{"id":7720,"date":"2011-05-12T08:15:04","date_gmt":"2011-05-12T06:15:04","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7720"},"modified":"2011-05-12T08:16:15","modified_gmt":"2011-05-12T06:16:15","slug":"cartea-tabitei-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cartea-tabitei-ii\/","title":{"rendered":"Cartea Tabitei (II)"},"content":{"rendered":"

Marta Petreu, Acasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului,<\/em> Editura Polirom, 2011, 328 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Autoarea \u201efictionalizeaza\u201c substanta constitutiva (anecdotica, recuzita, desigur, dar si esenta profunda, afectiva, sapientiala, de testimoniu existential) a cartii \u00een diferite chipuri si la diferite \u201eniveluri\u201c. Exista, mai \u00eent\u00e2i, o fictionalizare conventionala si \u201esuperficiala\u201c, pe care o \u00eenregistram ca pe o \u201emarca\u201c, oarecum deliberat ostentativa, a fictionalitatii: ea vizeaza numele persoanelor evocate ori \u201e\u00eenfatisate\u201c \u00een carte, denumirile localitatilor, alte detalii concrete si \u201eadministrative\u201c de casting si de recuzita. Naratoarea \u2013 personaj auctorial fatis prezentat ca atare, de altfel \u2013 nu se numeste Rodica, nici Marta, ci Tabita. Numele ei de familie, la nastere, nu e Crisan \u2013 cum a fost cel al scriitoarei Marta Petreu -, ci Valean, iar numele de fata al mamei sale nu e Olosutean, cum a fost \u201e\u00een realitate\u201c, ci Sucutardean. Probabil ca si numele altor personaje \u2013 sora si fratele naratoarei, alte rude, vecini si cunoscuti, figuri cu aparitii episodice ori meteorice, secundare \u2013 vor fi suferit \u201edeghizari\u201c onomastice similare. \u00censa, remarcam, prenumele celor doua personaje cele mai \u00eensemnate ale cartii, parintii naratoarei, sunt aceleasi cu ale parintilor Martei Petreu: Maria si Augustin (Mica si Ticu, \u00een familie, pentru copiii lor), ceea ce nu e lipsit de o profunda semnificatie. Marturisesc, \u00een context (desi, evident, lucrurile se cer considerate la alt nivel al implicarii afective), ca nu m-ar mira daca as afla ca si numele acelei profesoare de rom\u00e2na care i-a \u00eenteles si stimulat Tabitei gustul pentru lectura, pentru lecturi masive si infinite, ar fi identic cu acela al profesoarei care a jucat rolul omolog \u00een biografia Martei Petreu. C\u00e2t despre numele localitatilor din roman, procedeul acesta al fictionalizarii ostentativ \u2013 \u201econventionale\u201c (si nu lipsit, cred eu, de un discret humor \u201ede atelier\u201c, de un clin d’\u0153il cumva h\u00e2tru, autoironic fara der\u00e2dere, autoarea \u00eencerc\u00e2nd parca sa ne transmita: \u201euite cum criptez eu numele \u201ereale\u201c, ca sa fie limpede ca e vorba de fictiune, nu de autobiografie bruta, nu?!\u201c ) e utilizat cam \u00een acelasi mod, cu particularitati specifice. Stim, de pilda, ca autoarea s-a nascut si a copilarit la Juc, sat din \u00eemprejurimile Clujului (pe harti figureaza separat \u00een zonele de habitat compact componente, Jucul de Sus si Jucul de Jos, sau \u201eJucu de Sus\u201c, conform bizarei practici adoptate mai nou \u00een privinta scrierii numelor de localitati\u2026), si aflam ca Tabita s-a nascut si a copilarit la Cutca. Un nume \u201eplauzibil\u201c, desigur, perfect armonizat cu exigentele de \u201eculoare locala\u201c ale tinuturilor \u00een