{"id":6771,"date":"2011-03-11T14:54:20","date_gmt":"2011-03-11T12:54:20","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6771"},"modified":"2011-03-11T14:55:34","modified_gmt":"2011-03-11T12:55:34","slug":"parinti-si-copii-un-excurs-hamletian","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/parinti-si-copii-un-excurs-hamletian\/","title":{"rendered":"Parinti si copii. Un excurs hamletian"},"content":{"rendered":"<p><em><strong> <\/strong><\/em><\/p>\n<p><em><strong>Un prieten \u2013 astazi plecat \u00een Statele Unite \u2013 \u00eemi spunea, cu ceva timp \u00een urma, ca observase o acutizare a tensiunii \u00een relatia dintre copii si parinti \u00een Rom\u00e2nia ultimilor ani. Noile conditii istorice, credea amicul, dusesera la o astfel de \u00eencordare. Generatia parintilor s-ar fi simtit abandonata (\u00eentr-un moment c\u00e2nd, sa recunoastem, statutul de batr\u00e2n echivaleaza cu acela de paria \u00een societatea noastra de tranzitie) de generatia copiilor, fortata sa-si gaseasca rostul \u00een alte spatii culturale, adesea foarte \u00eendepartate de geografia familiala si familiara a nasterii si formarii individuale. Copiii, la r\u00e2ndul lor, ar fi identificat \u00een nemultumirea manifesta sau doar sugerata a parintilor un argument egoist, \u00eendreptat \u2013 prin consecinte \u2013 \u00eempotriva propriului lor destin personal. Reactia celor din urma ar fi fost cu at\u00e2t mai intensa, cu c\u00e2t, \u00een sprijinul lor, aveau un modus operandi asa-zic\u00e2nd dob\u00e2ndit atavic si, ca atare, imposibil de contestat: \u00eensisi parintii \u2013 acum frustrati de migratia progeniturilor \u2013 apartineau, \u00een esenta, unei promotii a abandonului. \u00cen tinerete, sub impactul urbanizarii fortate comuniste, \u00eesi parasisera si ei satele si familiile, pentru a \u00eencepe experiente sociale diferite. Creasera, cum s-ar zice, un arhetip al disperarii si neperpetuarii, pe care generatia actuala nu a facut dec\u00e2t sa-l rearticuleze la nivelul istoriei sale.<\/strong><\/em><br \/>\nAm admis, \u00eenca din timpul discutiei, ca observatia prietenului meu era nu numai interesanta, ci si adevarata. Restrictiva \u00eensa totodata, dintr-un anumit unghi pe care as dori sa-l dezvolt \u00een cele ce urmeaza. Tensiunea copii-parinti nu este, se stie, o inventie a Rom\u00e2niei contemporane si, de aceea, trebuie sa banuim, cu at\u00e2t mai putin ea poate fi achizitia unei istorii date. Formele sale difera, \u00eentr-adevar, de la o falie temporala la alta, dar fondul, cred, se dezvaluie etern. Avem \u00een aceasta ecuatie, indubitabil, un conflict axiologic despre care vorbeste toata lumea si care, la rigoare, explica ratiunile departarii generatiei tinere de idealurile celei v\u00e2rstnice. Valorile comunitatilor se schimba uneori \u2013 o stim cu totii \u2013 mai repede chiar dec\u00e2t durata istorica a unei promotii. Nu aici totusi rezida ratiunea ultima a \u201erupturii\u201c, banalitatea transformarii de optica socio-economica si politico-culturala fiind, p\u00e2na la urma, o conditie sine qua non a progresului si nu un motiv exhaustiv de discordie \u00eentre v\u00e2rstele biologice. Cu rabdare, vom gasi probabil si argumente de dinamica istorica. Generatia t\u00e2nara se focalizeaza pe vita activa, pe c\u00e2nd cea batr\u00e2na se substituie mai degraba unei cinetici de vita contemplativa. Din nou, nu as spune ca o asemenea diferenta de randament fiintial descrie complet tensiunea celor doua modele de existenta. Dintr-o perspectiva filozofica mai ampla, vita activa si vita contemplativa sunt variante complementare de fiintare si nu impulsuri neconditionate de scindare umana. Mai cur\u00e2nd, tensiunea \u00eentre timpul parental si cel filial, cum ar veni, se naste din magma unor descoperiri ontologice, prezente \u2013 e drept, sub masti distincte \u2013 la nivelul fiecarei istorii si \u00een orice context al geografiei culturale. Pentru exemplificare, am ales prototipul absolut, \u00een plan estetic, al \u00eencordarii mentionate \u2013 tragedia \u201eHamlet\u201c a lui Shakespeare. Foarte rar se vorbeste despre capodopera shakespeariana ca despre o drama filiala. Perceptia amintita ar \u00eembunatati \u00eensa semnificativ nu doar \u00eentelegerea paradoxurilor comportamentale ale printului din Elsinore, ci si reprezentarea situarii indivizilor \u00een bicefalitatea istorica \u201eparinte-copil\u201c. Sa vedem \u00eempreuna de ce.<br \/>\nVoi \u00eencepe cu o observatie simpla, la \u00eendem\u00e2na oricarui cititor neutru al lui \u201eHamlet\u201c. Printul danez \u2013 ma refer, desigur, la personajul lui Shakespeare si nu la cel creionat \u00een cronicile lui Saxo Grammaticus sau \u00een operele compilatorilor si intertextualistilor \u2013 are, la debutul tragediei sale, o furie aparent fara obiect. El \u00eesi numeste unchiul, devenit tata vitreg, \u201esatir\u201c (I, 2:139-40) si \u00eesi dispretuieste mama, consider\u00e2nd-o chintesenta \u201eregnului\u201c feminin inferior si superfluu: \u201eNestatornicie, numele tau este femeie!\u201c (I, 2:145). Totodata, eroul foloseste un limbaj dur cu apropiatii si prietenii, cum ar fi Horatio, singurul care \u00eei ram\u00e2ne fidel p\u00e2na la sf\u00e2rsit, jigneste curteni de vaza, precum Polonius, a caror unica vina e aceea de a fi loiali noului lor monarh, devine suspicios \u00een relatiile cu fostii camarazi, de genul lui Rosencrantz si Guildenstern, dar, mai presus de orice, \u00eesi repudiaza logodnica, pe Ofelia, victima inocenta si total deconcertata a unui print obscur si irational.<br \/>\nActiunile \u00een discutie sunt nefondate, av\u00e2nd \u00een vedere contextul psihologic stabilit inaugural de textul shakespearian. Claudius si-a \u00eenlocuit fratele disparut \u2013 la v\u00e2rful piramidei medievale \u2013 natural, fara o intruziune brutala vizibila \u00een echilibrul axiologic, politic si moral al regatului scandinav. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, el pare un administrator foarte bun, m\u00e2nuind cu abilitate diplomatia \u00eentr-o chestiune delicata, ce umbreste de la \u00eenceput domnia sa intempestiva \u2013 Fortinbras, printul rebel al Norvegiei inamice. Este adevarat ca noul rege se casatoreste rapid cu fosta sa cumnata, Gertrude, trezind posibile suspiciuni \u00een privinta seriozitatii doliului si, mai ales, a prezumtiei incestului, dar ambele acuzatii au alibiuri perfecte \u00een ordinea legilor nescrise ale politicii medievale. Moartea subita a unui monarh feudal \u2013 reprezentantul lui Dumnezeu pe pam\u00e2nt si v\u00e2rf absolut al unei ierarhii stricte, bazate pe vasalitate \u2013 poate genera dezechilibrul si, ulterior, prabusirea \u00eentregului sistem (a se vedea cazul Duncan din \u201eMacbeth\u201c \u2013 unde eliminarea regelui scotian duce la haos universal \u2013 ori Lear din \u201eRegele Lear\u201c \u2013 unde decrepitudinea devine echivalentul disparitiei abrupte). Claudius remediaza prompt acest risc, restabilind armonia statala si, generos, se casatoreste chiar cu fosta regina, asigur\u00e2nd simbolic continuitatea autocratiei regelui disparut si garant\u00e2nd, totodata, succesiunea la tron a urmasului direct al acestuia, printul Hamlet. Fara demersul \u201eincestuos\u201c \u2013 vazut astfel, mai cur\u00e2nd, ca factor de Realpolitik \u2013 posteritatea istorica a lui Hamlet-senior ar fi fost fundamental