{"id":7931,"date":"2011-06-02T15:26:57","date_gmt":"2011-06-02T13:26:57","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7931"},"modified":"2011-06-02T15:27:51","modified_gmt":"2011-06-02T13:27:51","slug":"despre-%e2%80%9eelena-in-general%e2%80%9c-art-angajat-democratizarea-picturii-sau-incultur-politic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/despre-%e2%80%9eelena-in-general%e2%80%9c-art-angajat-democratizarea-picturii-sau-incultur-politic\/","title":{"rendered":"Despre \u201eElena, \u00een general\u201c. Art` angajat`, democratizarea picturii sau incultur` politic`?"},"content":{"rendered":"

Pentru mine, mult comentata expozitie \u201eElena, \u00een general\u201c a fost, \u00eenca de la o prima vizualizare, un eveniment incitant. \u00cen aceeasi plastica regaseam morbidezza baroca, morbidezza naturalista, amprenta cubismului analitic. Dar eu sunt doar un consumator de cultura si nu un critic de arta. Expozitia a facut o anumita v\u00e2lva printre intelectuali. Deocamdata doar printre acestia. Cu certitudine, a fost g\u00e2ndita si ca un prilej publicitar. Este demersul unei pictorite consacrate, celebre prin teme clasice, prin cautarea acelei identitati artistice de neconfundat, dar care se confrunta cu precaritatile pietei de arta din Rom\u00e2nia, precum si cu problemele specifice procesului de pauperizare accelerata a intelectualitatii bugetare (sa \u00eemi fie permisa formula nestiintifica!).
\nDe la Elena Vulpescu <\/strong>
\nla Elena Udrea<\/strong>
\nPeisajele urbane rezolvate \u00een nota cubismului, p\u00e2nzele \u00een care se simt ecouri din Van Gogh, Ressu (vezi mai ales \u00een expozitia \u201eC\u00e2tz\u201c), pisicile impenetrabile, umbre retractile din noptile vangoghiene, \u00een miezul incandescent al zilei, si gradinii patronate de irisi, pisica \u00een calitate de patron reflexiv; preferata mea este \u201eElegie sau Le chat de Camille\u201c), nudurile \u00een cromatici de acvamarin si verde (vezi \u00abNoaptea apelor\u00bb), orfismul temei \u00eengerilor \u2013 nu de putine ori, m-au facut sa fantazez, sa \u00eemi doresc sa posed un tablou precum \u00abElegie\u00bb. \u00cen noua expozitie, artista nu si-a abandonat moravurile, colorate, de regula, cu conotatii spiritualiste. Movul cu multele lui nuante, dualitatea rozului sunt prezente \u00een cea mai dezbatuta expozitie postcomunista, \u00een cea mai populara, care poate fi interpretata si ca un mod de a democratiza mesajul pictural. \u201eElena, \u00een general\u201c a fost numita expozitie-pamflet, expozitie-manifest politic, a trezit reactii \u00een presa, fiind agreata mai ales \u00een media autonoma, dar a fost si dezavuata pe situri, \u00een discutiile particulare.
\nCele 17 expuneri (o cifra aleasa ne\u00eent\u00e2mplator; daca la Larry Wood \u2013 \u201eNumbers in Scripture\u201c, ed. 2005 \u2013 cifra 17 presupune perfectiunea ordinii indiferent de natura ei, \u00een culturile stravechi, \u00een tarot, acesta are un mesaj ambiguu; astfel, \u00een arcanul 17 al tarotului egiptean, arcan tutelat de femeia goala care \u00eemprastie pe pam\u00e2nt seva Vietii, femeia e un fel de mama a tuturor, sam\u00e2nta ei poate rodi malefic). De altfel, si tema expozitionala \u201eElena, \u00een general\u201c, se refera nu doar la o traditie politica rom\u00e2neasca cel mult pagubitoare, dar si la o conceptie politica populara misogina si simplificatoare. Omul simplu considera, conform imaginarului politic, ca femeia, unul dintre instrumentele Raului (si) \u00een politica, conduce lumea, \u00eesi domina si \u00eesi determina sotii si amantii; sediul puterii este gineceul, alcovul, patul conjugal, \u201ecabinetul 2\u201c. Intriganta si geniu malefic, conform mitologiei politice, Elena tese firele unei ordini politice reduse la egoism politic, coruptie, decadenta. Astfel, responsabilitatea dezordinii, a pauperizarii celor multi, a actului politic cinic, al crizei de sistem este Elena (la noi, de la Elena Lupescu la Elena Udrea; la altii, de la Elena din Troia).