chestiune, un nume oarecare de sat ardelenesc, si chiar exista, \u201e\u00een realitate\u201c o Cutca, numai ca la c\u00e2teva zeci de kilometri mai \u00eencolo, cam prin partile Dejului si ale Gherlei. Dar nu despre acea Cutca, reala, ni se vorbeste \u00een carte: Cutca fictionala, satul natal al Tabitei, se numeste ea asa, \u00eensa prezinta de fapt toate atributele esentiale (sub raportul situarii geografice, pe Somes, nu prea departe de Cluj, al pozitiei fata de \u201edrumul tarii\u201c, adica soseaua nationala (Land Strasse, pe vechile planse ale \u201eridicarii iosefine\u201c, Josephinische Landaufnahme, de la 1769-1773), al peisajului si configurarii habitatului si a meleagurilor contigue, al unui edificiu precum castelul Kem\u00e9ny, \u00een care de-a lungul anilor au functionat scoala primara si biblioteca publica locala etc.) ale localitatii reale Jucu de Sus, \u201edeghizarea\u201c toponimica fiind de fapt transparenta si av\u00e2nd, fara \u00eendoiala, rostul de a marca, de a semnifica fictionalitatea discursului romanesc. Notam o asemanatoare \u201edeghizare\u201c a denumirii si la nivelul unui element sa-i zicem \u201ede recuzita\u201c: marea firma internationala care deschide o uzina la Cutca, \u00een anii 2000, este General Motors, ia nu Nokia, cea care a deschis, \u00een \u201erealitatea reala\u201c, o fabrica la Jucu. Schimbate \u2013 dar usor de decriptat \u2013 sunt si numele unor asezari din imediata apropiere, dar localitatile mai mari si mai departate \u00eesi pastreaza numele reale: Clujul ram\u00e2ne Cluj, Mediasul ram\u00e2ne Medias etc. Optiunea seamana, la urma urmei, cu aceea a lui Rebreanu, din \u201eIon\u201c, unde, ca sa zicem asa, Prislopul si Nasaudul \u201edeveneau\u201c Pripas si Armadia, dar, de pilda, Clujul si C\u00e2rlibaba \u2013 mentionate ca repere pentru a localiza tar\u00e2mul fictional \u00eenfatisat \u2013 \u00eesi pastrau numele adevarat.
\nPe l\u00e2nga aceasta \u201efictionalizare\u201c conventionala, de \u201eavertizare\u201c, opereaza \u00een carte si o fictionalizare de tip mai degraba instrumental, unele elemente referentiale \u201erecoltate\u201c din realitate fiind remaniate, fasonate, comasate ori amendate prin interventie auctoriala, cu scrupulul unei optime r\u00e2nduieli a ansamblului. Ma prevalez, relev\u00e2nd acest aspect, de declaratiile scriitoarei, care si-a dezvaluit, la o recenta \u00eent\u00e2lnire cu cititorii, c\u00e2teva din procedarile si \u201etrucurile\u201c poietice (am aflat astfel ca unele \u00eensusiri, istorisiri, fapte sau patanii, ori trasaturi portretistice, ale unor persoane reale cunoscute de autoare de-a lungul vietii au fost reatribuite sau regrupate, eventual au fost faurite asemenea figuri \u2013 fiind vorba de personaje \u201esecundare\u201c \u2013 pornind de la mai multe \u201emodele\u201c reale etc.).
\n\u00cen fine, a treia modalitate de fictionalizare ? si cea mai importanta, desigur ? e de natura esentiala, sav\u00e2rsindu-se prin interpretare si comentariu, prin configurarea complexa a materialului (initialmente) \u201ebiografic\u201c, prin decupaj si ecleraj, prin particularitatile traiectului epic (si ma refer la o epica nu at\u00e2t, ori nu numai, a faptelor, c\u00e2t, mai ales, a g\u00e2ndurilor si a simtamintelor, a trairilor, a revizitarii memoriei si a dinamicii ideilor) al volumului, acesta din urma definindu-se ca un adevarat \u2013 si bun \u2013 roman.
