Ren\u00e9 Gu\u00e9non (1886-1951) este un g\u00e2nditor singular cu un urias impact \u00een secolul trecut, o personalitate aflata, \u00eentreaga viata, \u00een cautarea unei revelatii majore. Este considerat \u00eentemeietoriul Scolii traditionaliste sau perenialiste \u00een g\u00e2ndirea occodentala. I s-au remarcat si trasaturi contradictorii, discutabile, precum refuzul de a-si da doctoratul, din motivul, greu de \u00eenteles, ca nutrea aversiune fata de cutuma de a prevedea lucrarii sale o bibliografie. Rugamintea respectuoasa a profesorului sau nu l-a putut \u00eendupleca, \u00een acest sens, astfel \u00eenc\u00e2t statutul i-a ramas unul singuratic, de cugetator preocupat de toate orientarile religioase ori spirituale ale epocii: catolicism, ocultism, miscarea teozofica, masonerie etc., toate aceste manifestari ezoterice fiind cercetate cu un ochi proaspat, cu instrumentele unei g\u00e2ndiri libere. Dincolo de cadrul strict scolastic si \u00een pofida faptului ca nu a putut ocupa o catedra universitara \u00een Franta, desi parea menit uneia, Ren\u00e9 Gu\u00e9non a exercitat o influenta considerabila, scriind o opera vasta si atrag\u00e2nd atentia Occidentului asupra necesitatii de a trai, ca pe o experienta personala, revelatia divinului. Tot ca pe o fronda (dovada de maxim dispret fata de societetea occidentala), dar si ca o expresie a dorintei sale de autorealizare experimentala, trebuie \u00eenteleasa convertirea sa la islamism, \u00een a doua parte a vietii, c\u00e2nd si-a gasit fericirea \u00een Egipt, ca profesor la Universitatea din Cairo si cap al unei familii armonioase si iubitoare. Nu era un \u201etraseist\u201c spiritual, ci o constiinta m\u00e2nata de incandescenta unei cautari interioare, pe care s-o poata recomanda si altora, \u00een vederea unei renasteri religioase a societatii. De aceea cauta pretutindeni, \u00een toate sursele apartin\u00e2nd tezaurului spiritual al umanitatii, argumente pentru resuscitarea credintei \u00een Occident. Neput\u00e2nd trezi o reactie pe masura, de genul constituirii unui crestinism ezoteric si initiatic, s-a retras definitiv, purt\u00e2nd \u00eensa mai departe o ampla corespondenta cu discipoli europeni, sub numele (si noua, complexa, identitate) de Abdel Wahed Yahya, seic sufist.
\nLa editura bucuresteana Herald au aparut mai multe volume din opera sa. Dintre acestea l-am ales, pentru lipsa de echivoc a demersului, pe cel intitulat \u201eAutoritate spirituala si putere temporala\u201c, traducere (din limba franceza a originalului din 1929) de Daniel Hoblea, 2010. Cartea \u00eesi pune problema conditiei ideale a societatii umane generice, iar limpezimea argumentatiei reflecta o decantare deplina a g\u00e2ndirii gu\u00e9noniene. \u00cenca din prefata, autorul atrage atentia asupra chestiunii fundamentale dezbatute: cea a raportului dintre realitatea imediata si principii. Marturiseste ca, desi era martor la discutii acerbe purtate \u00een jurul relatiei dintre religie si politica, volumul sau nu constituie un raspuns la acestea, \u201ecaci ar \u00eensemna sa acordam o importanta exagerata unor lucruri ce nu au dec\u00e2t un caracter pur episodic si care n-ar trebui sa influenteze conceptiile a caror natura si origine sunt \u00een realitate de un cu totul alt ordin (p. 7-8)\u201c; \u201eTot ceea ce vom spune aici am fi spus la fel de bine si exact \u00een acelasi mod, daca evenimentele ce atrag astazi atentia asupra problemei spiritualului si temporalului nu s-ar fi produs: circumstantele prezente ne-au aratat doar, mai clar ca niciodata, ca ar fi necesar si oportun sa o spunem: ele au fost, daca se doreste, ocazia ce ne-a determinat sa expunem acum anumite adevaruri \u00een locul multor altora pe care ne-am propus sa le formulam daca vom avea timpul necesar, dar care nu par susceptibile de o aplicatie la fel de imediata: si la asta se limiteaza rolul \u00een ceea ce ne priveste\u201c (p. 8).
