{"id":7057,"date":"2011-03-31T10:17:39","date_gmt":"2011-03-31T08:17:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=7057"},"modified":"2011-03-31T10:18:20","modified_gmt":"2011-03-31T08:18:20","slug":"ionel-ciupureanu-poezia-care-se-hraneste-cu-arsenic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ionel-ciupureanu-poezia-care-se-hraneste-cu-arsenic\/","title":{"rendered":"Ionel Ciupureanu – poezia care se hraneste cu arsenic"},"content":{"rendered":"

Poetii mei – 2010 (VIII)<\/strong><\/p>\n

<\/strong><\/em><\/p>\n

<\/strong><\/em><\/p>\n

Daca nu ar fi gasit, oricum inspirat, titlul noii sale carti aparute in 2010, la Casa de Editura Max Blecher, Ionel Ciupureanu si-ar fi putut-o intitula linistit \u201eacelasi nimic\u201c. Pe ce ma bazez? Simplu, pe volumele anterioare ale poetului din Craiova, in care viata se t\u00e2raste intr-un no man’s land ce aminteste de tar\u00e2murile distruse unde-si fac veacul poetii damnati ai catastrofei care nu lasa urme.<\/strong><\/em>
\n\u201eMiscari de insecta\u201c arata ca poezia acestui poet negru subvietuieste in regnuri pe care ochiul obisnuit nu le poate percepe, aidoma acelor bacterii care si-au modificat ADN-ul si pot rezista intr-un mediu unde arsenicul predomina. Insa la ce bun poezia daca nu poate sugera ceea ce omul obisnuit refuza oricum sa vada si daca nu incearca sa consume ceea ce plam\u00e2nii nostri refuza? Viata e mai complexa dec\u00e2t ce vedem in vitrine.
\nDaca ar fi sa ma g\u00e2ndesc la cartile scrise de Ionel Ciupureanu, inca de la debutul din 1994 cu \u201ePacea poetului\u201c (Premiul USR pentru debut, totusi, doua premii ale filialei Craiova), as spune ca omul din cartierul Lapus este poetul unidimensional prin excelenta, preocupat de continua eviscerare a lucrurilor care se petrec sub ochii sai. Tonalitatea sub-joasa, monotonia, senzatia de detracare permanenta, repetitiva si aparent insolenta, efectul unui maelstrom mintal care presupune aparitia unei \u201eordini creata si vie\u201c, alta dec\u00e2t cea comuna (Liviu Rusu, \u201eEseu despre creatia artistica\u201c), iata potentialele surse producatoare de poezie la Ciupureanu. Poetul este un serialist (revin si revin obsedant lectiuni favorite, imagini-matrice in poemele sale) pentru care lumea este o imensa masinarie complicata in pierdere de substanta si materie. Devitalizarea, iata ce surprinde de fiecare data ochiul vorace al poetului, un ochi enorm, sofisticat precum al acelor insecte care pot vedea din aer sau de la sol lucruri at\u00e2t de mici ca nici nu exista, acea viermuiala de gesturi mecanice, absurde si de neinteles pe care poetul le observa ca un mic demiurg \u2013 daca nu ar fi el insusi prins in lantul asta al voracitatii care domina lumea sa. Este ca atunci c\u00e2nd culcat in iarba, la soare, te simti privit de ceva si deschiz\u00e2nd ochii vezi cum ochii in fatete, panoramici, ai unei insecte cu elitrele amenintatoare te scaneaza. Te-a si scanat.
