Literatura rom\u00e2na postbelica, \u00een general, si, \u00een aceeasi masura, proza s-a faurit \u00een conditiile unei patologii de sorginte politica, ale carei \u00eensemne sociale, culturale si morale le-a purtat p\u00e2na la caderea comunismului si, remanent, dupa aceea. \u00cen conditiile instaurarii violente a comunismului, a consolidarii si perpetuarii fortate a acestuia, proza rom\u00e2neasca si, cu at\u00e2t mai mult, romanul cu tematica politica si sociala, nu puteau exista sub semnul normalitatii si al firescului, nu puteau reprezenta o lume ce se aseza str\u00e2mb. Mai mult de at\u00e2t, literatura si creatia culturala, \u00een general, au fost fortate sa contribuie la edificarea acestei \u201elumi noi\u201c, sa o justifice (c\u00e2nd era evident ca nu era de justificat), sa o legitimeze (c\u00e2nd tot ce se \u00eent\u00e2mpla era ilegitim), sa o faca acceptabila (c\u00e2nd era de neacceptat pentru majoritatea creatorilor) si, fort\u00e2nd p\u00e2na la absurd lucrurile, sa o \u201esublimeze\u201c prin detenta pe care o da actul creator. O asemenea operatiune, prima si unica din istorie, ar fi fost dificila chiar daca s-ar fi facut cu roboti, darmite cu oameni vii, spirite libere si creatori. Si totusi, operatia, \u00een parte, a reusit. De bunaseama ca aceste transformari profunde nu s-au experimentat \u00een Rom\u00e2nia, stiut fiind ca \u201emutatiile\u201c ideologico-culturale s-au produs prin export sovietic masiv si fortat. Teoretic, \u00een fata noilor c\u00e2rmuitori, stateau doua solutii extreme: ca sa poata instaura o noua stare sociala, o noua g\u00e2ndire, o noua mentalitate si o noua literatura, trebuia sa curete complet trecutul, sa extirpe tot ce nu era (si nimic nu era) conform cu noile cerinte politico-ideologice, asta \u00eensemn\u00e2nd si bunuri, dar si oameni. Pe aceasta tabula rasa, \u00een continuare, ar fi trebuit produse bunuri (spirituale) cu totul noi, de catre oameni cu totul noi. Or, o asemenea operatiune dusa p\u00e2na la capat era o imposibilitate chiar si pentru cel mai dur si mai optimist dintre ideologii comunisti. \u00cen principiu \u00eensa, aceasta era calea: obnubilarea c\u00e2t mai completa a trecutului, dezradacinarea, concomitent cu aparitia si formarea unui \u201eom nou\u201c, compatibil cu noile realitati. Tot ceea ce a \u00eenceput dupa terminarea razboiului si a urmat p\u00e2na la caderea comunismului e reductibil la acest principiu, chiar daca formele, modalitatile si tintele de moment s-au schimbat \u00een timp.
\nPe acest fundal, se poate spune ca ceea ce s-a numit cenzura comunista a avut un rol esential, at\u00e2t \u00een perioada de \u00eenceput, c\u00e2t si \u00een ceea ce a urmat pe parcursul celor peste patruzeci de ani de comunism. Niciodata, \u00een tot acest timp, creatia literara si creatia \u00een general n-a fost complet libera, libertatea de exprimare si de creatie fiind privite ca unele din cele mai mari pericole la adresa acestui tip de regim totalitar, dictatorial. Daca \u00een alte zone de influenta (politica, sociala, economica, administrativa, etc.) se utilizau si alte mijloace de forta, pe tar\u00e2m cultural cenzura, dublata de propaganda, a fost primul instrument pus sa lucreze \u00een folosul noilor conducatori.
\nDin capul locului trebuie precizat ca cenzura, ca instrument \u00een m\u00e2na oricarei puteri, n-a fost folosita prima data nici de catre comunisti, nici \u00een Rom\u00e2nia, aceasta fiind un mijloc folosit de catre orice regim totalitar, dictatorial sau de forta din orice timp si din orice loc. Nu e aici locul de a face un istoric al cenzurii, scopul nostru fiind de a sublinia relevanta cenzurii \u00een raport cu tema principala a cartii, de a stabili modalitatile prin care s-a exercitat si, eventual, eficienta si efectele\u00a0 acesteia \u00een conditiile date.
