{"id":7081,"date":"2011-03-31T11:01:09","date_gmt":"2011-03-31T09:01:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7081"},"modified":"2011-03-31T11:01:39","modified_gmt":"2011-03-31T09:01:39","slug":"ce-se-mai-intampla-la-metropolitan-opera","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ce-se-mai-intampla-la-metropolitan-opera\/","title":{"rendered":"Ce se mai \u00eent\u00e2mpla la Metropolitan Opera?"},"content":{"rendered":"

\u00cen sase luni de stagiune, de pe marea scena newyorkeza au fost suficiente transmisii live \u00een Rom\u00e2nia \u2013 radiofonice si cinematografice \u2013, ca sa ne formam o impresie despre starea actuala a teatrului liric din Manhattan. Pentru ca Metropolitan Opera este un barometru. Poate nu singurul din lume, dar unul important. Istoria, rangul de celebritate, finantarea copioasa, magnetismul, batalia pentru roluri si prezente \u00een fosa, numele prestigioase ale realizatorilor, ritmul frenetic al spectacolelor, calitatea artistica a ansamblurilor, eforturile multimedia sunt numai c\u00e2teva atuuri care \u00eel plaseaza \u00een grupul mic al scenelor selecte, de mare atractie.<\/strong><\/em>
\nAm comentat transmisiile \u00een direct la Radio Rom\u00e2nia Muzical si Cultural, am vazut la cinematograf \u00een High Definition Live aproape tot ce s-a programat, am detaliat \u00een scris, \u00een aceste pagini, impresiile de la patru spectacole vizionate pe marele ecran, \u201eAurul Rinului\u201c, \u201eBoris Godunov\u201c, \u201eDon Carlos\u201c si \u201eFata din Far West\u201c. P\u00e2na acum, la cinematograf au mai urmat \u201eDon Pasquale\u201c, \u201eNixon \u00een China\u201c, \u201eIfigenia \u00een Taurida\u201c, \u201eLucia di Lammermoor\u201c. La r\u00e2ndul lui, postul public de radio a programat \u201eDon Carlos\u201c, \u201eTraviata\u201c, \u201eRigoletto\u201c, \u201eSimon Boccanegra\u201c, \u201eDon Pasquale\u201c, \u201eArmida\u201c, \u201eDama de pica\u201c, un adevarat regal, devenit de traditie. Transmisiile nu se opresc aici, ceea ce \u00eenseamna ca melomanii rom\u00e2ni au fost si vor fi \u00een continuare puternic conectati la \u00eent\u00e2mplarile din marele teatru.
\nAsadar, multe titluri din care se extrage un numitor comun, \u00eenaltul profesionalism. Se simte din performantele orchestrei, din prestatiile corului si din valoarea comprimarilor, a acelor artisti interpreti ai rolurilor episodice, care c\u00e2nta meritoriu si joaca exemplar. O straveche lege nescrisa spune ca dupa calitatile acestora se judeca nivelul teatrului. Ansamblurilor li se adauga, desigur, vedetele.