\nAsadar, putem fi \u00eencredintati ca fidelitatea conformitatii \u201ereferentiale\u201c (fata de \u201emodelele reale\u201c, fata de \u201esursa\u201c profunda) e fara \u00eendoiala respectata \u00een foarte mare masura, si, ca sa concretizam putin, prin apel la termeni de comparare presupusi notorii, cred ca putem opina fara grija ca Tabita e \u201emult mai aproape\u201c de Rodica Marta Crisan (alias Marta Petreu) dec\u00e2t era Niculae Moromete de Marin Calarasu (a.k.a. Marin Preda), ori ca satul fictiv Cutca e \u201emult mai aproape\u201c de Jucu dec\u00e2t era Pripasul fictional de Prislopul din realitate. Putem considera, fara riscul de gresi prea mult, ca Tabita nu este, desigur, \u201echiar\u201c Marta Petreu, dar nici nu este un dublu \u00eenselator al autoarei, un pseudo-alter-ego fictional \u2013 cum e, de pilda, personajul fictional pseudo-auctorial numit \u201eAutorul\u201c din romanele trilogiei lui Dumitru Tepeneag, \u201eHotel Europa\u201c s.c.l. \u2013 , ci un alter-ego auctorial \u00een toata legea. Dar esenta, registrul major al fictionalizarii rezida nu \u00een preschimbari onomastice si toponimice, nici \u00een retusarea ori retopirea detaliilor realului brut, ci \u00een modalitatea particulara de a observa, decupa, formula si, implicit ori explicit, comenta datele brute ale acelui \u201ereal\u201c de maxima intensitate \u2013 si, totodata, gingasie\u2026\u2013 care e propria viata, viata familiei, a celor mai apropiati si scumpi oameni \u2013 parintii, fratii. Rezida \u00een felul anumit \u00een care autoarea ne spune povestea propriei vieti.
\nIar acest \u201efel anumit\u201c, pe c\u00e2t de \u00eenc\u00e2ntator, impresionant si eficace (artisticeste) se vadeste a fi, pe-at\u00e2t e de discret \u00een materie de etalare a \u201emecanismelor\u201c sale constitutive, de estompat si neostentativ, de \u201etopit \u00een decor\u201c, \u00eenc\u00e2t induce iluzia naturaletei absolute, a absentei artificiului. Spuneam ca autoarei i-a \u201eiesit\u201c cu brio realizarea temerarului proiect, si nu ezit sa o repet. Remarcam ca ea a surmontat fara probleme posibilul handicap reprezentat de caracterul ultra-dramatic, cumva \u201ede telenovela\u201c, al materialului biografic consemnat ori evocat (cu cortegiul sau de elemente \u00eentristatoare sau \u00eenspaim\u00e2ntatoare, de grozavii, urgii si napaste, de suferinte \u00eenabusite sau acute, de episoade de tortura psihica si afectiva \u2013 voluntara sau nu -, de morti neasteptate, cumplite, s\u00e2ngeroase, de blesteme strasnice care par sa aiba efect etc., alternate, desigur, cu secvente daca nu tocmai jubilatorii ori idilice, totusi senine si \u201eluminoase\u201c), evit\u00e2nd cu obstinatie ori dezamors\u00e2nd fara crutare potentialul de exces retoric si de emfaza pe care un asemenea inventar tematic \u00eel comporta si care, daca nu-i strunit cu vigilenta, genereaza acele elemente (patosul, \u00eenduiosarea, autocompatimirea, revolta vindicativa etc.) ce pot de \u00eendata m\u00e2na \u00eentreaga poveste catre zonele \u00eendoielnice artisticeste ale melodramatismului \u201eieftin\u201c si ale dolorismului \u201eminor\u201c, poate chiar catre Grand-Guignol. Nimic din posibilele derapaje inerente hiper-dramatismului nu razbate \u00een scrisul Martei Petreu, iar \u201edolorismul\u201c ei, daca exista \u2013 si exista, fara \u00eendoiala, \u00een oarecare masura \u2013 e unul de stirpe aleasa, de \u00eenalta tinuta, \u00een registru auster, si, de aceea, efectiv impresionant.
