Daca s-a vorbit insistent in ultima vreme despre Noul Val cinematografic rom\u00e2nesc, nu s-a spus, in schimb, aproape nimic despre critica de film actuala. Revista \u201eCultura\u201c propune, asadar, o ancheta-dezbatere care sa puna sub reflector fenomenul, incerc\u00e2nd sa raspunda la intrebarile:<\/p>\n
1. Exista intr-adevar un nou val critic rom\u00e2nesc?<\/p>\n
2. Daca da, care sunt caracteristicile lui si pe ce nume pariati?<\/p>\n
3. (Mai) formeaza scolile rom\u00e2nesti critici de film sau ei provin cel mai adesea din
\n\u201erecalificare profesionala\u201c?<\/p>\n
4. Este mai sensibila critica de film – nu doar de la noi – la
\npresiunea media sau reuseste
\nsa-si pastreze independenta?<\/p>\n
5. Ce pondere mai are judecata de valoare a criticului in consacrarea unui film (in particular: c\u00e2t din prestigiul Noului Val cinematografic se datoreaza cronicilor specializate)?<\/p>\n
Grupaj coordonat de <\/strong> <\/p>\n ANDREI GORZO<\/strong> Privind in trecutul recent, nu vad cum s-ar putea vorbi serios despre vreun \u201enou val critic\u201c, sincron cu Noul Cinema Rom\u00e2nesc. Cel mult se poate vorbi despre c\u00e2tiva critici care s-au afirmat in aceeasi perioada, dar nu cred ca exista asemanari intre ei \u2013 intre un Mihai Fulger dinamic, dar inca lipsit de o voce distincta, si o Iulia Blaga competenta, dar fara o aplecare mai mare spre critica dec\u00e2t spre celelalte specii de jurnalism cinematografic (ca, de pilda, reportajul) pe care le practica, sau intre Anca Gradinariu, care scrie de pe pozitia unei \u201espectatoare normale\u201c (cu susceptibilitati personale, prejudecati mai mult sau mai putin examinate, ocazionale declaratii exasperate cum ca s-a saturat de una sau de alta etc.) si moi-m\u00eame, care am fost criticat ca scriu de pe pozitia unui instructor nesuferit. <\/p>\n ANGELO MITCHIEVICI<\/strong> 1-2. O discutie despre critica de film ar fi nimerit sa inceapa cu publicatiile care o gazduiesc. Si aici ne int\u00e2lnim cu un paradox: in ciuda boom-ului cinematografic initiat de aparitia Noului Val in 2001 cu filmul \u201eMarfa si banii\u201c al lui Cristi Puiu, nu avem o revista consacrata in exclusivitate fenomenului cinematografic, precum \u201eCahiers du Cinema\u201c, ca sa aleg un exemplu notoriu, o revista in care sa se regaseasca cele mai importante voci ale criticii de film. Doresc sa subliniez, nu doar o revista despre film, ci o revista a criticii de film. Prin urmare, vorbim despre critica de film in absenta acestei reviste. Gazdele criticii de film sunt reviste literare, \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, unde exista o rubrica permanenta pe care o detin dupa ce ani de zile ea a apartinut excelentului critic de film Eugenia Voda, \u201eDilema Veche\u201c, pentru care scrie acum Andrei Gorzo, dupa un alt remarcabil critic de film, regretatul Alex Leo Serban, \u201eObservator cultural\u201c, care beneficiaza tot de un critic talentat, Mihai Fulger. La r\u00e2ndul sau, revista \u201e22\u201c gazduieste articole despre film si interviuri cu regizori remarcabili. Eu vad in aceasta \u201elacuna\u201c mai mult dec\u00e2t un accident, un simptom care tine de locul secund pe care-l ocupa arta vizuala in educatie, de la pictura si fotografie la cinema in contextul unei culturi literaturo-centrice. P\u00e2na si istoricii de arta au o revista de profil, \u201eRevue Roumaine d’Historie de l’Art\u201c, care apare o singura data pe an diminu\u00e2ndu-si numarul de pagini din lipsa de fonduri. In alta ordine de idei, criticii de film mi se par mai ofensivi dec\u00e2t criticii literari, mai putini dependenti de o autoritate, mai putin aserviti, mai putin clasabili, cu alte cuvinte, mai autentic critici. <\/p>\n MAGDA MIHAILESCU<\/strong> E si greu sa se scrie, sa se auda ceva bine articulat despre critica de film, sa se pronunte cineva in legatura cu aceasta meserie \u2013 pentru multi sinucigasa \u2013 in conditiile noastre, cu totul speciale. In lume, se inregistreaza o schimbare de paradigma a profesiei. De at\u00e2tea ori mai altfel dec\u00e2t altii, noi am aruncat, odata, cu apa, si copilul din copaie. Nu cred ca noi mai putem vorbi despre o critica. Avem c\u00e2tiva critici, ceea ce este altceva. Cum sa vorbesti despre o critica? Unde sa o cauti c\u00e2nd suntem una dintre putinele tari asa-zis civilizate in care, de ani de zile, nu mai exista o revista profesionista de cinema? \u201eFilm Menu\u201c a studentilor de UNATC, intiativa minunata, este o publicatie de nisa, cu o difuzare extrem de restr\u00e2nsa. Ea ar putea, eventual, pregati viitori critici. Dar o intrebare nu int\u00e2rzie sa ne arunce si mai mult in ceata realitatilor autohtone: pregatiti pentru ce? Cotidianele noastre \u2013 cu foarte putine exceptii \u2013 nu mai acorda niciun spatiu cronicii de film, inlocuite cu informatii despre evenimente. Ca sa zic asa, se scrie doar la zi mare. Dar, inainte de a ne zgudui prea tare de at\u00e2tea lamentari, neav\u00e2nd incotro, voi relua unele dintre ideile care ma fram\u00e2nta de multa vreme in legatura cu profesia noastra. Critica (in general) s-a impus pe masura ce