{"id":6767,"date":"2011-03-11T14:50:53","date_gmt":"2011-03-11T12:50:53","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6767"},"modified":"2026-01-23T20:44:45","modified_gmt":"2026-01-23T18:44:45","slug":"prostia-interna-eterna-si-internationala-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/prostia-interna-eterna-si-internationala-i\/","title":{"rendered":"Prostia interna, eterna si internationala (I). Mircea Iorgulescu, Postalionul cu boi"},"content":{"rendered":"

<cititi episodul al II-lea><\/strong><\/a><\/p>\n

Bernard Shaw greseste c\u00e2nd socoate ca \u201eeste imposibil de construit sisteme antiprost, \u00eentruc\u00e2t idiotii sunt de-a dreptul geniali\u201c. Greseste \u00een masura \u00een care scepticismul lui B. S. razbate \u00een absolut, pe c\u00e2ta vreme cel al lui Mircea Iorgulescu e unul… activ. Cum-necum, el a reusit construirea unui astfel de utilaj de \u00eenfr\u00e2nt genialitatea idiotilor, iar acesta merge ca uns si \u00een deplina concordanta cu schimbarile meteorologice la care e supusa calota glaciala a imbecilitatii. Prin ce se deosebeste noua carte de comentarii si eseuri, \u201ePostalionul cu boi\u201c (Editura Karta Graphic, Ploiesti, 2010)? Trec\u00e2nd peste faptul, evident, ca toate cartile lui, cea de acum, precum si precedentele, sunt direct sau piezis polemice, alcatuite fiind \u00een chip de ghiduri practice de st\u00e2rpire a locului comun si a cliseului de g\u00e2ndire, cele din urma sunt concentrari tematice organizate pe suprafete ample, fie dedicate culturii si literaturii trecutului, fie prezentului, fie sondaje contemporane prin mijlocirea interviului, dar ele se articuleaza pe ragazul unei intonatii ce-si ia ca precautie un rastimp atitudinal. Recenta sa carte, la fel de migalos constituita tematic, aduce ca noutate un racord polemic mai brusc, ca replica napraznica, adaptata unui circuit mai vioi al prostiei \u00een natura, cer\u00e2nd un raspuns scurt, tartar, \u00eentetit, \u00eentr-o tonalitate mai vehementa, adecvata la neghiobiile prezentului vertiginos. \u201ePostalionul cu boi\u201c configureaza un discurs satiric distilat, concentrat, pe care volumul de \u201eTangentiale\u201c \u00eel prefigura, e un manual motivational despre cum poate fi rasturnat, \u00een c\u00e2teva clipe, cu rationamente de mecanica fina, carul cu prosti, este un \u00eendrumar intensiv de \u00eentrebuintare inteligenta a stultitiei.
\nSistemul antiprost construit de Mircea Iorgulescu functioneaza pe c\u00e2t de simplu, pe at\u00e2t de ingenios. Colecteaza materia prima a neghiobiei, convertind-o \u00een pura energie intelectuala; fara pierderi, doar cu materialul clientului. Consumul fiind minim, lasa ca mai purifica si mediul, efectul este maxim. Daca va \u00eentrebati, si ar trebui, de ce, desi mai bransat la informatia nefiltrata de prejudecati si mai contemporan cu supletea ideilor dec\u00e2t rentierii bastinasi ai propriei umbre, Mircea Iorgulescu se afla \u00eenconjurat de un fals cordon sanitar de \u2013 exprim\u00e2ndu-ne bl\u00e2nd \u2013 reticente (nu vorbim aici de atacurile coclite ce nu tin de registrul culturii, ci de straturile de sordide aluviuni resentimentare), raspunsul \u00eel veti gasi tocmai \u00een existenta acestui dispozitiv, extrem de fiabil, nepoluant, din contra chiar, dar cumplit de costisitor si greu de \u00eentretinut. \u00cen plus, prin contorizarea reactiilor urzicate, este si un excelent si infailibil calculator de prosti. Ca mecanismul sau nu da gres, se poate masura direct proportional cu iritarea \u2013 muta sau vocala \u2013 pe care o st\u00e2rneste. Ca e costisitor, se vede dupa cantitatea de inteligenta ce se investeste \u00een demontarea prostiei altora. Dar merita, beneficiul fiind incomensurabil. Caracterul fin, dar ferm strunjit, al autorului \u201eMarii trancaneli\u201c, fidelizeaza, pe viata, at\u00e2t prietenii, c\u00e2t si adversitati. Inteligenta lui Mircea Iorgulescu devine indispensabila pentru prieteni, cum, pentru neprieteni, e complexanta si vitriolanta (victimele sale nu-l uita si nu-l iarta niciodata, se poate proba prin cazuri ilustre), este deopotriva eleganta si \u00eentepatoare. Eleganta ariciului. Teribil de incomod si degraba stricator de rutina, el nu face altceva dec\u00e2t sa restituie termenilor proprietatea si sa adevereasca evidenta, adica acel ceva care, nu se stie cum se face, ne este mult prea frecvent opac. Acoperiti de prejudecati, \u00eenfofoliti cu \u201eadevaruri\u201c de-a gata, unde mai pui incultura cu ifose, hiperactiva, fac\u00e2ndu-ne pavaza din acestea, asezon\u00e2nd cu ceva impostura si oportunism, ne alcatuim de fapt un scut antievidenta, infinit mai lesne fiind sa te hranesti cu produse prelucrate, de nu chiar regurgitate. Criticul si jurnalistul parizian ne restituie \u00eensa posmagii intacti, crocanti.
\n\u201eLa noi diligentele
\nsunt trase de boi\u201c<\/strong>
\nVolumul ca obiect este unul frumos si, p\u00e2na la un punct, corect, si \u201ese datoreaza \u00een exclusivitate lui Ioan Grosescu, scriitor si jurnalist ploiestean, fost coleg al meu de facultate si statornic prieten de, \u00een cur\u00e2nd, o jumatate de veac. El a staruit, vreme de multe luni de zile, cu o tenacitate si o insistenta neslabite de reticentele mele si de numeroasele momente de diminuare fizica prin care treceam, sa str\u00e2ng \u00eentre copertile unei carti o parte, macar, din articolele publicate \u00een Rom\u00e2nia dupa 1990\u201c. Tehnicile digitale de tiparire \u00eesi arata din plin virtutile, dar si slabiciunile, masina fac\u00e2nd arbitrare si repetate despartiri \u00een silabe si, la tentativa convertirii ortografiei autorului la normele academice (stiindu-se ca acesta scrie cu \u00ee din i si \u201esunt\u201c, iar nu \u201esunt\u201c), sa dam peste nefericitele \u201es\u00e2nt\u201c. Dar acestea sunt fleacuri, iar staruinta si obstinatia prietenului Ioan Grosescu e de dorit sa continue, iar persuasiunea sa sa provoace alte si alte carti, stiut fiind ca acest grupaj de texte reprezinta abia v\u00e2rful aisbergului publicistic, autorul fiind destul de parcimonios cu restituirea lor \u00een volum. O coperta ingenioasa ne reda imaginea concreta a unei alcatuiri pe c\u00e2t de fantomatice, pe at\u00e2t de b\u00e2ntuitoare, postalionul tras de boi, sub privirea severa, vag malitioasa, vag melancolica, a celui care-l contempla.
\nCartea se compune din trei parti, alcatuite din articole publicate la \u201eVatra\u201c, \u201eCultura\u201c si \u00een suplimentul \u201eSc\u00e2nteia\u201c al \u201eJurnalului National\u201c, flancate la capete de doua eseuri\u00a0 vertebrante, sub forma a doi piloni claditi din extract concentrat de t\u00e2lc; prima secventa de texte e consacrata constantelor rom\u00e2nesti, de ieri si de azi, masurate \u00een prostie, impostura si obedienta, alcatuind, \u00een racursiu, un repertoriu detaliat al naravurilor si o reconstituire a creierului reptilian al natiei; a doua face recensam\u00e2ntul cinismelor si cretinismelor politice fara frontiere, postalionul parcurg\u00e2nd spatii mai largi, hasurate \u00een rosu pe harta Europei; \u00een sf\u00e2rsit, partea a treia restituie accente si adauga diacritice unei lumi ceausiste guvernate prin cenzura, \u00eendeobste perceputa plat, stereotip, ca \u00eenghititoare de timp lipsit de relief, ca lume netraita. Cu postalionul la pas, aceasta se \u00eenfatiseaza surprinzator de colorata, populata cu personaje de o carnatie mai verosimila dec\u00e2t fantosele distribuite neglijent \u2013 cu voie sau cu ingenuitate \u2013 \u00een schema narativa naiva a luptei dintre bine si rau.