\nPe drumul cel bun…<\/strong>
\nLa pupitru, bagheta versatila a lui James Levine este formatoarea sunetului dens al instrumentistilor, fie ca se expune masivitatea sonurilor wagneriene (\u201eAurul Rinului\u201c), fie profunzimea spirituala din \u201eSimon Boccanegra\u201c de Verdi, fie verva unei opera buffa donizettiene precum \u201eDon Pasquale\u201c. \u201eScoala Levine\u201c se simte chiar c\u00e2nd maestrul, suferind, cedeaza dirijorului substitut James Colaneri conducerea spectacolului cu \u201eDon Pasquale\u201c, transmis la Radio. Da, \u00een cei patruzeci de ani de c\u00e2nd este director muzical al teatrului, Big Jimmy si-a pus amprenta asupra colectivelor. Ovationat la fiecare aparitie \u00een fosa, dirijeaza cu m\u00e2na de maestru. \u00cen afara dimensionarilor grandioase, \u00een tutti, surprind detaliile creatoare de atmosfera. Notez finalul orchestral al ariei \u201eIl lacerato spirito\u201c din \u201eSimon Boccanegra\u201c, sobru si trist, \u00een contradictie cu talmacirea lacrimogena propusa de sexagenarul bas Ferruccio Furlanetto (Fiesco), deloc profetic, deloc sepulcral. Remarc \u00een acelasi opus transparenta instrumentistilor \u00een preludiul la primul act, veritabila nocturna simfonica sub clar de luna, confesiune singuratica a Ameliei catre nemarginirea marii, \u201eCome in quest’ora bruna\u201c, o arie \u00een care Barbara Frittoli si-a expus stiinta de c\u00e2nt \u00een teritoriul verdian, chiar c\u00e2nd vibrato-ul vocii devine larg. Si daca vocalizele \u00een piano ale marii scene a Consiliului dogal nu i-au plutit, finalul \u00een pianissimo al ansamblului concertato de la finele actului prim a fost frumos iar fraza \u201e…sovra entrambi cada la scure del carnefice…\u201c din actul al doilea s-a transformat \u00eentr-o pilda de abordare sopranila liric-spinta. (Sunt doua octave descendente, arpegiate, de la Si bemolul acut atacat \u00een forta p\u00e2na la cel de sub portativ, negociat cu voce \u00een sonoritati impresionante \u201edi petto\u201c.)
\nRusul Dmitri Hvorostovski \u00eesi propune, \u00een acest moment de maturitate a carierei, abordarea cu precadere a rolurilor maestrului de la Busseto. \u00cei place apelativul de \u201ebariton verdian\u201c, destul de greu atribuit si porneste catre el de la calitatile unui timbru generos si cald. Se afla pe drumul cel bun, personajul Simon \u00eei ofera posibilitati de etalare a artei plasarii accentelor \u00een fraza, a omogenitatii \u00een cantilene, a colorizarii subtile. Iata, Hovorostovski expune \u00een legato, pe o lunga respiratie \u201eDel mar sul lido, fra gente ostile\u201c (duetul cu Fiesco din Prolog), ca si \u201eFiglia! A tal nome io palpito\u201c (duetul cu Amelia din primul act). Moale si catifelat! Cu autoritate si demnitate deschide sesiunea consiliului, \u201eMesseri, il re di Tartaria\u201c, dar marea declamatie \u201ePlebe! Patrizi! Popolo dalla feroce storia!\u201c din aceeasi scena sufera din lipsa adresarii maiestuoase. Baritonul si-a regasit \u00eensa imediat expresivitatea \u00een \u201ePiango su voi, sul placido raggio\u201c, ca si \u00een rostirea esentiala, dureroasa, plina de sumbre presimtiri, din actul secund, \u201ePerfin l’acqua del fonte \u00e8 amara al labbro dell’uom che regna!\u201c.
\nPentru rolul Gabriele Adorno, mexicanul Ram\u00f3n Vargas a iradiat siguranta acutelor si robustetea c\u00e2ntului tenoral eroic si pasional.
\nVocea matasoasa<\/strong>
\n\u201eDon Pasquale\u201c, \u00een productia clasica a lui Otto Schenk, place publicului. Este g\u00e2ndita \u00een acel spirit traditional de la care americanii abzic cu greu. O montare de opera buffa ca la carte, cu gaguri, quiproquo-uri si comic suculent, daca nu foarte original ca joc, cel putin bine sustinut de c\u00e2nt. Recordman s-a dovedit a fi simpaticul si corpolentul bas american John del Carlo, \u00een rolul titular. Dar interesul major s-a \u00eenv\u00e2rtit \u00een jurul mult mediatizatei Anna Netrebko, acum cu c\u00e2teva bune kilograme \u00een plus, dar cu aceleasi picioare superbe de balerina, pe care nu conteneste sa si le arate. (Oare c\u00e2t reprezinta asigurarea?) Soprana ruso-austriaca este o Norina de sarm, expansiva, de extrema mobilitate \u00een scena, ingenioasa \u00een atitudini, nonsalanta, smechera si dragastoasa. Cu voce matasoasa, de sporita consistenta fata de anii anteriori, dar cu aceleasi lejeritati, Anna Netrebko straluceste si sonor. La ora actuala este favorita Metropolitanului si faptul ca urmatoarele trei deschideri de stagiuni \u00eei vor apartine, o situeaza \u00eentr-o pozitie de campioana, fara precedent \u2013 se pare \u2013, \u00een istoria marelui teatru. Numesc aici \u201eAnna Bolena\u201c (2011-2012), \u201eElixirul dragostei\u201c (2012-2013), \u201eEvgheni Oneghin\u201c (2013-2014). Cu evidenta precautiune, artista alterneaza repertoriul lejer cu cel liric, cu orizont liric-spint, \u00eentruc\u00e2t partitura cu \u201eTrubadurul\u201c verdian se afla deja pe pianul ei, pentru anii urmatori.
