{"id":7353,"date":"2011-04-14T13:49:39","date_gmt":"2011-04-14T11:49:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7353"},"modified":"2011-04-14T13:52:43","modified_gmt":"2011-04-14T11:52:43","slug":"rebelul-eclectic-autorul-unei-opere-filmice-baroce-emir-kusturica-in-fruntea-juriului-de-la-un-certain-regard","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/rebelul-eclectic-autorul-unei-opere-filmice-baroce-emir-kusturica-in-fruntea-juriului-de-la-un-certain-regard\/","title":{"rendered":"Rebelul eclectic, autorul unei opere filmice baroce, Emir Kusturica, in fruntea juriului de la UN CERTAIN REGARD"},"content":{"rendered":"

CANNES 2011<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

A doua sectiune ca importanta, dupa aceea a Competitiei oficiale (care acorda Palme d’Or) \u2013 UN CERTAIN REGARD \u2013, si-a anuntat presedintele de\u00a0 juriu. Astfel, dupa Robert De Niro, asezat in capul mesei, cum s-ar spune, ca orice \u201eNas\u201e, un nou monstru sacru al Cannes-ului si al cinematografiei mondiale se anunta printre alesii editiei a 64-a (11 \u2013 22 mai 2011). Numele lui spune totul \u2013 Emir Kusturica.
\nEste unul dintre putinii detinatori a doua premii Palme d’Or. Nimeni nu a fost, insa, at\u00e2t de aproape ca el de a bate recordul printr-o a treia frunza de palmier. A fost de multe ori la Cannes, cu filme, dar si in jurii. A obtinut Palme d’Or pentru \u201eTata este plecat in calatorie de afaceri\u201c(1985) si respectiv \u201eUnderground\u201c(1995). Mai detine un Premiu de regie pentru \u201eVremea tiganilor\u201c(1988). C\u00e2nd nu a obtinut vreun loc in palmares, filmele lui au fost la fel de intens comentate.
\nS-a int\u00e2mplat cu \u201eViata este un miracol\u201c (2004), cu \u201ePromite-mi\u201c (2007) si chiar cu documentarul despre Maradona (2008).
\nAre, de asemenea, trei prezente in juriile Cannes-ului. Patru, de fapt, daca o punem la numar si pe cea de acum. Prima data, in aceasta calitate, a putut fi int\u00e2lnit in 1993, ca \u201esimplu\u201c membru al juriului de la Palme d’Or, condus de Louis Malle. In 2003, il gasim ca presedinte la Cin\u00e9fondation si tot ca presedinte, de asta data al juriului mare, in 2005.\u00a0 Nu este de mirare, tocmai de aceea, ca deseori ii place sa spuna: \u201eM-am nascut de mai multe ori, dar cu siguranta una dintre venirile mele pe lume a avut loc la Cannes\u201c.
\nNu doar la Cannes, dar si la Berlin, ca si la Venetia, creatia lui a fost apreciata. Isi incepea intrarea in lumea cinematografica inca din 1978, la un festival al filmelor studentesti, unde scurtmetrajul \u201eGuernica\u201c lua premiul int\u00e2i. Trei ani mai t\u00e2rziu, \u201eIti amintesti de Dolly Bell?\u201c smulgea un \u201eLeu de Aur\u201c, ca \u201eBest First Work\u201c. Revine la\u00a0 Adriatica in 1998, unde \u201ePisica neagra, pisica alba\u201c prinde \u201eLeul de Argint\u201c. Era in anul c\u00e2nd lui Lucian Pintilie i se atribuia Marele Premiu al Juriului, tot la Venetia, se intelege, si c\u00e2nd multi au considerat ca \u201eTerminus Paradis\u201c ar fi meritat chiar \u201eLeul de Aur\u201c.\u00a0 Revenim, in timp (1993), la Berlin, spre a marca participarea cu \u201eArizona Dream\u201c, pentru care a primit \u201eUrsul de Argint\u201c.