\nEvident, figura patronala este, \u00een imageria de acest gen, Elena Ceusescu; aceasta devine mama tuturor elenelor care fac politica, precum si mama realitatii postcomuniste. O astfel de perceptie este una a ingerarii femeii \u00een viata politica rom\u00e2neasca (rom\u00e2nii uita ca au existat si Elena Cuza, regina Elena). Lasciva, manipulatoare prin sex, o \u201edesnuda\u201c cu z\u00e2mbet egal si fericit (fara nici o nuanta de perversitate), ea este si o materializare a mitologiei postdecembriste despre viata aventuroasa a Elenei Ceausescu, ce s-ar fi prostituat cu ofiterii germani \u00een absenta sotului aflat \u00een detentie (vezi scena \u00een care Elena se pregateste, \u00eentr-o camara cu aspect saracacios, pe un pat de fier, pentru sexul cu un ofiter german care seamana izbitor cu Mazare, primarul constantean iubitor de travestiuri istorice care merg de la Che Guevara la ofiterul nazist). Totusi, aici este vorba nu doar despre o manifestare a misoginismului comun, ci despre labilitatea elitei politice.
\nAproape toate personajele p\u00e2nzelor z\u00e2mbesc si r\u00e2d. Cum? Cu sinceritate, foarte rar complice (mai ales, personajul Traian Basescu are z\u00e2mbetul pisicherului, al celui care mimeaza omul comun, baiatul bun, rom\u00e2nul obisnuit si \u201ede treaba\u201c\u2026 p\u00e2na la urma urmei). Pe z\u00e2mbetul personajelor, respectiv pe carnatia si semnele identitatii politico-profesionale se construieste personajul deconstructiv, malefic \u00een esenta. Impune, \u00een aceste compozitii, discrepanta dintre z\u00e2mbetul fericit (si de cele mai multe ori aparent inocent) si carnalitatea\/carnatia morbida a personajelor. Este o tranzitie de la morbidezza baroca la morbidezza naturalista. Registrele acestei provocari \u00eemi aduc aminte de personajele lui Toulouse-Lautrec; chiar Elena ca ipostaze publice, ca poza, uneori ca si carnalitate\/carnatie \u00eemi pare o sinteza \u00eentre celebra La Goulue din \u201eLa Moulin Rouge\u201c, divele Mae West si Marilyn Monroe.
\nGaleria politica: personaje livide si spectrale, scene grotesti<\/strong>
\nPersonajele secundare, personaje livide \u2013 caci Elena, asa cum s-a afirmat obsesiv, este personajul principal si vivandiera rozalie a grupului \u2013 sunt figurile centrale ale Rom\u00e2niei postdecembriste, chezasia continuitatii comunismului \u00een declaratul postcomunism. Elena si grupul dominat de comunistii deveniti neocomunisti (oficial, democrati moderni) continua institutia care, \u00een viziunea politica specifica culturii politice populare, reprezinta statul comunist. De aceea, pecetea Securitatii este vizibila, mai ales, \u00een portretele considerate ca fiind reprezentative pentru statusurile istoriei recente: un Vadim Tudor, jurnalistul-general, locvace si cenusiu, activ \u00eentr-o uniforma rozalie si murdara, cu pieptul latit de medaliile grele ale epocii comuniste (el reprezinta jurnalismul autosuficient, membru al Ocultei); Hrebenciuc, un general absorbit de uniforma galonata si albastra ca aceea a celor de la MAI, un general cu buze onctuoase, un politician aplaudac (eu \u00eel vedeam, mai degraba, \u00een ipostaza personajului din culise, \u00een aceea clasica a eminentei cenusii); un alt general este omul de afaceri \u2013 pe care nu am reusit sa \u00eel identific, poate si pentru ca arata ca un travestit \u2013 cu fata inundata de pudra, o masca av\u00e2nd buze \u00eenrosite, spr\u00e2ncene pensate si vopsite, cu zona ochilor machiata strident, fumeaza relaxat trabuc (de altfel, fumatul, \u00een pictura Marilenei Murariu, este o forma de exprimare a personajului, nu doar o expresie a relaxarii acestuia); generalul-actor este personajul \u00een care \u00eel recunoastem pe Florin Calinescu, personaj popular \u00een primul deceniu postdecembrist (acesta arboreaza un z\u00e2mbet cinic, aspectul relativ neglijent nefiind altceva dec\u00e2t o acoperire); arhiereul este tot un general ascuns, de sub straiul bisericesc itindu-se o parte din uniforma de general de Securitate (ochii mijiti, linii curbate \u00een jos, z\u00e2mbetul str\u00e2mb si ipocrit, c\u00e2rja arhiereasca si straiul demnitatii preotesti care par prea grele pentru personaj \u2013 sunt elementele care \u00eel construiesc).
