{"id":6866,"date":"2011-03-17T11:00:44","date_gmt":"2011-03-17T09:00:44","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6866"},"modified":"2011-03-23T13:19:32","modified_gmt":"2011-03-23T11:19:32","slug":"clubul-poetilor-premiati-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/clubul-poetilor-premiati-2\/","title":{"rendered":"Clubul poetilor premiati (2): Petre Soica, Mircea Ivanescu, Gabriela Melinescu"},"content":{"rendered":"

Profit\u00e2nd de evenimentul aparitiei, la Editura Paralela 45, \u00een coordonarea lui Gellu Dorian, a colectiei \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, initiem panoramarea celor 20 de volume care sintetizeaza opera – cuv\u00e2ntul, \u00een acest context, nu e deplasat – celor 20 de poeti recompensati cu cel mai prestigios premiu de gen din Rom\u00e2nia.
\nPremiul este acordat anual, \u00eencep\u00e2nd din 1991, cu sprijinul Primariei municipiului Botosani, de catre un juriu format din Laurentiu Ulici, Marian Papahagi (ambii disparuti \u00eentre timp), Daniel Dimitriu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Al. Calinescu, Petru Poanta, Ion Pop si Nicolae Manolescu.<\/strong><\/em><\/p>\n

Cei 20 de laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia sunt:
\nMihai Ursachi (1991), Gellu Naum (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1994), Ileana Malancioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Stefan Augustin Doinas (1997), Mircea Ivanescu (1998), Cezar Ivanescu (1999), Constanta Buzea (2000), Emil Brumaru (2001), Ilie Constantin (2002), Angela Marinescu (2003), Serban Foarta (2004), Gabriela Melinescu (2005) Adrian Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simionescu (2008), Dorin Tudoran (2009), Dinu Flam\u00e2nd (2010).<\/strong><\/em><\/p>\n

\n

Microarmonii senzoriale<\/strong><\/p>\n

1994: Petre Stoica<\/strong><\/p>\n

Petre Stoica, Polifonia noptii, note bio-bibliografice de Aurel Sasu<\/em>, postfata de Cornel Ungureanu, Editura Paralela 45, Pitesti, Colectia \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, 296 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

