{"id":6963,"date":"2011-03-24T13:19:41","date_gmt":"2011-03-24T11:19:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6963"},"modified":"2011-03-24T15:23:45","modified_gmt":"2011-03-24T13:23:45","slug":"clubul-poetilor-premiati-3","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/clubul-poetilor-premiati-3\/","title":{"rendered":"Clubul poetilor premiati (3): Ana Blandiana, Constanta Buzea"},"content":{"rendered":"

Profit\u00e2nd de evenimentul aparitiei, la Editura Paralela 45, \u00een coordonarea lui Gellu Dorian, a colectiei \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie \u00abMihai Eminescu\u00bb\u201c, initiem panoramarea celor 20 de volume care sintetizeaza opera \u2013 cuv\u00e2ntul, \u00een acest context, nu e deplasat \u2013 celor 20 de poeti recompensati cu cel mai prestigios premiu de gen din Rom\u00e2nia.
\nPremiul este acordat anual, \u00eencep\u00e2nd din 1991, cu sprijinul Primariei municipiului Botosani, de catre un juriu format din Laurentiu Ulici, Marian Papahagi (ambii disparuti \u00eentre timp), Daniel Dimitriu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Al. Calinescu, Petru Poanta, Ion Pop si Nicolae Manolescu.<\/strong><\/em><\/p>\n

<\/strong><\/em><\/p>\n

Cei 20 de laureati ai Premiului National de Poezie \u201eMihai Eminescu\u201c \u2013 Opera Omnia sunt:
\nMihai Ursachi (1991), Gellu Naum (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1994), Ileana Malancioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Stefan Augustin Doinas (1997), Mircea Ivanescu (1998), Cezar Ivanescu (1999), Constanta Buzea (2000), Emil Brumaru (2001), Ilie Constantin (2002), Angela Marinescu (2003), Serban Foarta (2004), Gabriela Melinescu (2005), Adrian Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simionescu (2008), Dorin Tudoran (2009), Dinu Flam\u00e2nd (2010).<\/strong><\/em><\/p>\n

RITA CHIRIAN<\/strong><\/p>\n

Din mine, din strainatatea mea<\/strong>
\n1996: Ana Blandiana<\/strong><\/em><\/p>\n

Ana Blandiana, Pleoape de apa,<\/em> postfata de Mircea Martin, Editura Paralela 45, Pitesti, Colectia \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, 2010<\/strong><\/p><\/blockquote>\n