cinematograful a dob\u00e2ndit o recunoastere tot mai larga a statututului de arta. A fi critic nu inseamna doar sa fii fascinat de cinematograf, ci sa-ti pui intrebari despre raporturile dintre ceea ce se vede si ceea ce nu sare in ochi, dintre autor si filmul ca atare, dintre continut si optiunile formale, sa iubesti sau sa detesti cu forta, sa-ti sustii gustul personal etc. Explozia imaginilor din societatea contemporana a antrenat, printre altele, si o deturnare a ideii de critica. Ziaristii solicitati sa se pronunte despre filme intretin, mai degraba, un raport de tip publicitar cu cinematograful. Se scrie \u2013 c\u00e2nd se scrie \u2013 despre tot si toate la fel. Destramarea cinefiliei, inlocuirea traseelor ei mitologice cu experienta individuala in fata televizorului, explozia video, supertehnologizarea industriei cinematografice cu incidenta asupra artei cinematografice, tirania publicitatii si multe altele modifica raporturile criticii cu creatia, cu spectatorii ca potentiali cititori. Experienta generatiei mele, a celei precedente, era una colectiva, dob\u00e2ndita in sala de cinema. Paradoxal, ea era, in acealsi timp, si una intima. Ne impartaseam ideile intre noi, apoi cu cititorii. Astazi, democratizarea comunicarii prin intermediul noilor media are si efecte perverse. Unor generatii de spectatori straini de oficierea in templul care era, altadata, Cinemateca, le trebuie oferita un alt tip de scriitura cinematografica, neingreunata de referinte culturale sau emotionale, un text pe masura familiaritatii pagubos magulitoare instalate de televiziune, de tabloide si magazine ilustrate. Pe fundalul derivei culturale pe care o cunoastem in spatiul nostru in ultimii ani, toate miscarile de reasezare a cinematografului au adus la suprafata o categorie a ziaristilor de cinema ca un fel de anexa a oficiilor de distributie si publicitate. Ei prezinta ceea ce se banuieste ca ar putea sa placa spectatorului: subiectul filmului in care se cauta cu lum\u00e2narea intriga-soc, picanterii din viata starurilor etc. In doze rezonabile si decent exprimate, chiar si aceste note ce nu au nimic de a face cu exercitiul critic, cu punerea in perspectiva a filmului nu ar fi incriminabile, daca ele nu ar atinge limita de jos a primitivismului. Multe dintre revistele \u201ede cablu si TV\u201c, aparute la noi ca ciupercile dupa ploaie, sunt o adevarata pepiniera a jurnalismului grosolan si ignorant. Observam, chiar zilele trecute, cum in unele treceri in revista ale titlurilor selectionate la Cannes, in anumite cazuri, nici nu era amintit numele autorului, ci doar c\u00e2teva date despre film. Fenomenul ignorarii programate a creatorului vine mai de departe, in zilele noastre el a prins, insa, radacini asemenea ierburilor rele. Truffaut (disparut acum 27 de ani) se temea ca cineastii vor ajunge sa fie judecati de oameni care nu au vazut in viata lor un film de Murnau. Cu mai multi ani in urma, la Cannes, cu prilejul unui colocviu dedicat chiar acestei teme, \u201eCinematograful si critica\u201c, Bertolucci, moderatorul int\u00e2lnirii, prelungea avertismentul: \u201eVom ajunge sa fim judecati nu numai de unii care nu au vazut in viata lor un film de Murnau, dar nici unul de Truffaut\u201c. Poate este la mijloc si incapacitatea criticului clasic de a intemeia un discurs critic diferit, in timp ce cinematograful isi inventeaza noi forme.\u00a0 \u00a0\u00a0\u00a0 Poate este de vina si incapat\u00e2narea de a gestiona, in continuare, o modalitate critica asezata cu decenii in urma. Nu este de mirare ca suntem perceputi, spuneam c\u00e2ndva, \u201eca o mumie sau ca o santinela\u201c. Radacinile sistemului nostru referential se afla intr-un trecut ce tinde sa devina arheologie. Probabil ca multora le parem pe c\u00e2t de vajnici, pe at\u00e2t de ridicoli pazitori ai unui teritoriu pe care tot mai putini au de g\u00e2nd sa-l cutreiere. Critica moderna, asa cum a fost ea consolidata in Franta de generatia \u201eCahiers du cinema\u201c in linia Bazin-Truffaut, preluata, apoi, de Serge Daney, Toubiana, Antoine de Baecque, intemeiata in SUA de Pauline Kael, pentru a aminti un singur nume faimos, trebuie sa-si construiasca alte practici ale scrisului. Au si aparut, de altfel, sub forma bloggerilor, numai ca, din pacate, si acestia se pierd intr-un soi de neoimpresionism orgolios si, nu de putine ori, excesiv, intolerant, care perverteste indicatorul critic. Tocmai intr-un spatiu prin definitie democratic. Sa acordam unei noi generatii de critici timpul necesar pentru a-si gasi drumul, indiferent de unde provin ei, din scoli, cum spuneti, sau din \u201erecalificare profesionala\u201c. Sa speram ca, in viitor, criticul de film isi va redob\u00e2ndi autoritatea, practic inexistenta, astazi. Nu as merge p\u00e2na acolo inc\u00e2t sa spun ca prestigiul Noului Val rom\u00e2nesc se datoreaza, intr-o proportie sau alta, si cronicilor specializate. Ar fi si greu de cuantificat, de altfel. Epoca \u201eNouvelle Vague\u201c, miscare determinata si insufletita de critica, a trecut de mult. La noi, poate generatia ’70 , a lui Pita, Veroiu, Daneliuc, a beneficiat de o critica de int\u00e2mpinare cu certe elanuri de sustinere. Revenind la zilele noastre, cred ca prin scrisul lor, prin reveniri analitice, prin dialogurile aplicate cu autorii, prin publicarea unor carti, criticii din toate generatiile au contribuit la consolidarea bunului renume al Noului cinematograf. Orice am face, insa, este cum nu se poate de trista constatarea: intr-o epoca at\u00e2t de fertila a cinematografului rom\u00e2nesc, critica isi consuma energia in efortul de supravietuire.