{"id":6878,"date":"2011-03-17T11:14:54","date_gmt":"2011-03-17T09:14:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6878"},"modified":"2011-03-17T11:19:02","modified_gmt":"2011-03-17T09:19:02","slug":"sa-strabati-%e2%80%9etaras-distanta-dintre-doua-infinituri%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sa-strabati-%e2%80%9etaras-distanta-dintre-doua-infinituri%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Sa strabati \u201et\u00e2r\u00e2s distanta dintre doua infinituri\u201c…"},"content":{"rendered":"

\u201eUite-ma gol de credinta<\/strong><\/em><\/p>\n

si nu e nimeni sa ma vada<\/strong><\/em><\/p>\n

si sa-mi zugraveasca nefiinta.\u201c<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Cu doi ani \u00een urma, publicam \u00een revista \u201eAmfitrion\u201c, de la Drobeta Turnu Severin, textul de mai jos. Era un numar dedicat lui Mihai Buracu, unul dintre multii detinuti politici ai regimului comunist.<\/strong><\/p>\n

Reiau acest text, dupa ce Mihai Buracu si-a parasit zilele trecute trupul pam\u00e2ntesc si a ramas constiinta, at\u00e2t prin viata sa, c\u00e2t si prin marturia pe care ne-a lasat-o. Marturie ce se adauga sutelor de alte marturii-constiinte ale suferintei provocate de regimul ideologic comunist.<\/strong><\/p>\n

Dumnezeu sa-l odihneasca!<\/strong><\/p>\n

…Si sa ram\u00e2i om. Aceasta pare sa fie \u00eenvatatura fundamentala a \u201eTablitelor de sapun de la ITSET-IP\u201c. O expresie exotica, la prima vedere, trimit\u00e2nd la tar\u00e2muri mitologice, dar cartea lui Mihai Buracu nu are un fir epic \u00een genul \u201epovestii\u201c lui Ghilgamesh si Enkidu, nu se petrece \u00eentre Tibru si Eufrat, cu mii de ani \u00een urma, ci \u00een Rom\u00e2nia, la \u00eenceputul anilor 1950, dupa Hristos.<\/p>\n

\u00cen calitate de cercetator al regimului comunist, \u00een speta al detentiei comuniste, reactia unui lector \u201edetasat\u201c fata de un volum de memorialistica a reeducarii \u00eemi pare cu totul rasturnata. Cititorul accidental de asemenea \u201eliteratura\u201c fie respinge ceea ce citeste, ca fiind exagerat sau neadevarat, fie este at\u00e2t de abuzat, \u00eenc\u00e2t se va tine departe de acest subiect.<\/p>\n

Grav este c\u00e2nd oameni recunoscuti pentru preocuparile lor \u00een ale istoriei recente amesteca lucrurile prin confuzii generatoare de dihotomii abrupte, total neadecvate \u201efenomenului\u201c, instituind sintagme-verdicte ce se instaleaza autonom \u00een constiinta publica (nepregatita sa discearna), asemeni oricaror scheme mentale. Astfel, expresii ca \u201evictima-calau\u201c sau reversul \u201ecalau-victima\u201c sunt deja locuri comune ale limbajului mai mult sau mai putin colocvial, \u00eent\u00e2lnit \u00een textele publicistice si nu numai. Simtul de conservare \u00eei \u00eendeamna pe oameni sa considere mai degraba ca suferinta atroce nu este la \u00eendem\u00e2na cuiva obisnuit. Pentru ca oamenii obisnuiti sunt din carne si oase, au suflet si, mai ales, au o limita a rabdarii.<\/p>\n

Despre limite este vorba \u00een aceasta carte, asa cum este \u00een cartile tuturor martorilor-marturisitori ai reeducarii din \u00eenchisoarea Pitesti (experiment extins la Gherla si la Canal si \u00eencercat \u00een mai multe \u00eenchisori).<\/p>\n