\nInstinctul foamei, al falcilor care murseca in continuu este cel mai des sugerat (\u201ese frige bine copilul spumos \/ inecat si reanimat\u201c \u2013 amintind de \u201ecanibalismul\u201c Aglajei Veterany), intr-o bolgie a ospatului terifiant, tantalic precum in acest poem care poate trezi groaza si infinita mila pentru ceea ce piere: \u201eAuzisem ca arde femeia mea si chiar femeia mea ardea \/ m-am si g\u00e2ndit sa ard cu femeia mea \/ dar mi-am incendiat numai femeia \/\/ de unde esti femeie si de ce spui ca esti moarta \/ v\u00e2ntul c\u00e2nd ma agita iata nu bate \/ ca mai exist as crede si eu \/\/ femeia mea si carnea ei sunt prea ur\u00e2te \/ seamana cu berbecii care mai au carne \/ tu esti un haos ce ma satura de at\u00e2ta m\u00e2ncare \/\/ imi si fac c\u00e2rnati din tine si verze grase din tine \/ si cabluri care misca v\u00e2ntul \/ printre c\u00e2rnatii astia\u201c (\u201eV\u00e2ntul nu bate\u201c). Primele versuri ale poemului introduc deja surpriza, pe un ton usor comic (putini critici au sesizat umorul, chiar noir, prezent in poemele lui Ciupureanu, de regula e invocat dramatismul lor), dupa care avem o continuare in cheia unei expresivitati vechi testamentare, zona in care Ciupureanu exceleaza, caci terenul sau predilect este populat de fantasme si duhuri ce populeaza vechile eresuri orientale, dupa care vine sugestia ospatului sardanapalic: \u201efemeia sa\u201c este un haos de carne din care se poate hrani o \u201elume care m\u00e2ncase din ea insasi\u201c, o frecare de burti si de pofte, o aglomerare fetida de glande care tin de viziunile lui Bosch. Si nu doar in sens de ast\u00e2mparare a foamei fizice, e o foame de dincolo de gura si de stomac, un razboi al lumilor care se devora una pe alta, intr-o necroza a timpului. Si alte poeme ale cartii sunt adnotari la o voce feminina care-i da \u201ereplica\u201c in mod constant, nenumita, dar cu at\u00e2t mai puternica, o vestala a suferintei, menada silita la expectativa: \u201eAi dat cu vopsea te-ai umplut de vopsea \/ erai si cu mine si cu tot ce mai era acolo \/ nu? \/\/ in afara de noi nu \/ si atunci ce faci? il visez pe ionel si spal geamurile \/ pl\u00e2ng noaptea cu varul pe mine \/\/ fiindca da da s\u00e2ngele meu se dilata si visez cu usurinta \/ si-atunci ugerul imi iese din zugraveala \/ dar ce-ar trebui sa fac? sa nu-ti mai imaginezi asta sa faci \/\/ daca trebuie ma ingrop si singura ca se poate \/ il visez pe ionel sa vad daca mai traieste \/ dar pot sa si tac ca lumea-mi spune sa tac\u201c (\u201ePot sa si tac\u201c).
\nEste o voce-medium contorsionata de propria neputinta, care capteaza zvonurile si febra unei lumi nestiute, cu acea chinuitoare acuitate a celor posedati, o bolboroseala de Pythie domestica, supusa ea insasi terorii, eroziunii imediate si, in grad restrictiv inalt, interdictiei de a se exprima. Stranietatea este in general nota dominanta a poemelor din toate timpurile ale lui Ciupureanu, insotita de sentimentul tot mai acut al morbidului care devasteaza o lume in care toti nu sunt dec\u00e2t niste \u201eorgane\u201c predispuse la acuplare monstruoasa.
\nE interesant in acest volum al lui Ciupureanu, spre deosebire de altele, parca, faptul ca avem un tip de contrapunct al miscarii poemelor, un soi de portativ care desi exulta provizoratul si indefinitul, este atent orchestrat. Asta poate pentru ca \u201eMiscari de insecta\u201c are si un editor profesionist. Asa se int\u00e2mpla ca am putut depista poeme care par emise de alta voce, cum ar fi \u201eC\u00e2teva nopti\u201c, \u201eCeva tulbure\u201c, \u201eLa celalalt capat\u201c, \u201eDaca mai eram\u201c etc., in care este depasita contorsiunea din poemele sale tipice spre o retorica si o deschidere a versului de alta factura, ce permite respiratia mai ampla si chiar \u201emeditatia\u201c, caracteristica in general refuzata poemelor sale.
