{"id":7829,"date":"2011-05-26T13:16:37","date_gmt":"2011-05-26T11:16:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7829"},"modified":"2011-05-26T13:18:01","modified_gmt":"2011-05-26T11:18:01","slug":"drumul-crucii-si-cautarea-adevarului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/drumul-crucii-si-cautarea-adevarului\/","title":{"rendered":"Drumul Crucii si cautarea adevarului"},"content":{"rendered":"

Nikos Kazantzakis, Ultima ispita a lui Hristos, traducere, postfata si note de Ion Diaconescu, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2011<\/em><\/strong><\/p><\/blockquote>\n

\u201eDaca ceea ce noi numim adevar, Dumnezeu numeste minciuna?\u201c<\/strong>
\n(Nikos Kazantzakis, \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c)<\/strong><\/em><\/p>\n

Pus uneori alaturi de marii romancieri ai secolului al XIX-lea si comparat, \u00een ceea ce priveste viziunea epica si suflul narativ, cu Tolstoi ori Dostoievski, sau raportat, alteori, la estetica modernitatii si la proza lui D. H. Lawrence, datorita tendintei dionisiace care-i strabate opera, ori la scrierile lui Albert Camus si Jean Paul Sartre, pornind de la spiritul de alienare ce-i anima pe unii dintre protagonistii sai, sau chiar la textele lui Jorge Luis Borges, \u00een ceea ce priveste capacitatea de a analiza complicatele raporturi stabilite \u00eentre adevar si fictiune, \u00eentre realitate si iluzie (fie ea si literara), Nikos Kazantzakis ram\u00e2ne un scriitor imposibil de prins \u00een vreo formula critica simplificatoare, opera sa continu\u00e2nd sa suscite nu numai interpretari dintre cele mai diferite, ci si controverse dintre cele mai aprinse. Poate mai ales prin doua dintre romanele sale, \u201eHristos rastignit din nou\u201c (1948) si \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c, carte aparuta mai \u00eent\u00e2i \u00een traducere, \u00een limbile suedeza si norvegiana, \u00een 1952, \u00eenainte de a fi publicata \u00een Grecia, abia \u00een 1955 si inclusa chiar, la Vatican (la \u00eenceputul anului 1954), \u00een \u201eIndexul cartilor interzise\u201c. Fara \u00eendoiala, toate aceste amanunte au contribuit, fie si indirect, la celebritatea acestui roman care, chiar si fara a fi fost \u00eentotdeauna citit cu adevarat si p\u00e2na la capat, a devenit, rapid, extrem de citat \u2013 \u00een Occident si nu numai.
\nUn Iisus prometeic<\/strong>
\nCartea (aparuta de cur\u00e2nd si \u00een limba rom\u00e2na, la Editura Humanitas Fiction, \u00een excelenta traducere a lui Ion Diaconescu) reprezinta o inedita si neasteptata reinterpretare a textului Evangheliilor, fiind punctul de plecare la care se vor raporta, apoi, autori precum Norman Mailer, Anthony Burgess sau Jos\u00e9 Saramago. \u00cen fond, la o lectura atenta, vom constata chiar ca Iisus, asa cum apare el \u00een paginile romanului lui Kazantzakis, nu este nicidecum identic cu cel din textul biblic, d\u00e2nd, adesea, senzatia ca ar fi un adevarat personaj prometeic, \u00eenca unul din seria magistralelor creatii ale scriitorului grec (alaturi de Zorba, Manolios sau Odiseu), \u00eencerc\u00e2nd sa lupte cu propriile slabiciuni, sa nu-si \u00eencalce cuv\u00e2ntul dat, ispitit de Cel Viclean sa aleaga fericirea si tihna omeneasca \u00een locul calvarului de pe cruce, dar capabil sa \u00eenvinga \u2013 nu fara suferinta! \u2013 tentatia aceasta, cea de pe urma, asa cum \u00eenvinsese si altele, p\u00e2na atunci. Caci aceasta este ultima ispita careia, \u00een