\nLa modul generic, asa cum figureaza \u00een DEX ’98, cenzura, \u00een acceptiunea care ne intereseaza, este un \u201eControl prealabil exercitat, \u00een unele state, asupra continutului publicatiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune si, \u00een anumite conditii, asupra corespondentei si convorbirilor telefonice; organ care exercita acest control\u201c. Studiile efectuate asupra cenzurii, mai ales \u00een perioada postcomunista, din Rom\u00e2nia si din alte parti, au parasit aceasta definitie seaca, aprofund\u00e2nd si specificiz\u00e2nd semnificatia acestei practici. \u00cen termenii (generici) ai\u00a0 \u00eenfruntarii dintre doua entitati, pentru Corin Braga \u201eConceptul de cenzura defineste un anumit tip de relatie de putere \u00eentre doua instante, o instanta conducatoare, care detine controlul asupra \u00eentregii relatii, si o instanta condusa, aflata \u00een subordinea celei dint\u00e2i\u201c1. Asadar, se poate vorbi de o tabara dominatoare, care, \u00een acest caz, era politicul, si o tabara dominata, a celor potrivnici, dar \u00een care regasim, practic, la acel moment \u00eentreaga societate. Si adauga autorul: \u201eUtiliz\u00e2nd p\u00e2rghiile pe care i le ofera pozitia sa dominanta, partea conducatoare \u00eesi propune sa-si impuna propriile modele si scenarii explicative si sa restrictioneze sau sa interzica mesajul celeilalte. Actiunea de prohibire brutala a unei ideologii divergente sau opuse fata de ideologia aflata la putere da continutul conceptului de cenzura\u201c2 . O formula si mai precisa propune Marian Petcu pentru care \u201eCenzura este actul oricarei entitati politice, religioase, militare ori administrative de a conditiona exprimarea\/difuzarea de informatii, opinii, idei, \u00een sens mai larg, creatii intelectuale, pe care publicul are dreptul sa le cunoasca, \u00een functie de valorile pe care aceasta \u00eentelege sa le protejeze la un moment dat\u201c3 . Importante sunt aici, pe de-o parte, cuprinderea \u00een c\u00e2mpul prohibitiv, dincolo de informatii, idei, opinii, a creatiilor intelectuale (inclusiv cele artistice), iar, pe de alta parte, distinctia \u201epe care publicul are dreptul sa le cunoasca\u201c, pentru a face separatia de ceea ce ar putea fi secrete (de stat, militare, etc.), cu un regim juridic strict reglementat si unanim acceptabil. Cenzura \u00een acest caz ar avea menirea de a proteja interesele de securitate ale unei comunitati nationale, \u00een opozitie cu un alt fel de cenzura, care ar proteja interese specifice de casta, de partid sau de grup, politice, economice sau de alta natura, definite \u00eentr-un mod arbitrar. De altfel, acest al doilea tip de interese au capatat forme variabile \u00een timp. \u00cen ordine istorica, dupa cum spune Paul Caravia, \u00een introducerea cartii dedicata cenzurii \u201eG\u00e2ndirea interzisa\u201c, \u201ecenzura dob\u00e2ndea un caracter ideologic, exprim\u00e2nd actiunile partinice, ale unei parti dintr-o comunitate, cea detinatoare a puterii, contra libertatilor \u00eendeobste acceptate de categoriile oprimate \u00een acest mod\u201c4 . Mai apoi, cenzura s-a \u00eendreptat, cu mijloace\u00a0 mai brutale sau mai putin brutale, \u00eempotriva unor comunitati restr\u00e2nse \u201eori extinsa la un stat si chiar la comunitatea mondiala, \u00een unele cazuri (ca exemplu actiunea Comintern-ului)\u201c5 . Apogeul a fost atins de catre regimurile totalitare din secolul XX c\u00e2nd s-a ajuns la practicarea unei cenzuri totale. La o scara si mai larga, acest lucru este sustinut de asertiunea lui Jean-Francois Revel, aceea ca \u201eSecolul nostru (secolul XX \u2013 sn) este unul dintre cele mai s\u00e2ngeroase veacuri ale istoriei, este unic prin amploarea opresiunilor, a persecutiilor si a exterminarilor\u201c6 , un secol b\u00e2ntuit de dezinformare si minciuna, \u00een care \u201ecea dint\u00e2i dintre fortele care conduce lumea este minciuna\u201c7 . Mai apoi, trimiterea este si mai clara, deoarece, sustine acelasi autor francez, \u201etotalitarismul nu poate trai fara minciuna\u201c8 . Analiz\u00e2nd efectul minciunilor din sfera informatiilor, Piotr Wierzbiecki, \u00een cartea sa Structura minciunii9 , subliniaza ca, \u00eentr-un sistem totalitar, informarea se supune urmatoarelor doua directive: \u201ece trebuie sa stie poporul\u201c si \u201ece nu trebuie sa stie poporul\u201c10 . Semnificativ pentru legatura care exista \u00eentre minciuna, cenzura si ideologie este modul \u00een care Jean Francois Revel, \u00een \u201eCunoasterea inutila\u201c, defineste acest din urma termen: o ideologie \u201eeste o tripla dispensa: dispensa intelectuala, dispensa practica si dispensa morala. Cea dint\u00e2i consta \u00een a retine din realitate numai elementele favorabile tezei pe care o sustii, ba chiar a inventa aceasta realitate, neg\u00e2ndu-le pe altele, omit\u00e2ndu-le, trec\u00e2ndu-le cu vederea ori \u00eempiedic\u00e2nd accesul la ele. Dispensa practica suprima criteriul eficacitatii, elimina valoarea oricarui contraargument. Una din functiile ideologiei este si fabricarea explicatiei care o absolva. (…) Dispensa morala anuleaza notiunile de bine si rau, \u00een ce-i priveste pe protagonistii ideologici sau, mai degraba, \u00een cazul lor ideologia tine loc de morala.\u201c11 .
