{"id":7827,"date":"2011-05-26T13:12:13","date_gmt":"2011-05-26T11:12:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7827"},"modified":"2014-06-10T10:43:14","modified_gmt":"2014-06-10T08:43:14","slug":"douamiismul-par-lui-meme","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/douamiismul-par-lui-meme\/","title":{"rendered":"Douamiismul par lui-m\u00eame"},"content":{"rendered":"

1. Sunteti douamiist? Daca da, ce \u00eenseamna asta? Daca nu, cum va definiti ca autor? Cu ce grupare\/directie literara sau critica va simtiti solidar?<\/strong><\/em>
\n2. Ce a adus nou douamiismul \u00een literatura rom\u00e2na (if any…)? C\u00e2t de autonom este el \u00een raport cu generatiile & directiile literare anterioare (saizecism, optzecism, nouazecism)?<\/strong><\/em>
\n3. Exista \u00een momentul de fata tentative de \u201edepasire\u201c a douamiismului? \u00cencotro credeti ca se vor \u00eendrepta literatura si critica rom\u00e2neasca \u00een urmatoarele decenii?<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

ADRIAN SCHIOP<\/strong>
\nBeautiful 90’s<\/strong><\/p>\n

Nu mi-am batut capul cu doomiismul, categorizarea asta mi-a fost antipatica si mi s-a parut teapana si vida de sens ca o metafora conceptuala proasta, nefericita. Cel mai bine m-am simtit \u00een fracturismul lui Ianus, desi c\u00e2nd s-a \u00eent\u00e2mplat fracturismul eu nu eram la Bucuresti, ci \u00een Cluj, \u00een Auckland, apoi \u00eenapoi pe vatra copilariei din Porumbacu de Jos. Dar spiritul insurgent al lui Marius Ianus nu a tinut seama de asta si m-a bagat \u00eentre fracturisti. \u00cemi place sa fiu bagat acolo pentru ca terenul meu de reflectie sunt anii ’90, ceea ce se numeste tranzitie sau postcomunism, cu anarhia, insecuritatea, deruta si traumele de atunci. Sunt anii \u00een care m-am format si \u00een care m-am simtit cel mai liber. \u00censa \u201eanii mei si tineretea\/ au zburat ca pasarea…\u201c si nu am mai putut sa ma regasesc \u00een ce s-a \u00eent\u00e2mplat mai departe, c\u00e2nd lucrurile au \u00eenceput sa se aseze. Mintea mea a ramas \u00een continuare lipita de fractura anilor ’90 si de tot ce s-a-nt\u00e2mplat \u00een acel binecuv\u00e2ntat interval c\u00e2nd un sistem a fost \u00eenlocuit cu altul din care nimeni nu \u00eentelegea nimic. Ma consider un produs al verzei \u00eenfloritoare de atunci, al derutei traumatizante si al vidului de reguli din acei ani neverosimili; asa cum spunea Bakunin, orice distrugere e creatoare si \u00een anii ’90 se distrugea frenetic si totul se \u00eenv\u00e2rtea \u00een jos \u00een spirala si noua societate, mai buna si mai dreapta, se \u00eencapat\u00e2na sa nu apara. A fost \u00eenspaim\u00e2ntator de frumos \u00een acei ani, desi, ca toata lumea, n-am stiut sa profit de ei si am visat la o noua societate, cu bani pt toti, democratie si legalitate. C\u00e2nd \u00een fine granitele Schengen s-au deschis si noua societate a putut sa apara dintre pliuri, substanta mea interioara era iremediabil corupta de frumusetea orbitoare a anilor ’90 si nu s-a mai putut face nimic, democratia, legalitatea si restul mi-au lasat \u00een gura un gust salciu si coclit, iar \u00een inima un sentiment acut de alienare. Beautiful 90’s sunt paradisul meu imaginar.<\/p>\n

 <\/p>\n

BOGDAN COSA<\/strong>
\n2011: Literatura \u00een viteza <\/strong>
\nde croaziera<\/strong><\/p>\n