ANDREI TERIAN<\/strong><\/p>\n

E interesant cum marginalitatea geografica a lui Petre Stoica tinde sa reverbereze \u00eentr-o marginalitate literara. Greu \u00eencadrabila \u00een paradigma lirica a generatiei ’60, poezia scriitorului banatean legitimeaza, \u00een schimb, o analogie cu creatia lui Mircea Ivanescu: traducatori rafinati din lirica secolului XX (Petre Stoica a talmacit numeroase texte din poezia germana si austriaca, dar si din aceea nordica), am\u00e2ndoi se racordeaza la alte modele culturale dec\u00e2t acela presupus de francofonia traditionala a culturii noastre; apoi, ambii autori ofera o alternativa la structura metaforica a neomodernismului rom\u00e2nesc, una care, acredit\u00e2nd prozaicul si discredit\u00e2nd metafizicul, ajunge sa anticipeze, prin ironie, teatralitate si livresc, experienta poetica a generatiei ’80; \u00een fine, cei doi sunt preocupati \u00een egala masura de regasirea \u201etimpului pierdut\u201c si de ratacirea pe coridoarele obscure ale memoriei. Ce-i drept, diferentele sunt si ele la fel de semnificative: daca la Mircea Ivanescu discursul poetic se rasuceste \u00eentr-o sintaxa labirintica, Petre Stoica mizeaza mai degraba pe efectele imediate ale coordonarii enunturilor; apoi, livrescul autorului \u201eMiracolelor\u201c se concretizeaza rareori sub forma aluziilor intertextuale si ram\u00e2n, de regula, \u00een sfera importului de formule si maniere poetice; nu \u00een ultimul r\u00e2nd, daca la poetul sibian compasul amintirilor cuprinde doar existenta individuala, la congenerul sau banatean mamoria are o raza mai larga de actiune, care \u00eenglobeaza moduri de viata si mentalitati colective.
\nToate aceste trasaturi se regasesc \u00een recenta antologie realizata de Gellu Dorian, care a selectat doar poeme pe deplin caracteristice pentru maturitatea creatoare a lui Petre Stoica, fenomen pe care \u00eengrijitorul editiei \u00eel fixeaza (implicit) \u00een jurul anului 1980, odata cu aparitia volumului \u201eCoplesit de glorie\u201c. Desigur ca, oricum am privi lucrurile, omiterea inflexiunilor realist-socialiste din cartea de debut a poetului (\u201ePoeme\u201c, 1957) nu constituie defel o pierdere. Regret, \u00eensa, prospetimea lirismului nostalgic din volumele deceniului sapte, \u00een care sentimentalitatea deceptiva lua nastere din evocarea lucrurilor marunte si din invocarea apuselor vremi; dupa cum regret si abandonarea expresionismului de factura hard al lui Petre Stoica, care iradia cu intensitate maxima \u00een \u201eMelancolii inocente\u201c (1969) si, ceva mai atenuat, \u00een volumele din anii ’70. Asta cu toate ca, \u00een ceea ce are ea mai specific, formula poetului banatean s-a fixat cu adevarat abia \u00een cartile din deceniul al noualea: \u201eCoplesit de glorie\u201c (1980), \u201ePrognoza meteorologica\u201c (1981), \u201e\u00centrebare retorica\u201c (1983), \u201eNumai dulceata porumbelor\u201c (1985), \u201eTango si alte poeme\u201c (1989) si \u201eVisul vine pe scara de serviciu\u201c (aparut \u00een 1992, dar tin\u00e2nd, ca tip de viziune si sensibilitate, tot de etapa anterioara).
\nTrei sunt, \u00een opinia mea, elementele definitorii ale acestei faze. Mai \u00eent\u00e2i, o \u201e\u00eembl\u00e2nzire\u201c progresiva a obiectelor, care, cu mici exceptii, nu se mai prezinta poetului-voyeur \u00een alteritatea lor terifianta, ci ca receptacole ale unei priviri intime, familiare, care le umanizeaza. \u00cen consecinta, indiferent de natura lor, lucrurile \u00eesi dezvaluie \u201esufletul\u201c, alcatuind deopotriva suportul si substanta unei microarmonii senzoriale: \u201eaici \u00een curte peste sticle si lazi parasite\/ se apleaca \u00eengeri care str\u00e2ng la piept chiparoase\/ acolo pe acoperis cai albi rotesc