Primele doua volume de versuri (\u201ePoezii\u201c, 1950; \u201eC\u00e2ntece de zi si de noapte\u201c, 1954), \u00eensotite de alte poeme ramase \u00een presa timpului sau \u00een antologii colective, sunt aproape \u00een totalitate execrabile. Abia ici, colo, c\u00e2te un vers mai pur liric sugereaza ca \u00een spatele acestor anecdote versificate se afla, totusi, un poet promitator, nu un povestas de duzina, cum sunt at\u00e2tia la \u00eenceputul anilor ’50.
\nA. E. Baconsky foloseste toate cliseele epocii si accepta, integral, proletcultismul care, \u00een esenta, este o negatie programatica a ideii de creatie lirica. Avea dreptate autorul sa divorteze public, \u00eentr-un scurt moment de dezghet ideologic, de aceste false balade care povestesc \u00een versuri aventurile taranului sarac Nemes Nicolae sau acelea ale lui Barta Iosif si ortacii sai si sa \u00eencerce alt tip de poezie, mai apropiata de esenta lirismului. Exista banuiala, vaz\u00e2nd numarul mare de clisee proletcultiste, ca A. E. Baconsky abuzeaza \u00eenadins de ele pentru a le compromite din interior, asa cum fac de regula autorii de parodii… Nu stim daca intentia parodica este sau nu voita, dar, citind azi aceste cronici rimate \u00eensirate pe zeci de pagini, remarcam faptul ca ele produc, cu adevarat, un efect hilariant. Un exemplu, dintre altele, multe: \u00een \u201eFrasinii de la rascruce\u201c taranul sarac Gheorghe Plamadeala cheama la nunta pe cumnatul sau, Nemes Nicolae, sluga chiaburului Mureseanu; o nunta, putem spune, mirifica si idelogica dintre t\u00e2nara Irina, fiica lui Plamadeala, si t\u00e2narul instructor de partid venit de la oras. Poetul (naratorul) e de fata si \u00eencheie balada cu aceste versuri:
\n\u201eIata-mi, dar, poema terminata.\/ Pun condeiul jos pe masa mea.\/ M\u00e2ine lira-mi neast\u00e2mparata\/ Alte c\u00e2nturi va va intona.\/\/ Si tu, muza, nu fi suparata\/ Ca n-am invocat numele tau,\/ Cum facu Homer c\u00e2nd, altadata,\/ L-a c\u00e2ntat pe marele-Odiseu.\/\/ Dar sunt t\u00e2nar \u2013 simt putere multa,\/ Simt cum creste-n voi al meu cuv\u00e2nt,\/ Simt urechea voastra cum asculta…\/\/ \u2013 Despre toate eu am sa va c\u00e2nt.\u201c
\n\u00cen acest stil primitiv si provocator propagandistic sunt scrise, dupa o schema cunoscuta \u00een obsedantul deceniu, mai toate aceste poeme epice despre chiaburii invariabil dusmanosi si conspirativi, despre \u201emarele Ilici\u201c si genialul strateg Stalin, \u00een fine, despre lupta de clasa de la sat si oras si, \u00een genere, despre toate evenimentele politice din calendarul comunist, verificate \u00een stil Bolintineanu. Din loc \u00een loc rasare \u00een aceasta proza sura c\u00e2te un vers notabil, ca de pilda: \u201eseara-si misca valul umed si subtire\u201c sau aceste accente bacoviene \u00een mijlocul unei detestabile anecdote puse \u00een rime:
\n\u201eO, ploi cernite, otravite ploi, care stigmatizati aceasta vara\u201c
\n\u00centr-un poem (\u201eRutina\u201c), A. E. Baconsky pare a fi constient de calitatea acestor productii scolaresti, conformiste \u00een grad maxim, si se culpabilizeaza:
