{"id":7601,"date":"2011-05-05T10:49:11","date_gmt":"2011-05-05T08:49:11","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7601"},"modified":"2011-05-05T22:36:49","modified_gmt":"2011-05-05T20:36:49","slug":"armaghedonul-dupa-marta","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/armaghedonul-dupa-marta\/","title":{"rendered":"Armaghedonul dupa Marta. Marta Petreu: Acasa, pe Campia Armaghedonului"},"content":{"rendered":"

Marta Petreu, Acasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului,<\/em> Editura Polirom, 2011, 328 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Foarte buna ideea editurii Polirom de a dedica o colectie de autor Martei Petreu, in ciuda unei cariere scriitoricesti daca nu fragede, neajunse inca la vremea bilantului. Spun asta pentru ca autoarea clujeana s-a dovedit a fi, in ultimii ani, una dintre cele mai complexe si totodata mai coerente personalitati ale literaturii rom\u00e2ne. Vointa de a se exersa in mai multe genuri, de la poezie p\u00e2na la eseu sau critica literara si \u2013 cel mai recent \u2013 roman, n-a reusit sa spulbere originalitatea extrem de pronuntata a scriitoarei. Nu-i greu de observat ca, oric\u00e2t de diferite ca gen si problematica, toate cartile Martei Petreu sunt strabatute, ca un fir rosu, de o luciditate masochista, aproape autodistructiva. Daca ea a fost remarcata prompt de mai toti exegetii poeziei, de la Ion Pop p\u00e2na la Ion Bogdan Lefter, pornind chiar de la o excelenta sintagma din \u201eSilogism imperfect\u201c (\u201electia de vivisectie in oglinda\u201c), mai putin s-a observat ca eseurile Martei Petreu poarta aceeasi marca. In primul r\u00e2nd, pentru ca autoarea nu atinge dec\u00e2t subiecte dureroase pentru sensibilitatea ulcerata si degraba excitabila a culturii rom\u00e2ne. Fie ca scrie despre Emil Cioran, Eugen Ionescu sau, in penultima carte, despre Mihail Sebastian, Marta Petreu isi dovedeste marele talent, dublat de un curaj aproape sinucigas, de a deschide rani. Operatia chirurgicala aplicata in poezie propriei existente devine model de \u201etratament\u201c al intregii culturi rom\u00e2ne. Fapt cu at\u00e2t mai frapant cu c\u00e2t autoarea refuza constant anestezia, gata sa-si asume toate consecintele suferintei \u2013 deopotriva a pacientului si a doctorului. C\u00e2nd in joc e adevarul integral si experienta totala, rezervele si falsificarea induse de orice forma de metadiscurs nu-si mai au locul. Marta Petreu e, de altfel, printre putinii intelectuali de la noi constienti de faptul ca o cultura autentica nu se construieste cu tampoane si cu complicate tactici de sterilizare, ci cu varsare de s\u00e2nge. De aici amprenta extrem de personala a tuturor cartilor ei, de la plachetele de poezie p\u00e2na la eseurile despre scriitori interbelici. Chiar c\u00e2nd nu scrie in mod explicit despre sine, Marta Petreu se livreaza total prin directetea si cruzimea analizei. Sigur ca la mijloc nu e doar acel masochism de substanta (in virtutea caruia chiar scrierile despre altii par pe alocuri rechizitorii indreptate asupra propriei persoane), ci un model terapeutic acreditat in literatura rom\u00e2na de Max Blecher, un mai vechi estet al suferintei. Intr-un pasaj magistral din \u201eVizuina luminata\u201c, personajul narator practica niste paradoxale exercitii de atenuare a durerii fizice prin concentrare programatica asupra nuantelor ei. Descompunerea infinitezimala a senzatiilor, analiza gamelor durerii p\u00e2na la ultima nota aveau menirea de a ocoli durerea insasi ca intreg, diminu\u00e2ndu-i considerabil forta. Daca suferinta se transforma intr-o simfonie gata de contemplat in sine, ea il impinge pe cel in cauza din postura de subiect in cea \u2013 mult mai suportabila \u2013 de martor si de contemplator extatic. Exista destule semnalmente, in cartile Martei Petreu, ca scriitoarea aplica aceeasi cura at\u00e2t \u201esubiectilor\u201c pe care-i trateaza, c\u00e2t si siesi (de multe ori, concomitent).<\/p>\n