\nViata lui a fost si continua sa ram\u00e2na spectaculoasa in masura in care a stiut sa faca din dramatismul propriei biografii si nu mai putin al \u201etoposului\u201c originar o reprezentatie\u00a0\u00a0 baroca, de un picaresc vecin cu exhibitionismul grotesc marcat tragic printr-un accent c\u00e2t se poate de precis. Formula acestui stil incongruent, spornic si indefinit, fara indoiala balcanic, s-a revarsat in jerbe ritmate intr-o maniera muzicala si deopotriva coregrafica,\u00a0 speciala, in umbra careia au aparut destul de repede epigonii.
\nS-a nascut la Sarajevo, la 24 noiembrie 1954, dintr-un tata, Murat Kusturica, jurnalist la\u00a0 Ministerul Informatiilor, si o mama, Senka Numankadic, secretara. Emir, unicul copil al acestora, a devenit repede un rasfatat greu de strunit. Bosniacul musulman avea sa se simta mult mai atras de originile slave ortodoxe ale familiei sale cu\u00a0 radacini complexe. Facea nota discordanta printre adolescentii de la Sarajevo. S-ar spune ca a fost trimis de acasa intr-o \u201ecalatorie de afaceri\u201c cu iz oarecum corectional, cu vadita precautie, insa. Plecarea g\u00e2ndita temeinic de parintii bine informati avea sa se arate cu timpul mai degraba o trambulina de natura cinematografica. A facut astfel studii de cinema la Praga (FAMU), acolo unde absolvisera Milos Forman, Jiri Menzel, dar si Goran Paskaljevic. A revenit spre a lucra o vreme la televiziunea din fosta Iugoslavie. Intre 1981 si 1988 a fost lector la Academia de Arte din Sarajevo. Dupa primul lui premiu important, Milos Forman il invita la New York, gasindu-i un loc la Columbia University. Aici va reusi sa definitiveze montajul la \u201eVremea tiganilor\u201c. Se va consacra in felul acesta unui proiect in limba engleza: \u201eArizona Dream\u201c. Pe masura ce scenariul oferit de unul dintre studentii sai, axat pe descompunerea \u201evisului amrican\u201c, devenea, paradoxal, tot mai irealizabil, Emir se vede obligat sa ia nota de evenimentele sumbre din tara sa aruncata in razboi.
\nC\u00e2nd s-a apropiat de cinema, un rol mare a jucat int\u00e2mplarea. Un prieten al tatalui realiza filme de educatie in formula institutionala a acelor vremuri. Nu a tradat aceasta afinitate. C\u00e2nd termina studiile la Praga, se dedica el insusi unor scurtmetraje, convins ca \u201eurma\u201c acestora va trebui sa ram\u00e2na, cum il si indemnase unul dintre profesori. A vrut, desigur, sa lase marturii despre epoca sa, in primul r\u00e2nd despre deportarile politice din Iugoslavia comunista. Au venit, dupa aceea, indraznelile legate de complicata alchimie etnica a locurilor natale. \u201eIti amintesti de Dolly Bell?\u201c, de pilda, renunta la limba oficiala, s\u00e2rbo-croata, fiind cea dint\u00e2i productie vorbita in bosniaca. Intentiona sa atraga atentia asupra regionalismului, dar si a inevitabilului pluralism lingvistic si etnic. Dorea sa se elibereze, cumva, de fantoma lui Tito, cu care copilarise, asemenea at\u00e2tora din generatia sa. \u201eUnderground\u201c putea fi luat drept gestul extrem. P\u00e2na la decizia de a se consacra unui asemenea proiect, se int\u00e2mplasera c\u00e2teva lucruri, puternic semiotizate emotional, peste care i-ar fi fost cu neputinta\u00a0 sa treaca. Dupa ce casa lor avea sa fie devastata, tatal moare in urma unei crize cardiace. Razboiul venea, iata, ca un tavalug. Se muta\u00a0 in\u00a0 Muntenegru.\u00a0 Aici se afla, de fapt, s\u00e2mburele narativ al \u201eUnderground\u201c-ului. Parea mai mult dec\u00e2t un sentiment. Se releva mai degraba ca o datorie.