\nRen\u00e9 Gu\u00e9non \u00eesi precizeaza, nuantat, pozitia, ca fiind una situata exclusiv \u00een domeniul principiilor, acest lucru permit\u00e2ndu-i independenta fata de orice discutii, polemici, certuri \u00eentre scoli si partide etc., preocuparea sa, ca autor, fiind doar rostirea adevarului \u201epur si dezinteresat, fara a astepta nimic de la nimeni \u2013 \u201enici macar recunostinta din partea celor ce ar putea profita de ideile pe care le formulam\u201c (p. 10). Rolul sau reprezinta o simpla tentativa de a ajuta la distingerea \u00eentre \u201eesential si accidental, \u00eentre principiile necesare si circumstantele contingente\u201c, prin situarea chestiunilor pe adevaratul lor teren. Faptul ca efortul necesar este at\u00e2t de mare reflecta confuzia \u201ece domneste astazi \u00een toate domeniile, confuzie pe care o privim ca fiind eminamente caracteristica lumii moderne\u201c (p. 9). Ceea ce \u00eel \u00eentristeaza (dar \u00eel si motiveaza) este ca p\u00e2na si reprezentantii unei autoritati spirituale autentice au cazut prada acestei derute, pierz\u00e2nd din vedere \u201eceea ce ar trebui sa fie adevarata lor forta, adica transcendenta doctrinei \u00een numele careia sunt calificati sa vorbeasca\u201c (p. 9).
\nG\u00e2nditorul avertizeaza ca nu e dispus sa se lase \u00eenchis si etichetat \u00een niciunul din cadrele comune la vremea respectiva, deoarece niciunul nu i s-ar potrivi. Declaratia sa de intentie este, asadar, necesar a fi re\u00eennoita, pentru ca oamenii de buna-credinta sa nu-i atribuie, \u00een mod eronat, intentii straine de punctul sau de vedere, unul pur doctrinar, care-i permite o detasare (ascetica, am spune) de toate evenimentele istorice contemporane, urmarite cu un ochi impartial, de parca s-ar situa \u00een trecutul cel mai \u00eendepartat. Autoritatea spirituala este subiectul primordial si suveranitatea ei face sa nu fie obligatorie exprimarea\/manifestarea ei sub o forma religioasa, \u201econtrar a ceea ce se crede de obicei \u00een Occident\u201c (p. 11). Iata, clar afirmata, diferenta dintre spiritualitate, primordiala, principiala, si religie, secundara. Autoritatea spirituala se refera la principiul ultim, de care \u00eensa depinde totul (adica realitatea vizibila), la o traditie, \u00een adevaratul sens al cuv\u00e2ntului, negata, din pacate, de toate \u201etendintele specific moderne\u201c, care sunt, \u00een opinia sa, deviatii de la spiritualitatea indubitabila, revelata (din pacate, cazuta \u00een uitare).
\nAceasta uitare a condus la erori cresc\u00e2nde, acumulate de-a lungul mai multor secole, arata Ren\u00e9 Gu\u00e9non. Formularile sale, devenite brusc profetice, evidentiaza caracterul imperios al mesajului sau, foarte departe de a fi ruminatia vreunei abstractiuni. A restabili ierarhia corecta este o urgenta sociala, pentru ca erorile pomenite mai sus s-au generalizat, p\u00e2na la a deveni \u201eoarecum inerente mentalitatii comune\u201c si \u201eparte integranta a unei stari de spirit generalizate progresiv, lucru \u00eengrijorator si de mare gravitate, vestind o certa catastrofa, spre care lumea moderna se \u00eendreapta cu o viteza din ce \u00een ce mai mare. Am putea oare sa-i negam intuitia? Dupa Primul Razboi Montdial, abia consumat, avea sa urmeze cel de-al Doilea Razboi Mondial, ca sa ne limitam la acest aspect.
\nRemediul este indicat de g\u00e2nditor, cu o ironie si un scepticism evidente: \u201edaca mai exista, \u00een circumstantele prezente, vreo speranta de salvare pentru lumea occidentala, aceasta poate fi numai mentinerea autoritatii traditionale ce mai subzista \u00een ea: dar pentru asta e necesar ca aceasta autoritate sa fie pe deplin constienta de ea \u00eensasi\u201c (p. 12). Spiritul traditional trebuie restaurat, fara ca el \u00eensusi sa se implice \u00een dezbaterile la ordinea zilei, dupa cum precizeaza din nou, singurul sau scop fiind acela de a reaminti principiile uitate (deoarece adevarata cauza a tuturor discutiilor si fram\u00e2ntarilor este tocmai aceasta malefica uitare). \u201e\u00cen afara legaturii cu principiile, nu se pot obtine dec\u00e2t rezultate cu totul exterioare, instabile si iluzorii, lucru de asteptat\u201c, ce afirma iarasi si iarasi suprematia spiritualului asupra temporalului \u2013 obiectul studiului sau.
