{"id":7505,"date":"2011-04-28T08:07:32","date_gmt":"2011-04-28T06:07:32","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7505"},"modified":"2011-04-28T08:07:51","modified_gmt":"2011-04-28T06:07:51","slug":"pe-prag-est-vest","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pe-prag-est-vest\/","title":{"rendered":"Pe prag (Est-Vest)"},"content":{"rendered":"

Florin Manolescu, Cu ochii pe mine: jurnal rom\u00e2no-german 1995,<\/em> Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2010, 232 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

De ce si-a publicat Florin Manolescu un fragment din jurnal? Asa cum reiese din subtitlu, anul 1995 constituie un prag \u00een viata criticului. Herr Manolescu \u00eencepe sa-si dea seama ca se afla \u00eentre doua vieti. \u00cen perioada anului universitar se adapteaza legilor si cutumelor spatiului-gazda: Germania. \u00cen vacanta de vara se re\u00eentoarce \u00een spatiul natal, unde nu-l \u00eent\u00e2mpina nicio surpriza. \u00cen consecinta, diaristica reprezinta solutia de a urmari pendularea \u00eentre aceste orizonturi mentalitare. Scriitorul are sentimentul propriei schimbari, ca se acomodeaza cu strainatatea, cu rigoarea nemteasca. Experienta transforma prejudecatile pozitive \u00een convingeri. \u201eCu ochii pe mine: jurnal rom\u00e2no-german 1995\u201c \u00eenseamna cartea devenirii ca Om, \u00een sensul de fiinta traind \u00een si pentru cultura. \u201eIndicele de nume proprii\u201c, \u00eentins pe 10 pagini, atesta ca nu confesiunea, ci spiritul filologic primeaza. Personalitatile \u00eent\u00e2lnite \u2013 binevoitorul Karl Maurer, sobrul Rudolf Behrens, decanul Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii \u201eRuhr\u201c (Bochum) -, cunoscute doar prin intermediul epistolelor \u2013 Petru Dumitriu, Paul Goma, Dumitru Tepeneag \u2013 sau urmarite la unele conferinte (Herta M\u00fcller) contribuie la desav\u00e2rsirea caracterului fostului cronicar literar de la \u201eLuceafarul\u201c (1990-1993).<\/strong><\/em>
\nExilul cultural<\/strong>
\nAutorul pare un exilat. Dar nu puterea politica \u00eel determina sa paraseasca temporar Bucurestiul, ci viata intelectuala de acolo, sugrumata de impostura si de orgolii. Herr Lehrer porneste \u00een cautarea reperelor profesionale pe care totalitarismul de st\u00e2nga le-a distrus \u00een Rom\u00e2nia. Prozatorul are dependenta de civilizatie, adica de un set de norme care ordoneaza existenta. \u00cen viziunea sa, nimic nu trebuie lasat la voia \u00eent\u00e2mplarii. De aceea, strictetea germana \u00eei prieste. Calatoria la Jena si la Bamberg, unde urma sa conferentieze \u201edespre evolutia literaturii rom\u00e2ne, dupa 1989\u201c (p. 21), se dovedeste episodul esential ca sa-l \u00eentelegem pe protagonist. Scriitura lui scurta si aspra se potriveste cu mersul precis al societatii germane, care \u00eencearca sa se g\u00e2ndeasca la toate. Nimic nu perturba ordinea. Standardele de viata sunt invidiate: \u201eTrenul cu care calatoresc (un Inter Regio care a plecat din D\u00fcsseldorf la 8,40 si va ajunge la Chemnitz, \u00een fostul RDG, la 16,50) opreste la gara din Bochum la 9,22 si porneste exact dupa un minut. Am loc la \u201eNefumatori\u201c, \u00eentr-un vagon extrem de modern (peste tot sticla, oglinzi, metal si material plastic). Scaunele, deosebit de confortabile, seamana cu cele din avioanele de pasageri, pe cele mai multe dintre ele personalul de serviciu a lasat c\u00e2te un pliant cu descrierea amanuntita a \u00eentregului traseu (\u201eIhr Fahrplan\u201c)\u201c (p. 21-22).
\nNicio abatere de la regula nu se admite. Nici macar curiozitatea nu ajunge motiv suficient ca sa perturbe programul fix al unui institutii culturale. Altminteri, buna gestionare a activitatilor publice ar esua. \u201e\u00cei spun dlui Dahmen ca as vrea sa vizitez casa lui Hoffmann, cu cele doua camere suprapuse (etajul doi si mansarda), legate \u00eentre ele printr-un fel de chepeng patrat, asa \u00eenc\u00e2t, la nevoie, scriitorul sa poata sta de vorba cu sotia, dar, din pacate, muzeul e \u00eenchis din octombrie p\u00e2na \u00een mai. Stiam lucrul acesta din \u00abGhidul Michelin\u00bb, pe care l-am luat cu mine, dar speram ca, cine stie, poate… Nu la nemti!\u201c (p. 29). Finalul citatului face aluzie la \u201eamabilitatea\u201c rom\u00e2nilor, care, desi \u00eentretine faima de popor \u201eospitalier\u201c, produce fisuri organizatorice. De altfel, majoritatea situatiilor sunt comparate cu modelele negative \u00eent\u00e2lnite \u00een locurile de acasa.