\nAm spus, sau am dat de \u00eenteles, ca scrisul romancierei Marta Petreu e aparent \u201esimplu\u201c si \u201enatural\u201c, ca nu frapeaza prin sofisticare tehnica, prin complicatie naratologica. Revin si, aparent, ma contrazic (de fapt \u201eregl\u00e2ndu-mi tirul\u201c, ca sa zic asa\u2026): exista, de fapt, sumedenie de procedari de mare complexitate si rafinament la nivelul artei expunerii, care contribuie nu putin la a-i conferi excelenta. Ele sunt \u00eensa mentinute cu discretie \u201e\u00een profunzimea\u201c textului, fara sa fie v\u00e2nturate histrionic la suprafata, si de aceea, ram\u00e2n poate mai greu de depistat. Asa, de pilda, focalizarea diferentiata si alternativa, selectiva, a privirii naratoriale pe interioritatea diferitelor personaje. Autoarea \u00eesi aroga ori suspenda omniscienta \u00een mod selectiv si \u201etintit\u201c, instanta launtrica a constiintei diferitelor personaje e fie \u201edezvaluita\u201c si investigata, fie opacizata, dupa caz, cu efecte productive la nivelul coerentei de ansamblu si a tensiunii motrice a \u00eentregii naratiuni. Efecte speciale sunt obtinute (cum se \u00eent\u00e2mpla, de altfel, mai totdeauna \u00een cazuri similare de autofictiune retrospectiva) prin \u201ejocul\u201c dintre personajul Tabitei-copil, reconstituita din memorie, si cel al Tabitei adulte, naratoare (autoare, de fapt) a romanului pe care tocmai \u00eel citim (acum, \u00een primavara lui 2011, el fiind scris \u00een a doua parte a anului 2010, dupa cum reiese chiar din textul sau). Comutarile de punct de vedere si ajustarile de focalizare se produc cu discretie, pe nesimtite, fara \u201emasinarii\u201c textuale rebarbative expuse ostentativ, pe fondul unui flux narativ cursiv si unitar. Iar procedeul contribuie decisiv la augmentarea consistentei de semnificatie a romanului, fiindca din aplicarea lui se isca un psihism si un afect pluralizate, diseminate, \u201emai ample\u201c dec\u00e2t cele personale ale naratoarei, un fel de halo ori ghem de informatie, semnificatii, experiente, viziuni si trairi cumva colective, la care toti protagonistii, dar si celelalte personaje, participa, si pe care \u00eel \u00eempartasesc, fara ca vreunul din ei sa-l cunoasca si stap\u00e2neasca \u00een totalitatea lui, astfel \u00eenc\u00e2t romanul nu mai e perceput ca glasuirea unei voci singure, a Tabitei, ci cu adevarat, \u00een sensul cel mai ad\u00e2nc, ca o \u201ecronica de familie\u201c. O cronica ce, prin arborescentele ei retrospective, \u00eembratiseaza un rastimp cronologic, istoric, mult mai amplu dec\u00e2t vietuirea naratoarei, si anume aproape o suta de ani (notam \u00een treacat ca ideea unei sugestii de intertextualitate viz\u00e2nd \u201eCien a\u00f1os de soledad\u201c nu pare cu totul de \u00eenlaturat).
\n\u00censa nu de o \u201ecronica\u201c oarecare, descriptiva si neutra afectiv, este vorba, ci, de fapt, de un adevarat (\u00eemi masor cuvintele!) imn de iubire filiala si, totodata, de o tentativa de a resuscita\/nemuri, prin cuv\u00e2nt, pe cei mai \u00eensemnati oameni din biografia naratoarei, pe Mica si pe Ticu. Asa stau lucrurile, asadar, si totusi romanul e departe de a fi un omagiu conventional, o rememorare panegirica si idilizata a \u201eicoanei scumpe a parintilor\u201c etc. Nu e asa ceva! Dupa cum nu e nici, dimpotriva, vreo rafuiala paricida \u00eent\u00e2rziata, asa-zic\u00e2nd \u201e\u00een efigie\u201c, \u00een postumitate. E un imn de iubire auster, aspru, sever, daca se poate spune asa, un \u201eimn\u201c, repet, deloc conventional ori idilizant, si, de aceea, extrem de adevarat. \u00cenaltat unui \u201etata cumplit\u201c si unei \u201emame cumplite\u201c. Patruns de compasiune si \u00eentelegere, de spirit critic si de perspicacitate, o \u00eencercare de a explica patimiri si accidente esentialmente private, dar (tocmai de aceea\u2026) bine\u00eenteles ca universale, general-omenesti \u00een cel mai \u00eenalt grad.
