Socul resimtit la aflarea unei vesti funeste cum e aceea a disparitiei neasteptate a unui om apropiat, ori a unui mare scriitor \u2013 iar un mare scriitor, pe care l-ai citit si pretuit superlativ, e, intotdeauna, si un \u201eom apropiat\u201c \u2013 e, dupa cum din nefericire o stim prea bine cu totii, de natura sa te lase perplex, prada unui valmasag de g\u00e2nduri, sentimente si idei contradictorii si rascolitoare (dintre care prima e, probabil, tentatia, absurda, de a refuza sa iei nota de tristul eveniment, de a-l nega pur si simplu, socotindu-l imposibil\u2026). Omagierile ceremoniale, comemorarile cuvenite (conventionale, poate, in forma, chiar daca, de fapt, expresii neprefacute ale indurerarii si, totodata, pretuirii unanime \u2026) prilejuite de trecerea in eternitate a celui pe care multi dintre noi indrazneam sa-l desemnam, cu afectiune admirativa, prin sigla MHS, vor fi fara indoiala facute, dupa cuviinta, de catre obstea scriitoriceasca si de publicul fidel al prozatorului. In loc sa schitez aici vreo incercare de a intocmi un bilant ad hoc al activitatii scriitorului, provocat de acest moment de intristare, prefer sa dau la tipar c\u00e2teva r\u00e2nduri inedite p\u00e2na acum, dar scrise acum c\u00e2tiva ani, intr-un moment nu de intristare, ci de bucurie, c\u00e2nd prozatorul implinea v\u00e2rsta \u201erotunda\u201c de octogenar: textul a servit de \u201ebaza\u201c scrisa pentru o interventie orala (evident, la expunerea ei, textul va fi fost augmentat ori modificat sensibil, in focul discutiilor\u2026), prezentata in ianuarie 2008, in \u201esala oglinzilor\u201c a Casei Scriitorilor (si sediu al USR), in cadrul ciclului de int\u00e2lniri\/conferinte\/dezbateri \u201eSa ne cunoastem scriitorii\u201c, organizat in acea vreme de USR. (N.B.)
\nImportanta lui Mircea Horia Simionescu in peisajul literar postbelic e superioara celei a operei proprii. Fara sa fie propriu-zis initiatorul unui curent literar si fara sa fi devenit \u201esef de scoala\u201c (el insusi apartin\u00e2nd \u201eScolii de la T\u00e2rgoviste\u201c, grup literar colegial, de \u201eegali\u201c, fara lider autoritar), scriitorul s-a aflat, incontestabil, prin primele carti publicate, in postura de intemeietor si, prin exemplul oferit, a avut rolul de catalizator al conturarii si consolidarii uneia dintre cele mai originale cai de innoire a prozei contemporane. Proza lui Mircea Horia Simionescu este una rafinata, \u201eintelectualista\u201c, ludic-livresca, ironica si burlesca (nu fara a vadi si o componenta nostalgica si sentimentala, tinuta sub control de preeminenta intelectului si a viziunii \u201eestete\u201c si ferita de esuarea in induiosare minora). Ilustr\u00e2nd pregnant fenomenul de amestec si destramare a genurilor si speciilor literare, inlocuind gravitatea conventionala cu farsa (farsa nu lipsita, insa, de o gravitate subiacenta, neconventionala), ea submineaza deliberat iluzia reprezentarii (\u201edemonstr\u00e2nd\u201c sau utiliz\u00e2nd ironic conventiile traditional puse in slujba acreditarii acelei iluzii), cultiva relativizarea viziunii, vadeste abandonarea scrupulului adecvarii \u201erealiste\u201c la real in favoarea preocuparii pentru autoreferentialitate si poate fi catalogata drept \u201epre-postmodernista\u201c.