{"id":7776,"date":"2011-05-20T12:25:09","date_gmt":"2011-05-20T10:25:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7776"},"modified":"2011-05-20T12:27:39","modified_gmt":"2011-05-20T10:27:39","slug":"profesorul-criticul-si-scriitorul-ioan-paul-itinerar-biografic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/profesorul-criticul-si-scriitorul-ioan-paul-itinerar-biografic\/","title":{"rendered":"Profesorul, criticul si scriitorul Ioan Paul. Itinerar biografic"},"content":{"rendered":"

\u00cen introducerea studiului intitulat \u201eEnigmaticul I. Saint Pierre\u201d1<\/sup>, am relatat cum, pornit pe urmele unui adversar al \u201eartei tendentioniste\u201c, cu un nume oarecum exotic \u2013 I. Saint Pierre, la un moment dat, pe fondul lipsei informatiilor despre acesta, un indiciu gasit, mai exact, \u201eo dezvaluire\u201c \u00een presa, conform careia era vorba de un pseudonim sub care s-ar ascunde \u201eprofesorul de limba germana Ioan Paul\u201c, m-a obligat sa \u00eentreprind concomitent o explorare a biografiei si scrierilor celui care e cunoscut astazi mai mult ca autor al unei singure dar apreciate nuvele, \u201eFlorica ceterasul\u201d. O explorare tot mai aprofundata, dat fiind ca r\u00e2nd pe r\u00e2nd apareau elemente care nu pledau \u00eempotriva tezei amintite. \u00centr-un t\u00e2rziu, o \u00eent\u00e2mplare mi-a scos \u00een cale dovada irecuzabila ca pista apucata, a identitatii dintre I. Saint Pierre si I. Paul, era falsa. Ratacirea (\u00eendelungata) pe aceasta pista n-a adus, prin urmare, vreo lumina \u00een misterul ce-l \u00eenconjoara pe criticul \u201eartei tendentioniste\u201c si al lui Gherea, dar pe parcursul ei s-a conturat pentru mine figura scriitorului Ioan Paul \u00eentr-un mod mult mai complex dec\u00e2t cel ramas \u00een memoria noastra culturala, materializat \u00een articolele ce i s-au consacrat \u00een \u201eDictionarul scriitorilor rom\u00e2ni\u201d (vol. III, M-Q, Editura Albatros, 2001, p. 641-642; autor C. Robu.) si \u00een \u201eDictionarul general al literaturii rom\u00e2ne\u201d (autor Dan Manuca)2<\/sup>.<\/p>\n

 <\/p>\n

Viitorul profesor si scriitor s-a nascut la 20 martie 1857 \u00eentr-un sat de moti, Hidis, care, din 1926, si-a schimbat numele \u00een Podeni3<\/sup>. Parintii erau Ana4<\/sup> si Vasile (Baziliu) Paul, preot ortodox \u00een satul de la poalele Trascaului. Bunicul patern \u2013 prieten, se zice, cu Andrei Saguna \u2013 se numea Sofronie si era paroh \u00een acelasi sat, \u00een \u201evremea vrajbilor\u201c (1848), iar strabunicul, Theodor Paul, pare sa fi fost \u00eentemeietorul \u201edinastiei\u201c preotesti, fiindca, trec\u00e2nd (re\u00eentorc\u00e2ndu-se) \u00een 1813 \u201ela neuniti\u201c, venise \u00een Hidis transferat din Mahaceni.<\/p>\n

\u00cen v\u00e2rsta de 17 ani, Vasile Paul participase, dupa spusele fiului sau, la bataliile din Muntii Apuseni, alaturi de \u201ejudele\u201c Lica a Rusului, \u00een fruntea a peste 360 de luptatori din satul natal. Sotia sa era sora lui Stefan Cacoveanu, viitor magistrat si scriitor, ce s-a ilustrat \u00een special prin fabule, prin culegeri si prelucrari de folclor, dar si prin amintirile lasate despre Mihai Eminescu.<\/p>\n

Singurul baiat5<\/sup> al Anei si al lui Vasile Paul a fost, desigur, dat la \u00eenvatatura \u00eentru continuarea traditiei de cel putin trei generatii a familiei. Ar fi urmat ciclul primar la colegiul reformat din Aiud \u00eentre 1865 si 1869, apoi la scolile rom\u00e2nesti din Sibiu si Blaj, unde \u00eesi trece \u00een 1877 bacalaureatul cu distinctia eminentem<\/em>. Dar \u00eentr-o conferinta consacrata lui Mihai Eminescu, rostita \u00een 1922 la Oradea si publicata postum6<\/sup>, el se oprea la episodul blajean al vietii marelui poet, relat\u00e2nd \u00eentre altele : \u201e\u2026 \u00een anul scolar 1865\/1866 Eminescu trece \u00een Ardeal, \u00eencerc\u00e2nd sa dea examen particular de toate clasele de liceu, la gimnaziul din Blaj. s\u2026t Abia sosit la Blaj, s-a \u00eemprietenit cu elevii din clasa a VIII-a, \u00eendeosebi cu Stefan Cacovean, astazi judecator la Tribunalul din Alba Iulia s\u2026t C\u00e2t a stat \u00een Blaj a locuit si a stat la masa ca oaspe aslt lui Stefan Cacovean \u00eentr-o mica odaita, la vaduva Jenroaie, \u00eempreuna si cu alti doi elevi \u00een clasa VIII-a, Gheorghe Bucsa si Theodor Tot, mai t\u00e2rziu preoti si astazi morti am\u00e2ndoi. De dormit dormea \u00een patul de dupa usa cu nepotul lui Cacovean, elev \u00een clasa a II-a primara<\/em>.\u201c ssubl. m.t Daca asa au stat lucrurile \u00eentr-adevar si nu e o inventie a conferentiarului, o \u201econtaminare\u201c de la amintirile unchiului sau7<\/sup>, \u00eenseamna ca el si-a \u00eenceput \u201eanii de \u00eenvatatura\u201c la Blaj si, dupa ce unchiul sau a terminat clasa a VIII-a \u00een 1866, i-a continuat la Aiud, pentru ca sa revina mai t\u00e2rziu \u00een \u201emica Roma\u201d, dupa ce se va fi oprit o vreme si la Sibiu.<\/p>\n

Cu siguranta, la Blaj a urmat Ioan Paul ultimii ani de liceu, acestia (\u00eendeosebi cel din urma \u2013 clasa a VIII-a) fiind rememorati \u00een textul, dat\u00e2nd din 1909, intitulat \u201eAmintiri despre Bunea\u201d. Din acesta, pe l\u00e2nga multe informatii asupra vietii scolarilor din \u201emica Roma\u201c si asupra dascalilor, dintre care unii \u201ecu dar de la Dumnezeu\u201c, ca N. Solomon, I. Marculet si \u201ecu deosebire\u201c I. M. Moldovan (\u201eMoldovanut\u201c), sunt de retinut mai ales datele referitoare la autorul \u00eensusi. Elevul \u201eneunit\u201c (greco-ortodox), din clasa a VIII-a, era bibliotecar, \u00een timp ce Augustin Bunea (\u201eunit\u201c), din clasa VII-a, era vice-bibliotecar. Am\u00e2ndoi citeau cu pasiune operele literare rom\u00e2nesti de valoare, preferintele lor \u00eendrept\u00e2ndu-se catre \u201enoua directie\u201c, promovata de Titu Maiorescu. Spre deosebire de colegi si profesori (si nu arareori \u00een opozitie cu ei), parcurgeau \u201eConvorbirile literare\u201c, la care scoala era abonata, precum si scrierile junimistilor. \u00cen comun aveau si pasiunea pentru limba franceza (limba necunoscuta \u00een Blaj dec\u00e2t lui Cipariu), pe care o \u00eenvata singuri, ajung\u00e2nd \u00een scurt timp sa traduca \u00eempreuna \u201etot T\u00e9l\u00e9maque\u201c.<\/p>\n

