{"id":7069,"date":"2011-03-31T10:42:27","date_gmt":"2011-03-31T08:42:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7069"},"modified":"2011-03-31T10:42:57","modified_gmt":"2011-03-31T08:42:57","slug":"preoteasa-cu-sapte-copii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/preoteasa-cu-sapte-copii\/","title":{"rendered":"Preoteasa cu sapte copii"},"content":{"rendered":"

J\u00falia Visky, Trei cruci. Tu vii \u00een ajutorul orfanilor,<\/em> Ed. Koin\u00f3nia, Cluj-Napoca, 2007<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Conceput ca o serie de epistole catre o prietena de departe, volumul str\u00e2nge laolalta doua carti.
\nPrima carte este rememorarea vietii \u00een Ungaria, de p\u00e2na la casatoria cu Ferenc Visky, asezata sub semnul celor trei cruci, mentionate \u00een titlu. Crucea de lemn, cea mai \u201eusoara\u201c dintre ele, este a primei apropieri de un baiat. Crucea de aur, primita tot ca dar al apropierii inimilor, dar ne\u00eempartasita de logodnic \u00eentru iubirea pentru Domnul: \u201eEra a doua cruce a vietii mele. Parca cineva voia sa-mi lege viata de o cruce\u201c. Cea de a treia: Crucea. Adevarata cruce, a credintei, pe care a trebuit sa o ridice, cu umilinta, \u00een momentul \u00een care a fost repudiata de propria-i familie. Refugiul \u00een credinta si refuzul de a se casatori cu un barbat apreciat de familie au \u00eendrumat-o pe t\u00e2nara de conditie modesta, dar cu solida educatie (asa cum se primea \u00een scolile-internat pentru fete, nu doar \u00een Ungaria interbelica, dar si \u00een Rom\u00e2nia), catre o viata \u00een care a purtat crucea credintei. Aruncata la propriu de parinti si surori \u00een strada, pentru \u00eencapat\u00e2narea de a fi iesit din r\u00e2ndul celor lumesti, propovaduite de cultul romano-catolic, J\u00falia a gasit adapost la Comunitatea Crestina Bethania. \u00cen aceasta perioada de mare zbucium al sufletului si constiintei, pe fondul razboiului, l-a cunoscut pe sotul sau. Perioada cuprinsa \u00eentre Dictatul de la Viena (30 august 1940) si reintrarea nord-vestului Transilvaniei sub administratie rom\u00e2neasca (martie 1945), prelungita mai apoi prin schimbarea decisiva a macazului politico-ideologic, at\u00e2t \u00een Rom\u00e2nia, c\u00e2t si \u00een Ungaria, ca \u00een toate tarile intrate \u00een spatiul de influenta sovietica, a marcat profund vietile oamenilor, aflati de o parte si de alta a Tisei.
\nA doua Carte<\/strong>
\nRevenirea Ardealului la Rom\u00e2nia, dupa razboi, i-a \u00eempiedicat pe cei doi logodnici sa se mai vada. Cu toate acestea, Ferenc, care slujea la Agris (Satu Mare), a trecut clandestin frontiera \u00een 1946. S-au casatorit clandestin pe teritoriul Ungariei, \u00eentr-o localitate din apropierea frontierei cu Rom\u00e2nia, \u00een timpul unei conferinte crestine. Prima dovada adevarata a credintei \u00een cuplu aveau sa o dea odata cu \u00eencercarea de a ajunge \u00een Rom\u00e2nia. Atmosfera cov\u00e2rsitoare a vremurilor ideologice reiese si din \u00eensemnarile memorialistei, la tensiunea credintei sale: \u201eDaca Dumnezeu trimite pe cineva la Roma, acela nu se poate opri \u00een Creta. Acela trebuie sa mearga la Roma si \u00een ciuda sarpelui veninos ce-i at\u00e2rna pe m\u00e2na, gata sa \u00eel muste. (…) Ne-am uitat unul la altul si am trait clipele renuntarii totale la noi \u00eensine. Niciun tufis sau vreun copac nu era prin apropiere. Oricine ne-ar fi putut vedea din posturile de observatie ale granicerilor.
\nSotul meu s-a uitat la mine si eu am spus: \u201eSa pornim!\u201c. Tin\u00e2ndu-ne de m\u00e2na, fara o vorba, am pasit peste granita. Acum trebuia sa fim lipsiti de siguranta patriei. Eram \u00een Rom\u00e2nia, la c\u00e2tiva metri de vechiul pam\u00e2nt. (…) Frontiera era strict pazita, neexist\u00e2nd nici o speranta omeneasca de a o trece. \u00cen conditiile politice de atunci nu putea fi vorba despre pasaport. A trebuit sa facem acest drum ilegal\u201c.
