{"id":7539,"date":"2011-04-28T08:55:30","date_gmt":"2011-04-28T06:55:30","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7539"},"modified":"2011-04-28T09:24:54","modified_gmt":"2011-04-28T07:24:54","slug":"cannes-2011-gratie-si-sofisticare-cu-faye-dunaway-pe-afis","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cannes-2011-gratie-si-sofisticare-cu-faye-dunaway-pe-afis\/","title":{"rendered":"Cannes 2011. Gratie si sofisticare cu Faye Dunaway pe afis"},"content":{"rendered":"

Trei filme rom\u00e2nesti \u00een programul editiei: \u201eLa source des femmes\u201c de Radu Mihaileanu (competitia oficiala), \u201eLoverboy\u201c de Catalin Mitulescu (Un Certain Regard) si \u201eLupu\u201c de Bogdan Mustata (Atelier).<\/strong><\/em><\/p>\n

Dupa Robert De Niro si Emir Kusturica ca presedinti de jurii (juriul de la lungmtraje si respectiv de la Un Certain Regard), a fost facut cunoscut si numele presedintelui de la Cin\u00e9fondation. El este Michel Gondry, pasionat de cinematograful poetic, dar si de comedia cu \u00eencurcaturi a anilor treizeci si nu mai putin de efectul \u201eefectelor speciale\u201c ale productiilor marcate de tehnologiile digitale actuale. \u00centre timp am aflat si cine prezideaza la Camera d’Or: coreeanul Bong Joon-Ho.
\nDe asemenea, dupa Kristin Scott Thomas, Diane Kruger si Monica Bellucci, ca sa ne referim doar la anii imediat precedenti, \u00een 2011 maestra de ceremoniii va fi o alta frumoasa, M\u00e9lanie Laurent. Este un an al blondelor, s-ar zice, dar si al celebritatilor planetare. Woody Allen va deschide festivalul cu \u201eMidnight in Paris\u201c, un portret \u00een miscare, itinerant, pregnant cultural, al capitalei Frantei. O vom putea vedea si pe Carla Bruni Sarkozy \u00een rolul unui ghid la Muzeul \u201eRodin\u201c.
\nNu putem trece peste participarea rom\u00e2neasca din acest an. La ora redactarii acestor r\u00e2nduri sunt deja cunoscute listele principale, asupra carora am putea reveni. De retinut este deocamdata faptul ca din nou Rom\u00e2nia atrage interesul publicului si al specialistilor. O face prin trei titluri (\u00een speranta ca si alte sectiuni vor retine \u00een programul lor productii de la noi). \u00cen competitia pentru Palme d’Or a intrat \u201eLa source des femmes\u201c de Radu Mihaileanu. La Un Certain Regard \u2013 \u201eLoverboy\u201c de Catalin Mitulescu \u2013, iar \u00een sectiunea Atelier, proiectul \u201eLupu\u201c de Bogdan Mustata. \u00centre timp va fi data publicitatii si componenta juriilor.
\n\u00centotdeauna, \u00eensa, Cannes-ul a stiut sa se recomande si prin vitrina oferita de afisul editiei. Ne vom ocupa \u00een cele ce urmeaza de acest aspect mai putin comentat. Festivalul are un adevarat cult al succeselor de altadata. Cultiva astfel amintirea acelor ani faimosi, c\u00e2nd un mare regizor sau un mare actor dominau atmosfera. Asemenea momente de neuitat sunt de gasit la fiecare editie. \u00cen 1973, de pilda, \u201eScarecrow\u201c, \u00een regia lui Jerry Schatzberg, obtinea Palme d’Or. Asa ne-am putea explica de ce Faye Dunaway va \u00eensoti o copie refacuta a filmului aceluiasi regizor american \u2013 \u201ePuzzle of a Downfall Child\u201c (1970) \u2013 cu actrita pe generic, se \u00eentelege. Evenimentul ce-i implica pe cei doi \u2013 Faye Dunaway si Jerry\u00a0 Schatzberg \u2013, tine si de pasiunea comuna pentru fotografie, ca si pentru fotomodeling. Actrita si-a \u00eenceput cariera ca topmodel av\u00e2nd sa se afirme apoi ca interpreta, scenarista, producatoare si chiar regizoare. \u00cei vom regasi pe cei doi si acum, \u00eentr-o asociere interesanta din care s-a nascut afisul editiei 2011. Evocarea \u201egratiei atemporale\u201c \u2013 ca \u201emodel de sofisticare\u201c a unei delicateti peste care timpul nu pare sa fi trecut \u2013, face din acest afis o adevarata opera de arta.