romanul lui Kazantzakis, trebuie sa-i faca fata Hristos cel rastignit, cel care va avea viziunea existentei sale posibile: o viata traita alaturi de Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania cel \u00eenviat, plina de bucuriile obisnuite ale unui om ca toti oamenii, departe de calvarul crucii si de g\u00e2ndul m\u00e2ntuirii omenirii. Dar totul dureaza doar o clipa, doar c\u00e2t un cr\u00e2mpei de vis, \u201eiar Iisus deschise ochii; nu, nu, nu a tradat, slava tie, Dumnezeule, nu a dezertat, si-a dus p\u00e2na la capat apostolia pe care i-a \u00eencredintat-o Dumnezeu, nu s-a casatorit, nu a trait fericit, a ajuns \u00een piscul jertfei, se afla pironit pe Cruce.\u201c
\nIar daca, de pilda, \u00een \u201eHristos rastignit din nou\u201c, Iuda, ca personaj, era \u00eenca profund legat de traditia biblica si de o imagine consacrata, fiind cel care \u00eel trada pe Iisus, aici Kazantzakis \u00eesi asuma dreptul de a-l configura altfel, acesta devenind veritabilul partener al lui Hristos, fratele sau cel bun, singurul suflet capabil sa-l \u00eenteleaga; de la \u00eenceput si p\u00e2na la sf\u00e2rsit. Caci el va trada si aici \u2013 dar numai si numai la cererea expresa a lui Iisus, tradarea devenind, astfel, actul fara de care martiriul si, implicit, m\u00e2ntuirea omenirii nu puteau sa se produca. \u00cen fond, doar dupa rastignirea si suferinta de pe cruce va avea loc \u00eenvierea. Desigur, nu e usor pentru Iisus sa poarte povara Crucii sale. Si, desigur, nici pentru Iuda nu e usor sa-l tradeze pe cel \u00een care crezuse, chiar daca nu-i \u00eentelesese \u00eentotdeauna \u00eenvatatura. Cu toate acestea, el ram\u00e2ne singurul ucenic suficient de credincios, dar si suficient de puternic pentru a-l trada si a-l ajuta, \u00een acest fel, sa-si duca menirea p\u00e2na la capat si sa-l fereasca de o alta tradare, cea a propriei datorii, pe care, ca fiinta umana tematoare, ar fi putut fi tentat sa o aleaga: \u201e\u00cenduri, Iuda, fratele meu. Dumnezeu sa-ti dea putere c\u00e2ta-ti lipseste, pentru ca trebuie: trebuie ca eu sa fiu omor\u00e2t si tu sa ma tradezi. Noi doi trebuie sa m\u00e2ntuim lumea, ajuta-ma. (…) \u2013 Daca ar fi ca tu sa tradezi pe \u00eenvatatorul tau, ai face-o? Mult timp, Iisus ramase g\u00e2nditor. \u00cen cele din urma:\u00a0 \u2013 Nu, spuse el, ma tem ca n-as putea. Si lui Dumnezeu i-a fost mila de mine si mi-a dat datoria cea mai usoara: sa ma rastignesc.\u201c
\nO alegorie bine pusa la punct<\/strong>
\nIar sensul ultimei ispite pe care diavolul i-o pune \u00een fata lui Iisus cel rastignit tocmai acesta este: sa-l determine pe Fiul Omului sa regrete tot ceea ce a pierdut prin alegerile pe care le-a facut, stiindu-se bine ca si cea mai mica parere de rau a lui Iisus ar fi reprezentat un triumf urias al Satanei, subrezind integritatea (si integralitatea) renuntarii Fiului lui Dumnezeu la bucuriile omenesti, pentru a lua asupra sa pacatele omenirii. Iar faptul ca Ispititorul pierde \u00eenclestarea cea de pe urma la capatul unei lupte cr\u00e2ncene demonstreaza, din punctul de vedere al lui Kazantzakis, capacitatea protagonistului din acest mare roman al sau de a nega lumea materiala si micile bucurii ale acesteia \u00een favoarea marii \u00eempliniri spirituale. Desigur, unul dintre telurile autorului a fost si acela de a sublinia nevoia omului \u00eensusi de a avea un nou model de M\u00e2ntuitor, un veritabil erou-martir, capabil sa arda asemenea unei flacari si sa duca lupta