\nDar ei nu fugeau de un regim politic totalitar \u00eentr-o lume mai buna. Ambele patrii erau pilotate de la Moscova. Femeia \u00eesi urma, pur si simplu, barbatul. Probabil, \u00een acel moment nici nu realizau ca trec dintr-un cerc \u00een altul, av\u00e2nd acelasi centru ideologic. Noua patrie avea sa \u00eei puna la \u00eencercare peste doisprezece ani, c\u00e2nd au aflat (exprimat \u00een cuvinte simple) ca patria lor putea fi oriunde, acolo unde puteau trai si spera \u00een credinta lor, fac\u00e2nd fata tuturor relelor si ispitelor.
\nPovestea de viata a J\u00faliei Visky pare desprinsa din \u00eenvataturile biblice. Un pastor reformat, sotia si cei sapte copii ai lor traiau linistiti \u00een lumina Evangheliei, p\u00e2na c\u00e2nd Ferenc Visky a fost arestat de regimul comunist, \u00een mai 1958, pentru \u201eactivitate dusmanoasa\u201c. Conform legii comuniste: pentru \u201euneltire contra ordinii sociale\u201c (art. 209 Cod Penal). A fost considerat cel mai \u201epericulos\u201c din lot si condamnat la 22 ani de munca silnica, fiind figura cea mai proeminenta a bethanistilor din Rom\u00e2nia.
\nJ\u00falia Visky povesteste, descrie si lasa mici \u00eendemnuri cu un calm si o caldura rare, cu acea egalitate a rostirii, pe care numai profunzimea credintei o poate imprima.
\n\u00cen seara zilei de Rusalii, familia (\u00een care se aciuase \u00een timpul foametei din 1946-1947 o t\u00e2nara orfana, alintata Marika, av\u00e2nd cu doi ani mai mult dec\u00e2t J\u00falia) a fost perturbata de invazia a cinci securisti. A urmat o perchezitie, dupa care pastorul a fost fortat sa-si paraseasca familia, \u00een timp ce copiii dormeau \u00een patuturile lor.
\n\u00cen acest moment-cheie \u00eencepe cel mai greu drum al crucii, pe care femeia l-a parcurs sustinuta de credinta. \u00cen copilarie fusese de noua ori la un pas de moarte, dar calatoria ei prin tar\u00e2murile sistemului concentrationar poarta marca marilor \u00eent\u00e2mplari de viata si de moarte. De-a lungul calatoriei nu se desprinde nicio clipa de Dumnezeu, de copii, de semeni (\u00eentre care Marika, orfana pilduitoare).
\nPovestea J\u00faliei Visky nu este, \u00een sine, diferita de a majoritatii femeilor nevoite sa se descurce singure \u00een mijlocul terorii ideologice, \u00eensa ea difera prin detalii, evident, si mai ales prin puternica-i \u00eencarcatura de sugestii biblice.
\nUnui alt scenariu terorist sunt supusi copiii ramasi acasa numai cu Marika, \u00een noaptea \u00een care au fost saltati pentru a fi dusi fortat \u00een Baragan. Doi dintre ei erau la o matusa, \u00een alta localitate. J\u00falia plecase cu cel mare, Feri, la spital si au fost nevoiti sa \u00eennopteze la o prietena. Ceilalti patru, \u00eempreuna cu Marika, ridicati de acasa si dusi la Militia din Oradea, s-au \u00eent\u00e2lnit \u00een toiul noptii cu mama si cu fratele lor, speriati din somn si saltati pe sus la ora 3: \u201eOfiterul a scos o h\u00e2rtie si a \u00eenceput sa o citeasca repede. N-am \u00eenteles nici un cuv\u00e2nt, deoarece era \u00een limba rom\u00e2na si eu nu stiam nici un cuv\u00e2nt rom\u00e2neste. A trebuit sa o semnez. Nu stiam ce continea, dar eram gata sa semnez si propria mea condamnare la moarte\u201c. Ca o compensatie, at\u00e2t J\u00falia, c\u00e2t si copiii aveau sa \u00eenvete limba rom\u00e2na, de nevoie, \u00een deportare. C\u00e2nd si-a vazut mama venind, una dintre fetite, care avea numai cinci ani, a \u00eentrebat speriata: \u201eMama, de ce nu dormim acasa?\u201c. Pentru un copil de numai c\u00e2tiva ani, \u00eentrebari ca Unde e tata? sau Unde e mama?, atunci c\u00e2nd parintii nu se mai \u00eentorc, pot cauza traume ireversibile. Din fericire pentru cei sapte copii ai familiei Visky, \u00een ciuda tuturor greutatilor, mama a fost cu ei. \u201eCopiii priveau speriati. Doar prezenta mea le dadea un sentiment de siguranta. Eu a trebuit sa ram\u00e2n puternica si sa ma zbat pentru ca insuportabilul sa devina suportabil pentru copiii mei\u201c. Ne\u00eenteleg\u00e2nd ce se vorbeste, spaima lor fata de necunoscutul \u00een care erau aruncati amplifica dramatismul situatiei.