1. E imposibil sa spun, \u00een conditiile acestea, ce sunt. Ar fi prematur si, mai mult, ar parea \u2013 fie ea dorinta ardenta de afiliere, fie negare a tuturor punctelor comune cu scriitura douamiista si \u201eproclamare a independentei\u201c \u2013 o dovada clara de imaturitate, o impertinenta pe care probabil as considera-o peste c\u00e2tiva ani, c\u00e2nd as reciti acest dosar, naiva.
\nPot sa spun, \u00een schimb, ce simt: ca sunt cu un picior pe un mal si cu celalalt \u00eentr-o barca, barca despre care nu stiu nimic, nu stiu daca e plina de oameni sau daca urmeaza sa fiu singur pe ea, daca va pleca de la mal sau, dimpotriva, se va legana mult si bine \u00een acelasi port. \u00cen orice caz, proximitatea nu ma legitimeaza \u00een niciun fel.
\nP\u00e2na nu demult am fost \u00een permanenta confundat cu Andrei D\u00f3sa. El venea \u00een Bucuresti mai des, avea lecturi publice, apoi am \u00eenceput sa vin si eu. Eram \u00eenalti am\u00e2ndoi, umblam \u00eempreuna, nu stia lumea cine-i unul si cine-i celalalt, asa ca am fost dintru \u00eenceput aruncat \u00een \u201egroapa cu brasoveni\u201c, dar nu voi fi ipocrit sa afirm ca, din punct de vedere literar, ma simt mai solidar cu ei dec\u00e2t cu altii. Sunt ca groparul satului, toate gropile sunt egale \u00een fata mea, fie sapate recent, fie sapate cu generatii \u00eentregi \u00een urma, la toate s-a muncit si, la un loc, fac cimitirul nostru. La fel ca el, stiu ca au fost altii \u00eenainte mea, ca vor fi altii dupa, sunt unic, dar nu ma simt foarte specific.
\n2. Douamiismul a adus \u00een literatura ce era normal sa aduca orice generatie ar fi venit dupa at\u00e2tia ani de cenzura, si aici voi face o mentiune referitoare la reprezentantii acestui caz, sa zicem \u2013 ei puteau fi cei pe care \u00eei cunoastem astazi sau oricare altii, n-ar fi contat, rezultatul ar fi fost acelasi, si asta face ca miscarea sa fie autonoma.
\nDouamiistii au adus ceva ce nu puteau aduce nouazecistii \u2013 nouazecistilor le era frica sa izbucneasca, asa ca au preferat compromisul, refularea, frenezia libertatii moderate, livresti \u2013, ceva pentru care, de fapt, au luptat optzecistii, dar pentru care n-au mai avut energie (sau, cine a avut, s-a multumit cu locul care deja se \u00eencalzise sub el si s-a plafonat), ceva la care ma raportez foarte personal, dar nu-l pot prinde \u00eentr-un concept mai putin general si batut de conotatii ca \u201eeliberare\u201c. Cred ca nu mai exista nicio restrictie dupa douamiism, nicio bariera, nicio frica \u2013 douamiismul a creat un precedent \u2013 asa ca nu stiu ce i-ar putea tine, \u00een afara de prietenii, pe scriitorii post-douamiisti, sau chiar douamiisti, sub aceeasi umbrela. Nu mai exista ploi, de acum fiecare merge \u00een drumul lui, cel putin p\u00e2na la urmatorul br\u00e2nci socio-politic major.
\n3. Asa cum spuneam mai sus (si, recent, \u00eentr-un articol), nu cred ca se pune problema unor \u201etentative de depasire a douamiismului\u201c. Acest lucru deja se \u00eent\u00e2mpla \u00een mod natural, nu e nimic premeditat sau controlat prin intermediul unor cenacluri etc. Nu cred sa fi auzit pe cineva pun\u00e2ndu-si problema \u00een termenii acestia: \u201ehai sa str\u00e2ngem o gasca de textieri tineri si sa le dam rusine douamiistilor\u201c. Chiar si douamiistii devin, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, post-douamiisti sau, sa nu fie dubii, zic simplu, scriitori profesionisti, primesc burse \u00een strainatate, li se traduc \u00een alte limbi cartile, \u00een fine, intra r\u00e2nd pe r\u00e2nd \u00eentr-un circuit cultural mai mult sau mai putin standardizat, ceea ce, dupa parerea mea, e de bine si da o anumita masura lucrurilor. De aici umbra de anxietate pe care o resimt \u00een critica actuala: pare ca nu mai vine nimic dupa douamiism, nu mai e nimic de \u00eempachetat si etichetat. Nu stiu, ar trebui sa se simta usurati, cer senin si viteza de croaziera.<\/p>\n