Desi ai citit sute de carti, interviuri, ai cunoscut supravietuitori ai reeducarii, apropierea de omul caruia i-au fost zdrobite resorturile intime, dar care a reusit sa se readune \u00een fiinta umana integra, sa se relegitimeze, reconfigur\u00e2ndu-se moral, se face de fiecare data cu sfiala, crispare si uimire a propriei constiinte. Pari \u00eentotdeauna pregatit sa \u00eent\u00e2mpini o noua marturisire si constati c\u00e2t de \u201enepregatit\u201c esti sa accepti ca realitatea poate fi mai sinistra dec\u00e2t cea mai elaborata fictiune.<\/p>\n

\u201eEu sunt scribul…<\/strong><\/p>\n

\u00cen m\u00e2na dreapta tin stilul, un betigas de lemn putin cioplit, iar \u00een m\u00e2na st\u00e2nga tin tablita taiata dintr-un calup de sapun de rufe. Citesc \u00een oglinda neagra a noptii numele infernului pe care \u00eel strabat: PITESTI <-> ITSETIP. Urlu. Sunt pruncul din p\u00e2ntecul mortii lepadat \u00een scutecul durerii. Buzele \u00eemi sunt lipite cu leucoplastul fricii. Mi-e frica. De mine \u00eensu-mi \u00eemi e frica cel mai mult. Urletul se prelinge pe tavanul si peretii urechii, dar nu razbate afara. \u00cel \u00eenghit odata cu limba. Daca as racni, durerile s-ar \u00eenmii. Sunt pus \u00een pozitia de meditatie si trebuie sa scriu despre des-FACEREA lumii.\u201c<\/p>\n

Asa \u00eencepe Mihai Buracu marturia sa. Daca am compila toate fragmentele de \u201eevadare\u201c literara, ar rezulta un foarte bun roman psihologic. Din nefericire, ceea ce tine unite \u00een carte aceste paranteze de cruda introspectie este adevarul lor. Paradoxal sau nu, marca literara puternica este data tocmai de autenticitatea evocarii si a (re)trairii celor evocate. \u00cen malaxorul reeducarii logica nu mai functioneaza. Nici bunul-simt, nici educatia primita de acasa si de la scoala, nici o norma formala a vietii. Credinta nu este abolita, ci pur si simplu p\u00e2ngarita. Nu prin profanari din exterior, ci prin murdarirea (negarea, expulzarea) din interior, la care se ajunge treptat. Mai \u00eent\u00e2i prin socul \u00eendurarii umilintei si torturii din partea unor camarazi de celula, care p\u00e2na adineauri \u00eeti fusesera prieteni, tovarasi de suferinta si de confesare. Prin zdrobirea trupului, cazut \u00een deznadejdea cugetului. Ultima care cedeaza este constiinta. Cum altfel putem considera dorinta apriga de a muri a celui supus unor chinuri inimaginabile? \u201eOpinteala viului ne \u00eengretoseaza. Fara de viu am fi mai usori si mai spornici \u00een plutirea pe apele pierzaniei… la Pitesti a fost o prabusire totala si bestiala \u00een cele mai ad\u00e2nci caverne ale iadului\u201c. Licarul de viata din trupul care a fost om la intrarea \u00een Pitesti si care acum zace \u00eentr-o masa de carne \u00eens\u00e2ngerata gaseste un ultim sens \u00een moarte. Sensul umanitatii este concentrat \u00een constiinta. Altfel, nu vom putea explica vreodata cum a reusit un om \u2013 maltratat p\u00e2na a t\u00e2snit s\u00e2ngele din el, obligat sa plescaie ca un animal din zeama \u00een clocot, direct din gamela aruncata pe jos, care a fost nevoit sa poarte la g\u00e2t un falus din sapun si adus \u00een halul de a-si renega sentimentele si convingerile etc. \u2013, sa \u00eesi supravietuiasca dupa un asemenea chin.<\/p>\n