\nCa \u00een Rom\u00e2nia cenzura a\u00a0 avut un temei ideologic e un fapt fara de tagada si a fost recunoscut explicit de catre cei care o practicau. Cenzorii, ideologii \u201elumii noi\u201c, nu se multumeau doar sa obnubileze si sa mistifice \u201elumea veche\u201c, ci \u00eencercau, prin toate mijloacele, sa inventeze o alta realitate, o noua morala si o noua literatura. \u00censa, mai mult dec\u00e2r at\u00e2t, pentru ei \u201econtrolul informatiilor este instrumentul folosit \u00een restructurarea conceptiilor, \u00een modificarea concluziilor experientei de viata, \u00een deformarea relatiilor interpersonale, \u00een distorsionarea proceselor imaginative, \u00een recrearea de norme morale si etice, \u00een rescrierea istoriei, \u00een dezvoltarea unor criterii de evaluare, \u00een modelarea sentimentelor\u201c12 , sustine\u00a0 Bogdan Ficeac, \u00eentr-unul dintre primele studii dedicate cenzurii din Rom\u00e2nia. Si conchide acelasi autor: \u201eControlul informatiilor este instrumentul de baza prin care se creeaza \u00abomul nou\u00bb\u201c13 .
\n\u00cen Rom\u00e2nia, cenzura a jucat \u00een timp roluri diferite si a capatat forme diferite de manifestare, \u00een functie de momentul si de locul \u00een care se exercita, de miza urmarita, de tinta de moment si de scopurile mai mult sau mai putin definite. Din perspectiva cenzorilor, \u00een opinia lui Daniel Barbu, prefatatorul cartii lui Bogdan Ficeac, \u201eCenzura a jucat, simultan, doua roluri: unul negativ, acela de a interzice, epura, expurga, si unul pozitiv, acela de a crea, prin selectie ideologica, un \u201efront literar\u201c, un \u201efront istoric\u201c, un \u201efront stiintific\u201c. Asadar, functia majora a cenzurii a fost, probabil, aceea de a produce noi elite potrivit unui canon ideologic stabilit de suveran\u201c14 . Primul din acest roluri s-a exercitat preponderent si brutal \u00een perioada imediat urmatoare instalarii puterii comuniste, cu puseuri si reveniri vremelnice, dictate de interese diferite, confuze uneori, dar cu scopul clar de a decapita cultura rom\u00e2na din temelii. Cel de-al doilea rol, de creare a unei noi elite devotate, fidele, disciplinate, cu rol de selectie si supraveghere, s-a exercitat \u00een timp cu intensitati diferite si cu tinte schimbatoare. Cert este ca, fie prin convertire (tradare \u2013 \u00een termenii Anei Selejan15 ), fie prin export, fie prin nastere fortata,\u00a0 aceasta noua \u201eelita\u201c si-a intrat destul de repede \u00een rol. \u00cen oricare dintre cazuri, cenzura n-a fost nici aleatorie, nici \u00eent\u00e2mplatoare, ci una institutionalizata, devenind politica de partid si de stat, precis reglementata.
