Razboiul distruge nu numai vieti omenesti, ci si pasiunile oamenilor. C\u00e2nd se moare efectiv, pe front sau in casa ori in lagarul de concentrare, cui ii mai pasa de sport? Cine sa-si mai aminteasca de tenis, la Roland Garros? Asa se face ca, dupa ocuparea Frantei si instaurarea regimului colaborationist de la Vichy, condus de maresalul P\u00e9tain, templul parizian al sportului alb decade, intr\u00e2nd intr-un con de umbra. Desigur, activitatea tenisistica nu dispare cu totul, insa turneul isi pierde caracterul international, devenind o simpla competitie interna. Nu e int\u00e2mplator ca intre 1940 si 1945 palmaresul Roland Garrosului este \u201ealb\u201c, nepatat, necont\u00e2nd pentru istorie si statistici. Povestea turneului nu retine nimic din acel interval. Mai mult, penuria pricinuita de conflagratia mondiala determina ca banalele mingi sa lipseasca, iar cursurile de tenis sa-si rareasca frecventa.
\nLa inceputul ocupatiei, complexul de la Porte d’Auteuil ajunge sa serveasca drept… lagar de concentrare. Sunt \u201ecazate\u201c acolo mai bine de sase sute de persoane banuite de activitati anti-germane. Sarmanii oameni dorm sub tribune, in vestiare, av\u00e2nd doar o patura drept acoperam\u00e2nt. De fapt, Roland Garrosul reprezinta, in epoca, un centru de triere al prizonierilor, unii dintre acestia fiind trimisi direct in lagarele de exterminare din Germania si din Rasarit. Iata cum evoca acea perioada \u201eneagra\u201c scriitorul evreu Arthur Koestler in volumul \u201eIntuneric la amiaza\u201c: \u201eDormeam pe paie ude si rarele noastre plimbari ni le faceam pe terenurile in paragina si mocirloase, pe aleile cu nume de tenismani celebri, inca afisate pe placute de mari dimensiuni: aveam astfel prilejul sa descoperim tenisul intr-o maniera extrem de improprie, ba chiar caraghioasa\u201c.
\nIntre 1941 si 1942 turneul incepe sa se joace din nou. Dupa cum spuneam, la competitie iau parte exclusiv sportivi din Hexagon, dar nivelul jocului nu este deloc unul scazut. Noul presedinte al FFT, celebrul \u201ecrocodil\u201c Ren\u00e9 Lacoste, incearca sa asigure supravietuirea sportului alb, chem\u00e2nd publicul in gradenele de la Porte d’Auteuil, in ciuda lipsei de mingi, rachete si echipament. De bani nici nu se mai cade sa vorbim…
\nLacoste, mare diplomat, face tot posibilul sa negocieze cu ocupantul german si cu oficialitatile de la Vichy. El doreste cu orice pret ca Roland Garrosul sa nu-si piarda si ultima far\u00e2ma de glorie, iar tenisul francez sa sucombe vitregiilor istoriei. O veste buna, dupa foarte mult timp, ajunge si la birourile Federatiei: Yvon Petra, combatant pe front, este eliberat din captivitate si revine in competitie, c\u00e2stig\u00e2nd in 1943 si 1944 turneul parizian. Si pentru ca \u201ecrocodilul\u201c este un familiar al mediilor artistice, la Roland Garros, in aer liber, celebra trupa de teatru a lui Jean-Louis Barrault se produce cu piesa lui Jean Obey, \u201eLe huit cents m\u00e8tres\u201c, pe scena evolu\u00e2nd nume grele, ca Jean Marais, Jacques Dufilho si Alain Cuny.
\nPe la sf\u00e2rsitul razboiului, muschetarul devenit sef al tenisului francez da lovitura. El determina adoptarea unui act normativ care sa scoata Roland Garrosul din proprietatea celor doua cluburi, Racing Club si Stade Fran\u00e7ais, intr\u00e2nd in patrimoniul Federatiei Franceze de Tenis. Inceptul unei dezvoltari fara precedent fusese deja facut, desi in conditii dure, aproape fratricide. Stap\u00e2na pe terenul de la Porte d’Auteuil, FFT va putea de-acum inainte sa avanseze proiecte de reconstructie, amplificare si modernizare a parcului sportiv. Deschiderea spre profesionalizarea sportului alb fusese realizata, acum era nevoie de bani, speranta si… pace. \u00a0\u00a0\u00a0 n
\n(Si deoarece pasiunea, oricit de patimasa ar fi, nu se hraneste doar cu aer, se cuvine sa mentionez ca aceste date, chiar daca nu in ordinea si cu structura prezenta, le-am aflat in minunata carte a lui Patrice Dominguez, fostul mare jucator francez de tenis, Terre battante. La l\u00e9gende de Roland Garros, Tim\u00e9e- Editions, Paris, 2005, cu o prefata de Fabrice Santoro. Sursa principala a informatiilor aceasta este.)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Razboiul distruge nu numai vieti omenesti, ci si pasiunile oamenilor. C\u00e2nd se moare efectiv, pe front sau in casa ori in lagarul de concentrare, cui ii mai pasa de sport? Cine sa-si mai aminteasca de tenis, la Roland Garros? Asa se face ca, dupa ocuparea Frantei si instaurarea regimului colaborationist de la Vichy, condus de… Cite\u0219te mai mult »Roland Garros, mon amour (3)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5643],"class_list":["post-7859","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-competitia-de-la-roland-garros"],"views":1739,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7859","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7859"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7859\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7859"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7859"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7859"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}