\nNascuta la 14 ianuarie 1941, Faye am putea spune ca de fapt este celebrata \u00een mai, la Cannes, la \u00eemplinirea celor sapte decenii de viata. Sub acest aspect, i se alatura\u00a0 alt monstru sacru, de asta data al ecranului francez \u2013 Jean Paul Belmondo. C\u00e2t priveste afisul, este de semnalat faptul ca nu sunt deloc multe actritele carora li s-a facut onoarea de a fi \u201eilustrate\u201c ca imagine-simbol pentru o editie anume. Sa privim \u00eensa afisul. Fara \u00eendoiala, de la \u00eenceput este de remarcat rafinamentul conceptiei: chipul serafic al\u00a0 frumoasei blonde \u00een ipostaza de \u201evis al festivalului de la Cannes\u201c, dupa cum au tinut sa\u00a0 sublinieze organizatorii. Au aparut destule comentarii acide legate de simbolistica unui\u00a0 corp sectionat printr-un trapez deraiat ce se reculege \u00een suveranitatea ad\u00e2nca, misterioasa, a zonei mediane. Astfel, silueta actritei pare a fi recompusa din perspectiva a doua concepte contradictorii, paradoxale \u00een conlucrarea lor universala. Graficianul a stiut foarte bine ce face cu liniile mai ales. Cele doua cifre \u2013 4 si 6 \u2013 contin sugestia unui careu (trapez), precum si pe aceea a unor cercuri, alaturi de liniaturile de fuga. Avem un tronson figurativ \u2013 prin recognoscibilitatea severa a identitatii chipului ei, pe de o parte. Pe de alta, prin ambiguitatea provocatoare a gambelor, alungite, dupa o paralela usor distorsionata, cuprinse de febra rece a unei imaginatii trecute printr-o experienta c\u00e2ndva euforica, \u00een fine, acum cumintita \u2013, ajungem \u00een perimetrul intangibilului. Stilistica este a unei figuri consacrate \u2013 sinecdoca. Elipsa tine tot acest joc \u00een mreaja unei enigme. O parte pentru un \u00eentreg \u2013 capul. Alta parte pentru acelasi \u00eentreg \u2013 trupul, redus la picioarele\u00a0 par\u00e2nd sa asculte de o cu totul alta voce dec\u00e2t aceea a mintii. Nu stim cum sa o luam. O femeie fara trup? O femeie care si-a pierdut capul, situatie de care picioarele profita? De ce sta at\u00e2t de departe, de ascunsa, de inexistenta, partea centrala, viscerala, a acestui trup ca o amintire de demult? Este ca si cum Gioconda acestor zile ar deveni misterioasa \u00een cu totul alt fel. O noua alchimie se releva \u00een geometria reductionista a unui alt mod de a se lasa \u00een voia indecisului.