\nFlorin Manolescu e constient ca nimeni nu primeste favoruri. Meritele stiintifice nu compenseaza cerintele preliminare \u00een efortul de a obtine functia dorita \u00een ierarhia universitara. E obligatoriu ca tipicul sa fie respectat: \u201ePe drum, dl Maurer \u00eemi spune ca au aparut unele dificultati privind numirea mea ca profesor. Ajunsi la facultate \u00eemi arata o scrisoare a Rectoratului. Consiliul largit al Facultatii de Filologie a aprobat \u00een unanimitate promovarea mea, dar \u00een Statutul Universitatii Ruhr, una din conditiile pe care cel care urmeaza sa fie numit profesor onorific trebuie sa le \u00eendeplineasca este aceea de a fi predat minimum cinci ani la facultatea care-l promoveaza. Or, eu sunt la Bochum de numai (aproape) doi\u201c (p. 41). Sederea \u00een landul Renania de Nord-Westfalia \u00eel \u00eenvata numeroase lectii. Cea mai importanta ar fi ca el, un venetic, primeste \u00een mod exceptional titlul de profesor onorific. Scriitorul percepe momentul \u00eenvestirii ca pe un rit de trecere (\u00eesi procura si citeste celebra carte a lui Arnold van Gennep, \u201eLes rites de passage\u201c). Starile sale sunt contradictorii. Bucuria nu sterge frustrarile acumulate \u00een deceniile de marginalizare la Universitatea din Bucuresti. Totusi, memorialistul reactioneaza ca un gentilom si nu rabufneste \u00eempotriva metehnelor din sistemul educational autohton. Germania obliga! Florin Manolescu se raporteaza la valori occidentale. Renunta la actiuni revansarde si la polemici pamfletare. \u00cel \u00eempiedica recunostinta fata de spatiul care l-a adoptat: \u201e\u00cen Germania am primit dupa numai doi ani de activitate didactica la Ruhr-Universit\u00e4t, ceea ce \u00een Rom\u00e2nia nu mi s-a propus dupa douazeci! Ar trebui sa vorbesc despre asta, dar \u00een cuv\u00e2ntul meu de raspuns n-o sa fac\u201c (p. 124).
\n\u00cen exilul cultural, diaristul \u00eesi recupereaza o coordonata existentiala indispensabila: caracterul protocolar al comunicarii. Redacteaza scrisorile \u00eentr-un stil cumpanit si elegant, \u00eencerc\u00e2nd sa nu-i deranjeze totusi pe destinatari cu politetea exagerata. \u00cel bucura sesiunile organizate dupa un ceremonial perpetuat de c\u00e2teva secole, consider\u00e2nd ca fiinta umana \u00eesi gaseste scopul \u00een construirea conventiilor: \u201eNu suntem la Bucuresti, unde atunci c\u00e2nd mi-am dat examenul de doctorat, un membru al comisiei m-a sfatuit sa nu vorbesc mai mult de cinci minute, pentru ca totul n-ar fi dec\u00e2t o formalitate fara importanta, iar decanul m-a avertizat ca nu va veni sa ma asiste\u201c (p. 123). \u00cel deranjeaza c\u00e2nd cineva, si cu at\u00e2t mai mult c\u00e2nd este vorba despre o personalitate importanta, \u00eencalca tipicurile oratoriei: \u201eH.sertat M.s\u00fcllert a \u00eenceput ex abrupto, fara niciun fel de introducere protocolara sau de captatio benevolentiae. De exemplu, n-a socotit ca e necesar sa le multumeasca gazdelor pentru invitatia pe care i-au facut-o de a preda la Universitatea din Ruhr\u201c (p. 190).