caruselul destinului\/ fluturi de smarald \u00eemi napadesc perdeaua\/ (…) si foarte aproape de portretul tatalui meu\/ un paianjen calatoreste spre ad\u00e2ncimea oglinzii\/ pe covor se rostogolesc fructe exotice le \u00eenghite\/ gura umbrei \u00een urma lor ram\u00e2n p\u00e2lp\u00e2iri sidefii\/ si dincolo de norii leganati pe c\u00e2ntare de aur\/ o punte \u00eempletita din crini uneste viii cu mortii\u201c (\u201eImaginile apusului de soare\u201c). \u00cen al doilea r\u00e2nd, teatralitatea. Generalizarea animismului conduce la o ambiguizare a relatiei privitor-privit; subiectul poetic devine, la r\u00e2ndu-i, obiect, fiind contemplat \u00een simpla sa materialitate. De aici, acceptarea fireasca a propriului \u201erol\u201c si inevitabila exhibare a spectacolului: \u201ede pe balconul meu la ceas cu luna clara\/ \u00een uniforma de amiral absolut\/ dirijez spre p\u00e2ntecul femeii cu parul de foc\/ nave arbor\u00e2nd pavilioanele victoriei depline\/\/ sunt rasplatit cu sarutul nemuririi\/\/ uraganul stelelor \u00eemi scufunda navele\/\/ apoi ma privesc \u00een oglinda\/ sunt \u00een tinuta muritorului de r\u00e2nd\/ care m\u00e2ine \u00eesi matura odaia\/ alearga prin birouri\/ se duce la medic se opreste \u00een piata\/ si daca timpul \u00eesi permite \u00eesi admira ombilicul\u201c (\u201ePe balconul de peste drum\u201c). \u00cen fine, ironia: poetul \u00eesi asuma euforic \u201emasca\u201c si \u00eesi joaca p\u00e2na la capat partitura de \u201ebufon\u201c; el e cel care \u201ese scal\u00e2mbaie\u201c, face nazb\u00e2tii, vorbeste \u00een dodii. Dar asta nu-l \u00eempiedica sa rosteasca uneori niste \u201eadevaruri pline cu praf de stranutat\u201c. De aceea, unele dintre piesele sale sunt mici disertatii etice \u00een care, sub aparenta ludicului inocent si a imagisticii incontinente, Petre Stoica uzeaza din plin de resursele subversiunii: \u201eCoboara \u00een f\u00e2nt\u00e2na nu zabovi \u00eensa prea mult \u00een racoarea oglinzilor\/ la secretele \u00eent\u00e2lniri ale gradinarilor pune-ti mustati de marar\/ existenta noastra \u00een Balcani are o multime de aspecte agreabile\/ aduna cu farasul acest imens morman de poeme cu elitre uscate\/ citeste calendarul bunicii apoi studiaza pe \u00eendelete probleme ecologice\/ arma ta de aparare sa ram\u00e2na doar asprimea glaspapirului traditional\u201c (\u201eSfaturi pentru cel invadat de lacuste\u201c).
\nRegistrul poetic se schimba radical odata cu volumul \u201ePiata Tien An Men II\u201c (1991), inspirat de episodul Pietei Universitatii. Aici, ca si \u00een cartile ulterioare – \u201eManevrele de toamna\u201c (1996), \u201eInsomniile batr\u00e2nului\u201c (2000) sau \u201eVizita maestrului de v\u00e2natoare\u201c (2002) -, Petre Stoica \u00eencearca o fuziune \u00eentre alegoria morala si pamfletul vitriolant. Suavitatea caligrafica face loc acum taisurilor si rugozitatilor, microarmonia devine reportaj post-apocaliptic, iar seninatatea se lasa inundata de fluidul biliar: \u201eManevrele de toamna vor arata\/ c\u00e2t de supli suntem \u00een rezolvarea problemelor vitale\/ vor arata ca stim sa extragem esente subtile din haosul splinei moarte\/ vom arata ca stim sa aducem simetrie \u00een franjurii ignorantei\/\/ vom arata ca stim sa uitam siluetele crucificatilor\/ acolo sub clopotnita gerului\/\/ vom arata ca suntem vamesi la granita\/ dintre somn si nimic\u201c (\u201eVamesi la granita dintre somn si nimic\u201c).
\n\u00censa productiile postdecembriste mi se par, si tipologic, si valoric, mai putin reprezentative pentru creatia acestui poet greu \u00eencadrabil, dar nu inclasabil, custode al memoriei situat \u00een proximitatea lui M. Ivanescu si, totodata, apologet al gratuitatii din familia unor Leonid Dimov sau Mihai Ursachi.<\/p>\n