Una dintre cele mai mari erori pe care le comitem noi, privitorii t\u00e2rzii, este aceea de a ne \u00eenversuna \u00eempotriva celor considerati mai degraba calai dec\u00e2t victime. Este un semn ca proiectul reeducarii a reusit. Nu cu ei, ci cu noi. Cei intrati \u00eenaintea lui Mihai Buracu \u00een \u201edispozitiv\u201c fusesera si ei tineri educati, scoliti, avusesera sentimente si convingeri. Ironia este ca nu ei \u2013 cei adusi \u00een aceasta ipostaza \u2013 erau responsabili\/vinovati de ceea ce li se \u00eent\u00e2mpla. Cel mai bun raspuns \u00eel dau tot detinutii politici, netrecutii prin Pitesti: \u201eCe as fi facut eu daca as fi fost \u00een locul lor? Am avut noroc, m-a ferit Dumnezeu!\u201c.<\/p>\n

I-am cunoscut direct pe unii dintre cei la care se refera Mihai Buracu: Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu, Octavian Tomuta, Mihai Timaru, Lucian Plapsa, Emil Sebesan, Radu Ciuceanu. L-am cunoscut indirect pe Stefan Davidescu, al carui volum al doilea din memorii l-am \u00eengrijit. L-am cunoscut pe Virgil Ierunca, autorul \u201eFenomenului Pitesti\u201c, si \u00eel cunosc pe Paul Goma, autorul \u201ePatimilor dupa Pitesti\u201c. Ultimii doi (Paul Goma trecut prin puscaria politica, desi nu prin Pitesti) au scris despre reeducare \u00een maniera diferita, din dorinta de a denunta teroarea comunista sub forma ei cea mai abjecta, pe care regimul o aparase cu strasnicie de opinia publica interna si internationala.<\/p>\n

\u00cel cunosc si pe Mihai Buracu. Si cunosc vaduve ale unor oameni trecuti prin reeducare, ele \u00eensele \u201ebandite\u201c supuse corectiei ideologice. Si pe multi altii, nenumiti \u00een aceasta carte. Avem datoria fata de noi \u00eensine sa-i \u00eentelegem si sa le respectam memoria, daca vrem sa scapam de defetismul victimei istorice. Pentru ca ei au supravietuit propriului rau si destui au lasat marturie. Responsabilitatea elitei politice si culturale postdecembriste era sa faca posibila imediat condamnarea comunismului, asa \u00eenc\u00e2t azi o \u00eentreaga societate sa nu mai pluteasca \u00een deriziunea confuziilor de tot soiul. O societate autoproclamata democratica \u2013 dar \u00een care indivizi responsabili de crime \u00eempotriva umanitatii \u00eenca traiesc nestingheriti, sub masca unor cetateni decenti si onorabili \u2013, nu poate fi o societate libera.<\/p>\n

\u201eSapunul menit sa spele murdareste acum totul. As pl\u00e2nge, dar lacrimile \u00eei at\u00e2ta pe cei care ne vegheaza suferinta. As pl\u00e2nge p\u00e2na la \u00eemplinirea dorintei arzatoare de a-mi gasi sf\u00e2rsitul. Nimic nu poate ostoi acesta unica dorinta: moartea, cu toate consecintele ei… Ne sufocam \u00eenecati \u00een propria neputinta si ne prohodim unii pe altii. Vie, din ce \u00een ce mai vie ram\u00e2ne spaima, mai vie dec\u00e2t cea mai patrunzatoare durere. C\u00e2nd am ajuns sa ne lovim \u00eentre noi am pl\u00e2ns cu altfel de lacrimi dec\u00e2t cele de la \u00eenceputul schingiuirilor. Fiecare devenim t\u00e2lharul de l\u00e2nga crucea celuilalt… Nu stiu cum ar fi \u00eendurat Fiul lui Dumnezeu chinul rastignirii daca ar fi fost crucificat de propriii sai ucenici… Carnea, c\u00e2ta mai este pe mine, musteste de pofta de a muri. M-as ruga, dar nu mai am cui. Zac \u00eentr-o hazna a lipsei de speranta. Clopotul rugaciunii are limba taiata. Despuiat de piele, dezbracat de carne, nu mi-a mai ramas dec\u00e2t deznadejdea. Din rani curge s\u00e2nge amestecat cu necredinta sf\u00e2sietoare si simt cum fiarele \u00eemi murseca sufletul si \u00een locul agoniei instituie starea de veghe continua. Gol de cuvinte, \u00eencremenesc cu m\u00e2na pe stilul \u00eenfipt \u00een tablita de sapun\u201c.<\/p>\n