\nPeste ani, se cuvine sa-l intelegem ca doreste mai mult dec\u00e2t pur si simplu sa revina. Cum ne sugereaza \u201eViata este un miracol\u201c, Emir se lasa fascinat de peisajul de la Mokra Gora, unde a turnat si unde va construi nu doar o casa si un drum, dar chiar o localitate noua \u2013 Kustendorf. Va veni si va pleca. Si va tot reveni (de) pe aici, fix\u00e2ndu-se si intr-un alt spatiu, lui necesar, dar si drag, desi deloc lipsit de controverse. Cetatenia sa franceza va fi incununata de o serie de grade ale unui r\u00e2vnit Ordin al Literelor si Artelor (cavaler, ofiter, comandor). Produce si remake-uri in regim autoreferential ca \u201epunk-opera\u201c montata\u00a0 la \u201eBastilia\u201c, dupa filmul \u201eVremea tiganilor\u201c.
\nA luat at\u00e2t de multe premii inc\u00e2t ar trebui sa umplem o pagina intreaga cu ele. Nu o vom face. Desi ar merita, ca sa luam seama c\u00e2t a fost de adulat in tot felul de locuri de oameni care mai de care, de la primarul de la Guadalajara, Alfonso Petersen, la presedintele Dimitri Medveev.
\nA colaborat, p\u00e2na la ruptura definitiva, cu Goran Bregovic, ultimul lor titlu fiind \u201eUnderground\u201c. Sa un uitam ca orgoliosul Kusturica se recomanda cu brio ca muzician, dar si ca manager. Ambii se regasesc, cum se spune, intr-una si aceeasi individualitate puternica, de exceptie. Era de asteptat ca drumurile celor doi sa se desparta la un momnet dat, desi fiecare a avut de suferit in felul sau. \u201eNo Smoking Orchestra\u201c a adaugat ceva consistent la faima lui cinematografica, dupa cum s-a putut constata si pe scene rom\u00e2nesti, dar si in \u201eSuper 8 Stories\u201c, documentarul consacrat concertelor sale.
\nEste dif\u00edcil sa intelegi c\u00e2ta energie a consumat regizorul-ghitarist spre a se imparti intre turnaj si turneu. Si acum deplasarile formatiei ce initial se numea mai direct, \u201eFumatul interzis\u201c (p\u00e2na sa-si adauge termenul \u201eOrchestra\u201c), impresioneaza printr-un traseu la aceasta ora european, altminteri foarte dens: Grecia, Portugalia, Ucraina, Franta, Cehia, Belgia. Incerc sa-i detectez programul in perioada canneza a acestei editii. Va pivota intre Faro si Lisabona (13, 14 mai), ceea ce inseamna ca va ram\u00e2ne c\u00e2t trebuie la Cannes, inainte de a calatori, dupa 28 ale lunii, la \u201eLviv\u201c, in Ucraina.
\nA realizat tot felul de alte lucruri, adiacente faimei sale de regizor iconoclast. A fost Ambasador UNICEF pentru Serbia. S-a manifestat si ca actor, juc\u00e2nd, intre altele,\u00a0 alaturi de ghitara sa electrica, intr-un film de Neil Jordan (\u201eThe Good Thies\u201c). In \u201eL’Affaire Ferewell\u201c (2009) l-am putut vedea in rolul unui KGB-ist, colonelul Serghei Gregoriev. Nu au trecut neobservate umorul si nici farmecul lui de colos in miscare.\u00a0 Chiar in 2011, nu demult, in ultimele zile, a participat, ca regizor, la realizarea unui film in episoade, sub genericul \u201eSapte zile la Havana\u201c, un proiect franco-spaniol. In asteptarea premierei cu \u201eO vara greaca\u201c, unde interpreteaza rolul unui preot elen, a avut-o ca partenera pe fermecatoarea Mirjana Karanovic, de asta data intr-o productie s\u00e2rba regizata de Bojan Vuk Kosovcevic.
