{"id":668,"date":"2009-12-10T16:35:09","date_gmt":"2009-12-10T14:35:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=668"},"modified":"2010-09-30T20:46:13","modified_gmt":"2010-09-30T18:46:13","slug":"un-thermidor-a-la-roumaine","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/un-thermidor-a-la-roumaine\/","title":{"rendered":"Un Thermidor a la roumaine"},"content":{"rendered":"

Acest text a fost scris imediat dupa caderea comunismului real, \u00een versiunea sa rom\u00e2neasca, si a aparut \u00een \u201eLe Monde libertaire\u201d (numarul din 16 ianuarie 1990), fiindca niciunul dintre marile cotidiane franceze \u201ede referinta\u201d n-a vrut sa-l publice… Am fost \u00een acele zile tinta criticilor severe venite din partea unora dintre colegi, care ma acuzau de coluziune ideologica cu regimul (sic!). N-am considerat ca e necesar sa le raspund, par\u00e2ndu-mi mult mai potrivit sa las la murat aceste \u201esuflete ne\u00eentinate\u201d \u00een zeama somnului dogmatic si a moralei lor de sclavi. Daca am decis sa-l republic \u00een Rom\u00e2nia este pentru ca citesc de c\u00e2teva zile \u00een \u201eAdevarul\u201d o serie de articole care, fara precautii, dezvaluie faptul ca prabusirea comunismului s-a realizat printr-o lovitura de stat mosita cu ajutor din URSS (cf. ultimului numar, din 21 octombrie 2009: \u201eAgentiile straine de spionaj implicate \u00een prabusirea lui Ceausescu\u201d).<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Iata niste dovezi \u00een plus. \u00cen pofida doxei epocii, analiza mea era justa si bazata pe o logica rationala, mai ales ca eram un cunoscator al tarii, al istoriei sociale, culturale si politice a acesteia. Un singur exemplu \u00eemi e de ajuns pentru a proba neghiobia jurnalistilor occidentali: cum as fi putut eu crede ca oamenii din Timisoara, \u00een majoritatea lor ortodoxisti si nationalisti, s-au ridicat umar l\u00e2nga umar sa apere un pastor calvin maghiar?!… Era (este si azi) din pacate imposibil, iar suita evenimentelor petrecute \u00een martie 1990 \u00een Transilvania, \u00een special la T\u00e2rgu-Mures, a demonstrat-o fara alte iluzii. As putea sa mai furnizez asemenea exemple, \u00eensa cititorul va judeca argumentele avansate de mine \u00een preajma acelor zile s\u00e2ngeroase, culminate cu scena shakespeariana a executiei Ceausestilor (\u00een solitudinea cuplului prezidential, \u00een fermitatea Elenei \u00eenaintea acuzatorilor era, \u00eentr-adevar, ceva care-mi amintea de sf\u00e2rsitul lui Robespierre sau al lui Saint Just…).<\/p>\n

\u00cen spatiul a trei emisiuni \u201eVent d\u2019est et informations syndicales\u201d s\u201eV\u00e2ntul de la Est si stiri sindicale\u201dt ale \u201eRadio libertaire\u201d, difuzate \u00een zilele de 24 si 30 decembrie si 7 ianuarie 1990, facusem o analiza a evenimentelor din Rom\u00e2nia \u00een termeni de complot \u2013 opun\u00e2ndu-ma vulgatei mediatice de moment care-i tot dadea \u00eenainte cu \u201erevolutia populara\u201d. Astazi, numeroase articole din presa rom\u00e2na (1), franceza si internationala, \u00een special doua texte aparute \u00een \u201eLe Nouvel Observateur\u201d (2), confirma teoria complotului si nu mai contenesc sa-i masoare ad\u00e2ncimile, asa \u00eenc\u00e2t am ajuns sa vorbim de \u201erevolutia populara\u201d din Rom\u00e2nia ca de un adevarat Thermidor.