\nEseul inaugural da si titlul volumului. Potrivit lui Perpessicius, care citise amintirile acestuia, exilatul A. I. Herzen, \u201efugar din Paris-ul verii 1849\u201c, \u201e\u00eemprumuta \u00abpasaportul unui valah din Moldova\u00bb si porneste spre Elvetia, sa se puna la adapost\u201c. \u00cen diligenta care \u00eel transporta spre libertate, personaje ursuze, crispate, fugare si ele. \u00centrebat daca \u00een tara lui, \u201e\u00een Valahia adica, exista diligente\u201c, \u201e\u00abDa\u00bb, raspunde prompt rusul ce se da valah, da, exista, \u00ab\u00eentre Iasi si Bucuresti\u00bb, adaug\u00e2nd \u00eensa un amanunt care-i lasa cu gura cascata pe ceilalti voiajori: \u201eNumai ca la noi diligentele sunt trase de boi\u201c\u201e. Odata scapati de vigilenta jandarmilor francezi, pe teritoriu elvetian, calatorilor li se dezgheata inima si li se dezleaga limba. Pe valul acestei exuberante, Hertzen reia tema diligentelor valahe, \u201ede aceasta data \u00eensa r\u00e2z\u00e2nd si \u00eengros\u00e2nd ostentativ amanuntul: \u00abDirect de la Bucuresti. Si cu boii\u00bb. Pentru a face evident ca fusese o ironie?! Dar la adresa cui?!\u201c Sa fie A. I. Herzen un alter ego al autorului?! Fiindca astfel de ironie aluziva, difuza, dar pe masura insidioasa si ucigasa \u00een cantitati mici, e una din fatetele, ales slefuite, ale temperamentului iorgulescian. Parcurg\u00e2nd cartea \u00eeti dai seama ca postalionul cu boi nu e doar verosimil, posibil; stupefiat, \u00eeti dai seama ca, departe de a fi nascocire a unei minti puse pe sotii, el chiar exista, e probat a fi vehiculul fundamental, esential, al spatiului valah. Scrie Mircea Iorgulescu: \u201eDesi glumise, falsul \u201evalah din Moldova\u201c nu se \u00eenselase prea mult. Postalioanele din Valahia nu erau trase de boi, dar nici nu existau\u201c, dupa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica. Trebuie sa recunoastem ca am evoluat enorm, de la inexistenta la certitudinea acestui exotic mijloc de locomotie. El tine de infrastructura fibrei rom\u00e2nesti si, cum o demonstreaza autorul, e din ce \u00een ce mai veloce.