 <\/p>\n

Stoian G. Bogdan<\/strong>
\nSGB par lui-m\u00eame<\/strong>
\n1. Practic ce spun acum nu e raspunsul la prima \u00eentrebare, raspunsul la prima \u00eentrebare \u00eel voi da dupa ce o sa sustin acest toast spun\u00e2nd ca stiu ca raspunz\u00e2nd la acest dosar, av\u00e2ndu-i \u00een vedere titlul, ma declar fara sa vreau doomiist. Marturisesc ca actionez \u00een acest sens deoarece nu ratez nicio ocazie sa ma fac cunoscut si-i multumesc distinsului critic literar Andrei Terian pentru prilejul care \u00eemi face ochii sa straluceasca… \u00cen \u00eencheiere iata si raspunsul: Nu sunt doomiist, dar o sa raspund, totusi, la a doua \u00eentrebare din prima \u00eentrebare, manifest\u00e2ndu-mi astfel, la fel ca toti cei care vorbesc despre acest quasiism, impresia, caci se stie ca tot ce e ambalat \u00een cuvinte e impresie, chiar si ce-am spus mai devreme… Doomiismul este un tarc \u00een care sunt introdusi sau se autointroduc, \u00een mare parte, autorii care au publicat \u00een Rom\u00e2nia \u00een jurul anului 2000 carti scrise \u00een stilul unor scriitori mai mult sau mai putin relevanti din culturile germana, franceza, americana etc. si chiar rusa (daca e sa ne g\u00e2ndim la pastisele lui Marius Ianus din volumul \u201eUrsul din container\u201c), care promoveaza un gen de sensibilitate si de expresivitate de om imatur, adica de acel om pe care Kant \u00eel definea ca incapabil sa-si utilizeze inteligenta fara a fi ghidat de o alta inteligenta, si\/sau de om care actioneaza doar \u00een virtutea propriilor maruntaie. Pentru mine doomiismul este un produs second hand.
\nCa autor, \u00een absolut, ma numesc Poezeu si nu ma simt solidar cu nicio grupare sau directie literara sau critica. Ceea ce scriu eu, desi se prezinta sub forma de text literar, este de fapt un lung discurs social-politic-filosofic + ceva inefabil momentan, care are ca scop emanciparea omenirii \u2013 evident, dupa capul meu. Militez pentru o societate (lume) bazata pe o \u00eenalta constiinta si constienta a oamenilor, fraternitate, libertate si echitate sociala, o societate \u00een care minimul garantat oricarui individ este: casa, masa si libertate de miscare. O lume reformata cu oameni constienti de tot, ca fac parte din tot si ca \u00een fiecare clipa fac totul \ud83d\ude09
\n2. C\u00e2nd eram \u00een liceu \u00eemparteam prima banca cu criticul literar Cosmin Ciotlos.
\nPe-atunci nu prea \u00eenvatam, asa ca, la unele teze, copiam de la el. Ca sa nu se observe ca am copiat formulam altfel frazele lui, dar esenta ram\u00e2nea aceeasi. Spre exemplu, daca el spunea: \u201eL-am privit \u00een ultimii c\u00e2tiva ani pe prietenul meu Stoian G. Bogdan cum a trecut prin valtrapurile lui literatura zamislind astfel\u00a0 o jucarioara de vorbe excelenta, care, \u00eentr-un fel sau altul, o revolutioneaza. TORRENT nu e numai o excelenta jucarioara de vorbe care \u00eeti strabate pe jos imaginatia, TORRENT e chiar un gen literar, cum e nuvela sau gazelul sau…\u201c, eu spuneam:\u00a0 \u201eSGB a trecut literatura prin distileriile lui si a creat un drog de vorbe cu efect subliminal care, \u00eent\u00e2mplator, revolutioneaza literatura. TORRNET nu e numai un drog, ci si o epopee, un superpoem, un roman, un scenariu, un vis si-asa mai departe…\u201c Cam asa fac si baietii astia, doomiistii, doar ca niciodata cu geniul meu evident, ci cu textele clasicilor altor culturi, desi avem doomiisti care pastiseaza si din Rom\u00e2nia. Acum, de dragul retoricii, o sa fac niste comparatii flatante. Daca America \u00eel are pe Ginsberg noi \u00eel avem pe Ianus. Daca Rusia \u00eel are pe Maiakovski noi \u00eel avem tot pe Ianus. Daca America \u00eel are pe Bukowski noi \u00eel avem pe Sociu. Daca Franta \u00eel are pe Houellebecq, noi \u00eel avem pe Adi Schiop. Daca \u00een anii 80-90 noi \u00eei aveam pe Ion Muresan, pe Cristi Popescu si pe Ioan Es. Pop, astazi \u00eei avem pe Teo Duna, Claudiu Komartin, Stefan Manasia, Dan Coman, bla bla, desi Komartin pastiseaza si din afara tarii, ici un Passolini, colo un Pavese…\u00a0 E ca-n t\u00e2rgurile alea unde nu gasesti sosete Nike, dar gasesti sosete Mike sau Nicke \ud83d\ude00 Asadar, ce a adus nou doomiismul? Cred ca nu mai mult dec\u00e2t a adus nou optzecismul sau nouazecismul… adica vechea cultura a marilor culturi ale lumii, adica retard… caci optzecistii au pastisat cam aceiasi poeti, pe c\u00e2nd nouazecistii ca Ioan Es. Pop si Cristi Popescu sunt alti pastisati. C\u00e2t despre autonomia doomiismului, ce sa zic… fara sa-mi doresc sa-l ating cu aceasta floricica retorica pe distinsul critic, mi se pare rizibil sa vorbesc despre asa ceva.
\n3. Doomiismul este prin el \u00eensusi un \u201e-ism\u201c depasit si asta nu numai pentru motivele exprimate mai sus, ci si pentru ca el nu are un scop precis. Arta pentru arta e un concept prescris. \u00censasi arta e un concept prescris, dar asta ram\u00e2ne \u00eentre noi. Autorul rom\u00e2n modern trebuie renunte sa-si manifeste trairile derizorii prin intermediul literaturii si sa \u00eenceapa sa foloseasca literatura ca pe o arma \u00eempotriva saraciei de orice fel, \u00eempotriva celor care nu \u00eei recunosc sau \u00eei \u00eencalca omului drepturile, \u00eempotriva a tot ce este fals si promovat ca adevarat, iar critica literara trebuie sa promoveze aceasta arma.
\nCRISTINA NEMEROVSCHI <\/strong>
\nDouamiismul si ce vine dupa<\/strong><\/p>\n