\n\u201epoezii cuminti si cenusii,\/ exercitii scolaresti marunte!\/ Cresti, \u00eencepi, deprinzi si tu sa scrii…\/ Vine iarna \u2013 pletele-s carunte\u201c; \u201eDin antologiile mai vechi\/ R\u00e2d \u00een hohot numele uitate\u201c,
\ndar sentimentul culpabilitatii nu tine mult, pentru ca poetul scrie, \u00een continuare, o \u201eBalada (…) a alegerilor din Ferentari si un C\u00e2ntec (…) al functionarilor\u201c, \u00een stilul si cu cliseele dinainte. Nu-i uita nici pe chiaburi (obsesia lui) care, fiind \u201eelemente tot mai dusmanoase\u201c, ascut ne\u00eencetat, zi si noapte, cum zice autorul, \u201elupta dintre clase\u201c… Printre aceste lamentabile, caricaturale balade (\u00een fapt, \u201eantibalade\u201c) schimonosite de o retorica prafuita si, \u00eenca o data, involuntar hilare, se strecoara din nou c\u00e2te un poem mai bun, ca aceasta nocturna macedonskiana care anunta pe autenticul A. E. Baconsky de mai t\u00e2rziu:
\n\u201eLa noapte \u00een potirul ce-1 vor deschide crinii\/ \u00cent\u00e2ii fluturi poate \u00eencet se vor ivi,\/ C\u00e2nd vei deschide geamul \u00een linistea gradinii\/ At\u00e2tea doruri stinse de mult, vei auzi.\/\/ Lin, picurii de roua vor umezi petale\/ \u00cen inima, o, viul, tacutul noptii grai \u2013\/ C\u00e2nd vei deschide geamul asculta luna mai,\/ Asculta somnul florii si g\u00e2ndurile tale.\u201c
\n*
\nA ramas de la A.E Baconsky si un scurt jurnal intim din perioada 17 septembrie 1961-26 februarie 1963. Pavel Tugui, care-l publica \u00een \u201eCaiete Critice\u201c (245-251, 3-9\/2008), semnaleaza faptul ca din el lipsesc cam 50 de pagini, eliminate nu se stie de cine si \u00een ce \u00eemprejurari. Din paginile existente putem deduce c\u00e2teva date privind viata bucuresteana a poetului. Nu-i deloc vesela. I s-a promis, s-a vazut mai sus, \u201eSecolul 20\u201c si i s-a oferit altcuiva (lui Beniuc \u2013 cum noteaza poetul \u2013 sau lui Marcel Breslasu?), editurile \u00eent\u00e2rzie sa-l publice, revistele literare \u00eel duc cu vorba, confratii \u00eel ocolesc, autoritatile \u00eel tin la distanta. E limpede, exilatul de la Cluj este ostracizat si el nu primeste cu resemnare aceasta situatie. \u00cent\u00e2lneste la \u201eViata Rom\u00e2neasca\u201c pe Serban Cioculescu si nu-i place (\u201evorbeste mereu despre amor cu refularile lui Stendhal batr\u00e2n\u201c). \u00cei pune \u00een discutie calitatea intelectuala si talentul critic (\u201ee un intelectual mediocru si un diletant cu pretentii de eruditie; \u00eentr-un mediu de tineri analfabeti petulanti sau obtuzi de cariera, pare pe buna dreptate un Sainte-Beuve\u201c). A.E Baconsky are de multe ori asemenea judecati profund nedrepte. Serban Cioculescu este, nu mai \u00eencape discutie, un intelectual de rasa, un veritabil erudit, iar faptul ca, \u00eentr-o discutie cu scriitorii, spune anecdote, nu-l coboara spiritual, cum crede snobul si, aici, \u00eenfumuratul poet. Dovedeste doar ca Serban Cioculescu are umor si stie sa-si foloseasca, atunci c\u00e2nd trebuie, ironia taioasa. Criticul revenise dealtminteri \u00een viata literara dupa c\u00e2teva decenii de izolare politica… Nu era deloc un rasfatat al istoriei, cum s-ar deduce din \u00eensemnarile intime ale lui A.E Baconsky, suparat pe contemporanii sai.
