{"id":7925,"date":"2011-06-02T15:20:39","date_gmt":"2011-06-02T13:20:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7925"},"modified":"2011-06-02T15:21:07","modified_gmt":"2011-06-02T13:21:07","slug":"cimitirul-de-elefanti","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cimitirul-de-elefanti\/","title":{"rendered":"Cimitirul de elefanti"},"content":{"rendered":"

Cel mai bun drum e cel pe care \u00eel stii. Asa \u00eesi va fi zis si regizorul Francis Lawrence atunci c\u00e2nd a desenat trei carari temeinic batatorite, dar care nu se \u00eent\u00e2lnesc \u00een niciun punct, pe aceeasi harta. <\/strong><\/em>
\n\u00cen \u201eWater for Elephants\u201c, Christoph Waltz \u00eesi reia rolul care i-a adus consacrarea, cel din \u201eInglorious Basterds\u201c. Nimic de zis, \u00eel ajuta si scenariul: personajul sau aplica si animalelor \u00eendaratnice, si angajatilor care nu mai sunt buni de munca acelasi tratament \u2013 le face de petrecanie. Ca e nazist sau director de circ, mai interesant dec\u00e2t aceasta lipsa de scrupule e \u00eensa modul \u00een care face ca z\u00e2mbetele si glumele lui aparent inofensive sa ascunda amenintari, fara sa fie totusi amenintatoare \u00een sine. Farmecul colonelului Landa din \u201eTicalosi fara glorie\u201c si al lui August din \u201eApa pentru elefanti\u201c e \u00een aceasta jovialitate scelerata. Si \u00een cazul de fata, oric\u00e2t ar fi ea de benigna \u00een primele cadre, bonomia pe care el o emana ne pare subversiva si plina de insinuari. Desi pericolul se concretizeaza mult mai t\u00e2rziu, noi stim ca e acolo, dar nu multumita lui Lawrence, ci pentru ca ne-a spus-o Tarantino.
\nA doua poveste pe care am mai auzit-o deja e cea a lui Reese Witherspoon, care \u00eesi reia rolul de toanta. Nu mai e studenta la drept, e sotia unui proprietar de circ, dar personajul ei tot decorativ ram\u00e2ne. \u00cen sf\u00e2rsit, Robert Pattinson face ce stie el mai bine, adica alterneaza cele trei combinatii gura-nas-spr\u00e2ncene pe care le-a exersat pe \u00eendelete pe platourile lui \u201eTwilight\u201c si care pentru admiratoarele sale trec drept joc actoricesc. Boticul de smecher care l-a facut mare pe Bruce Willis, privirea de om lovit cu leuca-n cap, rezervata momentelor de \u00eendragostire si romantism, respectiv mina de c\u00e2ine batut, semn al unui considerabil tumult sufletesc, se succed ne\u00eentrerupt si fara alte variatii. C\u00e2nd e botos, c\u00e2nd spera sau c\u00e2nd sufera, Pattinson e un fel de var de la tara al lui James Dean si o varianta emo a lui Di Caprio cel din tinerete.
\nLipsit de o cultura cinefila solida, elefantul Rosie \u00eel simpatizeaza. Multumita acestei simpatii, dar si faptului ca g\u00e2tul lui Witherspoon ram\u00e2ne neperforat, happy end-ul e asigurat.
\nStropitorul stropit: \u201eThe Rite\u201c de Mikael Hafstr\u00f6m<\/strong>
\nMai degraba dec\u00e2t \u00een anvergura protagonistului sau, secretul unui thriller de succes sta c\u00e2teodata \u00een enormitatea raului care se cere combatut. \u00cen acest \u201eThe Rite\u201c, eroul negativ e \u00eensusi diavolul, asa ca munca realizatorilor e deja pe jumatate facuta. Cealalta jumatate o termina departamentul de casting, care l-a distribuit \u00een rolul exorcistului posedat pe Sir Anthony Hopkins. Restul sunt doar detalii.
\nUsi care se \u00eenchid singure, urlete supraomenesti, unghii care zg\u00e2rie sinistru lemn, faianta sau alte suprafete, g\u00e2turi care se sucesc nefiresc, fara ele nu prea se poate \u00eentr-un thriller supranatural. C\u00e2nd exorcizarea parintelui Lucas ajunge la punctul culminant, acesta se \u00eenverzeste, g\u00e2tul i se umfla si preotul posedat se transforma \u00een monstru. E un artificiu inutil, Hopkins poate fi extrem de \u00eenspaim\u00e2ntator de unul singur, fara machiaj. Vocea lui normala, neprelucrata, e destul lucru pentru a baga frica \u00een noi.