\n\u201eExercitiul cenzurii cuprindea doua etape: cenzura propriu-zisa si cenzura secundara\u201c16 , ceea ce presupunea existenta unor cenzori \u00een interiorul institutiilor culturale, dar si dinafara acestora. Din punctul de vedere al momentului \u00een care se exercita, cenzura era preventiva sau prealabila, \u00een amonte, menita a stabili ce era oportun pentru publicare sau a se elimina ce era considerat inoportun, \u00eenaintea publicarii. Cenzura \u00een aval, a posteriori, realizata dupa publicarea sau finalizarea bunului cultural, avea scopul de a controla si verifica modul \u00een care indicatiile sau directivele autoritatii erau respectate sau puse \u00een practica17 . Indiferent \u00eensa de momentul \u00een care se realiza cenzura, teama de sanctiune sau de represiune, asociata dorintei de a fi si a te exprima \u00een spatiul public, a generat o alta forma insidioasa si perfida de cenzura si anume autocenzura. \u201eCenzura nu avea \u00eensa doar rol de control, supraveghere si sanctiune. Adevaratul scop era \u00abacela de a determina, prin presiuni succesive, prin epuizare si exasperare, producerea unei literaturi compatibile cu exigentele ideologice si cu vointa si capriciile partidului comunist\u00bb18\u201c.19
\nDe fapt, ca mijloc de coercitie, cenzura n-a actionat niciodata de una singura, instrumentele puterii politico-ideologice comuniste action\u00e2nd concertat, fiind propaganda, cenzura si Securitatea. \u201eDaca Propaganda urmarea schimbarea modului nostru (logico-natural) de a g\u00e2ndi si simti prin documente de partid, \u00een istovitoare sedinte si prelucrari diurne, iar Securitatea, prin torturi fizice si psihice, Cenzura actiona direct asupra intelectului, pe care \u00eel bloca ori deturna lent spre scopuri directionate, \u00een zone de reflectii \u00eemprumutate ori elaborate contrafacut\u201c20 , spune Marin Radu Mocanu \u00een cartea sa, \u201eCenzura comunista\u201c. C\u00e2t priveste propaganda, ca practica asociata ideologiei comuniste, Nicolae Manolescu este categoric \u00een privinta eficientei acesteia, afirm\u00e2nd ca: \u201eOccidentul a c\u00e2stigat, \u00een epoca postbelica, toate razboaiele cu Uniunea Sovietica, mai putin unul: acela propagandistic\u201c21 . Si adauga autorul, \u00een acelasi context: \u201eMari federatii sindicale internationale, organizatiile mondiale pentru sanatate sau mediu, Congresul Mondial al Pacii au intrat sub control sovietic si au difuzat idelile Moscovei \u00een toata lumea\u201c22. Cu privire la cenzura, dincolo de aparenta inocenta a mutilarii unui text, \u00een spate actiona un brutal aparat de represiune, distrugator de vieti si de destine. Referindu-se la vremuri foarte bine cunoscute si la mijloace de convingere fortata, criticul Gheorghe Grigurcu marturiseste ca: \u201eaceste masuri de constr\u00e2ngere erau de doua feluri. Pe de o parte era cenzura, care functiona mai abitir dupa ce a fost desfiintata formal (deci trecuta \u00eentr-o discretie care o facea si mai perfida), pe de alta parte, se manifestau masurile de represiune administrativa fata de indezirabili, care mergeau p\u00eena la arestare, la condamnarea la \u00eenchisoare, dupa cum se stie prea bine.\u201c23. Fara o legatura str\u00e2nsa \u00eentre propaganda si cenzura si fara o actiune concertata a celor doua, ideologia nici n-ar fi putut sa aiba succes. La acestea se adaugau masurile de forta ale Securitatii \u201e\u00cembinarea perfecta dintre cenzura si propaganda \u2013 \u201efara o forma de cenzura, propaganda \u00een \u00eenteles strict, nu este posibila\u201c24\u00a0 \u2013\u00a0 si-a gasit \u00een Rom\u00e2nia un spatiu prielnic din cauza sistemului de represiune pus la punct de institutiile politice de stat\u201c25 , sustine si\u00a0 Marian Petcu.