\nDemonstratia ulterioara (de natura preponderent istorica) a premiselor enuntate se face prin referiri constante la castele indiene si la exemplele oferite de evolutiile din India, precum si de realitatile europene. Ren\u00e9 Gu\u00e9non observa, de-a lungul istoriei, o confruntare necurmata \u00eentre reprezentantii a doua puteri, cea spirituala si cea temporala, situatie ce reflecta, \u00een opinia sa, o \u00eendelunga degenerescenta, deoarece, initial, opozitia nu exista: cele doua functiuni nu erau separate, ci continute \u00een fiecare om, ce poseda cunoasterea primordiala, una integrala. La origine, castele indiene, de pilda, au corespuns unei clasificari naturale a indivizilor. Nefiind impuse din exterior, ele oglindeau o \u00eenclinatie fireasca a acestora, av\u00e2nd ca rezultat o specializare sociala, at\u00e2t de diferita de conceptia egalitara \u201eat\u00e2t de draga lumii moderne, teorie contrara tuturor faptelor (…) si dezmintita chiar de simpla observatie curenta\u201c (p. 17). G\u00e2nditorul \u00eesi sprijina \u00eentreg esafodajul ideatic pe aceasta diferentiere, petrecuta illo tempore \u00een cadrul castelor indiene, \u00eentre cele doua superioare, cea a brahmanilor, depozitari ai stiintei sacre, si cea a ksatriyasilor (aparatorii ordinii statale si ai stiintelor relative), ce trebuiau sa creeze climatul pentru buna desfasurare a riturilor esentiale, acelea pur spirituale, distinctie dezvoltata si amplificata ulterior.
\nFaptul esential este acela ca, \u00eenca de la prima scindare, \u00eentruchipata de inevitabila diferentiere \u00eentre brahmani si ksatriya, se instaureaza o fatala sciziune a unitatii umane initiale. Urmarea a constat \u00een aparitia a doua puteri, una spirituala si cealalta temporala, paralele, dar deja separate una de cealalta. La \u00eenceput, \u00eentre acestea exista o armonie echivalenta unitatii lor fundamentale, pentru ca mai apoi sa urmeze un climat de lupta si rivalitate. Simpla departajare s-a transformat \u00een opozitie, functiunile inferioare pretinz\u00e2nd, gradat, suprematia. Se genereaza astfel o stare haotica, se ajunge la negarea si inversarea ierarhiilor adevarate. Desigur, inversarea ierarhiilor este un fenomen specific \u201ev\u00e2rstei sumbre\u201c pe care o traim \u00een prezent, \u00een care se petrece subversiunea ordinii normale, iar temporalul domina spiritualul.
\nOpozitia celor doua puteri, spirituala si temporala, se regaseste \u00een istorie la aproape toate popoarele. Ren\u00e9 Gu\u00e9non o ilustreaza, \u00een Orient, si prin rivalitatea dintre daoisti si confucianisti, dintre regii tibetani si lamasi, iar \u00een Occident, prin cearta dintre Sacerdotiu si Imperiu. Exemplele sunt fascinante, ca \u00een acest scurt pasaj premonitoriu: \u201eSi, cum uzurparea cheama uzurparea, dupa Vaisyasi acum aspira la dominare, la r\u00e2ndul lor, Sudrasii: aceasta este, \u00een mod foarte exact, semnificatia bolsevismului. Nu vrem sa formulam, \u00een aceasta privinta, nicio previziune, \u00eensa n-ar fi desigur foarte greu sa anticipam, din ceea ce precede, anumite consecinte pentru viitor: daca elementele sociale net inferioare acced la putere \u00eentr-un mod sau \u00een altul, domnia lor va fi cu siguranta cea mai scurta dintre toate si va marca ultima faza a unui anumit ciclu istoric, deoarece nu este posibil sa se coboare mai jos\u201c (p. 105).