\nDaca stenograma sedintei tinute \u00een seara de duminica, 17 decembrie 1989, de Biroul Executiv al Comitetului Central (\u00een ajunul vizitei lui Ceausescu la Teheran), publicata \u00een \u201eRom\u00e2nia libera\u201d si \u00een \u201eLe Nouvel Observateur\u201d, se dovedeste autentica, nimeni nu mai poate evita interpretarea evenimentelor de atunci \u00een termenii unei lovituri de stat.
\nAceasta stenograma arata ca seful statului si al partidului \u00eei mustra violent pe ministrul de Interne (Postelnicu), pe ministrul Apararii (generalul Milea, care va fi executat \u00een noaptea de joi spre vineri, 22 decembrie) si pe seful Securitatii (generalul Vlad) fiindca nu-i dusesera la \u00eendeplinire ordinele \u00een cazul Timisoara. Mai exact, Ceausescu \u00eei acuza ca nu concentrasera soldati adevarati si securisti \u00een centrul orasului rasculat, \u00een locul celor c\u00e2teva detasamente de interventie dotate cu bastoane si gloante oarbe, asa \u00eenc\u00e2t masacrul din duminica 17 decembrie semana mai degraba cu un montaj mediatic abil, orchestrat de agentiile de presa si de posturile de radio iugoslave, maghiare si sovietice (specializate \u00een difuzarea mesajelor alarmante). Iar cadavrele afisate pe ecranele televiziunilor din \u00eentreaga lume sau \u00een paginile publicatiilor nu erau dec\u00e2t niste corpuri sustrase din camera de autopsie ori dezgropate din groapa comuna a unui spital si aranjate frumos pe p\u00e2nza alba (3). Sa nu uitam declaratiile lui B. Kouchner si pe cele ale responsabililor organizatiilor umanitare, care se amestecau si ele \u00een chestia numarului de victime, arat\u00e2nd ca schimbarea de regim nu se \u00eent\u00e2mplase fara pierderi. Pe scurt: daca se numarasera 4 800 de morti la Timisoara, trebuia sa le fie adaugate alte 25-30 000 de raniti! Nu se mai punea deci problema unei revolutii populare, ci a unui razboi civil \u00eentre factiunie militare care detineau artileria grea si fortele aeriene… Nimic din toate acestea \u00eensa. \u00cen 22 si 23 decembrie 1989, telegramele agentiei Tass semnalau lupte cu armament greu l\u00e2nga Brasov; \u00een timp ce jurnalistul de la \u201eLe Monde\u201d facea bilantul mortilor, el a numarat 61 de morti (civili, soldati si securisti) si 120 de raniti; la Cluj erau 20 de morti, niciun mort la Iasi, T\u00e2rgu-Mures, Ploiesti si Pitesti.<\/p>\n

La Bucuresti, nimeni n-a zarit la televizor pe vreunul dintre faimosii pretorieni ai regimului sau armamentul lor apocaliptic. \u00cen schimb, s-au ghicit ici colo c\u00e2te un tragator singuratic, scuip\u00e2nd c\u00e2teva gloante, si lumea a strigat: \u201euite Armata, uite militienii, uite civilii antrenati cum ne secera!\u201d …\u00een vreme ce insii de pe strada treceau fara probleme ori se holbau la asa-zisele gloante ca la f\u00e2nt\u00e2ni arteziene. \u00cen doua zile, regimul omnipotent, sustinut si protejat de o armata asa-zis uriasa de pretorieni si de o politie politica feroce, a cazut ca un castel de carti de joc. (Numai ca nu demoniz\u00e2nd era Ceausescu vom ajunge \u00eentr-o zi s-o \u00eentelegem.)<\/p>\n