Unii autori afirma ca este prea devreme pentru a evalua douamiismul \u00een \u00eentreaga sa diversitate, pentru a avea o parere de ansamblu reusita \u2013 altii, dimpotriva, sunt de parere ca deja exista texte ce ies din sfera de influenta a acestui \u201ecurent\u201c, drept pentru care o retrospectiva asupra douamiismului \u2013 chiar si partiala \u2013 se impune. Probabil ca si unii si altii au dreptate. Asa cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een orice perioada de timp, si \u00een intervalul 2000 \u2013 2010 (2011) au aparut carti de literatura diverse, variate, originale, experimentale, reusite, mai putin reusite, geniale, imposibil de trecut cu vederea sau complet dispensabile. Pe multe dintre acestea este extrem de dificil sa le prinzi sub umbrela unui atribut comun. Asta nu \u00eenseamna ca nu putem vorbi, \u00een spirit wittgensteinian, despre anumite \u201easemanari de familie\u201c \u00eentre autorii care au publicat \u00een ultimii ani; poate ca nu avem o trasatura unica pe care sa o regasim la toti acesti autori (si nici nu cred ca e cazul sa ne-o dorim!), dar avem diferite fire care strabat cartile colegilor de generatie.
\nPrincipala caracteristica care \u00eemi vine minte c\u00e2nd ma g\u00e2ndesc la douamiism este autenticitatea, sau hiperautenticitatea, cum a fost ea numita adesea. Cred ca pentru prima data, autorul \u00eeti lasa cu adevarat senzatia ca scrie \u00een primul r\u00e2nd pentru el, si abia apoi pentru cei care \u00eei vor recepta cartea. Este o dezinhibare totala \u00een cartile multor autori douamiisti \u2013 regulile de p\u00e2na atunci sunt supuse ironiei, batjocurii, sau sunt date pur si simplu deoparte cu indiferenta. Poate tocmai acest fapt i-a \u00eendreptatit pe multi sa considere douamiismul primul si adevaratul suflu postmodern \u00een literatura autohtona. Ce \u00eemi mai pare evident: autorul douamiist se adreseaza \u00een principal cititorilor din generatia sa, singurii capabili cu adevarat (asuma autorul) sa empatizeze cu ideea si feelingul cartii. Poate si acesta este motivul pentru care douamiismul si-a gasit si adversari \u00eenversunati \u00een cei care nu rezoneaza la spiritul acestei generatii
\n\u00cen afara de hiperautenticitate, ar mai fi libertatea totala de creatie. Experimentul, diversitatea, sunt consecinte ale acesteia. Cred ca operele douamiiste cele mai reusite sunt cele care au urmat aceasta directie. La polul opus, sunt si destui autori care au preferat epigonismul, calc\u00e2nd pe urmele c\u00e2te unui coleg de generatie, dar, \u00een definitiv, aceasta este tot o marturie a faptului ca acela pe care l-au urmat a adus \u00een literatura ceva cu totul inedit si \u00eendraznet.
\nN-as putea spune deocamdata daca ma consider sau nu un autor douamiist. Cred ca este nevoie de mai mult de o carte publicata pentru a vorbi \u00eentemeiat despre o anumita scriitura a cuiva. De aceea, pentru mine, raspunsul la \u00eentrebarea asta va trebui sa mai astepte. Sunt de parere ca un autor trebuie sa se raporteze poate \u00een primul r\u00e2nd la cei din generatia sa, fata de care ar trebui sa se simta cel mai aproape ca orientare, nu doar literara, ci ca \u00eentelegere a lucrurilor, ca stil si filosofie de viata. C\u00e2nd simt ca am ceva \u00een comun cu autorii tineri care \u00eemi plac, fie ca este vorba de o anumita preocupare tematica, fie ca este o stare sau o atitudine, este pentru mine un motiv de bucurie.
\nClaudiu Komartin vorbea recent despre o literatura de nisa, aparuta \u00een ultimii c\u00e2tiva ani. Cred ca aceasta directie se va contura si \u00een perioada ce urmeaza. Cred ca vom avea din ce \u00een ce mai putine carti pe placul tuturor categoriilor de cititori, asta pentru ca, datorita diversitatii de stiluri literare, fiecare cititor \u00eesi va putea gasi o carte care sa-l reprezinte. De asemeni, cititorul cred ca va fi din ce \u00een ce mai exigent cu timpul sau, deci si cu cel acordat lecturii. Putini vor avea dispozitia de a acorda o sansa unui autor complet necunoscut lor, care nu reuseste sa-i prinda de la primele pagini.
\n\u00cen ce priveste critica literara, cred ca vom asista la o migrare \u00eenspre bloguri si site-uri mai putin specializate \u00een analiza literara; cu c\u00e2t recenziile vor fi mai putin \u201etehnice\u201c, rigide, cu at\u00e2t \u00eesi vor gasi mai multe ecouri. Dar, probabil, si critica literara de moda veche va continua sa existe.
\nSERBAN AXINTE<\/strong>
\nDaca douamiismul e depasit, \u00eenseamna ca nici nu a existat vreodata<\/strong><\/p>\n