\n<\/strong><\/em><\/p>\n

Pentru Ana Blandiana, poezia ram\u00e2ne \u00eengerul romantic palid si cu priviri curate. C\u00e2stigatoare a Premiului \u201eEminescu\u201c \u00een 1996, ea este, poate, una dintre poetele care supravietuiesc memoriei culturale mai cur\u00e2nd prin biografia militanta dec\u00e2t prin versuri \u2013 un argument ca eticul nu va \u00eenceta niciodata sa intre \u00eentr-o nedreapta competitie cu esteticul: ceea ce salveaza omul nu salveaza artistul, ci, cel mult, \u00eei plaseaza textul \u00eentr-o alta grila de lectura. O arata cu prisosinta antologia ei de autor, \u201ePleoape de apa\u201c, publicata la Paralela 45, \u00een 2010.
\n\u00cenca din volumul de debut, \u201eCalc\u00e2iul vulnerabil\u201c (1966), Ana Blandiana nu se sfieste sa faca din imperativul moral tema generica a unui monolog egal cu sine \u00eensusi si repetabil ca o mantra. E drept, totusi, ca schelaria lirica a volumelor (cuprinz\u00e2ndu-l inclusiv pe cel mai recent dintre ele, \u201ePatria mea A4\u201c, 2010) este data de asumarea glorioasa a unei traditii literare, fara concesii de conjunctura facute \u2013ismelor de tot felul si fara indulgenta fata de experimentalism. A sta departe de orice fronda poate fi \u00eensa o fronda \u00een sine. Tin\u00e2ndu-se departe de aceasta originalitate cu orice pret, care a facut, p\u00e2na la urma, ca literatura noastre sa \u00eencerce sa forteze iesirea din tardomodernism, Ana Blandiana ofera o proba de fidelitate. Poeta nu \u00eentrerupe niciodata legatura cu un anume univers transpersonal, chiar daca desuet si anacronic, care vorbeste despre constante si nu despre variabile. Aceasta atitudine clasica \u2013 ipostaza care se traduce prin compatibilitatea cu tiparele cuminti si perene ale poeziei \u2013 este un gest curajos prin el \u00eensusi. Atasata de biografia istorica si de cea culturala (dar fara sa profeseze, asemenea multor colegi de generatie saizecista, livrescul ori detasarea ironica), Blandiana refuza singularul, ascunz\u00e2ndu-se \u2013 cu o decenta si cu un echilibru care nu sunt defel ale veacului ei \u2013 \u00een spatele unui plural ambiguu si fara pretentii. Acolo unde expresia individualului iese \u00eensa \u2013 dar\u00a0 arareori \u2013 la suprafata, ea nu depaseste granitele unei suave poezii feminine, \u00een spiritul Magdei Isanos, cu toata aureola ei solara, ingenua, dar pasionala. Feminitatea ori gratia sunt, astfel, cele care ar alcatui culorile de fundal ale poeziei Anei Blandiana.
\nFolosindu-se exclusiv de elementele imaginarului chtonic, \u00eentr-o epoca \u00een care natura suporta, totusi, invazia vitriolanta a tehnologiei, poeta \u00eesi gaseste resursele de viziune \u00eentr-un paseism elegant si trist, care o fereste de tentatiile tranzitivitatii laxe si ale cuv\u00e2ntului vulgar, \u00eentr-o natura virginala si esentiala ori \u00een zonele nepoluate ale sufletului. Versurile ei sunt imponderabile, ortodoxiste, de aceea populate de \u00eengeri care si-au negat, la un moment dat, raiul si-au fost maculati de tot ceea ce-i pam\u00e2ntesc: \u201e…Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd\/ Un pocnet \u00eenfundat\/ Ca la caderea\/ Unui fruct \u00een iarba.\/ Cum trece timpul!\/ S-au copt si-au \u00eenceput sa cada\/ \u00cengerii:\/ S-a facut toamna si-n cer…\u201c (\u201eLa cules \u00eengeri\u201c). Un astfel de \u00eenger cazut este \u00eensusi reflectorul acestei realitati: vis\u00e2nd o v\u00e2rsta mitica, irecuperabila, fara doar si poate, dec\u00e2t prin inocenta si refuz obstinat al prezentului, el este cel care trage, ca un nou Sisif, cerul \u00eenapoi pe pam\u00e2nt. Pentru Ana Blandiana, transcendenta nu poate fi goala, iar supliciul ei nu se afla niciodata \u00een stupoarea de a descoperi coridoarele pustii ale cerului, ci \u00een cautarea fara sf\u00e2rsit, nesatioasa: \u201eMi s-a spus sa te caut\/ Nu sa te gasesc\u201c, spune, arghezian, scriitoarea \u00een \u201eNec plus ultra\u201c. \u00cen consecinta, retorica ei poetica se va fixa \u00eentr-o exaltare juvenila, postromantica, abia \u00eendulcita \u00een volumele din urma, \u00een care prinde radacini, din ce \u00een ce mai mult si \u00een favoarea poeziei, intuitia zadarniciei.