\nExista la noi un poet care pare, cumva, sa anticipeze momentul Ionel Ciupureanu (se tot vorbeste de bacovianismul poetului, dar e o idee ciufuta, nu ma convinge), cu acea agonica autoeviscerare a textului, un demolator de poezie pentru care molozul este adesea mai important dec\u00e2t constructia. L-am numit pe Viorel Padina, cel din \u201ePoemul de otel\u201c, unde putem citi un poem-inaintas al poemului \u201eLumina unde ma aflu\u201c, in care o voce de copil se roaga unui tata teratomorf pentru iertare si dragoste. Un sentiment al neputintei at\u00e2t de acut exprimat de acesti doi poeti, totusi diferiti ca structura a liricii, nu putem gasi prea cur\u00e2nd si, chiar daca Ciupureanu s-ar putea sa nu fi citit poemele lui Padina, voi exemplifica pe loc cu cele doua poeme pentru a se vedea cum doi poeti din generatii de creatie diferite ajung sa exprime urletul si neputinta aceleiasi lumi. Iata, spre ilustrare, poemul lui Padina: \u201eL-am lovit in cap, capul s-a spart, s\u00e2ngele a t\u00e2snit. M-a pupat pe gura, am inceput \/ sa pl\u00e2ng, ce ai cu mine\u2026? Eu sunt, a grohait, taticule, de ce ma omori? Ger adiat \/ Lake ingeras al meu\u201c (\u201eLake\u201c). Iata si poemul autorului craiovean: \u201eTaticule sa nu mai grohai taticule \/ inventeaza-ma din agitatia ta \/ si din halcile tale din care nu pot sa mai scap \/ mi-e si rusine fi-mi-ar tar\u00e2na usoara \/ nu mai vreau sa-mi revin \/ ca nici nu mai pot sa te nasc taticule si \/ lumina se si cimentase-n creierul meu \/ fi-mi-ar tar\u00e2na usoara\u201c (\u201eLumina unde ma aflu\u201c). Evident, poeticele celor doi sunt profund diferite, dar exista un punct de sutura unde poezia lor se int\u00e2lneste si creeaza, ca in aceste poeme stranii, senzatia unui limbaj comun. In fond, cred ca asta fac toti poetii importanti, se int\u00e2lnesc intr-un anume punct unde limbajele lor isi pot comunica si se pot fecunda reciproc. Poezia este o Retea, nu un Poet anume, nu unul, oric\u00e2t de valoros ar fi, ci mai multi. Altfel, poezia vremii ar fi saraca si neinteresanta. Cei care v\u00e2neaza poeti mari cu orice pret sunt criticii slabi, cei care se ofera sa fie garantii unor topuri saptam\u00e2nale, in vreme ce poezia adevarata e reprezentata de oameni care se int\u00e2lnesc cu versurile lor in puncte de rezonanta care fac posibil impreuna ceea ce Nichita Stanescu numea nobilul \u201eos al fruntii\u201c.
\nUnul dintre cei mai buni critici de poezie din Rom\u00e2nia care s-a pronuntat despre poezia lui Ciupureanu a fost Stefania Mincu, in \u201eDespre starea poeziei\u201c (Pontica, 2003), cu referire la volumul \u201eKrampack\u201c (poetul mai are in palmares titluri precum \u201eAmos\u201c, \u201eFalci\u201c, \u201eAdormisem si ma g\u00e2ndeam\u201c). Voi face o scurta paranteza si voi spune ca poezia lui Ciupureanu nu s-a scris in deplina inocenta critica, cum par sa recepteze unii dintre criticii tineri de azi, care au descoperit-o de data recenta. Despre poezia sa au scris, intre altii, Eugen Negrici, Nicolae Manolescu, Marin Mincu, Octavian Soviany, Al. Cistelecan, Alex. Stefanescu, Marian Victor Buciu, Ion Buzera etc. Asta ca sa nu mai fim siliti sa repetam fara discernam\u00e2nt \u201efilogeneza\u201c receptarii unui poet in Rom\u00e2nia, convinsi ca noi si doar noi am descoperit noul Adam. E pierdere de vreme si lipsa de continuitate in act. Evident, insa, este salutar gestul de a reevalua scrisul sau de p\u00e2na acum, chiar daca uluiala ar trebui sa faca, mai degraba, loc meditatiei critice serioase si reflectarii a aceea ce s-a scris serios p\u00e2na acum despre poet.