Exista si alte elemente care pledeaza \u00een favoarea loviturii de stat. Iata \u00eenca unul: \u00een filmul (prezentat la FR3) uneia dintre primele sedinte ale Consiliului Frontului Salvarii Nationale, \u00eel descoperim, alaturi de seful sau, Ion Iliescu si de primul-ministru P. Roman, pe generalul Ardeleanu (sef al trupelor antitero din Securitate) si pe inginerul Voicu (specialist \u00eensarcinat \u00een cadrul Securitatii cu protejarea imobilelor si a subteranelor Comitetului Central si a Palatului prezidential). Un indiciu \u00eenca si mai frapant este fuga solitara a sefului statului si a sotiei acestuia. Daca ar fi fost un razboi civil \u00eentre o factiune a armatei, populatie si Securitate, seful statului n-ar fi fugit singur, abandonat de acoliti, \u00eentr-un elicopter al fortelor aeriene (nici macar \u00eentr-unul al Securitatii…) pentru a ateriza la 40 de kilometri de Bucuresti si a fi arestat pe loc. Un razboi civil arata altfel (v. asedierea orasului Panama City de catre parasutistii americani sau bombardamentele din Beirut). \u00cen Rom\u00e2nia, n-a fost cazul.<\/p>\n

\u00cenca o dovada, si n-am pretentia ca le-am epuizat pe toate, e cronologia zilei de vineri 22 decembrie 1989, zi \u00eencheiata cu fuga lui Ceausescu. La orele 10.30, seful statului fuge cu elicopterul, iar un sfert de ora mai t\u00e2rziu, P. Roman, \u00eensotit de un grup de studenti, patrunde \u00een cladirea Comitetului Central, considerat p\u00e2na atunci o fortareata a Partidului si a Securitatii. \u00centre timp, Iliescu sosea la Radio-Televiziune, unde poetul Mircea Dinescu anunta caderea comunismului si fuga \u201etiranului\u201d. Ciudata sincronizare pentru ipoteza unui razboi civil… si \u00eenca: disidentii intrati azi \u00een Frontul Salvarii Nationale (fie ei fosti capi comunisti, fie intelectuali) erau, \u00een ultimii ani ai regimului, supravegheati \u00eendeaproape si permanent de Securitate: zi si noapte politisti \u00een civil, echipati cu talky-walky-uri se plimbau pe l\u00e2nga domiciliile lor, interziceau accesul vizitatorilor si urmareau cel mai mic pas al locatarilor. Daca era razboi civil, n-am \u00eenteles de ce disidentii n-au fost executati, o data pentru razbunare si, \u00een al doilea r\u00e2nd, pentru a obstacula instalarea puterii viitoare prin suprimarea elitelor sale politice si culturale. Or, ca prin farmec, imediat dupa anuntarea caderii lui Ceausescu, securistii care \u00eei pazeau pe disidenti s-au evaporat, spre marea surpriza a prizonierilor. Interviurile date de pastorul T\u00f6kes (4) si de Dan Petrescu (5) sunt exemplare \u00een acest sens: dupa anuntarea caderii sefului statului la radio, am\u00e2ndoi se asteptau sa fie imediat executati.<\/p>\n

O analiza a background-ului fondarii Consiliului FSN ofera un nou indiciu, a carui pertinenta a fost subevaluata de presa occidentala, chiar daca autoritatilor rom\u00e2ne persista \u00een a considera FSN o \u201eemanatie\u201d spontana. \u00censa o cunoastere precisa a celor \u00eent\u00e2mplate cu putin \u00eenainte de caderea regimului va aduce noi informatii \u00een favoarea teoriei loviturii de stat si va pune \u00een alta lumina relatia dintre realegerea triumfala a lui Ceausescu la Congresul al XIV-lea al PCR (tinut \u00eentre 22 si 23 noiembrie 1989) si prabusirea regimului o luna mai t\u00e2rziu. \u00cen numarul din 22 septembrie 1989, revista \u201eLupta\u201d, publicatie a emigratilor rom\u00e2ni \u00een Franta, tiparea un memoriu intitulat \u201ePoporul rom\u00e2n e \u00een greva generala\u201d, semnat de un oarecare \u201eFront al Salvarii Nationale\u201d (6), material care, cu o luna \u00eenainte fusese citit la postul de radio \u201eRadio Europa libera\u201d din M\u00fcnchen. Textul avansa o critica a situatiei din Rom\u00e2nia \u00een spiritul unui comunism reformist, dezavu\u00e2nd deriva hipernationalista, izolationismul si incapacitatea administrarii economice si sociale a tarii. \u00cen concluzie, memoriul depl\u00e2ngea fragilitatea rezistentei populare rom\u00e2nesti, atomizarea societatii si solutia grevei implicite.