\u00a0 S-a vorbit, in mod repetat, de componenta \u201eborgesiana\u201c a literaturii lui MHS si s-a afirmat ca unele din cartile lui reprezinta \u2013 vorba vine \u2013 o incercare de a scrie aievea (macar o portiune din) cvasi-infinita \u201eBiblioteca din Babel\u201c: Observatiile sunt judicioase. Pe vremea c\u00e2nd abordarea poetica si semiotica \u2013 stimulata de \u201emirajul lingvistic\u201c (Toma Pavel) \u2013 era\u00a0 in gratii, au fost formulate incercari de a-i caracteriza demersul literar cu instrumentarul disciplinelor respective. S-a opinat, astfel, ca Mircea Horia Simionescu nu e un scriitor pur si simplu livresc, ci meta-livresc, s-a remarcat la el exacerbarea functiei poetice a limbajului prozastic, s-a depistat utilizarea nu doar \u201esecunda\u201c \u2013 ca in orice text literar \u2013, ci de gradul al treilea al limbajului, in sensul ca referentul textelor e, deja, format din texte (presupuse preexistente, fie ele reale sau \u201eapocrife\u201c, adica enuntate ad hoc de autor si \u201ecitate\u201c in chiar momentul enuntarii), s-a vorbit de conotatia autonimica a acestui gen de texte care face aluzie la un discurs deja tinut sau la unul care se tine chiar atunci, in momentul enuntarii (scrierii) lor, adica fac aluzie la ele insele, autocit\u00e2ndu-se pe masura ce se desfasoara, a fost remarcata recurgerea cvasi-permanenta la \u201edezvaluirea procedeului\u201c (Tomasevski), uneori in interpretare comica, specifica literaturii parodice etc., etc. Interpretari care ram\u00e2n valabile, chiar daca\u00a0 \u201emoda\u201c scientismului semiotic a trecut.
\nC\u00e2nd a fost \u201edescoperit\u201c, in cele din urma, si la noi,\u00a0 postmodernismul, in Mircea Horia Simionescu a fost recunoscut unul din post-modernii nostri genuini (nu \u201eprotocronic\u201c dar, in mod spontan, legitim si \u201einocent\u201c sincronizat cu un trend mondial, fara intentionalitatea expresa a racordarii), iar postmodernismul optzecist militant-doctrinar si-l revendica, in mod explicit si staruitor, drept precursor. Nici aceasta interpretare nu e inadecvata (desi se cuvine nuantata, fiindca minimalizeaza poate contributia, neindoioasa, la \u201ecristalizarea\u201c formulei lui Mircea Horia Simionescu, a unei anumite traditii de umor absurd si fantezist interbelic ori mai vechi, de filiatie mai ales galica, precum si \u201einfluenta\u201c lui
\nG. Calinescu-prozatorul, el insusi un \u201epre-postmodern\u201c\u00a0 de un tip special).
\nO caracterizare sintetica a prozei lui Mircea Horia Simionescu a formulat-o Mircea Iorgulescu: \u201eMircea Horia Simionescu este unul dintre cei mai radicali innoitori ai prozei rom\u00e2nesti postbelice; cartile lui, incep\u00e2nd chiar de la volumul de debut s\u2026t, au intotdeauna acest intreit caracter: demonteaza conventiile existente, instituie conventii noi si contin, sub forma unor profesiuni de credinta sau a unor reflectii despre literatura, veritabile manifeste estetice\u201c. O caracterizare si mai succinta, pigmentata cu sugestii istorico-literare si comparatiste, a oferit-o Gheorghe Craciun: \u201eOpera sa este o sinteza de absurd (Urmuz), livresc (Borges), lentoare narativa (Lawrence Sterne) si estetism balzacian (Calinescu)\u201c (\u2026).