\nMatthew Polenzani are timbru placut si frazeaza elegant, cu nuantari bine picurate. Notele acute sunt ferme si tenorul liric american se arata un redutabil Ernesto al momentului, cu repetate prezente \u00een teatrul din Manhattan, la fel ca si polonezul Mariusz Kwiecien (Malatesta), stap\u00e2nul unei voci agreabile si omogene, dar fara mare maleabilitate, \u00eentruc\u00e2t \u00eenmuierile de sunet din aria \u201eBella siccome un angelo\u201c \u00eei sunt straine si baritonul este nevoit sa recurga la emisia \u00een falsetto.
\nLa spectacolul difuzat radiofonic, Anna Netrebko, indisponibila, a fost \u00eenlocuita de soprana care i-a fost rezerva \u00een calitate de \u201ecover\u201c, Rachelle Durkin. Marcata de emotia intrarii \u00een scena pe nepusa masa si de responsbilitatea care \u00eei apasa pe umeri, australianca a dorit sa epateze cu orice pret, a exagerat accentuarile si s-a aruncat cu mare duritate \u00een acute. Un tremolo nativ marca emisia unei voci care arata exact ceea ce artista este, un \u201eunderstudy\u201c.
\n\u00cen pauzele transmisiei, \u00eempreuna cu realizatoarea \u201eSerii de opera\u201c, Luminita Arvunescu, am difuzat o bijuterie, aria lui Malatesta cu Serban Tassian, capodopera de interpretare belcantista \u00een c\u00e2nt soft si velurat, manusa aruncata din eter lui Mariusz Kwiecien. Am alaturat secvente din partitura lui Ernesto, cu Alfredo Kraus (elegant si impecabil vocalist \u00een aria \u201eSogno soave e casto\u201c), Cesare Valletti (inventiv si maleabil \u00een aria \u201eCercher\u00f2 lontana terra\u201c) si Tito Schipa (pace si limpezime poetica \u00een miez de noapte, cu serenada \u201eCom’\u00e8 gentil\u201c). \u00cen proximitate, sinceritatea expresiei, muzicalitatea exemplara si argintul vocii Ilenei Cotrubas \u00een \u201eSo anch’io la virt\u00f9 magica\u201c, Allegro-ul cavatinei Norinei. Nu trebuie niciodata uitate reperele absolute, de la care multi dintre cei ce populeaza astazi afisele marilor teatre au numai de \u00eenvatat!
\nGianandrea Noseda, excelent<\/strong>
\nVa amintiti? \u00cen cronica la \u201eDon Carlos\u201c, vorbeam de Marina Poplavskaya, o alta favorita a Operei Metropolitan. \u00cen actuala stagiune a fost distribuita si \u00een \u201eTraviata\u201c, \u00een deja celebra productie salzburgheza a lui Willy Decker, \u00een care vedeta fusese Anna Netrebko. La Met, tot ea trebuia sa o \u00eentruchipeze pe Violetta, dar a renuntat. Motive? Foarte clare. Diva nu a dorit sa-si cloneze realizarea si, \u00een plus, nici silueta, nici capacitatea de preluare a stratosfericelor agilitati ale actului I nu mai erau aceleasi dupa sase ani. O dovada de \u00eentelepciune artistica si de manevrare oportuna a propriei imagini. De evitare a riscurilor de orice fel.