\nNu a fost lipsit de contestari. Filmele sale au produs valuri de invidie. Uneori,\u00a0 aceasta
\ns-a manifestat direct, simplu, dar irepresibil. Alteori, doar ca o forma disimulata de rivalitate simpatica. Imi amintesc, de pilda, momentul anuntarii palmaresului la Cannes, in 1995. Zvonurile il dadeau pe Theo Angelopoulos drept c\u00e2stigator al premiului \u201ePalme d’Or\u201c din acel an. Filmul se intitula \u201ePrivirea lui Ulisse\u201c, unde Maia Morgenstern juca mai multe roluri (femeile personajului titular). In competitie se afla si un film rom\u00e2nesc, \u201eSenatorul melcilor\u201c. La gala, Jeanne Moreau, presedinta juriului din acel an, l-a lasat la urma, cum intruc\u00e2tva era si firesc, pe c\u00e2stigator. Acesta nu era altul dec\u00e2t\u00a0 Emir Kusturica. Theo, imbufnat, inca surescitat, nu si-a putut retine emotia. A cutezat sa-l loveasca pe Emir peste cap, amical, desigur, cu sulul acela cu snur rosu ce consemna oficial obtinerea premiului sau, sa admitem a-l numi cu o treapta mai jos. In loc de sperata \u201ePalme d’Or\u201c, lui Angeloupulos ii revenise doar Marele Premiu, ceea ce, totusi, sa admitem, nu era deloc putin. Daca e sa lasam fr\u00e2u liber amintirilor, recunosc ca la acea editie, a 48-a, si noi nadajduiam la un loc pe lista. Ne g\u00e2ndeam la un premiu de interpretare pentru Maia Morgenstern, dar (sau) si la unul pentru Dorel Visan, interpretul Senatorului din filmul lui Mircea Daneliuc.
\nCetatean francez, dar si s\u00e2rb, Kusturica exprima in filmele sale conditia omului balcanic, la incidenta europeana a momentului, sf\u00e2siat intre prapastii de care nu se poate face mereu vinovat. Personajele sale caligrafiaza o suita de stari ale fragilitatii. Traseul este impresionant, un doar in continuitatea lui\u00a0 amplitudinala: de la copilarie la senectute.
\nDeseori, nascutul la Sarajevo ne-a reamintit ca nu a dorit sa se insinueze intr-un judecator si nici macar in interpretul istoriei. Tot ce si-a propus, subliniaza deseori Kusturica, a fost sa arate lucrurile in realitatea lor, oric\u00e2t de dramatica.
\n\u201eTata este plecat in calatorie de afaceri\u201c se constituia la inceputul acestei monografii cinematografice a disperarii, rostita audiovizual de un cineast \u201erebel\u201c. O facea prin atitudinea intuitiva, aproape somnambulica, a unui copil filmat intr-o transa onirica, suspendat peste timpuri si locuri. Baietelul constata nedumerit, dezorientat, ca tata este\u00a0 vesnic absent de acasa, inlocuit de un altul, intr-o farsa a sentimentelor mereu sfar\u00e2mate si contrazise, tinute sub presiunea gesturilor politice, efemere, in incercarea de a ilustra nuantele diferentiatoare dintre diversele forme de \u201estalinism\u201c.