\nCea mai cunoscuta carte a prozatorului a ramas, probabil, prima, \u201eDictionar onomastic\u201c, numita uneori, gresit, \u201eIngeniosul bine temperat\u201c. Nevinovata greseala e scuzabila: sintagma respectiva figureaza pe coperta volumului, dar nu e un subtitlu sau titlu alternativ al acestuia, ci e titlul generic al unui ciclu (ceea ce avea sa se vadeasca in cursul anilor, prin aparitia celorlalte volume componente si din explicatiile extratextuale ale autorului). \u201eIngeniosul\u00a0 bine temperat\u201c este asadar o masiva tetralogie formata din\u2026 cinci volume (volumele sunt in numar de cinci, si anume \u201eDictionar onomastic\u201c, \u201eBibliografia generala\u201c, \u201eJumatate plus unu\u201c, \u201eBreviarul (Historia calamitatum)\u201c si \u201eToxicologia sau Dincolo de bine si dincoace de rau\u201c, dar ansamblul lor e totusi o tetralogie, deoarece \u201eJumatate plus unu\u201c nu e o carte distincta, ci partea a doua, publicata ulterior si separat, a \u201eDictionarului onomastic\u201c).
\nDeseori s-a vorbit de opera prozatorului ca fiind alcatuita din doua mari grupuri de carti. Pe de o parte, amintita tetralogie, pe de alta\u00a0 \u2013\u00a0 restul volumelor. O clasificare mai minutios analitica, tin\u00e2nd seama de caracteristicile fiecarei carti in parte, ar putea, in pofida susmentionatei estompari a deosebirilor intre genuri, grupa operele lui Mircea Horia Simionescu in repertorii sau liste (in aceasta categorie ar intra primele doua, sau chiar primele trei carti ale tetralogiei, dar si, de pilda, \u201eUlise si umbra\u201c, care are aceeasi structurare, de \u201einventar\u201c, \u201ecatalog\u201c sau \u201efisier\u201c), romane (e vorba de meta- sau pseudoromane, dar, totusi, romane): \u201eToxicologia\u201c, \u201eNesf\u00e2rsitele primejdii\u201c, \u201eInvataturi pentru Delfin\u201c, \u201eRedingota\u201c, \u201eLicitatia\u201c, \u201eAsediul locului comun\u201c), volume de povestiri (\u201eDupa 1900, pe la amiaza\u201c, \u201eBanchetul\u201c, \u201eIngerul cu sort de bucatarie\u201c, \u201eFaradelegea vaselor comunicante\u201c), scrieri confesive (\u201eTrei oglinzi\u201c, \u201eFebra\u201c\u00a0 \u2013\u00a0 jurnale ambele) sau eseistice (asa-zise \u201enote de drum\u201c sau \u201eimpresii de calatorie\u201c: \u201eRapirea lui Ganymede\u201c si, sub raportul\u00a0 \u201econtinutului\u201c, \u201eUlise si umbra\u201c) si, in sf\u00e2rsit, opere cu statut incert, mixt sau hibrid (\u201ePaltonul de vara\u201c, roman, dar, in acelasi timp, si jurnal, si \u201erepertoriu\u201c, si culegere de proze scurte). De fapt, mai toate scrierile lui Mircea Horia Simionescu au, la o privire atenta, un astfel de statut hibrid, iar asemenea incercari de sistematizare taxonomica ram\u00e2n in mare masura arbitrare, incomplete, deficitare, inadecvate, niciodata perfecte. Opera prozatorului, in pofida diversitatii componentelor sale, e remarcabil de unitara si omogena, poate prea omogena, suscit\u00e2nd, sub acest raport rezervele criticilor, care i-au reprosat, uneori, monotonia, repetitivitatea. Indraznesc sa opinez, insa, ca\u00a0 monotonia \u2013 de altfel asa-zis evidenta \u2013 e numai aparenta, scriitorul, de fapt, reimprospat\u00e2ndu-se in filigran la aproape fiecare noua aparitie. Impresia de constanta in formula predilecta nu e un pacat, fiind, mai mult sau mai putin, observabila la oricare mare creator original.