Aparentul exces liric estompeaza din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, pune surdina durerii si umilintei retraite. Ca si termenii tari, care ar putea fi considerati ostentativi daca nu am intui ca, de fapt, nu reusesc sa prinda \u00eentocmai experienta autorului: \u201eCuv\u00e2ntul dint\u00e2i, Cuv\u00e2ntul temei e Cuv\u00e2ntul Dumnezeu. Nu-i destula prihanirea lui… Luati-L, sf\u00e2rtecati-L, nimiciti-L. Sa nu mai ram\u00e2na vocala pe vocala si pulbere sa se aleaga de scheletul consoanelor. Dar mai periculos este albul sonor, puritatea Cuv\u00e2ntului g\u00e2ndit, doar si atunci sunt scoase din custile g\u00e2tlejelor schelalaiturile, \u00eemproscarea cu laturi onomatopeice, scoase din haznale de gemete. Durerea fara cuv\u00e2nt e o durere absoluta, fara ecou si fara umbra si cel dint\u00e2i nimicit trebuie sa fie El, Cuv\u00e2ntul. Caderea din Cuv\u00e2nt precede caderea \u00een lume, \u00eentr-o lume a sunetelor…\u201c.<\/p>\n

Urmele sapate \u00een tablitele de sapun de la Pitesti, folosite apoi pentru redactarea demascarilor, \u00eel chinuiesc si astazi pe Mihai Buracu. Las detaliile \u00een seama lecturii fiecaruia. Caci nu pot fi povestite daca nu au fost traite, ar fi un sacrilegiu. Cititorul trebuie sa suporte propriul soc, asa cum Mihai Buracu va fi suportat primul impact cu echipa reeducatorilor.<\/p>\n

Uneltele Raului chinuiesc, iar cei chinuiti nu au niciun drept, nici macar de a muri, ei sunt condamnati la chin perpetuu. Reeducarea distruge resorturile conservarii, moartea devenind singura izbavire, \u00eensa cineva are grija \u00een permanenta ca ei sa nu se sinucida.<\/p>\n

Literatura, poezia devin caduce, sunt expulzate \u00een afara eului, \u00een afara normelor. Cine cauta \u201eplacerea\u201c scriiturii \u00een marturia unui om care a \u00eenfundat iadul pe pam\u00e2nt este prizonierul unei erori grave. C\u00e2nd ajungi la capatul unei astfel de carti esti epuizat, ca si c\u00e2nd ai fi fost nevoit sa \u201e\u00eenghiti\u201c o \u00eentreaga biblioteca (de sapun) \u00eentr-un timp record, stiind ca se apropie Potopul si esti unicul salvator al memoriei. Asa se va fi simtind Mihai Buracu scriind, dorind sa lase urme despre fiinta umana, despre atrocitatile pe care le poate comite, dar pe care le si poate \u00eenvinge.<\/p>\n