\n\u00cen ultima analiza, romanul Martei Petreu trateaza, cum am mai spus, despre acele lucruri, aparent comune si banalizate, care de fapt sunt si ram\u00e2n \u00een fond lucrurile efectiv \u201emari\u201c, efectiv universale, dincolo de mode si timp (si de \u00eenvelisul socio-cultural particular, de costumatia si de recuzita contingenta \u00een care se manifesta si actualizeaza, iarasi si iarasi, de-a lungul nesf\u00e2rsitei drumetiri sublunare a neamului omenesc). G\u00e2ndul te duce la tragismul grecilor antici, la carti memorabile ale sondarii specificului \u2013 at\u00e2t de simplu si de grav si de necuprins totodata \u2013 noimelor si legitatilor posibile ale zv\u00e2rcolirii existentiale. Si, daca suntem \u00een cautarea unor posibile analogii, pentru a putea fixa nivelul temperaturii ideatico-afective, putem \u00eendrazni sa remarcam ca atmosfera intrinseca a discursului romanesc al Martei Petreu e mai degraba \u201eca la Faulkner\u201c dec\u00e2t ca \u00een proza fie flamboaiant fantastico-ludica, fire prudent ironico-deconstructiva si sceptic-atotrelativizanta a at\u00e2tor romancieri contemporani (remarca poate parea \u201eenorma\u201c, stiu, si hazardata, dar sunt convins ca nu este, si o sustin , cum grano salis daca vreti, dar cu un granum de sare totusi destul de mic; precizez ca e o observatie \u2013 sau parere \u2013 care nu insinueaza defel vreo acuza de imitatie ori pastisare faulkneriana: doar o omologie \u2013 plauzibila \u2013 a \u201escarii de gravitate\u201c, caci dincolo de aceasta afinitate cu glasuirea mississippianului, deosebirile, firesti, sunt destule\u2026).
\nS-ar cadea sa atrag atentia si asupra unei alte \u00eensusiri mai putin obisnuite a romanului Martei Petreu care ar putea (azi!) trece neobservata, si ar fi pacat. Romanul acesta poate fi remarcat si ca o \u201epiesa \u00eent\u00e2rziata\u201c la un \u201edosar\u201c care a preocupat timp de multe decenii mediile criticii, istoriei si teoriei literare de la noi. E vorba de dosarul (vechi, desigur, dar \u00eenca nu cu totul \u201e\u00eencheiat\u201c!) al prejudecatilor privind presupusa \u201einferioritate\u201c sub raport artistic si ideatic a asa-numitei \u201eproze rurale\u201c (adica cu subiecte si personaje din lumea satului) fata de proza urbana. Problema compatibilitatii tematicii rurale cu modernitatea prozastica si excelenta estetica a fost multa vreme tributara acelor prejudecati configurate \u00een urma manipularii ideologice, fara un suport estetic remarcabil, a respectivei tematici, la un moment dat. \u201eProza rurala\u201c ajunsese ca \u00eensemne, \u00een perceptia obsteasca, o proza conservatoare, desueta, presupusa simplista, schematica, d\u00e2nd seama cu mijloace artistice modeste de o realitate umana mai degraba rudimentara, lipsita de rafinament, subtilitate ori profunzime sufleteasca. I se opunea, \u00eentr-o viziune cvasi-maniheista, proza urbana, presupusa a fi \u00een mod automat purtatoarea complexitatii, a \u00eennoirii si rafinamentului, a profunzimii, a valorii. \u00cen practica, \u00eensa, respectiva prejudecata a fost, de fapt, tot mai viguros contrazisa de ivirea unor opere de \u201eproza rurala\u201c \u00eenzestrate cu caracteristicile literaturii moderne de calitate. Autorii acestei contraziceri au fost, desigur, marii scriitori cu origine rurala, cei care, fie fii de tarani, fie cunoscatori, din copilarie, si \u00een profunzime, a vietuirii taranesti, au devenit \u2013 prin destinul lor, prin \u00eenvatatura, prin stramutarea \u00een mediul urban si, mai ales, prin ralierea la cultura \u201emajora\u201c, \u201e\u00eenalta\u201c, prin studiu si lecturi \u2013 oraseni (din punct de vedere cultural) si, \u00een prezenta talentului si a vocatiei, scriitori.