<\/p>\n <\/p>\n IOAN-PAVEL AZAP<\/strong> Critica de film este \u00een Rom\u00e2nia de astazi o profesi(un)e aproape \u201erusinoasa\u201c. Sincer sa fiu, nu stiu daca si c\u00e2t impact mai are criticul de film asupra publicului larg, a marelui public; cred ca mai degraba nu are. Criticul se iluzioneaza ca poate influenta \u201emasele\u201c, dar, de fapt, \u00een cel mai bun caz, nu face altceva dec\u00e2t sa fericeasca un regizor daca \u00eel lauda, sa-si faca dusmani printre regizori daca nu-i lauda sau, cel mai adesea, sa-si irite colegii, nu prea multi nici acestia, c\u00e2nd opiniile sale nu coincid cu ale lor. Nu cred ca publicul larg l-a citit pe Alex Leo Serban sau \u00eel citeste pe Andrei Gorzo, dupa cum nici Valerian Sava, ca sa dau un exemplu si din \u201evechea garda\u201c, nu este \u201edevorat\u201c de cititori. Si nu pentru ca acestia si altii nu ar fi profesionisti. (Pentru a linisti eventualele inflamari spirituale, ma grabesc sa precizez ca nici subsemnatul nu sta mai bine; cred ca \u00eemi cunosc si \u00eei pot numara pe degete \u2013 de la ambele m\u00e2ini, e drept \u2013 toti cititorii fideli). Mai degraba este vorba despre faptul ca publicul \u201ecalificat\u201c \u2013 \u00een sensul \u00een care melomanul este un consumator de muzica \u201especializat\u201c \u2013 este, \u00een Rom\u00e2nia cel putin, pe cale de disparitie. Ne place sau nu, critica de film este o profesiune de nisa. Amintesc \u00een continuare c\u00e2teva motive\/cauze (fara a epuiza toate aspectele problemei, dat fiind faptul ca nu acesta este obiectul anchetei de fata), ale acestei regretabile stari de fapt. 1. Da, exista, at\u00e2ta doar ca nu are coerenta, nu coaguleaza, nu are un program comun \u2013 fiecare promoveaza ceea ce crede de cuviinta, fara a depasi, uneori, limitele gusturilor sau, mai rau, a umorilor proprii. (Da, gusturile sunt discutabile. Poate sa nu-mi placa, de pilda, Antonioni \u2013 zic Antonioni pentru a nu leza orgolii nationale, era sa scriu locale -, dar nu pot sa nu-i recunosc valoarea.) Din fericire, \u00een general judecatile critice converg, ceea ce este valoros este promovat. Din nefericire, uneori pasiunea pentru Noul Val, sa zicem, creeaza \u201evictime colaterale\u201c. Una dintre aceste victime a fost Nae Caranfil si al sau splendid \u201eRestul e tacere\u201c, desfiintat de c\u00e2tiva critici pentru simplul fapt ca nu era \u201epe linie\u201c, adica: minimalist, cu buget mic, ur\u00e2t formal, trist si suparat… Dar acestea sunt, slava Domnului!, accidente.<\/p>\n 2. Legat de caracteristici, a se vedea raspunsul la \u00eentrebarea anterioara. Pe ce nume? Nu vreau sa gresesc prin omisiune, asa ca ma abtin. Cred ca toti cei care semneaza constant \u00een presa scrisa (n-am ce face, sunt adeptul \u201esuportului de h\u00e2rtie\u201c!) sunt importanti, au ceva de spus si trebuie admirati si respectati (cel putin) pentru demersul donquijotesc, pentru (auto)iluzia ca ar \u00eentretine interesul pentru film al marelui public.<\/p>\n 3. Parte, mai ales cei care au \u00een jur de 40 de ani si peste, sunt \u201erecalificati\u201c. Dar scoala produce critici de luat \u00een seama peste c\u00e2tiva ani, daca vor avea unde sa se manifeste. Aici trebuie sa amintesc excelenta revista de film (Nu, nu ma contrazic! Tot nu avem o revista de film \u00een Rom\u00e2nia!) \u201eFilm Menu\u201c, ajunsa la \u00eenceputul acestui an la numarul 9, trimestrial editat de studentii la film (atentie: nu doar la filmologie!) din Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica \u201eI.L. Caragiale\u201c Bucuresti, condusa de lectorul universitar Andrei Rus. Din pacate, revista este distribuita \u00een circuit \u00eenchis; neput\u00e2nd, din motive administrative si contabilicesti ce se dovedesc a fi insurmontabile, sa fie scoasa la v\u00e2nzare si difuzata, aria ei se limiteaza la studentii Universitatii si la c\u00e2tiva norocosi care au pile\/cunostinte\/relatii \u00een cercul respectiv. Aceste nume chiar merita sa fie urmarite, asa ca redau aici caseta redactionala a \u201eFilm Menu\u201c nr. 9: Dan Angelescu, Cristina B\u00eelea, Andreea Bortun, Tudor Buican, Olivia Caciuleanu, Andrei Ciorica, Roxana Cotovanu, Vladimir Cretulescu, Andrei Dobrescu, Ela Duca, Gabriela Filippi, Anna Florea, Tudor Jurgiu, Georgiana Madin, Ioana Mischie, Mirona Nicola, Andra Petrescu, Irina Trocan, Sarra Tsorakidis, Miruna Vasilescu, Emi Vasiliu.<\/p>\n 4. Depinde. Depinde de ce vrea fiecare. Celebritate? Glorie? Bani?