\nAsadar, Poplavskaya. I-a facut ea oare pe newyorkezi sa uite DVD-ul spectacolului de la Salzburg cu plutirile de gazela ale Annei Netrebko? Nu-mi vine sa cred. Spuneam ca manageriatul general al teatrului o apreciaza si o prefera. Mai deunazi a fost anuntata ca Margareta din \u201eFaust\u201c, \u00een stagiunea viitoare, \u00een locul Angelei Gheorghiu, aflata \u00een plina frenezie a anularilor de spectacole la Met… Mai \u00eent\u00e2i \u201eRomeo si Julieta\u201c, apoi \u201eFaust\u201c pentru urmatoarele noua luni… Cum se g\u00e2ndeste celebra artista sa-si managerieze \u00een continuare cariera?
\nFata de Elisabeta din \u201eDon Carlos\u201c, \u00een\u00a0 \u201eTraviata\u201c, soprana rusa s-a aflat \u00een fata unor alte provocari. Ab initio, vocalitatea Violettei \u00eei pare mai apropiata si artista, odata trecute dificultatile ariei mari (mici stridente, usoare dificultati la vocalize si oboseala pe tesatura vocala \u00eenalta), s-a cantonat \u00een propriul lirism, sensibil si emotionant, cu pianissime remarcabile. Timbralitatea, altminteri placuta, nu este cufundata \u00een armonice si nu exhiba senzualitate. Dar Poplavskaya este o voce proaspata si, iata, cu largi directionari.
\nMatthew Polenzani a fost Alfredo, expun\u00e2nd si aici un bun legato, c\u00e2nt modelat si registru acut spectaculos (nota de Do a cabalettei \u201eOh, mio rimorso\u201c). Baritonul polonez Andrzej Dobber, \u00een rolul lui Georges Germont, s-a impus printr-o interpretare onesta, cu glas omogen si cu maxima performanta artistica \u00een expresia plina de duiosie paterna a cabalettei \u201eNo, non udrai rimproveri\u201c. Chiar memorabil.
\nExcelent a fost Gianandrea Noseda, dirijor cu conceptii echilibrate care simte momentele de alertete, modeleaza cu dibacie sunetul si face ca minunatii instrumentisti ai Metropolitanului sa sc\u00e2nteieze \u00een scena balului Florei Bervoix.
\n\u201eRigoletto\u201c<\/strong>
\nAm fost curios sa urmaresc, la Radio, \u00een primul r\u00e2nd evolutia sopranei Nino Machaidze, de exceptie si frumoasa Julieta la Salzburg, c\u00e2nd a \u00eenlocuit-o pe Anna Netrebko \u00een opera lui Gounod. A fost evident ca acrobatiile acute ale Gildei nu-i sunt comode si, \u00een finalul ariei \u201eCaro nome\u201c, vocalizele nu au urmat tesatura mai dificila, cimentata prin traditie. Artista s-a \u00eencadrat strict \u00een litera partiturii verdiene. \u00cen plus, notele extrem \u00eenalte din duetul cu Ducele sau din arie au fost la limita stridentei. Sigur ca Nino Machaidze are un glas plin, daruit cu armonice, \u00eendepartat de cel al asa numitelor \u201eGilde canar\u201c pe care, personal, nu le iubesc. C\u00e2nta inteligent, desi nu-si apropie pe de-a-ntregul componenta belcantist-expresiva a rolului.
\nTenorul Joseph Calleja (Ducele de Mantua) este maestru \u00een abordarile cantabile (\u201e\u00c8 il sol dell’anima\u201c din duet) prin care \u00eesi expune cu lejeritate vocea de intens lirism, dar evita riscurile unui Re bemol acut \u00een finalul aceleiasi pagini. Si, ma \u00eentreb, oare c\u00e2nd voi mai asculta fraza \u201ed’invidia agl’ uomini sar\u00f2 per te\u201c executata fluid, dintr-o singura respiratie? \u00c0 la Pavarotti!