Pentru a raspunde ma voi folosi de cuvintele lui O. Nimigean: \u201eapartenentele la o generatie sau o promotie (delimitate pe decenii) conduc s\u2026t la clasificari superficiale, fara consistenta paradigmatica. Le consider mai degraba cronologii, dictate de fatalitatea v\u00e2rstei autorilor la un moment dat. Un fel de leaturi literare\u201c (O. Nimigean feat. Flori Stanescu, \u201eInertii de tranzitie, altruisme & bahluviuni literare\u201c, Bucuresti, Editura Vremea, 2006, p. 179). Din aceasta perspectiva, da, sunt douamiist. Cred ca e important sa existi \u00een astfel de cronologii. \u00cen plus, marketing-ul generationist poate fi bun si pentru mine. Ma tine cumva conectat la temele si dominantele specifice ale unui timp pe care \u00eel traiesc si eu laolalta cu altii. Si nu vreau sa fac pasul \u00een lateral. Din contra, as achiesa fericit si la generatia urmatoare.
\nRam\u00e2n fidel \u00eensa individualitatilor solidare. Cred mult \u00een expresivitatea individuala, \u00een contururile si suprafetele neregulate ale celor cu care nu am aparent nici \u00een clin, nici \u00een m\u00e2neca, esteticeste vorbind. Pentru a \u00eentelege ceva din relatia cu ceilalti, avem doua posibilitati. Ori ne \u00eenrudim prin celebrele afinitati elective, ori pur si simplu ne verificam prin tot ceea ce ne desparte de ceilalti. Ram\u00e2nem permeabili la ce ne scoate din propriile noastre tautologii. \u00centre scriitorii unei anumite generatii exista un razboi indirect, din care iese \u00eenvingator nu acela care se tortureaza cu toate incompatibilitatile pe care le sesizeaza si le resimte, ci acela care reuseste sa-si adauge \u00een sine contrariul sau. O oglinda critica. Convexa si concava \u00een acelasi timp. Individualitatile puternice si de cursa lunga se verifica si se completeaza prin ceilalti. Si sa nu credeti cumva ca propun aici un fel de zen al establishment-ului literar rom\u00e2nesc. Nici vorba. Vorbesc \u00een continuare despre scriitori.\u00a0 Dar aceia ce apartin, fatalmente, unei anumite generatii se formeaza \u00een acelasi timp dat si prin aproximativ aceleasi mijloace (biblioteci, media, cenacluri literare, burse \u00een strainatate, site-uri interactive, evenimente sociale, contexte, conjuncturi, prejudecati etc.). Cei care nu reusesc sa se scrie pe ei \u00eensisi p\u00e2na la capat \u2013 laolalta cu toate achizitiile lor de parcurs, mereu active \u2013 , ci urmaresc doar un manifest generationist ram\u00e2n blocati, \u00eencremeniti la acest nivel. Vor relua formula si prejudecata \u00eennoirii cu orice pret, p\u00e2na vor atinge cel mai deplin conformism. Ma simt solidar cu cei care, \u00eentr-un fel sau altul, ma ajuta sa ma formez. Cred \u00een distantarea critica ce ma face sa constientizez mai bine individualitatea. A mea si a celuilalt.
\nCredeti ca o data la zece ani putem inventa noi paradigme? Exista doar scriitori diferiti, chiar radical diferiti, av\u00e2nd totusi v\u00e2rste apropiate, dupa cum exista scriitori care seamana izbitor de mult, desi biologic sunt despartiti de c\u00e2teva decenii. Si c\u00e2nd spun ca doi scriitori seamana, nu trebuie sa se \u00eenteleaga cumva ca cel mai t\u00e2nar \u00eel pastiseaza pe cel mai batr\u00e2n. Pur si simplu \u00eentre cei doi exista o continuitate \u00eentrerupta si reluata. C\u00e2nd cineva se \u00eentoarce asupra unui model nu \u00eenseamna deloc ca \u00eel gaseste exact asa cum a fost el lasat. Istoria \u00eenseamna miscare si achizitie continua.
\nAm auzit ca si douamiismul ar fi depasit. Daca o generatie de creatie ce reuneste scriitori care au acum \u00een jur de 30 de ani e depasita, \u00eenseamna ca ea, generatia, nici nu a existat vreodata. Bine\u00eenteles, fiecare cu ritmul lui de crestere. Eu unul am impresia ca abia \u00eencep. Sper din suflet ca nu ma \u00eensel.<\/p>\n