Dupa absolvirea liceului, dezamagind probabil sperantele tatalui de a-l face urmasul sau \u00een parohia Hidis, Ioan Paul s-a orientat catre o cariera \u201emoderna\u201c, de inginer, \u00eenscriindu-se la Scoala Politehnica din Viena. A frecventat cursurile \u00eensa numai doi ani, trebuind sa abandoneze din cauza dificultatilor pe care le avea la desenul tehnic. S-a \u00eenscris, apoi, la Litere si Filosofie si, desigur, a facut-o d\u00e2nd curs unei \u00eenclinatii care iesise la suprafata destul de hotar\u00e2t.<\/p>\n

\u00cenca \u00een 1878, o poezie a t\u00e2narului politehnist, intitulata \u201eLa ea\u201d, e gazduita \u00een \u201eFamilia\u201c8<\/sup>, sub semnatura Ioan S. Paul. (E greu de explicat de unde vine initiala S., care, \u00een chip evident, nu e cea a prenumelui patern. Ea a fost folosita consecvent \u00een presa p\u00e2na \u00een 1881.) A urmat o traducere din franceza \u2013 \u201ePacatele conversatiunii\u201d de \u201eenciclopedistul\u201d L\u2019abb\u00e9 Morellet \u2013 \u00een mai multe foiletoane9<\/sup>. Tot atunci, se pare, \u00een suplimentul scos de Iosif Vulcan pentru sate, \u201eSezatoare(a)\u201c, vedea lumina zilei o povestioara autobiografica, intitulata \u201eCredinta desearta\u201d. Pornita at\u00e2t de promitator, colaborarea la \u201eFamilia\u201c se \u00eentrerupe brusc din motive niciodata marturisite.<\/p>\n

Dupa un an de pauza, Ioan Paul \u00eencepe, \u00een 1880, sa colaboreze destul de asiduu la \u201eAmicul familiei\u201c de la Gherla, \u00een care \u00eei apar mai multe poezii: \u201eLa cununia unchiului meu\u201d, \u201eAs vrea sa fiu\u201d, \u201eVeselia mea\u201d, \u201eO durere\u201d10<\/sup>.<\/em> Mai importanta este \u00eensa participarea sa la concursul instituit \u201epentru cea mai buna nuvela si poezie\u201c. Pentru el este, negresit, raspunsul adresat, la \u201ePosta redactiunei\u201c \u00een nr. 6, din 22 martie 1881, \u201eD-lui din Viena, acum \u00een B.slaj?t\u201d, \u00een care se spunea: \u201eRezultatul concursului se va publica preste putin. Novela acea e demna de publicat \u2013 avizeaza dara Redactiunea ca la cazul c\u00e2nd nu s-ar premia c\u00e2ta remuneratiune ai cere pentru de-a concede publicarea ei \u00een acest diurnal.\u201c Nu a fost cazul, fiindca \u00een numarul 11, din 7 mai 1881, la rubrica \u201eRevista\u201d, se anunta: \u201e\u00cen urma concursului pentru cea mai buna nuvela si poezie \u2013 escris de redactiunea acestui jurnal \u2013 ne-au sosit 12 nuvele originale si 25 de poezii: 3 nuvele \u00eensa si 8 poezii sunt bune si asa demne a se publica. Premiul de 100 de franci escris pentru cea mai buna nuvela s-a adjudecat nuvelei intitulate \u00abNu-i nimicu\u00bb, aslt carei auctoru e d-lu Ioan S. Paulu din Viena.\u201c. (Celalalt premiu anuntat a fost acordat poeziei \u201eMartira inimii\u201d, a lui P. Dulfu.) Nuvela premiata nu e totusi publicata \u00een \u201eAmicul familiei\u201c, autorul folosind probabil premiul c\u00e2stigat pentru a o tipari la Viena11<\/sup>. \u00cen frunte figura urmatoarea dedicatie: \u201eMentorului meu prea iubit \u00eenchin aceasta prima \u00eencercare literara a mea \u00een semn de recunostinta si devotament. Autorul\u201c (Din pacate, identitatea \u201ementorului\u201c nu e divulgata.) Volumasul nu trecea neobservat. Iosif Vulcan, iscalind Spinu Ghimpescu, \u00eei consacra o cronica ampla, \u00een general favorabila, dar cu o seama de obiectii critice, referitoare mai ales la titlu si la unele \u201escaderi psihologice\u201c12<\/sup>. Aprecierea prozatorului se vadea si \u00een faptul ca, \u00een numarul urmator, i se dadea un spatiu dublu (aproape trei pagini de revista) pentru un fel de replica13<\/sup>.<\/p>\n

Cu acest \u201ebagaj\u201c literar, Ioan Paul s-a impus \u00eentr-o masura si \u00een cadrul Societatii studentesti \u201eRom\u00e2nia Juna\u201c, al carei membru era \u00eenca din 1878. Ales \u00een \u201ecomisiunea literara\u201c (alaturi de Andrei B\u00e2rseanu, Ciprian Porumbescu, Ioan Popazu sjr.t s.a.), a participat activ la omagierea bardului de la Mircesti, al carui volum \u201eOstasii nostri\u201d cunostea si \u00een Ardeal un mare rasunet, \u00eentrecut totusi acela al acordarii premiului instituit de felibrii de la Montpellier. Societatea vieneza l-a onorat pe Vasile Alecsandri trimit\u00e2ndu-i un elegant \u201eAlbum\u201d, \u00een fruntea caruia se afla un \u201esalut\u201c al studentilor, redactat de Ioan Paul14<\/sup>, precum si organiz\u00e2nd la 4 iulie 1881 o festivitate, la care s-au tinut mai multe cuv\u00e2ntari si s-au declamat poezii ale celui omagiat.<\/p>\n

Ulterior, Ioan Paul i-a trimis lui Vasile Alecsandri si volumasul sau, primind de la poet, pe l\u00e2nga multumirile de rigoare, aprecieri \u00eencurajatoare. La celelalte activitati importante organizate de \u201eRom\u00e2nia juna\u201c, anume la sarbatorirea Societatii Junimea din Iasi, din 17 iunie 1882, care a prilejuit \u00een presa ardeleana (\u00eendeosebi \u00een \u201eAmicul familiei\u201c) o polemica \u00eenfierb\u00e2ntata, precum si la editarea \u201eAlmanahului\u201c din 1883 (\u00een care vede lumina zilei \u201eLuceafarul\u201d), Ioan Paul nu a mai participat. Cu siguranta, se mutase \u00eentre timp la Universitatea din Budapesta, unde \u00een iunie 1883 \u00eesi sustinea examenul de doctorat, la profesorul Al. Roman, cu teza \u201eAz \u00faj n\u00e9pies ir\u00e1ny a rom\u00e1n szepirodalomban\u201d (\u201eNoua directie poporala \u00een literatura rom\u00e2na\u201d). Evenimentul era anuntat astfel \u00een \u201eFamilia\u201c la rubrica \u201eCe e nou?\u201d: \u201eDl. I. S. Paul, un t\u00e2nar din Transilvania si stipendist al consistoriului greco-ortodox din Caransebes, dupa ce a facut riguroasele cu lauda, fu promovat la rangul de doctor \u00een filosofie la Universitatea din Budapesta.\u201c15<\/sup> Notabila e aici stirea privitoare la bursa primita, care \u00eengaduie a formula ipoteza ca \u201ementorul preaiubit\u201c din dedicatia pusa \u00een fruntea volumasului \u201eNu-i nimicu!\u201d era chiar episcopul de Caransebes, Ioan Popazu, unchiul lui Titu Maiorescu. Fara \u00eendoiala, acordarea bursei implica si obligatia de a preda la Seminarul Pedagogic si Teologic din localitatea banateana, unde proaspatul doctor \u00een filozofie ajunge \u00een toamna aceluiasi an, dupa ce face o scurta calatorie la Roma, relatata \u00een aceleasi \u201eAmintiri despre Bunea\u201d. Obligatia asumata nu era deloc usor de satisfacut, \u00een conditiile unei remuneratii foarte mici, adeseori \u201e\u00een natura\u201c, si ale ingerintelor multiple din partea autoritatilor unguresti. O vreme, proaspatul profesor si-a \u00eendeplinit angajamentul, tin\u00e2nd lectii nu numai la disciplinele pentru care se pregatise (filosofie, pedagogie, literatura, limba germana), ci si la altele, la care nu existau \u201epropunatori\u201c competenti. O compensatie va fi fost posibilitatea, ivita prin aparitia \u00een ianuarie 1886 a periodicului \u201eFoaia diecezana\u201c, de a-si valorifica aptitudinile. \u00cen gazeta diecezei banatene, profesorul de la Seminar da la iveala, iscalind acum Ioan Paul, o ampla \u201eschita literara\u201c, adica un studiu, intitulat \u201eGrigorie Mihail Alexandrescu\u201d16.<\/p>\n