\n\u00cent\u00e2lnirea cu interpretul rolului titular, baritonul Giovanni Meoni a revelat un glas de sorginte tenorala, care a conferit o lectura onesta, dar monotona \u00een adresare. Ma g\u00e2ndesc la lipsa intentiilor caricaturale \u00een \u201eVoi congiuraste contro noi, signore\u201c, la platitudinea din primul duet cu Gilda (momentele \u201eDio, sii ringraziato\u201c sau \u201eAh! veglia o donna, questo fiore\u201c, deloc afectuos). Desi fara multe moliciuni de glas, Meoni si-a regasit totusi trairea de tata \u00eendurerat \u00eentr-al doilea duet cu fiica lui, c\u00e2nd desenul \u201ePiangi, fanciulla, piangi\u201c a emotionat. Accentele dramatice din aria \u201eCortigiani, vil razza dannata\u201c au fost la locul lor iar finalul cu La bemol acut al duetului \u201eS\u00ec, vendetta, tremenda vendetta\u201c a dominat. O evolutie inegala.
\nSi daca negurosul Sparafucile al basului Stefan Koc\u00e1n a parut mai mult… infantil, \u00een schimb Monterone \u00eentrupat de basul Quinn Quelsey a fost impresionant. Bune, mezzosoprana Kirstin Ch\u00e1vez (Maddalena) si bagheta italianului Paolo Arrivabeni.
\nAir Force One<\/strong>
\nSolida cariera a facut opera lui John Adams \u201eNixon \u00een China\u201c! Cu premiera la Houston Grand Opera \u00een 1987, a cunoscut un parcurs itinerant \u00een America si Canada, pentru ca \u00een aceasta stagiune sa poposeasca la Metropolitan. Este vorba chiar de productia originara semnata de controversatul regizor Peter Sellars si \u00een care, culmea!, \u00een rolul lui Richard Nixon a aparut acelasi bariton ca acum 24 de ani, americanul James Maddalena.
\nEste desigur o fictiune, dar cu baza istorica reala, prima vizita a unui presedinte american \u00een China comunista a anului 1972. Foarte importanta \u00een \u00eentelegerea lucrarii este cunoasterea psihologiei personajelor principale \u2013 sotii Richard si Pat Nixon, respectiv Mao Tse-tung si Chiang Ch’ing, apoi Chou En-lai, Henry Kissinger \u2013 a complicatelor rationamente, replici, subtilitati si, de ce nu, a jocului \u201ede-a soarecele cu pisica\u201c. Sunt convins ca John Adams si libretista Alice Goodman s-au documentat \u00eendelung asupra subiectilor.
\nCel putin din perspectiva look-ului personajelor, interpretarea a fost perfecta. Baritonul James Maddalena a studiat pozitia corpului, miscarea capului, a bratelor, pasul lui Richard Nixon, asa cum le stiam din filmele de epoca, soprana Janis Kelly a avut tinuta si atitudinea absolut identice cu ale lui Pat Nixon. Rasturnat \u00een fotoliu, tenorul spint Robert Brubaker parea un Mao autentic, doar cu mai putine kilograme. Alura excelentului bariton Rusell Braun amintea cu putere de cea a primului ministru Chou iar formidabila soprana de coloratura Kathleen Kim era de o expresivitate maxima \u00een rolul \u201erevolutionarei\u201c Chiang Ch’ing. Cu partitura acestei eroine, compozitorul a fost nemilos. Tesatura vocala ultra acuta, cavalcada de coloraturi, tempo criminal, niciun moment de respiro \u00een lungile-i pasaje \u00een care intervenea. Olympia, Lakm\u00e9, Regina Noptii, Zerbinetta, Lucia di Lammermoor, toate la un loc si \u00eenca pe deasupra. Mare performanta pentru Kathleen Kim! \u00cen fine, surprinzator a fost portretul atipic rezervat lui Henry Kissinger. Interpret, baritonul Richard Paul Fink.