GABRIEL DALIS<\/strong>
\nUn cititor douamiist<\/strong><\/p>\n

1. Apel\u00e2nd la o cronologie care pe mine nu ma intereseaza prea mult, debutul meu cu \u201eSemnale de s\u00e2mbata\u201c, \u00een 1996, ma situeaza automat sub carcasa nouazecista. O anumita v\u00e2rsta biologica ma apropie \u00eensa de numita generatie douamiista. Nu ma simt consangvin cu niciuna din cele doua zecisme. Daca dorm bine, credeti ca ma g\u00e2ndesc dimineata pe care latura a patului am dormit? Nicidecum.
\nCa poet, ma definesc \u00een mod evident prin propria poezie, care se \u00eencadreaza \u00eentr-un concept pe care l-am numit antropolirism (a nu se confunda cu antropocentrismul despre care vorbea Alexandru Musina). Ce \u00eenseamna antropolirismul voi detalia \u00een numarul din iunie al revistei Poesis International. Nu ma simt solidar cu nicio grupare\/directie literara.
\n2. Douamiismul a adus, \u00een primul r\u00e2nd, o mare asteptare care nu s-a confirmat. Marea majoritate a poetilor douamiisti ar putea fi structurata \u00eentr-un studiu numit \u201ePoeti care nu au confirmat\u201c. Dar nu e o noutate \u00een asta. Douamiismul m-a prins foarte bine pe mine \u00eensumi doar \u00een postura de cititor.
\nAutonomia douamiismului este data de c\u00e2teva lucruri devenite norme prin mimetism. Acestea pot fi legate de autenticism, un anumit biografic \u00eenalt, visceralizare, agresivitate, autoreferentialitate si asumarea mizerabilismului \u00eempins, ar spune unii, \u00een vecinatatea pornografiei.
\nDar tot ce conteaza este faptul ca douamiismul a adus c\u00e2teva carti frumoase de poezie. \u00cen concluzie, cred ca este prematur sa gasim preludii teoretice pentru aceasta perioada recenta, fara prea multe insertii formatoare.
\n3. Cred ca au aparut deja c\u00e2tiva scriitori puternic individualizati care propun de la prima lor carte un fel nou de a se scrie poezie. E si momentul revansei lor dupa ani \u00een care, daca nu scriau \u201edouamiist\u201c, nu erau considerati poeti.
\nCea mai mare greseala a douamiismului a fost conceperea lui nefireasca. \u00cen loc scrierile poetilor sa defineasca o miscare sau o grupare literara, printr-o viziune retrospectiva (adeziunile experimentaliste nu au prea avut sorti de izb\u00e2nda \u00een literatura noastra), mai \u00eent\u00e2i a fost impus douamiismul ca terminologie, fara a avea vreo bruma de structura, apoi s-au facut recrutarile. De aici si atitudinea infatigabila, mimetica, devenita subreda si lipsita de resurse at\u00e2t de repede.
\nCred ca este nevoie de ani \u00een care fiecare poet sa scrie fara a spera nimic. Poezia trebuie sa ne recomande, \u00eenainte de orice, intim; apoi public.<\/p>\n

STEFAN MANASIA<\/strong>
\nSchita pentru autobiografie<\/strong>
\n1. Sunt douamiist \u00een masura \u00een care datele debutului si \u201eproiectului\u201c meu poetic au fost legate, p\u00e2na acum, de semispectaculosii ani 2000: \u00eentre 2000-2002 am publicat \u00een revista \u201eEchinox\u201c o serie de texte critice si poetice; \u00een iarna anului 2000, particip\u00e2nd la Festivalul literar de la Sighisoara, am capatat constiinta de clasa (si rasa) poetica; \u00een fine, \u00eencep\u00e2nd cu anul 2003, public volume personale. Douamiist, prin bio(biblio)grafie. Solidar cu gruparile reformiste, anarhiste, succedate \u00een Clujul literar din timpul vietii noastre \u2013 apropiat, \u00een special, de scriitorii Rares Moldovan, Mihai Mateiu, Alexandru Vakulovski, Stelian Muller, Andrei Dobos, Vlad Moldovan, Cosmina Morosan. Solidar cu (grupuri de) scriitori bucuresteni, ieseni, sibieni, aradeni, timisoreni \u201etunati\u201c dupa gustul inimii mele. Ultima descoperire \u00een materie de douamiism \u201eecumenic\u201c: cele patru numere ale revistei \u201ePoesis international\u201c, at\u00e2t de primitoare pentru o geografie si cronologie transfrontaliere. Nu mai numesc aici blogurile si site-urile gazda ale invaziilor barbare: sunt coplesit de fiecare data c\u00e2nd \u00eent\u00e2lnesc alte si alte ispravi, corpuri virtuale, manifeste semnate de prietenii sau scriitorii pe care \u00eei admir.
\n2-3. Nu privesc douamiismul ca pe o platforma, ca pe o valiza: nici macar optzecismul \u2013 cu tot apetitul teoretico-distructiv al unor membri \u2013 n-a fost asa ceva. Sunt at\u00e2tea deschideri si experiente \u00eennoitoare \u00een literatura ultimilor ani, care-mi apare, mai degraba, \u00eenc\u00e2lcita si ramificata asemeni unei retele in progress. Daca vrem neaparat, putem constata: douamiismul \u00eenseamna explorarea eficienta a mediului virtual (artistic, literar, publicitar), a noilor tehnologii media, \u00eempingerea biografismului p\u00e2na la ultimele consecinte \u2013 pentru ca abia \u00een literatura douamiista cenzura (sociala, mentala) moare cu adevarat; iesirea de sub tutela Academiei (prin Academie \u00eenteleg\u00e2nd marile \u201espirite\u201c pedagogice, modelatorii si papusarii institutionalizati \u2013 Criticul de ieri si de azi) are loc tot acum. Ciocnirea diverselor formule literare, accesul permanent, opulent, nemediat la informatie, la ultimele mode permit multiple radicalizari, renasteri sau \u201ecrime\u201c \u00een interiorul douamiismului. Internetul \u2013 marele prieten al literatorilor de dupa 2000 \u2013 e \u00eenca anarhic, aproape imposibil de controlat. E suficient sa privim tectonica revistelor, cresterea si descresterea site-urilor si blogurilor literare ca sa ne da seama ca e asa.
\nCorpurile noastre scripturale nu s-au departat suficient, fiecare \u00een propriul tunel, ca un pui de c\u00e2rtita: comunicam pentru o vreme, \u00eembratisam trucuri comune, idoli comuni. Mai va p\u00e2na sa zicem ok si sa \u00eembatr\u00e2nim brusc.
\nSenzatia mea e ca nici nu vom (mai) fi depasiti (ca saizecistii, optzecistii) doar biologic, ci biotehnologic.<\/p>\n