Nemaiput\u00e2nd suporta conditiile \u00een care \u00eesi desfasura activitatea, Ioan Paul se va decide sa-si paraseasca meleagurile natale si sa treaca \u00een Rom\u00e2nia. \u00cen relatarea tribulatiilor prin care trece taranul rom\u00e2n ce-si da fiul la scoli \u00eenalte, relatare facuta mai \u00eent\u00e2i \u00een \u201efoiletonul\u201c \u201eLa ce?\u201d17<\/sup>, Ioan Paul \u00eenvesm\u00e2nta fara doar si poate propria sa experienta. \u201eNu-l tine locul de fericit ce e \u2013 nareaza el acolo \u2013, c\u00e2nd afla ca baiatul lui e trimis de sf\u00e2ntul consistor cu bani \u00eemparatesti la scoalele ale mari de la Pesta, de unde ies domni pe tara. Si o duce rom\u00e2nul asa cu inima crescuta p\u00e2na \u00eentr-o vara, c\u00e2nd se trezeste numai cu baiatul acasa. \u2013 \u00abVinde, tata, juncii din t\u00e2njala, ca de joi plec \u00een tara sa-mi capat pita, ca aici nu e de trait pentru noi, rom\u00e2nii.\u00bb \u00centelege rom\u00e2nul \u00een sf\u00e2rsit ca asa e, nu e de trait aici. Desjuga juncanii, merge la t\u00e2rg cu ei si joi, cu inima sfarmata, priveste \u00een urma carului de foc care \u00eei duce \u00een lume copilul lui, toiagul batr\u00e2netelor lui.\u201c<\/p>\n

Ajuns \u201e\u00een tara\u201c, Ioan Paul a fost numit provizoriu profesor de germana la gimnaziul din Slatina. Nu era, desigur, ceea ce \u00eesi dorise, nici pe masura pregatirii sale, nici \u00eendestulator pentru \u00eentretinerea unei familii pe cale de a se mari18<\/sup>. Mai mult, asa cum reiese dintr-o scrisoare adresata lui Septimiu Albini19<\/sup>, nu a fost primit cu bratele deschise, iar nivelul mediului \u201eintelectual\u201c era foarte cobor\u00e2t. \u00cen aceste conditii, cu greu putea fi vorba de continuarea preocuparilor literar-publicistice. Totusi, ardeleanul stabilit pe meleagurile oltene da la lumina \u00een 1890 \u00een \u201eTelegraful rom\u00e2n\u201c din Sibiu pomenitul \u201efoileton\u201c \u201eLa ce?\u201d20<\/sup>, pe care \u00eel republica \u00een acelasi an, sub titlul \u201e\u00abLasa!\u00bb de dincolo\u201d, \u00een \u201eRevista noua\u201c a lui B.P. Hasdeu21<\/sup>.<\/p>\n

Fara legatura, probabil, cu aceasta iesire pe scena este trecerea concursului pentru titularizarea ca profesor secundar de germana, concurs tinut \u00een noiembrie-decembrie 1890 la Iasi, \u00een urma caruia e numit la liceul din localitate, pe care a preferat-o tuturor celorlalte, inclusiv capitalei, fiindca acolo se lansase mai \u00eent\u00e2i Junimea si activau c\u00e2tiva ardeleni, printre care \u00eendeosebi bihoreanul Miron Pompiliu, prieten apropiat al lui Mihai Eminescu22<\/sup>.<\/p>\n

\u00cen timp, a avut posibilitatea de a mai preda si la alte scoli iesene \u2013 de stat (\u201escoala centrala de fete\u201c, scoala fiilor de militari, Seminarul \u201eVeniamin Costache\u201c, Scoala Normala) si private, precum Institutele Unite, Institutul de domnisoare Humpel s.a. Cum legislatia \u00een vigoare conditiona ocuparea unei functii de posedarea cetateniei rom\u00e2ne, Ioan Paul solicita \u201e\u00eempam\u00e2ntenirea prin recunoasterea nationalitatii rom\u00e2ne\u201c, proiectul de lege fiind admis \u00een Camerele legiuitoare \u00een sesiunea din primavara anului 189523<\/sup>. \u00cen toamna aceluiasi an, el era titularizat de ministrul Take Ionescu la noul liceu de stat din Iasi, \u201eInternat\u201c, pe catedra de germana, la cea de limba rom\u00e2na fiind numit Miron Pompiliu. Titularizarea, desi facuta pe baza concursului sustinut anterior, era, si de data aceasta, \u201eprovizorie\u201c si, ca atare, va suscita atacuri \u00een presa, mai ales ca tocmai atunci guvernul conservator cade, fiind \u00eenlocuit de unul liberal. (Ioan Paul se \u00eenscrisese putin dupa instalarea sa \u00een Iasi \u00een partidul radical, al lui G. Panu si Al. A. Badarau, partid care intrase \u00een alianta cu cel conservator, cu care va fuziona peste c\u00e2tiva ani.) Pentru a curma discutiile, ardeleanul \u00eesi dadea demisia din postul \u00een care fusese numit, revenind la catedra detinuta mai \u00eenainte. \u00cen 1898 era din nou numit la Liceul Internat, pentru ca \u00een 1912 sa fie transferat la Liceul National24<\/sup>.<\/p>\n

Paralel muncii la catedra25<\/sup>, Ioan Paul consacra mai mult timp celorlalte preocupari ale sale. \u00cempreuna cu Miron Pompiliu, pe care \u00eel \u00eensoteste de asemenea \u00eentr-o vizita pe meleagurile natale din Bihor, alcatuieste o \u201eCarte de cetire\u201d \u2013 o crestomatie scolara, \u00een trei volume, care a avut un mare succes, fiind reeditata de mai multe ori. Mai t\u00e2rziu, \u00een colaborare cu C. Meissner, punea la dispozitia elevilor un manual de germana, \u00een doua parti, care, de asemenea, e bine apreciat.<\/p>\n

Devenit membru al Societatii stiintifice si literare din Iasi, publica \u00een revista acesteia, \u201eArhiva\u201c, \u00een 1892, un studiu amplu asupra \u201eManualului de poetica rom\u00e2na\u201d al lui G. Ionescu-Gion, urmat de recenzii la \u201eIstoria…\u201d lui A.D. Xenopol, \u201eEtica\u201d lui Ion Gavanescu, \u201eLiteratura si stiinta\u201c. \u00cen 1895, ziarele anuntau ca la 13 si 20 martie va tine \u201edoua lectiuni despre \u00abConditiile de fond ale poeziei din punct de vedere psihologic\u00bb\u201c. Nu mai informau daca ele au fost tinute sau nu, \u00een schimb, vesteau tot atunci despre o prelegere la Societatea Junimea, pe care unii dintre vechii membri \u00eencercau sa o re\u00eenvie la Iasi. La 26 martie 1898, Ioan Paul tine \u00een aula Universitatii iesene conferinta \u201eTaranul rom\u00e2n si ungur din Ardeal\u201d, care e reprodusa \u00een 1899 si \u00een \u201eArhiva\u201c. O alta conferinta, \u201ePedagogia taraneasca\u201d, e inclusa \u00een volumul \u201eOmagiu. Lui Titu Maiorescu\u201d (1900). \u00cen aceeasi sfera se \u00eenscrie articolul \u201ePentru ce scoala secundara nu izbuteste sa formeze caractere\u201d, iscalit \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c din 1907. Acum, \u00een pragul celui de-al saselea deceniu al vietii, se \u00eentoarce si la uneltele parasite \u00een 1881, o povestire, \u201eNevasta betivului\u201d, si un text memorialistic, \u201eAmintiri despre Bunea\u201d, fiindu-i gazduite de revista \u201eLuceafarul\u201c \u00een 1909 si, respectiv, 1910.<\/p>\n