\nIdentitatea culturala<\/strong>
\nAlegerea anului 1995 ca punct de referinta se datoreaza si unei semnificatii istorice: \u00eemplinirea a 50 de ani de la \u00eencheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Conflagratia a lasat traume \u00een r\u00e2ndul germanilor. Ei nu pot uita. De asemenea, nu vor sa-si aminteasca nici de ororile provocate de Hitler, nici de cele pricinuite de Aliati. Memoria poporului e confuza. Istoria lui recenta seamana cu o serie de umbre si de fantasme. Cei ne\u00eempacati cu disparitia nazismului \u00eesi consuma furia \u00een tacere. \u00cen schimb, procurorii contemporani \u00eesi acuza parintii cu ocazia unor dezbateri televizate. Noua conducere democratica a Germaniei unificate \u00eei dreseaza pe cetateni sa se deprinda cu ideea ca poarta stigmatul pacatului colectiv, ca li s-a transmis genetic vina F\u00fchrerului: \u201eA fost sau n-a fost Wehrmacht-ul o institutie criminala ? Si data de 8 mai 1945 \u00eenseamna pentru Germania ziua \u00eenfr\u00e2ngerii sau ziua eliberarii ? Iarasi ca la noi, dar \u00een legatura cu 23 august 1944. Oricum ar fi, sigur e altceva. Ca Germania e o tara cu foarte multe \u00abschelete \u00een dulap\u00bb\u201c (p. 101).
\nProtagonistul este profund ancorat \u00een istorie. Consemneaza orice tensiune militara (conflictele Federatiei Ruse cu Cecenia si Afganistanul), masura guvernamentala sau stire de interes national (inundatiile). Si, mai presus de toate, stabileste un calendar al evenimentelor importante \u2013 zile de nastere, aniversari, comemorari, brevetarea unor inventii, premierele spectacolelor de teatru si de opera \u2013, at\u00e2t \u00een efortul sau obisnuit de a nu-si pierde reperele, c\u00e2t si \u00een scopul de a se lasa asimilat de codurile tarii de resedinta: \u201eDatele pe care le-am notat un timp la aceasta \u00abrubrica\u00bb tin de ceea ce nemtii au numit, \u00een cadrul unei largi dezbateri publice referitoare la integrarea imigrantilor care doresc sa se stabileasca \u00een RFG, Leitkultur. Am tinut sa \u00eenregistrez dupa un calendar al televiziunii locale (WDR) ceea ce pare a fi important pentru germanii de r\u00e2nd si pentru cultura lor generala elementara\u201c (p. 10). Treptat, criticul se conformeaza legislatiei si uzantelor din Renania de Nord-Westfalia. \u00cesi da seama ca are datoria sa se comporte ca un cetatean responsabil. Ca nu mai poate functiona scuza ca, strain fiind, nu se subordoneaza administratiei din landul \u00een care locuieste. Prin urmare, c\u00e2nd primeste o \u00eenstiintare din partea Primariei ca este asteptat sa ofere clarificari despre \u201eschimbarea de domiciliu\u201c (p. 41) pricepe ca abaterile se sanctioneaza. Aclimatizarea nu duce totusi la germanizare. Florin Manolescu nu asaza problema identitatii \u00een cadrele apartenentei la o natiune. \u00censusirea notiunilor elementare de istorie si de limba nu garanteaza accesul \u00eentr-o comunitate: \u201eDin cartea despre bilingvism, pe care tocmai o citesc. Doar 5% dintre poligloti ating nivelul de competenta\/ performanta (vocabular, corectitudine gramaticala si stilistica, sintaxa, accent etc.) ale unor nativi\u201c (p. 63). Pentru prozator, identitatea tine exclusiv de umanitate, adica de factorul cultural. Elabor\u00e2nd \u201eEnciclopedia exilului literar rom\u00e2nesc. 1945-1989\u201c, lucrarea plenitudinii lui, exegetul sesizeaza ca personalitatile scapate din teroarea comunista n-au luptat pentru niste interese nationale, ci pentru a salva virtutile creatoare ale Omului primejduit de vegetalul si abrutizatul individ inventat \u00een laboratorul marxist-leninist.
\nCele mai frumoase pagini din volum sunt relatarile de calatorie. Florin Manolescu vede tot. E uluit de monumental. Se plimba sfios prin catedrale. Admira pios casele scriitorilor. Traieste \u00een Muzeu si \u00een Biblioteca. De aceea, se simte pretutindeni acasa. Cu o singura conditie: viata intelectuala sa nu fie p\u00e2ngarita de carieristi si de veleitari.
\n\u201eCu ochii pe mine: jurnal rom\u00e2no-german 1995\u201c are calitati sa devina o scriere de referinta \u00een memorialistica postdecembrista. Este o carte splendida si sfredelitoare.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Florin Manolescu, Cu ochii pe mine: jurnal rom\u00e2no-german 1995, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2010, 232 p.   De ce si-a publicat Florin Manolescu un fragment din jurnal? Asa cum reiese din subtitlu, anul 1995 constituie un prag \u00een viata criticului. Herr Manolescu \u00eencepe sa-si dea seama ca se afla \u00eentre doua vieti. \u00cen perioada anului… Cite\u0219te mai mult »Pe prag (Est-Vest)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5419,5418],"class_list":["post-7505","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-cu-ochii-pe-mine-jurnal-romano-german-1995","tag-florin-manolescu"],"views":1452,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7505","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7505"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7505\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7505"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7505"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7505"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}