\nCunosc\u00e2nd, asadar, pe de o parte, mediul de viata rural si, pe de alta, mediul cultural \u201emajor\u201c, \u201ecult\u201c, modern \u2013 la noi, multa vreme, prin excelenta \u201ecitadin\u201c -, un scriitor cu ascendenta rurala, cu studii si cu solide lecturi din marea literatura universala, inclusiv din cea contemporana \u2013, putea da, cu talent, excelente opere de literatura \u201eculta\u201c moderna pe teme rurale.
\nC\u00e2nd aceste doua conditii \u2013 cunoasterea profunda, pe de o parte, a mediului de viata rural si, pe de alta, a mediului cultural \u201emajor\u201c, \u201ecult\u201c, modern (la noi, multa vreme, prin excelenta \u201ecitadin\u201c), si detinerea unei competente adecvate \u00een materie de literatura \u201eculta\u201c moderna \u2013 au fost \u00eentrunite la nivelul aceluiasi individ, dotat si cu talent literar, literatura culta, moderna, de calitate, pe teme rurale a devenit posibila, ea infirm\u00e2nd spectaculos si prejudecata privind presupusa \u201erudimentaritate\u201c (psihologica, sufleteasca etc.) a omului de la sat. \u00cenfaptuitorii cei mai marcanti, prin timp, ai subrezirii si cvasi-spulberarii amintitei prejudecati \u201eanti-ruraliste\u201c se cunosc, de buna seama: deja \u201ebatr\u00e2nul\u201c Slavici (nici literatura, nici personajele nu sunt \u00een vreun fel \u201erudimentare\u201c!), mai t\u00e2rziu Rebreanu, Pavel Dan, Marin Preda, Sorin Titel, dar si at\u00e2tia altii, mai putin \u201evizibili\u201c, din diferite epoci. Li se adauga acum, iata, la \u00eenceput de nou mileniu, si Marta Petreu, prin romanul acesta.
\nSi, fiindca tot am \u201edat-o\u201c pe istorie literara, nu pot sa nu semnalez si recomand atentiei \u00eenca o trasatura definitorie a acestui (foarte nou) roman al Martei Petreu: afilierea lui \u2013 si fara \u00eendoiala ca nu ca urmare a vreunei intentionalitati cultural-polemice auctoriale etc., ci date fiind datele si resorturile lui intrinseci \u2013 la buna \u201eproza rurala\u201c ardeleana de \u00eenalta calitate. Te duce g\u00e2ndul nu o data la Pavel Dan (si asta nu numai date fiind coincidente de decor si atmosfera, tin\u00e2nd de C\u00e2mpia Transilvaniei) sau la alti autori cu \u201eradacini\u201c \u00een zona \u00een chestiune.
\nVedeti, s-au scris (si chiar publicat), ca sa zicem asa, tone de literatura memorialistic-evocatoare sau confesiva minora, uneori nu lipsita poate de oarecare farmec si noima, \u00eensa preponderent conventional-idilizanta, naiv evocatoare de paradisuri pierdute (ale copilariei la sat etc.). \u201eAcasa, pe c\u00e2mpia Armaghedonului\u201c nu se prenumara printre acele scrieri. E o carte deloc \u201eminora\u201c, deloc conventionala, o carte grava si, pe alocuri, dureroasa (\u00eensa fara sadism \u201ecautat\u201c si artificios, de duzina\u2026), inevitabil \u201eidilica\u201c, dar \u00een doze farmaceutice, profund plauzibile si legitime ca atare. \u00cen care \u201eevocarea\u201c e, daca vreti, mai degraba \u201emijloc\u201c dec\u00e2t \u201escop\u201c.