… Evident, un trust comercial \u2013 de presa scrisa, video sau vorbita \u2013 poate sa impuna cronicarului\/criticului anumiti parametri comerciali; \u00een acest caz, important este daca respectivul cronicar\/critic vrea si poate sa \u201efenteze\u201c sistemul, adica sa-si depaseasca conditia de simplu slujbas. Se poate, dar de regula, din comoditate \u2013 probabil, ori din ignoranta \u2013 posibil, \u201epreopinentul\u201c se conformeaza cu blajinatate cerintelor finantatorului… Cu at\u00e2t mai mult este de depl\u00e2ns faptul ca nu avem o revista de specialitate \u00een Rom\u00e2nia. Dar, oric\u00e2t as fi de pesimist, cred totusi ca un numar infim de \u201eneinitiati\u201c, dar care doresc sa afle si sa \u00eenteleaga mai mult, \u00eei citesc totusi pe criticii de film \u00een revistele care, asa cum spuneam la \u00eenceput, \u00eei gazduiesc ori macar \u00eei tolereaza. Pe l\u00e2nga cititorii \u201emei\u201c, de care aminteam mai sus, sunt convins ca mai sunt tot pe at\u00e2tia care ma citesc fara a ne cunoaste (altfel, prietenilor le-as putea \u201epovesti\u201c cronicile la o cafea sau o bere, ceea ce chiar se \u00eent\u00e2mpla adesea); si cred ca toti criticii \u00eesi au cititorii\/\u201cadmiratorii\u201c necunoscuti.<\/p>\n 5. Suficient de multa \u2013 evident, \u00een cercul restr\u00e2ns de care vorbeam \u2013 \u00eenc\u00e2t cineastii, \u00een speta regizorii, sa-i iubeasca pe critici. Majoritatea acestora din urma, tineri sau batr\u00e2ni, s-au raliat imediat Noului Val. \u00centre noi fie spus, acesta nu e chiar at\u00e2t de nou, de inedit; noua e prospetimea, sinceritatea, onestitatea cu care tinerii regizori rom\u00e2ni cinematografiaza. Important este faptul ca acestia nu s-au ferit de \u201especificul national\u201c: ei fac filme rom\u00e2nesti, cu subiecte rom\u00e2nesti, cu drame sau umor rom\u00e2nesc. Desi cosmopoliti, acesti relativ tineri autori rom\u00e2ni mizeaza (Din instinct? Fie si asa!) pe specificul national. Cu alte cuvinte, au facut sa explodeze frumos si eficient mamaliga rom\u00e2neasca.<\/p>\n <\/p>\n CATALIN OLARU<\/strong> Daca p\u00e2na acum critica de film actuala nu a facut cine stie ce v\u00e2lva, cel putin prin prisma comparatiei cu obiectul pe care \u00eel determina (filmul, iar \u00een cazul analizat, filmul rom\u00e2nesc nou), aceasta se \u00eent\u00e2mpla deoarece pentru cronicarii cinema-ului nu exista festivaluri. Fara exceptie, filmul rom\u00e2nesc \u00eencadrabil \u00een ceea ce a fost denumit Noul Val a facut cariera peste hotare. Ridicate \u00een slavi \u201eafara\u201c, hiturile noii cinematografii rom\u00e2nesti au atras prea putini spectatori \u00een tara. Altfel spus, tocmai cei care le-ar fi \u00eenteles cel mai bine au ales sa le ignore. Avem prea putine cinematografe si prea putine resurse de promovare, rezultatul e ca nimeni nu e profet \u00een tara lui, iar \u00een cazul criticilor de film, nimeni nu e profet nicaieri. Daca s-a vorbit insistent in ultima vreme despre Noul Val cinematografic rom\u00e2nesc, nu s-a spus, in schimb, aproape nimic despre critica de film actuala. Revista \u201eCultura\u201c propune, asadar, o ancheta-dezbatere care sa puna sub reflector fenomenul, incerc\u00e2nd sa raspunda la intrebarile: 1. Exista intr-adevar un nou val critic rom\u00e2nesc? 2. Daca da, care sunt caracteristicile… Cite\u0219te mai mult »STOP-CADRU: Critica de film actuala<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-7917","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1981,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7917","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7917"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7917\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7917"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7917"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7917"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nAlex Goldis<\/strong><\/p>\n
\n\u201eI am Spartacus!\u201c<\/strong><\/p>\n
\nPrivind in viitor, nu-i exclus ca peste c\u00e2tiva ani sa se poata vorbi despre un \u201enou val\u201c \u2013 unul care ar fi acum in curs de formare, in jurul revistei \u201eFilm Menu\u201c (editata de studentii de la UNATC cu banii Facultatii de Film, sub obladuirea asistentului universitar Andrei Rus) \u2013, dar in acest caz e prea devreme pentru a vorbi despre caracteristici generale sau pentru a paria pe un nume sau altul. Pot cel mult sa indic c\u00e2tiva oameni de acolo, care mi se par deosebit de promitatori: Irina Trocan, Andreea Mihalcea, Anca Buja. Dar daca or sa persevereze sau nu pe drumul asta, nu am de unde sa stiu. Las\u00e2nd deoparte acest grup si trec\u00e2nd la tineri critici care n-au absolvit UNATC-ul, Catalin Olaru de la \u201eCultura\u201c priveste si recenzeaza filmele cu atentie, Dragos Vasile de la \u201eAcademia Catavencu\u201c se profesionalizeaza tot mai mult si, in plus, stie sa formuleze frapant, Costi Rogozanu e un cunoscator si un simpatizant al culturii pop, care atunci c\u00e2nd scrie despre c\u00e2te un film are mereu ceva interesant de spus, iar bloggerul Cinesseur e cultivat si perspicace \u2013 imi pare rau ca p\u00e2na acum n-am reusit sa gasesc, in blogosfera rom\u00e2neasca, prea multi autori cu un orizont si de o civilitate comparabile cu ale lui.