\nMiz\u00e2nd pe simplitatea discursului si pe plurivalenta interna a cuv\u00e2ntului, poezia Anei Blandiana creste \u00een spatiul larg al simbolicului si al miticului. Proiectia mistica si religioasa, chemarea sf\u00e2sietoare a s\u00e2ngelui tras \u00eenauntrul pam\u00e2ntului, solitudinile aristocratice, dar soptind mereu despre un umanism sacrificial, toate sunt construite din esentele moi ale eufoniei sau ale liedului, ale elegiei si ale pastoralei. Eul ram\u00e2ne strain sau, simplu, irelevant \u2013 daca nu atinge limitele universalului si nu se poate reflecta \u00een aceeasi oglinda cu celalalt. \u00cen viziunea poetei, vorbind despre sine, despre mecanismele derizorii ale umanului jos, poezia se prostitueaza, \u00eesi pierde magia orfica si balteste \u00een impudoare. Si, fiindca patria vietii este prezentul, Ana Blandiana trebuie, pentru a trai, sa transfigureze realul-prezentul, sa le faca acceptabile; iar formula pe care o adopta este aceea a unei religiozitati naturale, a unei piosenii sub\u00eentelese, daca nu a unei tulburatoare asceze. \u201eMarele striptease\u201c (\u201e\u00cen cadere\u201c) pe care si-l \u00eengaduie este, asadar, extazul \u00een fata primordialului si a inalienabilului. Ultragiat de realul \u00een care \u201epoti fi oric\u00e2nd calcat de o biserica\/ \u00cennebunita,\/ Grabita sa se-ascunda\u201c (\u201eDe-a v-ati ascunselea\u201c), acest eu se demarca prin consolidarea unui turn de fildes \u2013 nu al unui infertil concept de arta pentru arta, ci al unuia capabil sa tina departe sau sa neutralizeze murdaria lumii.
\nAntologia \u2013 realizata de autoare, ca si nota biobibliografica \u2013 urmareste succesiv etapele maturizarii artistice. Bine\u00eenteles, Ana Blandiana pastreaza un numar mai important de texte din ultima perioada de creatie, \u00een detrimentul ezitarilor inerente \u00eenceputurilor. Totusi, nota fundamentala a acestor poeme nu se modifica. \u00cen texte infuzate de magia coexistentei naturii si a unei difuze iubiri \u2013 pe linia unui Cezar Baltag sau a unui Ion Alexandru \u2013, \u00een scenarii poetice \u00een care predomina o anumita tentatie a ceremonialului si a ritualicului si care se resimt uneori de naivitatea redescoperirii literaturii dupa prohibitia proletcultista (ecouri eminesciene ori argheziene, din Blaga si din Pillat se aud \u00een tot locul), \u00eentr-un registru \u00eenalt si adesea gnomic, alternat cu tonalitati elegiace, Ana Blandiana \u00eesi creeaza prin literatura o zona tampon, prin care sa poata filtra reziduurile unei lumi potrivnice. Cu toate acestea, un astfel de discurs risca primejdia cliseizarii: \u201eDoamne, c\u00e2t de viu poate sa fie\/ Arborele al carui nume nu \u00eel stiu,\/ Chiar daca pe frunzele lui de h\u00e2rtie\/ Poemele mi le transcriu!\/\/ \u00centre mine si el au fost schimbate\/ Lacrimi si flori,\/ Chiar daca fereastra mea dinspre cer\/ Nu-i ajunge la subtiori,\/\/ Chiar daca pe mine ma doare\/ Si el c\u00e2nta cu fiecare miscare,\/ \u00centre mine si el\/ E o tacere at\u00e2t de mare,\/ \u00cenc\u00e2t poate cuprinde orice\/ De la nebunie la disperare,\/ Orice blasfemie si orice minune\/ De la tipat de dragoste la rugaciune.\/\/ Caci, rar, \u00eentre noi \u00een tacere\/ Cade o frunza la c\u00e2teva ere\/ Si fara sa stie cu ce rost\/ Cu ce cost\/ Universul o-nvata recunoscator pe de rost.\u201c (\u201e\u00centre mine si el\u201c, \u201ePatria mea A4\u201c). Oricum, literatura ram\u00e2ne singura patrie cu putinta, cea care nu impune granite si a carei democratie nu poate fi mistificata \u00een niciun fel. Ana Blandiana poate parea, astazi, sa apartina unei faze revolute a poeziei, cu textele ei interogativ-simbolice, deschise catre mitic, dar care se opresc din evolutie asa cum, inexplicabil, unii fetusi nu-si mai divid celulele. Staza nu este dec\u00e2t, cred, un semn al inaderentei la o contemporaneitate cu totul straina.<\/p>\n