\nReductibila, in ultima analiza, la proze scurte (oric\u00e2t de ample, romanele lui Mircea Horia Simionescu sunt decompozabile in fragmente semi-autonome, articulate in maniera postmodernista, iar \u201edictionarele\u201c si \u201efisierele\u201c sunt prin definitie insiruiri de astfel de fragmente), ea e totodata unificabila intr-un (virtual) ansamblu coerent si totalizant, o ambitioasa summa.
\nLiteratura in mare parte autospeculara, meta-literara, de fapt, proza lui Mircea Horia Simionescu, post-modernista avant la lettre in contextul literaturii rom\u00e2ne, se distinge de proza postmodernismului radical prin faptul ca pastreaza o aura nostalgica si sentimentala, o moderatie a deconstructiei, un filon \u201eumanist\u201c. Aparent paradoxal\u00a0 \u2013\u00a0 in conditiile dinamitarii ostentative a mai tuturor conventiilor narative si compozitionale\u00a0 \u2013, ea atesta un scrupul de echilibru, de filiatie clasica, si o preocupare esteta. In ce priveste \u201econtinutul\u201c (! ), adica ansamblul datelor concrete, pseudo-referentiale, ale lumii fictionale construite de autor, acesta e foarte greu de rezumat:\u00a0 extrem de bogat, alcatuit din componente de o extrema diversitate, el tinde sa coincida cu o imagine panoramica a existentei umanitatii moderne. C\u00e2teva filoane tematice predilecte sau ansambluri de motive si situatii recurente pot fi remarcate, totusi: \u201eaventurosul\u201c romanesc (parodiat cu har si buna dispozitie), patrimoniul autobiografic (de la spatiul fabulos, transfigurat de nostalgie, al T\u00e2rgovistei copilariei si p\u00e2na la sihastria intermitenta, la Pietrosita, in anii deplinei maturitati) cu obsesiile sale (de pilda, o catastrofa feroviara din care scriitorul a scapat nevatamat), aventura intelectuala si spirituala, fascinatia pentru muzica clasica si, in general, pentru rafinamentul artistic, fascinatie dublata de si impletita cu una viz\u00e2nd universul \u201eitalic\u201c (multe din fragmentele narative au drept scena orasele italiene, iar din opera lui Mircea Horia Simionescu se configureaza o Italie ideala, idealizata, mitizata, aproape atemporala, adorata cu pasiune).
\nPrin \u201eforma\u201c si prin \u201efond\u201c \u2013\u00a0 entitati, de altfel, mai greu de disociat ca oric\u00e2nd, in cazul acesta \u2013, opera lui Mircea Horia Simionescu a avut, in anii ’70 si ’80, un incontestabil sens antitotalitar, submin\u00e2nd concret exigentele \u201eliteraturii de comanda\u201c, pe care incerca s-o impuna oficialitatea in epoca. De aceea, repetatele, surprinzator de insistentele disculpari (pentru slujbele sale \u201esc\u00e2nteiste\u201c) si explicitari (ale pozitiei sale antitotalitare) la care a recurs scriitorul dupa 1989 apar ca superflue si, chiar, bizare, fiind, probabil, rodul unei prapastioase autoculpabilizari fara motiv. In relatia sa cu regimul totalitar, Mircea Horia Simionescu ram\u00e2ne, ca scriitor, ireprosabil: nu a scris literatura care sa fi putut fi considerata in vreun fel tributara \u201erecomandarilor\u201c ori \u201eexigentelor\u201c formulate de oficialitatea comunista, a vituperat viguros, aproape swiftian, racilele regimului totalitar (desigur, nu prin diatribe publicistice, nepublicabile in epoca, dupa cum prea bine se stie, ci prin chiar literatura sa rafinata), iar succesul sau literar, in anii\u00a0 ’70-’80, nu s-a datorat functiilor pe care le-a ocupat in institutiile epocii (functii de altfel nu tocmai proeminente, si de care s-a despartit bucuros), ci valorii efective a operei.