\nIn privinta presiunii media, depinde despre ce presiune vorbim. Daca vorbim despre aceea care, peste tot in lume, pare sa duca la disparitia totala a criticii de film, teatru, carte etc. din ziare si reviste, efectele ei in presa rom\u00e2neasca au fost rapide si devastatoare. Daca ne limitam la situatia acelora (c\u00e2tiva) dintre noi care publicam sau postam in continuare cronici de film in ziare, reviste sau pe site-uri comerciale, si vorbim despre vreo presiune de a face jocul departamentelor de promovare ale filmelor care-si permit sa aiba asa ceva, atunci vorbim despre o presiune care la noi ar trebui sa fie mai mica dec\u00e2t in alte parti: problema de a ram\u00e2ne fara p\u00e2ine daca nu scrii \u201ece trebuie\u201c nu se prea pune la noi, unde extrem de putini dintre cei (oricum putini) care mai scriu despre filme isi c\u00e2stiga p\u00e2inea din asta. O problema mai serioasa este ca, orice ar scrie criticul cutare sau cutarica, din New York, Berlin sau Bucuresti, despre un film ca \u201eDiscursul regelui\u201c sau ca \u201eLebada neagra\u201c, el sau ea tot face parte din jocul de promovare a filmului respectiv. Lauda sau atacul nu fac dec\u00e2t sa hraneasca zgomotul din jurul unui asemenea film, sa contribuie la crearea impresiei ca acela, si nu altul, este filmul care trebuie neaparat vazut, evenimentul despre care oricine trebuie sa aiba o parere. Or, produsele ce beneficiaza de genul asta de zgomot rareori sunt, intr-adevar, cele mai interesante filme ale momentului. Proeminenta lor in peisaj se datoreaza in primul r\u00e2nd puterii economice din spatele lor, accesului realizatorilor si v\u00e2nzatorilor lor la anumite p\u00e2rghii. Criticul nu poate sa iasa din acest sistem \u2013 nu poate sa ignore aceste filme si sa laude altele, mai interesante care trec nebagate in seama, in timp ce lumea dezbate \u201eLebada neagra\u201c \u2013 dec\u00e2t automarginaliz\u00e2ndu-se. Deci iata o alta presiune \u2013 aceea de a scrie despre filmele care intra pe piata, caci, de bine, de rau, ele intereseaza mai multa lume, in timp ce majoritatea filmelor cu adevarat interesante nici nu intra pe piata. (In privinta asta, distribuitorii rom\u00e2ni nu sunt neaparat mai conformisti dec\u00e2t colegii lor din multe alte teritorii.) In ceea ce ma priveste, nu exista nimeni care sa ma oblige sa scriu despre un anumit film sau care sa ma impiedice sa scriu despre altul; pot sa scriu despre orice, ca banii pe care-i primesc sunt la fel de putini. Dar ma simt dator sa scriu in primul r\u00e2nd despre filme care, c\u00e2t de c\u00e2t, intereseaza lumea; presiunea e la mine in cap. C\u00e2t despre presiunea de a scrie de bine despre filme rom\u00e2nesti, pentru ca iau premii sau pentru ca cinematografia trebuie ajutata sau pentru ca, lumea noastra fiind mica, risc sa ma pomenesc fata in fata cu realizatorii, eu, unul, nu simt nicio presiune de felul asta. Poate ca o simt altii \u2013 depinde de c\u00e2t de impresionabil e fiecare.
\nIn fine, corul international de critici (cuprinz\u00e2nd si voci rom\u00e2nesti) care a salutat Noul Cinema Rom\u00e2nesc a avut un rol incontestabil (alaturi de selectionerii si de juriile unor festivaluri) in consacrarea acestuia. (Acuma, daca intrebarea dvs. viza capacitatea criticii rom\u00e2ne de a consacra, de una singura, acest cinema, intr-o realitate alternativa in care el nu i-ar fi st\u00e2rnit niciun interes criticii de afara, nu prea stiu cum as putea sa raspund: ar insemna, probabil, ca vorbim despre un alt cinema, care nu prea ar fi meritat consacrat; daca vorbim despre \u201eMoartea domnului Lazarescu\u201c, vorbim despre un cinema prea puternic pentru a trece neobservat de critica internationala, dar merita amintit ca, inainte de \u201e…Lazarescu\u201c, criticii rom\u00e2ni Valerian Sava, Alex. Leo Serban si Mihai Chirilov au fost primii care au facut mare caz de filmul precedent al aceluiasi regizor, \u201eMarfa si banii\u201c; Sava chiar l-a numit \u201eprovidential\u201c.) Vorbind recent despre critici, Andrei Ujica a folosit o imagine foarte flatanta, de care, desi stiu ca e un pic indecent din partea mea, nu ma pot impiedica sa fiu un pic miscat. A spus ca in cinema, \u201ecare prin natura mediului e o arta globala\u201c, rolul criticilor e sa se comporte ca personajele din celebra scena a lui Kubrick cu
\n\u201eI am Spartacus! I am Spartacus! I am Spartacus!\u201c, ridic\u00e2ndu-se pe r\u00e2nd, fiecare in tara lui, ca sa afirme: \u201eAcesta este un lucru de valoare.\u201c<\/p>\n
\nCritica de film intr-o cultura literaturo-centrica<\/strong><\/p>\n