\nO alta digitalizare stilistica, pe acelasi calapod al unei istorii convulsive, dar cu un tratament general, aparent mai lejer, ne ofera o panorama a \u201etimpului tiganesc\u201c, motiv tematic la care cineastul\u00a0 revine. Perhan, fiu de tigan-soldat, creste alaturi de bunic si de o sora bolnava. Intra in viata ca hot, \u201eimpins\u201c de un anume Ahmed Djida. Se alatura retelelor de carne vie si de trafic de copii. Kusturica anticipa de pe acum o tema ce va umple multe ecrane europene in deceniile urmatoare. Perhan isi regaseste vechea iubire, pe Azra, dar fata moare la nasterea unui baietel. Va fi ucis si acest Perhan, suflet haituit. Tragedia indica viziunea asupra unei lumi cuprinse de o stare nomada, pregnant provizorie, ca un cancer generalizat, dincolo de imediatul cotidian al unui cartier tiganesc, aflat sub presiune sociala si politica, dar nu mai putin etnica. Filmul nu a trecut neobservat la Cannes. Obtinea, cum aratam undeva mai sus, Premiul de regie, cu toate ca venea cu alt fel de subiect, se intelege, dupa ce regizorului i se acordase deja \u201ePalme d’Or\u201c. Tendinta picaresca se continua in \u201eViata este un miracol\u201c, numai ca intr-o formula mai cuminte, ca exod familial. Intr-o Bosnie a anului 1992, un inginer s\u00e2rb, Luka, pleaca de la oras alaturi de sotia sa, Jadranka, c\u00e2ntareata de opera, lu\u00e2ndu-l si pe fiul lor, Milos. Utopia lor este pe c\u00e2t de nelinistitoare, pe at\u00e2t de contradictorie. Vor sa transforme\u00a0 radical o zona oarecare intr-un spatiu turistic, prin simpla construire a unei cai ferate. Razboiul fusese declansat. Semnele lui sunt tot mai aproape. In familia inginerului se instaleaza, incet-incet, deruta, ca si spaima de moarte, si chiar moartea. Intr-o lume de militari si de prizonieri, este dif\u00edcil sa-ti pastrezi demnitatea. Speranta nu dispare totusi, chiar daca ea vine ca un ciudat schimb de sentimente.
\nKusturica modifica iarasi registrul, d\u00e2ndu-ne in \u201ePromite-mi\u201c o noua sarabanda narativa in maniera-i inimitabila. O lume de la capatul lumii, un copil, un bunic, o vaca (pe nume Cvetka), o invatatoare-fata batr\u00e2na, mereu neconsolata, si din nou o nurlie zabauca, nevindecata de euforiile adolescentei, la care tot at\u00e2t de adolescentul Tsan viseaza ca la o sotie si mama a copiilor lui. Iata aici o propunere de idila imposibila, evident \u201eemirkusturiciana\u201c. Sub acest aspect, al aspiratiei catre linistea simpla a unei vieti in natura, cineastul ni se confeseaza indirect, ca un copil universal, personific\u00e2nd inocenta.\u00a0 Nu stim, totusi, cum sa-l luam sau cum sa-l privim: prin ochiul care pl\u00e2nge ori gratie ochiului care r\u00e2de, mai putin de sine, mai mult de noi toti, ceilalti.
\nUn copil mare, parca maturizat prematur, incarcat de gloria rasfatului mondial, este si acest zeu teribil al stadioanelor, individul straniu si at\u00e2t de histrionic, rege al ierbii,\u00a0 Maradona, \u201eMaradona al lui Kusturica\u201c, desigur, dar deloc mai putin, asa cum, rasturn\u00e2nd titlul, am putea altfel\u00a0 intitula documentarul \u2013\u00a0 \u201eKusturica al lui Maradona\u201c. Ambii si-au surclasat conditia, ilustr\u00e2nd-o intr-o simultaneitate spornica, exact ca intr-o paralela programata a destinului ce-si joaca destinul sub acelasi semn, spectacular, cu deosebire parodic, cu o pigmentatie de post-modernitate acida, la a carei conturare scenariul biografic, documentaristic, lasa loc, c\u00e2t de c\u00e2t, si suflului fictional. Nu-l putem absolvi pe cineast de placerea de a se juca pe sine dimpreuna cu personajul, aidoma unor azteci veritabili, deci invulnerabili, macar ca artefacto mediatice, subordonati unui\u00a0 dramatism implicit, in limitele ludicitatii, desigur, si dincolo de zona fotbalistica sau cinematografica.