Textul si interpretul
\n1998: Mircea Ivanescu<\/strong><\/p>\n

\n

Mircea Ivanescu, Versuri alese<\/em>, antologie si note bio-bibliografice de Ioan Radu Vacarescu, postfata de Al. Cistelecan, Editura Paralela 45, Pitesti, Colectia \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, 2010, 272 p.<\/strong><\/p>\n<\/blockquote>\n

\n

GEORGE NEAGOE<\/strong><\/p>\n

Cititorul si scriitorul se identifica \u00een aproape toata opera lui Mircea Ivanescu. Nu \u00eencape \u00eendoiala ca autorul at\u00e2tor poeme \u201evechi si noua\u201c este si cel mai \u00eendreptatit interpret al sau. Inevitabil, poetul-carturar \u00eesi \u00eensoteste versurile cu o exegeza. Poezia lui s-ar subsuma unui model \u00een care digresiunile, elementele incidente si parantezele reprezinta comentariile\/ lamuririle\/ tiparul, iar restul, citatul ori perifraza din\/ dupa magistri: Dante, Henry James, Joyce, Thomas Mann sau William Carlos Williams. Vedem, simultan, imaginea exterioara a obiectelor si imaginea formata pe retina. Desigur, aceasta din urma apare micsorata si rasturnata, dar un astfel de detaliu tine de zona de artificiu din poezia traducatorului lui Joyce. Pe de o parte, versiunea redusa \u00eenchide legitatea\/ structura\/ filiatia textului. Pe de alta parte, forma inversata functioneaza ca indiciu pentru \u00eentelegerea corecta a poeziilor. Mircea Ivanescu da senzatia ca detesta conventiile literare, c\u00e2nd, de fapt, lucrurile stau pe dos. Mai ales din cauza influentei americane, parintele lui mopete nu se numara printre nostalgicii paradisului pierdut. Poetul nu priveste lumea din mijlocul acesteia, nu m\u00e2zgaleste imagini sa-si clarifice angoasele si obsesiile, nu ofteaza, nu urla. Artistul prefera izolarea \u00een caldura biroului de studiu, citind la masa sau \u00een pat. Are fata \u00eentoarsa catre biblioteca, din rafturile careia deprinde \u00eenvatamintele fundamentale. Orice gest al sau este lipsit originalitate. Toate au provenienta livresca. Bunaoara, mopete \u00eel imita pe Leopold Bloom din \u201eUlysses\u201c, fac\u00e2nd \u00eensemnari pe m\u00e2necile camasii: \u201emopete s-a instalat \u00eentr-o seara comod,\/ la marginea focului, sa-si citeasca gazeta -\/ \u00een spatele lui, scara care suia la pod\/ trosnea c\u00e2nd lumina focului \u00eesi \u00eenfigea egreta\/ pe c\u00e2te o treapta, mai fosnea si mopete\/ c\u00e2nd \u00eentorcea foaia sa urmareasca ce scrie\/ despre una despre alta. din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd \u00eesi nota pe mansete\/ c\u00e2te o idee, ca sa poata mai t\u00e2rziu sa o transcrie\/ c\u00e2nd avea sa se duca la culcare, pe perete deasupra\/ patului\u201c (\u201emopete \u00een atmosfera launtrica\u201c, secventa din \u201eMOPETEIANA\u201c, p. 43). Citiscriitorul (engl. \u201ewreader\u201c) lui Mircea Ivanescu \u00eesi compune cartile din carti, caut\u00e2nd \u00eentelepciunea. Mopete se comporta ca un mag descifr\u00e2nd hieroglifele. Graba de a transcrie impresii de lectura devine modalitatea naturala de a crea si de a exista. \u00centr-un depozit inspirat de \u201eDivina comedie\u201c, scribul pastreaza marile secrete: \u201eSi ne rotim astfel o viata\/ cu iubire livresca – pentru ca dragostea – asa scrie,\/ nu? – misca stelele.\/ Dar daca \u00een realitate\/ nici nu suntem \u00eenchisi \u00eentr-un ou? -\/ ci numai spunem asa, caci am citit asta\/ \u00een tot felul de carti. Daca suntem cu adevarat \u00een afara\/ de orice volume, sau forme -\u201c (\u201eNu se termina nimic niciodata\u201c, p. 77).
\nLegaturile cu elementele exterioare sunt rare si se manifesta, \u00een principiu, tot prin mediere simbolica. \u00centre ochi si natura se interpune fereastra, topos de rang \u00eenalt si, totodata, obiect al reflexiei, dar mai ales al refractiei. Prin urmare, perspectiva se dovedeste \u00eengusta si corupta. Privirea merge din casa spre afara cu reticenta. C\u00e2nd se lasa convins sa-si paraseasca b\u00e2rlogul, de dragul vreunei femei eterate, barbatul simte dispret sau, \u00een cel mai bun caz, indiferenta. \u00cendemnul eminescian al retragerii \u00een spatiul primordial provoaca repulsie. Dorinta de re\u00eentoarcere \u00een locuinta este instantanee. \u00cen asemenea stari observam rolul lui Wallace Stevens si a lui William Carlos Williams, cu viziunea lor centrata, printre altele, pe primatul civilizatiei. Natura nu se \u00eenfatiseaza deloc fermecatoare, narcotica sau ocrotitoare, ci dizgratioasa. Panica da t\u00e2rcoale: \u201eMi-a spus: \u201eRasare acum soarele. Nu s-a ridicat \u00eenca\/ peste munti, dar aerul e de sticla – o sticla rosiatica,\/ si apa. asa cum se rasfr\u00e2nge lumina de soare \u00een ea, parca arde.\/ E ca o flacara lunga, ca un sarpe de foc care se strecoara \u00een vale.\/ Nu vii? E un lucru pe care n-am sa-l mai vad niciodata.\/ N-am sa mai vin niciodata aici.\u201c Eu nici nu dormeam.\/ Sedeam \u00een pat cu ochii \u00eenchisi. Nu ma g\u00e2ndeam la nimic.\/ Mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd am iesit si eu pe poiana cu ea, era soarele sus,\/ muntele era acoperit de un abur. Apa era acum murdara\/ de la ploaia de ieri. Era cald. Si \u00een sala de mese\/ erau tot cei de aseara – acum beau ceai\u201c (\u201eDimineata la munte\u201c, p. 69).