\nStefania Mincu facea in interventia sa din cartea amintita apel la limbajele lui Lacan si Freud pentru a demonstra ca poetul pune la lucru \u201esimptome ale limbajului psihotic\u201c: \u201eCaracteristica sus-numitului limbaj este aceea ca el spune fara sa vrea, printr-o implicare de sine a subiectului poetic in patologia verbului (…) Este un limbaj \u2013 cel din volumul lui Ciupureanu \u2013 cu adevarat riscant, dejectiv si total ambivalent psihic si semantic, fara declansare propriu-zisa in forma stiuta a poeziei anterioare, adica fara formulare direct inteligibila si interpretabila a continuturilor tragice ale \u201epacientei lirice\u201c, ci doar ca perplexitate agramata sau, daca vrem, inconstient programata\u201c.
\nStefania Mincu a reusit, cred, cel mai corect sa descifreze mecanismul producator ale acestui eu liric delabrat, aparent inert, intuitiv si ecorsat, supus unei presiuni care vine din interior si care deverseaza in afara materia abjecta din care sunt facute disperarea si neantul: \u201eIn orasul asta putintel plesnit la g\u00e2t \/ stropindu-mi ciorapii si izmenele si legitimatia \/\/ femeile mele visara maxilare si dinti \/ si-apoi sughitul meu in cutii pe tehjghele \/ intr\u00e2nd sau iesind \/ ma tot leganau pentru a nu putrezi \/\/ chiar isi dadeau seama daca vomam \/ nu refuzau nimic pentru a nu pierde nimic \/\/ ma-mpiedicam doar de umbrele lor \/ trecuse lumina si cotrobaiau \/\/ deasupra ochiului meu fusese pam\u00e2nt \/ mai departe n-am fost niciodata \/\/ aceasta-i fanfara si nu se mai stie \/ femeilor le-am aratat altceva \/\/ si-au tacut\u201c (\u201eFata de masa deasupra\u201c).
\nIntr-adevar, poezia sa este una care tinteste in fond, ca orice poezie puternica, tacerea, inaudibilul, o libertate \u201ecutremuratoare prin consecintele ei\u201c (Stefania Mincu), acele fervori stupefiante ale unei alte lumi care ne pot produce noua, bunaoara, groaza sau greata, dar in fata carora, daca stam sa ascultam putin, avem revelatia: \u201ecosmarul nostru e oricum prea crispat \/ sub povara celor inexistenti\u201c.
\nPoezia lui Ionel Ciupureanu este un document de limbaj de prima m\u00e2na al epocii noastre.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Poetii mei – 2010 (VIII) Daca nu ar fi gasit, oricum inspirat, titlul noii sale carti aparute in 2010, la Casa de Editura Max Blecher, Ionel Ciupureanu si-ar fi putut-o intitula linistit \u201eacelasi nimic\u201c. Pe ce ma bazez? Simplu, pe volumele anterioare ale poetului din Craiova, in care viata se t\u00e2raste intr-un no man’s land… Cite\u0219te mai mult »Ionel Ciupureanu – poezia care se hraneste cu arsenic<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5216,3913,111,5135],"class_list":["post-7057","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ionel-ciupureanu","tag-poeti-romani-actuali","tag-poezie","tag-poezie-contemporana"],"views":2200,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7057","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=7057"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/7057\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=7057"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=7057"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=7057"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}