Desi pentru multi era doar \u201eun eminent profesor de germana\u201c, fara lucrari stiintifice de amploare, dar posed\u00e2nd titlul de doctor \u00een litere, c\u00e2nd, \u00een 1909, s-a \u00eenfiintat catedra de istoria literaturii rom\u00e2ne si estetica la Universitatea ieseana, Ioan Paul este recomandat pentru a o ocupa de catre patru din cei sase profesori ai Facultatii de Litere si Filosofie. Informatia o da chiar el, \u00eentr-o scrisoare catre Onisifor Ghibu26<\/sup>, dar ea se vede confirmata de o afirmatie dintr-o scrisoare a lui H. Sanielevici catre G. Ibraileanu27<\/sup>. Recomandat de ceilalti doi profesori, autorul \u201eSpiritului critic \u00een literatura rom\u00e2na\u201d, polemist de forta al \u201eEvenimentului literar\u201c si pilon de baza al \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c, fara doctorat \u00eenca, dar membru al partidului liberal si prieten intim al lui C. Stere, a fost numit de ministrul liberal Spiru Haret provizoriu, p\u00e2na la tinerea concursului. C\u00e2nd acesta a fost \u00een sf\u00e2rsit anuntat, ardeleanul nu s-a \u00eenscris, desi o putea face, mai ales ca la putere venisera conservatorii. Nu e exclus sa fi contat aici numirea lui, \u00een ianuarie 1911, ca inspector general pentru \u00eenvatam\u00e2ntul primar si scoalele normale, precum si promisiunea de a i se \u00eencredinta o alta catedra universitara, cea de estetica28<\/sup>.<\/p>\n

De cealalta parte, G. Ibraileanu nu i-a pastrat resentimente fostului concurent. Astfel se face ca el gazduieste \u00een \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c, din noiembrie 1913, ampla nuvela \u201eFlorica ceterasul\u201d, al carei autor \u00eel ghicise evident sub initialele (m. m.) cu care era semnata, si, mai mult, riposteaza cu duritate rivalei \u201eConvorbiri literare\u201c, care formulase opinii minimalizatoare si vorbise chiar de posibilitatea ca ea sa-i apartina minorului povestitor Ion Dragoslav29<\/sup>. Opinia superlativa a lui G. Ibraileanu \u00eel va fi determinat pe colaboratorul sau H. Sanielevici sa includa nuvela \u00een colectia \u201eCaminul\u201c, de care se \u00eengrijea la Editura Steinberg30<\/sup>, proiect esuat \u00eensa, pentru ca Ioan Paul \u00eencredintase deja proza sa lui A. Vlahuta, pentru colectia \u201eScriitorii rom\u00e2ni\u201c la Editura Alcalay, unde va si aparea \u00een 191631<\/sup>.<\/p>\n

\u00cen scrisoarea ce \u00eensotea \u00een revista nuvela \u201eFlorica ceterasul\u201d, autorul marturisea ca \u201es-a hotar\u00e2t sa \u00eencerce c\u00e2teva schite<\/em>\u201c. \u00cen conditii normale, e de presupus ca, motivat si de succesul \u00eenregistrat \u00eentr-un cerc restr\u00e2ns, dar select (al \u201eVietii rom\u00e2nesti\u201c), ar fi muncit mai cu spor \u00eentru realizarea intentiei. Peste c\u00e2teva luni se declansa \u00eensa conflagratia mondiala, iar \u00een tara dezbaterea publica a orientarii catre una dintre taberele \u00een conflict urca la temperaturi tot mai \u00eenalte.<\/p>\n

O vreme, Ioan Paul s-a tinut departe de arena, inhibat, poate, de lipsa sa de experienta \u00een materie de gazetarie militanta sau, poate, din scrupule de pedagog. Va intra \u00eensa \u00een lupta \u00een februarie 1915, \u00een paginile cotidianului \u201eEvenimentul\u201c, cu un articol, \u201eImpresii de la conferinta lui Goga\u201d, semnat m. Au urmat altele, \u00een acelasi ziar, iscalite la fel, m.m., cu numele \u00eentreg (I. Paul), probabil si Paulo, Un binevoitor sau fara nici o semnatura32<\/sup>, \u00een ceea ce s-a constituit ca o adevarata campanie pentru intrarea tarii \u00een razboi de partea Antantei, altfel spus, cu obiectivul prioritar al desfiintarii granitei carpatine, o campanie de o tinuta si incandescenta comparabile celor purtate de B. Delavrancea, Octavian Goga, Take Ionescu si, de cealalta parte, C. Stere si I. Slavici33<\/sup>.<\/p>\n

De retinut e si necrologul unui prieten, profesorul Ioan Rallet34<\/sup>, \u00een care marturiseste lupta desfasurata \u00een sufletul sau, \u00eentre datoria fata de neam si dragostea pentru cei trei fii ai sai, care urmau sa mearga la razboi, lupta pe care o traise si cel decedat, tata a patru baieti.<\/p>\n

Despre trei fii aflati sub drapel vorbeste Ioan Paul si \u00eentr-o scrisoare catre Onisifor Ghibu, datata 10 mai 1919. Unul, medic capitan \u00een regimentul de voluntari ardeleni \u201eAlba Iulia\u201c, se gasea atunci la Sibiu; alti doi \u201eluptau pe frontul de Apus\u201c (\u00een Ungaria)35<\/sup>. Cel dint\u00e2i e probabil Ion, nascut \u00een 1887; la \u00eenceputul anului 1917, el era declarat mort de tifos \u00een tabara de la Sipote (judetul Iasi), pentru ca dupa c\u00e2teva zile sa se anunte ca s-a \u00eensanatosit. \u00centre ceilalti doi se numara Nerva I. Paul (nascut la 8 decembrie 1893). \u00cen 1917, sublocotenent, era decorat cu medalia \u201eMihai Viteazul\u201c cl. II-a, \u201epentru vitejia ce a insuflat celor doua companii ce au luptat sub comanda sa \u00een zilele de 13 si 14 octombrie 1916\u201c36<\/sup>. (La \u00eencheierea razboiului era capitan \u2013 fusese avansat la 1 octombrie 1919 \u2013 si a ramas \u00een cadrul armatei37<\/sup>. A murit \u00een 1948, ca medic cu grad de maior.) Numele celui de-al treilea fiu al lui Ioan Paul nu apare \u00een sursele consultate; s-ar putea sa fie Mircea Paul, mentionat de ziare printre cei prezenti la o sarbatorire a profesorului.<\/p>\n

Al patrulea fiu, Radu Paul, nu putea participa la razboi, fiind nascut \u00een 1906. A participat \u00eensa unica fiica, Alma (nascuta la 5 mai 1896), ca sora de caritate (studia medicina), probabil pe l\u00e2nga fratele ei Ion. La \u00eenceputul anului 1917, se \u00eembolnavise si ea de tifos la Sipote, dar s-a \u00eensanatosit. Dupa razboi, casatorita, se numea Romano si locuia la Botosani38<\/sup>.<\/p>\n

Dupa trecerea Carpatilor de catre armata rom\u00e2na, numele lui Ioan Paul nu mai apare \u00een presa cotidiana. Nu mai exista, pe de o parte, motivul ce-l determinase sa devina gazetar militant. Trebuie, desigur, sa se fi adaugat si profunde fram\u00e2ntari sufletesti, nascute de mersul razboiului, catastrofal pentru tara, si de soarta fiilor \u00eenrolati. Singurul (pare-se) articol pe care \u00eel iscalea \u00een \u201eEvenimentul\u201c \u00een 1917, avea ca obiect \u201evestea \u00eenaltatoare despre colonelul Ion Tarnoschi\u201c, vestea supravietuirii viteazului ostean, fost \u00eenvatator, caruia Mackensen \u00eei \u00eenapoiase sabia declar\u00e2ndu-i: \u201eD-ta esti un erou!\u201c.<\/p>\n