\nCa poarta de intrare \u00een universul unui an cinematografic cannez, afisul construieste propria lui viziune asupra istoriei marelui festival. Mai este, tocmai de aceea, de semnalat efectul de alb-negru al cadrajului, amintind de conceptia luminii din filmul de debut al regizorului, mai sus citatul \u201ePortrait d’une enfant d\u00e9chue\u201c. Si sunt, de neevitat, picioarele \u00eentr-o paralela derutanta, incit\u00e2nd spiritul si nu numai, ca un compas menit nu doar sa masoare pam\u00e2ntul \u00een lung si-n lat, dar sa-i si imprime un anumit echilibru, cum apreciaza comentatorii cu acest prilej. Afisul subliniaza \u201emecanica precisa\u201c a unei miscari nu at\u00e2t a gambelor, ci, cum aratam, a g\u00e2ndului ei (a se observa privirea \u00een jos a ochilor acoperiti de pleoape mari si grele si, nu mai putin, \u00eendoitura bratului, cu palma st\u00e2nga adusa spre ceafa, ca si cum ar sta sa dea curs unui masaj discret. Nu stiu daca sur\u00e2sul ei afisat echivaleaza cu o amenintare. Poate fi considerat drept semnul unei taceri asumate, palpitul unei emotii retinute, transa unui refuz de a \u00eempinge lucrurile pe o panta a necunoscutului prapastios. Are toate datele unui manechin, dar si pe acelea ale unui copil pierdut, ratacit \u00eentr-o lume grabita. Am vazut-o acum c\u00e2tiva ani la Cannes, travers\u00e2nd spatiul zgomotos, cu limuzine \u00een ambele sensuri, trec\u00e2nd printre ele, desculta, bronzata, \u00eentr-o rochie alba lunga. Imaginea ei m-a surprins. Calca pe l\u00e2nga noi, muritorii de r\u00e2nd, ca o zeita a nepasarii, savur\u00e2nd amestectul de trufie si glorie, cu modestia de a se amesteca \u00een \u00eengramadeala acelui moment de v\u00e2rf. Preferase sa plece de una singura, fara sa mai astepte aparitia masinii, aflata \u00een \u00eent\u00e2rziere.
\nMulte figuri feminine, dar si masculine (actori si regizori), i-au inspirat pe autorii de grafica asezati \u00een ierarhiile canneze. Cu timpul, a devenit un obicei de a profita mai cu seama de imaginea femeilor. Daca am alcatui un album al afiselor si l-am deschide la \u00eent\u00e2mplare, sa zicem la anul 1985, iata ce am putea observa: o silueta dubla \u00een fuga, o coregrafie bizara si indefinita. A fost o vreme moda careurilor si a punctuletelor repetitive adapostind siluete abia perceptibile (1986, 1987). S-a mers mult si pe motivul peliculei si al perforatiilor ei. \u00cen 1988, ne privesc doi ochi configurati \u00een ambianta vestimentara a unor f\u00e2sii de celuloid. \u00cen 1989, anunt\u00e2nd cumva miscarile din Europa de Est, o femeie tine un steag ca o pelicula \u00eenvolburata. \u00cen anul urmator, o m\u00e2na \u2013 o palma \u2013, prinde o creanga de palmier, ca un mesaj al pacii regasite. Apar si vedetele. \u00cen 1992, de pilda, o fotograma cu Marlene Dietrich. Anul imediat urmator aduce pe afis cuplul Gary Grant si Ingrid Brgman din \u201eNotorius\u201c de Alfred Hitchcock. Un desen de Fellini inspira imaginea pentru anul 1994. Apar apoi nori feerici, strapunsi de raze. \u00cen acelasi an, 1995, afisul de la Un Certain Regard, ilustreaza focul unui sarut pasional. La editia a 50-a, \u00een 1997, vedem o frunza de palmier pe un fond rosu. Se revine apoi la instrumentarea grafica a peliculei, dar si la cadraje inspirate de un film anume. Interiorul sofisticat si enigmatic din \u201eIn the Mood of Love\u201c de Wong Kar Wai ilustreaza anul 2006, dupa ce, ceva mai demult, \u00een 2001, \u00een aceeasi maniera, o \u201eprivire \u00een viitor\u201c se exprima printr-o silueta ambigua, \u00een asteptare, iar \u00een 2005, triumfa un cer de stele pe un fond alb, \u00een timp ce Un Certain Regard recurgea pur si simplu la reproducerea chipului lui James Dean, evocat la acea data. Reapar actorii, de asta data \u00een grup. Pe afisul editiei din 2003, de pilda, recunoastem patru actrite \u00een voga: Elodie Bouchez, Penelope Cruz, Danielle Darieux, Chiara Mastroianni.