\nPentru Kusturica, Balcanii sunt un fel de \u201eacasa\u201c a fluctuatiilor perpetue, cu personaje singur-active, vis\u00e2nd la fericire ca si cum ar respira, g\u00e2ndind la viata ca la aerul vital, deloc ca la o bucata de p\u00e2ine, pe care nu o prea au, insa nestiind cum sa confere\u00a0 substanta realitatii imediate. Sentimentele par, de aceea, sa o ia de fiecare data inaintea celor care le traiesc.
\nAv\u00e2nd in vedere toate acestea, e de prisos sa mai notam ca presedintele din acest an de la Un certain regard pare uns cu toate alifiile confruntarilor internationale. Politice, ca sa nu mai spunem de cele cinematografice. Rebelul este, insa, inainte de toate, un estet al gustului filmic si pare a nu se teme de nimic. Eclectismul sau funciar, eruptiv, se cristalizeaza intr-un sir de creatii audiovizuale de factura baroca. Este un om-spectacol, in masura in care nu doar ca regizor, dar si ca actor, muzician si om politic ce-si schimba mastile, niciodata si rolul dominant, ne lasa cu ochii in soare. Oriunde apare si orice ar face, are adulatori la fel de patimasi precum contestatarii lui. De c\u00e2nd l-am vazut si apoi tot re-vazut, la Cannes, am inteles c\u00e2t de greu i s-ar putea gasi un competitor in adversitate eficienta. Si pentru ca am ajuns aproape de capatul acestor consideratii, ocazionate de o reint\u00e2lnire cu seful \u201euncertainregardienilor\u201c, as regreta ca altul sa devina performerul celor trei frunze de palmier.<\/p>\n

A fost aproape si continua sa fie. Poate la editia jubiliara, a 65-a, de anul viitor, c\u00e2nd va trebui sa apara cu o noua creatie, Emirul ar avea din nou de trecut bariera ca sa devina primul, unicul, \u201etriumvir\u201c palmdorizat.
\nNimeni altul nu a facut sa se inregistreze at\u00e2ta osteneala polemica. \u201eUnderground\u201c a fost ca o v\u00e2lvataie. L-au acuzat\u00a0 si de o parte, si de cealalta. Au iesit la rampa nume in voga ale filosofiei ( Alain Finkielkraut, Bernard-Henri Levy). Controversele politice au venit in tromba, fara a obtura definitiv cerul filmelor sale, desigur innegurat. Emir, s\u00e2rbul devenit crestin ortodox, a deranjat multe cancelarii. Codul sau moral, religios si cetatenesc e greu de limpezit. Trebuie respectat pentru ce a indrznit sa fie, sa ram\u00e2na. Nu cred ca i-a fost usor. Uitati-va cu atentie la figura lui brazdata, peste care ar fi de crezut ca au fost sapate mii de transee. Intelept, cu frontalitatea arida ce i-o vedem, pare un Socrate al unor vremuri c\u00e2nd democratia sufera cumplit. I s-a lipit de frunte eticheta de pro-Slobodan Milosevic. A fost acuzat ca a pledat in favoarea unor personaje anchetate de tribunalele internationale recent. A iesit din tot felul de situatii nedrepte, imposibile altminteri.
