C\u00e2nd soarta te lasa din brate, nu poate exista sf\u00e2siere mai aspra! Asa \u00eencheiam interventia de data trecuta, accentu\u00e2nd asupra teribilului ghinion pe care l-a trait tenismanul francez Jo-Wilfried Tsonga \u201ebeneficiind\u201c de multiple si succesive accidentari. Aceste accidente de parcurs aveau sa-l prabuseasca pe promitatorul t\u00e2nar atlet mult dincolo de prima suta mondiala a sportivilor din ATP. \u00cenca si mai grav, \u00eencrederea \u00een sine, aspect decisiv \u00een tenisul de \u00eenalta performanta, i se erodase p\u00e2na aproape de zero. Lui Jo i se parea ca nimic nu-i merge cum trebuie, ca un zeu suspicios \u00eei refuza sansa unui progres dezirabil si, p\u00e2na la un punct, legitim. De aceea, \u00een cariera lui tenisistica a contat enorm faptul ca antrenorul de-atunci, fostul jucator profesionist de top \u00c9ric Winogradski, nu doar un excelent tehnician, ci si un pedagog de vocatie si, mai cu seama, un caracter de prim ordin, a ales sa ram\u00e2na alaturi de el. \u201eLa greu\u201c, cum se spune pe la noi.
\n\u00c9ric, natura optimista, g\u00e2ndea cam asa: \u201eSe mai \u00eent\u00e2mpla, doar n-o sa-l las taman acum pe Jo!\u201c. Orb la sistemicitatea accidentarilor, antrenorul francez prefera sa vada \u00een acestea simple \u00eent\u00e2mplari nefericite, banale ghinioane. Si ca dovada ca nu ia deloc \u00een tragic asemenea sincope, \u00eengrijoratoare pentru multi altii, inclusiv oficiali ai FFT, Winogradski a refuzat o detasare pe l\u00e2nga DTN (Directia Tehnica Nationala). El a crezut profund \u00een talentul si \u00een forta morala a elevului sau, ignor\u00e2nd frecventa si \u00eenlantuirea oarecum logica a accidentarilor, ca si sensul lor amenintator. A fost printre putinii care l-au mai creditat cu reale sanse de revenire pe tenismanul din Mans.
\n\u00cen urma unor chinuitoare tratamente si cure de recuperare, Jo \u00eesi reia antrenamentele si, dupa mai bine de patru luni de pauza, reintra \u00een competitii \u00een luna septembrie 2006. O face cu succes, chiar daca \u00een turnee minore \u2013 singurele care \u00eei erau accesibile \u00een functie de clasamentul ATP. El c\u00e2stiga astfel clallenger-ul de la Rennes, dar si trei turnee Future, doua la Bath si unul la Lille. Sf\u00e2rseste anul \u00eentr-un progres de puncte, care-i asigura locul 212 mondial. Anul 2006 ram\u00e2ne ca o piatra de hotar \u00een destinul de tenisman al junelui Tsonga. El a \u00eenvatat o lectie cumplita, de care nu va uita niciodata: \u201eMi-am petrecut aproape doi ani \u00een spital, dar nici o clipa nu m-am g\u00e2ndit sa renunt la tenis. \u00censa chiar si astazi, c\u00e2nd sunt sanatos, simt aceasta teama ca trupul ma va trada. De aceea sunt numai ochi si urechi la cel mai mic semnal pe care corpul mi-l trimite\u201c (op. cit., p. 28).
\nRe\u00eenvierea si, ulterior, decolajul spre performanta pe care le-a cunoscut Jo-Wilfried s-au datorat \u00een mare masura lui \u00c9ric Winogradski. Fireste, acesta a lucrat cu \u201ematerialul clientului\u201c, a beneficiat de taria de caracter, de optimismul si vointa celui ce fusese numarul doi mondial al juniorilor. \u00censa fara \u00eencapat\u00e2narea, adeseori friz\u00e2nd fanatismul, dovedita de Winogradski nimic nu s-ar fi \u00eent\u00e2mplat. Probabil ca Jo ar fi schimbat antrenorul, care l-ar fi parasit vaz\u00e2nd ca tenismanul cu radacini africane nu se recupereaza fizic, traind accident dupa accident.
\nCei doi, Jo si \u00c9ric, s-au cunoscut \u2013 o repet \u2013 \u00een 2004. Antrenorul, fost tenisman de valoare \u00een anii 1980-1990, a fost coach-ul lui Richard Gasquet din 2001 p\u00e2na \u00een 2003. El l-a preluat pe Jo c\u00e2nd acesta \u00eesi \u00eencheia activitatea de junior, bat\u00e2nd la portile senioratului pro. Nu multi antrenori se \u00eenghesuie \u00eentr-un astfel de moment. Motivul? Unul simplu: majoritatea pustilor, oric\u00e2t de promitatori ar fi, se rateaza, iar talentul juvenil nu este deloc o garantie a succesului matur. Mai mult, Tsonga \u00eei marturisise care erau modelele sale: marocanul Younes El Aynaoui si rusul Marat Safin. C\u00e2nd ai asemenea canoane, saturate de perfectiune tehnica, \u00een pozitie de dascal al tenisului mai cur\u00e2nd te sperii dec\u00e2t te inflamezi pentru gustul elevului tau! Marile modele te blocheaza, \u00eeti \u00eentuneca educatia step by step, \u00eeti sugruma moderatia si rabdarea, \u00eeti induc visuri inaccesibile si tocmai de aceea false… \u00cen plus, Tsonga era marcat de experienta antrenoratului precedent, din vremea c\u00e2nd lucra la el acasa, \u00een provincie. Nu a fost deloc usor sa-i adapteze apetitul de antrenament la alte rigori, mai \u00eenalte si mai sofisticate.
\nDar iata cum \u00eesi aminteste Jo debutul relatiei lor: \u201eLa \u00eenceput, lucrurile nu prea se legau. Ma antrenasem at\u00e2tea mii de ore cu Olivier Soul\u00e8s, ca mi-a trebuit o buna bucata de timp p\u00e2na am receptat cum se cuvine mesajul lui \u00c9ric. Eu aveam pe-atunci niste convingeri sincere, dar tipic adolescentine, iar el avea principiile lui de antrenor. Ma bombarda cu sfaturi pe care nu le urmam deloc. Aproape ca ajunsesem la conflict. De fapt, tot ce aveam am\u00e2ndoi nevoie era sa ne cunoastem. Iar pentru asta e nevoie de timp. \u00cen viata mea tot ceea ce am reusit sa edific a fost doar cu rabdare. Mie nu-mi plac relatiile superficiale. Dupa o vreme am ajuns, \u00een fine, la un fel de compromis. Si asta se numeste, simplu, \u00eencredere reciproca\u201c (idem, p. 29).
\nDar despre progresul si \u201em\u00e2ntuirea\u201c lui Tsonga, gratie relatiei cu Winogradsky, saptam\u00e2na viitoare.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"