GEORGE NEAGOE<\/strong>
\nGeneratia si tribul<\/strong>
\n1. Daca m-as orienta dupa debut, m-as putea considera un douamiist. \u00censa, asa cum sustineam si \u00een alte \u00eemprejurari, criteriul cronologic nu este decisiv. Totodata, socotindu-ma aspirant critic, nici mai mult, dar nici mai putin, sunt aproape convins ca douamiismul nu depaseste sfera poeziei: Marius Ianus, Ruxandra Novac, Elena Vladareanu, Dan Coman, Teodor Duna, Claudiu Komartin, Dan Sociu si Radu Vancu pot fi catalogati, cu argumente \u00eendestulatoare, pilonii unei generatii. Colectia de EgoProza, initiata de editura Polirom, a lansat carti, nu romancieri sau nuvelisti de oarecare importanta ca sa \u00eencercam macar sa detectam elementele de coeziune. Nici nu trebuie sa ne mire. Poezia a dat tonul modernismului interbelic (Arghezi, Barbu, Bogza, Voronca), iar Sadoveanu, prozatorul principal din perioada respectiva, refuza psihologismul si introspectia. La fel s-a \u00eent\u00e2mplat si cu neomodernismul saizecist, dominat de poeti: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Mircea Ivanescu sau Virgil Mazilescu. Nici optzecismul\/ postmodernismul nu se abate de la regula. Existenta acestuia a fost consfintita si definita de cele doua volume colective (\u201eAer cu diamante\u201c si \u201eCinci\u201c), scoase \u00een regie proprie de componenti ai Cenaclului de Luni. Nu admit ca s-a coagulat o critica douamiista, deoarece \u00eei lipseste coerenta programului. De pilda, saizecistii aparau autonomia esteticului si \u00eesi promovau congenerii, uneori exager\u00e2ndu-le amploarea, ca sa contracareze literatura aservita ideologiei P.C.R. Din pacate, alt termen de comparatie nu am \u00een aceasta chestiune. Optzecistii nu s-au constituit \u00eentr-o grupare de critici. Unii nici nu si-au propus asta. Mircea Cartarescu si Alexandru Musina sunt teoreticieni, Dan C. Mihailescu, eseist, Mircea Scarlat, istoric literar, iar Ion Simut, exeget (\u00eentreprinz\u00e2nd printre putinele revizuiri veritabile despre literatura rom\u00e2na din comunism). Critic autentic ram\u00e2ne doar Ion Bogdan Lefter, care, dincolo de judecati transante, si-a citit cu oarecare consecventa colegii, \u00eencerc\u00e2nd sa-i impuna \u00een canon. Deocamdata, nu sesizez o tendinta dominanta \u00een critica t\u00e2nara actuala. Cronicarii \u00eei comenteaza pe autori din toate v\u00e2rstele literare, fara sa destabilizeze ierarhiile. Iar atitudinea fata de poezia douamiista nu da semne de generozitate. Dimpotriva. Sensibilitatea criticilor pe care i-am banui ca sunt douamiisti pare mai degraba atasata de versurile lui Dimov, Mircea Ivanescu, Mazilescu, Mircea Cartarescu, Alexandru Musina ori Ion Muresan.
\nNu ma socotesc un douamiist. \u00cent\u00e2i de toate, din pricina celor afirmate anterior. Apoi, \u00eemi place sa cred ca fac parte, la ora actuala, din propriul meu trib. Ceea ce nu \u00eenseamna ca nu ma revendic de la o scoala: sunt un calinescian interesat de contextualizari. Iar c\u00e2nd \u00eemi dau seama ca exagerez cu at\u00e2tea clasificari, \u00eemi aduc aminte ca, deocamdata, ma aflu \u00een stadiul de aspirant critic neoimpresionist.
\n2. Simplul fapt ca ne raportam la douamiism ca la o generatie \u00eenseamna recunoasterea inovatiei pe care o aduce. Nu se poate discuta despre o generatie fara manifestarea unor schimbari. Douamiismul are o poetica foarte bine conturata. Vremea teoretizarilor a sosit, dat fiind ca, de prin 2003, \u00een nucleul dur al generatiei nu s-a mai strecurat niciun intrus. Dintre noutati, urmatoarele sunt relevante. \u00cen prima instanta, constatam radicalizarea limbajului, p\u00e2na la aparenta lui trivializare si la senzatia ca se apropie de pornografie. Trivial nu e sigur, deoarece respectivele cuvinte emana doar sunete, nu devin instrumente de creare a imaginilor. Iar pornografia nu tine de literatura. O alta trasatura dominanta consta \u00een \u201eautenticismul livrescului\u201c. Poetii mimeaza transcrierea nefiltrata a propriilor experiente, c\u00e2nd, \u00een realitate, se plaseaza \u00een scenarii intertextuale si \u00een structuri arhetipale desacralizate. Aceasta a doua \u00eensusire se leaga de re\u00eentoarcerea la una dintre valorile liricii moderne, teoretizate de Hugo Friedrich \u2013 transcendenta goala \u2013, care nu conduce la spleenul simbolist, la exasperarea expresionistilor sau la cearta cu divinitatea a misticilor, ci la confruntarea cu propria conditie degradata si degradanta, din care deriva si \u201emizerabilismul\u201c. Si nu \u00een cele din urma, trebuie precizat ca principalele modele literare rom\u00e2nesti ale douamiistilor provin din epoca interbelica: avangarda (Geo Bogza, \u201ePoemul invectiva\u201c) si modernismul ultim, implicat social, contestatar (Geo Bogza, Ion Caraion, Geo Dumitrescu), ceea ce ma determina sa-i \u00eencadrez \u00een tipologia neomodernistilor. E clar ca, din punctul de vedere al afinilor, douamiistii nu vor sa se dezlipeasca de traditii. Poate de la saizecisti n-au vrut sa asimileze nimic, refuz\u00e2nd evazionismul estetic. Nu generalizez. Radu Vancu, unul dintre tinerii poeti fruntasi, \u00eel are ca mentor pe Mircea Ivanescu. De asemenea, Angela Marinescu i-a influentat pe Dan Sociu, Ruxandra Novac si Elena Vladareanu. \u00censa nu cu versurile eterate, \u00een cautarea esentelor, ci cu versurile viscerale, s\u00e2ngeroase din \u201eFugile postmoderne\u201c. Totodata, dintre optzecisti, Ion Muresan se bucura de o larga pretuire.
\n3. Poate ca exista astfel de tentative, dar nu le observ. Observ numai epigoni.
\nNu dau pronosticuri literare niciodata. E ca si cum as juca la loterie. Iar eu nu c\u00e2stig niciodata \u00een atari situatii. Mi-ar placea totusi ca actualii tineri critici sa redacteze monografiile despre marii scriitori rom\u00e2ni. De pilda, faptul ca avem un singur studiu fundamental despre Arghezi, semnat de Nicolae Balota, arata ca avem restante la acest capitol. Criticii literare rom\u00e2nesti i-au lipsit dintotdeauna asemenea abordari exhaustive, indispensabile. Alte lipsuri flagrante? Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu sau M. Blecher. De asemenea, m-as bucura sa recuperam urmatoarea axioma: critica reprezinta un gen literar. Nu insinuez ca ar fi o arta.<\/p>\n