\nChiar si c\u00e2nd pare sufocata de cotidian, aceasta poezie nu contine nimic banal. De pilda, discutiile \u00een cuplu mimeaza aparent simplitatea confesiunii si placerea maruntisurilor. Dialogul nu constituie prilej de empatie sau de bunavointa conjugala. Auzind relatarea sotiei, barbatul atotcititor reactioneaza instantaneu, ca un metal alcalin. Se transpune \u00een universul cultural, \u00eencet\u00e2nd sa asculte patania partenerei. Ruptura de real reprezinta o forma de autism. \u00censingurarea nu implica \u00eensa disperare, pentru ca obiectul meditatiilor este literatura. Poetul sufera de egolatrie. De aici deriva evaziunea lui. Ca sa nu se plictiseasca, se \u00eendeletniceste cu scrisul. \u00centotdeauna se uita la univers prin lentile, cu ajutorul preconceptiilor adica. Iar daca instrumentele optice se aburesc, atunci se instaleaza deruta: \u201eSeara ea \u00eemi spune \u2013 astazi mi-a ghicit \u00een cafea\/ \u00eensasi Suzana, si-mi povestea cum fuge un barbat\/ cu ochi rotunzi, bulbucati, dupa mine – sa \u00eensemne\/ asta ca e un barbat cu ochelari? (eu \u00eemi scot\/ repede lentilele de pe nas si suflu \u00een ele\/ s-alung ispitele) dar mai pe urma \u2013\/ spunea Suzana (povesteste ea mai departe),\/ se face o cotitura si scapi – de asta mi-e frica si mie,\/ adauga ea g\u00e2nditoare. Vazuta fara ochelari,\/ fata ei este ca o parere – ma g\u00e2ndesc ca am scris de\/ demult\/ ca legaturile mele cu timpul sunt ca o fuga\/ a unui nebun care vrea sa se prinda\/ pe el \u00eensusi -\/ si e \u00eentotdeauna c\u00e2te o cotitura.\/ Pe urma \u00eemi pun ochelarii si totul reintra \u00een normal\u201c (\u201eMiopie\u201c, p. 16).
\n\u00cent\u00e2lnim, \u00een poezia lui Mircea Ivanescu, obsesia amintirilor, de parca am asista la un asalt al traumelor. Putine situatii de acest gen pot fi detectate, asa cum se \u00eent\u00e2mpla cu poemul \u201eo \u00eensemnare a lui camil\u201c (p. 177), care, prin coordonatele temporale semnalate si prin rezonanta numelui trimit la sinuciderea fratelui mai mare, Emil. Regula de compozitie indica altceva. Sursa memoriilor nu se gaseste \u00een biografie, ci \u00een cultura. Sinesteziile de factura proustiana reprezinta procedeul predilect. Poezia se naste din rascolirea unei magazii mucezite si din \u00eenlaturarea p\u00e2nzelor de paianjen. Efortul recuperator genereaza un lirism cu inflexiuni epice: \u201e(\u00cen copilarie, demult,\/ am privit o carte cu chipuri \u2013 si unul din ele\/ arata cum un barbat cobora niste scari,\/ cu fata zv\u00e2cnita \u2013 cu ochii mari si pierduti,\/ catre o fata privindu-l, si el cobora\/ tot mai jos – si \u00een jur, o tristete tot mai decolorata,\/ ca o fraza dintr-un lied, despre o \u00eenchipuire\/ pe care o stii mincinoasa. Era, de fapt, un fragment,\/ abia amintit dintr-un film – si se c\u00e2nta \u00een vremea aceasta\/ la pian, din Chopin – si el cobora scarile,\/ si afara era razboi, el nu avea sa se mai \u00eentoarca)\u201c (\u201eO vizita, seara\u201c, p. 30).
\nPoate ca surpriza majora oferita de recitirea lui Mircea Ivanescu este descoperirea unui sonetist remarcabil. Fiecare piesa provine dintr-un scurt poem \u00een proza, sectionat asa \u00eenc\u00e2t rimele sa fie ca niste extrasistole. Respiratia se poticneste. Lectura ajunge silabisire. Ritmul si atmosfera se suprapun. \u201eLumina iernatica\u201c face parte din r\u00e2ndul exemplelor elocvente. Greutatea aerului hibernal si fractura erotica impun ca scrisul sa respecte agitatia rasuflarii maladive: \u201eDaca ninge astazi \u2013 mi-a spus ea odata \u2013\/ am sa \u00eembatr\u00e2nesc cu o mie de ani. Si eu\/ n-am crezut \u00een singuratatea lenta, mereu\/ revenind catre trupul ei \u00eenghetat, pe o roata\/\/ de spaima \u00eencet rotitoare. Eu ma roteam\/ \u00een jurul ei, \u00een timpul meu, indiferent,\/ \u00eentors cu fata lucie spre ea, si \u2013 neatent\/ \u00eempingeam la o parte g\u00e2ndurile pe care nu vroiam\/\/ sa o las sa le vada. Si c\u00e2nd am privit pe fereastra,\/ am avut viziunea zilei de apoi, c\u00e2nd \u00een preajma noastra,\/ se va fi deschis iarna. Am vazut-o ratacind prin zapada.\/\/ Si urmele ei str\u00e2mbe urc\u00e2nd spre clopotul cobor\u00e2t\/ al singuratatii, p\u00e2ndindu-i gesturile, deodata\/ risipite, \u00eengropate, \u00een zapada, \u00een pustiu, \u00een ur\u00e2t\u201c (p. 18).
\nInteligenta, uneori strengareasca, vadit livresca, pastr\u00e2nd aburii starilor de criza, poezia lui Mircea Ivanescu nu poate fi \u00eenteleasa dec\u00e2t cu ajutorul judecatilor reci si al lecturilor abundente. Altminteri, urmele ei dispar odata cu topirea zapezii.<\/p>\n

