Unul dintre cele mai
\ncontroversate personaje ale istoriei antice ram\u00e2ne, fara indoiala, Caius Caesar Germanicus, al patrulea imparat roman. Fiul generalului Germanicus si al Agrippinei Maior, fiu adoptiv al lui Tiberius, caruia ii va urma la conducerea Imperiului. Supranumit Caligula (Cizmulita), mascota a trupelor care au adus pax romana in teritoriile germanice, adolescent crescut sub supravegherea autoritarei imparatese Livia, sotia lui Augustus, instruit in secretele guvernarii de catre imperialul parinte de adoptie in insula Capri, monstru scelerat, dictator crud, de sorginte elenistica, daca luam in considerare ceea ce au scris despre el Suetoniu sau Dio Cassius.<\/p>\n
Personaj cu biografie incarcata (in ciuda fapului ca nu a atins v\u00e2rsta de treizeci de ani), Caligula pare iesit direct din mecanismul tregediei clasice, dar si foarte potrivit investigatiilor psihanalist-psihiatrice aplicate (si) literaturii in secolul XX. Reevaluarea sa, in studii de specialitate si in opere fictionale, deopotriva, e una la ordinea zilei la inceputul secolului XXI. C\u00e2nd piesa omonima a lui Albert Camus (Premiul Nobel pentru Literatura, 1957) devine un ofertant punct de plecare intr-o asemenea incitana intreprindere. Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei antice ram\u00e2ne, fara indoiala, Caius Caesar Germanicus, al patrulea imparat roman. Fiul generalului Germanicus si al Agrippinei Maior, fiu adoptiv al lui Tiberius, caruia ii va urma la conducerea Imperiului. Supranumit Caligula (Cizmulita), mascota a trupelor care au adus pax romana in teritoriile germanice, adolescent crescut sub… Cite\u0219te mai mult »Imperatorgate: Luna si trezoreria<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[5592,5593,5591,5590],"class_list":["post-7746","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-caligula","tag-festivalul-de-teatru-clasic","tag-teatrul-din-baia-mare","tag-victor-ioan-frunza"],"views":1300,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7746","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7746"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7746\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7746"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7746"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7746"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\n\u201eCaligula sunt toti oamenii\u201c<\/strong>
\nAcum sapte decenii, in 1941, Albert Camus incheia seria \u201eabsurdului\u201c \u2013 \u201eCaligula\u201c, \u201eStrainul\u201c, \u201eMitul lui Sisif\u201c. Publicata in mai 1944, impreuna cu \u201eNeintelegerea\u201c, si av\u00e2nd premiera pe 26 septembrie 1945, la Teatrul H\u00e9lertot, piesa \u201eCaligula\u201c va fi ulterior radical modificata. Si personajul va deveni un veritabil om revoltat, exponent etalon al absurdului camusian ce releva faptul ca \u201eepoca noastra piere pentru ca a crezut in valori, pentru ca a crezut ca lucrurile ar fi putut deveni frumoase incet\u00e2nd sa mai fie absurde\u201c. O natura chinuita, duala \u2013 monstru si inger \u2013 de regasit in fiecare dintre noi (dupa cum afirma autorul) si care \u201econsimte sa moara dupa ce intelege ca nu te poti salva singur si ca nu poti fi liber incalc\u00e2nd libertatea celorlalti\u201c.
\nCu logica sa de fier ce transcende elementarele interrelatii umane si accelereaza combustia trairii patimase, afis\u00e2nd dispretul ca unica alinare in viata care ii devine de nesuportat, Caligula se indreapta cu grabire spre o sinucidere anuntata. Care ia forma asasinatului eliberator. E aceasta una dintre temele predilecte ale scrisului camusian, redescoperita, revizitata, resuscitata in montari ce readuc in actualitate un scriitor pe cale sa devina \u201ecaz clasat\u201c. Sau, mai bine zis, \u201enotorietate clasata\u201c.
\nIn ultima vreme, pasionatii de teatru au putut sa vada si la noi c\u00e2teva incitante abordari ale textului camusian. La Baia Mare, \u201eCaligula\u201c, purt\u00e2nd amprenta inconfundabila a lui Victor Ioan Frunza. Acum doi ani, la Arad, in deschiderea Festivalului de Teatru Clasic, un spectacol de mare forta, av\u00e2nd ca laitmotiv chiar afirmatia din subtitlu, \u201eCaligula sunt toti oamenii\u201c, montare a regizorului sloven T\u00f6mas Pandur, aflat printre cei mai importanti oameni de teatru europeni ai momentului. Acum c\u00e2teva saptam\u00e2ni, la Bucuresti, o trupa franceza a prezentat publicului prima versiune a piesei, cea din 1941. In fine, cea mai noua premiera a Teatrului National \u201eMarin Sorescu\u201c din Craiova este tot \u201eCaligula\u201c, in directia de scena a lui L\u00e1szl\u00f3 Bocs\u00e1rdi, unul dintre regizorii pe val, in ultimul deceniu, in Rom\u00e2nia.