incerta. \u00cen mod similar, respingerea mamei pare eronata, rod al unei imaturitati politice, iar tensiunile cu Polonius, Rosencrantz si Guildenstern sunt de-a dreptul irationale, dovedind o necunoastere profunda a rigorilor culturale si sociale ale unei piramide feudale. Fiecare dintre acestia este un vasal al monarhului \u00een functie, loialitatea fata de el fiind loialitate fata de ei \u00eensisi, \u00eentruc\u00e2t, \u00eentr-o ierarhie absoluta, de tipul regatului danez, prin intermediul alteritatii princiare, se afirma si sustine chiar identitatea personala. Manifest\u00e2ndu-si fidelitatea fata de Claudius, nobilii slujesc de fapt, cu buna credinta, suveranitatea tarii lor si pe cea individuala, \u00een interiorul sistemului bazat pe credinta neconditionata. Foarte nelalocul ei este si furia \u00eendreptata \u00eempotriva Ofeliei \u2013 luata probabil ca exemplar embrionar al aceleiasi \u201enestatornicii\u201c feminine \u2013 care, de altfel, sucomba sub impactul dur al lipsei de comunicare. Dincolo de durerea pricinuita de moartea tatalui \u2013 care, prelungita oricum peste masura, e ea \u00eensasi de factura patologica, fapt amintit delicat de Gertrude atunci c\u00e2nd vorbeste despre necesitatea mortii \u00een circuitul universal (I, 2:68-73) -, Hamlet pare victima unei nevropatii ireversibile, lupt\u00e2ndu-se cu morile de v\u00e2nt si transfer\u00e2nd responsabilitatea cosmarurilor sale imaginare asupra tuturor.<br \/>\nBine\u00eenteles, aici cineva poate obiecta cu usurinta, subliniind ca, \u00een cele din urma, aceste cosmaruri nu sunt chiar imaginare, vinovatia lui Claudius \u2013 rege impostor, adulterin si fratricid \u2013 fiind dovedita, iar insurgenta printului mostenitor apar\u00e2nd ca o necesitate istorica si nu doar ca un instinct revansard personal. Sa nu uitam \u00eensa ca negativismul lui Hamlet \u00eencepe cu mult \u00eenaintea dezvaluirilor fantomei tatalui si monologului autopunitiv al lui Claudius, atunci c\u00e2nd toata lumea priveste cu simpatie supravietuirea statalitatii si monarhiei cu ajutorul prezentei luminoase a noului rege. Chiar daca Hamlet afirma ca \u201esufletul sau este profetic\u201c (I, 5:40), d\u00e2ndu-ne, \u00eentr-un fel, de \u00eenteles ca ar fi avut banuieli, anterior, asupra unei virtuale vinovatii a lui Claudius, nici un fapt nu i-ar fi putut confirma presimtirile obscure p\u00e2na c\u00e2nd monarhul ucis nu revine ocult \u00een aceasta lume pentru a restabili adevarul sau chiar p\u00e2na c\u00e2nd suveranul fratricid nu \u00eesi recunoaste crima \u00een fata micului altar din \u00eencaperea lui regala. Altceva, cu siguranta, \u00eel supara pe Hamlet p\u00e2na la impulsul alienarii si depersonalizarii. Altceva \u00eel face sa para naiv, irational, opac, crud si egoist, iar aceasta cauzalitate psihologica ascunsa este menita sa ram\u00e2na \u00eentr-un enigmatic con de umbra p\u00e2na la sf\u00e2rsitul \u00eentregului spectacol. Ce si, mai ales, de ce se afla \u00een unghiul transluciditatii?<br \/>\nRaspunsul se leaga de cel putin doua curiozitati evenimentiale, intervenite \u00eenaintea revelarii cumplitului adevar, deci \u00een perioada de timp \u00een care Hamlet se poarta \u2013 datorita lipsei unei obiectualitati a furiei \u2013 mai degraba nerezonabil. Prima este concentrarea absoluta asupra simbolului matern si, mai precis, asupra coruperii sau desacralizarii sale. Hamlet \u00eesi detesta mama pentru mariajul ei \u201eincestuos\u201c, desi am vazut ca doar un naiv incorigibil, prea putin obisnuit cu jocurile politice, ar putea sa nu observe necesitatea istorica imperioasa a acestui compromis. Orice \u00eencercare etiologica de aprofundare a bizareriei comportamentale a lui