RITA CHIRIAN<\/strong><\/p>\n

Pielea de sagri<\/strong><\/p>\n

2000: Constanta Buzea<\/em><\/strong><\/p>\n


\n<\/em><\/strong><\/p>\n

Constanta Buzea, Roua plural,<\/em> postfata de Nicolae Manolescu, Editura Paralela 45, Pitesti, Colectia \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, 2010<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Noima unei postfete este sa fixeze c\u00e2teva linii de interpretare, c\u00e2t mai relaxate si mai subtile, care sa st\u00e2rneasca pofta lecturii. Prin \u00eensasi esenta ei, este o introducere si o invitatie. Iar invitatia nu are nimic de-a face cu obiceiul acesta \u00eempam\u00e2ntenit prin partile noastre de a fi tras cu tot dinadinsul la masa, \u00eendopat si \u00eembatat, fiindca numai atunci te-ai putea simti omenit. Cam \u00een felul acesta procedeaza Nicolae Manolescu \u00een \u201eO alta cale de-a privi\u201c, postfata antologiei \u201eRoua plural\u201c, semnata de Constanta Buzea (Paralela 45, 2010, o preluare a textelor din antologia aparuta la Editura Vinea, \u00een 2007), prin care \u00eencearca sa-i convinga pe cititori, cu o inutila si agasanta staruinta, ca autoarea face nota distincta \u00een peisajul literaturii noastre. Ceea ce e drept, de altminteri. Totusi nu stiu c\u00e2ta graba ori c\u00e2t entuziasm va fi pus criticul \u00een redactarea cuv\u00e2ntului de \u00eencheiere, dar tonul obsecvios si pledoaria encomiastica \u00eei scapa uneori \u2013 si e pacat \u2013 \u00een suvoi. Riscul este de la sine \u00eenteles, c\u00e2nd citesti, de pilda, despre \u201efrumoasele poezii\u201c, despre \u201eprea frumoasele\u201c poezii, c\u00e2nd afli ca
\nN. Manolescu a citit \u201eputine definitii mai profunde ale poeziei\u201c si stie \u201eputine versuri mai extraordinare \u00een toata poezia lumii\u201c ori ca arta poetica a scriitoarei este \u201euna dintre cele mai socante si subtile\u201c din c\u00e2te cunoaste, dar \u00eei gaseste, \u00een cele din urma, locul \u00een proximitatea lui… Emily Dickinson.
\nDincolo de aceasta paranteza initiala, poezia Constantei Buzea este una care \u00eentr-adevar merita o (re)descoperire. Dupa publicarea volumului (care da si titlul antologiei) \u201eRoua plural\u201c \u00een 1999 si obtinerea, \u00een 2000, a Premiului \u201eEminescu\u201c, poeta a ales tacerea editoriala, cu exceptia, desigur, a antologiilor. Interesant este, deopotriva, faptul ca nu avem \u00een fata o culegere care sa reia cronologic fragmente ale operei, ci una subiectiva, care ascunde evolutia ori sinusoidele unui destin poetic. Un astfel de demers are beneficiul de a deschide o panorama asupra unei personalitati literare coagulate, unitare, dar trece \u00een plan secund segmentele tranzitorii, ezitarile, reculurile \u2013 care sunt, poate, pagini cel putin la fel de incitante pentru cititorul de poezie, care e tentat nu numai de perfectiune, ci si de pietrele brute.
\nTemele pe care le abordeaza Constanta Buzea sunt cele ale poeziei \u00eenalte, timp, singuratate, iubire, destramare, chemarea si intuitia absolutului, \u00eenchiderea cercului, cu fulguratii metafizice si prospectari ontologice. \u00cen acest sens, antologia se deschide cu un poem amplu, fragmentat si cu o sintaxa rupta, ermetizant, una dintre cheile de bolta ale antologiei, care vizeaza tocmai circumscrierea domeniului de interes al poetei. \u00cen \u00eentregime aproape, el merita reprodus, asa cum o face, pe \u00eendelete, \u00eensusi Manolescu \u00een textul sau de \u00eencheiere; un fragment \u00eensa este revelator: \u201epiatra neridicata\/ ecoul ei \u00een prapastie\/ nu se va auzi\/ o macina soarele\/ ploi lin si cu mila si neauzit\/ o fac prund \u00een izvorul\/ ce calca prapastia cu pasnic pas\/ departe tot mai departe\/ daca exista un capat\/ lin si cu mila si neauzit\/ \u00eel vor gasi \u00eempreuna\u201c (\u201eRoua plural, 10\u201c).
\nPentru Constanta Buzea, poezia este aluviune care se cere limpezita: versul este suprimat dintr-o sf\u00e2siere, \u00een asteptarea exploziei. Cu o scriitura taioasa, poeta pare sa nu \u00eendrazneasca \u00een niciun moment a-si duce g\u00e2ndul la capat. Nu e pudoare, ci spaima de limita, de sav\u00e2rsire (\u201ecine ma vede\/ dar cine ma vede tresare\u201c, \u201ePlecare\u201c), \u00eentr-o mereu procrastinata confruntare cu eul ad\u00e2nc, care trebuie sa ram\u00e2na de nepatruns, pentru a nu-i fi treziti demonii.