\nO alta \u201elacuna\u201c vine din faptul ca criticii de film nu-si propun proiecte de anvergura \u2013 niciuna dintre aceste judecati nu ma exclude \u2013 de a trece de la critica de film ca o critica de int\u00e2mpinare la istoria cinematografiei si teorie a filmului. Un apetit teoretizant este sesizabil la Andrei Gorzo si Lucian Maier dintre cei \u201etineri\u201c, cred insa ca momentul confirmarii sta intr-o carte de autor, intr-un studiu serios despre fenomenul cinematografic. Exista exceptii printre critici mai vechi precum Magda Mihailescu cu o minunata carte despre Fran\u00e7ois Truffaut, \u201eFran\u00e7ois Truffaut, barbatul care iubea filmele\u201c (2009), exista mai vechea \u201eIstorie critica a filmului rom\u00e2nesc contemporan\u201c (1999) a lui Valerian Sava, una dintre putinele istorii care pun cu acribie in context politico-ideologic filmul rom\u00e2nesc de dupa 1948, avem cartea \u201eLars von Trier: filmele, femeile, fantomele\u201c (2004) cu trei autori, Alex Leo Serban, Mihai Chirilov si Stefan Balan. As remarca si un alt proiect interesant coordonat de Cristina Corciovescu si Magda Mihailescu, \u201eCele mai bune 10 filme rom\u00e2nesti ale tutror timpurilor stabilite prin votul a 40 de critici\u201c (2010). Stiu ca este in lucru teza de doctorat a lui Lucian Maier, teza care se va transforma intr-o carte, precum si o captivanta radiografie de sistem a aproximativ unui deceniu de cinematografie rom\u00e2neasca postdecembrista realizata de catre Valerian Sava. Insa ceea ce valideaza la fel ca pentru literatura un critic este reintoarcerea la clasici, marii clasici ai cinematografiei. Si aici, monografiile despre cineasti remarcabili, studiile de anvergura consacrate unor fenomene cinematografice ne lipsesc. Mi-ar placea sa stiu ca exista cineva specializat in filmografia lui Wajda, a lui Bergman, in expresionismul german, in neorealismul italian, in filmul noir etc. Cred ca asemeni criticului literar, criticul de film de cursa lunga cunoaste riscul de a ram\u00e2ne pentru totdeauna un virtuoz al genului scurt, al cronicii. Iar eu cred ca validarea deplina a criticului de film consta in a lasa locul, macar pret de o carte, istoricului de film sau teoreticianului in masura sa propuna o perspectiva asupra unui moment important al cinematografiei. Putem vorbi despre critica de film si prin intermediul UCIN (Uniunea Cineastilor din Rom\u00e2nia) si despre eforturile de a concilia generatiile, de a gasi un echilibru si o modalitate de a comunica. Cred ca ceea ce a solidarizat critica t\u00e2nara \u2013 un important sprijin a venit din partea criticului Valerian Sava din vechea generatie \u2013 a fost consensul privitor la felul netransparent si indoielnic in care CNC-ul a gestionat banii publici impartindu-i preferential unor veleitari, neacord\u00e2nd nicio sansa regizorilor tineri care ulterior au confirmat in festivalurile internationale. Regizori mediocri fie de butaforii istorice precum Sergiu Nicolaescu, fie de deseuri cinematografice precum Th. Barna, Adrian Popovici etc., au constituit sistemul clientelar din jurul CNC-ului.
\n3. Din orice Universitate ies tineri remarcabili, dar si oameni debusolati care nu stiu de ce au fost acolo, ca in orice scoala inveti uneori si prin ceea ce refuzi, prin descoperirea spiritului critic, prin exercitiu polemic, luind distanta fata de o scoala de g\u00e2ndire pentru a te regasi in spatiul alteia. Scoala ram\u00e2ne un reper esential chiar si atunci c\u00e2nd ii opui propria ta experienta cinefila dob\u00e2ndita extra muros. Sunt unul dintre criticii de film proveniti din \u201erecalificare profesionala\u201c. Asemeni lui Alex Leo Serban care a terminat Facultatea de limbi si literaturi straine din Bucuresti, am terminat Filologia in Bucuresti, sectia rom\u00e2na-engleza. Este inutil s-o spun, c\u00e2t timp am fost student, nimeni de la filologie nu s-a g\u00e2ndit sa foloseasca filmul ca instrument de predare si nu numai filmul, nici macar imaginea in general. Ca lector de literatura comparata ma folosesc de celelalte arte, de pictura, de film si uneori si de muzica pentru a preda curentele literare. Cinemateca mi-a servit in timpul facultatii drept scoala cu profil seral.\u00a0 Cu toate acestea, nu cred ca doar cultura cinematografica poate valida un critic de film, asa cum o poate face pentru un cinefil. Mi se pare necesara o calificare nu neaparat cu diploma, dar in mod esential cu lecturi fundamentale de istoria si teoria cinematografiei, asa cum mi se pare necesara revizitarea filmelor marilor cineasti, filmul de arta si capitolele istoriei lui. Este o lectie valabila nu doar pentru regizori, scenaristi, directori de imagine etc., ci si pentru un critic de film. Care este riscul celor care nu au trecut printr-o scoala? Mi l-a revelat Alex Leo Serban intr-o discutie informala, acela de a vorbi despre film in afara limbajului care-i este propriu filmului si numai filmului. Intrebarea lui era mult mai simpla. De ce o poveste (scenariu) a trebuit sa fie spusa ca film, ce aduce in plus acest lucru? In \u201eArta romanului\u201c, cred, Milan Kundera spunea acelasi lucru despre roman: sa nu-i ceri romanului altceva dec\u00e2t un roman poate spune. Pe de alta parte, filmul este o arta polifonica, unde pictura, proza, poezia, dramaturgia, muzica intra in joc pe diferite registre, cu diferite accente. Filmul ne arunca uneori in istorie fara sa vrem, devine parte a unei lecturi a istoriei propriu-zise, dar si a istoriei cinematografului. Aici exista o posibilitate de a utiliza filmul pentru stiintele sociale, aici criticul de film cedeaza locul istoricului ideilor, aici se afla punctele de articulatie ale filmului cu filozofia, sociologia, antropologia etc. Ma simt tentat de acest spatiu de comunicare pe care arta cinematografica ca si marea literatura il ofera speculatiei filozofilor, sociologilor, politologilor etc. Insa aici iesim din sfera criticii de film extrapol\u00e2nd limbajul filmic in dimensiuni mai vaste. Cred ca ancora esentiala pentru un critic de film ram\u00e2ne istoria cinematografiei, orice calatorie pe mare are nevoie de un tarm.