Hamlet ne lasa, \u00een esenta, stupefiati. Gertrude este, chiar dupa casatoria cu Claudius, o mama sensibila la suferinta fiului pe care \u00eencearca sa-l reintegreze circuitului social \u00een mod constant, periclit\u00e2ndu-si propria pozitie ierarhica. Cea de-a doua situatie neobisnuita se refera la dialogul paranormal dintre print si stafia tatalui, \u00een debutul caruia interlocutorul transcendent face o observatie dezarmanta: \u201eSunt condamnat, pentru un timp s\u2026t, sa ard \u00een foc\/ P\u00e2na ce crimele si far&#8217;delegile \u00eentunecate, sav\u00e2rsite \u00een timpul vietii mele\/ Se vor usca si curata pe r\u00e2nd.\u201c (I, 5:10-3). Un bun catolic recunoaste aici trimiterea metaforica la Purgatoriu unde, \u00een principiu, majoritatea sufletelor crestine petrec un interval limitat, necesar accederii \u00een Paradis. Un bun critic \u00eensa e nevoit sa observe un paradox crucial. Hamlet-tatal nu pare sa fi fost eroul creat de imaginatia lui Hamlet-fiul. Sa nu trecem cu vederea faptul ca, doar cu c\u00e2teva scene mai devreme, printul comparase pe Claudius cu fratele sau raposat, concluzion\u00e2nd: \u201eAcela era fata de acesta (Hamlet-senior fata de Claudius, n.m.)\/ Hyperion fata de un satir.\u201c (I, 2:139-40). Interesant ram\u00e2ne faptul ca Hamlet nu raspunde nimic la aceasta neasteptata confesiune a strigoiului regal, pe care, de altfel, revelator \u00een egala masura, nici nu a solicitat-o. Totusi, ar fi impropriu sa credem ca el este impasibil \u2013 asa cum lasa sa se \u00eenteleaga tacerea lui \u2013 \u00een prezenta unei asemenea descoperiri. \u201eHyperionul\u201c construit de spiritul sau ultragiat nu apare sa fi fost mai merituos dec\u00e2t ucigasul lui, \u201esatirul\u201c.<br \/>\nFara \u00eendoiala ca explicatii partiale la ambele paradoxuri s-au gasit de-a lungul timpului si se vor mai gasi. De exemplu, critica psihanalitica a vorbit, p\u00e2na la saturatie, de complexul oedipal care ar fi principala cauza a repudierii lui Claudius si, implicit, a focalizarii negativismului asupra mamei \u201etradatoare\u201c, dar acest tip de exegeza neglijeaza consecvent realitatea ca imaginea tatalui (regele ucis) este de fapt un obiect de cult \u00een text si nu de respingere, unchiul fratricid nefiind dec\u00e2t un surogat de pater familias. Tot asa, reprezentantii vechiului istorism ar putea constata ca prezenta monarhului \u00een Purgatoriu e un lucru firesc pentru un conducator catolic, angajat \u00een mentinerea stabilitatii unei piramide medievale, \u00eentr-un timp al sangvinitatii irepresibile, iar Hamlet nu are motive, de aceea, sa-si manifeste nedumerirea. Totusi, si aici s-ar sari cu prea multa usurinta peste discrepanta dintre reprezentari. Hamlet-tatal, din decorul fictional (alcatuit de catre fiul neconsolat), se transfera brusc \u00eentr-o imagine rasturnata, construita brutal de realitatea faptelor istorice. \u00cen mod cert, ambele paradoxuri deriva dintr-un fond comun, demn de toata atentia interpretativa.<br \/>\nDesi aflat la v\u00e2rsta maturitatii complete \u2013 lucru de care devenim constienti prin intermediul povestirii despre Yorick \u2013, printul traieste, dupa toate aparentele, o criza puberala de profunzime, desfasurata \u00een plan psihologic si moral. Nu at\u00e2t \u201eincestul\u201c mamei pare sa-l tulbure, c\u00e2t cauzalitatea lui interna care este, \u00een principiu cel putin, sexualitatea. Hamlet descopera fiinta sexuala din spatele mamei care, astfel, \u00eesi pierde sacralitatea. Zeita se transforma \u00een om, fiind, la r\u00e2ndul ei, afectata de imund si promiscuu. De asemenea, nu disparitia fizica a tatalui \u00eel disturba pe protagonist, ci sucombarea unui