\n

Caligrafii de viatamoarte<\/strong><\/p>\n

2005: Gabriela Melinescu
\n<\/strong><\/p>\n

\n

\n

Gabriela Melinescu,\u00a0 Stari de suflet,<\/em> postfata de Mircea A. Diaconu, Editura Paralela 45, Pitesti, Colectia \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, 2010<\/strong><\/p>\n<\/blockquote>\n

CORNELIA MARIA SAVU<\/strong><\/p>\n

\u00cen colectia \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie \u00abMihai Eminescu\u00bb\u201c, selectia Gabrielei Melinescu poarta titlul (ales de poeta) \u2013 \u201eStari de suflet\u201c. Si reproduce antologia pe care Ileana Malancioiu i-a publicat-o la Editura \u201eLitera\u201c, \u00een 1993, \u201eJuram\u00e2ntul de saracie, castitate si supunere\u201c, din care autoarea a scos c\u00e2teva poeme.
\nPostfatatorul volumului e criticul si universitarul Mircea A. Diaconu, care, \u00eentr-un studiu aplicat, \u201eGabriela Melinescu si trandafirul lui Paracelsus\u201c, ia \u00een discutie (si bine face) doar poezia scrisa dupa stabilirea poetei \u00een Suedia (1975), av\u00e2nd ca punct de plecare un amplu interviu pe care scriitoarea i l-a acordat Martei Petreu, publicat \u00een revista \u201eApostrof\u201c (1997).
\nDincolo de faptul ca despre cartile ei \u201eautohtone\u201c, de la debutul editorial cu \u201eCeremonie de iarna\u201c (1965), p\u00e2na la ultimul volum de poeme inedite publicat \u00een Rom\u00e2nia, \u201e\u00cempotriva celui drag\u201c (1975), cei mai importanti critici de la noi au scris autentific\u00e2ndu-i calitatea de scriitor profesionist din primul pluton al generatiei sale, dincolo de biografia ei cu aura de legenda literara si de multele versuri devenite cult pentru o noua promotie ce voia sa sparga tiparele unei \u00eenghetate retorici precum \u201eSa nu uiti ca eu ca si-altadata\/la cismea beau apa tot din m\u00e2ini\u201c, \u201eArde tot pam\u00e2ntul unde trec baietii\u201c, \u201eMai scuip \u00een stil pictat si zeflemist\u201c \u2013 Premiul National \u201eMihai Eminescu\u201c pe care Gabriela Melinescu l-a primit \u00een 2005 este unul pentru opera omnia. Era de vazut\/scris cu \u00eent\u00e2ietate ce s-a petrecut cu poezia ei \u00een cele trei decenii \u201enordice\u201c.
\nDe la \u00eenceput trebuie spus ca \u00een Suedia n-a avut loc doar o aclimatizare a scrisului ei, ci, \u00een timp, sub \u201eputerea talismanica a pietrei de la Gotland\/si rugaciunea evreilor, Sema Israel\u201c, (cum inspirat \u00eesi exprima ea evolutia \u00een poemul \u201eCaut\u00e2nd pe regele analogiei\u201c din volumul \u201eCasa de fum\u201c \u2013 1982), Gabriela Melinescu \u2013 a devenit un artist complex. Ea scrie, \u00een rom\u00e2na si \u00een suedeza, si proza scurta, roman, un masiv jurnal, toate acestea subsum\u00e2ndu-se, \u00een fapt, unui veritabil (auto) bildungsroman, deseneaza (cu m\u00e2na st\u00e2nga), face gravura, traduce din suedeza \u00een rom\u00e2n\u00e3 si din rom\u00e2n\u00e3 \u00een suedez\u00e3. \u00centreaga ei opera s-a cladit \u00eensa pe suportul poeziei. Aici ma despart de Mircea A. Diaconu care scrie, \u00een postfata amintita, ca \u00eentre volumele de poeme din Rom\u00e2nia si cele din Suedia \u201e… rupturi de mare ad\u00e2ncime nu se produc. Se produc numai lamuriri, aprofundari, at\u00e2t la nivelul expresiei, c\u00e2t si \u00een planul fortei imaginii\u201c.
\nFireste, nu avem cum sa stim pe ce drum ar fi \u00eenaintat poezia Gabrielei Melinescu daca ea ar fi ramas \u00een Rom\u00e2nia. Stim \u00eensa ce a lasat aici. O poezie cu accente de fronda baietesc-feminina, c\u00e2nd exuberanta, c\u00e2nd atinsa de angoase adolescentine, \u00een cazul ei particularizate de traume (reale) trecute din biografie \u00een scris. Dar si cartografierea lirica a pitorescului de cartier (Dudesti) asumat \u00een descendenta Mateiu I. Caragiale, cu personaje ciudate, extravagante, precum Eufemia si Iozefina, cu mahalaua plesnind de izuri si miresme, cu portret de familie \u00een stilul Vamesului si limbaj pasaresc, temperat suprarealist, pe care \u00eel va trece si \u00een paginile insolitului roman \u201eBobinocarii\u201c si \u00eentr-o carte pentru copii, de succes \u00een vremea aceea. Moartea, transcendentul, c\u00e2teva aluzii cultural-livresti si-au facut simtita prezenta si \u00een aceste poeme, de la distanta \u00eensa, mai mult ca un apanaj al tineretii care se simte datoare sa atace (si) marile teme omologate, fie si tangent doar. Autenticitatea, capacitatea inventiv-ludica, plasticitatea, discursul dintr-o bucata, cu sufletul la gura sunt calitatile indiscutabile ale poeziei care a plasat-o pe Gabriela Melinescu \u00een plutonul c\u00e2stigator al cursei literare \u00een care s-a \u00eenscris, \u00eentr-o perioada de dezghet, generatia ei.
