{"id":674,"date":"2009-12-10T16:42:32","date_gmt":"2009-12-10T14:42:32","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=674"},"modified":"2009-12-10T16:43:34","modified_gmt":"2009-12-10T14:43:34","slug":"pe-teren","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pe-teren\/","title":{"rendered":"Pe teren"},"content":{"rendered":"

Cartea rom\u00e2neasca<\/em><\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Cristian Tudor Popescu, Cuvinte rare. Poeziar, Editura Polirom, Iasi, 2009, 208 p.<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

In ultimii ani, Cristian Tudor Popescu a intrat intr-un con de umbra. Imprejurari biografice si circumstante mai generale au contribuit la aceasta eclipsare. Infiintarea ziarului \u201eG\u00e2ndul\u201c nu a putut compensa formidabila tribuna de opinie si expresie pierduta odata cu \u201eAdevarul\u201c: multa vreme, cel mai respectat cotidian rom\u00e2nesc. Aici, ca si la \u201eAdevarul literar si artistic\u201c, Cristian Tudor Popescu se simtea in elementul lui, parte a unui joc cu reguli clare si cu miza mare, pe care il respecta inclusiv atunci c\u00e2nd il arbitra. Tin si acum bine minte: in cei sapte ani de colaborare la ALA, singura cronica pe care redactorul sef nu mi-a publicat-o a fost una despre o carte a lui…<\/strong><\/em>
\nAcel Cristian Tudor Popescu scriind la \u201eAdevarul\u201c si vorbind, inclusiv in aparitiile de la televiziune, in numele (sub numele) ziarului ultracunoscut, de traditie, de autoritate, pare in prezent o voce izolata. El se manifesta in continuare, dar pe o piata complet diferita a publicatiilor, intr-o presa ce se deplaseaza inexorabil dinspre cuv\u00e2ntul tiparit inspre cel din mediul virtual, si dinspre analiza aplicata, comentariu elaborat, reportaj ori cursiv, spre informatia oferita in timp real si sf\u00e2rtecata, apoi, de o legiune de forumisti. Daca in anii ’90 gazetarul rom\u00e2n era un luminator al natiei si un profet in pustiu al economiei de piata, acum termenii s-au inversat spectaculos: cititorul este mai mobil si mai sofisticat, subimpartindu-si asteptarile pe nise, cer\u00e2nd diferitilor specialisti sa-i ofere, fiecare, expertiza. La aproape trei ani de la intrarea Rom\u00e2niei in Uniunea Europeana \u2013 si nu fara legatura cu acest fapt \u2013, epoca jurnalistului \u201egeneralist\u201c, a editorialistului urmat de un popor de cititori, a apus.
\nAv\u00e2nd el insusi perceptia fenomenului, care in Rom\u00e2nia mimetica e mai rapid dec\u00e2t in Occidentul asezat, Cristian Tudor Popescu refuza sa se adapteze prin ajustare. Intreg volumul \u201eCuvinte rare\u201c, nu doar textul pus in deschidere, ce-i ofera titlul, vizeaza desprinderea de trend-ul global si reintoarcerea la uneltele traditionale ale scriitorului. Comparatia este aceeasi (intre anii ’90 si anii din urma), insa din perspectiva unui autor care a trait din interior impactul mai int\u00e2i urias, apoi mult diminuat, al presei noastre: \u201eIn presa am venit dinspre cuvinte. La inceputul anilor ’90, ziarele erau, in perceptia publica, pe aproape acelasi raft cu cartile. Oamenii voiau sa citeasca r\u00e2nduri, sa citeasca g\u00e2nduri, caci inainte de cuv\u00e2nt e g\u00e2ndul, si cuv\u00e2ntul cu g\u00e2nd inainte naste g\u00e2nduri. In anii din urma, operatia principala din presa a fost decimarea, apoi hexarea, apoi catrarea cuvintelor, pentru ca astazi ele sa fie omor\u00e2te din doua in doua. Plutind printre imense poze pastelcolor, tot mai putine si mai umflate, cuvintele ziarului ideal de astazi dau peste tine ca inecatii intr-o piscina cu ciorba. Ele nu mai au alt g\u00e2nd inainte dec\u00e2t banii si atunci nasc senzatii, impresii, amagiri colorate. Nu g\u00e2nduri, caci g\u00e2ndul imbracat simplu in alb si negru nu vinde. Cu c\u00e2t sunt banii mai multi, cu at\u00e2t cuvintele sunt mai putine la numar si mai imputinate la trup. Andreea Esca mi-a spus un lucru teribil, dat fiind ca Andreea are 35 de ani, nu 51, ca mine: \u00abAm trait c\u00e2nd a trebuit. N-as vrea sa am acum 20 de ani.\u00bb Multumesc si eu Dumnezeului meu ca mi-a harazit sa traiesc destul c\u00e2nd a trebuit. 17 ani am facut presa. De astazi ma intorc la cuv\u00e2nt. La cuv\u00e2ntul cu miros, cu carne, cald sau rece, la cuv\u00e2ntul facut din pix, care lasa s\u00e2nge c\u00e2nd e taiat, nu facut din pixeli, ca sa apara si sa dispara incinerat instantaneu pe display fara sa lase vreo urma ca a existat. Poate ca n-ar fi trebuit sa plec de acolo niciodata.\u201c (pp. 5-7).