\n\u00cen conditiile slabei coalizari sociale din Rom\u00e2nia, schimbarea de regim ar fi implicat un complot ramificat care, pentru a reusi fara probleme, trebuia sa antreneze o retea de complicitati extinsa p\u00e2na la instantele superioare ale statului, ale Armatei si Securitatii. Dovada: sorgintea politica a figurilor dominante ale Consiliului FSN. Toti acesti indivizi m\u00e2ncasera, mai mult sau mai putin, la masa puterii \u00een timpul regimului ceausist. Sigur, Iliescu statea pe tusa din 1971, dar Brucan (fost ambasador \u00een SUA), Celac (fost diplomat si interpret personal al lui Ceausescu), Mazilu (fost reprezentant la ONU), Militaru (fost colonel de Securitate, condamnat la moarte \u00een 1980 pentru spionaj si salvat de interventia sovieticilor) sau Roman (fiul unuia dintre fondatorii Securitatii, \u00een 1948) n-au abandonat corabia dec\u00e2t \u00een ultima clipa…
\nToti acesti m\u00e2ndri voluntari ai Salvarii Nationale acordasera credit deplin si participasera la punerea \u00een practica a programului PCR din 1965 p\u00e2na \u00een 1989: industrializare si urbanizare fortata, autosuficienta statala, identitate nationala expusa p\u00e2na la caricatura \u00eentr-un proces de mitologizare etnografica si istorica. \u00centre 1964 si 1975, acest program s-a bucurat de succesul si legitimarea populara, mai ales dupa ce N. Ceausescu proclamase, la sf\u00e2rsitul lui august 1968, refuzul Rom\u00e2niei de a participa la invadarea Cehoslovaciei, alaturi de armatele Pactului de la Varsovia. Prin aceasta decizie, Ceausescu a c\u00e2stigat \u00eencrederea mai multor membri ai elitelor nationaliste, proaspat scapati din \u00eenchisori \u00een 1962, si a motivat intrarea multor tineri intelectuali \u00een Partid. Mai mult \u00eenca: declaratia de independenta a lui Ceausescu, apreciata de tarile occidentale, a permis redresarea coeziunii nationale \u2013 pierdute \u00een timpul comunismului pro-sovietic al lui Gheorghiu-Dej (mort \u00een 1964).
\nProgramul ceausist a \u00eentrunit adeziunea intelectualilor numai p\u00e2na \u00een 1972-1973, c\u00e2nd partidul a transmis informatia ca independenta \u00een politica externa nu antreneaza si autonomia grupurilor sociale care ar dori desprinderea de ochiul vigilent al Partidului. Divortul intereselor ireconciliabile dintre Partid si intelectuali s-a \u00eent\u00e2mplat odata cu expulzarea din tara a scriitorului Paul Goma (semnatar al Chartei 77); totusi, disidentii intelectuali n-au fost niciodata dec\u00e2t niste voci solitare, fara sustinere populara.
\n\u00centre 1964 si a doua criza a petrolului de la finele anilor 1970, abundentele credite occidentale\u00a0 au permis industrializarea chiar \u00eentr-un regim de salarizare scazut, mentin\u00e2nd promovarea sociala si un nivel de viata acceptabil pentru o populatie care facuse \u00eenainte experienta saraciei severe. \u00cen momentul scadentei, c\u00e2nd bolovanul datoriei economice devenise prea greu si apasa asupra politicii interne, guvernarea Ceausescu a hotar\u00e2t rambursarea datoriilor externe pentru a-si pastra independenta pe plan international, cu pretul unor restrictii draconice care au dus la pauperizarea absoluta a \u00eentregii populatii, inclusiv a membrilor de partid (\u00een jur de 3,8 milioane de insi).