\nMai mult, eficienta acestui thriller supranatural e data si de faptul ca partea de supranatural se subscrie unei paradigme pe care o buna parte din populatia globului o considera realitate. Nu trebuie sa acceptam ca exista v\u00e2rcolaci, vampiri, troli sau spiridusi, nu e nevoie sa \u00eei luam de buni pentru ca apoi sa ne temem de ei. Trebuie doar sa acceptam ca exista Dumnezeu si Satana, ca primul e bun si al doilea rau, ca primul trebuie ascultat si slavit iar de al doilea trebuie sa ne temem. Pentru cei mai multi, e o ipoteza care nu se mai cere demonstrata.
\nHafstr\u00f6m ne invita sa dormim \u00eentr-un pat de altii asternut, dar asta nu \u00eenseamna ca somnul e mai putin dulce.
\nDescalecarea lui Oslei: \u201e7 secunde\u201c de Simon Fellows<\/strong>
\nPentru spectatorii rom\u00e2ni (si numai pentru ei), personajul principal al acestei productii lansate direct pe DVD este chiar Bucurestiul. Filmul depinde de Casa Poporului precum un diabetic de insulina. Spre surpriza bucurestenilor, mult hulita ctitorie comunista apare \u00een cadru c\u00e2nd te astepti mai putin. Trase la indigo, cele doua urmariri ale filmului sfideaza fizica (masinile adversarilor lui Tuliver, fie ei politisti sau mafioti, explodeaza la cea mai mica adiere de v\u00e2nt) si ignora geografia. Ca \u00eentr-un puzzle rearanjat, masinile gonesc pe o strada, cotesc \u00een cu totul alt cartier si se fac pierdute prin pasaje si mai \u00eendepartate. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, hop si Casa Poporului \u00een retrovizoare. E ca si cum ar filma un rom\u00e2n la New York si ar muta Statuia Libertatii dupa fiecare colt de bloc. Cu toate acestea, logica asta conform careia daca \u00eeti place un loc sau un monument, \u00eel iei dupa tine ca pe un breloc, destul de suparatoare pentru publicul familiarizat cu peisajul si traficul bucurestean, e unul dintre cele mai mici dintre neajunsurile filmului.
\n\u00centelegerea fenomenului cinematografic pe care Fellows o vadeste pare a fi extrem de redusa. Omul a vazut c\u00e2teva filme de actiune, nu neaparat pe cele mai bune, si face si el ce a vazut acolo. Asa apar \u00een film adversarii \u00eentrezariti \u00een luciul altor obiecte (clestele, \u00een cazul de fata) si asa apar elementele de legatura dintre scene. \u201eAlways leave them hanging\u201c, cugeta Kelly (Tamzin Outhwaite), partenera lui Tuliver (Wesley Snipes), dupa ce \u00eei \u00eenchide acestuia telefonul \u00een nas. \u00cen cadrul urmator, actiunea se muta \u00eentr-o galerie de arta. Pe unul dintre birouri, un ziar, iar \u00een ziar, o caricatura cu un nefericit aninat de cravata. Cam asa e si \u201e7 seconds\u201c, o integrama care vrea sa treaca drept joc de bridge, al carei cel mai memorabil moment e de fapt refrenul Corneliei Catanga c\u00e2ntat la ziua lui Snipes. \u201eAle le le, rom\u00e2nii mei, sa-l petrecem pe Oslei\u201c. Oslei, asa ar fi trebuit sa apara starul american si pe generic, \u00een speranta, \u00eendreptatita, de altfel, ca n-o sa-l recunoasca nimeni.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cel mai bun drum e cel pe care \u00eel stii. Asa \u00eesi va fi zis si regizorul Francis Lawrence atunci c\u00e2nd a desenat trei carari temeinic batatorite, dar care nu se \u00eent\u00e2lnesc \u00een niciun punct, pe aceeasi harta. \u00cen \u201eWater for Elephants\u201c, Christoph Waltz \u00eesi reia rolul care i-a adus consacrarea, cel din \u201eInglorious Basterds\u201c.… Cite\u0219te mai mult »Cimitirul de elefanti<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[5673,5672,150,83],"class_list":["post-7925","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-7-secunde-de-simon-fellows","tag-the-rite-de-mikael-hafstrom","tag-cinema","tag-film"],"views":1595,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7925","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7925"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7925\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7925"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7925"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7925"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}