\nDar nu decalajul care ne face sa ardem etape este tinta observatiei lui M. I., si nici pricina exotismului rom\u00e2nesc, ci acel altfel, acea maniera adaptata, originala, amorala \u00een esenta, \u00een care ne \u00eensusim civilizatia. \u00cencep\u00e2nd cu limba \u2013 folosita metonimic si \u00een plan de exemplaritate pentru \u00eentregul formelor fara fond \u2013 care, biata, nu poate face fata noilor realitati adoptate mai rapid dec\u00e2t denotatia ce le putea asimila. \u00cen ce priveste postalionul, \u201elimba rom\u00e2na \u00eensasi era \u00een cautarea cuvintelor prin care sa numeasca vehicului si serviciul de utilitate publica pe care \u00eel \u00eendeplinea\u201c. Carturari precum Ghica, Kogalniceanu, Dinicu Golescu, faceau eforturi de traducere, propun\u00e2nd termenii \u201eailvaghen\u201c, \u201eo car\u00e2ta de posta, \u00eendoit mai lunga dec\u00e2t cele obicinuite\u201c, \u201edilijant\u201c sau \u201edilijanta\u201c; chiar si serviciul de poste restante e tradus \u00een rom\u00e2neste, de t\u00e2narul Kogalniceanu, \u00een \u201eposta sazatoare\u201c, care, la \u201eLinti\u201c, vazuse, iata, \u201edrumul de fher pentru trasura cu abori\u201c. Lipsit totusi de complexe, constructiv, ilustr\u00e2nd firescul ca exceptie rom\u00e2neasca, acesta nu se lasa cioranian si fatalist \u201eprabusit \u00een abisurile disperarii ori patetic av\u00e2ntat pe culmile ei\u201c, nefiind, precum rusul Herzen, un exponent al intelighentiei, av\u00e2nd \u201emistica marilor principii si deprinderea idealizarii prin fanatism\u201c. Intelighentie \u2013 nu se poate opri Mircea Iorgulescu sa ne comunice \u2013 desi \u00eendeobste este socotit sinonim cu intelectualitate, reprezinta o realitate ideologica si sociala exclusiv ruseasca, put\u00e2nd fi comparata mai degraba cu un ordin monastic, o secta intransigenta, av\u00e2nd coduri morale at\u00e2t de stricte \u00eenc\u00e2t membrii ei puteau fi recunoscuti chiar si prin aspectul fizic. \u201e\u00cen Rom\u00e2nia \u2013 precizeaza M.I. \u2013 nu a existat de aceea o \u00abintelighentie\u00bb, \u00een sensul propriu al termenului, cu exceptia partiala, poate, a miscarii legionare\u201c. Dar observatia colosala, importanta, disconfortanta, dar fara posibilitate de combatere, acum urmeaza: \u201enu a existat nici o \u00abintelectualitate\u00bb \u00een sensul francez ori sub influenta acestuia (…), conditia prima si esentiala \u2013 independenta politica si morala \u2013 nefiind vreodata \u00eendeplinita, indiferent de regimul politic, de la constituirea statului rom\u00e2n modern p\u00e2na \u00een prezent\u201c. Asadar n-am avut si nu avem o intelectualitate. Avem doar intelectuali. Expediata la subsolul notelor, aceasta idee extrem de ascutita \u00een realitatea ei face de fapt coloana vertebrala a \u00eentregii carti, cum prostia si oportunismul, \u00een buna \u00eentelegere cu calitatile reale, frateste, strabat sira spinarii a nebuloasei numite simbolic, conventional, \u201especific\u201c valah.
\nDe la Carol II la Stalin<\/strong>
\nCa nu avem si nu am avut o intelectualitate o dovedeste si numarul \u201eomagial\u201c al \u201eRevistei Fundatiilor Regale\u201c dedicat \u00eemplinirii unui deceniu de la venirea regelui Carol al II-lea pe tronul Rom\u00e2niei (nr. 6\/ iunie 1940). Acesta mai revela faptul ca expresii precum \u201eomul nou\u201c, \u201eMarele C\u00e2rmaci\u201c, \u201efront unic\u201c, nu sunt inventii comuniste. Dar cum viziunea \u00eengusta a lucratorului cultural\u00a0 tinde sa conjuncturalizeze si aproprieze astfel de fenomene perene tocmai pentru a-si satisface mai rapid nevoile imediate de revansa, se \u00eent\u00e2mpla ca \u00eendeobste trei nume sunt cele citate obstinat \u00een calitate de contributori la aceste omagii, cum si la altele, de dupa 1948: Tudor Arghezi, George Calinescu, Mihail Sadoveanu, ceilalti semnatari nefiind mentionati, tocmai ca sa se acrediteze ideea unei tranzactionalitati mai accentuate dec\u00e2t a celor nenumiti. \u201eO caracteristica a justitiarului de oric\u00e2nd si de oriunde \u2013 spune M. I. \u2013 fiind \u00eensa folosirea dublei masuri, de nu chiar si furtul calificat la c\u00e2ntarul dreptatii neabatut invocate, aproape toti ceilalti autori sunt absolviti de culpa prin omisiune, \u00een vreme ce pentru Arghezi, Sadoveanu si Calinescu, eternii infami ai culturii rom\u00e2ne, prezenta \u00een sumarul numarului 6 din 1940 al Revistei Fundatiilor Regale devine \u00eenca o incontestabila proba de imoralitate\u201c.