\nC\u00e2nd a aparut in juriul unor festivaluri (vezi invitatia de la Antalya, nu demult, in octombrie 2010) asupra lui s-au rostit tot felul de acuzatii. P\u00e2na acolo inc\u00e2t unii l-au confundat cu un actor elvetian, numai pornind de la o presupusa asemanare f\u00edzica.\u00a0\u00a0 Cetateanul s\u00e2rbo-francez Emir Kusturica \u2013 un fel de G\u00e9rard D\u00e9pardieu al Balcanilor si un cineast care face filme intr-o indrazneala suspendata, anacronica doar in aparenta, dupa unii cu o constructie europeana cvasiparanoica, vizionara la modul catastrofic (va amintiti\u00a0 nu de Dolly Bell, ci de insula aceea de pe harta care o lua la vale pe Dunare, in deriva, in finalul \u201eUnderground\u201c-ului?) \u2013, reediteaza intruc\u00e2tva curajul estetic al cineastilor Noului film (vest)german de dinaninte de caderea zidului Berlinului, prin acele proiectari in teritoriile exotice ale visatoriei ultraterestre.
\nS-au scris despre el o multime de carti. Bibliografia, invidiata de cei mai mari cineasti in viata ai planetei, arunca noi si noi fascicule asupra registrelor sale ludice, de la barochismul incontestabil, la temele balcanice tratate intr-o maniera personala, in totul fascinanta. A dat interviuri, s-a lasat fotografiat, si-a derulat multiplele fatete ale personalitatii. P\u00e2na acolo ca aproape nu mai stim ce este fictiune si ce anume adevar.\u00a0 Este oare acest Emir un om real sau doar o imagerie imponderabila, o stare a unui joc de deasupra oricaror jocuri?
\nNu este de mirare ca una din ultimele lucrari, de asta data de factura autobiografica \u2013 \u201eUnde sunt eu in aceasta poveste?\u201c \u2013, vine sa surclaseze o opera si un autor, situ\u00e2ndu-se dincolo de ceea ce ar sugera o definitie a mortii ca abila plasare dincolo de susotelile neverificate. A-l decripta pe Kusturica este ca si cum ar trebui sa renunti la truismul \u201eBalcanii \u2013 butoiul de pulbere al Europei\u201c, spre a adopta imediat un altul: \u201eEmir \u2013 fachirul lumii\u201c. Nu avem de-a face, daca mai este cazul sa precizez, doar cu un rebel. Este mai degraba taifunul super-personificat. Ar trebui sa mergem cu totii la Cannes in acest an ca sa-l vedem alaturi de De Niro, alt tsunami al cinematografiei mondiale.
\nDe fapt, mai este doar un pic p\u00e2na c\u00e2nd in traditionala conferinta de presa de la Paris, la 14 aprilie 2011, presedintele Cannes-ului, Gilles Jacob, si delegatul general, Thierry Fr\u00e9maux, vor anunta intreaga componenta a juriilor, dar mai ales lista multasteptata cu titlurile intrate in diverse sectiuni. Nu ma incumet sa dau nume, dar de sperat speram, totusi, ca un film rom\u00e2nesc sa patrunda in sectiunile principale, asa inc\u00e2t fie De Niro, fie Kusturica, sa aiba ocazia nu doar de a vedea inca o productie rom\u00e2neasca foarte buna, dar chiar sa o si premieze.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

CANNES 2011     A doua sectiune ca importanta, dupa aceea a Competitiei oficiale (care acorda Palme d’Or) \u2013 UN CERTAIN REGARD \u2013, si-a anuntat presedintele de\u00a0 juriu. Astfel, dupa Robert De Niro, asezat in capul mesei, cum s-ar spune, ca orice \u201eNas\u201e, un nou monstru sacru al Cannes-ului si al cinematografiei mondiale se anunta… Cite\u0219te mai mult »Rebelul eclectic, autorul unei opere filmice baroce, Emir Kusturica, in fruntea juriului de la UN CERTAIN REGARD<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[2328,5337,4901,5338],"class_list":["post-7353","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cannes","tag-palme-dor","tag-robert-de-niro","tag-un-certain-regard"],"views":1714,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7353","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7353"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7353\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7353"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7353"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7353"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}