\nDe observat, pe l\u00e2nga plasticitatea greu confundabila, subtilitatea gazetarului de a acoperi intr-unul si acelasi enunt planuri diferite. Primul este cel al ziarului \u201eG\u00e2ndul\u201c, cu cromatica lui initial austera, alb-negru, si in care preponderent era textul (la antipodul tabloidelor). Autorul scrie deci in coloanele \u201eG\u00e2ndului\u201c dinainte de rebranding cuvinte bine potrivite despre valoarea g\u00e2ndului dinaintea cuv\u00e2ntului, fac\u00e2nd astfel trecerea spre un plan simbolic in care realitatea continua sa fie recunoscuta, dar e comutata diferit. Falia nu este, cum ar putea sa para, intre perisabilul gazetei si rezistenta in timp a cartii. Textele lui Cristian Tudor Popescu trec, cele mai multe, fara probleme dintr-o parte in alta, datorita unei duble focalizari: pe evenimentul zilei si pe semnificatia lui dincolo de sirul cotidian. Prapastia este aceea dintre scrisul strict functional, pragmatic, fara personalitate si fara un orizont mai larg, si scrisul cu ad\u00e2ncime, implicat-obiectivat, tensionat, reflexiv si expresiv. Pentru acesta din urma cauta C.T. Popescu un alt mediu dec\u00e2t cel actual si, nemaigasindu-l in presa de succes imediat, il reproiecteaza in pagini de carte, ca un halou al cuvintelor cu g\u00e2nd, miez si carne.
\nVarietatea subiectelor din tabletele str\u00e2nse acum in volum deconcerteaza, p\u00e2na in punctul in care lectorul sesizeaza ca ele, departe de a figura pe agenda zilei, sunt tot at\u00e2tea posibilitati de a o ignora. Exista, intr-o clasa destul de precar reprezentata, c\u00e2teva texte scrise pe marginea politicii d\u00e2mbovitene. \u201eDomnul Gaunoiu\u201c e cel mai reusit, prin imortalizarea omului de stat predispus la compasiunea cu repetitie. \u201eDaca se int\u00e2mpla sa mori sau sa fii mutilat in mina, in explozia metanului aprins de ticalosie si frica \u2013 i se adreseaza CTP direct cititorului generic \u2013, domnul Gaunoiu se arunca in avion, in elicopter, in Mercedes si vine degraba sa consufere la capat\u00e2iul tau, nu cumva sa se inchida ranile prea repede sau sa-i ia altul fata la tuturoiul lacrimilor.\u201c (pp. 151-152). Accente surprinzatoare, swiftiene, apar si in \u201eDefilare la zi\u201c, unde autorul propune, de Ziua Nationala, incropirea unui car alegoric \u201epurt\u00e2nd o capsuna uriasa, in jurul careia \u00abspanioli\u00bb legati la cap cu baticuri se apleaca de sale si se ridica\u201c (p. 15). \u201eOra de tupeu\u201c (cu dedicatie pentru Marian Vanghelie) si mai ales \u201eButch Calin si dansul politic\u201c arata in schimb un C.T. Popescu neinspirat, cu o portretistica subtire, fara har si haz, derap\u00e2nd in simple vulgaritati: \u201eExista persoane care isi ingrijesc dragastos o parte a corpului, unii m\u00e2inile, altii fata, altii podoaba capilara. Dl Calin Popescu Tariceanu isi intretine, isi rasfata, isi dezmiarda aproape cu religiozitate bucile. Dosul sau de vier domestic sau rinocer fara corn (formula aceasta nu-i rea, n.n.) e enorm, bombat, explod\u00e2nd de sub coada sacoului, cere parca intrarea cu spatele, in marsarier a premierului inca in exercitiu la conferintele de presa sau in palatul Victoria, bucile anticip\u00e2ndu-i si rezum\u00e2ndu-i astfel personalitatea. Cei care nu vor sa priceapa asta se mira ca prostii. Ei zic ca e greu de inteles cum poate fi at\u00e2t de nerusinat, de nesimtit un ins v\u00e2r\u00e2t in fruntea Guvernului Rom\u00e2niei printr-o manopera politica de coltul mesei s.a.m.d.\u201c (pp. 156-157).