\nCu toate acestea, chiar si \u00een regimul de saracie, mizerie si izolare de la Rachitoasa si Latesti, ei au avut parte de suficiente semne si gesturi de solidaritate si bunatate din partea celorlalti, indiferent de originea etnica sau de religia lor.
\nMarika a fost somata sa plece, nefac\u00e2nd obiectul masurii de deportare, pentru ca nu era, oficial, parte a familiei. Ea a refuzat fara rezerve sa-si paraseasca la greu familia adoptiva si a pornit dupa cei doi copii care nu ieseau la numaratoarea Securitatii. \u00cen acele clipe grele, buna Marika se g\u00e2ndise si la hrana copiilor \u2013 o cana cu untura si p\u00e2ine. A fost singura lor m\u00e2ncare, timp de trei zile, p\u00e2na au ajuns la trista destinatie.
\nTraseul a fost unul de rutina: purtati zile \u00een sir cu trenul prin tara, pentru a ajunge la Fetesti, cu opriri si transbordari \u00een unele gari. Copiii, epuizati de foame si oboseala, ofera tabloul unei gramajoare de pui molesiti, lipsiti de putere. Ajunsi la Fetesti, deportatii trebuie sa se urce \u00eentr-un camion. Cum J\u00falia avea de mutat cinci copii si bagaje, spectacolul a devenit sf\u00e2sietor, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t militienii \u00eensotitori nu \u201epactizau cu dusmanul\u201c, nici macar printr-un gest minimal de omenie: \u201ePe cei trei copii mai mici i-am lasat pe loc p\u00e2na ce am carat bagajele. S-au str\u00e2ns laolalta speriati si, deoarece la un moment dat nu m-au mai vazut, fiindca drumul facea o cotitura, au izbucnit \u00een pl\u00e2ns, de parca ar fi fost parasiti pe vecie, fara sprijin si fara speranta. M\u00e1ria-Magdal\u00e9na i-a \u00eembratisat pe cei doi fratiori si au \u00eenceput cu totii sa strige: Mamico! Mamico!
\nTrecatorii nu puteau lega \u00een mintea lor cele vazute: cinci copii mici, o mama, un camion militar, doi militieni \u00eenarmati… Am fugit \u00eenapoi la copii, i-am \u00eembratisat si s-a facut liniste\u201c.
\n\u201eLinistea publica\u201c si confortul ideologic al regimului au fost restabilite prin suferintele inumane cauzate at\u00e2tor oameni nevinovati, asemenea membrilor familiei Visky.
\nOrele \u00een care sunt uitati, \u00een curtea Militiei din Fetesti, trec greu, copiii pl\u00e2ng de sete, \u00eentr-un t\u00e2rziu, mama reuseste sa \u00eei transmita prin semne unui ofiter ca are nevoie de apa pentru copii. Acesta le arata sursa de apa si \u00eei conduce \u00eentr-un birou. Dusumeaua este mult mai prietenoasa dec\u00e2t pam\u00e2ntul gol, sub bolta cerului, \u00een plina noapte. Este primul oficial caruia femeia \u00eei este recunoscatoare.