\n\u201eSingurul care a aruncat in derizoriu puterea insasi\u201c<\/strong>
\nPentru a-si construi personajul ca pe un revoltat impotriva destinului, inselat de libertatea absoluta, pe care, in cele din urma, o descopera a fi nu aceea buna, Albert Camus il situeaza la antipodul despotilor \u201egreoi, grosi si mediocri\u201c si face din el \u201eun inocent infasurat in in din cel mai pur\u201c. Il asaza la antipodul personajelor de gen din tragedia antica si amendeaza sursele istorice. Suspectat, chiar in epoca, de uciderea surorii si amantei sale Drusilla, pe care o zeifica, imediat dupa moarte, sub numele de Panthea, in piesa lui Albert Camus, Caligula o asasineaza pe \u201eamanta batr\u00e2na\u201c Caesonia care, in realitate, i-a fost a patra sotie, dupa Iunia, Livia Orestilla si Lollia Paulina, si mama singurului sau copil, Drusilla Minor. At\u00e2t imparateasa atipica (fosta consoarta de brutar din suburbia Romei), c\u00e2t si copila au fost executate de garzile pretoriene dupa reusita conspiratiei.
\nRelatiile Primului Cetatean al Imperiului cu Senatul, in speta, cu grupul de patricieni, sunt mai aproape de perioada domniei unchiului si urmasului sau Claudius, c\u00e2nd libertii favoriti ai imparatului, un fel de secretari particulari, cum era Narcisus (copiat de Helicon din piesa camusiana), eludau forul legislativ dupa bunul plac al stap\u00e2nului lor. Faptul ca t\u00e2narul imparat isi obliga supusii sa-l adore ca pe un zeu nu e neaparat un semn ca acesta a dorit sa instaureze o monarhie de tip elenistic, ci se regaseste in traditia inaugurata de Iulius Caesar si Octavianus, Divinul Augustus, care s-au livrat ca zei provinciilor cucerite. Pe l\u00e2nga dispretul fata de supusi si gustul pentru farsa, mustrarile de constiinta si teama de chinurile din Tartar la care va fi supus in urma faptelor sale pam\u00e2ntene l-au facut pe Caligula (in fond, un om al vremii sale) sa se proclame nu un rival al lui Zeus Capitolinus, ci rival al tuturor zeilor si zeitatilor carora li se aduceau ofrande in intregul Imperiu Roman.
\nIn fine, razboiul cu literatii si filozofii nu s-a datorat numai apetitului sau pentru distractiile populare, prin care obtinuse, de la inceputul domniei sale, sufragiile vulgului. Dincolo de atributele manipulatorii ale acestora, Caligula a inteles ca a-i cultiva, mai ales pe filozofi, ar insemna sa intre pe un teren alunecos, sa i se releve slabiciunile unei logici pe care el insusi o considera de fier. Subtil, Albert Camus ii ingemaneaza pe Cassius Chaerea, militarul care l-a purtat pe umeri pe copilul Caligula in marsurile istovitoare ale legionarilor lui Germanicus, si cel care, devenit sef al garzii pretoriene, il va ucide cu lovituri de pumnal pe imparatul Caligula, si pe Seneca, filozoful crutat de imperator, dar silit sa se sinucida de catre Nero, caruia ii va fi mentor, in singurul personaj care ii tine piept dictatorului, de la egal la egal, cu si fara masca, opusul sau in oglinda, Cherea. Pe care, in virtutea acestui fap, il iarta, astept\u00e2ndu-l parca sa-i dea lovitura de gratie.
\nAm insistat asupra acestui portret in evantai tocmai pentru ca personajul care, in fapt, duce greul peisei lui Albert Camus, contradictoriu, dilematic, revoltat, absurd, poate fi considerat un studiu de caz in ceea ce priveste revizitarea clsicilor modernitatii. Cu rezultate spectaculoase care, chiar antagonice fiind, nu tradeaza esenta textului\/pretextului camusian, cum ar fi, de pild\u00e3, montarea lui T\u00f3mas Pandur, despre care am scris, acum doi ani, in \u201eCultura\u201c, si aceea a lui L\u00e1szl\u00f3 Bocs\u00e1rdi, despre care scriu acum.