Nu poti dec\u00e2t sa te lasi \u00een genunchi la picioarele st\u00e2lpului pe care este crucea lor, a celor trecuti prin Pitesti. P\u00e2na si palindromul acestei denominatii am\u00e2na, \u00eentr-un fel, sf\u00e2sierea si rusinea cu care ni se da noua Mihai Buracu, pentru a se elibera de \u201eindecenta tacerii\u201c. Vom avea noi decenta de a-l primi cum se cuvine? De a trece peste ispita \u00eentrebarii: oare poate fi adevarat?<\/p>\n

Nu de literatura \u201ede calitate\u201c ducem lipsa, ci de dorinta de a cunoaste adevarul.<\/p>\n

Dupa ce a re\u00eennodat vocalele, consoanele, silabele, redescoperind Cuv\u00e2ntul, Mihai Buracu si-a recapatat amprenta starilor de gratie din lunile de supliciu. Cuv\u00e2ntul-poezie a fost mai puternic dec\u00e2t \u201eliturghia neagra a fiecarei zile\u201c, a fost salvator: \u201eTrece prin hoitul meu \u00eenca viu, venind de nu stiu unde, o voce nemaiauzita… a trecut prin mine… desi nu ma g\u00e2ndisem niciodata la ea si nici starea \u00een care ma aflam nu era favorabila inspiratiei poetice… Dictata de un autor necunoscut, poezia a avut totusi un destinatar: Marga, fata pe care o iubeam si care m-a asteptat timp de cinci ani…\u201c:<\/p>\n

\u201e\u2013 Cine ma striga: Mihai!… si \u00eemi bate<\/p>\n

La portile inimii mari si-ntristate<\/p>\n

De-mi farmec auzul cu strigatul ei?<\/p>\n

\u2013 Sunt eu, prea iubite, ti-aduc ghiocei,<\/p>\n

Si-aduc primavara si dorul sa vii.<\/p>\n

Sunt Pastile astazi, iar tu \u00eent\u00e2rzii<\/p>\n

Si trista, cu noaptea, te-astept \u00een veghere.<\/p>\n

Grabeste, e timpul sa mergi la-Nviere!<\/p>\n

\u2013 Ce stranie jale chemarea-ti mi-aduce.<\/p>\n

Nu-i timpul, iubito, sunt \u00eenca pe cruce.<\/p>\n

Ia-ti dorul de m\u00e2na si pleaca-ndarat,<\/p>\n

Caci scris este ceasul c\u00e2nd am sa m-arat<\/p>\n

Cu rani \u00eenca vii la m\u00e2ini si picioare,<\/p>\n

Sa-ti spun: \u2013 Pune m\u00e2na si vezi de mai doare,<\/p>\n

Dar r\u00e2zi fericita, desi-s s\u00e2ngerat,<\/p>\n

Caci scris e ca astazi din morti m-am sculat!\u201c<\/p><\/blockquote>\n

Nu avem dreptul sa judecam oameni supusi unor cazne \u00een a caror verosimilitate nu credem. Pentru ca nu limitele noastre au fost explodate. Putem doar exersa \u00eentelegerea fata de suferinta lor, dar si fata de ceea ce s-a \u00eent\u00e2mplat \u00een \u00eenchisoarea de la Pitesti. Este o \u201elimita\u201c de bun-simt, dar si o obligatie morala pe care trebuie sa ne-o impunem si asumam. Nicolae Steinhardt, ca unul trecut prin furcile \u00eenchisorii politice (acolo unde l-a \u00eent\u00e2lnit pe Dumnezeu), care si-a scrutat toata viata limitele umane \u00een raport cu marea iubire pentru aproape si pentru credinta, scriind despre Balzac si Dostoievski, spune: \u201e…spectacolul suferintei e sf\u00e2nt. (Suferinta nu este \u00eentotdeauna folositoare patimitorului \u2013 vezi t\u00e2lharul cel rau \u2013 dar pentru cine o priveste nu are contingente morale. Ca spectacol, e mereu sf\u00e2nta. Pe cel ce sufera sunt dator sa-l compatimesc, sa-l ajut…\u201c).<\/p>\n