\nLa Rachitoasa, au primit un bordei acoperit cu paie, care avea tencuiala cazuta, era gaurit si mizerabil. Pe cei aproximativ doisprezece metri patrati, niciun obiect de mobilier. Pardoseala era din pam\u00e2nt spoit. Alti deportati le-au umplut camera cu paie. Asa au dormit mama si copiii ei, ca \u00een staul, foarte multa vreme. C\u00e2nd au sosit Marika si ceilalti doi copii, familia, cu exceptia tatalui arestat, se reunise. Pe l\u00e2nga lipsa conditiilor minimale de confort, hrana si apa erau o problema majora. Motiv pentru care copiii au \u00eenceput sa arate semnele rahitismului (cauzat de absenta din alimentatie a unor produse ca lapte, oua, carne), dar s-a iscat si dizenteria epidemica, urmare a consumarii apei din Dunare. Surse de apa potabila nu erau. La numai trei ani, unul dintre baieti (P\u00e9ter) a fost din acest motiv la un pas de moarte. \u00cen satul-nou Rachitoasa, copiii au \u00eenvatat rom\u00e2neste, cu ajutorul unui inginer rom\u00e2n, detinut politic trimis aici \u00een domiciliu obligatoriu, dar si la scoala \u00eencropita \u00een sat, cu o \u00eenvatatoare, al carei sot era \u00een \u00eenchisoare. Numele celor pomeniti ram\u00e2ne adesea nestiut, cel mai probabil, datorita necunoasterii limbii rom\u00e2ne si nefamiliarizarii cu onomastica specifica la data petrecerii evenimentelor. \u00cen schimb, copiii, av\u00e2nd v\u00e2rste mici, au \u00eenvatat foarte repede noua limba.
\nMemorialista consemneaza si c\u00e2teva date importante pentru defrisarea unei tematici putin cercetate, \u00een ciuda aparentelor publicistice, despre colonia de munca pentru detinuti, situata la aproximativ un km de satul-nou Rachitoasa (una din cele optsprezece localitati nou-\u00eenfiintate de MAI \u00een C\u00e2mpia Baraganului, \u00een 1951, special pentru deportati, cu precadere pentru cei din localitatile de pe f\u00e2sia de frontiera cu Iugoslavia, dar si pentru altii, mai t\u00e2rziu pentru detinutii politici care nu meritau \u00een viziunea regimului de la Bucuresti sa intre direct \u00een libertate), despre vasul \u201eGironde\u201c (cumparat de la francezi, o puscarie plutitoare pe Dunare) sau despre cimitirul detinutilor.
\nDupa doi ani la Rachitoasa, familia Visky a fost \u00eembarcata si dusa la Fetesti, iar de acolo, iarasi, \u00een necunoscut. A fost si cazul altora. Explicatia: \u00eencepeau sa se scurga detinutii din \u00eenchisori, direct \u00een domiciliu obligatoriu. Trebuia facut loc \u00een satele-noi pentru aceia care nu dovedisera ca s-au reeducat la expirarea pedepsei, deci nu prezentau \u00eencredere pentru societate. Cele doua femei si cei sapte copii au ajuns \u00eentr-o colonie de tigani, \u00een marginea Timisoarei. Dupa o saptam\u00e2na, au fost dusi \u00eenapoi. Regimul facea rabat de la eficienta, cheltuind bani pentru mutarea dintr-o parte \u00een alta a tarii a unui numar mare de oameni, spatiul concentrationar dovedindu-se ne\u00eencapator pentru necesitatile momentului. \u00cen Latesti (alt sat-nou din cele optsprezece) au ajuns tot \u00eentr-o casuta de paianta, la fel de murdara. \u201eCorbii\u201c biblici \u00eei afla si aici pentru a-i sprijini sa nu piara: \u201eCorbii lui Dumnezeu ne-au gasit si acolo, astfel ca podul aerian nu s-a \u00eentrerupt nici de data aceasta, \u00eenc\u00e2t nu am suferit lipsuri ca la \u00eenceput\u201c.
\nImaginea creata de text trimite la o situatie din istoria postbelica, plina de dramatism, tot un efect al bratului lung al ideologiei comuniste \u00een plina desfasurare: Blocada Berlinului (1948-1949). Blocada sovietica a fost deturnata de occidentali printr-un pod aerian ce alimenta zilnic Berlinul de Vest. Diferenta sensibila este ca \u00een interiorul regimului comunist, \u201ecorbii\u201c sunt nevoiti sa se strecoare si sa ram\u00e2na departe de ochii paznicilor. \u00cen Germania se \u00eenfruntau, la adapostul unei diplomatii fatarnice, doua ideologii; \u00een Baragan, victimele comunismului \u00eencercau sa supravietuiasca \u00een ciuda unui regim intern de teroare, practicat de rom\u00e2ni \u00eempotriva rom\u00e2nilor.