Amintiri cicatrizate<\/h2>\n

Astfel inc\u00e2t \u201eAcasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului\u201c e o surpriza doar din punctul de vedere al dexteritatii in interiorul genului prozastic, nu si din unghiul viziunii de fond. E surprinzator sa vezi ca tranzitivitatea incr\u00e2ncenata, stilul concentrat-nervos si gravitatea fara cusur (nicio adiere de destindere umoristica sau de autoironie ludica nu strabate scrisul Martei Petreu) specifice poemelor fac casa buna acum cu exigentele romanului. Ce-i drept, nu despre un roman clasic e vorba, nici de o desfasurare logica a actiunii, ci mai degraba de o confesiune intunecata, circulara si obsesiva, in care poeta lucreaza cot la cot cu eseista pentru a da contur unei lumi numai pe jumatate reale. Tabita Valean, naratoarea din \u201eAcasa, pe C\u00e2mpia Armeghedonului\u201c reface, pornind de la moartea mamei, monografia genealogica si spirituala, vizibila si invizibila, a propriei familii. Numai ca \u2013 si aici deja reies calitatile de prozatoare, recente descoperite, ale Martei Petreu \u2013 desfasurarea pur cronologica e inlocuita cu totul de o captivanta acumulare simbolica. Ceea ce ar fi putut constitui cu usurinta un simplu parcurs biologic, decupat conventional conform alternantei generatiilor, devine, sub lupa proaspetei prozatoare, o poveste tensionata despre apocalipsa spirituala a unei familii.
\nModul de pozitionare a naratoarei se imprima inevitabil asupra faptelor povestite. Caci \u2013 si aici ne reintoarcem la obsesii mai vechi ale Martei Petreu \u2013 procesul reamintirii nu e o anamneza inocenta sau neutra, ci un ecorseu violent si minutios: \u201eSa-ti amintesti seamana cu ruperea crustei maronii de pe-o rana\u201c, marturiseste intr-un pasaj foarte interesant Tabita. Tensiunea intregii carti, care se citeste cu sufletul la gura, e de regasit, astfel, in desfolierea gradata a cicatricilor-amintiri p\u00e2na la pipairea ranii vii cu degetul. Ceea ce parea la inceput un frumos necrolog menit sa refaca portretul moral al unei familii pe cale de disparitie se transforma, pe nesimtite, intr-un rechizitoriu cu at\u00e2t mai dur cu c\u00e2t perspectiva acuzatoare directa lipseste aproape cu desav\u00e2rsire. Un amestec de vinovatie, ura, m\u00e2nie, compasiune, tandrete si \u2013 nu in ultimul r\u00e2nd \u2013 dragoste ferventa, aproape religioasa, nuanteaza permanent discursul fiicei. Rezulta, din aceasta perspectiva ramificata, cel putin doua dintre cele mai memorabile personaje ale literaturii rom\u00e2ne din ultimii ani.<\/p>\n