\nToti politicienii sunt rai
\nExista \u00eensa si compozitii al caror mesaj politic este tributar, din nefericire, unei imagerii politice populare care \u00eei acuza pe toti politicienii rom\u00e2ni de politicianism, care arunca peste acestia, precum \u00een anii ’90, o vina colectiva vizavi de recenta decadenta rom\u00e2neasca. Astfel, desi \u00een interviuri, plasticiana pare ca nu agreeaza regimul basescian, expozitia exprima o lehamite colectiva si fara discernam\u00e2nt, sila comuna exploatata de discursul oficial. \u00cen media, pedelistii, foarte vocali, \u00eei acuza pe toti politicenii (inclusiv pe cei cu trecut cert anticomunist) de coruptie, incapacitate\/iresponsabilitate, impostura\/ indolenta, egoism politic; \u00een discursul camarilei basesciene, toti politicienii de dupa Decembrie 1989 devin astfel vinovati de criza actuala a sistemului, \u201econdamn\u00e2nd\u201c (chipurile) actuala guvernare la suprasolicitare, lipsa de popularitate, chiar sacrificiu; \u00een acest context, pedelistii apar drept martiri ai reformismului. S-a scris \u00een presa care a transformat expozitia de la Galeria Simeza \u00eentr-un eveniment ca Elenele trecutului recent (dar sa nu uitam ca \u00een pictura \u201eFrenci-cancan\u201c sunt reprezentate si Elenele prezentului \u2013 Elena Udrea si Elena Basescu) ar fi expresii ale mizeriei politicii d\u00e2mbovitene. Eu, extrapol\u00e2nd si folosind ca fundament reprezentarile rubensienei Elena Ceausescu, aflate \u00een mijlocul grupului celor trei presedinti care au exercitat puterea \u00een republica noastra, pot considera ca este vorba, de fapt, despre Rom\u00e2nia. \u00cen fond, \u00een traditia modernitatii secolului al XIX-lea, modernitate de la care ne revendicam obsesiv si neproductiv, se realiza frecvent, \u00een plastica vremii, apelul la alegorie, statul-natiune exaltat fiind imaginat sub chipul si forma unei femei vivante, optimiste, viguroase chiar. Or, Elena Ceausescu, folosita ca simbol, este legata de ideea de geneza a lumii postcomuniste. \u00cen aceasta ipostaziere apare \u00een cel putin doua compozitii.
\n\u00centr-una dintre acestea (vezi \u201eOriginea Lumii Noi\u201c), Elena Ceausescu a nascut fara dureri, precum Fecioara Maria; desi Elena este doar o nimfomana pregatita \u2013 \u00een lenjerie intima si cu pantofi cu toc de un rosu decolorat \u2013 pentru \u00eenca o cuplare, nu pentru o nastere, l-a facut pe fiul celor trei presedinti postbelici si comunisti. Aici Dej, Ceausescu si Iliescu sunt tati fericiti si magi. Iliescu a adus cel mai nou dar, steagul UE, flamurile \u00een care l-a \u00eenfasat pe pruncul ce poarta chipul politicianului corupt si mitoman \u2013 Adrian Severin. \u00cen timp ce tatii sunt \u00een extazul care le \u00eenchide ochii, pruncul are ochii larg deschisi, este lucid si precoce. Ne domina; el cu z\u00e2mbetul, Elena cu carnalitatea ei fanata. Toata lumea z\u00e2mbeste si este satisfacuta, caci \u201etara are urmasi\u201c. Absent, dar concentrat a ramas, \u00een plan secund, doar doctorul \u201emamos\u201c, care (parca) mai asteapta \u00eenca o expulzare din corpul fertil al acestei Eve rom\u00e2nesti. El nu e prins de \u201emagia\u201c momentului.