\n4. As spune ca este vorba, mai degraba, de specializari in functie de formatul mediatic. Un cotidian asteapta de la criticul de film sa-i ofere breaking news, ultimele vesti de la Cannes, ultimele noutati de la Berlinada etc. Daca vorbim de revistele glossy sau publicatii de un consumerism trivial, acolo criticul de film se poate transforma intr-un fel de paparazzi v\u00e2nator de senzatii, b\u00e2rfe, can-can-uri, toalete, coafuri, vedete etc. Lumea filmului este una dintre cele mai expuse mediatic, ceea ce se vinde este un anumit glamour al ei, o stralucire pe care numai marele ecran o emana. Cinematografia este si o fabrica de vise, dar si un mecanism complicat, cu resorturi multiple, bugetivor, este o arta costisitoare. Exista insa si aliante avantajoase dintre critica de film si media, si anume emisiunile despre film; as aminti-o pe cea a Magdalenei Stanciu de la TVR Cultural, \u201eCinema Dreaming\u201c,\u00a0 dar si \u201eCine te prinde\u201c cu Cristian Tudor Popescu, un alt critic de film \u201erecalificat\u201c, de o mare sensibilitate.
\n5. Cred ca in ansamblul ei, critica de film a dat semnalul corect ca Noul Val reprezinta un punct nodal pentru un nou fenomen cinematografic rom\u00e2nesc si nu numai, a trasat coordonatele acestui fenomen, l-a pus in discutie, insa validarea Noului Val a venit mai cur\u00e2nd din succesele repurtate de catre regizorii rom\u00e2ni la marile festivaluri internationale. Critica s-a aflat cu un pas in fata publicului, l-a facut atent la nuante, l-a atras intr-un joc intelectual care presupunea din start bruscarea prejudecatilor, a gustului. Sigur, ma refer la acel public capabil de reactie. O parte din regizori nu s-au simtit bine cu etichete precum \u201emizerabilism\u201c, \u201eminimalism\u201c, \u201eNou Val\u201c etc., si n-ar fi prima oara c\u00e2nd creatorului nu-i plac etichetele, oricare ar fi ele. In acelasi timp, orice fenomen artistic cunoaste o etapa de sedimentare teoretica, de evaluare critica a strategiilor, a tehnicilor puse in joc.
\nIntrebarea despre sensul criticii este una generica, fie ca este vorba de critica de film, critica de arta, critica literara. Critica traseaza un spatiu de joc al interpretarii insa nu se poate substitui niciunei arte, relatia ei cu oricare dintre artele mai sus pomenite este una simbiotica. In mod cert, exista o serie de voci critice care conteaza, care constituie niste repere, insa nu stiu daca ele au puterea de a consacra sau desfiinta un film, oric\u00e2t de prestigioase ar fi aceste voci. Publicul are rolul sau in aceasta privinta. Un dialog intre criticul de film si public s-a instituit cred, dar este vorba de un strat subtire al publicului, publicul educat. In afara acestui spatiu de joc, nu doar criticul de film este un marginal, dar oricare alta instanta critica. Un mare critic a fost Alex Leo Serban prin vasta sa cultura cinematografica si nu numai, prin felul nuantat de a vedea lucrurile, prin eleganta, dar si ironie. Ce pondere avea judecata lui\u00a0 critica? Niciuna pentru cei care nu-l luau in seama. Insa pentru toti ceilalti, el conta. Profit de ocazia pe care revista \u201eCultura\u201c mi-o ofera de a-i aduce inca odata omagiul meu celui care a fost Alex Leo Serban.<\/p>\n
\nCritica la rascruce<\/strong><\/p>\n
\nO meserie de nisa<\/strong><\/p>\n
\n\u00cen primul r\u00e2nd, salile de cinema, la filmul rom\u00e2nesc \u00een special, sunt frecventate de foarte putini spectatori. Nu trebuie sa ne lasam impresionati\/\u00eenselati de cifrele\u00a0 de ordinul zecilor de mii de spectatori de la TIFF, de pilda; \u00een fapt, sunt, spun la \u00eent\u00e2mplare, 1.000 de spectatori fideli, care intra, \u00een general aceiasi, la zeci de filme \u00een timpul Festivalului. Unde sunt zecile de mii de spectatori \u00een restul anului, c\u00e2nd cinematografele din Cluj sunt mai tot timpul aproape goale?
\n\u00cen al doilea r\u00e2nd, \u00een Rom\u00e2nia nu exista o revista de film care sa cultive, sa formeze gustul spectatorului (cu at\u00e2t mai onorabile si laudabile sunt revistele care gazduiesc pagini permanente de comentarii de film: \u201eRom\u00e2nia Literara\u201c, \u201eCultura\u201c, \u201eSuplimentul de cultura\u201c, \u201eObservator Cultural\u201c, \u201eTribuna\u201c \u2013 si \u00eenca vreo c\u00e2teva, nu multe). Avem, prin urmare, un public cinefil, at\u00e2ta c\u00e2t e, \u201eautodidact\u201c.