\nSi, pe de alta parte, nu poate fi nici ignorata, nici escamotata o evidenta care se impune pe parcursul si mai ales dupa \u00eencheierea lecturii: dincolo de sumedenia de deosebiri de tot felul, dincolo de evolutiile si modele ori formulele dominante care s-au succedat \u00een diferitele epoci istorico-literare, si indiferent de diversitatea de afilieri estetice si ideologice, de contexte istorice s.a.m.d., ea vadeste un \u201eaer de familie\u201c comun cu o \u00eentreaga constelatie de opere (altfel, si ele, c\u00e2t de poate de diferite \u00eentre ele\u2026) din proza noastra, de la \u201eMara\u201c si \u201eIon\u201c, de la textele viabile ale lui Ag\u00e2rbiceanu, la scrierile cele mai izbutite ale lui Pavel Dan, si p\u00e2na la cele ale lui Sorin Titel, dezvaluind si atest\u00e2nd viabilitatea prin veac a unor particularitati nu propriu-zis \u201egeografice\u201c ori \u00eentemeiate \u201eetnografic\u201c, ci a unei comunitati sau convergente de viziune si perspectiva, cu fundamentare si explicatie complexe. Iata deci ca o paradigma asa zic\u00e2nd \u201eistoricizata\u201c, poate ca de multi considerata a fi \u201eepuizata\u201c, e actualizata valid si admirabil \u00een orizontul actualitatii imediate. Re\u00eenviata cu prospetime, firesc si fara \u00eendoiala ca deloc \u201eprogramatic\u201c ori silnic. \u00centr-un chip cu at\u00e2t mai convingator si pilduitor, deci.
\nUn (absolut necesar, cred eu) comentariu aprofundat-analitic al cartii, care sa vizeze, \u00een detaliu, articulatiile \u201esubiectului\u201c, profilul personajelor, configuratia ideatica si dinamica afectiva, modularile scriiturii si interactiunea (ori \u201esimfonia\u201c) liniilor tematice, i-ar spori sensibil impactul (ferind-o de riscul de a se pierde \u00een cenusiul \u00eensiruirii oarecum monotone de prezentari plat-elogioase pe care masinaria mediatica de promovare editoriala le aplica cam otova mai tuturor noilor aparitii c\u00e2t de c\u00e2t acceptabile): gestul ram\u00e2ne \u00een sarcina viitorului (un viitor c\u00e2t mai apropiat, sper). Zeci si sute de asa-zic\u00e2nd \u201eamanunte\u201c, de aluzii neexploatate agresiv, de accente pe c\u00e2t de discrete, pe-at\u00e2t de productive la o t\u00e2lcuire atenta, ofera un teren de actiune atractiv pentru oficiantii demersului hermeneutic. E cert ca secventele, episoadele cvasi-fantastice, tributare fabulosului propriu patrimoniului de superstitii stravechi, dar si aproape onirice, presarate \u00een fluxul unei naratiuni \u201eoficial\u201c totusi realiste, de pilda, ar merita un comentariu aparte. La fel si cine stie c\u00e2te alte detalii de tipul optiunilor onomastice la care s-a recurs \u00een \u201edeghizarea\u201c realitatii din \u201eviata reala\u201c. Iata, de pilda, Tabita, numele naratoarei, al personajului auctorial, nu pare sa fi fost ales la \u00eent\u00e2mplare. Sigur, e un nume biblic mai rar folosit, element eficace de \u201eculoare locala\u201c pentru Ardealul de Nord (unde frecventa unor astfel de nume e superioara celei din alte regiuni, si asta indiferent de confesiunea religioasa a familiilor care recurg la ele\u2026), dar e numele unei femei care e \u00eenviata de sf\u00e2ntul Petru (v. \u201eFaptele sfintilor apostoli\u201c, 9, 36-41). \u00cen planul profan, laic, al scriiturii literare, aceasta Tabita, din \u201eCutca\u201c, este re\u00eenviata, de-a lungul cartii \u00eentregi, nu de vreun sf\u00e2nt, ci de ea \u00eensasi, prin actul scrierii romanului. La fel cum sunt \u00eenviati, tot de ea, Mica si Ticu. \u00centr-o carte care ne priveste pe toti.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Marta Petreu, Acasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului, Editura Polirom, 2011, 328 p.   Autoarea \u201efictionalizeaza\u201c substanta constitutiva (anecdotica, recuzita, desigur, dar si esenta profunda, afectiva, sapientiala, de testimoniu existential) a cartii \u00een diferite chipuri si la diferite \u201eniveluri\u201c. Exista, mai \u00eent\u00e2i, o fictionalizare conventionala si \u201esuperficiala\u201c, pe care o \u00eenregistram ca pe o \u201emarca\u201c, oarecum deliberat… Cite\u0219te mai mult »Cartea Tabitei (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5570,1309,5571],"class_list":["post-7720","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-acasa","tag-marta-petreu","tag-pe-campia-armaghedonului"],"views":1872,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7720","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7720"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7720\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7720"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7720"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7720"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}