\nPiatra de hotar a opusurilor lui John Adams, \u201eNixon \u00een China\u201c este expresie a curentului asa numit \u201eminimalist\u201c, cu reusita dramaturgica \u00een dialoguri si scene de ansamblu. A dirijat-o chiar compozitorul, evident, cu siguranta.
\nC\u00e2t despre Peter Sellars, extravagantele cu care a socat lumea operei au ramas departe. Doar Air Force One, \u00een toata maretia lui, apare pe aeroport ateriz\u00e2nd vertical \u00een loc sa ruleze pe pista. Ca si cum ar cadea ca parasutat \u00een capul chinezilor. Este si acesta un simbol!
\nGripa la New York<\/strong>
\nOri de c\u00e2te ori un director general apare la fata de cortina \u00eenaintea unui spectacol, emotiile cuprind asistenta. Toata lumea se \u00eentreaba cine nu c\u00e2nta, cine e indispus… Asa s-a \u00eent\u00e2mplat si la matineul cu \u201eIfigenia \u00een Taurida\u201c de Gluck, dar Peter Gelb a linistit din start auditoriul. Toata lumea se afla \u00een scena, numai ca pe Susan Graham si pe Pl\u00e1cido Domingo i-a atins gripa care b\u00e2ntuie prin New York, asa \u00eenc\u00e2t solicita indulgenta. Ce sa-i faci? Adevarul este ca vocea mezzosopranei a aparut mata si insonora, pe alocuri cu intonatii sub tonul just iar pentru lectura nuantata a ramas datoare. Poate doar cunoscuta arie \u201e\u00d4 mahleureuse Iphig\u00e9nie\u201c, din finalul actului secund, a evitat monotonia. Pentru tenorul Domingo, partitura de bariton a lui Oreste, nu a \u00eensemnat dec\u00e2t un nou rol (nr. 134!), care-i alimenteaza ambitia de a fi \u00eenscris \u00een Guinness Book of World Records. Nu mai revin asupra switch-ului timbral, l-am comentat \u00eendelung, exprim\u00e2ndu-mi rezervele, dar remarc buna muzicalitate dintotdeauna a artistului si implicarea dramatica, foarte puternica, \u00eendeosebi \u00een scena cu Ifigenia din actul al doilea. Si daca baritonul Gordon Hawkins a fost doar eficient \u00een rolul Regelui Thoas, \u00een buna forma mi s-a parut tenorul Paul Groves, Pylade cu frumoasa linie vocala, \u00eemplinita prin legato si variatii de culori.
\nA condus Patrick Summers, o bagheta \u00eentr-at\u00e2ta de vivace, \u00eenc\u00e2t publicul a primit cu generozitate timp si pentru o cina \u201eafter opera\u201c, iar gripatii Susan Graham si Pl\u00e1cido Domingo sa se \u00eengrijeasca acasa. Gluck, poate, ar fi dorit ca desenele-i melodice sa fie mai impregnate de sensibilitate baroca, \u00eentr-o naratiune mai mult introspectiva dec\u00e2t expeditiva.
\nMontarea lui Stephen Wadsworth, sustinuta de decorurile lui Thomas Lynch, costumele lui Martin Pakledinaz si luminile lui Neil Peter Jampolis, a ramas explicita, \u00een parametri clasici. Foarte interesante mi s-au parut dansurile pline de salbaticie, semnate de Daniel Pelzig.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen sase luni de stagiune, de pe marea scena newyorkeza au fost suficiente transmisii live \u00een Rom\u00e2nia \u2013 radiofonice si cinematografice \u2013, ca sa ne formam o impresie despre starea actuala a teatrului liric din Manhattan. Pentru ca Metropolitan Opera este un barometru. Poate nu singurul din lume, dar unul important. Istoria, rangul de celebritate,… Cite\u0219te mai mult »Ce se mai \u00eent\u00e2mpla la Metropolitan Opera?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[5238,5237,5239],"class_list":["post-7081","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-metropolitan-opera","tag-opera-new-york","tag-spectacole-multimedia"],"views":2198,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7081","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7081"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7081\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7081"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7081"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7081"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}