\nNici tam\u00e2ierea, gudureala, ipostaza \u00een care se complace \u201eintelectualul\u201c rom\u00e2n de ieri si de azi nu e mai putin caracteristica, asa cum reiese ea din c\u00e2ntecul de lebada al aceleiasi reviste (penultimul numar, din octombrie-noiembrie 1947). \u201e\u00abN-am facut nimic! V-am facut razboi!\u00bb \u2013 ar fi replicat Stalin, probabil cu sarcasm, lingusitoarelor sau speriatelor sau si una si alta multumiri \u00abpentru dovezile de bunavointa\u00bb aratate rom\u00e2nilor\u201c, dupa cum reiese din relatarea lui Victor Eftimiu, membru \u00eentr-o delegatie de intelectuali care \u201eau stat cu \u201egeneralissimul\u201c o ora si cincisprezece minute, \u201ecinci sferturi de ora\u201c\u201e se scrie, \u201epesemne pentru a lungi stilistic durata \u00eent\u00e2lnirii\u201c. O colosala replica al carei cinism e revelatorul irefutabil al vidului de intectualitate. Si astfel de replici au fost si vor mai fi. De atunci si p\u00e2na astazi, oare c\u00e2te delegatii de intelectuali s-au instalat \u00een postalionul cu boi sau \u00een avioane cu propulsie sazatoare?! Oare c\u00e2te fratii propagandistice vor mai evalua sfielnic, feciorelnic, dezinfectat, anatomia resentimentului?
\nRom\u00e2nul recent, eternul rom\u00e2n recent, nu cel postulat \u00een eprubeta, ci acela secularizat si ingenios redefinit de M. I., eliberat din carcasa abstracta si anaeroba a propagandei ultraliberale si noua redat, omul cu multiple \u00eensusiri, sta, si el, \u00een catarea examenului malitios al exploratorului teritoriului rarefiat al firescului ca exceptie. Singur sau \u00een grup, \u201eomul recent\u201c rom\u00e2nesc, precum si cel international, are o abilitate remarcabila \u00een a manipula sabloanele de g\u00e2ndire \u00een folosinta imediata. Cliseul referitor la Sadoveanu \u201epro-sovietic, filo-rus, colaborationist, nomenclaturist \u2013 efigia lui pare pentru eternitate m\u00e2njita, chiar daca eternitatile pot fi si locale\u201c. Ei bine, acest Sadoveanu vazut \u00eendeobste drept acela ce decreta tautologic ca lumina vine de la rasarit, acest Sadoveanu a c\u00e2ntat America, si asta \u201ec\u00e2nd trupele sovietice se gaseau deja \u00een Rom\u00e2nia, de peste binisor o jumatate de an, precizare pentru demascatorii de profesie\u201c. O observatie surprinzatoare face Sadoveanu cu aceasta ocazie, compar\u00e2nd \u201ereticenta fata de \u00abamericanism\u00bb cu atitudinea fata de \u00abcomunismul Uniunii Sovietice\u00bb\u201c. O astfel de asociere mai fusese facuta de un rom\u00e2n, Panait Istrati, dar \u00eentr-un alt sens, precizeaza M. I.. Acesta \u201eavea o bizara observatie, despre ambitia bolsevicilor de a se americaniza si despre nocivitatea acestei ambitii pentru idealul comunist \u00eensusi\u201c. Comenteaza M. I.: \u201eHodoronc-tronc sau intuitie fulguranta a Huronului de la Dunare?! Din c\u00e2te stiu, nu s-a dat nici o atentie straniei profetii a lui Istrati\u201c.