p\u00e2na la capat, chiar daca acest capat reprezinta deopotriva sf\u00e2rsitul existentei sale pam\u00e2ntesti, tocmai pentru a-si elibera spiritul nepieritor, \u00eentr-o epoca marcata de un vid spiritual din ce \u00een ce mai evident, asa cum considera Kazantzakis ca era perioada care a urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial. Fara \u00eendoiala, scriitorul grec tinde sa procedeze, cel putin p\u00e2na la un punct, \u00een maniera marilor autori care l-au precedat, unii critici chiar compar\u00e2ndu-l pe Iisus cu unii dintre protagonistii lui Browning, dar autorul ating\u00e2nd, nu o data, intensitatea lui Dante sau Milton \u00een ceea ce priveste capacitatea de a dubla nivelul epic cu acela al unui sistem alegoric extrem de bine pus la punct. Legatura dintre om si Divinitate devine, \u00een acest fel, mult mai subtila dec\u00e2t ar fi putut sa para la \u00eenceput, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t, \u00een \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c, materia ia, adesea, forma Celui Viclean, Dumnezeu fiind, indirect, echivalat cu acel \u201e\u00e9lan vital\u201c despre care vorbea Henri Bergson. Kazantzakis a luat, desigur, foarte \u00een serios afirmatia lui Nietzsche, conform careia \u201eDumnezeu a murit\u201c, mare parte a operei sale literare reprezent\u00e2nd \u00eencercarea lui de (re)descoperire a esentei celei mai adevarate si mai consistente a divinitatii, de impunere a unei noi imagini divine, acum una divin-umana, singura \u00een stare sa salveze lumea at\u00e2t de \u00eenstrainata de sine a secolului XX.
\nSemnificatiile drumului initiatic menit a duce la descoperirea sinelui, ca si preferinta marcata pentru jocul contrariilor si opozitiile aparent imposibil de rezolvat prezente la tot pasul \u00een \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c subliniaza tensiunea cresc\u00e2nda dintre spiritul luptator si tendinta contemplativa, dar si dorinta comuna care-i anima pe protagonisti de a-si defini, oric\u00e2t ar fi de dureros (sau de dificil) acest lucru, propria identitate. Ca numele celui implicat \u00eentr-un astfel de proces este Petru sau Iuda, Iacov sau Andrei, Toma, Maria Magdalena sau Matei este, poate, mai putin important, esentiala ram\u00e2n\u00e2nd nevoia lor de a afla, \u00een cele din urma, cine sunt cu adevarat \u2013 iar acest lucru se poate petrece doar prin raportarea la Celalalt, mai cu seama c\u00e2nd acest Celalalt se numeste Iisus si poate sa fie Mesia cel mult asteptat. De aici, desigur, si predilectia pentru alegorie a scriitorului grec, dar si capacitatea sa de a se raporta la nivelul alegoric \u00een cu totul alt mod dec\u00e2t o facea textul biblic. Si tot de aici, fara \u00eendoiala, o extraordinara calitate a textului lui Kazantzakis, aceea de a ram\u00e2ne deschis interpretarilor. Caci, daca lecturile deceniilor trecute tindeau sa descopere esenta operei lui \u00een depasirea finala a tuturor opozitiilor prin transformarea completa a materiei \u00een spirit si a trupului \u00een suflet, cele mai recente merg \u00eentr-o alta directie, subliniind tocmai deschiderea pe care autorul o pastreaza \u00een mod voit la finalul tuturor romanelor sale, convins ca esentiala pentru conditia umana este tocmai devenirea, \u00eenteleasa ca permanenta redefinire si reconfigurare a lumii. Astfel, cu toate ca unele dintre romanele lui Kazantzakis se \u00eencheie cu moartea \u2013 cel putin fizica \u2013 a protagonistilor, semnificatiile