\n\u00cen Latesti au \u00eent\u00e2lnit foarte multi preoti (ortodocsi, greco- si romano-catolici), dar si multi alti detinuti. Preotul romano-catolic Gheorghe Patrascu le-a fost alaturi \u00een permanenta, ca si medicul, fost detinut politic, Romulus Pop (Bimbo) si familia acestuia (sotia si doi copii). \u00cen momentul deportarii (1958), numai patru din cei sapte copii erau la scoala: \u201ePrimul meu nascut, Feri, era \u00een clasa a treia, Istv\u00e1nka \u00eentr-a doua, gemenii P\u00e1l si L\u00eddia \u00een clasa \u00eent\u00e2i, M\u00e1ria-Magdal\u00e9na era de cinci ani, P\u00e9ter de trei ani, iar Andr\u00e1s de doi\u201c. \u00cen timpul deportarii, copiii din ciclul gimnazial (clasele a V-a si a VI-a \u00een cazul copiilor Visky) mergeau \u00een jur de opt km dus-\u00eentors, zilnic, pentru a ajunge la scoala \u00eentr-un sat vecin (cel mai probabil, av\u00e2nd \u00een vedere distanta, e vorba de Bordusani), fiind expusi la tot soiul de pericole, precum cele de pe traseul digului Borcei.
\nUltima mare \u00eencercare din timpul deportarii s-a produs \u00een al treilea an, c\u00e2nd boala J\u00faliei Visky a recidivat \u2013 insuficienta cardiaca grava. Dupa o grea perioada \u00een care a privit moartea cu ochii si chiar si-a reglat conturile cu viata, credinta a salvat-o. \u00cen dorinta de a asigura viitorul copiilor, pe patul de moarte, a semnat \u00een fata presedintelui si a secretarului sfatului popular, \u00een prezenta a doi martori, actul prin care cei sapte copii erau trecuti juridic pe numele Marikai. Astfel, cu tatal \u00een puscarie si cu mama moarta, copiii nu ar fi ajuns \u00een orfelinate, nici n-ar fi fost despartiti.
\nDupa ridicarea din moarte si \u00eenzdravenirea copiilor cu lucerna fiarta, au primit si o veste neasteptata. Convocata la postul de Militie, femeia mai \u00eent\u00e2i s-a speriat, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t a fost \u00eent\u00e2mpinata de un militian z\u00e2mbitor. Momentul este foarte bine surprins de memorialista: \u201e\u00cen loc de o fata \u00eempietrita, am dat de un chip z\u00e2mbitor sub cozorocul chipiului. Si nu un chip, ci mai multe. Si ceea ce nu mi s-a \u00eent\u00e2mplat niciodata, timp de cinci ani, mi s-a oferit sa iau loc pe scaun. Mi-e frica de greci si \u00abdaca \u00eemi ofera daruri\u00bb. Mie mi-e frica de \u00abgrecii\u00bb regimului si daca \u00eemi ofera loc pe scaun. Pe scurt, mi-au comunicat ca \u00eencep\u00e2nd cu acea zi eram liberi si ca puteam pleca acasa\u201c.
\nMarturia J\u00faliei Visky este exemplara, din mai multe motive. Cel mai evident este acela ca permite vocii unei femei care a cunoscut toate chinurile sa razbata at\u00e2t de convingator p\u00e2na la noi. Credinta nu a parasit-o niciodata, ceea ce i-a dat taria nu doar sa \u00eenfrunte viata, ci si sa se \u00eentoarca din morti. Un semn ca Dumnezeu o iubeste pentru toate zbaterile ei, pentru frica de a nu cadea \u00een nici cea mai mica ispita (nici macar \u00een aceea de a-i judeca pe cei care-i pricinuisera at\u00e2ta rau) si ca nu-i lasa cei sapte copii sa piara \u00een malaxorul ideologiei lipsite de Dumnezeu si de orice far\u00e2ma de umanitate.
\nDe la \u00eenceput si p\u00e2na la sf\u00e2rsit, volumul este o lectie de calm si daruire, o lectie a modestiei si \u00eencercarii de m\u00e2ntuire prin credinta. Nu este mai putin o piesa grea \u00eentr-un necesar rechizitoriu al comunismului.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

J\u00falia Visky, Trei cruci. Tu vii \u00een ajutorul orfanilor, Ed. Koin\u00f3nia, Cluj-Napoca, 2007 Conceput ca o serie de epistole catre o prietena de departe, volumul str\u00e2nge laolalta doua carti. Prima carte este rememorarea vietii \u00een Ungaria, de p\u00e2na la casatoria cu Ferenc Visky, asezata sub semnul celor trei cruci, mentionate \u00een titlu. Crucea de lemn,… Cite\u0219te mai mult »Preoteasa cu sapte copii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5229,5230],"class_list":["post-7069","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-julia-visky","tag-trei-cruci-tu-vii-in-ajutorul-orfanilor"],"views":2874,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7069","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7069"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7069\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7069"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7069"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7069"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}