\nAparatul represiv, Securitatea \u00een special (denumire oficiala \u2013 Departamentul Securitatii Statului), a fost implicata activ \u00een viata culturala a Rom\u00e2niei si la aplicarea eficienta a cenzurii, la crearea unei presiuni continue, la eliminarea elementelor dusmanoase si incorigibile si la convertirea ideologica fortata a \u00eentregii societati. Stau dovada, pe de-o parte, marturiile, uneori postume, ale victimelor, pe de alta parte, dezvaluirile din arhivele Servicului Rom\u00e2n de Informatii (adunate, fie si selectiv, \u00een \u201eCartea Alba a Securitatii\u201c26 ) si care vorbesc despre tratamentul si atentia de care se bucura lumea literaturii si culturii din partea Securitatii (dupa cum se va vedea).\u00a0 Acelasi lucru \u00eel dezvaluie si arhivele rusesti (care a fost modelul inspirator al practicilor represive din tara noastra), prin dezvaluirile cercetatoarei Tatiana Podvailova \u00een lucrarea \u201eProblemele controlului asupra informatiilor \u00een contextul politicii represive a Kremlinului si a partidelor comuniste din Tarile Europei de Est\u201c, (1949, 1953), publicata \u00een \u201eAnalele Sighet 7\u201c, 1999: \u201eTocmai organele securitatii statutului \u00eempreuna cu conducerea superioara de partid (CC al PC(C)US) considera ca \u201eactivitatea organelor securitatii statului a constituit unul dintre cele mai importante mijloace de control a vietii sociale din tarile acestei zone si de \u00eenfaptuire a blocadei informatiilor si cu comitetele lor locale au realizat controlul informatiilor, destinate strainatatii sau sosite de peste granita; tineau \u00een m\u00e2inile lor cenzura, efectuau controlul corespondentei populatiei cu strainii, a contactelor cu acestia, bruiau emisiunile de radio din Europa de Vest si organizau propriile contraemisuni, efectuau periodic curatirea bibliotecilor de literatura dusmanoasa\u201c27 .
\n\u00cen aceeasi ordine de idei, despre cenzura sau despre alte mijloace subversive sau diversioniste de instalare a comunismului s-a scris destul de putin, la modul sistematic, mai ales \u00een primii ani dupa 1989. Aceasta, probabil, pentru ca nimeni nu avea tragere de inima la acel moment, celebr\u00e2nd abolirea cenzurii si opresiunii, pe de alta parte, marturiile personale nu erau suficiente pentru o cercetare de profunzime, \u00een lipsa actelor oficiale si a documentelor de arhiva. Pe masura ce acestea si-au facut, cu greutate, aparitia, au \u00eenceput sa apara studii,\u00a0 mai mult sau mai putin sistematice sau complete, \u00eentr-un domeniu sau altul.
\n\u00cen acest sens, mi se pare semnificativ un document, intitulat Directiva speciala pentru implantarea comunismului \u00een imperiul KGB, emis la Moscova \u00een 2 iunie, 1947 si purt\u00e2nd indicativul Strict secret. Documentul, adresat conducerii comuniste de la Varsovia, dar \u00een egala masura si celorlalte tari din blocul comunist, pastrat si descoperit printr-o sansa, redactat \u00een 45 de puncte, spulbera orice \u00eendoieli cu privire la modul uimitor de precis, premeditat, subversiv si diversionist prin care s-a instalat \u201eimperiul KGB\u201c \u00een Tarile Europei de Rasarit. Din documentul de mare valoare istorica,\u00a0 am selectat, ilustrativ c\u00e2teva puncte cu trimiteri culturale: \u201e34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie altfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala \u00eempotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, continutul predicilor, c\u00e2ntecelor, al educatiei religioase (…); 35. Din scolile elementare, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie \u00eenlaturati profesorii care se bucura de popularitate. (…) Cu ocazia predarii istoriei nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau nu binele tarii, ci trebuie aratata miselia regilor si lupta poporului asuprit. \u00cen scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea \u00eengusta\u201c; \u201e37. Pe plan local este interzisa aparitia unor opere despre acei bastinasi care \u00eenainte de revolutie si \u00een perioada celui de-al doilea razboi mondial au trait la noi\u201c; \u201e44. Cei care lucreaza \u00een diferite functii trebuie sa fie schimbati si \u00eenlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati\u201c; \u201e45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate cei care provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel \u00eenalt, ci doar sa obtina o diploma\u201c28. Lectur\u00e2nd aceasta directiva ultrasecreta, avem explicatia oficiala a disparitiei de la catedra, din spatiul public si cultural a elitei rom\u00e2nesti si a invaziei nonvalorilor. Pe de alta parte, se va putea constata ducerea la \u00eendeplinire s\u00e2rguincioasa, punct cu punct, a directivei moscovite de catre executantii din tara.<\/p>\n