\nTotusi, marile greve muncitoresti, cea a minerilor din Valea Jiului, din 1977, si cea a muncitorilor de la Brasov, din 1987, n-au fost reprimate cu arme de foc. Dupa ce devastasera sediile Partidului, muncitorii s-au vazut \u00eent\u00e2mpinati doar de soldati cu bastoane si tunuri de apa. Au fost arestate c\u00e2teva capetenii sau c\u00e2teva pretinse capetenii (s-a afirmat, fara probe formale, ca unii disparusera (7)) \u2013 au fost demisi responsabilii locali ai Partidului si parca un ministru, au fost relativ umplute rafturile magazinelor si, ce credeti?, situatia si-a regasit normalitatea ambigua de la \u00eenceput. Iata de ce cazul Timisoara surprinde \u2013 e evident ca acolo n-a fost vorba de o manifestatie muncitoreasca, ci de ceva mult mai obscur, pregatit dinainte. Asupra acestui punct, concluziile unor jurnalisti occidentali si acuzatiile aduse de Ceausescu membrilor Biroului Executiv al Partidului, responsabili cu mentinerea ordinii, sunt \u00een perfect acord.
\nDupa ancheta, primii credeau ca se putea afirma ca mici grupuri de provocatori au distrus sediile Partidului ori magazinele (cu rafturile goale, de altfel) si ca au atacat soldati si ofiteri ai Armatei. \u00cen timpul procesului sau, Ceausescu n-a facut dec\u00e2t sa reitereze, \u00eempotriva acuzatiilor ce i se aduceau, teoria provocarii. Toate informatiile vehiculate prin ziare, de st\u00e2nga sau de dreapta, converg asupra absentei implicarii clasei muncitoare \u00een evenimentele care au premers si succedat caderii regimului Ceausescu. Cei mai angajati \u00een ofensiva de agitare populara au fost studentii, segment destul de putin numeros \u00een Rom\u00e2nia de atunci, din pricina concursurilor dure de admitere \u00een Universitate.
\nSa chestionam putin si aparentul triumf al lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea Congres al PCR. Se cunoaste bucataria interna a acestor congrese unanimiste, unde totul era reglat dinainte, totusi unele informatii pe care le receptasem \u00een Ungaria, \u00een octombrie 1989, lasau sa transpara o anumita nervozitate a bazei \u00een timpul reuniunilor preparatorii. Se spunea, \u00een mediile informate din Budapesta, si ca anume militanti organizati \u00een celule de actiune s-ar opune realegerii lui Ceausescu \u00een postul de secretar general al Partidului. \u00cen fine, de c\u00e2teva luni, \u00een mediile intelectuale din Bucuresti, Ion Iliescu circula ca varianta de succesor al lui Ceausescu.
\nTotusi nici un accident n-a survenit \u00een timpul plenarelor. Congresul punea accent pe independenta Rom\u00e2niei, obtinuta prin achitarea datoriei externe si prin sacrificiile necesare \u201eapararii si \u00eenaltarii pe cele mai \u00eenalte culmi a cuceririlor socialiste\u201d. \u00cen tot acest timp, lumea politica occidentala, de la Est la Vest, blama la unison strategiile ceausiste de rationalizare a hranei, de urbanizare distructiva si de control politienesc permanent. Telegrama de felicitare trimisa de Gorbaciov \u00een deschiderea Congresului suna mai mult ca o porunca de schimbare (insultatoare pentru Ceausescu) dec\u00e2t ca un mesaj de solidaritate \u00eentre vechi capi ai lumii comuniste. Raspunsul dat de Ceausescu, la \u00eenchiderea Congresului, aducea aminte sefului sovietic ca din actul de dezavuare a pactului germano-sovietic \u00een ce priveste Polonia si tarile Baltice fusesera omise injustitiile comise \u00een cazul Basarabiei si Bucovinei de Nord, smulse din teritoriul Rom\u00e2niei Mari. Secretarul general al Partidului Comunist Rom\u00e2n folosea iar argumentele nationaliste cu care, p\u00e2na atunci, persuadase mare parte din populatie.<\/p>\n