\nDe altfel, Uniunea Sovietica, aceasta lume noua a Estului, cunoaste o interesanta si graitoare fluctuanta \u00een vizorul scriitorului rom\u00e2n. Daca cel interbelic se \u00eenchisteaza \u00eentr-un autism total fata de \u201enoua lume\u201c aparuta la rasarit dupa 1917, par\u00e2nd sa nu manifeste nici interes, nici curiozitate pentru efervescenta politica ce se manifesta \u00een chiar coasta sa, dupa razboi si instaurarea comunismului, cartile de calatorie \u00een spatiul sovietic, dar si \u00een alte teritorii comuniste, abunda \u00een mod firesc, ca, \u00een perioada de dupa jumatatea anilor 60, interesul acestora sa se \u00eentoarca din nou spre voiajurile \u00een Occident, \u201ecu mult mai multe dec\u00e2t se accepta \u00een actuala mitologie anticomunista postcomunista. Cum \u00eensa \u00een domeniul cercetarii comunismului istoricii de profesie tac iar drept istorici sunt luati tot felul de pamfletari de duzina (…), \u00eenca nu exista nici un studiu despre numarul si destinatiile cetatenilor rom\u00e2ni care au primit pasapoarte \u00eentre anii 1964-1989, de pilda\u201c. Un voiajor teribil de conformist si oportunist scriitorul rom\u00e2n…
\nNiste anticomunisti<\/strong>
\nFelul cum istoricii \u00eesi fac meseria merita o discutie aparte. Desi \u201emort, mort de-a binelea, mort si-ngropat (…), comunismul merge \u00eensa bine. (…). Cine joaca pe comunism prospera, si simbolic, si prozaic\u201c. Obtine prestigiu, vizibilitate, statut public si social \u00eenalt, venituri \u00een consecinta. Comunismul fiind at\u00e2t de rentabil, \u201especialistii \u00een istorie antica, daca mai exista, sunt pe cale de disparitie, \u00een vreme ce comunistologii se-nmultesc \u00een proportie de masa. Sunt locuri \u00een care din comunism se traieste infinit mai bine dec\u00e2t s-a trait pe vremea comunismului\u201c. Daca si \u00een tari care n-au cunoscut acest regim, precum Italia, si-au facut din acesta \u201edusmanul necesar\u201c, cu at\u00e2t mai abitir, \u00een tarile foste comuniste anticomunismul devine \u201esursa privilegiata de energie politica si de ascensiune \u00een viata publica\u201c si e \u201eprofitabila industrie de extractie si prelucrare\u201c. \u201eSunt state \u2013 spune Mircea Iorgulescu \u2013 foste comuniste unde anticomunismul a devenit, daca nu o religie, macar o obligatie cvasi-sociala, impusa prin toate mijloacele, si sunt unele unde istoria este lasata \u00een seama istoricilor (subl. M, N. S.). Daca ne g\u00e2ndim \u00eensa ca, \u00een Rom\u00e2nia, tara tuturor recordurilor europene negative, organismele institutionale create cu scopul condamnarii postcomuniste a comunismului recruteaza nu doar comentatori politici improvizati, ci si istorici cu patalama, fascinati de aspectul lucrativ al \u201einvestigarii\u201c, devine suspecta p\u00e2na si ideea \u00eencredintarii istoriei pe m\u00e2na istoricilor. \u00cen Polonia, unde istoria este lasata, se pare, pe m\u00e2ini bune, pentru istoricul Leszek Kuk, \u201evirulenta anticomunismului din tara sa nu are totusi prea mare legatura cu povara, reala si grea, a regimului comunist, ci se trage mai cur\u00e2nd din caracteristicile politice si sociale ale istoriei Poloniei. Sa nu uitam \u00eensa ca Polonia desi este tara care, printr-o decizie stupida si aroganta si-a pierdut, \u00een accident de avion, conducerea pornita \u00een pelerinaj anticomunist, n-a cazut \u00een capcana populismului si sentimentalismului, opt\u00e2nd p\u00e2na la urma, \u00een alegeri, pentru o echipa mai mult postcomunista dec\u00e2t anticomunista. Dar e vorba de Polonia, iar nu de o Rom\u00e2nie a instinctelor haotice. Spune Kuk: \u00abNoile elite (…) considera lupta \u00eempotriva vestigiilor comunismului ca datoria lor dint\u00e2i; meschine, vindicative si revansarde, nu scapa nici o oportunitate pentru a-si \u00eenjosi adversarii reali si imaginari. Arivistii i-au \u00eenlocuit pe aparatcici, iar noii bogati nomenclatura. (…) Anticomunismul este tot at\u00e2t de incapabil, daca nu mai mult, de actiune constructiva ca si ideologia pe care o combate si este o adevarata nenorocire politica sa ai un anticomunism fara comunism\u00bb\u201c. Conchide prompt si sec comentatorul acestor r\u00e2nduri: \u201eJudecata unilaterala, totusi: pentru unii este un noroc\u201c.