Dupa ce, \u00een octombrie-noiembrie 1918, sortii razboiului s-au \u00eenclinat \u00een favoarea Antantei si, implicit, a Rom\u00e2niei, circumstanta \u00een care se proclama si unirea Transilvaniei cu tara, ardentul gazetar din perioada neutralitatii iesea la suprafata \u00eenca o data, \u00een primele zile ale anului 1919, pentru a face \u00een paginile ziarului condus de N. Iorga39<\/sup> un aspru rechizitoriu fostului adversar C. Stere, care, \u00een ciuda declaratiilor de subordonare neconditionata la decizia conducatorilor Rom\u00e2niei, oricare ar fi fost aceasta, ramasese \u00een teritoriul ocupat, prezentase memorii la Viena si Berlin, scosese la Bucuresti, c\u00e2nd \u00eenca bubuiau tunurile pe frontul rom\u00e2nesc, ziarul \u201eLumina\u201c si participase la formarea guvernului Marghiloman, dar si la unirea Basarabiei cu Rom\u00e2nia. Ioan Paul nu a \u00eent\u00e2rziat totusi \u00een asemenea atitudini vindicative, prefer\u00e2nd sa se concentreze asupra a ceea ce era de facut. \u00cen acest sens, peste c\u00e2teva saptam\u00e2ni, dadea la lumina \u00een acelasi cotidian40<\/sup>, articolul \u201eUn cuv\u00e2nt colegial catre profesorii din tara veniti din Ardeal\u201d, \u00eendemn \u00eenflacarat de a se \u00eentoarce pe locurile natale pentru a sprijini organizarea acolo a \u00eenvatam\u00e2ntului rom\u00e2nesc. Nu \u00eentelegea totusi sa lase aceasta misiune tinerilor, astfel \u00eenc\u00e2t \u00eei scria la 10 mai 1919 lui Onisifor Ghibu despre \u201eo mare bucurie egoista sa sat, bucuria de a-ssit \u00eenchina puterea de munca c\u00e2ta mai saret \u00een selt \u00eenvatam\u00e2ntului din Ardeal\u201c daca i s-ar da nu numai \u201eun loc si un rol unde simte el ca ar putea fi de folos, mai de folos dec\u00e2t oricare altul\u201c, dar chiar \u201esi orice rol\u201c, \u00een caz ca \u201enu va fi \u00eenvrednicit\u201c, fiind hotar\u00e2t \u201essa se baget cu puterea \u00eenvatator \u00een satul ssaut din Muntii Apuseni\u201c. \u00cen mod concret, se oferea sa participe la cursurile de perfectionare a dascalilor ardeleni41<\/sup>. Oferta i-a fost desigur primita, \u00eenc\u00e2t \u00een iunie preda la cursurile \u00eencepute la Cluj, \u00een care, apreciaza Onisifor Ghibu, \u201eel izbuti \u00een scurta vreme sa c\u00e2stige \u00een mare masura inima ascultatorilor, ca si \u00een lunga-i cariera la Iasi\u201c.<\/p>\n

La \u00eenceputul toamnei, Ioan Paul era numit profesor de estetica la noua universitate rom\u00e2neasca din Cluj, aici42<\/sup> tin\u00e2ndu-si lectia de deschidere, intitulata \u201eObiectul si importanta Esteticei literare\u201d, la 11 noiembrie 1919. \u00cen timp, va pregati pentru tipar cursul \u00eentreg, cu titlul \u201eTeoria artelor si a scoalelor literare\u201d, care, din pacate, nu s-a mai editat si, probabil, s-a pierdut. Profesorul nu se margineste la catedra, ci se implica intens, de asemenea, \u00een activitatea Extensiunii Universitare, precum si \u00een aceea a ASTREI, \u00eendeosebi \u00eentru realizarea unitatii culturale \u00een spatiul rom\u00e2nesc, \u00een sf\u00e2rsit re\u00eentregit. Obiectivele imediate si modalitatile eficiente erau detaliat prezentate \u00een conferinta publicata sub titlul \u201eLa plivit!\u201d43.<\/em> Cu timpul, demersul sau \u00eembraca forme mai combative, manifestate lamurit \u00een conferinta tinuta la o \u00eentrunire a vechii societatii transilvane sub titlul \u201eSpiritul critic la rom\u00e2ni\u201d. Veritabilul scandal pe care aceasta \u00eel provoaca44<\/sup> \u00eel vor determina pe profesor sa se angajeze \u00eentr-o actiune despre care \u00eei vorbea mai pe larg \u00eentr-o scrisoare, datata 16 februarie 1923, prietenului iesean C. Meissner. \u201e\u00censpaim\u00e2ntati de ura, batjocurile si necinstea acestor natarai \u2013 relata el \u2013, o seama de profesori de aici din Cluj am \u00eenjghebat o societate si o gazeta \u00abConstiinta rom\u00e2neasca\u00bb, care are de scop sa \u00eenfiereze ura aceasta dintre frati si sa propage solidaritatea nationala. Apoi mai dorim sa \u00eenfr\u00e2nam prin critica aspra, dar dreapta si urbana, incorectitudinile, mituirile si hotiile din politica si administratie, care de la razboi \u00eencoace se comit fara perdea si ram\u00e2n nepedepsite nici de legi, nici de dispretul societatii, nici chiar de Dumnezeul rom\u00e2nilor, care din prea drept s-a facut si el a toate tolerant. \u00cen societatea noastra nu primim dec\u00e2t oameni ne\u00eenregimentati \u00een nici un partid si pe care \u00eei cunoastem ca oameni de treaba si cu bune sentimente. Gazeta dorim sa poata fi crezuta pe cuv\u00e2nt si respectata pentru dreptatea, obiectivitatea si cuviinta ei. \u00cen societate avem ca membri mai mult profesori din toata tara si \u00een fruntea ei avem un comitet, al carui presedinte activ \u00abdin cauza batr\u00e2netii\u00bb sunt eu, iar presedinte de onoare d-l Iorga.\u201c45<\/sup><\/p>\n

Saptam\u00e2nalul clujean \u201eConstiinta rom\u00e2neasca\u201c nu se afla, din pacate, \u00een depozitul Bibliotecii Centrale Universitare \u201eMihai Eminescu\u201c din Iasi. P\u00e2na c\u00e2nd voi avea posibilitatea sa-l examinez \u00een alta parte, trebuie sa observ ca prezentarea periodicului respectiv \u00een lucrarea elaborata de Ion Hangiu (\u201eDictionarul presei literare rom\u00e2nesti. 1790-1990\u201d<\/em>46) nu pomeneste nimic de \u201epatronarea\u201c lui de catre o societate omonima, nici de colaborarea activa a profesorului de estetica.<\/p>\n

\u00cen acelasi interval, Ioan Paul se manifesta si ca scriitor, public\u00e2nd \u00een revista \u201eTransilvania\u201c snoava populara \u201eCanonul lui S\u00e2npetru\u201d47<\/sup> sau tin\u00e2nd conferinte cu valente memorialistice, dedicate lui Mihai Eminescu (la Oradea, \u00een 1922) ori lui Avram Iancu (\u00een cadrul festivitatilor de la Vidra-Abrud-C\u00e2mpeni, din 1924)48<\/sup>. Intentiona \u2013 vor relata mai t\u00e2rziu c\u00e2tiva colegi \u2013 sa scrie o monografie consacrata \u201ecraiului muntilor\u201c si sa tipareasca volumul \u201eDin vremile de cumpana. Nadejdi si amaraciuni\u201d.<\/p>\n