\nNedrepte sunt evaluarile din c\u00e2teva alte p\u00e2nze ale expozitiei. Scena comesenilor care se \u201elustreaza, s\u00e2mbata seara\u201c, dincolo de pitoresc, produce ilaritate. Daca un Traian Basescu \u2013 \u201ebaiat de viata\u201c \u2013 se simte bine la masa mica si rotunda a somitatilor postdecembriste ale politicii rom\u00e2nesti, ascult\u00e2nd nostalgic romantele rusesti c\u00e2ntate la acordeon de Ion Iliescu (vezi \u201eFeerie\u201c) si o pipaie \u2013 ca la orice chef rom\u00e2nesc \u2013 pe partenera aflata pe cel mai apropiat scaun (aici, evident, este situata Elena Ceausescu, dichisita \u00een lenjerie intima de culoare oranj), asocierile cu bonomii Emil Constantinescu si Zoe Petre, z\u00e2mbitori, dar si cu aere absente, \u00eemi par fortate si nejustificate. Poate Marilena Murariu, un om care ca noi toti a avut asteptari prea mari, frustrata, se razbuna pe cei care, \u00een fapt, au facut functional, pentru c\u00e2tiva ani, sistemul democratiei. Astfel se manifesta memoria colectiva, malaxeaza si digera totul, fara discernam\u00e2nt.
\nPrin abordarile sale, plasticiana face arta angajata si, evident, fara voie, face si jocul actualei puteri; cel putin prin aceasta malaxare neonesta a trecutului recent! O astfel de atitudine \u00eemi aduce aminte de primii ani postdecembristi, de anii \u00een care adversarii lustratiei, precum si mimii acesteia, acreditau ideea ca toti rom\u00e2nii, \u00eentr-un fel sau altul, au colaborat cu regimul comunist. Deci, si acum, \u00eentr-un fel sau altul, toti am coparticipat\/coparticipam la dezastrul rom\u00e2nesc. Marginal, \u00een aceasta lucrare, este pozitionata Mona Musca, personaj asezonat doar cu un z\u00e2mbet enigmatic si cu paharul cu vin s\u00e2ngeriu ridicat \u00een cinstea nu se stie cui. Doar ea a fost lustrata, doar ea este victima a propriului demers si a rivalitatilor politice. Situarea \u00een jurul aceleasi mese (a fruptului) a presedintelui Emil Constantinescu si a doamnei Zoe Petre \u00eemi pare o eroare specifica perceptiei populare vizavi de istoria recenta. Plasticiana care, \u00eentr-un interviu realizat de Antena 2, afirma ca nu are cultura politica, \u00eesi demonstreaza, cel putin, ignoranta atunci c\u00e2nd realizeaza astfel de asocieri nefericite. Si sa nu uitam ca aceasta compozitie, jos, \u00een plan secund, surprinde figura nedefinita a unui militar rus de rang superior, individ care o soarbe din ochi pe Elena Ceausescu. Ne este transmisa astfel ideea ca nu am \u00eencetat sa ne \u00eenscriem \u00een vechea pendulare diplomatica (vezi asa-zisa paradigma diplomatica ruso-americana).