\nAcestuia din urma \u00eei place, totusi, Zaharia Stancu pentru orgoliul sau rom\u00e2nesc (\u201eprintre ceilalti confrati de generatie \u00eemi pare a fi singurul scriitor\u201c). Are vorbe bune si pentru Sadoveanu care tocmai murise. Pretuieste si c\u00e2tiva tineri poeti (mai ales clujeni), dar le reproseaza faptul ca umfla cuvintele, ceea ce este adevarat. Citeste, acum, mai putin pe Goethe, Byron sau Puskin si mai des pe H\u00f6lderlin, Keats si pe poetii spanioli… E singuratic si, c\u00e2nd \u00eemplineste doi ani de viata bucuresteana, se cerceteaza pe dinauntru si descopera o dezolare bacoviana: \u201eCe trist si gol. Oameni dusi de grija salvarii unei existente ceva mai comode, naufragiati din cele mai varii domenii, diletanti subtili si volubili \u2013 iata lumea literatilor contemporani, cu mici si rarisime exceptii. Nici un ideal, nici o pasiune nobila, nici o flacara (…). Si depinzi de ei, de calculele lor \u00een conformitate cu care te publica sau nu te publica, te proclama sau neaga fara respectul celui mai elementar principiu de conduita. Totul e sub zodia luciditatii si a incertitudinii si chiar viata sau moartea oamenilor nu se pot sustrage complicatelor exigente ale oportunitatii. Cartea mea zace la editura de peste un an si nu reusesc nici macar sa aflu ce ratiuni o \u00eempiedica sa apara. Usile sunt capitonate cu p\u00e2sla, nici un sunet nu poate patrunde enigmele imbecilitatii, nici un cuv\u00e2nt rostit de tine nu afla ecou undeva. Tot mai adesea vad at\u00e2rnata la geam esarfa albastra care 1-a consolat pe Esenin. Si vad o rafala de v\u00e2nt \u00eenv\u00e2rtindu-mi manuscrisele si mistuindu-le \u00een neant. (…) Ma urmareste singuratatea cu o umbra care ameninta sa se materializeze. E a mea \u00een \u00eentregime si iata-ma rasfatat de voluntarile ei. Dincolo de himera care ma b\u00e2ntuie cu o pedeapsa veche am renuntat la orice veleitate sociala, la orice orgoliu si m-am \u00eentors tacut spre mine \u00eensumi. Doresc sanatatea si mai doresc p\u00e2inea cea de toate zilele \u2013 at\u00e2t, ca sa pot colinda pe jos lumea, c\u00e2ntarind-o \u00een dragoste si risipa, m\u00e2ng\u00e2indu-ma cu umilinta generoasa a celor nascuti \u00eentru anonimat\u201c.
\nJurnalul sau intim este tot mai mult o cronologie a orgoliului ranit si a deziluziilor. Rana clujeana nu s-a \u00eenchis, desi poetul anunta ca s-a detasat de acel loc al ispasirilor sale. C\u00e2nd afla ca unul dintre acuzatorii lui a fost exclus din partid, nu-si ascunde satisfactia. Are loc Conferinta scriitorilor si micul dictator al Uniunii (Beniuc) este \u00eencoltit. El, A. E Baconsky, nu-i bagat \u00een seama. Orgoliul lui s\u00e2ngereaza, desi \u00een caietele secrete scrie altceva; vrea sa priveasca totul de sus, cu o resemnare m\u00e2ndra si dispretuitoare fata de mediocritatea agitata din preajma sa: \u201eViata mea se confrunta cu prospetimea si ingenuitatea unor v\u00e2rste ireversibile si mi se pare ca eu \u00eensumi ma cunosc \u00een ei, asa cum eram odinioara \u2013 poate doar aerul meu de sabie si ochii incandescenti ai celui ce nu admitea concesia, nu-i mai pastreaza aceasta generatie recenta. Are o anumita cumintenie vecina imperceptibil cu resemnarea. Sau poate o maturitate prematura; uneori \u2013 si aceasta c\u00e2nd o surprind, \u00eemi displace \u2013 manifesta chiar tendinte precoce de abilitate si diplomatie. O, c\u00e2t de infirm am ramas \u00een aceasta privinta, p\u00e2na astazi! Nu voi fi niciodata capabil sa mimez pretuiri, interes, curtoazie. Nu pot afecta ritualul, destul de rudimentar dealtfel, al demagogiei, nu pot asculta neadevaruri flagrante, fara sa ripostez violent nu pot recunoaste erori iluzorii, simul\u00e2nd un respect profesional si ad-hoc \u2013 si asta e rau, e o adevarata infirmitate! Pot simpatiza sincer un maturator din parc si \u00eemi pot \u00eemparti cu bucurie tigarile la gradinarii orasului dar nu pot schita z\u00e2mbetul de rigoare c\u00e2nd \u00eent\u00e2lnesc un \u201escriitor\u201c! \u00cen fond ar trebui sa o fac \u2013 n-ar fi o concesie \u00een arta ci \u00een viata mea; dar oare se pot separa aceste doua reverse ale fiintei mele?\u201c