\n\u201eOamenii mor si nu sunt fericiti\u201c<\/strong>
\nIn partea st\u00e2nga a spatiului de joc, o lada masiva gri intunecat, pe al carei capac ard zeci de lum\u00e2nari albe (precum Tiberius ori Claudius, unchiul si urmasul sau la demnitatea de imperator, Caligula a fost fascinat de aceasta civilizatie, ale carei mistere ii mai b\u00e2ntuie si azi pe istorici) un loc al mortii cu sacralitate intrinseca. In partea dreapta, c\u00e2teva elemente de mobilier dintr-un salon empire. Oglinzi si coridoare transparente cu care publicul aflat pe scena, in intimitatea povestii ce va urma, e lasat sa se familiarizeze minute bune. L\u00e1szl\u00f3 Bocs\u00e1rdi si-a conceput montarea ca pe un spectacol la care sa asiste, la fiecare reprezentatie, putin peste optzeci de persoane. Fiecare din unghiul sau, cu revelatia sa, intre firul ierbii si privirea de sus, peste umar, prin rasfr\u00e2ngeri, niciuna comoda, niciuna favoriz\u00e2nd asistatul lenes, detasat. Un fel de stat pe ghimpi.
\nCu mici derogari, regizorul adera la structura de teatru clasic anuntata de Albert Camus \u2013 unitate de timp, spatiu, actiune. Patru acte cu scene scurte, care se succed rapid, cu mare mobilitate, in palatul lui Caligula. Intre primul act si celelalte trei diferenta de timp este de trei ani. Doua momente initiatice jaloneaza desfasurarea evenimentelor: ridicarea din infern a personajului central, care si-a petrecut trei zile intr-un descensus ad inferos, l\u00e2nga cadavrul Drusillei, av\u00e2nd revelatia ca \u201eoamenii mor si nu sunt fericiti\u201c\u00a0 si al doilea descensus ad inferos, cel pentru totdeauna, c\u00e2nd, cu o clipa inaintea propriei morti, Calligula are revelatia ca \u201evom fi vinovati pentru totdeauna\u201c, circularitate de spectacol de circ (la sf\u00e2rsitul caruia nu aplauda nimeni, caci protagonistul asasinat cu bestialitate, ca intr-un sacrificiu ritualic, de exorcizare, nu-si rosteste ultima replica \u201eInca mai sunt viu!\u201c, daramite sa mai ceara aplauze de la asistenta, la sf\u00e2rsit de farsa, precum inaintasul sau Augustus, cu acel plaudite ramas in istorie…).
\nL\u00e1szl\u00f3 Bocs\u00e1rdi opteaza pentru un Caligula fragil, care stie ca nu are prea mult timp pentru farsa pe care le-a pregatit-o supusilor sai si care traieste cu febrilitate fiecare moment al spectacolului, mereu in cautare de asistenta, mereu dinamit\u00e2nd conventiile si adulmec\u00e2nd vinovatii. \u201ePublic, vreau publicul meu! Judecatori, martori, acuzati, cu totii condamnati dinainte!\u201c Dar si un lunatic, cel ce vrea luna de pe cer nu pentru ca ar fi un rasfatat, un detinator de putere absoluta care isi poate permite orice, in orice conditii, ci pentru ca a simtit deodata nevoia de imposibil… \u201eLumea asta, asa cum este facuta, nu e suportabila… Prin urmare, am nevoie de Luna sau de fericire, sau de nemurire, de ceva nebunesc, poate, dar care sa nu tina de lumea asta.\u201c
\nPersonajul camusian este in montarea lui Bocs\u00e1rdi dincolo de hybris, prins intre ardoarea cu care vrea sa instaleze clarviziunea asupra lumii construita gresit\u00a0 si farsa in care trebuie sa evolueze ca prim functionar al imperiului ale carui finante au scapatat. Intre Luna si trezorerie.
\nPe nisipurile miscatoare ale unui subiect fierbinte, la zi, regizorul actualizeaza subtil, interesat sa aduca in prim plan falia tot mai ad\u00e2nca dintre fascinatul de imposibil Caligula si pragmaticii, obedientii, speriatii patricieni. Impunerea fiscalitatii aberante, cu urmari s\u00e2ngeroase, at\u00e2t c\u00e2t apare in desfasurarea piesa, tine parca de un spectacol in arena, in care cetatenii imperiului sunt gladiatorii cazuti si un singur spectator, imparatul, le dicteaza moartea, cu strigatul jugula si gestul specific.
\nCor antic in raspar, grupul patricienilor, care poarta, tot in raspar, nume de conspiratori celebri, Lepidus, Cassius, de eroi romani, Mucius, Metellus, ori de pampalai antici; Senectus, Mereia, Patricius, e amorf, lipsit de credibilitate ca adversar redutabil. O adunatura de doni scapatati, in alb si negru, cu ochelarii, palariile si tigarile de foi aferente. \u201eInfasurat in in din cel mai pur\u201c, asa cum\u00a0 il defineste Albert Camus, Caligula, ca graffer nonsalant, cu spatele sacoului despicat insa, de parca ar purta o camasa de forta din care nu se mai poate desprinde in inspirata, de mare finete, viziune a lui Bocs\u00e1rdi, le poate adresa, scris in oglinda, dispretul sfichiuitor, ii poate hrani, la propriu, grotesc, in calitate de prim bucatar pus pe economii al imperiului falimentar si poate acoperi, cu spray fosforescent, dovada conspiratiei, iert\u00e2ndu-l pe Cherea, tocmai pentru ca vedea in el un posibil, credibil adversar.
