre si Luc, au fost la doar o aruncatura de bat de a obtine cea de-a treia Palme d’Or. Filmul\u00a0 lor, \u201eLe gamin au velo\u201c parea sa adune destule voturi, dar n-a fost sa fie dec\u00e2t Marele Premiu, si acesta \u00eempartit (dupa o aprobare speciala a directiei festivalului care, se stie, nu agreaza formula \u201eex-aequo\u201c) cu \u201eOnce A Time In Anatolia\u201c, al turcului Nuri Bilge Ceylan. Povestea simpla din \u201eDrive\u201c (regia \u2013 Nicolas Winding Refn), plina de nerv, dar si de sensibilitate, evoc\u00e2nd experienta unui cascador (sofer) singuratic, ecranizare a unui roman de serie, trece granita genului spre a atinge zone de interes mai larg. Pentru \u201estilul sau vizual\u201c, juriul nu a ezitat sa-i acorde Premiul de regie.
\nFixata \u00eentr-una din liniile tematice ale editiei 2011 \u2013 privitoare la copilarie si la privatiunile legate de adolescenta (excelent cap de serie la acest capitol ne-au oferit cei doi frati belgieni, cu povestea lor despre \u201epustiul cu bicicleta\u201c, refuzat, alungat de tata, dar atas\u00e2ndu-se, cu timpul, de o necunoscuta, femeie generoasa si iubitoare ce le devine si tata si mama) \u2013, productia franceza \u201ePolisse\u201c s-a aratat tulburatoare \u00een radiografia realizata prin ochii Brigazii de protectie a minorilor. Regizoarea Maiwenn (un pseudonim) nu a demonstrat numai sensibilitatea feminina, materna ori surorala necesara, dar a stiut sa decupeze si sa ierarhizeze ingenios liniile psihologice, titlul trebuind, evident, sa fi fost \u201ePolice\u201c. Ca sa ram\u00e2na \u00een ambianta lumii filmului ei, cineasta a preferat sa preia caligrafia \u2013 \u201ePolisse\u201c \u2013 unuia dintre minorii de care povestea s-a preocupat. Genul ca atare are o buna traditie \u00een cinematografia franceza si acest lucru se simte at\u00e2t \u00een noutatea si siguranta de tonalitate narativa, c\u00e2t mai ales \u00een rafinamentul dovedit de autoarea care este si actrita, nu doar realizatoare.
\nIntrodus cumva \u201econtre-coeur\u201c \u2013 dupa ce Thierry Fr\u00e9maux daduse asigurari ca lista anuntata \u00een aprilie la traditionala conferinta de presa pariziana nu se va mai schimba, deci nu se va adauga nimic \u2013, iata ca surpriza a venit. Si bine e ca a venit, cu adaugarea acestui \u201eThe Artist\u201c de Michel Hazanavicius care ar fi meritat chiar mai mult dec\u00e2t Premiul de interpretare masculina, acordat unui actor altminteri cvasinecunoscut, Jean Dujardin, intrat imediat \u00een atentia unor producatori americani. O poveste plasata la granita dintre epoca mutului si cea a filmului vorbit (Hollywood, 1927), delicioasa, sa-i spun, tocmai prin capacitatea de a redimensiona emotional si histrionic universul productiilor alb-negru de la \u00eenceputurile cinematografului. Un film mut, agreabil, inteligent construit, cu instrumentarea plina de umor a poncifelor vremii, dar privit,\u00a0 g\u00e2ndit, apreciat si premiat, interpretat si analizat, cu sensibilitatea si cultura filmologica proprii unui spectator al anului 2011.
\nRam\u00e2ne, ca o rana deschisa, un alt capitol. Felul \u00een care, introdus \u00een ultima zi, \u201eLa source des femmes\u201c al lui Radu Mihaileanu \u2013 considerat un potential c\u00e2stigator, chiar de Palme d’Or \u2013 a trecut aproape neobservat, iar juriul nu i-a acordat nimic.
\nPremiul pentru scenariu a fost obtinut de Joseph Cedar, pentru dramaturgia filmului \u201eHeart Shulayim\u201c (\u201eFootnote\u201c), o \u201edrama familiala\u201c, disputa dintre doi cercetatori, tata si fiu, cu potpuriul de interrelationari, pe un diapazon al invidiei si orgoliului, ce caracterizeaza de obicei un atare orizont intelectual si academic.
\nNu stiu daca trebuie sa aruncam numaidec\u00e2t ochii si catre listele altor jurii. La unul dintre ele, daca nu, de fapt, la doua, ba chiar la trei \u2013 si o sa vedeti de ce \u2013, suntem oarecum obligati sa facem referire. \u201eLoverboy\u201c de Catalin Mitulescu nu a reusit sa retina\u00a0 atentia juriului de la Un Certain Regard condus de Emir Kusturica. Nu-l gasim pe lista cu cele patru premii acordate (doua ex aequo, unul al juriului, iar altul pentru regie). La scurtmetraje si Cin\u00e9fondation (unde din juriu a facut parte si Corneliu Porumboiu) nu am participat, adica nu a fost ales nici un titlu rom\u00e2nesc. Desi fara premiu, la Saptam\u00e2na\u00a0 Internationala a Criticii, am avut oarece interferenta rom\u00e2neasca. Eva Ionesco, autoarea filmului desemnat sa marcheze trecerea unei jumatati de veac de la \u00eenfiintarea sectiunii \u2013 \u201eMy Little Princess\u201c \u2013,\u00a0 este de origine rom\u00e2na, iar interpreta ei principala, Anamaria Vartolomei, aleasa din vreo 500 de candidate, joaca excelent, cu aplombul unui actor experimentat (desi are doar 12 ani). Regizoarea a tinut sa aminteasca faptul ca p\u00e2na sa se stabileasca \u00een Franta, acum sase ani, unde este premianta si socheaza cu stilul ei de mare diva \u00een devenire, a trait undeva \u00eentr-un sat din Rom\u00e2nia. Acum, Anamaria noastra a tinut afisul alaturi de o supervedeta precum Isabelle Huppert.
\nCine stie, m\u00e2ine-poim\u00e2ine, s-ar putea sa scriem si sa vorbim despre o noua stea a cinematografiei mondiale, originara din Rom\u00e2nia, pe nume Anamaria Vartolomei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

PALMARES – CANNES, editia a 64-a (11 – 22 mai 2011) Americanii continua sa triumfe cu o noua Palme d’Or   Era cam greu de crezut ca av\u00e2ndu-l la prora pe Robert De Niro, juriul va \u00eendrazni sa considere alt film mai bun dec\u00e2t cel palmdorizat \u2013 \u201eThe Tree of Life\u201c de Terrence Malick. Debarcarea… Cite\u0219te mai mult »Filme bune, dintre care s-au ales cele mai bune<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[150,83,5731],"class_list":["post-8022","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cinema","tag-film","tag-premii-cannes"],"views":2921,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8022","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8022"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8022\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8022"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8022"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8022"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}