\n\u00cen al treilea r\u00e2nd, \u00eenvatam\u00e2ntul rom\u00e2nesc preuniversitar, cel care formeaza \u2013 \u00een Rom\u00e2nia mai degraba deformeaza \u2013 personalitatea nu acorda nici cea mai mica atentie celei de-a saptea arte. Nu ca celelalte arte ar fi privilegiate, dar filmul este pur si simplu ignorat.
\n\u00cen al patrulea, dar nu \u00een ultimul r\u00e2nd, majoritatea celor din afara breslei, si ma refer \u00eendeosebi la oamenii de cultura, vad \u00een criticul de film un individ (destul de) superficial: ce-i aia sa mergi la film \u2013 trai nineaca! \u2013 si sa mai si scrii despre?! Nu se compara cu un critic literar, de pilda, care tre’, nu-i asa?, sa citeasca, sa g\u00e2ndeasca asupra celor citite, apoi sa scrie… Ei bine, si criticul de film tre’ sa citeasca, uneori chiar mai diversificat dec\u00e2t alti \u201ebreslasi\u201c; daca literatul nu este obligat sa parcurga opuri de(spre) cinema, criticul de film musai sa citeasca literatura \u2013 si nu numai literatura. Impresia este, chiar si \u00een unele redactii, cum ca criticul de film ar trebui el sa plateasca si sa multumeasca pentru faptul ca este publicat, nu sa fie platit pentru asta; oricum, nu-i asa?!, i se face un hat\u00e2r… Vorbesc, evident, despre critica de \u00eent\u00e2mpinare, despre cronicarul de film, nu despre istoricul de film. Acesta din urma, nu neaparat mai celebru ori mai apreciat dec\u00e2t criticul de film \u201eobisnuit\u201c, \u00eesi poate vedea (oarecum mai) linistit de treaba la birou si \u00een arhive, av\u00e2nd macar satisfactia ca lucrarile lui vor fi citite cel putin de profesionisti, de cei din domeniu, ca macar nu vorbeste\/scrie \u00een pustiu.
\nDupa aceasta, poate, prea lunga, dar nu cred ca inutila introducere, am sa \u00eencerc sa raspund punctual \u00eentrebarilor Dumneavoastra.<\/p>\n
\nO critica cinstita, dar saraca<\/strong><\/p>\n
\n1-2. Un nou val critic cu siguranta nu exista. Pentru a putea vorbi de asa ceva, ar trebui sa avem un numar de critici cu voci asemanatoare, daca nu program comun, iar acesti critici sa fie ascultati \u00een egala masura de public si de cineasti. \u00cen peisajul rom\u00e2nesc, o asemenea interactivitate iese din discutie. A aparut, \u00eensa, o prima revista de film, unde criticii tineri se pot exprima, ceea ce nu e de ici, de colo. Deocamdat\u00e3, valoarea articolelor din \u201eFilm Menu\u201c e prin excelenta inegala. Daca se va forma acolo un nou val, aceasta o vom putea stabili abia peste c\u00e2tiva ani. Deocamdata, nu ne ram\u00e2ne dec\u00e2t sa ne bucuram ca revista exista si ca are multe pagini.
\n4. Critica de film e independenta, \u00eensa nu pentru ca vrea, ci pentru ca altfel nu poate fi. Asemeni unei tinere pocite la v\u00e2rsta maritisului, fie ca vrea sa ram\u00e2na fata mare p\u00e2na la ad\u00e2nci batr\u00e2neti, fie ca l-ar lua de barbat si pe dracul, n-are de ales: propunerile lipsesc cu desav\u00e2rsire, nimeni n-o peteste. Producatorii si distribuitorii de film stiu prea bine ca interesul publicului general pentru presa quality sau pentru revistele culturale e extrem de redus, drept urmare orice investitie \u00een acest sens ar fi inutila. Pe de o parte, mai simplu e sa platesti pentru aparitia unor articole gata scrise dec\u00e2t sa platesti un jurnalist sa scrie ce vrei tu. Pe de alta parte, de ce sa platesti un critic de film c\u00e2nd poti plati un blogger? Bloggerii nu adera la un cod deontologic si scriu zilnic despre te miri ce, \u00een consecinta un articol str\u00e2mb despre cutare film trece usor neobservat. Asa se explica derapaje precum osanalele ridicate lui \u201ePoker\u201c al lui Nicolaescu \u00een doua dintre cele mai citite blog-uri la nivel national si asa se face ca avem o critica de film saraca, dar cinstita.
\n5. Judec\u00e2nd dupa cantitatea si calitatea comentariilor adaugate pe site-urile revistelor culturale \u00een dreptul cronicile de film, interesul cititorilor pentru acest segment este minim, drept urmare nu se pune problema de a ajuta la consacrarea unui film (sau de a provoca esecuri de casa). Daca asa stau lucrurile, pentru cine mai scriem? Pentru un public pe care \u00eel cred a fi extrem de redus si pe care \u00eel stiu ca fiind prin excelenta tacut. Cum va fi viitorul? \u00cen cel mai bun caz, rom\u00e2nii (sau macar o parte din ei) \u00eesi vor da seama ca nu degeaba exista specialisti, ca opinia lor are alta greutate dec\u00e2t cuv\u00e2ntul faunei pe care zi de zi o vedem la televizor sau \u00een jurul nostru si vor reveni la deprinderea sanatoasa de a asculta, fie si din curiozitate, ce au acestia de zis. \u00cen cel mai rau caz, criticii vor ajunge \u00een situatia de a scrie pentru ei \u00eensisi. Daca se va ajunge la asta, sa speram macar ca vom ram\u00e2ne destui.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"