\nGirofar, Ceaikovski, portavoce<\/strong>
\nIn actualizarea textului camusian regizorul nuanteaza subtil si relatiile dintre Caligula si apropiatii sai, Caesonia, Helicon si Scipio. Primii doi ii sunt (si) purtatori de cuv\u00e2nt cu atribute contemporane a caror folosire se integreaza firesc in atmosfera de palat, nediston\u00e2nd prin modernitate: girofarul si portavocea care amplifica unilateralitatea discursului imperial. Ultimul imprumuta mult din maladiv-debusolarea junetii la zi. Tensiunea in crescendo si ritmul alert, cu decupaje, uneori, aproape cinematografice particularizeaza viziunea autentica, originala a montarii lui L\u00e1szl\u00f3 Bocs\u00e1rdi. Mai ales in ultimele scene, c\u00e2nd Caligula, desprins de real, sub fascinatia magnetica a astrului pe care nu-l poate lua in posesie, se transforma intr-o lebada albastra, intr-o fiinta de vis\/cosmar. Metamorfoza imparatului, care pluteste pe muzica lui Ceaikovski din \u201eLacul lebedelor\u201c, int\u00e2i in oglinda, intr-o proiectie pentru initiati, pentru privilegiati, apoi pentru patricienii convocati la spectacol, e un moment de v\u00e2rf al montarii, un moment contrapunctic asasinatului care va urma si care incheie, printr-o rafinata impletire de grotesc si sacralitate, farsa imperiala. Cu un Caligula aproape eteric, refugiat in acelasi sarcofag de unde iesise la inceputul spectacolului si care se dovedeste a fi (si) o cutie magica, folosita la circ pentru \u201etaierea femeii curajoase\u201c, al carei trup ar urma sa fie strapuns\/despicat de spade ascutite ca briciul. Intre iluzie si crima barbara, infaptuita nu doar de garzile pretoriene si de anemicii conspiratori, ci de o multime de macelari cu masti de gaze si sorturi de cauciuc, disparitia imparatului e pe masura fabulatiilor care, de la contemporanii sai si p\u00e2na azi, au fost luate drept viata si mostenirea lui Caligula.
\nMontarea lui L\u00e1szl\u00f3 Bocs\u00e1rdi, in care regizorul face, remarcabil, echipa cu J\u00f3zsef Bartha (decoruri), Judit Dobre-K\u00f3thay (costume), T\u00e1mas B\u00e1nyai (light design), musteste de originalitate si forta expresiva. Actorii, in mare masura, au facut priza cu aceasta propunere incitanta, ofertanta, de recitire a piesei lui Albert Camus. Dupa o incalzire mai lenta, Sorin Leoveanu devine un Caligula problematic, tragic prin predestinare, prin caderea in propria-i cursa, pendul\u00e2nd intre viclenie si inocenta, un fel de adolescent blestemat care se joaca (si ce joaca!) de-a tiranul s\u00e2ngeros. Gabriela Baciu (Caesonia) e prea mult femeie-comisar, cu tipetele aferente, dar e in rol c\u00e2nd redevine preoteasa amorului care-si conjura trupul sa-i inapoieze iubitul. Valentin Mihali (Helicon) e confidentul-spectator cu mici doze de implicare, asa cum si l-a dorit directorul de scena. Alaturi de Sorin Leoveanu, Ilie Gheorghe (Cherea) sustine viziunea originala a regizorului cu toata inzestrarea si experienta de senior al scenei. Ceea ce n-a prea iesit in spectacolul acesta neaparat de vazut e scena poetilor fata cu Caligula, in concursul pe tema data.
\nNu pot sa nu amintesc, apasat, caietul-program (redactare Vally Naulet, Nicolae Boangiu), care beneficiaza de excelente conditii grafice, de fotografiile lui Constantin Padureanu (care a deschis o expozitie cu imagini de la repetitii si din spectacol, in foaierul teatrului) si Florin Chirea. Caietul, realizat profesionist, reuneste textul tradus de Alice Georgescu pentru aceasta montare cu un binevenit \u201eAvertisment cu g\u00e2ndul la spirit\u201c, portretul presonajului istoric Caligula, si distributia pe larg. Rar se mai int\u00e2mpla, in ultima vreme, asemenea adevarate evenimente editoriale la premierele teatrelor din Rom\u00e2nia.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"