\n\u00cen Suedia, poeta intra \u00eentr-o elita literar-editoriala apropiata Academiei, deprinde mestesugul gravurii, se initiaza \u00een Cabala si \u00een Biblie (care \u00eei devine model literar). Fecunditatea, uniunea mistica a contrariilor, textele gnosticilor \u00eei produc revelatii si o conduc \u201e\u00een apropierea unei viziuni apocaliptice\u201c despre care scrie Artur Lundkvist, presedinte al Academiei Suedeze, care i-a prefatat volumul \u201eZeul fecunditatii\u201c (1977), numind-o \u201eun Chagall al literaturii\u201c si catalog\u00e2ndu-i poemele drept \u201eo poezie mare pe un plan elevat\u201c. Francisc din Assisi, Milarepa, Paracelsus, Sapho, dar si Persephone, \u00een dualitatea ei, si harpiile, femei cu trup de pasare pe care le deseneaza obsesiv, sunt noile personaje ale poemelor scrise \u00een suedeza, caligrafii de viatamoarte din \u201ec\u00e2mpul cu meri al kabalistilor\u201c, multe dintre ele adresate noptii si Soarelui Mortii \u201ecare va lumina ce nici un om nu poate banui\u201c (\u201eAndantino religioso\u201c). E o poezie \u00een efigie, care-si decanteaza afectele si se ordoneaza \u00een texte sapientiale, caligrafiate sigur, cu m\u00e2na de maestru, precum gravurile \u00een aqua tinta si \u00een aqua forte. Vizionarismul e heraldic, din tar\u00e2mul esentelor \u00eenghetate, surprinse \u00een emblema, nutrite mistic, dar fara ostentatie: \u201eNoapte cu luna.\/ Cineva se roaga \u00een casa de deasupra mea.\/ Sunt \u00eembracata \u00een stralucitoarea mea rochie-alba\/ recit\u00e2nd poemul\/ \u00abShe at his funeral\u00bb\/ Deodata se arata pentru mine\/ Locotenentul pasarilor si spune: \/Nu fi trista. Eu sunt cu tine.\/ \u00cempartim p\u00e2ine si vin.\/ Apoi toata noaptea\/citeste cu vocea lui iubita versuri\/ scrise pe cealalta lume.\/ El vrea dintr-o data\/ sa desire p\u00e2nza Lunii\/ si sa faca din ea doua camasi\/ cu care sa \u00eembrace\/ sufletele noastre gemene\u201c (\u201eCel mort \u00een vizita\u201c din volumul \u201eLumina din lumina\u201c, 1993, Editura Albert Bonnier).
\nCu volumul de poeme \u201eOglinda femeii\u201c, inclus \u00een Clubul de carte Bonnier, cu doua mult r\u00e2vnite Premii ale Academiei De Nio, cu Premiul Albert Bonnier pentru opera omnia si cu Premiul pentru introducerea literaturii suedeze \u00een strainatate oferit, \u00een 2005, de Academia Suedeza, Gabriela Melinescu a confirmat primirea entuziasta pe care elita scriitoriceasca de la Stockholm i-a facut-o \u00een 1975. Nu e lipsit de importanta pentru \u00eentelegerea evolutiei ei literare \u201enordice\u201c sa luam \u00een calcul si ce a tradus din suedeza \u00een rom\u00e2neste, autori si carti din seria afinitatilor elective: Emanuel Swedenborg (\u201eCartea de vise\u201c), August Strindberg (\u201eJurnal ocult\u201c, \u201eInferno si Legende\u201c, romanul \u201eSingur\u201c), precum si autori contemporani afini, antologii din poemele Birgittei Trotzig (careia i-a tradus si nuvelele din volumul \u201eVieti duble\u201c) si G\u00f6ran Sonnevi si selectia de poeme \u201eIoni\u201c purt\u00e2nd semnatura Katarinei Frostenson, dar si, \u00eempreuna cu Dan Shafran, o antologie din poemele lui Kjell Espmark. Din literatura contemporana a unei tari cu multi si importanti poeti, receptati ca atare pe continent si considerati maestri peste Ocean, Gabriela Melinescu a ales poezia \u00eentretesuta cu aluzii mistice si medieval-nordic culturale a Birgittei Trotzig, cea fundamentata pe solaritatea dar si structurile tragediei din antica Grecie, cu virtuti monologale, scrisa de Katarina Frostenson (care este si reputat dramaturg), poezia neoexpresionista cu mari \u00eempliniri metaforic stilistice a lui Kjell Espmark si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, poezia desc\u00e2lcirii unor angoase metafizice pornind din si \u00eentorc\u00e2ndu-se \u00een realitatea imediata, av\u00e2ndu-l ca autor pe originalul, remarcabilul poet G\u00f6ran Sonnevi.<\/p>\n