textelor sale nu sunt at\u00e2t de simplu de descifrat, daca avem \u00een vedere, de pilda, doar cunoscutul final din \u201eZorba Grecul\u201c. Zorba moare, se stie, las\u00e2ndu-si santuri-ul sau mai t\u00e2narului prieten. \u00censa acesta, \u00een calitatea sa de narator, apreciind valorile \u00een care crezuse Zorba, va alege, totusi, mai degraba sa puna pe h\u00e2rtie povestea, dec\u00e2t sa traiasca plenar o existenta aidoma cu aceea a dionisiacului sau camarad… La fel se \u00eent\u00e2mpla, chiar daca la un alt nivel al semnificatiilor, si \u00een \u201eHristos rastignit din nou\u201c si mai ales \u00een \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c: \u201eUcenicii lui traiesc si domnesc, au luat uscaturile si marile si vestesc Vestea cea Buna. Toate s-au petrecut cum se cuvine, slava Tie, Doamne. Scoase un strigat triumfator: \u2013 S-a sf\u00e2rsit! Si era ca si cum ar fi spus: Toate \u00eencep.\u201c
\nDevenirea \u00eenseamna, deci, aici, perpetuu proces al reinventarii, transformarii, contradictiei, chiar al re-povestirii. Ambiguitatea structurala a scriiturii lui Kazantzakis consta, asadar, mai cu seama \u00een aceasta nevoie a oscilarii \u00eentre semnificatia luptei si aceea a sperantei datatoare de pace. \u00cen plus, viziunea scriitorului evolueaza ea \u00eensasi, c\u00e2ta vreme bl\u00e2ndul pastor Manolios din \u201eHristos rastignit din nou\u201c nu era Iisus, ci \u00eesi suprapunea existenta pe faptele acestuia, \u00een vreme ce protagonistul din \u201eUltima ispita\u201c, Iisus \u00eensusi, devine din ce \u00een ce mai apropiat de nivelul divin, cu toate ca la \u00eenceput \u00eel respinge vehement, \u00eencerc\u00e2nd sa-si afirme exclusiv identitatea umana: \u201eNu pot! Sunt ne\u00eenvatat, tr\u00e2ndav, fricos, iubesc m\u00e2ncarea buna, vinul, r\u00e2sul, vreau sa ma \u00eensor, sa fac copii, lasa-ma! (…) Da, da, mi-e frica… Sa ma ridic si sa vorbesc? Ce sa spun? Cum s-o spun? Sunt ne\u00eenvatat, nu pot, \u00eeti zic! Ce-ai spus? \u00cemparatia cerurilor? Nu-mi pasa de \u00eemparatia cerurilor, \u00eemi place pam\u00e2ntul. Vreau sa ma \u00eensor, \u00eeti zic, sa iau pe Magdalena, chiar de-ar fi si desfr\u00e2nata. Eu sunt vinovat c-a ajuns asa, eu, si-o s-o m\u00e2ntuiesc… Nu pam\u00e2ntul, nu pam\u00e2ntul, pe Magdalena s-o m\u00e2ntuiesc, mi-e de ajuns!\u201c<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nikos Kazantzakis, Ultima ispita a lui Hristos, traducere, postfata si note de Ion Diaconescu, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2011 \u201eDaca ceea ce noi numim adevar, Dumnezeu numeste minciuna?\u201c (Nikos Kazantzakis, \u201eUltima ispita a lui Hristos\u201c) Pus uneori alaturi de marii romancieri ai secolului al XIX-lea si comparat, \u00een ceea ce priveste viziunea epica si suflul… Cite\u0219te mai mult »Drumul Crucii si cautarea adevarului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2007,5626],"class_list":["post-7829","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-nikos-kazantzakis","tag-ultima-ispita-a-lui-hristos"],"views":1993,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7829","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7829"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7829\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7829"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7829"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7829"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}