\nDesi e vorba de doua puteri, Ren\u00e9 Gu\u00e9non prefera termenul autoritate (rezervata aspectului spiritual), cel de putere fiind restrictionat la planul temporal, deoarece cuv\u00e2ntul putere evoca aproape inevitabil ideea de forta, \u00een special de forta materiala, manifestata vizibil, deci exterioara. Dimpotriva, autoritatea spirituala, launtrica prin specificul sau, nu se afirma dec\u00e2t prin ea \u00eensasi, independent de orice sprijin sensibil, si se exercita \u00eentr-un mod invizibil (p. 30). \u00cen acest sens, Ren\u00e9 Gu\u00e9non foloseste termenul intelectual\/intelectualitate ca o trimitere \u201ela inteligenta pura si la cunoasterea suprarationala\u201c (p. 34). Initial, cunoasterea unor \u201eaplicatii sau adaptari\u201c (de ordin secund, deci) nu sunt de dispretuit, pentru ca si ele fac parte din cunoasterea sacra, considerata \u00een integralitatea sa, dar deja din momentul revoltei ksatriyasilor, s-au inversat raporturile normale dintre principii si aplicatiile lor si, mai grav, s-a produs, \u00een esenta, negarea oricarui principiu transcendent, av\u00e2nd loc substituirea \u201emetafizicului\u201c cu \u201efizicul\u201c.
\nAceste distinctii nu privesc doar India, ci si Occidentul. Dante, de exemplu, vorbea de \u201eParadisul terestru\u201c si de \u201eParadisul ceresc\u201c \u00een \u201eDe Monarchia\u201c. Mai devreme, \u00een Grecia, \u201emarile mistere\u201c se referisera la cunoasterea de dincolo de natura, iar micile mistere la cea a naturii. Aplicatiile sunt, asadar, continute \u00een principiul de provenienta, fapt reperabil \u201e\u00een orice ierarhie veritabila, adica \u00eentemeiata pe natura \u00eensasi a fiintelor\u201c (p. 41). Interesanta este, \u00een acest context, reminiscenta marturisita de sintagmele arta regala (pastrata \u00een vechile corporatii, p\u00e2na la masoneria moderna) si arta sacerdotala (perfect mulata pe arta constructorilor de catedrale din Evul Mediu), care \u00eensa au disparut, deopotriva, odata cu pierderea traditiei, mai ales \u00eenspre epoca Renasterii: aceasta marcheaza, \u00een toate privintele, dupa Ren\u00e9 Gu\u00e9non (si nu numai), ruptura lumii occidentale de propriile-i doctrine traditionale (p. 43).
\n\u201eCunoasterea prin excelenta\u201c \u2013 singura ce merita cu adevarat acest nume \u00een plenitudinea saneului sau \u2013 este o cunoastere a principiilor, independent de orice aplicatie contingenta, aceasta cunoastere apartin\u00e2nd exclusiv celor care poseda autoritatea spirituala, deoarece nimic din ea nu provine din ordinul temporal\u201c (p. 43-44). Cunoasterea si \u00eenvatatura, \u00eentelepciunea deci, sunt atributele brahmanilor din \u00eentreaga lume (oricum s-ar numi ei \u00een variatele culturi), preocupati de cunoasterea metafizica si transcendenta de un caracter veritabil supranatural, tot restul fiind de ordin natural sau fizic (p. 83).
\n\u00cen viziunea lui Ren\u00e9 Gu\u00e9non, tragedia Occidentului modern se datoreaza unor uzurpari \u00een serie, caci ksatriyasii (sau echivalentii lor) mai posedau \u00eenca o cunoastere sacra, fie ea si alterata ori trunchiata. \u201eCastele\u201c inferioare au pornit \u00eensa, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, ofensiva \u00eempotriva lor, p\u00e2na c\u00e2nd s-a ajuns la suprematia celei mai de jos categorii sufletesti si sociale.