\nOrgoliosul A.E Baconsky \u00eencepe sa aiba un mic complex al persecutiei, \u00een parte justificat: vechii proletcultisti de tipul Dan Desliu, E. Frunza etc. \u00eel urasc sincer, criticii literari \u2013 chiar si cei cu intuitii estetice bune \u2013 \u00eei gasesc mereu cusururi ideologice, \u00een fine, tinerii poeti \u00eel urmeaza \u00een dorinta lui de a moderniza lirismul rom\u00e2nesc, dar cauta alte modele si alte instrumente lirice. Nici el nu-i iarta, \u00een afara de cei care adera la \u201enoua sinteza a simplitatii\u201c (Aurel Rau, Petre Stoica). Despre prietenii sai din aceeasi generatie (Petru Dumitriu, Marin Preda) scrie, \u00een jurnal, propozitii vexante. Pe altii (poetii ardeleni care fac poezie angajata) \u00eei reprima total, scriind despre ei fraze ce nu se pot reproduce. Jurnalul cuprinde multe \u201eotravuri\u201c (\u00een sensul dat termenului de Sainte-Beuve). Sentimentul ostracizarii (real, repet, \u00eentr-o oarecare masura) \u00eei provoaca o stare confuza de vid si consternata dezolare. Vidul si dezolarea interioara produc, \u00eenfratite, un fel de cehoviana euforie a griului, o euforie a absentei. Diaristul acesta care sufera putin de sentimentul preeminentei si sufera, mai ales, c\u00e2nd preeminenta este ignorata sau contrazisa social, vreau sa spun, vrea sa-si valorifice dezamagirile prin care trece. Se judeca, oricum, ca un estet, cauta puncte de referinta ilustre, se plaseaza \u00een vecinatatea marilor modele culturale. Este o veche maladie a scriitorului rom\u00e2n. Simbolul ei ram\u00e2ne Macedonski. \u00cel regasim, \u00eentr-o nota putin mai austera si de un estetism mai bine teoretizat, \u00een \u00eensemnarile secrete ale autorului \u201eCadavrelor \u00een vid\u201c: \u201eSunt alternativ gol si plin ca o clepsidra care se \u00eentoarce. Nu pot vedea prea departe. Nu sunt nici abatut, nici revoltat, nici nemultumit, nici consternat de toate cele ce mi se \u00eent\u00e2mplara. Sunt absent din propriul meu suflet chiar, nemaivorbind de trupul ce se vehiculeaza \u00een nestire. Numai c\u00e2nd ma g\u00e2ndesc la aceste tinuturi carora le sunt o zadarnica progenitura, simt \u00eentorc\u00e2ndu-se o parte din sufletul meu, adusa de o adiere melancolica \u2013 si \u00eemi vine sa-mi asez capul pe fiece piatra. Vad hipertrofiata \u00een fata mea imaginea lui Sadoveanu, ca o harta a tarii cu geografia inefabila. Pasi pretutindeni, carti, oameni, sunete \u00een spirala toate-toate ca niste roiuri cu nepatrunsa euforie\u201c.
\n\u00censemnarile cu caracter strict existential nu lipsesc, dar ele nu depasesc o limita de confidentialitate, A. E Baconsky este, \u00een ciuda orgoliului sau exacerbat, un om discret, chiar pudic. Are mari neplaceri de ordin material, e vexat de indolenta sau rea-vointa editorilor, dar nu se pl\u00e2nge prea tare. C\u00e2nd o carte de poeme este mutilata de cenzura, comportamentul lui programatic princiar si vanitatea lui ulcerata cedeaza: \u201eCe oribila viata! Rusine mie ca nu mi-am pus \u00eenca streangul de g\u00e2t!\u201c Se cearta si se \u00eempaca periodic cu Clara, sotia (\u201ecred ca suntem am\u00e2ndoi \u00eenraiti de mizerie\u201c), are 37 de ani si speranta lui \u00eencepe sa oboseasca. O considera, dealtfel, un pseudonim al lasitatii. Judeca aspru pe Vianu si pe G. Calinescu (\u201etrista degenerare a acestor dascali\u201c, \u201edeconcertant cabotinaj\u201c) si scrie chiar o vorba imposibila pentru un intelectual autentic: \u201ecretinism\u201c. Este clar : orgoliul poetului nedreptatit \u00eesi pierde cumpatul..<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Primele doua volume de versuri (\u201ePoezii\u201c, 1950; \u201eC\u00e2ntece de zi si de noapte\u201c, 1954), \u00eensotite de alte poeme ramase \u00een presa timpului sau \u00een antologii colective, sunt aproape \u00een totalitate execrabile. Abia ici, colo, c\u00e2te un vers mai pur liric sugereaza ca \u00een spatele acestor anecdote versificate se afla, totusi, un poet promitator, nu un… Cite\u0219te mai mult »A. E. Baconsky (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[377,378],"class_list":["post-688","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-a-e-baconsky","tag-poezii"],"views":4587,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/688","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=688"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/688\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=688"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=688"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=688"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}