\nMircea Horia Simionescu s-a impus ca o figura marcanta a prozei postbelice, promotor al extremei modernitati (au putut fi semnalate similitudini intre scrierile sale si cele ale unor reprezentanti ai grupului francez Oulipo, ca Raymond Qu\u00e8neau si Georges Per\u00e8c, datorate nu \u201eimitatiei\u201c, ci convergentei firesti a unor demersuri omoloage). Se mai poate opina, nu fara temei, si ca \u2013 nu prin vreun fel de \u201eimitatie\u201c, ci in chipul cel mai legitim, prin urmarea propriului sau imbold creator \u2013 el s-a distins si impus ca \u201eun fel de\u201c Italo Calvino al nostru.\u00a0 Precursor apropiat al textualismului, prin utilizarea unor procedari literare ulterior practicate curent de scriitori nascuti in anii ’50 si afirmati in anii ’80, Mircea Horia Simionescu e unul dintre deschizatorii de drum ai postmodernismului rom\u00e2nesc si dintre artizanii (re)sincronizarii literaturii nationale cu orientarile novatoare ale celei universale. Si, dincolo de succedarea \u201emodelor\u201c si a canoanelor, un mare scriitor, cu o opera consistenta, originala in cel mai inalt grad, bineinteles unica in peisajul literaturii noastre contemporane. Un \u201eclasic\u201c al extremei modernitati.
\nSuccedarea, in anii mai dincoace, a altor \u201evaluri\u201c, diferite, in materie de estetica a prozei narative, nu-i rapeste operei lui nici valoarea, nici importanta, nici farmecul si atractivitatea.<\/p>\n
* Biografia lui Mircea Horia Simionescu, redactata de Nicolae B\u00e2rna, este preluata din \u201eDictionarul General al Literaturii Rom\u00e2ne\u201c, vol. V: S-T, Univers enciclopedic, 2007<\/p>\n
<\/p>\n
SIMIONESCU, Mircea Horia (23.I.1928, T\u00e2rgoviste), prozator. Este fiul Irinei Simionescu (n. Popescu), oficianta PTT, si al lui Stelian Simionescu, ofiter de infanterie. Bunica paterna facea parte din familia Bratianu si era ruda cu Istrate Micescu si cu Ion Pillat. Mircea Horia Simionescu urmeaza la T\u00e2rgoviste scoala primara si Liceul \u201eIenachita Vacarescu\u201c, absolvit in 1948. Ram\u00e2ne orfan de tata la v\u00e2rsta de zece ani. Are preocupari literare precoce, cu inclinare catre avangardism, experimentalism, parodie etc. Impreuna cu Radu Petrescu, Costache Olareanu si alti adolescenti t\u00e2rgovisteni, redacteaza reviste-manuscris intr-un singur exemplar (\u201eApollo\u201c, \u201eCarnet literar\u201c, \u201eC\u00e2ntece noi\u201c, \u201eClosca cu pui\u201c, \u201eColorado\u201c, \u201eOras de nikel\u201c, \u201eMetru cub\u201c, \u201eMogador\u201c, \u201eSpada\u201c s.a.) si plachete de versuri, dezbat chestiuni stilistice, isi comunica proiecte literare, isi comenteaza lecturile. Este momentul de coagulare a grupului literar care va fi numit ulterior \u2013 dupa vadirea publica, tardiva, in anii ’70, a scrierilor reprezentantilor lui \u2013 Scoala de la T\u00e2rgoviste. Mircea Horia Simionescu scrie in ultimii ani de liceu diferite texte \u2013 \u201ecarti\u201c nepublicate, citite prietenilor ori transmise acestora in manuscris \u2013 cu titluri excentrice (\u201eMarele tratat\u201c, \u201eCartea despre femeia esentiala si lumile anexe\u201c, \u201eVegetatii lunare\u201c etc.) si \u201econtinut\u201c asemenea; intre ele, \u201eIstoria organica\u201c, prima forma a viitoarei \u201eBibliografii generale\u201c (1970). Din 1948 e, timp de doi ani, student al Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Abandoneaza facultatea, absolvind-o abia in 1964, cu lucrarea \u201eLirica lui G. Calinescu\u201c. Gazetar la \u201eSc\u00e2nteia\u201c (1950-1969), scrie