\nRepet, desi artista Marilena Murariu a afirmat ca este ignoranta din punct de vedere al culturii politice, ea realizeaza frecvente trimiteri la continuitatea \u00een politica rom\u00e2neasca. Astfel, \u00eentr-o alta compozitie, cea a jucatorilor de carti, cei care ne-au afectat evolutia destin\u00e2ndu-ne hazardului sunt Elena Ceausescu (desnudata dupa moda interbelica, dar si dupa cea a eternului budoar), care cocheteaza aparent timid cu Nicolae Ceausescu \u00eembracat \u00een uniforma de general al armatei populare (o uniforma care \u00eei este prea mare si prea grea), Ion Iliescu, Petre Roman si Voican-Voiculescu. Iliescu, z\u00e2mbind a simpatie \u00eenspre Ceausescu, \u00eei arata acestuia din urma semnul victoriei, iar fostul dictator z\u00e2mbeste complice. Doar \u00een penumbra, Voican-Voiculescu pare distant… e \u201esub acoperire\u201c. Ideea continuitatii politice a comunismului este tragic si explicit prezentata \u00een compozitia despre victoria Revolutiei din Decembrie 1989. Aici exista, \u00een aparenta, \u00eentre cele doua planuri un dezacord. Animatorii lor ne privesc. Mai \u00eent\u00e2i pare ca se impune acea imagine \u201eclasica\u201c ramasa \u00een memoria colectiva, adica grupul entuziast al revolutionarilor condusi de poetul Mircea Dinescu, grup ajuns \u00een studiourile Televiziunii nationale, studiouri \u00een care s-a proclamat victoria asupra dictaturii si debutul imperiului libertatii. \u00cen plastica, eroii scenei sunt livizi, speriati, confuzi (vezi, mai ales, portretul lui Mircea Dinescu). \u00cen fata lor, \u00een fata noastra, precum o pisica satisfacuta, lasciva, grasa si colorata, de pe un divan acoperit cu flamura si \u00eensemnele comuniste, ne z\u00e2mbeste fericita Elena Ceausescu, Rom\u00e2nia ramasa comunista. Legatura dintre planuri o fac figurile marginale din grupul revolutionarilor \u2013 generalul Militaru si neocomunistul Ion Iliescu.
\nO concluzie<\/strong>
\nPresa, cu referire la aceasta expozitie care \u00eei va asigura artistei mai multi comanditari, a afirmat ca manifestarea este un demers politic protestatar fara precedent \u00een arta rom\u00e2neasca postdecembrista; expresiile uzitate au fost, mai ales: pamflet, expozitie-concept, expozitie-manifest, \u201eun imens performance national modern ce se situeaza \u00eentre eseu ca specie cameleonica a vietii si pamflet dezavuat ca valoare critica, dar determinant pentru ordinea morala\u201c (citat de pe blogul ziarului \u201eAdevarul\u201c).
\nNu sunt \u00een masura sa emit judecati de valoare cu referire la demersul estetic la Marilenei Murariu, deoarece, dupa cum am aratat, sunt doar un simplu consumator de arta. \u00cen schimb, pot sa ma pronunt asupra mesajului politic. Acesta este frust, exprima exasperarea\/frustrarea nivelatoare specifica oamenilor obisnuiti care nu mai realizeaza, datorita conjuncturii sociale dramatice, momentele de progres (\u201ede discontinuitate\u201c) din politica rom\u00e2neasca postdecembrista. Plasticiana este, si prin aplicatiile esteticii ur\u00e2tului, o reprezentanta a unui astfel de discurs popular cu privire la putere. Daca unii intelectuali sunt satisfacuti de aceasta invazie a interpretarii politicului \u00een arta, eu ma g\u00e2ndesc ca astfel de manifestari pot fertiliza, cu succes, terenul pentru optiuni politice tot mai agreate, pentru registrele \u2013 mai mult sau mai putin nationaliste \u2013 ale extremismului politic. Nu ar fi ceva inedit, nu ar fi ceva nou. Dar, nu astfel se iese din etica supunerii. Dimpotriva, astfel te afunzi \u00een ea.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Pentru mine, mult comentata expozitie \u201eElena, \u00een general\u201c a fost, \u00eenca de la o prima vizualizare, un eveniment incitant. \u00cen aceeasi plastica regaseam morbidezza baroca, morbidezza naturalista, amprenta cubismului analitic. Dar eu sunt doar un consumator de cultura si nu un critic de arta. Expozitia a facut o anumita v\u00e2lva printre intelectuali. Deocamdata doar printre… Cite\u0219te mai mult »Despre \u201eElena, \u00een general\u201c. Art` angajat`, democratizarea picturii sau incultur` politic`?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[5679,5677,5678],"class_list":["post-7931","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-artista-marilena-murariu","tag-expozitia-elena","tag-in-general"],"views":4175,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7931","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7931"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7931\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7931"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7931"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7931"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}