\nLumea occidentala nu are, \u00een genere, apetenta spre cunoasterea sattvica (conform primei guna \u2013 \u00eenclinatie naturala, ipostaziind puritatea si lipsa de egoism a inteligentei), ci este orientata preponderent afectiv (rajasic, de la raja, a doua guna, cea permit\u00e2nd extensia, actiunea pe orizontala a mentalului), de unde deriva aplecarea sa spre calea devotionala, religioasa, \u00eendreptata spre actiune. \u201eAsa se explica si faptul ca \u00een Occident nu pare sa existe autoritate spirituala pura\u201c (p. 62). Adevarata autoritate spirituala poate subzista \u00eentr-o societate at\u00e2ta timp c\u00e2t \u201eexista \u00een s\u00e2nul ei brahmani adevarati\u201c, adica o elita pastratoare a constiintei ce transcende toate formele particulare, adica esenta profunda a traditiei. Pentru o asemenea elita, forma nu poate juca dec\u00e2t un rol de suport, oferind, pe de alta parte, celor care nu au acces la spiritualitatea pura, un mijloc de a participa la traditie\u201c (p. 62). \u00cen Occident, format \u00een cultul actiunii, pe care-l \u00eentretine si \u00een continuare, exista multi brahmani care sunt ksatriya camuflati, pentru ca predomina, \u00een locul spiritualitatii pure, un domeniu mixt, \u00een care \u201ecunoasterea este considerata mult mai putin \u00een ea \u00eensasi dec\u00e2t \u00een aplicarea sa la actiune\u201c (p. 63). Subtila distinctie, viz\u00e2nd, avant la lettre, instrumentalizarea principiilor, de unde, inerenta tendinta manipulatorie si ideologizanta a cunoasterii, \u00een anii ce au urmat, transformarea ei \u00eentr-un simulacru. Ca atare, \u201epartea superioara si interioara a traditiei tinde sa devina din ce \u00een ce mai ascunsa si inaccesibila, fiindca cei capabili s-o \u00eenteleaga nu mai sunt dec\u00e2t o infima minoritate\u201c (p. 65).
\nPuterea temporala se ruineaza singura, nerecunosc\u00e2ndu-si subordonarea fata de autoritatea spirituala, ceea ce coincide cu promovarea asidua a unei conceptii care neaga imuabilul, situ\u00e2nd fiinta aflata \u00een \u201edevenire\u201c \u00een prim plan. E o conceptie antimetafizica (metafizicul fiind tocmai domeniul imuabilului, a ceea ce este dincolo de natura schimbatoare). De aici, \u00een viziunea lui Ren\u00e9 Gu\u00e9non, erorile unor conceptii moderne precum \u201eevolutionismul\u201c, \u201eprogresul\u201c, dar si existenta dictaturilor si a democratiilor, \u00een care opinia maselor domina doar prin numar si prin forta materiala, nu prin argumentul irefutabil al existentei principiale.
\nO minutioasa exemplificare istorica urmeaza acestei demonstratii teoretice. \u00cen Franta, de pilda, s-a \u00eenregistrat o rupere de autoritatea spirituala, atunci c\u00e2nd regalitatea si-a c\u00e2stigat independenta fata de biserica, punctul de plecare fiind distrugerea Ordinului Templierilor de catre Filip cel Frumos. Puterea temporala a \u00eenceput sa subjuge autoritatea spirituala, iar pentru realizarea scopurilor sale de dominatie politica a distrus \u00een continuare nobilimea, cu ajutorul celei de a treia clase, vaisiya, \u00eenc\u00e2t, \u00eencep\u00e2nd cu Filip cel Frumos, \u201e\u00eei vedem pe regii Frantei \u00eenconjur\u00e2ndu-se aproape constant de burghezi (p. 97), apoi burghezia pune m\u00e2na pe putere prin revolutie. Crearea statelor nationale a fost, dupa Ren\u00e9 Gu\u00e9non, o alta expresie a decadentei (p. 98-99), forta marii natiuni crestine dispar\u00e2nd \u00een amalgamul de particularitati marunt nationale. Indiferent ca suntem sau nu de acord cu argumentatia autorului \u00een toate detaliile ei, nu putem sa nu observam ca \u201eautosesizarea\u201c lui Ren\u00e9 Gu\u00e9non nu era una gratuita, ci viza fundamentele societatii contemporane lui si ale societatii umane \u00een genere, din care spiritualitatea, ca pivot esential, desi nevazut, generator si fertilizator al \u00eentregii vieti, nu ar trebui sa lipseasca. Consecintele lipsei acesteia sunt lesne de observat \u00een toate domeniile, iar orice analiza sociala pertinenta chiar de aici ar trebui sa porneasca.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Ren\u00e9 Gu\u00e9non (1886-1951) este un g\u00e2nditor singular cu un urias impact \u00een secolul trecut, o personalitate aflata, \u00eentreaga viata, \u00een cautarea unei revelatii majore. Este considerat \u00eentemeietoriul Scolii traditionaliste sau perenialiste \u00een g\u00e2ndirea occodentala. I s-au remarcat si trasaturi contradictorii, discutabile, precum refuzul de a-si da doctoratul, din motivul, greu de \u00eenteles, ca nutrea aversiune… Cite\u0219te mai mult »Actualitatea lui Ren\u00e9 Gu\u00e9non<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5331,706,5330],"class_list":["post-7341","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-masonerie","tag-ocultism","tag-rene-guenon"],"views":2253,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7341","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7341"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7341\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7341"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7341"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7341"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}