GABI EFTIMIE<\/strong>
\nNu ma simt solidara cu nicio grupare, toti suntem niste dive<\/strong><\/p>\n

1. Nu. Daca asta \u00eenseamna *wink, acea grupare de poeti care au debutat a.D. 2000+,\u00a0 atunci \u00eenseamna ca nu fac parte din grup. Cu toate ca am fost la c\u00e2teva \u00eent\u00e2lniri ale fracturistilor si pe unii i-am cunoscut, n-am \u00eendraznit niciodata sa ma amestec \u00een treburile lor. M-au intimidat destul de tare, pareau the real pros.
\nNu ma simt solidara cu nicio grupare *te asteptai la asta, banuiesc, toti suntem niste dive. Ma simt solidara si am o relatie de prietenie & fan\/groupie cu Valentina Chirita, Ruxandra Novac, Adrian Schiop, Ionut Chiva, ideologic : Ciprian Siulea. \u00cemi plac oamenii clona HitGirl, Liviu Diamandi de pe clubliterar.
\n2. Mie mi-au placut mai mult momentele-accident, care au fost totusi \u00eencadrate aici, dar care veneau din alte zone, precum Ruxandra, Peniuc, Urmanov, nu m-am simtit \u00een largul meu around fracturismul de pilda, n-avea suficienta sobrietate pentru mine. Mi-as fi dorit sa fie putin mai aproape de estetica filmului rom\u00e2nesc nou, sau Dogma, mai blank, fara vociferarea aia tipica. Sau sa mearga spre efectul provocat de realitate, cel hipnotic, nu-pot-sa-iau-realitatea-asta-\u00een-serios, cum e la Ruxandra Novac, val chimic, de pilda.
\n3. Da, evident.\u00a0 Cred ca e interesant de observat cine ce ia din diverse zone (precum muzica *chiar si pur tehnic vorbind), cine se prinde ca nu e suficient sa te rezumi la text. Ma g\u00e2ndeam la Vlad Moldovan aici. Experientele artistice mature, omagiile adresate artei de a scrie nu ma intereseaza. Ma intereseaza \u00een schimb mesajul nu neaparat ideologizat al artei, dar arta care porneste de acolo, de la a face un statement social, dar care se distanteaza de mesajul politic, pe fata si arta perisabila, cum ar fi performance art, metodele de a amesteca \u00een mod fericit, constient diverse canale prin care poti comunica memorabil, fie ca e literatura, muzica sau alte zone ale artei, mai apropiate de public. Cred ca nu m-am priceput niciodata la scris, asa ca nu am cum sa am o atitudine profesionista, \u00eentotdeauna a fost ceva personal, accidental, perisabil, un rant.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

1. Sunteti douamiist? Daca da, ce \u00eenseamna asta? Daca nu, cum va definiti ca autor? Cu ce grupare\/directie literara sau critica va simtiti solidar? 2. Ce a adus nou douamiismul \u00een literatura rom\u00e2na (if any…)? C\u00e2t de autonom este el \u00een raport cu generatiile & directiile literare anterioare (saizecism, optzecism, nouazecism)? 3. Exista \u00een momentul… Cite\u0219te mai mult »Douamiismul par lui-m\u00eame<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-7827","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":4636,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7827","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7827"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7827\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7827"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7827"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7827"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}