<\/p>\n
Note:<\/strong>
\n1 Caietele Echinox, vol. 4, Restrictii si cenzura, Editura Dacia,Cluj-Napoca, 2004, p. 5
\n2 Caietele Echinox, vol. 4, Restrictii si cenzura, Editura Dacia,Cluj-Napoca, 2004, p. 5
\n3 Marian Petcu, Puterea si cultura. O istorie a cenzurii, Cuv\u00e2nt \u00eenainte de Mihai Coman, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 12
\n4 Paul Caravia (Prof. univ. asociat) \u2013 Coordonator Stiintific, G\u00e2ndirea interzisa, Scrieri cenzurate, Romania 1945-1989, Cuv\u00e2nt \u00eenainte Academician Virgil C\u00e2ndea, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000, p. 17
\n5 ibidem
\n6 Jean Francois Revel, Cunoasterea inutila, Traducere din franceza de Dan C. Mihailescu, Humanitas, Bucuresti, p. 8
\n7 ibidem, p. 7
\n8 ibidem, p. 38
\n9 Piotr Wierzbiecki, Structura minciunii, Editura Nemira, Bucuresti, 1996
\n10 Piotr Wierzbiecki, Structura minciunii, Editura Nemira, Bucuresti, 1996, apud. Bogdan Ficeac, Cenzura comunista si formarea \u201eomului nou\u201c, Prefata de Daniel Barbu, Postfata de Petru Ignat, Editura Nemira,1999, p. 15
\n11 Jean Francois Revel, op.cit.,p. 199
\n12 Bogdan Ficeac, Cenzura comunista si formarea \u201eomului nou\u201c, Prefata de Daniel Barbu, Postfata de Petru Ignat, Editura Nemira,1999, p. 13
\n13 ibidem
\n14 ibidem, p. 11
\n15 Ana Selejan, Tradarea intelectualilor. Reeducare si prigoana, Editia a II-a, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2005
\n16 Iulian Boldea, Cenzura si teatrul, \u00een revista \u201eApostrof\u201c, Anul XX, nr. 10 (233), 2009
\n17 Marian Petcu, Puterea si cultura…, op. cit., p. 15
\n18 Liviu Malita, Teatrul rom\u00e2nesc sub cenzura comunista, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2009
\n19 Iulian Boldea, Cenzura si teatrul, \u00een revista Apostrof, Anul XX, nr. 10 (233), 2009
\n20 Radu Marin Mocanu, Cenzura comunista (Documente), Editura Albatros, Bucuresti, 2001, p. 7
\n21 Nicolae Manolescu, Decalogul criticii literare, Editura Aula, Editie \u00eengrijita de Al. Cistelecan, 2005, p. 55, \u00een articolul \u201eRecviem pentru comunism\u201c, \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 30\/2-8 august 1995
\n22 ibidem
\n23 Gheorghe Grigurcu, Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican, Vorbind, Editura Limes,Cluj-Napoca, 2004, p. 206
\n24 Walter Lippman, Public opinion, Harcourt Brace, New York, 1992
\n25 Marian Petcu, Puterea si cultura…, op. cit.,p. 18
\n26 Serviciul Rom\u00e2n de Informatii, Cartea alba a Securitatii. Istorii literare si artistice 1969-1989, Editura Presa Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 1996
\n27 Paul Caravia, op. cit., p. 37
\n28 Agresiunea comunismului \u00een Rom\u00e2nia, Volumul I, Documente din Arhivele secrete: 1944 \u2013 1989, Editie \u00eengrijita de Dr. Gh. Buzatu si Mircea Chiritoiu, Editura Paideia, 1998, p. 76-79<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Literatura rom\u00e2na postbelica, \u00een general, si, \u00een aceeasi masura, proza s-a faurit \u00een conditiile unei patologii de sorginte politica, ale carei \u00eensemne sociale, culturale si morale le-a purtat p\u00e2na la caderea comunismului si, remanent, dupa aceea. \u00cen conditiile instaurarii violente a comunismului, a consolidarii si perpetuarii fortate a acestuia, proza rom\u00e2neasca si, cu at\u00e2t mai… Cite\u0219te mai mult »Istorie, morala, literatura. Cenzura comunista<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5430,653,5432,2005,5431,5433],"class_list":["post-7525","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-bogdan-ficeac","tag-daniel-barbu","tag-definitia-cenzurii-comuniste","tag-marian-petcu","tag-marin-radu-mocanu","tag-opinii-despre-cenzura"],"views":12168,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7525","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7525"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7525\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7525"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7525"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7525"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}