\n


\n<\/strong><\/p>\n


\n<\/strong><\/p>\n

\n
\n
\n
\n
\n
\n


\n<\/strong><\/p><\/blockquote>\n<\/blockquote>\n<\/blockquote>\n<\/blockquote>\n<\/blockquote>\n<\/blockquote>\n<\/blockquote>\n<\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Profit\u00e2nd de evenimentul aparitiei, la Editura Paralela 45, \u00een coordonarea lui Gellu Dorian, a colectiei \u201ePoeti laureati ai Premiului National de Poezie Mihai Eminescu\u201c, initiem panoramarea celor 20 de volume care sintetizeaza opera – cuv\u00e2ntul, \u00een acest context, nu e deplasat – celor 20 de poeti recompensati cu cel mai prestigios premiu de gen din… Cite\u0219te mai mult »Clubul poetilor premiati (2): Petre Soica, Mircea Ivanescu, Gabriela Melinescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[5117,1522,5091,5089,5087,5090,5088,5093,5092],"class_list":["post-6866","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-clubul-poetilor-premiati","tag-gabriela-melinescu","tag-mircea-ivanescu","tag-note-bio-bibliografice-de-aurel-sasu","tag-petre-stoica","tag-poeti-premiati","tag-polifonia-noptii","tag-stari-de-suflet","tag-versuri-alese"],"views":2091,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6866","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6866"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6866\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6866"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6866"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6866"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}