Gulagul domestic<\/h2>\n

Destinul Mariei (retinuta diminutival drept \u201eMica\u201c, sau, mai simplu, dar cu majuscula \u201eMama\u201c) parcurge un intreg ciclu de iluzii si deziluzii. Dintr-o \u201eprincipesa deghizata in taranca\u201c, ai carei ochi neverosimil de vii asteapta miracole, asa cum foarte plastic o caracterizeaza prozatoarea, Mica se transforma, in urma unei casnicii nefericite, in calaul propriilor copii, tratati cel mai adesea cu o rautate perversa. Un vers celebru al Martei Petreu \u2013 \u201eStau in cosmar ca-n mama\u201c \u2013 poate fi acum rastalmacit simetric ca forma de dependenta (aproape uterina) in aversiune. Adevarate revelatii retrospective, prin care fiica incearca sa-si inteleaga si sa-si scuze in acelasi timp parintele nedrept, sunt fragmentele despre psihologia at\u00e2t de schimbatoare a Mamei: \u201eIntr-un anumit fel, ea, de care era plina casa si curtea si care nu umplea viata cu starile ei, era absenta. Nu ne rasfata. Nu inventa nimic pentru noi. Ne purta de grija fara nici un fel de grija, ca sa zic asa, ca si cum si-ar fi facut datoria la minimum, ca si cum atentia ei interioara ar fi fost de fapt indreptata spre altceva, de noi nestiut\u201c. Sau, in alt loc: \u201eMai baga ea intrigi intre noi, caci, dupa cum am descoperit noi cu mirare, nu ne putea iubi pe toti trei deodata (…) Asa a fost Mica, ne-a iubit numai pe r\u00e2nd si de preferinta unul contra celorlalti\u201c. Nu mai putin complexa \u2013 imposibil de rezumat aici \u2013 e figura unui tata la fel de crud, preocupat doar de a-si indoctrina (a se citi: a sfida, a teroriza) religios copiii, propovaduind zilnic, impotriva sotiei greco-catolice, sloganuri iehoviste. Aceasta Mama Teribila si acest Tata Cumplit, numiti astfel cu dezaprobare, dar si cu respect infricosat, sunt marile zeitati absente in regimul afectiv al copiilor, aflate in permanent conflict, insa extraordinar de solidare in ce priveste mutilarea lor psihologica. Astfel inc\u00e2t \u2013 si aici, prozatoarea e luata in posesie din nou de poeta \u2013 imaginile caminului parintesc sunt indisociabile de metaforele razboiului. Vorbind permanent de \u201eun teren minat\u201c, de \u201eo infruntare pe viata si pe moarte\u201c sau de \u201eArmaghedonul din mijlocul casei noastre\u201c, Tabita pare sa conceapa un jurnal de razboi mai degraba dec\u00e2t un portret de familie. Tonalitatea si ritmul marturiei se inflameaza pe masura ce cartea devine o colectie de atrocitati parintesti mai mult sau mai putin voluntare \u2013 comparabile cu scene din \u201ePortretul artistului la tinerete\u201c sau, mai recent, cu \u201eComplexul lui Portnoy\u201c al lui Philip Roth -, insa soldate cu grave frustrari si traume sufletesti. Supravietuitoarea acestui teribil Gulag domestic reface lantul cauzal de la cicatrice la leziune, isi descopera rani sufletesti uitate si le fixeaza, terapeutic, in sentinte crude, dar extrem de precise: imbracata mereu in hainele fratilor mai mare, Tabita deduce instinctiv ca \u201emi se cuvin foarte putine lucruri si numai daca ram\u00e2n de la ceilalti\u201c; invinuita tot timpul pentru propriile boli, ea invata treptat ca \u201edurerea este o proprietate si o vinovatie intima, poate o trasatura de caracter\u201c. Cel mai grav e, insa, complexul de animal prigonit, pentru care fiecare gest de afectiune, oric\u00e2t de neinsemnat, devine o revelatie si prilej de recunostinta permanenta. Induiosatoare e, in aceasta carte a absentei iubirii si a comunicarii, tocmai cautarea infrigurata dupa micile semne ale \u201edezghetului\u201c sufletesc. Un buchet de flori de la Ticu, momentele de comuniune muta cu Mosul Martei in fata radioului unguresc sau lectura din \u201eLa Medeleni\u201c impreuna cu Mica sunt \u201ecristale\u201c neatinse de resentiment, slefuite si acum cu mare grija de memoria Tabitei. Oazele paradisiace in mijlocul Infernului absolut (e ciudat cum peisajul C\u00e2mpiei Transilvaniei imbraca la propriu, intr-un aer neverosimil, culorile halucinantului Armaghedon, iesind in decorul realismului propriu-zis) dau o complexitate extraordinara confesiunii la limita din romanul Martei Petreu.
\nSupara, desi nu iese din logica obsesiva a structurii cartii, doar repetitia unor pasaje si sentinte la care prozatoarea poate renunta cu usurinta intr-o eventuala editie a doua, dupa cum nu era necesar episodul lung al ridicolului discurs iehovist de la inmorm\u00e2ntarea Tatalui. In totul insa, \u201eAcasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului\u201c se anunta deja drept una dintre marile reusite ale acestui an, romanul unei scriitoare care a dovedit inca o data ca se poate reinventa credibil fara sa paraseasca spatiul propriei sensibilitati.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Marta Petreu, Acasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului, Editura Polirom, 2011, 328 p.   Foarte buna ideea editurii Polirom de a dedica o colectie de autor Martei Petreu, in ciuda unei cariere scriitoricesti daca nu fragede, neajunse inca la vremea bilantului. Spun asta pentru ca autoarea clujeana s-a dovedit a fi, in ultimii ani, una dintre cele… Cite\u0219te mai mult »Armaghedonul dupa Marta. Marta Petreu: Acasa, pe Campia Armaghedonului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5540,4220,1309],"class_list":["post-7601","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-acasa-pe-campia-armaghedonului","tag-alex-goldis","tag-marta-petreu"],"views":2534,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7601","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7601"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7601\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7601"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7601"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7601"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}