\nScriitorul veritabil, de nerecunoscut aici, se revanseaza in restul paginilor din \u201eCuvinte rare\u201c, sistematizabile in alte trei clase: false cronici cinematografice, false cronici sportive si, la nivelul cel mai inalt, c\u00e2teva texte \u201egratuite\u201c, izbitoare. Cronicile de film, scrise din unghiul unui spectator indragostit de cinema, cu al sau pierdut sense of wonder, descompun tehnicile regizorilor (majoritatea rom\u00e2ni si din noul val), pentru a cauta si a defini anume acel element de personalitate ireductibila la tipare, scheme si formule compozitionale. Nae Caranfil, cu \u201eRestul e tacere\u201c, primeste de doua ori superlative de la acest cronicar impresionist si greu de pacalit, cu un gust impecabil in materie de arta cinematografica. De Sergiu Nicolaescu se alege, evident, praful si pulberea intr-o alta tableta, cu un sarcasm de foarte buna calitate descriptiva. Corneliu Porumboiu, cu \u201ePolitist, adjectiv\u201c, si Bogdan Mustata plus Catalin Mitulescu, cu scurtmetrajul \u201eO zi buna de plaja\u201c, ii ofera cinefilului nu doar momente de delectare la vizionare, ci si ocazia de a reproiecta, in termenii artei scrisului, emotia profunda, aproape dureroasa, resimtita initial. Cristian Tudor Popescu, care in textele mai lungi (\u201eCristal si coral\u201c, \u201eCrema de mandarine. Oriental\u201c) e mai aplicat si mai sters-didactic, isi da masura pe spatii mici, in care intuitia prima a valorii e prinsa intr-o exprimare la r\u00e2ndul ei intuitiva, cvasi-lirica. Intr-adevar, poeziar…
\nIn mod analog, cronicile sportive sunt niste false cronici sportive, fiindca gazetarul-prozator nu comenteaza ceea ce vede pe teren, in arena. El nu descrie realitatea diferitelor meciuri si partide, ci o evalueaza in functie de propria idee asupra competitiei. Daca lumea sportului e adesea dezolanta, infestata fiind de doping, de excese extrasportive, de trucaje, masluiri si imposturi, idealitatea se incorporeaza rarisim in c\u00e2te o partida in care unul sau altul dintre jucatori isi sfideaza conditia. C.T. Popescu simpatizeaza cu cei care ilustreaza in ochii tuturor conditia de victima, dar care nu se lasa. \u201eT\u00e2rziu in noapte\u201c, cumva in afara programului de viata obisnuita, marunta, el urmareste o partida in care Fabrice Santoro, de ani 36, rezista eroic in fata germanului de 25 Philipp Kohlschreiber. In timp ce aici intoarcem o fila a Rezistentei umane, in disputele dintre \u201espartanul\u201c Nadal (jucatorul preferat) si \u201eatenianul\u201c Federer putem urmari tenisul pur. Inclestarea teribila si, prin aceasta, at\u00e2t de frumoasa este sintetizata de autorul nostru intr-o fraza memorabila: \u201eIn aceasta atmosfera de competitie salbatica, de teribila sete de victorie, in linistea in care Federer sau Nadal bateau mingea de pam\u00e2nt ca sa serveasca, se auzea deslusit absenta ur\u00e2tului.\u201c (p. 66).
\n\u201eIn tenis nu exista remiza\u201c se intituleaza, axiomatic, cronica unei partide asa-zis amicale, intre Cristian Tudor Popescu insusi si idolul copilariei sale, Ion Tiriac. Textul este delicios, prin distorsiunile literare ale autorului nitel infricosat ca jucator (Tiriac e ca un \u201epasaroi urias\u201c bloc\u00e2ndu-l cu \u201elinguroiul Boeing\u201c), si curge imprevizibil… p\u00e2na la concluzia din titlu. In viata exista intelegeri cu beneficii pentru ambele parti, reciprocitati avantajoase, egaluri ur\u00e2t mirositoare. In tenis, nu.
\nTableta aceasta imi pare una de legatura cu cele mai puternice pagini din carte: texte eliberate, practic, de orice context, chiar si de suportul unui moment sau cadrul unei situatii date, pentru a se legitima si a se sustine prin ele insele, pe o spirala uimitoare. Nu pot fi rezumate, trebuie citite. Dar \u201eTaxi Instant\u201c, \u201eEye contact\u201c, \u201eDecembrie, ultimul film\u201c si finalul ca o lovitura de cutit de la \u201eCuadratura cercului\u201c compenseaza, in opinia mea, tot ceea ce a pierdut socialmente Cristian Tudor Popescu in ultimii ani…
\nSi meciul nu s-a incheiat.<\/p>\n


\n<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n


\n<\/em><\/strong><\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cartea rom\u00e2neasca Cristian Tudor Popescu, Cuvinte rare. Poeziar, Editura Polirom, Iasi, 2009, 208 p. In ultimii ani, Cristian Tudor Popescu a intrat intr-un con de umbra. Imprejurari biografice si circumstante mai generale au contribuit la aceasta eclipsare. Infiintarea ziarului \u201eG\u00e2ndul\u201c nu a putut compensa formidabila tribuna de opinie si expresie pierduta odata cu \u201eAdevarul\u201c: multa… Cite\u0219te mai mult »Pe teren<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-674","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2576,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/674","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=674"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/674\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=674"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=674"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=674"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}