\u00censa, pentru a folosi expresia lui Marin Preda, timpul n-a mai avut rabdare. Aflat \u00een pragul pensionarii sau, dupa o marturie49<\/sup>, chiar pensionat de c\u00e2teva luni50<\/sup>, Ioan Paul se stingea din viata la 18 februarie 1826, exprim\u00e2ndu-si dorinta de a fi \u00eenmorm\u00e2ntat la Iasi, \u00een cimitirul \u201eEternitatea\u201c, \u201ealaturi de copiii lui\u201c, dar si de multi dintre prieteni si de mult respectatul Ion Creanga (\u201emicul Homer al nostru\u201c). Universitatea clujeana a stiut sa-si manifeste sentimentele de dragoste, respect si regret \u00eentr-o ceremonie impresionanta. Acelorasi sentimente le-au dat glas multi dintre cei care l-au cunoscut, printre care Vasile Bogrea, Silviu Dragomir, Sextil Puscariu, Onisifor Ghibu, Al. Ciura, toti \u00een revista \u201eSocietatea de m\u00e2ine\u201c51<\/sup>, Soveja sSimion Mehedintit, \u00een \u201eUniversul\u201c52<\/sup>, C. Meissner \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c53<\/sup>, George Baiculescu \u00een \u201ePropilee literare\u201c54<\/sup>, Vasile Savel sV.S.t \u00een \u201eRom\u00e2nia noua\u201c55<\/sup>, Rudolf Sutu \u00een \u201eLumea\u201c (Iasi)56<\/sup>, N. Georgescu-Tistu \u00een \u201eDacoromania\u201c57<\/sup> s.a.<\/p>\n

Un gest pios facea G.T. Kirileanu58<\/sup>, care scotea \u00een 1928, la Editura literara a Casei Scoalelor, cu ajutorul profesorului ministru Al. Lapedatu, volumul \u201eFlorica ceterasul si alte scrieri\u201d. Lui i se alatura G. Baiculescu si Th.A. Naum, prin articolele comemorative date la lumina la \u00eemplinirea a cinci si zece ani de la moartea lui Ioan Paul59<\/sup>.<\/p>\n

 <\/p>\n

1 <\/sup>\u00cencheiam textul respectiv mention\u00e2nd necrologul din 1909 al Corneliei Saint Pierre si \u00eentreb\u00e2ndu-ma daca \u00eentr-adevar tatal defunctei, I. Saint Pierre, era \u00eensusi criticul lui Gherea. Dupa aparitia studiului am descoperit ca \u00eendoiala nu era fondata. Ziarul iesean \u201eMiscarea\u201c din 5 aprilie 1911 (anul III, nr. 75, p. 2) insera la rubrica Informatiuni r\u00e2ndurile urmatoare: \u201eAflam trista veste ca s\u00e2mbata s2 apriliet seara a \u00eencetat din viata \u00een locuinta sa din strada Apeduc, profesorul Iosef Saint Pierre, fost pe vremuri profesor de limba franceza la Institutul de domnisoare Humpel si la Institutele Unite. Defunctul a fost dotat cu o vasta cultura si a scris nu de mult un studiu asupra criticului Gherea, intitulat Gherea ca critic.\u201c Morm\u00e2ntul profesorului se gaseste \u00eentr-adevar \u00een Cimitirul \u201eEternitatea\u201c, pe cruce preciz\u00e2ndu-se ca a trait \u00eentre 1838 (?) si 1911.<\/p>\n

2 Vol. V, Editura Univers Enciclopedic, 2006, p. 107-108.<\/p>\n

3 Vezi Teodor Rus, \u201ePodeni, straveche vatra rom\u00e2neasca\u201d, Cluj-Napoca, Editura ETA, 2001, passim. Astazi satul Podeni face parte din comuna Moldovenesti, judetul Cluj.<\/p>\n

4 Prenumele mamei e precizat \u00een actele de \u00eempam\u00e2ntenire (prin recunoastere a nationalitatii rom\u00e2ne) a lui Ioan Paul; despre aceasta, vezi mai jos.<\/p>\n

5 Conform lucrarii lui Teodor Rus, paroh \u00een Hidis va fi \u00eentre 1890 si 1910 George Ciomoca, a carui sotie este sora lui I. Paul, Maria. O alta sora se numea Anica, maritata cu Teodor Matei, printre copiii lor numar\u00e2ndu-se medicul Ioan Matei (1886-1953).<\/p>\n

6 \u201eIon Paul despre Eminescu\u201d, cu o introducere de G.T. Kirileanu, \u00een \u201e(Buletinul) Mihai Eminescu\u201c, anul XIII, nr. 20, 1942, p. p. 7-14; anul XIV, nr. 21, 1943, p. 12-14; anul XV, nr. 22, 1944, p. p. 11-13. Textul e incomplet, revista \u00eencet\u00e2ndu-si aparitia \u00een urma evenimentelor din august 1944.<\/p>\n

7 \u201eEminescu \u00een Blaj\u201d, \u00een \u201eLuceafarul\u201d, III, 1904, p. 71-74; reprodus \u00een \u201eAmintiri despre Eminescu\u201d, ed. \u00eengr. de Ion Popescu, Iasi, Editura Junimea, 1971, p. 19-26. G. Calinescu a folosit amintirile lui Stefan Cacoveanu \u00een cap. \u201eLa Blaj. 1866\u201d al lucrarii sale \u201eViata lui Mihai Eminescu\u201d, preciz\u00e2nd acolo ca nepotul memorialistului, Ioan Paul, avea sase ani. (\u00cen fapt, \u00eemplinise noua ani!)<\/p>\n

8 Nr. 18, din 2\/14 martie 1878, p. 105.<\/p>\n

9 \u00cen numerele 51, 53, 62 si 68, din 1878.<\/p>\n

10<\/sup> \u00cen numerele 10, din 4 aprilie 1880, 34, din 28 septembrie 1880, 41, din octombrie 1880 si 3, din 8 februarie 1881.<\/p>\n

s1t1<\/sup> \u201eNu-i nimicu! Nuvela de la 1848\u201d, Viena, 1881. Editura autorului \u00een Blasu. Tipografia W. Zoeller. Volumasul cuprindea si proza \u201eCredinta desearta\u201d.<\/p>\n

s1t2<\/sup> Spinu Ghimpescu, \u201eBibliografie. Nu-i nimic\u201d, \u00een \u201eFamilia\u201c, anul XVII, nr. 79, din 8 decembrie 1881, p. 540-541.<\/p>\n

s1t3<\/sup> Ioan S. Paul, \u201eBibliografie. Observari la critica novelei \u00abNu-i nimic\u00bb\u201d, \u00een \u201eFamilia\u201c, anul XVII, nr. 80, din 15 decembrie 1881, p. 565-567.<\/p>\n

s1t4<\/sup> Textul este publicat \u00een Dan Manuca, \u201eArgumente de istorie literara\u201d, Iasi, Editura Junimea, 1978. (\u201eVasile Alecsandri\u2026 si Ioan Paul\u201d, p. 84-88.)<\/p>\n

s1t5<\/sup> \u00cen nr. 23, din 5 iunie 1883, p. 283.<\/p>\n

s1t6<\/sup> Anul I, nr. 3, din 19 ianuarie 1886, nr. 5, din 2 februarie, nr. 7, din 16 februarie, nr. 9, din 2 martie, nr. 12, din 23 martie 1886.<\/p>\n

s1t7<\/sup>.Vezi mai jos, nota 20.<\/p>\n

s1t8<\/sup> Documentele nu precizeaza daca Ioan Paul s-a casatorit \u00eenainte sau dupa trecerea muntilor. Se cunoaste doar prenumele sotiei \u2013 Ana. Se pare ca la Slatina t\u00e2nara familie sporeste cu doi fii: Ion, viitor medic, si Aleardo, decedat de variola, \u00een iulie 1892, la v\u00e2rsta de doi ani si doua luni. (Boala si moartea lui Aleardo au provocat si decesul surorii sale Maria, \u00een decembrie acelasi an, la doua zile dupa ce se nascuse.)<\/p>\n

s1t9<\/sup> Vezi Ion Breazu, \u201e\u00centre Ioan Paul si Septimiu Albini (Trei scrisori inedite)\u201d, \u00een \u201eTara B\u00e2rsei\u201d, anul X, nr. 4-6, iulie-decembrie 1938, p. p. 380-387.<\/p>\n