\nCa autor al unora dintre cele mai virulente texte anticomuniste concepute si difuzate chiar \u00een timpul comunismului, cum majoritatea \u201eanticomunistilor\u201c de la noi n-au \u00eendraznit nici sa viseze, Mircea Iorgulescu este\u00a0 pe deplin \u00eendreptatit sa-si \u00eendrepte ironia \u00eenspre eroismul postrazboinic manifestat cu fanfaronada plautiana de catre omul recent asa cum \u00eel concepe el, captiv al unei g\u00e2ndiri de dreapta otova, rudimentara, gregara, dupa care \u201emai toti scriitorii francezi sunt de st\u00e2nga, de nu de-a dreptul comunisti cu secera-ntr-o m\u00e2na si ciocanul \u00een cealalta.\u201c Sunt idei inconfortabile pentru omul recent, mai preocupat \u00een a-si croi istoria pe propria sa talie si dupa necesitati \u201esimbolice\u201c si \u201eprozaice\u201c, idei nuantate \u00eentre documentarea meticuloasa a adagiului \u201enu-i dracul chiar at\u00e2t de negru\u201c si atestarea, adeverirea fara gres a negritudinii aceluia.
\nDe un haz nebun e probarea fara drept de recurs a stupiditatii harnice si productive de sorginte \u201erecenta\u201c, foarte \u00een voga si copios ilustrata \u00een plan real, a investigarii istorice. Istoricul de scoala noua, cu o documentare frugala, ce evident ca va dispretui arhiva autohtona, folosita doar ca pretext pentru referinte c\u00e2t mai anglo-saxone, si care ortografiaza nume de sorginte slava, ca \u00een fabula cu grebla, prin medierea aceleiasi lingua franca, fireste ca va traduce rusescul \u201etreaba voastra\u201c \u00een \u201eVashe delo!\u201c, nicidecum \u00een sc\u00e2rbavnica grafie rom\u00e2neasca \u201eVase delo!\u201c. Va scrie \u2013 se \u00eentelege \u2013 \u201eBrezhnew\u201c \u00een loc de \u201eBrejnev\u201c, \u201eMichail Michailowitsch Bachtin\u201c, iar nu, Doamne fereste, \u201eMihail Mihailovici Bahtin\u201c, el va scrie \u201efocusa\u201c, nicidecum arhaicul \u201econcentra\u201c sau antediluvianul \u201ea \u00eendrepta atentia\u201c. Istoricului de scoala noua anticomunist postcomunist \u00eei repugna valorificarea directa a fondului documentar autohton, mult prea vulgar, el va cerceta comunismul rom\u00e2nesc \u00een efigie, prin reprezentanti si referinte de l\u00e2nga si de peste ocean, indiferent care e acela, ocean sa fie, ajung\u00e2ndu-se la situatia hilara ca istoricul rom\u00e2n ajunge sa-l citeze, pentru probleme rom\u00e2nesti, pe cel american, nicidecum invers. \u00cen loc sa produca direct investigare si interpretare istorica, e simplu reproductor pentru o realitate istorica pe care ar putea, ar cam fi obligat, sa o cunoasca nemijlocit.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

<cititi episodul al II-lea> Bernard Shaw greseste c\u00e2nd socoate ca \u201eeste imposibil de construit sisteme antiprost, \u00eentruc\u00e2t idiotii sunt de-a dreptul geniali\u201c. Greseste \u00een masura \u00een care scepticismul lui B. S. razbate \u00een absolut, pe c\u00e2ta vreme cel al lui Mircea Iorgulescu e unul… activ. Cum-necum, el a reusit construirea unui astfel de utilaj de… Cite\u0219te mai mult »Prostia interna, eterna si internationala (I). Mircea Iorgulescu, Postalionul cu boi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4657,4658,1720,5034],"class_list":["post-6767","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-postalionul-cu-boi","tag-editura-karta-graphic","tag-mircea-iorgulescu","tag-ploiesti"],"views":3320,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6767","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6767"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6767\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":28102,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6767\/revisions\/28102"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6767"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6767"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6767"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}