Autorul Tablitelor simte si el nevoia sa \u00eel tina alaturi pe Steinhardt, atunci c\u00e2nd vorbeste despre ispita sinuciderii, despre implorarea mortii, \u00een momentul intrarii pe \u201etar\u00e2mul nebuniei fara leac\u201c, cit\u00e2nd tot din \u201eJurnalul fericirii\u201c: \u201e… tortura prin balamuc, deoarece omul \u00een conditii exceptionale de presiune se sminteste. Puscaria, fie vorba \u00eentre noi, e usoara: teribil e balamucul. Si organizatorii au facut tot ce le-a stat \u00een putinta pentru a preface temnita \u00een balamuc. Bataia, ranga, brutalitatile cele mai grozave, chinurile fizice cele mai studiate nu-s dec\u00e2t floare la ureche fata de chinul prin nebunie.\u201c<\/p>\n

Este o comparatie, o gradare a chinului\/suferintei pe care numai un detinut politic o poate face, spre deosebire de noi, care percepem experienta carcerala cel mult ca pe un film macabru, daca nu putem fi empatici. \u00cen acest punct delicat, Steinhardt are o explicatie cu profunde reverberatii \u00een actualitate: \u201eN-am stiut \u2013 raspunsul celor carora li se vorbeste de tortura, de lagare, de \u00eenchisori, de recunoasteri totale ale acuzatiilor, de internari politice \u00een ospicii de nebuni \u2013 \u201enu tine\u201c, nu e o scuza valabila. Nimeni nu este obligat sa inventeze praful de pusca ori sa descopere teoria cuantelor. Altminteri, \u00eensa, elementara desteptaciune e o \u00eendatorire. Mai ales pentru un crestin, care trebuie sa fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispita. Dar nu numai pentru crestin \u2013 si aceasta din pricina unei constatari experimentale obiective: nimeni nu stie nimic, dar toata lumea stie totul\u201c.<\/p>\n

Si daca nu ai stiut, \u00eenseamna ca nu ai pentru ce sa te simti dator (moral), iar reticentele marturisitorului \u00een a depune marturie sunt cu at\u00e2t mai apasatoare.<\/p>\n

Fiind planton pe celular, \u00eenainte de mutarea din \u00eenchisoarea Pitesti, Mihai Buracu a fost trimis de gardianul de serviciu \u00eentr-o magazie sa ia sapun pentru curatenie. Astfel, a dat peste \u201ebiblioteca tablitelor de sapun\u201c.<\/p>\n

Biblioteca din Alexandria a disparut \u00een foc, poate, dintr-o ne\u00eenteleasa vointa de purificare a zeilor. \u201eBiblioteca tablitelor de sapun\u201c de la Pitesti este simbolul celei mai abrupte decaderi umane, prin \u00eencercarea de a \u201espala\u201c cu mijloace teroriste identitatea, transform\u00e2nd omul \u00een reversul sau.<\/p>\n

Mihai Buracu este un exemplu de fiinta trecuta \u00een nefiintare, redevenita entitate dintr-o sam\u00e2nta de constiinta ramasa intacta, \u00een ciuda patimirilor de la Pitesti.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eUite-ma gol de credinta si nu e nimeni sa ma vada si sa-mi zugraveasca nefiinta.\u201c Cu doi ani \u00een urma, publicam \u00een revista \u201eAmfitrion\u201c, de la Drobeta Turnu Severin, textul de mai jos. Era un numar dedicat lui Mihai Buracu, unul dintre multii detinuti politici ai regimului comunist. Reiau acest text, dupa ce Mihai Buracu… Cite\u0219te mai mult »Sa strabati \u201et\u00e2r\u00e2s distanta dintre doua infinituri\u201c…<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5096,1079],"class_list":["post-6878","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-persecutiile-regimului-comunist","tag-regimul-comunist"],"views":3186,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6878","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6878"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6878\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6878"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6878"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6878"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}