20<\/sup> Anul XXXVIII, nr. 135, 1890, p. 1-3.<\/p>\n

2s1t<\/sup> Anul IV, nr. 7; de aici era reprodus \u00een \u201eTribuna\u201c, anul VII, nr. 284, din 14\/26 decembrie 1890, p. 1-2. Textul e cuprins \u00een volumul \u201eFlorica ceterasul si alte scrieri\u201d, Bucuresti, Editura literara a Casei Scoalelor, 1928, p. 139-145.<\/p>\n

22<\/sup>\u00cen a doua scrisoare editata de Ion Breazu, expediata din Iasi, la 21 decembrie 1890, Ioan Paul povestea prietenului sau: \u201eDe atunci am fost o luna de zile dus din Slatina la un concurs \u00een Iasi tocmai, si tot de atunci am fost numit dascal la liceul din Iasi, si tot de atunci m-am mutat aici s\u2026t Am scapat din cuibul acela de la Slatina, din murdaria aceea si de privirea de vita a lui Crainic, am intrat si eu \u00een lume cumsecade. Colegii de aici sunt cei mai distinsi profesori de scoale medii din toata tara s\u2026t Idealul meu era Iasul, \u00een fine, iata-ma aici, de acum numai zile si sanatate\u2026 Am meritat si eu o soarta mai buna, dupa 7 ani de dascalie, din care 3 la Caransebes m-am luptat cu saracia si 4 la Slatina cu noroiul. Aici e si un centru literar, mai \u00eensufletit chiar ca la Bucuresti si placerile mele literare usor gasesc hrana aici. Lumea aici e mai onesta si mai cu suflet, iar viata mai ieftina si mai buna ca la Bucuresti. Dec\u00e2t toate \u00eensa mai ales clima sanatoasa m-a adus aici. Dupa concurs era sa ma numeasca la Sf. Sava \u00een Bucuresti, eu \u00eensa am cerut liceul din Iasi.\u201c<\/p>\n

23<\/sup> \u201eMonitorul Oficial. Dezbaterile Adunarii deputatilor\u201c 1894-1895, p. 532.<\/p>\n

24<\/sup>\u00cen \u201eAnuarul Oficial. \u00cenvatam\u00e2ntul secundar, special si universitar\u201c, 1908, p. 589, \u201estatul personal\u201c indica: \u201eProf. supl. Gim. Slatina \u2013 4 oct. 1886; prof. L. Nat. Iasi \u2013 1 dec. 1890; Def. L. Nat. Iasi \u2013 1894; Lic. Internat Iasi \u2013 27 noiembrie 1898.\u201c Aceeasi publicatie, pe 1912, \u00eel da ca \u201eprof. germana la L. Nat. Iasi\u201c.<\/p>\n

25<\/sup>Redactorul cotidianului iesean \u201eJurnalul\u201c (semna As. si era, probabil, poetul Rodion \u2013 A. Steuerman), semnal\u00e2nd \u00een noiembrie 1895 \u201econfuzia\u201c facuta de \u201eAdevarul\u201c \u00eentre I. Saint Pierre si Ioan Paul, vorbea despre ultimul \u00een termeni foarte elogiosi: \u201eeminentul profesor de limba germana\u201c. La fel vor face \u00een amintirile lor fostii sai elevi \u2013 Mihail Sadoveanu (\u201eAnii de ucenicie\u201d, \u00een \u201eOpere\u201d, vol. XVI, p. 452), M. Sevastos (\u201eAmintiri de la \u00abViata rom\u00e2neasca\u00bb\u201c, ed. II, Bucuresti, E. L., 1966, p. 257-260), Demostene Botez (\u201eMemorii\u201d, Bucuresti, Ed. Minerva, 1970, p. 166-167).<\/p>\n

26<\/sup> Vezi Onisifor Ghibu, \u201eAmintiri despre Ioan Paul\u201d, \u00een \u201eSocietatea de m\u00e2ine\u201c, anul III, nr. 9, din 28 februarie 1926, p. 160-161.<\/p>\n

27 <\/sup>\u201eScrisori catre G. Ibraileanu\u201d, editie \u00eengrijita de M. Bordeianu s.a., pref. de N.I. Popa, vol. III, Bucuresti, Editura Minerva, p. 283. (Epistola lui Sanielevici poarta data 7 februarie 1909.)<\/p>\n

28<\/sup> At\u00e2t C. Robu, c\u00e2t si Dan Manuca (vezi nota 1) afirma ca Ioan Paul a fost profesor de estetica ori a tinut cursuri de estetica la Universitatea din Iasi. Anuarul institutiei nu da vreo informatie \u00een acest sens. Pe de alta parte, la Facultatea de Litere si filosofie din Iasi se \u00eenfiinteaza \u00een 1911 conferinta de Istoria artelor, ce va fi ocupata prin concurs de Al.A. Naum.<\/p>\n

29<\/sup> Vezi si M. Sevastos, \u201eAmintiri de la \u00abViata rom\u00e2neasca\u00bb\u201c, ed. II-a, Bucuresti, E.L., 1966, p. 260: \u201eIbraileanu spunea \u00een redactie ca \u00abFlorica ceterasul\u00bb si \u00abKir Ianulea\u00bb a lui Caragiale sunt cele mai bune \u00abnuvele istorice\u00bb din literatura noastra\u201d.<\/p>\n

30 Vezi \u201eScrisori catre G. Ibraileanu\u201d, ed. cit., vol. III, p. 363-365, 369, 94 p.<\/p>\n

3s1t<\/sup> Numerele 16-18 ale \u201epublicatiei saptam\u00e2nale\u201c, 94 p. Anterior se tiparisera creatii ale urmatorilor scriitori: B. Delavrancea, I.Al. Bratescu-Voinesti, N. Gane (doua, \u00een numere diferite, 3 si 11), N. Iorga, G. Cosbuc, C. Dobrogeanu-Gherea, Octavian Goga, I.L. Caragiale, Ion Gorun, A. Vlahuta, Mihail Sadoveanu, D.D. Patrascanu, Jean Bart si G. Top\u00eerceanu.<\/p>\n

32<\/sup> \u201eProstul are noroc\u201d, (m.), 10 aprilie; \u201eCine sunt \u00eenteleptii si cine nebunii\u201d, 28 iunie; \u201eFii cuminte, domnule Bratianu\u201d, (Un binevoitor), 11 iulie; \u201eAcum ori niciodata\u201d, 23 iulie; \u201eUnde e Iasul nostru?\u201d, 31 iulie; \u201eProtectia Germaniei\u201d, 18-19-20 august; \u201eNu-i chip de discutat cu ei\u201d, 15 septembrie; \u201eO socoteala\u201d, 1 decembrie; \u201eDar daca vor \u00eenvinge nemtii?\u201d, 29-30 decembrie; \u201eAnul m\u00e2ntuirii\u201d, 1 ianuarie 1916; \u201eMartiriul Bucovinei\u201d, (P.), 9 ianuarie; \u201eDuhul Binelui si al Raului\u201d, 12-13 ianuarie; \u201eO suta de ani\u201d, 11 septembrie 1916. (\u00centre paranteze sunt semnaturile de sub articole.)<\/p>\n

33<\/sup> \u201eDar momentul cu adevarat mare, \u00een care Paul si-a dat toata masura sufletului sau, a fost razboiul. \u00cen tot Iasul \u00abneutralitatii\u00bb oficiale, n-a fost inima mai calda, mai pasionata, mai fanatic \u00eenchinata idealului national, n-a fost vointa care sa arate mai cu hotar\u00e2re drumul s\u00e2ngelui spre Ardeal dec\u00e2t Ion Paul. Activitatea lui din acest timp va ram\u00e2ne onoarea vietii sale. Prin scris, prin grai, \u00een articole de gazeta, \u00een conferinte si discursuri de adunari publice, sufletul lui a vibrat, a palpitat, s-a luptat, s-a zbatut fara odihna pentru a nu se pierde prilejul cel mare si unic.\u201c (V. Bogrea, \u201e+ Ioan Paul\u201d, \u00een \u201eSocietatea de m\u00e2ine\u201c, anul III, nr. 9, din 28 februarie 1926, p. 158-159.)<\/p>\n