Or, mai multe indicii aratau ca membri de prim rang ai Consiliului FSN \u00eentretineau relatii str\u00e2nse cu sovieticii (8), dar si cu americanii, lucru care, dupa conferinta de la Malta, nu e lipsit de semnificatie. Ion Iliescu, numarul 1 \u00een FSN, e prezentat ca un vechi prieten al lui Gorbaciov; Burcan, no. 2, tocmai se \u00eentorcea dintr-o calatorie de studii \u00een SUA, \u00een septembrie 1989, iar \u00een octombrie pleca deja \u00eentr-un voiaj de documentare \u201estiintifica\u201d la Moscova; Militaru, no. 3, fusese salvat de la moarte de sovietici; Bogdan (fost diplomat, rapus de un atac cardiac) se \u00eentorsese \u00een octombrie 1989 din SUA, unde locuiau cele doua fiice ale sale. \u00cen aceste conditii, pare din ce \u00een ce mai plauzibil ca apelul ceausist la reintegrarea Basarabiei \u00een Rom\u00e2nia sa fi jucat un rol de detonator, de declansare a sinergiei \u00eentre complotistii rom\u00e2ni si cei sovietici (mai ales sovietici, fiindca chestiunea Basarabiei nu e pentru ei negociabila fara a pune \u00een cauza unitatea \u00eentregii Uniuni Sovietice).<\/p>\n

\u00cen absenta unei miscari serioase de opozitie populara, se impunea gasirea altor solutii de demitere a unei puteri incapabile sa se schimbe prin ea \u00eensasi: spre deosebire de celelalte tari din Est (cu exceptia Albaniei (9)), pe teritoriul Rom\u00e2niei nu s-au mai aflat trupe si consilieri sovietici din 1958, iar agentii sovietici care operasera \u00een structurile interne ale Securitatii au fost v\u00e2nati apoi fara mila, mai bine de douazeci de ani. Cu toate acestea, legaturile cu Moscova n-au fost niciodata complet sistate; serviciile rom\u00e2nesti de spionaj au fost deseori acuzate \u00een presa occidentala (ca si \u00een memoriile lui Pacepa (10)) ca trudesc pentru stap\u00e2nul de la Moscova, iar \u00eent\u00e2lnirile \u00eentre statele majore ale armatelor Pactului de la Varsovia le permiteau \u00eenaltilor ofiteri rom\u00e2ni sa intre \u00een legatura cu omologii lor sovietici, bulgari sau unguri.
\nTrebuia doar gasit (sau inventat) un pretext… Dar adevarul cap-coada n-o sa-l aflam prea cur\u00e2nd \u2013 un mister ad\u00e2nc \u00eenvaluie evenimentele de la Timisoara sau mitingul de la Bucuresti din 21 decembrie 1989 (considerat de toti observatorii o greseala politica), c\u00e2nd multimea adunata si controlata de Securitate a \u00eenceput sa-l huiduie pe Ceausescu… Niciuna dintre informatiile pe care le detinem \u00een prezent nu permite descifrarea relatiei dintre mica manifestatie de sustinere a pastorului T\u00f6kes si multimea de treizeci de mii de persoane care manifesta \u00een 16 decembrie 1989, c\u00e2nd c\u00e2teva elemente \u201eabtiguite\u201d (conform \u201eLe Point\u201d, nr. 1-7 ianuarie 1990) au sarit sa provoace trupele ne\u00eenarmate ale Armatei sau ale Securitatii (cf. \u201eLe Nouvel Observateur\u201d, 11-17 ianuarie 1990). Iata de ce au trebuit executati seful de stat si consoarta sa: fiindca, \u00een ciuda rigiditatii limbii de lemn ceausiste, denuntarea unui complot din interior, cu ajutorul puterilor straine, chiar huiduita \u00een timpul discursului televizat \u00een seara zilei de miercuri, 20 decembrie 1989, putea sa induca o tensiune dramatica reala (11).
\nCeausescu s-a gasit pus \u00eentr-o situatie similara cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeste adunarile populare de dupa al XIV-lea Congres) si laudat de cei mai apropiati prieteni \u00een timpul serbarilor Fiintei supreme, a trebuit, doua luni mai t\u00e2rziu, sa fie tradat de cei care \u00een ajun \u00eel tam\u00e2iasera cu s\u00e2rg, insultat si aproape dobor\u00e2t cu pietre de aceleasi gloate, \u00een drumul sau spre esafod.