\nCea mai impresionanta constelatie este aceea a anului 2007 (editia a 60-a). Ideea este precis indicata \u2013 \u201eO exaltare a placerii de a juca si de a crea\u201c. \u00cen focul aniversar de artificii apar: Pedro Almodovar, Juliette Binoche, Jane Campion, Souleimane Ciss\u00e9, Penelope Cruz, G\u00e9rard Depardieu, S.L. Jackson, Bruce Willis si Wong Kar Wai. Anul urmator, 2008, marcheaza revenirea la principiul fotogramelor. Sugerat de David Lynch, avem chipul fantomatic al unei blonde cu buze rosii si ochi acoperiti de o panglica neagra. Privirea interzisa a blondei patinate trimite la un model american evident. 2009 este anul unui cadru din \u201eAventura\u201c de Michelangelo Antonioni, pentru ca \u00een 2010 sa devina explicite eleganta si rafinamentul unei prezente calde, mult amfitrionale: Juliette Binoche flutura un fel de bici fermecat, o alta ilustrare a tehnologiei, a laserului, si nu a banalei pelicule.
\nNu este dificil sa realizam ca acum, \u00een 2011, a fost preferata alchimia \u00eentre traditie si modernitate, \u00eentre figurativ si nonfigurativ, fara a se renunta la elogierea marilor nume actoricesti. Desigur, Faye Dunaway era c\u00e2t se poate de indicata pentru o asemenea reasezare a conceptiei afisului ca purtator de istorie a unei arte. Prilejul de a-i evoca destinul artistic va fi intens valorificat. Nascuta la 14 ianuarie 1941, septuagenara fara v\u00e2rsta a aparut \u00een familia unui tata ofiter de cariera si a unei mame casnice. Scena si ecranul au atras-o \u00een egala masura. A fost de doua ori casatorita, nu mai mult de cinci ani, cu rocker-ul Peter Wolf si respectiv cu fotograful britanic Terry O’Neil. \u00cen 1980 da nastere unicului ei copil, Liam. S-a lansat \u00een lumea mare a cinematografului cu rolul din \u201eBonnie and Clyde\u201c de Bonnie Parker, unde partener \u00eei era Warren Beatty. A avut alaturi, la cadru, numele cele mai mari: de la Kirk Douglas la Steve McQueen si Robert De Niro. A \u00eenfatisat figura terifianta a unei stele din alte timpuri \u2013 Joan Crawford. I-a \u00eemprumutat personalitatea altei stele, a muzicii, \u00eentr-o dramatica ambianta politica \u2013 Evita Peron (1980). A luat premii dupa premii, iar cariera ei a inspirat carti, semn\u00e2nd ea \u00eensasi lucrari autobiografice. A redactat scenarii si a si regizat. Nimic\u00a0 nu i-a fost strain din profesiunea aceasta, iar la Cannes s-a simtit mereu ca acasa. Nu e de mirare sa o revedem pe Croazeta cobor\u00e2nd pur si simplu din hamacul trapezoidal de pe afis, spre a face c\u00e2tiva pasi, \u00een dubla ipostaza, de prezenta imediata, fizica si de legenda vie, pasionala, at\u00e2t de familiara fanilor de ieri si de azi.
\nFestivalul, iata, se apropie cu pasi repezi, iar febra lui cuprinde de-acum \u00een mod deosebit pe cei care vor intra sub lumina reflectoarelor. Printre ei si trei nume rom\u00e2nesti, carora nu e de mirare sa li se adauge altele, \u00een sectiunile adiacente, despre care nu stim \u00eenca totul la aceasta ora (Quinzaine des R\u00e9alisateurs, Shot Film Corner).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Trei filme rom\u00e2nesti \u00een programul editiei: \u201eLa source des femmes\u201c de Radu Mihaileanu (competitia oficiala), \u201eLoverboy\u201c de Catalin Mitulescu (Un Certain Regard) si \u201eLupu\u201c de Bogdan Mustata (Atelier). Dupa Robert De Niro si Emir Kusturica ca presedinti de jurii (juriul de la lungmtraje si respectiv de la Un Certain Regard), a fost facut cunoscut si… Cite\u0219te mai mult »Cannes 2011. Gratie si sofisticare cu Faye Dunaway pe afis<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[5442,5441],"class_list":["post-7539","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cannes-2011","tag-michel-gondry"],"views":1353,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7539","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7539"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7539\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7539"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7539"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7539"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}