putin pentru ziar (reportaj, articole, cronica muzicala). In timpul liber isi definitiveaza primele carti, cu totul straine de \u201ecomandamentele\u201c oficiale ale epocii in materie de literatura, pe care le va putea publica in perioada de relaxare ideologica de la sf\u00e2rsitul anilor ’60. Debuteaza cu povestirea \u201eCum l-am tradat pe Pascal\u201c, la \u201eLuceafarul\u201c, in 1968, iar editorial cu \u201eDictionar onomastic\u201c, aparut in 1969, primul volum al ciclului \u201eIngeniosul bine temperat\u201c. In pofida tirajului mic, cartea va avea un mare succes de public si va face v\u00e2lva prin noutatea si extravaganta ei contextuala. In 1969 Mircea Horia Simionescu ajunge sef de cabinet al lui Dumitru Popescu, devenit in acel an secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Rom\u00e2n. Functia e stresanta si oarecum nepotrivita cu temperamentul \u201eartist\u201c al prozatorului, care incearca sa ii ajute, dupa puteri, pe solicitanti (scriitori, oameni de cultura etc.) si se remarca printr-un comportament excentric. In 1971-1972 este, in cadrul Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, director adjunct al resortului Muzica, iar in 1972-1974 director general al Operei Rom\u00e2ne din Bucuresti. Epuizat de solicitarea obligatiilor administrative, demisioneaza (dupa discutii tensionate care culmineaza cu episodul spargerii unui candelabru, intrat in \u201efolclorul\u201c biografic al scriitorului). Pensionat pentru motive de sanatate (dupa cum avea sa explice ulterior, s-a internat in spitale de psihiatrie, regasindu-si acolo libertatea), Mircea Horia Simionescu se consacra exclusiv scrisului, iar biografia publica se confunda cu lista cartilor publicate, numeroase apreciate de critica, unele premiate: \u201eDupa 1900, pe la amiaza\u201c (1974) si \u201ePaltonul de vara\u201c (1996) au fost distinse cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar \u201eJumatate plus unu\u201c (1976) cu Premiul \u201eIon Creanga\u201c al Academiei Rom\u00e2ne, Uniunea Scriitorilor acord\u00e2ndu-i si Premiul Opera Omnia (1997). Isi construieste, cu mijloace modeste, o casa-refugiu la Pietrosita, in hinterlandul piemontan al T\u00e2rgovistei natale, unde obisnuieste sa petreaca lungi perioade. A colaborat, cu fragmente de proza, eseuri si articole, la \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, \u201eLuceafarul\u201c, \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c, \u201eContemporanul\u201c, \u201eVatra\u201c, \u201eFamilia\u201c, \u201eLitere\u201c s.a.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Socul resimtit la aflarea unei vesti funeste cum e aceea a disparitiei neasteptate a unui om apropiat, ori a unui mare scriitor \u2013 iar un mare scriitor, pe care l-ai citit si pretuit superlativ, e, intotdeauna, si un \u201eom apropiat\u201c \u2013 e, dupa cum din nefericire o stim prea bine cu totii, de natura sa… Cite\u0219te mai mult »La plecarea lui Mircea Horia Simionescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5151],"class_list":["post-7812","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mircea-horia-simionescu"],"views":2243,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7812","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7812"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7812\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7812"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7812"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7812"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}