\nCertificatul de nastere ambiguu al noii puteri politice \u2013 iesite dintr-o lovitura de stat si dintr-o revolta populara regizata \u2013 o fragilizeaza si o supune atacurilor continue a curentelor ultra-reactionare ale emigratiei rom\u00e2nesti (revenita \u00een tara pentru a ajuta si a face sa renasca vechile partide politice) si furiei vindicative a multimii \u2013 cu at\u00e2t mai inexplicabil-feroce, azi, \u00eempotriva vechilor comunisti, cu c\u00e2t p\u00e2na acum nu-si demonstrase, spre deosebire de alte tari din Est, dec\u00e2t puterea de a \u00eendura la infinit si servilismul fara pereche. Or, scurt\u00e2nd trecutul precomunist al Rom\u00e2niei, constat, fara surpriza, ca \u00eenclinatiile spre democratie lipsesc. Din 1937, democratia (chiar una formala) a fost cvasi-suspendata \u00een Rom\u00e2nia; de la dictatura regala p\u00e2na \u00een 1940, de la dictatura Garzii de Fier fasciste p\u00e2na \u00een 1941 si de la dictatura maresalului Antonescu, aliat fidel al Germaniei naziste, p\u00e2na \u00een 1944 (minus intervalul august 1944-decembrie 1948, aflat sub control sovietic), poporul rom\u00e2n n-a avut timp sa \u00eenvete dec\u00e2t cum se face dictatura.<\/p>\n

Astazi, \u00een absenta unei clase muncitoare unite, dar \u00een prezenta diverselor factiuni politice emergente si a problemelor cvasi-insolubile ridicate de contencios si de resentimentele minoritatilor nationale, e dificil de \u00eentrezarit viitorul imediat al Rom\u00e2niei. \u00cen ciuda abuzurilor inevitabile (o confuzie \u00eentre soldati din trupe diferite a provocat totusi moartea si ranirea unor civili (12)), maiestria acestei lovituri de stat a fost aceea a de a nutri imaginea unei revolutii populare si a unui masacru de proportii. Totusi, daca tot s-a proclamat victoria unei revolutii populare cu pretul unui imens sacrificiu uman (\u00een interiorul caruia zac grelele compromisuri din trecut), poporului nu-i mai ram\u00e2ne dec\u00e2t sa se lase convins si sa-si ceara, pe drept, dividendele…
\nDin informatiile vehiculate de echipele de actiune umanitara transpare \u00eensa ideea instalarii unei dictaturi militare, dat fiind ca, alaturi de popor, armata, aureolata de victoria \u00eempotriva \u201eteroristilor\u201d, ram\u00e2ne singura institutie coerenta si organizata, capabila sa induca ordine, sa mentina \u00een functiune sistemul industrial (13) si sa aplaneze o posibila revolta a plebei \u00eempotriva unei puteri politice fara legitimitate reala.<\/p>\n

Claude Karnoouh,
\nParis, 16 ianuarie 1990.<\/p>\n

P.S.: Chiar daca l-am republicat dupa alegeri, nu cred ca pertinenta acestui text a scazut. Trebuie sa mai adaug doar ca, aleg\u00e2ndu-l pe Iliescu, rom\u00e2nii si-au manifestat atasamentul pentru o forta comunista care a atenuat constr\u00e2ngerile radicale din timpul regimului Ceausescu, mentin\u00e2ndu-i \u00eensa fundamentele nationaliste (v. maniera \u00een care FSN a patronat degradarea relatiilor dintre rom\u00e2ni si maghiari) si garant\u00e2nd un control riguros al economiei de piata. Nu e mai putin adevarat ca lovitura de stat a permis fostei administratii a PCR, Securitatii si Armatei sa conserve p\u00e2rghiile puterii, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t tocmai si-au redob\u00e2ndit legitimitatea, gratie unor alegeri mai mult sau mai putin democratice. \u00cen timp ce toate regimurile comuniste din Europa de Est au fost debarcate \u00een favoarea partidelor conservatoare din punct de vedere politic si liberale din punct de vedere economic, Rom\u00e2nia a ales sa stea de-o parte.<\/p>\n

Paris 21 mai 1990.<\/p>\n

Traducere din franceza de Teodora Dumitru<\/strong><\/em><\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1.\u201eRom\u00e2nia libera\u201d, 10 ianuarie 1990.