\nPretutindeni, versurile Constantei Buzea poarta pecetea unei angoase nenumite, abia \u00eentrezarita, fiindca libertatea se \u00eenvecineaza numai cu moartea (\u201enici azi nu mi-e frica desi-s mai aproape\u201c). Imaginea creata este aceea a unei feminitati \u00eentunecate: o madona \u00eenconjurata de pasari negre: \u201ee o nebuneasca stingere-n cosmar\/ ma constr\u00e2nge veghea de pe \u00eenaltime\/ zilnic \u00eemi inspira g\u00e2nd sinucigas\/ sa nu pierd prilejul golului din mine\/ sa-l deschid simetric golului din pasi\u201c (\u201ePrilej\u201c). Sacadat, ca \u00een talazurile sparte ale dicteului automat, versul nu \u00eenchide metafore, ci scurte epifanii. \u201eOchii\u201c sunt \u201elasi\u201c privind catre moarte, tainele se desfac si-si arata ineptia, iar poezia se converteste din mila ori dispret, ca un tribut platit cu furie. Simbolurile prolifereaza si tulbura sensul uneori p\u00e2na la opacizare.
\nCurioasa este si domolirea acestor expresioniste av\u00e2nturi de homo interrogator \u00een versuri \u201ecenzurate\u201c \u00een metrica traditionala, dar tocmai acesta pare sa fie mijlocul prin care poeta pastreaza nealterat principiul sugestiei, al adevarului presimtit, dar ascuns \u00een falduri bogate de imagini, la care nu poate ajunge dec\u00e2t cel care \u201eciteste si a doua oara\u201c, initiatul cu ochi asemenea, halucinat.
\nDesfigurarea, metamorfoza negativa, ciuntirea, autopsia biograficului si autoscopia necrutatoare, calamitarea sunt semne ale alunecarii \u00eencete spre moarte, ca si cum pielea de sagri s-ar \u00eemputina din ce \u00een ce mai mult, odata cu fiecare cuv\u00e2nt care trece \u00een poem. \u00cenfr\u00e2narea nu este castitate, ci colaps interior, chiar daca nu absenta ispitei este virtutea, ci continua \u00eenfruntare a ei: \u201eRapit \u00een trup ca-ntr-un calvar,\/ sufletul meu, sa-l vad nu stiu,\/ nici el nu vrea. Sa-l uit \u00eencerc, el nu se pl\u00e2nge. Ram\u00e2n la usa.\/ din rama ei, ca dintr-un pat vad\/ tenebrele. \u00cendura, spun. Launtric piere,\/ asteapta semn, clopote bat.\u201c (\u201eCumintenia\u201c). Lipsita de stridente, de \u201eurlet\u201c, dar cu un scr\u00e2snet care si el asurzeste, mai degraba ca picatura chinezeasca, poezia Constantei Buzea \u00eesi \u00eentinde radacinile \u00een terenuri liminare, \u00eentre viata si moarte, \u00eentre \u00eenalt si minor, \u00eentre tranzitivitate (poemele plat-discursive, dar \u00eenauntrul carora pulseaza un s\u00e2nge navalnic si revendicativ, care \u00eencheie selectia de texte) si criptarea \/ esentializarea excesiva a mesajului. Poeta care struneste cu \u00eendem\u00e2nare felurite registre, \u00een textele acesteia confesiunea este frustrata, suspendata \u00een sugestii mitice sau primare: \u201eAlbi \u00een iarba, culcati \u00een iarba,\/ cu nori pe fata, nevinovati caut\u00e2nd\/ \u00eenainte de g\u00e2ndul gasirii.\/ Sub iarba, pam\u00e2nt, sub nori trist si umed\/ pam\u00e2nt.\/ \u00centre cele pierite, deodata, cuminti\/ sederea, dormirea. Dormirea, sederea. Dormirea, sederea\/ celor fara de somn si fara de stare,\/ iubire fiind, cautare fiind, \u00eenainte de g\u00e2ndul gasirii g\u00e2ndind\u201c (\u201eDormirea\u201c). Scenariu erotic sau intuitie a dezmarginirii, patima sau recluziune si refuz?
\nConstanta Buzea este una dintre prezentele feminine ale literaturii noastre saizeciste care \u00eesi solicita \u00eenca cititorii si din poezia careia se poate \u00eenvata daca nu mai mult, macar am\u00e2narea, tactica asteptarii frustrate si a promisiunii care cheama si \u00eendeamna spre un alt, nou poem.<\/p>\n


\n<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Profit\u00e2nd de evenimentul aparitiei, la Editura Paralela 45, \u00een coordonarea lui Gellu Dorian, a colectiei \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie \u00abMihai Eminescu\u00bb\u201c, initiem panoramarea celor 20 de volume care sintetizeaza opera \u2013 cuv\u00e2ntul, \u00een acest context, nu e deplasat \u2013 celor 20 de poeti recompensati cu cel mai prestigios premiu de gen din… Cite\u0219te mai mult »Clubul poetilor premiati (3): Ana Blandiana, Constanta Buzea<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8,1],"tags":[5029,5117,5030,5143,2442,5144,5145,28,5142],"class_list":["post-6963","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","category-mozaic","tag-ana-blandiana","tag-clubul-poetilor-premiati","tag-constanta-buzea","tag-pleoape-de-apa","tag-poeti-romani","tag-poezi-laureati","tag-premii-poezie","tag-rita-chirian","tag-roua-plural"],"views":2382,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6963","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6963"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6963\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6963"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6963"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6963"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}