ideal demiurgic, \u00eentruchipat de catre parintele-rege, cu care fiul s-a identificat (chiar si prin nume). Tatal insa, ca si Claudius, a fost doar un om, cu calitatile si slabiciunile lui, pentru ultimele mai ales platind un pret greu \u00een focul Purgatoriului. Tatal-eroul (\u201eHyperion\u201c) e cel care moare iar despartirea de acesta ram\u00e2ne pentru print \u2013 \u00een ciuda faptului ca el nu o admite deschis \u2013 o experienta traumatizanta. Moartea persoanei a fost ne\u00eendoios mai putin dureroasa dec\u00e2t moartea eroului pe care Hamlet l-a admirat p\u00e2na la adoratie si l-a imitat p\u00e2na la substitutie. Furia lui dezlantuita se \u00eendreapta \u00eempotriva lumii care i-a rapit sacralitatea, profaniz\u00e2ndu-i constiinta. Drama sa, \u00een pofida v\u00e2rstei, este a adolescentului trecut abrupt de pragul maturitatii, care descopera, ingenuu, ca parintii \u2013 ca si el \u2013 nu sunt zei. Shakespeare prefera sa lase aceasta dilema psihologica si etica a eroului sau \u00eentr-un fel de suspensie metaforica, \u00eensa semnalele date de catre print nu pot \u00eensela. Prin parinti, el pierde un \u00eentreg univers al stabilitatii arhetipale. Odata intrat aici, profanul lumii risca sa \u00eempinga totul spre neant, fapt care, de altfel, se si \u00eent\u00e2mpla \u00een finalul capodoperei.<br \/>\nGeneraliz\u00e2nd, as \u00eendrazni sa spun ca, prin pierderea modelului eroic parental, identitatea filiala \u00eesi descopera, ontologic, propria mediocritate. Desi revelatia ar trebui sa apropie, \u00eentr-un mod mai degraba obscur, ea \u00eendeparteaza si distruge. Copilul nu mai are un reper sacru \u00een personalitatea parintelui si, prin urmare, refuza sa-i accepte latura umana, fragila, at\u00e2t de vizibila si \u00een experienta lui imediata. Generatia a doua resimte autoritatea morala (exercitata mult timp) a generatiei \u00eent\u00e2i ca pe o impostura, iar decaderea ei biologica, sociala, psihologica s.a.m.d. ca pe o tradare. Singura reactie posibila \u00een plan istoric si mental devine, \u00een asemenea conditii, respingerea \u2013 modelata semiotic si cultural \u00een functie de fiecare timp istoric \u00een parte. Abandonul parintilor de catre copii \u00een Rom\u00e2nia actuala reprezinta de aceea numai o varianta indigena pe o tema universala si nu un fenomen istoric singular. Faptul nu-l face \u00eensa, din nefericire, mai putin dureros.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Un prieten \u2013 astazi plecat \u00een Statele Unite \u2013 \u00eemi spunea, cu ceva timp \u00een urma, ca observase o acutizare a tensiunii \u00een relatia dintre copii si parinti \u00een Rom\u00e2nia ultimilor ani. Noile conditii istorice, credea amicul, dusesera la o astfel de \u00eencordare. Generatia parintilor s-ar fi simtit abandonata (\u00eentr-un moment c\u00e2nd, sa recunoastem, statutul&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/parinti-si-copii-un-excurs-hamletian\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Parinti si copii. Un excurs hamletian<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5037,5035,5036],"class_list":["post-6771","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-familia-in-romania","tag-parinti-si-copii","tag-tensiuni-intre-copii-si-parinti"],"views":2195,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6771","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6771"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6771\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6771"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6771"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6771"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}