34<\/sup> \u00cen \u201eEvenimentul\u201c, nr. 270, din 14 ianuarie 1915, p. 1, semnat m.m.<\/p>\n

35<\/sup> Vezi nota 26.<\/p>\n

36<\/sup> Vezi \u201e\u00cenca un erou al Iasilor\u201d, \u00een \u201eEvenimentul\u201c, anul XXIV, nr. 283, p. 1. Cele doua companii atacasera inamicul \u201ela baioneta\u201c, c\u00e2nt\u00e2nd \u201eLa arme\u201d, \u00een frunte cu sublocotenentul ce avea o secure \u00een m\u00e2na!<\/p>\n

37<\/sup> \u201eAnuarul ofiterilor activi\u201c, 1920, p. 108.<\/p>\n

38<\/sup> Vezi Dr. C. B.sacaoanut, \u201eUn moldovean… din Ardeal\u201d, \u00een \u201eRevista Moldovei\u201c (Botosani), anul V, nr. 2, februarie 1926, p. 24-25. Aici, o scrisoare a lui I. Paul catre nepotul sau Calin, de trei-patru ani, de o putin obisnuita gingasie si intensitate a sentimentului.<\/p>\n

39<\/sup> \u00cen \u201eNeamul rom\u00e2nesc\u201c, anul XIV, nr. 1\u20133, din 3 \u2013 5 ianuarie 1919. (E posibil ca \u201eserialul\u201c sa fi continuat; numerele urmatoare lipsesc \u00eensa din colectia avuta la dispozitie.)<\/p>\n

40<\/sup> Nr. 70, din 26 martie 1919, p. 2.<\/p>\n

4s1t<\/sup> Enumer\u00e2ndu-si \u201etitlurile\u201c, I. Paul nu pomeneste nimic de faptul ca ar fi fost profesor de estetica la Universitatea din Iasi ori ca ar fi tinut cursuri acolo. E de retinut si marturisirea intentiei de a-si str\u00e2nge \u201estudiile si lucrarile literare\u201c scrierile publicate p\u00e2na \u00een acel moment \u00een doua volume, intentie nerealizata p\u00e2na la sf\u00e2rsit.<\/p>\n

42<\/sup>La plecarea sa din capitala Moldovei, fostii colegi si elevi i-au organizat o emotionanta sarbatorire. Vezi \u201eBanchetul \u00een onoarea d-lui I. Paul\u201d, \u00een \u201eEvenimentul\u201c, nr. 179, din 3 octombrie 1919, si \u201eSarbatorirea d-lui I. Paul\u201d, \u00een nr. 186, din 11 octombrie 1919.<\/p>\n

43<\/sup> E gazduita si \u00een \u201eEvenimentul\u201c, anul XXVIII, nr. 61-63, din 29 aprilie \u2013 1 aprilie 1920.<\/p>\n

44<\/sup> La cele sustinute de conferentiar se \u201eindigneaza\u201c mai \u00eent\u00e2i ziarul \u201ePatria\u201c din Cluj, apoi \u201eAdevarul\u201c din Bucuresti. Pricina adevarata era de sorginte politica. Studentii clujeni s-au situat de partea lui I. Paul si au facut manifestatii ostile redactorului ce-l atacase. De partea profesorului au fost si multe periodice, printre care si \u201eEvenimentul\u201c iesean.<\/p>\n

45<\/sup> \u00cen \u201eJunimea si junimistii. Scrisori si documente inedite\u201d, editie \u00eengrijita, introducere si note de Ion Arhip si Dumitru Vacaru, Iasi, Editura Junimea, 1973, p. 184-185.<\/p>\n

46<\/sup> Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Rom\u00e2ne, 1996, p. 101.<\/p>\n

47<\/sup> \u00cen \u201eTransilvania\u201c, anul LI, nr. 3, 1920.<\/p>\n

48<\/sup> Desigur, cu o conferinta. Textul \u201eAvram Iancu\u201d, inclus \u00een volumul \u201eFlorica ceterasul si alte scrieri\u201d (1928), ar putea fi chiar conferinta respectiva ori o dezvoltare a ei.<\/p>\n

49<\/sup> Rudolf Sutu, vezi mai jos.<\/p>\n

50<\/sup> \u00cen legatura cu aceasta trebuie sa fi fost examenul \u201ede docenta\u201c sustinut de candidatul Lucian Blaga \u00een iulie 1924. \u00cen \u201eDocumente literare\u201d, editie de Gh. Cardas, Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, la p. 191 se gaseste o scrisoare a lui Virgil I. Barbat catre V. Bogrea, \u00een care expeditorul informa despre \u201eduelul lui sal profesorului Stefanescu-Goangat cu Mos Paul \u00een chestia Blaga, a carui docenta tot a \u00eenceput \u2013 venind Dragomirescu. Mos Paul sustinea ca este t\u00e2narul \u2013 Blaga, vezi bine \u2013 cel mai distins din noua generatie; Goanga arata ca are lipsuri multe, alaturi de tot at\u00e2tea semne de pretentie. Chestia a ramas \u00een suspensie p\u00e2na la 1 iulie, c\u00e2nd va prezenta si Goanga un raport, alaturi de cel ultra elogios a lui Mos Paul.\u201c Se \u00eentelege de aici ca I. Paul \u00eel voia ca succesor al sau pe Lucian Blaga, lucru care nu s-a realizat. La catedra \u00een cauza va fi suplinitor Virgil I. Barbat p\u00e2na c\u00e2nd va fi numit prin concurs Radu Paul.<\/p>\n

5s1t<\/sup> Anul III, nr. 9, din 28 februarie 1926, p. 158-162.<\/p>\n

52<\/sup> Anul XLIV, nr. 55, din 7 martie 1926, p. 1. (Articolul se intitula \u201eUn rom\u00e2n unit\u201d.)<\/p>\n

53<\/sup> Anul LVIII, nr. 3, martie 1926.<\/p>\n

54<\/sup> Anul I, nr. 2, 1 aprilie 1926.<\/p>\n

55<\/sup> Anul III, nr. 703, 1926.<\/p>\n

56<\/sup> Anul nr. IX, nr. 2250, din 24 februarie 1926, p. 2.<\/p>\n

57<\/sup> Anul V, partea a II-a, 1924-1926, p. 1540-1541.<\/p>\n

58<\/sup> Este ceea ce marturiseste batr\u00e2nul carturar \u00een introducerea textului Ion Paul despre Eminescu, publicat \u00een \u201esBuletinult Mihai Eminescu\u201c (vezi nota), p. 7. El mai declara ca Ana Paul \u00eei \u00eencredintase manuscrisele ramase de la sotul ei, din care el \u201esat ales c\u00e2teva\u201c. \u00centre aceleasi manuscrise era si conferinta din 1922, pe care o tiparea \u00een respectivul \u201ebuletin\u201c.<\/p>\n

59 <\/sup>\u201eIoan Paul\u201d, \u00een \u201eAdevarul literar si artistic\u201c, seria II, nr. 550, din 21 iunie 1931, p. 8; \u201e\u00cen amintirea lui Ioan Paul\u201d, \u00een \u201eG\u00e2nd rom\u00e2nesc\u201c, anul IV, nr. 3-4, aprilie-mai 1936, p. 208-213.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen introducerea studiului intitulat \u201eEnigmaticul I. Saint Pierre\u201d1, am relatat cum, pornit pe urmele unui adversar al \u201eartei tendentioniste\u201c, cu un nume oarecum exotic \u2013 I. Saint Pierre, la un moment dat, pe fondul lipsei informatiilor despre acesta, un indiciu gasit, mai exact, \u201eo dezvaluire\u201c \u00een presa, conform careia era vorba de un pseudonim sub… Cite\u0219te mai mult »Profesorul, criticul si scriitorul Ioan Paul. Itinerar biografic<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5607,5606,5605,5603,5602,5608,5604],"class_list":["post-7776","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-gherea","tag-i-paul","tag-ioan-paul","tag-limba-germana","tag-nuvele","tag-pseudonim","tag-saint-pierre"],"views":5394,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7776","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7776"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7776\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7776"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7776"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7776"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}