\n2. Guy Sitbon, \u201eLa t\u00e9l\u00e9 m\u2019a menti\u201d s\u201eTeleviziunea m-a mintit\u201dt, \u00een\u00a0 \u201eLe Nouvel Observateur\u201d, 11- 17 ianuarie 1990; Jean-Paul Mari, \u201eLa derni\u00e8re col\u00e8re de Ceausescu\u201d s\u201eUltimul zv\u00e2cnet al lui Ceausescu\u201dt, ibidem.
\n3. Vezi fotografiile publicate \u00een \u201eLe Point\u201d, 1-7 ianuarie 1990.
\n4. \u201eLib\u00e9ration\u201d, 5 ianuarie 1990.
\n5. \u201eLe Monde\u201d, 2 ianuarie 1990.
\n6. \u201eLupta\u201d, nr. 128, 22 septembrie 1989, Paris.
\n7. Jurnalistul B. Poulet l-a gasit sanatos pe Paraschiv (muncitor fondator al unui sindicat liber) \u2013 s-a dedus ca disparuse doar fiindca nu mai raspundea la apeluri telefonice internationale!
\n8. \u00cen acest sens, a se considera ca un plus de pertinenta calatoria la Budapesta, opt zile \u00eenainte\u00a0 de caderea regimului ceausist, a trei dintre cei mai \u00eenalti responsabili ai Armatei: generalul Chitac, responsabil \u00een cazul unui razboi chimic, astazi ministru de Interne, generalul Stanculescu, seful Statului Major al Armatei, astazi ministru al Apararii, si generalul Milea, ministru al Apararii, \u201esinucis\u201d \u00een timpul loviturii de stat (?!).
\n9. Trebuie mentionat aici foarte interesantul articol al lui Francis Cornu, aparut \u00een cotidianul \u201eLe Monde\u201d, miercuri, 17 ianuarie 1990, unde, vorbind despre Albania, traseaza schema unei tulburari politice bazate pe o lovitura de stat venita din interiorul partidului comunist, \u00een urma unei crize economice, si adauga: \u201e \u2013 o strategie \u00eencercata si \u00een Rom\u00e2nia\u201d. Surprinzator!
\n10. General Ion Pacepa, \u201eOrizonturi rosii\u201d, Paris, 1987.
\n11. \u201eRom\u00e2nia libera\u201d, joi, 21 decembrie 1989: \u201eNu e o \u00eent\u00e2mplare faptul ca la postul de radio de la Budapesta si posturile de radio ale celorlalte tari au declansat, \u00een timpul acestor actiuni antinationale si teroriste, o campanie nerusinata de defaimare si minciuna \u00eempotriva tarii noastre\u201d. Astazi multi stiu ca ceea ce se transmitea era purul adevar.
\n12. \u201eInternational Herald Tribune\u201d, vineri, 5 ianuarie 1990: \u201eMai multe informatii venite din diverse surse sugereaza ca mai multe persoane au fost ucise de soldati surescitati nervos si prost antrenati\u201d, Celestine Bohlen, \u201eSpice From the Bucharest Rumor Mill\u201d.
\n13. De sase ani, \u00een timpul guvernarii ceausiste \u00eencepuse deja militarizarea departamentelor de conducere a celor mai mari \u00eentreprinderi si a celor mai sensibile circumscriptii administrative.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Acest text a fost scris imediat dupa caderea comunismului real, \u00een versiunea sa rom\u00e2neasca, si a aparut \u00een \u201eLe Monde libertaire\u201d (numarul din 16 ianuarie 1990), fiindca niciunul dintre marile cotidiane franceze \u201ede referinta\u201d n-a vrut sa-l publice… Am fost \u00een acele zile tinta criticilor severe venite din partea unora dintre colegi, care ma acuzau… Cite\u0219te mai mult »Un Thermidor a la roumaine<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[371,1632,370,372,373],"class_list":["post-668","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-ceausescu","tag-claude-karnoouh","tag-fsn","tag-garda-de-fier","tag-timisoara"],"views":2685,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/668","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=668"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/668\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=668"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=668"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=668"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}